Care sunt pacatele de care se veselesc dracii cel mai mult

Vor veni vremi, când meșteșugirea mea va pieri, căci, în acea vreme, oamenii vor fi mai răi decât mine, încât și copiii cei mici vor fi cu vicleșugul mai mari decât cei bătrâni.

9_4

Și a zis Andrei către dânsul: „Cum știi tu, de vreme ce demonul nu poate ști nimic mai dinainte?” și a zis demonul: „Tatăl nostru, satana, a cunoscut ca, în iad șezând, vrăjește de toate și de acolo ne spune nouă toate, că neamul nostru nu știe nimic”. Zis-a Andrei: „De care păcate se veselește neamul vostru mai mult?” A zis demonul: „De slujirea idolilor și de fățărnicie, de răutatea față de aproapele. Când cineva începe a urî pe altul, și de păcatul sodomiei, de beție, de iubirea de argint, de acestea ne veselim mai mult”. Iar Andrei a zis: „Dar Când cineva se leapădă de lucrurile voastre, pe care le-a făcut mai înainte, cum îl suferiți?” Și demonul a zis: „Știi mai bine decât mine, cat este de cumplit, dar nădăjduim a-l întoarce pe el la noi și-l răbdăm, luând mângâiere dintr-aceea ca multi, lepădându-se de noi și venind la Dumnezeu, apoi, iarăși, s-au întors la noi și s-au făcut de ai noștri”. Iar Când demonul și-a dat răspunsul de lucrurile sale, atunci Sfântul a suflat asupra lui și îndată s-a stins.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 137-138) – doxologia.ro

Urmariti va rog in link-ul urmator cum ii insala dracii pe tineri si pe oameni in general:

Cum il percep satanistii pe idolul lor. Cum insala diavolul pe om.

Anunțuri

Pacate impotriva credintei ortodoxe

Frați ortodocși, iubiți credincioși, aș dori să luați aminte la câteva lucruri esențiale. La predica ultimei Duminici s-a vorbit despre vindecarea slugii sutașului (centurionului) din armata romană, pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a lăudat pentru smerenia și credința sa, deși nu făcea parte din poporul evreu (evreii biblici, iudeii)…

De aceea s-a vorbit și despre păcatele împotriva credinței.

1 – HOMOSEXUALITATEA

 Este un păcat greu, o fărădelege și o călcare gravă a poruncilor dumnezeiești. Sodoma și Gomora, orașe biblice au fost distruse cu foc din cer…

2 – NECREDINȚA (ATEISMUL)

Este un păcat greu împotriva credinței, când omul nu crede în Dumnezeu, în Sfânta Treime, în Sfintele Taine ale Bisericii. El ajunge să creadă doar în sine și devine egoist.

3 – URA ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU ȘI A APROAPELUI NOSTRU.

 Este un păcat împotriva Duhului Sfânt, Care este Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu este iubire (I Ioan 4; 16).

4 – SCEPTICISMUL

Este păcatul prin care lăsăm îndoiala să-și facă de cap în cugetul nostru. EXEMPLE: Oare există Dumnezeu? A Înviat oare Hristos? etc… Așa se ajunge la cârtire și ateism…

5 – INDIFERENTISMUL 

Este nepăsarea totală față de tot ce se întâmplă în ortodoxie.

6 – FARISEISMUL 

Este o atitudine necreștină, caracterizată prin ipocrizie (prefăcătorie), minciună, falsitate, viclenie (vicleșug). Ne putem aminti desigur de pilda vameșului și fariseului…

7 – BIGOTISMUL 

 Este o evlavie exagerată sau o formă de fanatism religios (habotnicie). Este pietism, zelotism și criticism exagerat.

8 – EREZIA

Erezia este denaturarea învățăturilor ortodoxe, cum ar fi: erezia francmasonică, ECUMENISMUL, papismul (infailibilitatea papală și primatul papal). Erezii sunt în catolicism, dar mai ales în cultele protestante și neoprotestante. Ortodoxia nu este religie în sine, ci învățătura revelată de Însuși Dumnezeu, întrupat în om. Însă religiile din lume și-au inventat proprii lor dumnezei… Prin urmare, noi nu ne închinăm în niciun caz la același Dumnezeu…

9 – ÎNCHINAREA LA IDOLI

Este încălcarea primelor două porunci dumnezeiești, venerarea duhurilor, persoanelor sau chipurilor cioplite, a unor patimi sau a materialismului.

10 – OCULTISMUL (PRACTICAREA MAGIEI)

Este lucrare satanică (satanism) prin practicarea unor ceremonii ezoterice: magie, vrăjitorie, YOGA, spiritism, farmece etc…

11 – SUPERSTIȚIILE

Acestea își au izvorul în obiceiuri păgâne precreștine. Sunt multe superstiții, care nu au nicio legătură cu legile lui Dumnezeu…

12 – CHIROMANȚIA ȘI DESCHIDEREA PSALTIRII

Este vorba despre ghicitul în palmă, în cafea, în interpretarea viselor și deschiderea psaltirii de către monahi căzuți în rătăcire…

13 – APOSTAZIA (LEPĂDAREA DE HRISTOS)

Este vorba despre lepădarea de ortodoxie din partea acelora care din diverse motive trec la secte sau devin chiar atei…

CÂTEVA EXPLICAȚII DE PE SURSE:

93. Ce sunt păcatele grele?

Grele sunt păcatele acelea prin care cineva, cu multă răutate a voii sale, săvârșește lucruri oprite în mod lămurit de poruncile dumnezeiești. Păcat greu săvârșește cineva și atunci când nu împlinește de voie poruncile dumnezeiești, din care pricina răcește în dragostea către Dumnezeu și către aproapele. Păcatele grele se mai numesc și păcate de moarte, fiindcă răpesc credinciosului harul dumnezeiesc, care este viata lui, și-i pregătesc moartea, adică chinurile iadului (Iacov 1, 15; 1 Cor. 6, 9-10).

94. Păcatele grele sunt de un singur fel?

Nu. După „Mărturisirea Ortodoxă”, păcatele grele sunt de trei feluri:

1) Capitale;

2) Împotriva Duhului Sfânt;

3) Strigătoare la cer.

95. Care sunt păcatele capitale?

Capitale sunt păcatele acelea care izvorăsc nemijlocit din firea omenească, slabită prin păcatul strămoșesc (Marcu 7, 21). Se numesc astfel, fiindcă înfățișează cele mai de seama căi ale voii păcătoase și sunt rădăcina celor mai multe păcate. Ele sunt următoarele șapte: 1) Mândria, 2) Iubirea de argint, 3) Desfrânarea, 4) Pizma sau invidia, 5) Lăcomia, 6) Mânia și 7) Lenea. – crestinortodox.ro

Care sunt păcatele împotriva Duhului Sfânt?

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt următoarele:

1) nădejdea prea mare în mila lui Dumnezeu;

2) deznădejdea cu privire la mântuirea noastră;

3) împotrivirea clară faţă de adevăr şi lepădarea de credinţa ortodoxă;

4) invidia cu privire la acele bunuri duhovniceşti pe care le dobândeşte aproapele de la Dumnezeu;

5) aflarea în păcate şi stăruinţa în răutate;

6) nepăsarea faţă de pocăinţă până la sfârşitul acestei vieţi.

Sursa: 1000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească – Alcătuite pe baza operelor Sfinţilor Părinţi şi ale nevoitorilor bunei credinţe, Editura Cartea Ortodoxă, p.11 – Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Luati aminte! O intamplare a unei femei care si-a avortat copilul

Unele femei nu-și mai revin niciodată în urma avortului. Vă rugăm să distribuiți această mărturie pe toate rețelele de socializare!

Când am aflat că sunt însărcinată eram în cel mai prost moment din viaţă: tocmai murise mama, aflasem că soţul meu mă înşela cu cea mai bună prietenă şi voia să divorţăm, iar la serviciu nu-mi mergea prea bine.

Credeam că nu se poate mai rău, dar, în timp, aveam să aflu că niciodată nu poţi să zici că ai atins pragul cel mai de jos al vieţii. Am decis că pentru momentul acela cea mai bună soluţie este întreruperea sarcinii. Aveam doar 25 de ani, viaţa era înainte şi aveau să mai fie şi alţi copii, cu siguranţă. Mătuşa cu care m-am sfătuit atunci m-a încurajat spunându-mi că ea are vreo trei avorturi la activ, în vremea comuniştilor când se făceau mai degrabă empiric şi puteai oricând să mori din aşa ceva. Am mers împreună la o clinică privată şi totul s-a terminat în câteva ore.

Pentru un scurt moment, înainte de a fi băgată în sala de operaţii, am avut un gând fugar şi o tresărire când s-a apropiat de mine o femeie în negru şi mi-a zis că fac o prostie. M-am uitat la ea curioasă pentru că n-am înţeles de unde mă cunoaşte şi ştie ce vreau să fac. În plus, nu vezi prea des persoane îndoliate într-o clinică unde majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi în alb sau în culori deschise. Femeia nu era bătrână, ci mai degrabă între două vârste, avea faţa blândă, dar nişte ochi negri ca tăciunele din care ieşeau parcă flăcări. M-a privit intens şi mi-a spus să nu fac prostia să scap de copil, că acest avort mă va bântui toată viaţa.

Mătuşa mea a alungat-o spunându-i că nu e treaba ei să se bage în vieţile oamenilor aşa aiurea şi m-a luat de mână ca să mă calmeze. Mi s-a părut straniu şi trebuie să recunosc că m-a speriat un pic. Dar am mers mai departe.

Operaţia în sine a fost scurtă şi dureroasă. Nici nu ştiu ce m-a durut mai tare, faptul că aruncam un copil făcut cu omul căruia îi jurasem iubire veşnică sau faptul că toate astea mi se întâmplau în acelaşi moment şi simţeam că sunt cea mai ghinionistă fiinţă din lume.

După avort am avut ceva complicaţii câteva zile, temperatură mare şi delir, dar obişnuită cu avorturile grele mătuşa mea a stat lângă mine şi a ştiut ce să-mi facă. În acele nopţi şi zile de convalescenţă zbuciumată am visat pentru prima dată o fetiţă bucălată şi blondă precum tatăl ei, care alerga spre mine într-un parc, iar eu fugeam de ea. Mă tot striga: mami, mami, iar eu mă ruşinam şi mă făceam că n-o cunosc. Apoi fetiţa se transforma într-un monstru, un avorton de carne sângerândă care urla printr-o gură hidoasă spre mine că voi fi veşnic mama lui şi că o mamă nu are cum să scape de copilul ei.

Mătuşa mea a pus totul pe seama febrei şi infecţiei pe care o făcusem după avort, dar că lucrurile se vor calma şi o să uit totul. N-am uitat, pentru că copilul avortat nu m-a lăsat niciun moment să uit. Într-una din nopţi, când deja mă simţeam mai bine şi puteam să fac diferenţa între vis şi realitate, am simţit cum ceva rece şi umed mă atinge pe umăr. Când am deschis ochii am văzut lângă capul meu acel copil. Avea ochi albaştri deschişi şi mă fixa cu privirea. Mânuţa pe care o ţinea pe umărul meu se lipise şi simţeam prin cămaşă umezeala sângelui de pe mâna aceea de carne moartă. Am ţipat de groază şi m-am ridicat în capul oaselor. Când am aprins lumina pe umărul meu era o urmă de sânge.

Mătuşa mea s-a speriat şi ea de un asemenea vis, deşi îi spuneam clar că a fost cât se poate de real. Am mers împreună la o biserică şi preotul mi-a citit nişte dezlegări şi mi-a dat câteva canoane de făcut ca să-mi ispăşesc păcatul. Deşi mi-a spus clar că după părerea lui un astfel de păcat nu va fi niciodată ispăşit. Le-am ţinut pe toate şi am încercat să mă rog şi să ţin posturi aşa cum mi-a spus părintele. Visele au încetat o vreme. Iar eu mi-am reluat viaţa.

Apoi, când trecuse aproape un an de la asta şi ziceam că lucrurile încep să se îndrepte, copilul avortat a apărut din nou în nopţile mele. Timp de o săptămână am urlat noapte de noapte sub privirle albastre şi reci ale acelui suflet neîmpăcat care ar fi trebuit să fie copilul meu. La final am rămas la fel de istovită ca în primul an, după avort.

De cinci ani de zile lucrurile se petrec întocmai, cu o precizie matematică. Copilul avortat îmi spune de fiecare dată că e aniversarea lui şi că ar trebui să-i fac tort, să-l pregătesc pentru grădiniţă şi tot timpul îmi reproşează că nu-l iubesc, şi că de fiecare dată mă uit cu silă la el. Cum să fac altfel dacă nu pot să simt decât silă şi groază la vederea unei bucăţi de carne care-mi aminteşte în fiecare an în luna iunie de păcatul capital pe care l-am comis cândva? Acela de a-mi omorî propriul copil. (O mărturie reală a unei femei afectată de sindromul post-avort.) – ganduridinierusalim.com

Urmariti va rog si: