Despre Impartasanie, cea mai inalta dintre Taine, care in aceste zile este atat de hulita!

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

25 Martie – Buna Vestire

Image result for buna vestire

„Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău!” Şi îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească. dx.ro

6 Ianuarie Botezul Domnului

Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, poarta si denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greaca si inseamna „aratare”, „descoperire”. De ce aratare sau descoperire? Pentru ca in momentul in care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste El, iar Tatal a marturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!” (Matei 3, 17).  In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cand S-a nascut, ci cand S-a botezat”.

Boboteaza – scurt istoric

Sarbatoarea Bobotezei este amintita din secolul al II lea, la Sfantul Clement Alexandrinul. Mentionam ca in primele secole, Boboteaza era sarbatorita impreuna cu Nasterea Domnului, pe 6 ianuarie. Incepand cu secolul al IV lea, cele doua sarbatori au fost despartite: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului si 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Boboteaza, ziua in care Hristos S-a descoperit lumii

Afara de cele graite de Iisus la varsta de 12 ani in templu, Hristos nu a savarsit nicio minune si nu a rostit niciun cuvant retinut de evanghelisti. Incepand cu Botezul Sau, Hristos iese din umbra si incepe sa propovaduiasca. A primit botezul la 30 de ani, varsta maturitatii la evrei.

Iisus a venit la Ioan si i-a cerut sa-L boteze, nu pentru ca avea nevoie de curatire de pacate, caci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinti creatia. Ca Mantuitorul nu a venit sa primeasca iertare de pacate de la Ioan, reiese si din faptul ca botezul lui Ioan il ajuta pe om sa constientizeze starea pacatoasa, insa, nu oferea iertarea. De aceea se si spune ca era „spre iertarea pacatelor” (Luca 3, 3), pe care avea s-o aduca Hristos.

El primeste botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfant in creatie. Prin caderea in pacat, omul Il pierduse pe Sfantul Duh, asa cum ne marturiseste Sfantul Chiril al Alexandriei. Botezul Mantuitorului reprezinta momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fusesera zavorate pentru om si pentru intreaga creatie. Prin cuvintele din rugaciunea citita la Boboteaza: „Astazi firea apelor se sfinteste…”, nu trebuie sa intelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei peste toata apa care exista in diverse locuri, ci doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru.

In Botezul Domnului stau inceputul si temeiul Sfintei Taine a Botezului crestin

Acceptand sa Se cufunde in Iordan, Hristos l-a ingropat pe vechiul Adam si a inceput astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce sa curete, ci au fost ele insele purificate. Hristos a curatit prin cufundarea Sa in Iordan, creatia intinata de caderea omului in pacat si a inlaturat puterea satanei. Astfel, in clipa cand El S-a lasat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorat peste creatie.

In rugaciunea de sfintire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curatirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea sa devina, prin pogorarea deplina a Duhului, loc al nasterii omului nou in Hristos.

Astfel, ritualul Botezului crestin repeta aceste momente, care semnifica trecerea dintr-o etapa existentiala in alta: el se deschide cu lepadarile, menite sa alunge puterea satanei si se incheie cu primirea darului Sfantului Duh.

Boboteaza – sfintirea apei

In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste Agheasma Mare.

Crestinii ortodocsi pot lua pe nemancate din Agheasma Mare in perioada 5 ianuarie – 14 ianuarie si la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare este folosita in Ajunul Bobotezei la sfintirea casele credinciosilor si locuitorii acestora. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi: binecuvantarea si sfintirea prapurilor, sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir. – crestinortodox.ro

Gheron Nikon de la Nea Skiti, Sfântul Munte Athos – Creștinul ortodox – vorba și fapta

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Tainele Sfantului Munte Athos – Reportaj Romania Te Iubesc

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Parintele Ilie Cleopa: Fără preot nu este mântuire, fără preot nu este iertare şi dezlegare!

Numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoţii şi arhiereii săi, să lege şi să dezlege păcatele lumii. Nu vă înşelaţi de nebunii aceia care vă învaţă că pot ei ierta păcatele afară de preot şi de episcop! Niciodată să nu credeţi minciunile lor!

Hristos a dat putere Apostolilor Săi, şi Apostolii, prin punerea mâinilor, au dat putere la episcopi şi la preoţi. Deci fără preot nu este mântuire, fără preot nu este iertare şi dezlegare! Fără harul preoţiei şi al arhieriei nu este Biserică, că zice Sfântul Ciprian: „Fără arhierei, Biserica nu este Biserică, şi fără preot, creştinul nu se poate numi creştin”.

Din Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în Credința Ortodoxă, Editura Episcopiei Romanului, 2000, p. 99 – altarulcredintei.md

Urmariti va rog si :

Constantin cel Mare si mama sa, Elena – Sfinti Imparati si Intocmai cu Apostolii

In fiecare an, pe 21 mai, ii sarbatorim pe Sfintii Imparati Constantin si Elena, cei „Intocmai cu Apostolii”. Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut sub numele de Sfantul Constantin cel Mare, a fost imparat roman, proclamat Augustus de catre trupele sale in data de 25 iulie 306. Datorita Sfantului Constantin cel Mare, persecutiile impotriva crestinilor au incetat. Daruieste libertatea de credinta tuturor oamenilor si promoveaza cresti­nismul. A fost primul imparat roman pe care apropiatii lui l-au surprins rugandu-se si postind.

Image result for constantin si elena

In fiecare an, pe 21 mai, ii sarbatorim pe Sfintii Imparati Constantin si Elena, cei „Intocmai cu Apostolii”. Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut sub numele de Sfantul Constantin cel Mare, a fost imparat roman, proclamat Augustus de catre trupele sale in data de 25 iulie 306. Datorita Sfantului Constantin cel Mare, persecutiile impotriva crestinilor au incetat. Daruieste libertatea de credinta tuturor oamenilor si promoveaza cresti­nismul. A fost primul imparat roman pe care apropiatii lui l-au surprins rugandu-se si postind.

Din relatarea vietii sale, aflam ca Imparatul Constantin se roaga lui Dumnezeu sa-l intareasca in lupta impotriva lui Maxentiu si primeste in vis urmatorul raspuns de la Mantuitorul: Sfanta Cruce iti va fi semn de izbanda – „prin acest semn vei invinge”. Dupa aceasta descoperire, Sfantul Constantin porunceste ca pe steaguri, coifuri si scuturi sa fie prezent semnul sfintei cruci si astfel iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Imparatul Constantin cel Mare a generalizat in 321 duminica drept zi de odihna in imperiu, sarbatoarea saptamanala a crestinilor, zi in care si soldatii asistau la slujba.

Constantin cel Mare a interzis rastignirea ca modalitate de executie si abandonarea copiilor mici. Reuseste sa puna in legis­latie morala crestina.

Sfantul Constantin cel Mare a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, impotriva ereziei lui Arie. La acest sinod s-a proclamat invatatura ortodoxa despre dumnezeirea Fiului care este „Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut” (Simbolul credintei). E bine sa precizam ca la acest sinod, imparatul nu a facut abuz de puterea sa politica, ci a participat smerit, ca un simplu catehumen, fara a se amesteca prea mult in dialogul teologic.

Sfantul Constantin cel Mare a trecut la cele vesnice pe 22 mai 337 si a fost inmormantat in Biserica „Sfintii Apostoli” din Constantinopol, ctitoria sa.

Sfanta Elena, mama lui Cosntantin, a fost o crestina evlavioasa, reusind sa ridice numeroase lacasuri de cult, dintre care mentionam: Biserica Invierii Domnului zidita langa Sfantul Mormant, biserica din Ghetsimani, precum si alte 18 lacasuri de cult. Mentionam ca ajunge la Ierusalim si aici descopera Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Domnul. Sfanta Imparateasa Elena a trecut la cele vesnice la Roma, in anul 327. A fost ingropata la Roma, in mausoleul de langa biserica Sfintilor Marcelin si Petru de la Via Labicana. Sarcofagul care contine ramasitele sale se afla acum depus in muzeul din Vatican.

Particele din moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena se gasesc si la Catedrala Patriarhala din Bucuresti.Sfantul Constantin si mama sa, Elena, ne descopera ca nu putem conduce oameni daca noi nu ne lasam condusi de Dumnezeu. Slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor! – Iulian Predescu

Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie

Invatatura Sfantului Siluan despre tamaduirea omului

Voi prezenta anumite faţete ale vieţii Sfântului Siluan Athonitul, aşa cum au fost ele surprinse de Părintele Sofronie Saharov, din care reiese în chip limpede ce este tămăduirea şi cum poate fi ea dobândită.

Cuviosul Siluan Athonitul, în lume Simeon Ivanovici Antonov, din satul Sovsk, districtul Lebedyansky, raionul Tambov, Rusia, a plecat în Sfântul Munte, s-a nevoit în Mănăstirea Sfântului Pantelimon, a ajuns la îndumnezeirea cea după Har şi a fost trecut în Sinaxarul Bisericii, potrivit hotărârii Patriarhiei Ecumenice, fiind cinstit, astfel, ca sfânt.

In cazul Sfântului Siluan vedem că, deşi a trăit o viaţă lumească înainte de stabilirea sa în Sfântul Munte, a devenit sfânt şi a ajuns, desigur, la vederea-lui-Dumnezeu.

Transfigurându-şi astfel întreaga sa lume lăuntrică – chiar şi trupul – a dobândit acea adâncă linişte interioară, smerenia, blândeţea şi a simţit dulceaţa lui Dumnezeu.
Vedem, de asemenea, că din patria sa, Rusia, a fost condus către Sfântul Munte, care i-a devenit patria sa cea duhovnicească, iar apoi, fără a mai ieşi vreodată din Athos, a intrat în hotarele întregii lumi ce locuieşte acest pământ. A intrat în marea familie a lui Adam, ca unul ce a trăit durerea tuturor oamenilor pământului şi s-a rugat cu lacrimi pentru toţi, ca şi aceştia să-L cunoască în Duhul Sfânt pe Hristos şi să simtă dulceaţa, pacea, smerenia şi dragostea Lui.

Astfel, Cuviosul Siluan şi-a tămăduit întreaga lume lăuntrică, s-a transfigurat cu totul şi s-a ridicat mai presus de orice îngrădiri de rasă şi de neam, devenind ceea ce numim un sfânt universal: toţi îl iubesc, îi arată evlavie şi îl cinstesc. Iar aceasta s-a putut înfăptui pentru că a trăit în sânul Bisericii, într-o comunitate bisericească, s-a împărtăşit de Tainele Bisericii şi s-a nevoit după metoda isihasmului ortodox.

Să vedem câteva puncte din învăţătura sa care vădesc această realitate, prin care se vor statornici mai bine în practică cele pe care le-am scris mai înainte cu privire la tămăduire, aşa cum o predaniseşte şi o aplică Tradiţia ortodoxă.

Cuviosul Siluan Athonitul a cunoscut foarte bine ştiinţa vieţii lăuntrice, finele procese care se petrec în universul lăuntric al omului. Scrie: „Când în minte se adaugă gânduri străine, atunci mintea cugetă şi pe Dumnezeu, şi acel lucru” aşa încât omul nu mai poate împlini porunca de a-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul şi cu toată inima. „Dar când mintea deplin este în Dumnezeu, şi nu sunt şi alte gânduri, atunci se plineşte cea dintâi poruncă. „

Gândurile, venite ca o ofertă şi care, odată primite, îl duc pe om la învoială şi în continuare la săvârşirea păcatului cu fapta, sunt de multe feluri şi corespund fiecărei patimi în parte. Cuviosul Siluan istoriseşte lupta pe care a dus-o pentru a înfrunta gândurile ce pătrunseseră înlăuntrul său, când, după terminarea serviciului militar, a intrat în Mănăstirea Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte. Erau gânduri care-l îndemnau să plece din mănăstire. Li s-a împotrivit cu multă tărie, zicând: „Muri-voi aci pentru păcatele mele.” Această hotărâre a unit-o cu rugăciunea. De aceea spune: „Şi am început să mă rog cu tărie ca Domnul să ierte mulţimea păcatelor mele.” Ca frate începător în mănăstire, când a primit un gând trupesc, i-a vestit aceasta duhovnicului său şi, făcând ascultare de porunca lui, în toţi anii de mai apoi ai petrecerii sale monahiceşti, nu a mai primit niciodată un astfel de gând. Mărturisirea gândurilor, duhul hotărât şi ascultarea l-au slobozit de această luptă. A cunoscut că, odată ce omul dobândeşte Harul lui Dumnezeu, nu mai poate primi vreun gând trupesc, măcar că s-ar afla în cele mai mari ispite. Scrie: „Mare nevoinţă – a trăi cu o soţie tânără şi a nu te atinge de ea. Aceasta nu o pot decât cei cari simţit poartă întru sine Duhul Sfânt. El este dulce şi biruieşte dragostea femeii iubite. „

Gândurile vin de la draci, aşa încât omul trebuie să se călească neîncetat în lupta de a nu le primi. In aceasta constau sfânta trezvie si întreaga învăţătură niptică a Bisericii noastre. Scrie Sfântul Siluan: „Precum oamenii intră într-o casă şi ies din ea, aşa şi gândurile, de la draci vin, şi din nou pot să se ducă, dacă tu nu le primeşti.”

Cunoscător în amănunt al acestei lupte, a ştiut că „relele gânduri chinuie sufletul mândru „ şi că numai dacă se smereşte, omul poate să se izbăvească de tirania lor.

Alături de smerenie, este trebuinţă şi de rugăciune ; cu putere către Mântuitorul. Scrie: „Când relele gânduri te năpădesc, tu strigă lui Dumnezeu asemenea lui Adam: «Doamne, Făcătorul meu şi Ziditorule, Tu vezi cât de sfâşiat este sufletul meu de gânduri rele … Miluieşte-mă». „ Scrie într-un loc că vreme de trei zile a fost chinuit de un simplu gând şi nu s-a putut izbăvi de el decât „cu rugăciune şi cu lacrimi”. Iar în încheiere notează ca o concluzie: „Iată cât de greu este să te lupţi până şi cu aceste gânduri mici.”  Prin urmare, omul se izbăveşte de gânduri prin lupta pe care o duce, prin răbdare şi stăruinţă, cu ajutorul Părintelui său duhovnicesc căruia îi mărturiseşte cugetele, cu rugăciune către Dumnezeu. Prin toate aceste mijloace lucrează Harul lui Dumnezeu.

In sufletul omului lucrează şi duhul rău (viclean), care este o fiinţă concretă, nu o idee personificată a răului. In starea aceasta, omul trebuie să se spovedească, să facă vădită această turbare de război a diavolului şi să se roage să-i dea Dumnezeu duh smerit. Atunci va afla odihnă.

Sfântul Siluan a dat mare însemnătate unui mijloc foarte important şi puternic de izbăvire de iubirea de sine şi de patimile trupeşti. L-a numit „marea ştiinţă”. Este vorba despre starea în care omul se socoteşte mai rău decât toţi ceilalţi oameni şi se osândeşte pe sine la iad, simţind chiar flăcările acestuia. Nu trebuie să se îndreptăţească în nici un fel pe sine, ci, dimpotrivă, să se prihănească, pentru ca astfel, sufletul smerindu-i-se, să dobândească „plânsul pocăinţei, de la care se naşte bucuria”. Scrie Sfântul Siluan: „Bine este să-ţi deprinzi sufletul a cugeta: «arde-voi în focul iadului». Lucrul acesta trebuie făcut cu măsură, iar creştinul care se nevoieşte să lucreze această „mare ştiinţă” nu trebuie să deznădăjduiască, ci să-şi amintească totdeauna de îndurarea şi de dragostea lui Dumnezeu. Este vorba, aşadar, despre pocăinţă, care este insuflată de Harul lui Dumnezeu şi aduce omului bucurie.

Face adesea referire la deznădejde, împuţinarea sufletului, suferinţe, supărări şi boli, prin care şi el însuşi a trecut de-a lungul vieţii sale, mai cu seamă în răstimpurile de retragere a Harului. Pomeneşte, totodată, şi modul în care putem nu numai să ne izbăvim de aceste stări cumplite, ci să le şi prefacem în stări de veselie duhovnicească. Aceasta deoarece omul, nevoindu-se în viaţa duhovnicească, este călăuzit în chip drept şi este insuflat de Dumnezeu spre a preface toate cele întristătoare în lucruri bune, mântuitoare, pline de bucurie. Scrie: „Odată am fost năpădit de duhul deznădejdii: mi se părea că Dumnezeu mă părăsise cu totul, şi că nu mai este mântuire pentru mine, şi că limpede se vede în suflet vecinica pierzanie. Şi am simţit în suflet că Dumnezeu este nemilostiv şi de neînduplecat. Aceasta s-a îndelungat vreme de un ceas sau ceva mai mult. Duhul acesta este atât de greu şi de chinuitor, că este cumplit şi să-ţi aminteşti de el. Sufletul nu are putere a-l purta multă vreme.” Iar în continuare istoriseşte cum i S-a arătat Domnul şi Harul Duhului Sfânt i-a umplut întreg sufletul şi trupul.

Sfântul Siluan a cunoscut din experienţă că deznădejdea pe care o simte omul – că nu se va mântui, că este cu neputinţă să se izbăvească de patimi – îi este insuflată de diavol. Scrie: „Unii deznădăjduiesc, crezând că Domnul nu le va ierta greşalele. Astfel de gânduri sunt de la vrăjmaşul. Domnul este atât de mult milostiv, că nici nu ajungem să o înţelegem. Cel al cărui suflet s-a umplut de dragostea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, acela ştie cum iubeşte Domnul pe om.”

Necazurile, supărările pun de multe ori stăpânire pe om şi îi aduc o suferinţă de neîndurat. Scrie: „Mă doare că vieţuiesc negrijuliu.”  Nu rămâne însă la această stare, ci merge mai departe, arătând calea vindecării: „…dar mai mult nu pot. Ştiu că sunt un om cu mintea îngustă, fără carte şi păcătos, dar iată Domnul iubeşte şi pe unii ca aceştia, şi pentru aceea din răsputeri trage sufletul a lucra Lui.” Sufletul îi este întristat deoarece boala îl împiedică să-I slujească lui Hristos. „Durerea de cap mă chinuie, iar harul acela care covârşeşte durerea nu este în mine. „ Boala îi aduce mâhnire pentru că nu poate plini cele cu care ar fi dator din ascultare şi dragoste pentru Hristos. Şi dă mărturie de faptul că, la venirea Harului lui Dumnezeu, acesta biruieşte durerea de cap. Se întâmplă ceea ce se petrecea cu mucenicii, care, chinuiţi fiind, se bucurau pentru că erau cercetaţi de Harul lui Dumnezeu. „Cel ce a gustat un asemenea har ştie despre aceasta, dară noi trebuie să răbdăm durerile.” Ne dă mărturia minunată a unui tânăr monah care i-a spus: „Măcar că sunt bolnav, dar simt în sufletul meu Harul lui Dumnezeu. „ In chip lămurit lucra înlăuntrul său rugăciunea minţii în inimă, pe care o auzea, şi simţea prezenţa lui Dumnezeu.

Pe omul plin de iubire de sine îl stăpâneşte de multe ori frica morţii. Iar aceasta se manifestă de-a lungul multor evenimente, precum cutremurele. Un astfel de cutremur puternic a avut loc la mănăstire la data de 12 septembrie 1932, încât „uriaşa clădire a mănăstirii s-a zguduit, tencuiala s-a desprins, candelabrele, candelele şi sfeşnicele se clătinau, în clopotniţă sunau clopotele, până şi clopotul cel mare (de douăsprezece tone) a bătut, din pricina puternicei zguduiri”. Şi totuşi, monahii au rămas la locurile lor în biserică, fără să strige şi fără să se teamă. Scrie Sfântul Siluan: „Sufletul care a cunoscut pe Domnul de nimica se teme, afară de păcat, şi mai cu seamă de păcatul mândriei. El ştie că Domnul ne iubeşte, iar dacă ne iubeşte, de ce să ne temem?”

Lupta împotriva patimilor şi a diavolului se săvârşeşte cu Harul lui Dumnezeu. Dumnezeu îl întăreşte pe om, deoarece singur omul nu poate să facă faţă unor astfel de mari încercări sufleteşti şi trupeşti, precum amăreala gândurilor, necazurile şi supărările, deznădejdea. Dumnezeu îi dăruieşte omului bucurie şi îl întăreşte în chip felurit. Totuşi, problema apare când Harul lui Dumnezeu se retrage pentru a face vădită şi libertatea omului.

In scrierile sale, Sfântul Siluan face pomenire de sălbăticirea sufletului, care se manifestă când omul pierde Harul Dumnezeiesc. Scrie Sfântul Siluan: „Dar când am pierdut harul lui Dumnezeu (în anii tinereţii) sufletul mi s-a sălbăticit şi s-a robit de păcate, şi doar arareori îşi aducea aminte de înălţarea Domnului.” Delicateţea şi sensibilitatea sufletului, precum şi sălbăticirea lui, au legătură cu Harul Dumnezeiesc, respectiv cu pierderea acestuia. Intr-alt loc scrie: „Când pierd harul, foarte mă întristez sufleteşte.” Când, însă, omul se întoarce către Dumnezeu şi Ii cere iertare, „îndată sufletul află pace” Iar într-alt loc scrie: „Am cercat-o si pe aceasta: când sufletul meu şi-a pierdut smerenia, m-am făcut mânios.” Când mai apoi s-a dedat plânsului pentru păcate, I-a cerut iertare lui Dumnezeu şi şi-a urât fărădelegile, Duhul Sfânt l-a învăţat rugăciunea neîncetată şi dragostea.

Din toate acestea vedem că Sfântul Siluan a avut de înfruntat multe ispitiri de-a lungul vieţii sale, a trecut prin multe suferinţe şi stări de deznădejde, la început din pricina vieţii sale lumeşti de mai înainte, iar mai apoi prin retragerea Harului Dumnezeiesc, însă a ştiut cum să se pocăiască, să se întoarcă spre Dumnezeu şi să ceară mila Sa, aşa încât toată tristeţea, supărarea şi deznădejdea s-au risipit. L-a văzut de multe ori şi pe Domnul însuşi, iar această vedere i-a adus o linişte lăuntrică adâncă, o stare de pace. Istoriseşte la un moment dat cum, rostind în faţa icoanei Mântuitorului Hristos rugăciunea „Doamne lisus Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, l-a văzut pe Hristos viu şi Harul Duhului Sfânt i-a umplut întreg sufletul şi trupul. Şi scrie: „Din vremea când am cunoscut pe Domnul, sufletul meu trage către Dânsul şi nimic nu mă mai veseleşte pe pământ. Ci singura mea veselie este Dumnezeu. El îmi este bucuria; El – puterea mea; El – înţelepciunea mea; El – bogăţia mea.” După o astfel de experienţă duhovnicească, care nu este lipsă, ci belşug de viaţă, omului „îi arde sufletul de iubire pentru Domnul (…) şi din multa şi fierbintea dragoste râvneşte cu nesaţiu către Dânsul, şi nu-L poate uita, căci focul iubirii pentru Dumnezeu nu dă sufletului să-L uite nici ziua, nici noaptea, nici măcar pentru o clipită”.

Părintele Sofronie Saharov, care a fost biograful Sfântului Siluan Athonitul şi fiul său duhovnicesc, descrie cum trăia şi cum se simţea Cuviosul după ce Hristos i S-a arătat pentru prima dată:

„Din clipa când Dumnezeu i Se arătase, întreaga sa fiinţă fusese încunoştinţată că păcatele i se iertaseră. Pierise văpaia iadului ce vuia împrejurul său; încetase munca iadului pe care o cercase vreme de o jumătate de an. Acum îi era dat să trăiască acea anume bucurie şi marea odihnă a împăcării cu Dumnezeu; sufletul său gusta un nou simţământ al iubirii pentru Dumnezeu şi pentru oameni, pentru tot omul. Incetase rugăciunea pocăinţei; se îndepărtase acea nestăvilită, fierbinte căutare a iertării ce nu-l lăsa să închidă ochii. Dar însemna oare că de acum putea liniştit a se da odihnei? Bineînţeles că nu!

Cunoscându-şi învierea şi văzând lumina adevăratei şi veşnicei fiinţări, sufletul lui Simeon, după arătarea Domnului, trăia prăznuirea biruinţei pascale. Totul era bine: şi lumea era minunată, şi oamenii dragi, şi întreaga zidire nespus de frumoasă, şi trupul îi devenise altul, uşor, şi puterile parcă i s-au înmulţit, şi cuvântul lui Dumnezeu îmbucura sufletul; şi privegherile de noapte în biserică şi, îndeosebi, rugăciunile în chilie, în singurătate, îl îndulceau. Din prisosinţa bucuriei sufletul i se îndurera pentru oameni, şi el se ruga pentru întreaga lume. „ – siluanathonitul.wordpress.com

Urmariti va rog si:

Sfantul Cuvios Siluan Athonitul: Doamne, dă-mi lacrimi ca sufletul meu să plângă din iubire pentru fratele ziua şi noaptea!

Raspunsul Sfântului Siluan Athonitul cand i s-a oferit o tigara

Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie

ICOANA MAICII DOMNULUI “PANTANASSA”, VINDECATOARE DE CANCER (15 octombrie). MINUNI, RUGACIUNI, PARACLIS SI ACATIST (si audio)

Related image

Vedeti si: Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”

Pemptousia:

Icoana Pantanassa (Mărturie athonită în România)

Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea şi a fost adusă de către obştea lui Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, obşte care s-a închinoviat la Vatopedi, mănăstire care a devenit astfel din nou de obşte în 1990. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari. Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:

7ut-cr6-o01-tÎntr-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte. În acelaşi moment o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios.

Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Cunoaştem foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului Pantanassa.

De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia după ce au fost aduse—la cererea Patriarhului Moscovei—trei copii ale icoanei Pantanassa: una la biserica Tuturor Sfinţilor din Crasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam. Iată însă că Maica Domnului are de acum două icoane Pantanassa vindecătoare de cancer şi în România: la biserica Rusă din Bucureşti şi la Sf. Mănăstire Oaşa din judeţul Alba [între timp și în alte locuri – n.n.]. Îi îndemnăm aşadar pe credincioşi să alerge cu credinţă la ajutorul acestor icoane, cerând ulei de la candela Maicii Domnului şi aghiazmă şi citind în faţa icoanei Acatistul sau Paraclisul Maicii Domnului (…).

Minuni

icoana-pantanassa-lutonPrezentăm câteva minuni săvârşite de icoana Maicii Domnului Pantanassa culese din bogata arhivă a Mănăstirii Vatopedi.

• Pe data de 30.9.1990 ieromonahul Evdochim, duhovnicul Schitului vatopedin Sf. Dumitru, după ce s-a închinat la icoane împreună cu ceilalţi monahi, în timpul stihoavnei de la Vecernie, s-a aşezat în locul său, în strana aflată în faţa icoanei Pantanassa. Deodată a văzut limpede cum din icoană ies nenumărate raze de lumină. L-a întrebat apoi pe ieromonahul care şedea alături dacă vede şi el lumina şi razele care ies din icoana Maicii Domnului. Acesta îi răspunde că nu vede şi îndată strălucirea razelor a încetat. ”Razele acelea şi lumina care ieşeau din icoana Maicii Domnului Pantanassa mi-au bucurat inima, căci după 60 de ani în Sf. Munte m-a învrednicit Născătoarea de Dumnezeu să văd o asemenea minune” a mărturisit Părintele Evdochim.

• Prezvitera Andrula Papahristodulu din Nicosia, Cipru, ne relatează următoarea întâmplare petrecută către sfârşitul anului 1990. Într-o noapte, pe când dormea, a scos un geamăt puternic, s-a întins şi, cu ochii deschişi, a intrat în comă. Membrii familiei au crezut că a murit. După primul ajutor, a început să dea semne de viaţă. La spital i s-au făcut multe analize, câteva zile în şir şi s-a descoperit astfel că avea tumoră pe creier, trebuind operată de urgenţă. După ce s-a spovedit şi i s-a făcut Sf. Maslu, s-a dus la operaţie cu încredere în Maica Domnului Pantanassa a cărei icoană o avea—chiar şi la spital—mereu cu dânsa. În timpul operaţiei nu s-a reuşit însă extirparea completă a tumorii, rămânând câteva rămăşiţe. Din cauza aceasta avea mari greutăţi (ameţea, nu putea să umble şi să vorbească bine, o deranjau foarte mult zgomotele). A ieşit însă din spital deoarece se apropia sărbătoarea Crăciunului. Într-o zi, pe când se afla întinsă pe pat iar deasupra capului avea icoana Pantanassa, a simţit o bună mireasmă inexplicabilă care a durat în jur de 10 minute, devenind din ce în ce mai puternică. La început membrii familiei nu au simţit nimic. Apoi însă şi-au dat seama şi ei de mireasmă şi au înţeles emoţionaţi că era vorba de cercetarea Maicii Domnului. După câteva zile mireasma s-a repetat, lucru care a convins-o pe bolnavă că Maica Domnului o va vindeca. Mergând din nou la spital pentru examinare, medicul a venit la dânsa cu rezultatul tomografiei şi a întrebat-o mirat: „Aţi urmat vreo terapie în afara spitalului?” „Nu” i-a răspuns bolnava. „Bine, dar pe tomografie nu se vede nimic!” Atunci bolnava i-a mărturisit că se aştepta să nu mai găsească nici o urmă de tumoră şi le-a povestit ce se întâmplase. Medicul i-a răspuns: „Şi eu cred în minunile Maicii Domnului, pentru că mi-a vindecat şi mie fetiţa de 4 ani care suferea de leucemie, iar cum este sănătoasă”. Astăzi prezvitera este complet restabilită şi îi mulţumeşte Maicii Domnului pentru minune.

• La Centrul Oncologic Infantil din Moscova era internat un băieţel de 8 ani pe nume Mihail Iacunin din oraşul Toliati, suferind de cancer la ochi. La capul patului său, în stânga, se afla o iconiţă de hârtie a Maicii Domnului, copie a icoanei Pantanassa. Pe data de 11.11.1991, mama băiatului, care stătea alături şi se ruga Maicii Domnului pentru vindecarea băiatului împreună cu o prietenă pe nume Claudia Ohartina, a văzut cum din icoană ies raze de lumină. Peste câteva zile însă, în timpul nopţii, mama băiatului a constatat cu durere că inima lui Mihail încetase să mai bată. A alergat după infirmieră. Întorcându-se împreună, în timp ce pe culoar şi în salon era întuneric, au văzut cum din icoană două raze de lumină se îndreaptă către trupul copilului mort. Îndată inima băiatului a început din nou să bată. Acest caz a determinat Patriarhia Moscovei să invite o delegaţie vatopedină, în frunte cu Arhimandritul Efrem, pentru a aduce la Moscova două copii ale icoanei Pantanassa (la dimensiunile celor aduse în România). Recent o nouă copie a fost dusă la Mănăstirea Valaam, cu două luni înainte de pelerinajul icoanelor Pantanassa în România.

• Pavel Ipaspistis din Drama, Grecia, scrie: „Am vizitat mănăstirea Vatopedi în vara anului 1994. Ghidul mănăstirii ne-a vorbit despre icoana Pantanassa care vindecă bolile de cancer. Deoarece mama mea avea o astfel de problemă a pielii feţei, m-am rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în genunchi, ca să o vindece, promiţându-i că voi lăsa la icoană cruciuliţa mea de aur. Plecând de la mănăstire am luat cu mine ulei de la candelă pe care l-am dat mamei. După ce s-a uns cu acel ulei, cancerul de piele a cedat. Mergând din nou la spitalul din Drama pentru obişnuita cauterizare, i s-a spus că nu mai este nevoie, pentru că tumora nu mai există. De atunci mama s-a vindecat complet.”

• N. Papaevripidis, refugiat din Morfu, Cipru, scrie: „Mama mea se afla la spitalul „Macarios” din Nicosia, suferind de cancer în regiunea rinofaringiană, cu multiple hemoragii din nas şi din gât. Cancerul a fost certificat şi prin biopsii şi analize. Peste două zile trebuia operată. Seara eram acasă şi mă uitam la televizor. Era o emisiune a canalului „Logos” şi vorbea Egumenul Sf. Mănăstiri Vatopedi, Arhimandritul Efrem. La un moment dat a menţionat minunile icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Imediat mi-am făcut cruce, m-am rugat Maicii Domnului şi i-am făcut o făgăduinţă. Toate acestea se petreceau în februarie 1995. A doua zi o echipă de medici a spitalului „Macarios” au venit la patul mamei pentru control. Şeful comisiei de examinare, stupefiat, a strigat către ceilalţi: „Credeţi în minuni? Nu mai are nimic!” Într-adevăr, se vindecase complet, nemaifiind nevoie de operaţie. Mama se numeşte Evdochia Papaevripidis, are 80 de ani şi locuieşte la Limassol, Cipru”.

• Panaghiotis Iconomu din Larisa, Grecia, ne scrie în ziua de 22.12.1995: „Vă scriu despre o minune care mi s-a întâmplat mie, nevrednicului, prin intermediul icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Sufeream de o boală la ambele urechi, din care ieşea un lichid cu miros dezgustător. De asemenea, aveam o mâncărime insuportabilă. Când, cu harul Maicii Domnului, am venit la Mănăstirea Vatopedi în februarie 1995, am auzit de la stareţul mănăstirii o minune a icoanei Pantanassa. În aceeaşi clipă nădejdea mântuirii mele s-a îndreptat către uleiul făcător de minuni de la candela icoanei Pantanassa şi i-am făgăduit Maicii Domnului că dacă mă fac bine voi lăsa la icoană crucea mea de aur de la botez. După un interval de trei luni de zile, mirosul urât din urechi a dispărut, diminuându-se şi mâncărimea. Astăzi când vă scriu sunt complet vindecat şi îi dau slavă lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Sale”.

• În ziua de 18.3.1996 o femeie i-a povestit protopopului Artemie Vladimirof, proestamenul bisericii Tuturor Sfinţilor din Crasanoe Selo, Moscova—unde a fost adusă una din copiile icoanei Pantanassa—un caz petrecut în familia ei după rugăciuni stăruitoare în faţa icoanei. Fiul său se droga de mulţi ani cu narcotice foarte puternice. Toate încercările de a-l face să renunţe la ele au rămas zadarnice. Într-o zi, când femeia s-a întors acasă după ce se rugase la biserică în faţa icoanei Pantanassa, fiul său i-a cerut să-i dea din aghiazma care tocmai se sfinţise la icoana Maicii Domnului, spunându-i totodată că s-a hotărât să întrerupă definitiv narcoticele şi că vrea să urmeze o profesie prin care să ajute pe cei dependenţi de droguri. De atunci au trecut trei luni. La examenul medical doctorii au constatat absenţa desăvârşită a urmelor a droguri şi regenerarea completă a organismului tânărului. Acum acesta urmează cursuri de calificare la Centrul Oncologic din Moscova. Astfel Maica Domnului l-a salvat pe acest tânăr de la moarte.

• Liudmila avea o tumoră malignă cât o măslină în regiunea feţei care a dispărut complet după ce s-a uns pe faţă cu ulei în timpul săvârşirii Paraclisului icoanei Pantanassa la biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova (martie 1996).

Continuă lectura

Rugăciuni pentru vindecarea de cancer

Rugaciunea catre Mantuitorul Iisus Hristos

Related image

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu Cel Ce ai vindecat și vindeci mulțime de bolnavi, neputincioși și stăpâniți de demoni, întinde dreapta Ta spre vindecarea bolnavilor de cancer din cetatea aceasta și țara aceasta.

Asemenea Proorocului Daniil ne rugăm: Pleacă, Dumnezeul meu, urechea Ta să auzi, deschide ochii Tăi să vezi mâhnirea noastră adâncă și cetatea asupra căreia se cheamă numele Tău, că nu pentru faptele noastre drepte aducem înaintea Ta rugăciunile noastre cele fierbinți, ci pentru milele Tale cele mari.

Știm că pentru încercarea, păcatele și trezirea noastră ai îngăduit această molimă asupra poporului Tău dar și îndelungă-răbdarea și mult milostiva Ta iubire de oameni o cunoaștem.

Pentru aceea, Te rugăm ca oarecând, în vremurile de demult, pogoară-Te întru acest Egipt de patimi și căderi și vezi necazul poporului Tău celui nou, auzi strigarea lui din apăsarea bolii care cumplit, după dreptate, acum îl asuprește.

Învață-i, Doamne, pe robii Tăi să nu otrăvească leagănul creației Tale, să-l păstreze întreg și curat și să trăiască în pace cu toți oamenii, ca să nu fie ei înșiși pricina suferinței lor.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dă-ne putere să-i iubim pe vrăjmașii noștri, ca binecuvântarea și viața să stăpânească în inimile noastre și în toată lumea Ta.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, iartă, vindecă și alungă cumplita suferință a cancerului din hotarele acestui popor, spre pocăință, nădejde și mântuire. Amin.

Descoperă, Doamne, robilor Tăi că Tu ești Stăpânul vieții și al vindecării, Stăpân peste orice trup muritor și peste sufletul cel veșnic, ca să cheme numele Tău spre vindecarea trupească și sufletească, să creadă în Tine și în Biserica Ta. –  activenews.ro

Rugăciunea întâi către Maica Domnului

Image result for Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa

Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin! – doxologia.ro

Rugaciunea catre Sfantul Nectarie

Image result for Sfantul Nectarie

”O, preasfinte şi întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte această puţină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat scăpând şi către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugăm ţie: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia şi ticăloşia noastră. Vezi rănile sufletelor şi ale trupurilor noastre.

Ne rugăm ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi, robii tăi. Ia aminte la sus-pinele noastre şi nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, că şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău şi cu credinţă ţi s-a rugat nu a rămas neajutat.

Că cine te-a chemat întru ajutor şi nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind şi alergând spre ajutorul tău, nu i-ai uşurat suferinţa? Minunile şi ajutorul tău ne-au făcut şi pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, să te chemăm să ne vii în ajutor. Ştim, o, alesule ierarh, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginţi arătându-te. Nu cunoaştem nici suferinţă şi nici durere pe care să nu le poţi alina.

Nu cunoaştem nici o boală căreia tu să nu îi poţi aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci şi pe mulţi bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credinţă şi în răbdare, şi să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Îngenunchind, ne rugăm ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri. – evz.ro

Alte rugaciuni orodoxe frumoase si folositoare, puteti citi sau asculta la categoria: Rugaciuni.

%d blogeri au apreciat: