Europa astazi. Imagini terifiante!

Parbusirea Europei!

Urmariti va rog si:

Criza refugiaților. Încăierări la granița cu Croația. Harta migrației

Mulțimile de imigranți s-au încăierat cu poliția croată în cel puțin două locuri de-a lungul graniței cu Serbia, in tentativa de a intra în Uniunea Europeană.

Au trecut prin linile de poliție la Tovarnik și Bezdan, după ore de așteptare în plin soare. Cel puțin 9.200 de migranți au intrat in Croația, de cand Ungaria si-a închis granița, au declarat oficialii.

Ministrul de Interne al Croației a declarat că țara este „absolut plina”. Liderii UE vor organiza un summit de urgență săptămâna viitoare pentru a discuta despre criza.

Președintele Croației a cerut armatei să fie pregătită pentru a proteja granițele de „migrația ilegală”,  a raportat agenția de știri de stat Hina.

Oficialii spun ca migranții trebuie să aplice pentru azil sau vor fi tratati ca imigranți ilegali. În conformitate cu reglementările UE, refugiații trebuie să se înregistreze și sa ceara azil în primul stat membru unde ajung. Ministrul de Interne Ranko Ostojic a spus că Croația va închide granița cu Serbia, dacă inca 8000 de imigranți vor intra intr-o singura zi.

Migranții au început sa ia drumul Croatiei, miercuri, dupa ce Ungaria a sigilat marti granița de sud cu Serbia.

A migrant and a policeman run during a stampede to board a bus in Tovarnik, Croatia (September 17, 2015)

Migrants push policemen during a stampede to board buses in Tovarnik, Croatia September 17, 2015.

A migrant lifts a crying baby as he waits to board a bus in Tovarnik, Croatia, September 17, 2015

Au fost scene haotice, cel puțin la două puncte de trecere a frontierei oficiale dintre cele două țări, joi, după ce oficialii croați au fost copleșiți de numărul de sosiri.

Corespondenții au descris situația de la gara din Tovarnik ca fiind un haos total, după ce mai multe mii de imigranți care au trecut din Serbia, au fost tinuti pe loc de polițiști. Poliția croată în cele din urmă a cedat sub presiune.

Toată dimineața câteva mii de oameni au așteptat în căldură în speranța unui tren care sa-i duca in Nord spre detinatia mult dorita Germania.
În jurul prânzului am văzut un grup de tineri care se mobilizau pentru un protest.

La început, au încercat să meargă spre Zagreb pe linia de cale ferată, dar au fost întorsi de către poliție. Apoi au inaintat catre cordonul de polițisti pe drumul de lângă gară. Pentru aproximativ o oră, s-a scandat „Lasati-ne sa plecam!”. În cele din urmă poliția a permis unor femei și copii să treaca.

Au urmat scene de haos. Barbatii au încercat să împingă cordonul de politisti. Copiii au devenit separati de părinți.
Poliția nu a recurs la forță. Nu au fost folosite bastoane sau gaze lacrimogene. Ei au încercat să împingă mulțimea înapoi, dar nu au putut preveni nebunia. Am văzut sute de oameni care se impingeau printr-un gard de sârmă desfasurat spre drumul principal. Pe drum, un bărbat a suferit un atac de cord.

O combinație de tineri furioși, un numar mare de oameni și lipsa oricarui plan coerent al UE, au produs scene de haos total în Europa.

La trecerea de la punctul nordic dintre Croația și Serbia, Dunărea desparte Batina, pe partea croată a frontierei, de orașul sârbesc Bezdan. Lucy Williamson de la BBC a asistat, cum mii de migranți trec peste pod și prin frontiera în Croația și UE.

Multi dintre migranții au declarat că intenționează să meargă in Slovenia, vecina Croației de la nord. Joi seara, poliția slovenă a declarat că a oprit un tren care transporta aproximativ 200 de refugiați la Dobova la granița cu Croația.

Slovenia, ca si Ungaria, care se află de asemenea în zona Schengen, au declarat că nu vor permite Sloveniei sa fie un „coridor” catre alte țări din UE.

Mass-media din Ungaria a raportat faptul că zeci de migranți au trecut din Croația în Ungaria, pe la Illocska, evitându-se astfel gardul de la frontiera Ungariei cu Serbia. Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto a declart că țara va extinde gardul de-a lungul graniței cu România.

Migrants who have pushed through the police line on Croatia border at Bezdan (17 September 2015)

Map showing main migrant route north from Turkey to Germany

Miercuri, autoritățile maghiare au folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene la granița cu Serbia, pentru a opri sute de imigranți care fortau sa treaca frontiera.

Un oficial important al  Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului, a declarat că imaginile de la frontiera au fost „cu adevărat șocante”.

Zeid Ra’ad al-Hussein a declarat că a fost îngrozit de acțiunile autorităților maghiare, dintre care unele „clar încălcau  drepturile internaționale”.(Dar oare acesti migranti nu incalca nici o lege, au dreptul sa intre cum vor peste tot???)

Separat, joi, președintele Consiliului European, Donald Tusk a anunțat ca un summit de urgență va avealoc la 23 septembrie, privind migrația.
Parlamentul European a votat să sprijine planurile pentru relocarea obligatorie a 120.000 de refugiați din zona UE, dar miniștrii de interne din țările UE, nu au fost până acum în măsură să ajungă la un acord cu privire la acest plan.

Alte dispozitii:

  • Germania a extins controalele de la frontierele cu Austria si Republia Ceha.
  • Șeful agenției germane responsabil de migrație și refugiați a demisionat, invocând motive personale.
  • Autoritățile din Paris, Franța, 500 de migranți aflati in tabere formate din corturi au fost mutati, oferindu-le cazare în altă parte.
  • Bulgaria trimite trupe suplimentare la granița cu Turcia, în cazul in care fluxul de refugiati continua, ministrul bulgar al apărarii, a declarat ca sute de migranți sunt blocați în apropiere de orașul turc Edirne, aproape de granița cu Bulgaria și Grecia.
  • Transportul feroviar austriac din Ungaria, care era suspendat din 10 septembrie, va urma sa-si reia activitatea normala incepand  de vineri.
  • Prim-ministrul ceh a indicat că țara sa ar putea oferi în mod voluntar azil pentru aproximativ 10.000 de refugiați – mult mai mult decât Republica Cehă fusese initial de acord sa primeasca.

Schengen

bbc.com

Tot adevarul despre migratia masiva din ultima vreme, puteti afla citind articolele de la categoria: Criza imigrantilor

ATENTIE! INTERZIS SUB 18 ANI – IMAGINI VIDEO CU SUTE DE OAMENI MASACRATI DE ORGANIZATIA CRIMINALA ISIS

Urmariti va rog si:

ATENTIE! INTERZIS SUB 18 ANI – CRESTINI SI COPII DE CRESTINI DECAPITATI DE ORGANIZATIA CRIMINALA ISIS

Cine sunt responsabilii principali pentru aceste crime? Ne-o spune chiar un senator american.

Deputatul American Ron Paul: Criza imigrantilor din Europa este rezultatul politicii de cotropire purtata de Statele Unite ale Americii

Mai multe dovezi in acest sens in articolele de mai jos:

Video. Brutalitatile politistilor americani continua! Un baiat de culoare in varsta de 16 ani a fost bruscat violent pentru presupusa „crima” de a traversa prin loc nepermis!

Video: Four California Cops Slam Crying Black Teen to Ground for Jaywalking

Marți, un utilizator Facebook, din Stockton, California a postat un video tulburătoar care arată cum un grup mare de ofițeri de poliție culca violent la pământ un student în vârstă de 16 de ani. Presupusă infracțiune? Traversare prin loc nepermis.

„Copilul a fost oprit pentru” traversare prin loc nepermis când abia pășise afara din autobuz si mai avea 2 pași catre trotuar „, a scris martorul Edgar Avendaño, care a inregistrat filmul:

„Polițistul i-a spus sa stea, dar adolescentul a continuat sa mearga, moment in care polițistul l-a apucat de braț, copilul insa i-a indepartat mana polițistului de pe brațul sau, astfel ca polițistul a scos bastonul. In acel moment am inceput inregistrarile pentru că totul s-a întâmplat prea repede. Nu trebuia să loveasca copilul cu bastonul și nu era nevoie sa apeleze  la aproximativ 20 de polițiști. După cum puteți vedea corpul baiatului era intins pe jos.” SMH

„Mă simt traumatizat”, a spus studentul, Emilio Mayfield, care a declarat ca era în drum spre școală în momentul arestării. „Am fost bătut și trântit pe jos.” – gawker.com

Urmariti va rog si celelate subiecte de la categoria: Abuzuri ale politiei americane

Video incredibil! Imigranti musulmani „batand” la portile Uniunii Europene!

Imigranti musulmani in lupta cu politia maghiara!

Tot adevarul despre migratia masiva din ultima vreme, puteti afla citind articolele de la categoria: Criza imigrantilor

Răspunsul Monahului Teodot la Comunicatul Patriahului Daniel

Monahul Teodot comunicat catre patriarh

Prea Fericite Patriarh Daniel,

Mai întâi de toate ținem să vă reamintim că Biserica Ortodoxă Română, al cărei cap viu este Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu este un cult religios oarecare din România, ci este Biserica Neamului Românesc, numitămamă de marele poet Mihai Eminescu.

A mărturisi Adevărul nu înseamnă a defăima sau a învrăjbi. Știm cu toții că Hristos Iisus este Adevărul absolut întrupat. Islamul este o erezie, un sincretism între creștinism și iudaism, și care orice altă erezie duce în iad. Terenul cu pricina acordat ilegal comunității musulmane fără consultarea poporului român este un teren ce a aparținut familiei martirilor brâncoveni!

Anul trecut, 2014, l-ați închinat Sfinților Martiri Brâncoveni, iar anul acesta, 2015, susțineți construirea unei mega-moschei pe pământul sfinților mari mucenici. Oare ce răspuns veți da la Judecată în fața marilor martiri brâncoveni?

A se construi în orașul Brâncovenilor, decapitați de musulmani, o mega-moschee, considerăm a fi una dintre cele mai mari blasfemii la care vă faceți părtaș dimpreună cu colaboratorii dvs. din clasa politică!

Vă atragem atenția că de multă vreme v-ați abătut de la învățătura Sfinților Părinți și de la faptele Sfinților Voievozi Români!
Faptele și atitudinile apostate și anti-românești ale dvs. și ale colaboratorilor nu pot avea alt efect decât atragerea blestemului și a mâniei lui Dumnezeu!

Când ați fost ales patriarh ați afirmat (există înregistrare video) că nu veți putea să conduceți Biserica decât cu sprijinul și sfatul tuturor membrilor Bisericii. Pe cine ați consultat din Biserică în această gravă problemă?

Știm cu toții că de mai multă vreme sunteți principalul propovăduitor și susținător al ecumenismului în România, numit de sfântul Iustin Popovici și de către părintele teolog Dumitru Stăniloae erezia ereziilor sau panerezia secolului. Problema mega-moscheei se încadrează la ecumenismul inter-religios.

Cunoaștem faptele dvs. imorale, cunoaștem apartenența dvs. la această organizație criminală numită masonerie, unde ați ajuns până la gradul 33!

Cunoaștem teroarea în care țineți preoțimea ortodoxă românească prin taxe, șantaje, amenințări, caterisiri ș.a.m.d.!
Noi ne desolidarizăm de toate ereziile și de toate faptele dvs. apostate și anti-românești! Ne este rușine cu dvs. și nu ne reprezentați demn Biserica!

Pentru toate acestea și altele asemănătoare acestora vă cerem insistent prezentarea de urgență a demisiei din toate funcțiile deținute până acum; retragerea într-o mănăstire în vederea plângerii păcatelor, deși un ierarh contemporan, vrednic de cinstire (n.n. IPS Serafim de Pireu) a afirmat în legătură cu faptele apostate ale ecumeniștilor că nici măcar o mucenicie nu mai poate spăla asemenea păcat. Totuși mila lui Dumnezeu este nesfârșită. Au existat în istoria Bisericii episcopi care de frică au trecut la islam, dar la un moment dat pentru rugăciunile mucenicilor s-au întors și au primit și ei cununa mucenicilor. Încă, în istoria Bisericii Ortodoxe Române a existat un ierarh, mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, care înainte de preoție a fost mason, dar la sfârșit s-a lepădat de masonerie, a scris împotriva ei și s-a mântuit.

În fața istoriei Europei or să ne judece ungurii, care sunt eretici, dar care nu primesc refugiați musulmani.
A început procesul de islamizare a Europei! Să stăm femi împotrivă și să nu ne facem părtași distrugerii noastre ca neam românesc! Către toți românii din țară și străinătate spunem: Hristos nu va fi învins niciodată, așa că nu te teme turmă mică!
Monah Teodot, schimonah Ieremia și un grup de preoți și credincioși

17 septembrie 2015 – apolgeticum.ro

Felicitari Monahului Teodot, care are curajul de a spune adevarul despre putregaiul din fruntea BOR!

Nu e pentru prima data cand dragul parinte, demn urmas al Sfantului Parinte Justin Parvu de la Petru Voda, este luat in vizor de catre Patriarhia Romana, nu de mult fiind acuzat ca este antisemit si xenofob.

Patriarhia Ortodoxa Romana il acuza pe Parintele Monah Teodot de Xenofobie si Antisemitism

Urmariti va rog si:

Interesant de urmarit si urmatorul articol despre Patriarhul Daniel:

Patriarhul Daniel a fost impus in Romania de catre Masonerie, pentru a putea fi implementat Ecumenismul?

Putin către ofițerii armatei ruse: Operațiunea „Salvarea” începe în curând, trebuie să vă pregătiți pentru a curăța Siria de teroriștii lui Obama

Adresandu-se miercuri, fortelor militare rsesti, Vladimir Putin a criticat dur politica americană din Orientul Mijlociu, catalogand-o ca fiind „dezastruoasa”, in timp ce fundamentalistii islamici din Siria și Irak au jurat sa-i curete pe creștini și pe celelalte minorități etnice și religioase.

„Avem aproape două milioane de creștini ortodocși in Levant-Siria și Lebanon- și aproximativ 5 milioane de creștini in întreg Orientul Mijlociu. Indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din America, Casa Albă tanjeste dupa haos în această regiune bogată în petrol, prin sprijinirea organizațiilor islamiste fanatice, si anume ISIS și Frontul al-Nusra”,  a declarat președintele rus conform Moscova Pravda.

Este o datorie morala a Rusiei, de a schimba această stare de fapt teribila, care se petrece in Orientul Mijlociu, a adăugat Vladimir Putin. Prin pregatirea operațiunii „Salvarea” și cu ajutor atotputernicului Dumnezeu, vom curăța Siria de teroriștii nemilosi ai lui Obama.

Pe fondul acuzațiilor venite dinspre Statele Unite asupra Moscovei, in legatura cu prezența militară a Rusiei în Siria, există rapoarte cu informații și imagini prin satelit neconfirmate, despre construirea mai multor piste in Siria in vedera aterizarii giganticului avion Antonov An-225, cu ajutorul caruia vor fi aduse tancuri de lupta, vehicule blindate grele, arme ofensive și trupe aparinand fortelor de elită ale armatei rusești, forte care urmeaza a fi dislocate și apoi angajate direct in lupa impotriva gruparilor teroriste radicale.

Purtatorul de cuvant al Casei Albe a criticat marți prezenta militara rusa în Siria, ceea ce sugerează ca Moscova încearcă să stabilească o bază centrală aeriana la un aerodrom la sud de provincia Latakia.

Rusia a furnizat arme catre Damasc din timpurile perioadei sovietice, iar Moscova a fost aliatul internațional cheie al președintelui sirian Bashar al-Assad în conflictul impotriva „rasculatilor” care au format Statului Islamic.

Pe parcursul anului trecut, au apărut în mod constant dovezi ale prezenței militare rusesti in Siria(in special aprovizionarea Siriei cu echipamente militare). Insa, cum armata siriană face greu fata organizatilor teroriste(care sunt constant ajutate de catre SUA si aliatii ei orientali), a venit timpul ca Rusia sa intre activ in salvarea situatiei din Orientul Mijlociu. – awdnews.com

Ca sa intelegeti exact ce se petrece in Orientul Mijlociu si cat de grava este situatia, urmariti va rog si:

Turcia ii impinge pe refugiati catre Europa – totul facand parte din planul NATO condus de Sionisti, in incercarea de distrugere si control al statelor europene! Razboiul global bate la usa!

Ungaria este o țintă principală a extremiștilor islamiști, deoarece pe teritoriul său se află cea de-a doua importantă comunitate de evrei din Europa, a estimat Jozsef Horvath, fost înalt oficial din serviciile secrete ungare, într-un interviu publicat joi de cotidianul MagyarIdok, citat de agenția MTI.

”Europa este în ultimul ceas pentru a-și da seama că trebuie să-și apere granițele terestre și maritime”, a declarat Horvath, fost director general adjunct, estimând că guvernul ungar n-a avut altă variantă decât să ridice un gard de-a lungul frontierei sale cu Serbia.

”Europa stă pe un butoi cu pulbere și principalii lideri ai UE au aprins chiar ei fitilul”, a afirmat Horvath, exprimându-și speranța că serviciile secrete din celelalte țări europene le-au adus la cunoștință guvernelor lor informațiile necesare. ”Mânați de interese și obiective pe termen scurt, politicienii occidentali n-au avut curajul să ia aceleași decizii pe care premierul ungar a îndrăznit să le ia”, a adăugat Horvath.

”Este un mare pericol dacă sute de bărbați adulți, în stare bună de sănătate, cu experiență de război, apar toți dintr-odată în Europa. Diferite rețele ale crimei organizate au astfel acces la un mare număr de noi potențiali recruți. Acesta este un bun motiv pentru a crede că Statul Islamic exploatează criza imigranților”, este de părere fostul oficial ungar din domeniul serviciilor secrete.

În opinia sa, verificarea genților sau a bagajelor imigranților a fost practic imposibilă, astfel că este greu de știut câți dintre ei au introdus clandestin componente din care mai târziu poate fi făcută o bombă sau flacoane ce conțin o substanță de otrăvire în masă. – agerpres.ro

Când ne uitam la tragica criza umanitara care a înghițit în întregime, practic, toata Europa, ca urmare a migrației în masă a oamenilor din țările sfâșiate de război, multi se intreaba, cum de toti acesti refugiați au venit pentru a lua parte la o exodul în masă, în același timp ca și cum ar acționa organizati? La urma urmei, criza siriana e in desfasurarea de 4-5 ani, iar criza libiană chiar de mai mult timp.

Cum subliniază Tony Cartalucci, în articolul său, „Ingineria socială 101: Cum sa creezi o criza a refugiaților„, Turcia a „menținut un foarte suspect entuziasm” al ușilor deschise „pentru refugiați, cheltuind sume inexplicabile de bani și capital politic în cazarea lor.” Cartalucci găsește această politică suspectă, deoarece turcii în mod clar nu au nici o preocupare pentru bunăstarea poporului sirian. După ani de antrenamente, armare, coordonare, conducere si ajutoare date ISIS-ului si Al-Qaeda, cat și altor canibali(impreuna cu CIA SI MOSSAD) care au dus la sute de mii de civili morți, atrocități inimaginabile, și distrugerea tarilor cu pricina, Turcilor le-ar putea pasă de multe lucruri, dar bunăstarea poporului sirian nu este unul dintre ele.

Totuși, Turcia a luat în grija sa mii și mii de refugiații sirieni în ultimii ani. Cum raporta revista Foreign Policy intr-un articol din 2015 „Pentru ce aceasta usa deschisa a Turciei pentru refugiații sirieni?”

Turcia este acum cel mai mare detinator de refugiați din lume. Din octombrie 2013, numărul refugiaților sirieni a crescut de trei ori mai mult, iar acum numara aproape două milioane de refugiați.

Deci, în ciuda lipsei sale de ingrijorare pentru poporul sirian, Turcia a reușit să ia în custodie aproape 2 milioane de refugiați. Acum, acești refugiați au început sa paraseasca Turcia într-un mod care sugerează un efort concertat din spate.

Turcia poartă de asemenea, responsabilitatea pentru metoda de deplasare folosita de mulți dintre refugiați – ruta deosebit de periculoasa pe mare – care este o metodă inutilă de a călători în Europa. Turcia este conectata la Europa pe uscat prin doua locatii, frontierele bulgare și grecești. De ce nu au refugiații permis să intre în Europa pe uscat? De ce turcii nu a facilitat acest pasaj? În schimb, Turcia îi forțează să ia calea mării, rezultând în înec și moartea unui număr mare de solicitanți de azil. Sa fie cauza dramatismul cat mai ridicat pentru a impresiona lumea sau sa para ca vin direct din tarile lor?

Harta Migratiei:

Map showing main migrant route north from Turkey to Germany

În plus, se pare că există un efort concertat de a recruta cat mai multi fundamentalisti apartinand societăților străine de relocare în Europa. Surse din interiorul Sirei, au declarat că musulmanilor fundamentalisti din Siria par să li se acorde un tratament preferențial pentru statutul de „refugiat”. Desigur, acest lucru nu inseamna ca toti refugiații sirieni sunt fundamentalisti sau chiar că majoritatea dintre ei sunt de acest soi. Totuși, este dificil să nu se observe că „refugiații fundamentalisti” par să primeasca o mai mare atenție și asistență în drumul lor spre țările europene.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că multe dintre grupurile de migranți care sunt violeni si protestează în Europa par să fie compuse în întregime din barbati, multi dintre ei deosebit de tineri. Ce fel de război produce mai multi refugiați barbati decat femei sau mai multi barbati decât copiii? Ce fel de țară acceptă barbatii prima data și așteaptă să accepte femeile și copiii? Cu adevărat ceva este în neregulă.

De asemenea, este important să subliniem faptul că imigranții nu sunt toti sirieni. Mulți dintre imigranți provin din toate zonele Orientului Mijlociu și Africa de Nord….susținând ca au naționalitate siriană și cer acordarea statutului de refugiat odata ce ajung la mal.

Urmariti va rog si: VIDEO. „Refugiați” care înjură si aruncă cu pietre într-o gară din Ungaria. Adevărul despre așa zișii emigranți

Deci, de ce un aflux brusc de imigranți și refugiați în Europa acum?

În primul rând, datorita faptului ca Assad a rezistat atât de mult timp în fața atacului anglo-american, a creat nevoia de o mai mare utilizare a puterii militare occidentale, sub masca”terorismului”. Crearea unei „zone de siguranta”, în Siria de către Statele Unite și Turcia a fost un pas important spre o mai mare implicare militară directă în Siria și re-crearea distrugerii Libiei, de data aceasta în versiunea 2.0.

Anunțul Rusiei de a intra militar în Siria și votul pentru acordul nuclear iranian în Congresul SUA, a creat necesitatea de a accelera atacul asupra Siriei, înainte ca rușii să prinda radacini in zonă și înainte ca Iranul sa ajute financiar si material regimul Assad.

Situatia devine asadar tot mai incordata, rusii fiind tot mai inregimentati in Siria, trimitand recent soldati si tehnica militara. Urmariti va rog si:

Prin urmare, noua „dezbatere” va stabili dacă sau nu, anumite țări europene ar trebui să se angajeze in bombardamentele din Siria, de data aceasta afirmându-se deschis că Assad și forțele siriene vor f ținta principala si nu ISIS-ul cum manipulau americanii si vest europenii pana acuma.

Astfel, vedem că afluxul de „refugiați” în Europa este utilizat pentru a speria publicul european cu imagini cu fanatici musulmani si hoarde de oameni scandând „Allahu Akbar!” Și „F… You!”, totul in ideea susținerii de catre europeni a unei campanii de bombardamente împotriva guvernului Sirian. Cetatenii europeni, asista deja cum civilizatiile si culturile lor sunt distruse sub valurile de imigranti, iar acum se confruntă si cu violențe fizice, facandu-i sa ajunga la disperare și să vada campania de bombardare ca singura solutie. Ei vor spune pur și simplu: „Faceti tot ce trebuie pentru a opri ISIS-ul și / sau regimul Assad. Doar sa plece aceste persoane de aici! ” – activistpost.com

Urmariti va rog si: Sioniștii prin susținerea imigrației masive, încearcă distrugerea întregii culturi europene

Am ajuns astfel sa fim tot mai aproape de mare confrutare dintre NATO si Rusia, pregatita de mult timp de catre elite. Rusia spijinind regimul Assad, iar NATO spijinind organizatia terorista ISIS si interesele sale din zona.

Iranul va juca si el un element cheie, elitele dorind de mult sa-i atraga intr-un conflict pentru a pune mana pe bogatiile sale, iar motivele principale prin care ii vor angrena pe iranieni in acesta disputa, vor fi pe de-o parte sprijinul promis regimului Assad, iar pe de cealata parte, „nerespectarea” acordului nuclear, care este pe cale sa fie semnat.

Multi oficiali americani, inclusiv candidatii principali la presidentia Americii, Hillary Clinton si Donald Trump afirmand ca nu pot avea incredere in acest viitor acord si solutia este bombardarea Iranului.

Cat priveste imigratia masiva, ea mai are un scop foarte important si anume controlul total al populatiei europene: Controlul total, principalul scop al migratiei controlate

Dar cel mai important motiv pentru care SUA doreste acest conflict extins cu Rusia si Iranul il reprezinta, criza economica careia nu ii mai poate face fata. Sutinerea artificiala a principalelor monede mondiale, nu mai poate continua si singura solutie a unei renasteri economice cat si a implemntarii Noii Ordini Mondiale, o reprezinta in opinia sionistilor, subjugarea Iarnului si Rusiei, si odata cu ele a restului lumii.

Pieţele în derivă după decizia Fed de a menţine nemodificată dobânda de referinţă

Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în scădere cu 1,96%, după ce Fed a menţinut nemodificată dobânda de referinţă. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 18.070,21 puncte, în scădere cu 362,06 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

La Seul, Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 0,98%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.995,95 puncte, în creştere cu 19,46 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Bursa din Shanghai a deschis şedinţă de vineri în creştere cu 0,46%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.100,28 puncte, în creştere cu 14,22 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.

Bursa din Hong Kong a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,22%, indicele Hang Seng ajungând la valoarea de 22.807,25 puncte, în scădere cu 47,38 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.

La New York, Bursele de pe Wall Street au închis joi cu rezultate mixte după ce Fed a menţinut nemodificată dobânda de referinţă, indicele Dow Jones s-a depreciat cu 0,39%, ajungând valoarea de 16.674,74 puncte, în scădere cu 65,21 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor’s 500 s-a depreciat cu 0,26%, ajungând la valoarea de 1.990,20 puncte, în scădere cu 5,11 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,10%, ajungând la o valoarea de 4.893,95 puncte, în creştere cu 4,71 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna octombrie a scăzut cu 0,25 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 46,90 dolari.

Bursa de la Londra a închis joi în scădere cu 0,68%, indicele indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.186,99 puncte, în scădere cu 42,22 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna noiembrie a scăzut cu 0,50 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 49,19 dolari.

Bursa de la Frankfurt a închis joi în creştere uşoară cu 0,02%, indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.229,58 puncte, în creştere cu 2,37 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. – capital.ro

Elocvent in acest sens si ce ce s-a intamplat la sfarsitul lunii August pe piata bursiera, cat si predictiile specialistilor:

Chile: Cutremur de 8.3 grade pe scara richter – Scene dramatice surprinse pe video

Un puternic cutremur de 8.3 grd pe scara richter, a zguduit miercuri statul Chile, declanșând un tsunami și evacuarea a peste 1 milion de oameni. Localnicii au capturat momentele terifiante pe video.

Police officers put barricade tape in front of a damaged building after an earthquake hit areas of central Chile, in Illapel town, north of Santiago, Chile, September 17, 2015. © Ivan Alvarado

Cel puțin opt persoane au fost ucise în timpul cutremurului, cutremur care a fost urmat de replici puternice care au zguduit țara, provocând valuri si un tsunami care ar putea ajunge în bună măsură pană în Japonia.

Cutremurul care a lovit zonele de coastă ale statului Chile, miercuri, la ora locală 19:54 (22:54 GMT), a fost al șaselea cutremur cel mai puternic din istoria țării, în conformitate cu ministrul adjunct de interne Mahmoud Aleuy.

Locuitorii din orașul Illapel, nu departe de epicentrul cutremurului, si-a văzut casele legănându-se, tremurul resimțindu-se pana în capitala Argentinei, Buenos Aires.

În orașele de pe coastă și in capitală, oamenii au căutat adăpost în stradă, deoarace construcțile puteau orcand să se prăbușească. Oficiul Național de Urgență a raportat că peste 135.000 de case au rămas fără curent în zona de coastă Nord-Centrala.

În urma alertei de tsunami, evacuarea orașelor de pe coastă a fost comandata imediat, peste un milion de oameni s-au indreptat catre zonele mai inalte.

Cutremurul i-a lovit pe chilieni cand se pregăteau să sărbătorească Ziua Independenței care este vineri. Mulți călătoreau spre mare.

rt.com

Film Ortodox – Plansul Calugarilor

Alte filme ortodoxe deosebite, puteti urmari la categoria: Filme Ortodoxe