In Evanghelia de azi (Noiembrie 16) se spune că: „Iisus i-a răspuns: nu-l opriţi, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi.”; As vrea sa inteleg la ce se refera Domnul.
Doamne ajuta!
Maria
Doamne ajută!
Cuvintele aceste au fost spuse de către Domnul Hristos în contextul în care Apostolii opriseră pe cineva de la scoate demoni: „Învăţătorule, am văzut pe unul care scoate afară diavoli în numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu Te urmează împreună cu noi”. Înainte de acesta Hristos le spuse că „cine este mai mic între voi toţi, acela este mare”. Așadar Sfânt Ioan, probabil gândind că au greșit atunci când l-au oprit pe acela, a cerut lămuriri de la Învățătorul. Sfântul Teofilact al Bulgariei, în tâlcuirea la Evangheliei după Luca spune: „Aşadar, loan s-a temut aceasta: ca nu cumva să fi făcut lucru de trufie oprindu-l pe acel om. Şi pentru care pricină îl opreau pe om? Nu zavistuindu-l, ci judecându-l pe el nevrednic de a face minuni, căci nu primise împreună cu dânşii darul facerii de minuni, nici nu l-a trimis pe El Domnul spre aceasta, asemene a lor, [Apostolilor,] şi nicidecum nu urma acela lui Iisus.”
Și tot Sfântul Teofilact ne spune, că în spatele acestor cuvinte ale Mântuitorului stă acest înțeles: „Lăsaţi-l pe el să facă aceasta, căci zdrobeşte şi el puterea satanei; şi, de vreme ce nu vă împiedică pe voi întru propovăduire şi nici nu-i ajută diavolului, dintru această pricină el este pentru noi. Căci acela care nu este împotriva Lui Dumnezeu, pentru Dumnezeu este, precum şi acela care nu adună cu Dumnezeu, acela cu diavolul este”.
Cu alte cuvinte atunci când cineva, chiar și fără să își dă seama, lucrează binele el lucrează pentru Dumnezeu și implicit împotriva diavolului.
Astăzi este cea de-a doua zi de Rusalii , ce este cunoscută şi ca Lunea Sfantului Duh. În lunea Rusaliilor, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Biserica Ortodoxă prăznuiește a treia persoană a a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „Intru această zi, prăznuim pe însuși Preasfântul si de viată făcătorul si intru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”.
Veniti toti credinciosii sa preaslavim pogorarea Sfantului Duh. Cel Care din sanurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca si cu niste ape pamantul de cunostinta lui Dumnezeu si invrednicind de harul cel de-viata-facator al infierii si de slava cea de Sus pe cei ce alearga la El intru curatie, sfintind si indumnezeind pe cei ce striga:
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Icosul 1
Ingerii cu fete luminoase in ceruri neincetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfant, dupa cuviinta datorata Izvorului vietii si Luminii celei nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslavim si noi, Duhule necuprins cu mintea, pentru milele tale cele aratate si cele ascunse, si cu smerenie ne rugam sa fim adapostiti sub adumbrirea Ta cea fericita:
Vino, Lumina adevarata, duhovniceasca bucurie;
Vino, Nor purtator de roua si negraita frumusete;
Vino si primeste ca pe un miros de buna mireasma duhovniceasca lauda noastra;
Vino si ne impartaseste de bucuria impartasirii Tale;
Vino si veseleste-ne cu imbelsugarea darurilor Tale;
Vino, Vesnicule Soare Neapropiat, si intru noi Iti fa lacas;
Vino si ne imbogateste cu darul vietii celei adevarate;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 2-lea
In chipul limbilor de foc, intru lumina si suflare de vant de bucurie-facatoare, pogorandu-Se Duhul cel Sfant peste Apostoli si de vapaia lui fiind cuprinsi, chemat-au pescarii intreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri si nevoi rabdand cu bucurie pe pamant si pe ape, de mortile cele cumplite nu se spaimantau, in tot pamantul iesind vestirea cantarii lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Potir de ploaie datator, izvorator de foc, care ai pogorat asupra Apostolilor, Tie cantare Itiaducem, pe Tine Te binecuvantam si Tie Iti multumim, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela ce sfintesti Biserica si o pazesti pe dansa;
Vino si daruieste un suflet si o inima celor ce cred intru Tine;
Vino si aprinde evlavia noastra cea rece si neroditoare;
Vino si risipeste negura necredintei si a rautatii, care se indeseste pe pamant;
Vino si ne calauzeste pe toti pe drumul vietii celei drepte;
Vino si ne povatuieste la tot adevarul;
Vino, Intelepciune Neajunsa, si cu judecatile cele de Tine stiute, mantuieste-ne;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 3-lea
O, Preaadanca Taina! Dumnezeule, Duhule Necuprins cu mintea, Care impreuna cu Tatal si cu Fiul toate le-ai zidit! Tu ai impodobit cetele ingerilor de Sus intru lacasul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinta, cu stralucirea slavei, cetele de foc ale luminatorilor ceresti .Unind Tu trup si suflet intr-o minunata alcatuire, ai zidit neamul omenesc; pentru aceasta, toata suflarea Te lauda si canta: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Alfa si Omega, Inceputule si Sfarsitule, Tu, Vesnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtarii deasupra apelor si cu infricosata Ta imbratisare ai adus pe toti si pe toate la viata. Din suflarea Ta cea de-viata-facatoare a rasarit, din genunea cea fara chip, frumusetea lumii celei intai zidite, pentru care Iti strigam:
Vino la noi, Preainteleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce esti mare in micuta floare, ca si in luminatorii cerului;
Vino, Felurime Negraita si Frumusete Vesnica;
Vino si lumineaza intunecatul meu suflet;
Vino, Cela ce Te daruiesti noua prin Sfintele Taine;
Vino, caldura bineinmiresmata;
Vino si ne arata pe noi zidire noua in Hristos;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 4-lea
O, Duhule Preabun si Neajuns, din care izvoraste sfintenia! Tu ai invesmantat-o pe Preacurata Fecioara Maria cu stralucirea orbitoare si neapropiata a sfinteniei Tale, facand-o Maica a lui Dumnezeu-Cuvantul, Imparateasa a Ingerilor, spre mantuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume Tu i-ai umbrit pe Prooroci si Apostoli, Tu i-ai purtat pana in al treilea Cer, Tu le-ai ranit inimile cu frumusetea cea de Sus, punand in graiul lor indemn inflacarat, cu care aduceau pe oameni la Dumnezeu. Tu ii preschimbi pe cei pacatosi, iar ei, plini fiind de arzatoare bucurie, Iti canta: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza, si cu puterea Lui se va scula spre invierea cea de obste toata zidirea, in ceasul de pe urma al veacului acesta si in cel dintai al veacului ce va sa fie. Ridica-ne atunci din groapa, Preabunule Mangaietor, nu spre osanda, ci spre a ne impartasi de fericire, intru dumnezeiasca lumina, cu toti sfintii, cu rudele si apropiatii nostri.
Vino dar, si de a sufletului moarte ne izbaveste;
Vino si, inainte de sfarsitul nostru, ne indestuleaza cu Trupul si Sangele Mantuitorului nostru;
Vino si da-ne sa adormim in pace, cu cuget neintinat;
Vino si luminoasa fa scularea noastra din somnul mortii;
Vino si ne invredniceste ca sa privim cu bucurie la zorii vesniciei;
Vino si fa-ne fii ai nestricaciunii;
Vino si lumineaza atunci, ca un soare, trupurile noastre cele fara de moarte;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 5-lea
Auzind, Fiule al lui Dumnezeu, glasul Tau: „Daca cineva inseteaza sa vina la Mine si sa bea”, Te rugam astampara-ne setea de viata duhovniceasca si da-ne apa vietii. Trimite asupra noastra raza harului Duhului Sfant, Celui ce impreuna cu Tine are izvor in Tatal, ca sa nu mai insetam in veac, toti cei ce cantam cu umilinta: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Nestricaciosule si Neziditule, Vesnicule, Preainduratule Duh, Aparatorule al celor drepti, Curatitorule al pacatosilor, slobozeste-ne de orice intinaciune, ca stralucirea luminii harului Tau sa nu se stinga intru noi, cei care Iti cantam:
Vino, Preabunule, si da-ne umilinta si izvoare de lacrimi;
Vino si ne invata sa ne inchinam Tie in duh si adevar;
Vino, Preainaltule Adevar, si lamureste indoielile saracacioasei mele intelegeri;
Vino, Viata neimbatranitoare, si ne primeste din stramtorarea veacului acesta pamantesc;
Vino, Lumina Vesnica, si se vor risipi toate nalucirile si spaimele;
Vino, Putere vesnic noua, improspatandu-i pe copiii Tai cei osteniti;
Vino, Nemarginita Bucurie, si uitate vor fi vremelnicele intristari;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 6-lea
Salta, fiica a luminii, Sionule, Sfanta Maica! Impodobeste-te, marita mireasa, cu cerurile deopotriva, stralucitoare Biserica soborniceasca a lui Hristos! Asupra ta odihneste Duhul cel Prea Sfant, care tamaduieste neputintele, plineste lipsurile, daruieste viata celor morti si ii aduce la viata vesnica pe toti cei ce cu cuviinta si cu dreptate striga: Aliluia!
Icosul al 6-lea
„In lume necazuri veti avea”, a zis Mantuitorul. Unde vom afla alinare si cine ne va mangaia? Tu, Duhule Mangaietor, Insuti dezleaga intristarea noastra! Mijloceste pentru noi cu suspinuri negraite si usureaza inimile celor ce Te roaga:
Vino, Dulce Racoare a celor osteniti si impovarati;
Vino, Impreuna-Graitorule cu cei intemnitati;
Vino, Adapostul celor prigoniti;
Vino si miluieste pe cei slabanogiti de saracie si de foamete;
Vino si cerceteaza pe toti cei care inseteaza de lumina Ta;
Vino si alina intristarea noastra cu nadejdea vesnicei bucurii;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 7-lea
„Celui care huleste impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta nici in veacul acesta, nici in cel viitor”, a spus Domnul. Ascultand acest cuvant strain ne cutremuram, ca nu cumva sa fim judecati cu cei neascultatori si cu cei ce lupta impotriva lui Dumnezeu. Nu lasa, Duhule Sfinte, inima noastra sa se plece spre cuvinte de viclesug. Intoarce din schisme, eresuri si necredinta pe toti cei rataciti, iar pe intai-nascutii Bisericii Tale invredniceste-i sa cante in vecii vecilor: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Cand S-a indepartat Duhul Sfant de la Saul, atunci spaima si nelinistea l-au cuprins, iar intunericul deznadajduirii l-a coborat in cele mai de dedesubt; asa mi s-a intamplat si mie in ziua intristarii si impietririi cugetului meu, ca m-am indepartat de la lumina Ta; ci da-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu, pana ce lumina Ta ma va lumina pe mine, cel imputinat la suflet:
Vino si nu ma lepada pentru cartirea si nerabdarea mea;
Vino si potoleste cumplita vijelie a tulburarii si a aprinderii;
Vino si odihneste pe cei necajiti de stramtorarile vietii;
Vino si imblanzeste inima in ziua impietririi si a maniei;
Vino si surpa urzelile, tulburarile si spaimele duhurilor intunericului;
Vino si da-ne, cu suflarea Ta, inima zdrobita;
Vino, ca prin rabdare sa mantuim sufletele noastre;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 8-lea
Mantuieste-ma, Cerescule Parinte! Saraci suntem, neputinciosi si orbi, si goi duhovniceste! Daruieste-ne aurul Tau cel curatit in foc, cu vesmant alb acopera rusinea noastra, vindeca ochii nostri cu alifia Ta. Pogoara si in vasele necurate ale sufletelor noastre harul Preasfantului Tau Duh, cel de-viata-facator, invrednicindu-ne bucuriei celei de-a doua nasteri pe toti cei ce cantam: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Ca Turnul Babel se prabuseste fericirea pamanteasca. Jalnice sunt toate stradaniile omenesti. Bine imi este mie ca m-ai smerit, ca in pacate si caderi mi-ai acoperit toata slabiciunea si nimicnicia. Fara de Tine nimic nu putem face, dar nadajduim ca ne vom mantui prin harul Tau, graind:
Vino dar, Preainteleptule Ziditor al vietii;
Vino si lamureste-ne caile Tale cele neintelese;
Vino, precum un fulger, si lumineaza sfarsitul vietii pamantesti;
Vino si binecuvanteaza tot inceputul bun pe care il punem;
Vino si fii noua ajutator la fapte bune;
Vino si lumineaza mintea noastra in ceasul descumpanirii;
Vino si daruieste tuturor duh de pocainta, ca sa se risipeasca prin acesta scarbele ce stau sa vina asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 9-lea
Atat a iubit Dumnezeu lumea ca si pe Fiul Sau cel Unul Nascut, Care S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si Si-a intins pe Cruce mainile Sale de Ziditor al lumii, L-a trimis de a rascumparat din pacat si moarte intreaga lume cu sangele Sau! Pentru aceasta, toata zidirea, asteptand libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu, canta Tatalui care a iubit, Fiului care a rascumparat si Duhului care sfinteste: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Duhul Cel Facator de Viata, Care S-a pogorat asupra lui Hristos la Iordan, in chip de porumbel S-a odihnit si asupra mea, cand ma aflam in scaldatoarea Sfantului Botez; s-a intunecat insa lucrarea bunatatii Sale din pricina negurii greselilor mele. Pentru aceea, precum asteapta zorii drumetul ratacit noaptea in padure, asa si eu insetez de razele tale, Bunule, ca sa nu pier cu totul:
Vino dar, la cel pecetluit cu Numele Tau cel Infricosat;
Vino dar, si usureaza cugetul chinuit si parjolit fara crutare;
Vino si innoieste intru mine chipul lui Dumnezeu ce s-a acoperit de neguri;
Vino si risipeste nalucirile nascute din pacat;
Vino si ma invata sa impartasesc durerile straine;
Vino si pleaca-ma sa iubesc intreaga Ta zidire;
Vino si da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 10-lea
Duhul Sfant il naste a doua oara pe om spre viata vesnica, Duhul Sfant ii insufleteste pe mucenici, sfinteste preotii, incununeaza pe cei drepti, face din paine si vin Insusi Dumnezeiescul Trup si Sange al Mantuitorului. O, adancul bogatiei si intelepciunii lui Dumnezeu! Da-ne cununa darurilor Tale – dragostea vesnica si atotiertatoare, care se intristeaza pentru vrajmasi si vrea ca toti sa fie mantuiti: ca, lamuriti fiind prin ea, ca niste fii ai luminii sa strigam: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Cine ne va desparti de dragostea lui Dumnezeu? Scarba, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau golatatea, sau nevoia, sau sabia? Daca ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pamant, avem mostenire nepieritoare in ceruri: ci da-ne, Doamne, sa Te iubim nu cu cuvantul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasa si cu nevointa intregii vieti:
Vino dar, Atotputernicule Duh, si ne sporeste credinta cea atotbiruitoare;
Vino si ne da indrazneala in rugaciune;
Vino si incalzeste-ne inimile, ca sa nu se raceasca dragostea noastra din pricina prea multor faradelegi;
Vino si da-ne sa nu cadem in vreme de prigoana si de batjocorire a credintei;
Vino si ne pazeste de ispite peste puteri si de sminteli;
Vino si inviaza inimile noastre prin inrourarea Ta;
Vino si tamaduieste-ne, sfinteste-ne si ne ridica, Bunule, cu harul Tau;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 11-lea
Acestea zice Domnul: „Varsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, si fiii si fiicele voastre vor prooroci, batranii vostri visuri vor visa, iar tinerii vostri vor vedea vedenii”. Duhule Preadorit, da-ne doar o firimitura de la masa fiilor celor alesi ai mangaierii Tale, celor care cu umilinta Iti strigam: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Acolo unde ai rasarit, fie si doar pentru o clipa, in locul cel de taina al sufletului, stralucind ca un fulger, neuitata e frumusetea descoperirii Tale, prin care se preschimba, cu preschimbare dumnezeiasca si infricosata cuviinta, faptura cea de tina. Invredniceste-ne, Bunule Mangaietor, inca din viata pamanteasca sa Te vedem cu inima curata, noi, cei care strigam:
Vino, Fulger datator de lumina vesniciei;
Vino si lumineaza-ne cu stralucirea cea neincetata;
Vino, Vistierul smereniei si Veselia celor blanzi;
Vino, Apa Vie, racoreste-ne arsita patimilor;
Vino, ca departe de Tine nu aflam liniste si tihna;
Vino, ca impreuna cu Tine pretutindenea este Imparatia Cerurilor;
Vino si intipareste-ne in suflet pecetea darului Tau;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 12-lea
Rau nesecat al harului, Cela ce ierti pacatele, Duhule Sfinte! Primeste rugaciunea noastra pentru intreaga lume, pentru cei credinciosi si pentru cei necredinciosi si pentru fiii neascultarii: si pe toti aduna-i in Imparatia Sfintei Treimi, ca sa se rusineze de Tine si cel din urma vrajmas-moartea, iar lumea, renascuta prin focul curatitor, sa cante cantarea cea noua a nemuririi: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Vad cu duhul cetatea lui Dumnezeu – Ierusalimul Ceresc – ca pe o mireasa impodobita, cu chip de soare, in sarbatoare. Aud saltarea dreptilor la Cina Domnului, aud glasurile Ingerilor si pe Prealuminatul nostru Domn intre alesii Sai, iar durerea, intristarea si suspinarea fug. Imparate Ceresc, Duhule Sfinte, invredniceste-ne prin cununa darurilor Tale sa ne impartasim in Domnul de bucuria vesnica, noi, toti cei care strigam:
Vino, Bunule, si trezeste in noi setea de viata de dincolo de mormant;
Vino si aprinde in inimile noastre dorirea vietii veacului celui adevarat;
Vino si ne descopera bucuria Imparatiei ce va sa fie;
Vino si da-ne haina stralucitoare ca zapada a curatiei;
Vino si umple-ne cu stralucirea dumnezeirii;
Vino si ia-ne la nunta Mielului;
Vino si ne invredniceste sa imparatim in slava Ta cea vesnica;
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!
Condacul al 13-lea
O, noian purtator de lumina al iubirii celei mantuitoare, Duhule Facator de Viata! Incalzeste cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel inghetat intru faradelegi, grabeste pieirea raului cu nepatrunsele Tale judecati si ne descopera cum sa praznuim in vesnicie adevarul cel dumnezeiesc, astfel ca sa fie Dumnezeu totul intru toate, si cele ceresti si cele pamantesti si cei izbaviti de iad, dimpreuna sa cante: Aliluia!
Condacul acesta se repeta de trei ori, dupa care se zic iarasi Icosul I („Ingerii cu fete luminoase in ceruri neincetat slavoslovesc…”) si Condacul 1 („Veniti toti credinciosii sa preaslavim…”), apoi rugaciunea:
Duhule Sfinte! Cela Ce umpli intreaga lume si daruiesti viata tuturor, indepartandu-te de oamenii cei intinati. Cu umilinta ma rog Tie: nu Te mania de necuratia sufletului meu, ci vino si Te salasluieste intru mine si ma curateste de toata intinaciunea pacatului ca, prin ajutorul Tau, sa petrec cealalta vreme a vietii mele intru pocainta si in lucrarea faptelor celor bune, si asa sa Te preamaresc impreuna cu Tatal si cu Fiul, in vecii vecilor. Amin!
La patruzeci de zile de la Invierea lui Hristos si cu zece zile inainte de Pogorarea Sfantului Duh, praznuim Inaltarea la cer cu trupul a Fiului lui Dumnezeu intrupat.
Inaltarea lui Hristos arata care este destinatia omului; firea omeneasca pe care El a asumat-o a fost pe deplin transfigurata, ea nu s-a desfiintat in unirea cu cea dumnezeiasca. Daca devine nevazuta dupa Inaltare, acest lucru se datoreaza indumnezeirii ei. De altfel scopul omului nu este sa se piarda in lume, pentru ca atunci s-ar pierde cel mai important factor al realitatii.
Au existat pareri ca acest lucru a fost posibil, deoarece Hristos nu a avut un trup real. Aceste conceptii aveau ca punct de plecare dualismul dintre spirit si materie. Sfanta Scriptura ne descopera ca intreaga creatie a fost creata buna, ca cele create nu se opun Creatorului. Sfintii Parinti marturisesc ca ceea ce nu a fost asumat, nu a fost indumnezeit, deci, daca Hristos nu a asumat firea noastra, ramanem in continuare in moarte.
Fiecare moment din viata lui Hristos vesteste o alta etapa, Intruparea are in ea intr-un mod tainic Jertfa si Invirea, Invieea ascunde in ea Inaltarea.
Adesea Inaltarea lui Hristos, ca si Invierea lui au fost intelese ca fiind niste lucrari ale Tatalui asupra Fiului Sau. Trebuie sa avem in vedere, ca moartea lui Hristos nu a avut ca tinta satisfacerea onoarei jignite a Tatalui, ci transfigurarea firii omenesti. De aceea atat in Inviere cat si in Inaltarea Sa, Hristos nu este pasiv.
Evanghelistul Luca spune ca Hristos i-a luat pe ucenicii Sai, i-a dus spre Betania si acolo Si-a ridicat mainile, i-a binecuvantat si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie sa intelegem ca acesta a fost ultimul act al lui Hristos in lume, El nu devine absent in creatie. Inaltarea lui Hristos nu insemana retragerea din creatie, El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.
Temei pentru credinta in Inaltarea lui Hristos avem si in Evanghelia lui Marcu, in versetul 19 din capitolul 16, unde se spune ca Iisus Hristos S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui. Astfel, Tatal il iubeste pe Fiul in Sfantul Duh nu doar ca Dumnezeu ci si ca om. Prin acesta trebuie sa intelegem ca toti cei care ne-am unit cu Hristos, devenim partasi la aceasta iubire dumnezeiasca.
Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi. – crestinortodox.ro
Când Sfântul Ioan și-a dat sufletul, era ziua de 27 mai a anului 1730. Nu trecuse cu mult de patruzeci de primăveri.
Sfântul și-a dobândit sfințenia robind lui Hristos noaptea și stăpânului în timpul zilei.
„Eu sunt rus, le spunea ienicerilor care îl chinuiau, credincios slujitor al domnului meu Iisus Hristos, și chiar dacă acum sunt prinsul vostru, niciodată nu mă voi lepăda de credința în Iisus Hristos, Domnul Cerurilor, credința strămoșilor mei.
„M-am născut creștin și voi muri creștin!”.
Ienicerii nu l-au ucis. După ce l-au supus la cazne în fel și chip, văzând că nu-i pot birui credința l-au vândut unui agă de spahii cu dare de mână, care l-a luat pe Ioan și l-a dus în satul său, pierdut în nemărginirea Anatoliei.
La casa stăpânului său, Ioan a primit cu smeren
ie, fără a cârti, noul său statut. El a fost pus să aibă grijă de animale şi şi-a ales singur să doarmă în staulul acestora, alături de cai şi vite. Chiar dacă mai târziu, după ce stăpânii i-au văzut râvna în muncă, i-au propus lui Ioan să doarmă într-o căsuţă, el a refuzat, decis fiind să-şi ducă până la capăt crucea. Prefera să lucreze ziua, iar noaptea, când nu-l puteau vedea decât animalele, să se roage.
Aga şi soţia acestuia i-au propus din nou să se mute din staul în casă, dar el a refuzat, spunând că o asemenea vieţuire îl va duce spre mântuire.
În anul 1730, înainte de a muri, Sfântul Ioan a vrut să se împărtăşească, iar preotul, temându-se să intre în casa agăi, i-a transmis Împărtăşania ascunsă într-un măr. Trupul Sfântului Ioan a fost îngropat în apropierea mănăstirii.
La trei ani însă după mutarea la Domnul, în luna noiembrie 1733, Sfântul Ioan i-a apărut în vis preotului care îi trimisese Împărtăşania, spunându-i să-i dezgroape trupul.
Preotul a făcut după cum i s-a spus şi a descoperit trupul neputrezit şi bine mirositor al mărturisitorului Ioan. Sfintele moaşte au fost aşezate în biserică, într-o raclă specială, iar oamenii care veneau să se închine primeau vindecare de multe feluri de boli. Creştini din întreaga Capadocie veneau să se roage Sfântului Ioan.
Același lucru se întâmplă și acum.
Izbaveste-ne din nevoi, purtatorule de nevointe, Sfinte Ioane, pe noi cei ce cu credinta curata la tine aleargăm, ca la un grabnic ajutator in nevoi.
In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.
Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.
Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.
Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.
Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.
Moartea biruita prin moartea lui Hristos
Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.
Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.
Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.
Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: „Praznuim omorarea mortii”.
Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.
Punerea in mormant a Domnului
De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.
Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.
Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era „un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat” (19, 41).
Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.
Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi „locas de veci”. Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.
Slujba Prohodului
Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.
V-aţi întrebat vreodată din ce a fost împletită cununa lui Hristos ? Mulţi vor spune : din spini ! Dar nu orice fel de spini, ci din spin târâtor ! Această specie este fără floare, fără frunze…numai nişte nuiele elastice, pline cu spini ascuţiţi, care se întindeau în tot pietrişul şi bolovănişul drumurilor din Ierusalim.
E atât de dureros încât de te-ar înţepa în picior, imediat s-ar umfla şi s-ar înnegri locul, de parcă acel spin ar fi otrăvit…iar în vremea aceea, ca să fie scos de către un doctor, ar trebui să fie scos cu o bucată din locul în care s-a infipt pentru că alta posibilitate nu există.
Gândiți-vă acum : cununa lui Hristos a fost împletită din trei nuiele de spin târâtor care aveau patruzeci şi doi de spini ! Iată mărturia lui Sotirios Crotos, unul din cei şaptezeci de ucenici şi unul dintre cei care au ajutat la coborârea de pe Cruce a lui Hristos ( Sotirios Crotos, înainte să-l întâlnească pe Hristos practicase medicina) :
,,…Coroana de spini era foarte îndesată pe cap. Am zis în gând :,,Doamne ajută-mă!”.Mi-a dat în gand să torn ulei de jur împrejurul ei, pe dedesubt. Am turnat şi cele trei nuiele de spin târâtor au ieşit, LĂSÂND SPINII ÎNFIPŢI ÎN CAP….
Doamne Dumnezeule, tot capul era numai cheaguri de sânge, amestecate cu par. I-am spălat capul, l-am masat usor cu ulei de migdale şi am cules uşor toţi spinii, LĂSÂND ÎN URMA LOR GĂURI, CU TOTUL PATRUZECI ŞI DOI. L-am uns cu uleiuri aromate şi mirodenii. L-am pieptănat. Faţa şi gâtul erau numai şiroaie de sânge, iar barba plină de scuipat.
Ah ! Spatele, tot spatele, de la umeri la brâu era o masa de carne. În douăzeci şi şase de ani de practică a medicinii am întâlnit bolnavi rupţi, flagelaţi, arşi de vii, cu ochii scoşi, ciopârţiţi, bătuţi, jupuiţi, dar n-am întâlnit un spate aşa de sfărâmat şi fărâmiţat.
Vai ! Câtă durere a putut răbda fără murmur. Nu e de mirare, că la fiecare pas cădea….”
Deci cine putea să bea acest pahar al durerii ??? Numai un singur OM..numai Cel care a venit să ne răscumpere şi care a purtat toate crucile şi păcatele firii omeneşti, numai Cel care a împăcat Cerul cu Pământul şi pe Om cu Dumnezeu : IISUS HRISTOS.
Şi câtă suferinţă trupească a îndurat , nu aceasta a fost cea mai cruntă !
TREI MARI ŞI IUŢI DURERI A AVUT DOMNUL :
– când i-au întins soldaţii trupul pe Cruce de I s-au desfăcut toate încheieturile( Crucea fiind mare şi trupul Său delicat). Atunci s-a împlinit proorocia lui David :,,Numărat-au oasele mele”
– când a văzut că nu mulţi s-au întors la credinţă şi şi-a vărsat sângele în zadar
– când a văzut-o pe Preacurata Maica Sa zdrobită de durere la picioarele Crucii .
RUGĂCIUNE DE MULŢUMIRE …
Mulţumim, Multmilostive Doamne, că ai primit a pogorâ din înălţimea Sfintei Tale măreţii şi a Te răstigni de bunăvoie pe Cruce ca să ne scoţi pe noi din adâncul iadului şi din legăturile păcatului şi să ne aduci Duhul Tatălui. Pe Acesta, Preasfinte Dumnezeule, nu-L lua de la noi, nici Preacuratele, Preacinstitele şi de Viaţă Făcătoarele Tale Taine, ci binevoieşte a ne curăţi, lumina şi mântui cu ele, Dumnezeul părinţilor noştri, şi pe noi, păcătoşii, şi pe tot neamul nostru mic şi mare, viu şi adormit. Amin ! – fb.com
Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie
Vremuritulburi 
Doamne ajută!
Cuvintele aceste au fost spuse de către Domnul Hristos în contextul în care Apostolii opriseră pe cineva de la scoate demoni: „Învăţătorule, am văzut pe unul care scoate afară diavoli în numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu Te urmează împreună cu noi”. Înainte de acesta Hristos le spuse că „cine este mai mic între voi toţi, acela este mare”. Așadar Sfânt Ioan, probabil gândind că au greșit atunci când l-au oprit pe acela, a cerut lămuriri de la Învățătorul. Sfântul Teofilact al Bulgariei, în tâlcuirea la Evangheliei după Luca spune: „Aşadar, loan s-a temut aceasta: ca nu cumva să fi făcut lucru de trufie oprindu-l pe acel om. Şi pentru care pricină îl opreau pe om? Nu zavistuindu-l, ci judecându-l pe el nevrednic de a face minuni, căci nu primise împreună cu dânşii darul facerii de minuni, nici nu l-a trimis pe El Domnul spre aceasta, asemene a lor, [Apostolilor,] şi nicidecum nu urma acela lui Iisus.”
Și tot Sfântul Teofilact ne spune, că în spatele acestor cuvinte ale Mântuitorului stă acest înțeles: „Lăsaţi-l pe el să facă aceasta, căci zdrobeşte şi el puterea satanei; şi, de vreme ce nu vă împiedică pe voi întru propovăduire şi nici nu-i ajută diavolului, dintru această pricină el este pentru noi. Căci acela care nu este împotriva Lui Dumnezeu, pentru Dumnezeu este, precum şi acela care nu adună cu Dumnezeu, acela cu diavolul este”.
Cu alte cuvinte atunci când cineva, chiar și fără să își dă seama, lucrează binele el lucrează pentru Dumnezeu și implicit împotriva diavolului.
pr. Andrei – doxologia.ro
Am pus aceste explicatii in special pentru cei care il ponegresc pe Sfantul Parinte Arsenie Boca sau pe Sfantul Otroc Veaceslav.
Asa ca luati bine aminte inainte sa judecati, mai bine sa ne vedem de ale noastre si are Domnul grija sa ne descopere ce nu e bine.
Cititi va rog si alte subiecte interesante la categoriile: MANTUITORUL IISUS HRISTOS, Minuni si Ortodoxie