180 ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, pictorul național al României și al minunatelor icoane de la mănăstirea Agapia

La 15 mai se împlinesc 180 ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, considerat fondatorul picturii române moderne și un simbol național pentru modul în care a adus în prim-plan valori ale spiritualității românești.

Nicolae Grigorescu s-a născut în ziua de 15 mai 1838 în satul Pitaru din Județul Dâmbovița, în familia lui Ion și al Ruxandrei Grigorescu. El al fost cel de al șaselea copil din cei șapte pe care familia s-a străduit cu greu să-i întrețină. Dintre cei șapte copii ai lui Ion Grigorescu există date documentare doar pentru patru: Nicolae pictorul, Gheorghe zugravul de biserici, Elena croitoreasă și Maria cea mai vârstnică dintre ei. Sora pictorului Maria Ghigorț s-a măritat în anul 1844 la doar 13 ani și a murit destul de tânără. Ea apare într-o fotografie (W.W. Ollenteit, București) din jurul anului 1860 alături de soțul ei. Nicolae Grigorescu a realizat un portret al acesteia care o înfățișează cosând, așezată pe o sofa. Tabloul se află astăzi la Biblioteca Academiei Române, Direcția de stampe, scrie ziarpiatraneamt.ro.

La vârsta de doar zece ani, Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek pentru o perioadă de doi ani. Nicolae s-a inspirat din miniaturile executate de către maestrul său și a păstrat maniera plină de farmec, ușoară și delicată, cu acel colorit proaspăt și suav care poate fi regăsită în icoanele sale din primii ani ca și în cele realizate imediat după terminarea uceniciei de atelier.

Realizările din domeniul picturii religioase sunt: icoanele și prăznicarele de la biserica din Băicoi, icoanele de la Mănăstirea Căldărușani, icoana Sfântului Spiridon de la biserica Alexa din București, picturile murale de la Mănăstirea Zamfira, picturile de la Mănăstirea Agapia și de la biserica din Puchenii Mari. Grigorescu a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a clasicismului în iconografia tradițională, urmând drumul înaintașilor săi în această direcție. Practic, până la vârsta de douăzeci de ani, el l-a depășit pe Anton Chladek, Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca, cei care au fost promotorii înnoirii clasiciste din primele decenii ale secolului al XIX-lea în România.

Cele mai reprezentative lucrări care au rămas din prima perioadă de creație a artistului sunt icoana de la biserica Alexa, icoana realizată pentru catapeteasma de la Căldărușani intitulată Isus și femeia Samarineană, cele opt icoane împărătești de la Zamfira, Epitaful și praporul de la Zamfira și picturile murale de la Agapia.

Ca urmare a activității sale de la Agapia, Nicolae Grigorescu a fost remarcat de către politicianul Mihail Kogălniceanu. Astfel, a beneficiat de o bursă de studii pentru cinci ani de zile la Paris începând din toamna anului 1861. După analizele controversate ale biografilor săi, s-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts. Într-o epocă de plină efervenscență în căutarea unor noi căi de primenire a expresiei, artistul s-a alăturat pictorilor de la Barbizon și a urmat calea realismului și mai apoi a impresionismului. Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet, Gustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismului care s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii precursori ai impresionismului Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.

M. Kogălniceanu spunea: „Tablourile de la Agapia formează pentru Moldova  o adevarata galerie de pictura, care va atrage intotdeauna admiratia romanilor si stima strainului cunoscator”.

Referindu-se la momentul sfințirii și la valoarea picturii de la Agapia, Alexandru Vlahuță nota: „După trei ani, Agapia în sărbătoare își sfințea podoaba de care cu drept cuvânt se putea mândri. Din câte biserici avem în țară nici una nu închide o așa de aleasă comoară artistică, atâta bogăție de viață cerească, exprimată așa de frumos, așa de curat și cu atâta putere… Parcă nu mai este de mână omenească ! Așa se minunau maicile clătinând din cap. Acolo rămâne un muzeu și o școală de pictură bisericească.”

A participat la Războiul de Independență (1877-1878) împreună cu Sava Henția, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea. A însoțit armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, care au stat la baza unor mari compoziții.

În anul 1899 devine membru de onoare al Academiei Române.

La 21 iulie 1907, Nicolae Grigorescu trece la cele veșnice, la locuința sa de la Câmpina, lăsând, neterminată, pe șevalet, lucrarea „Întoarcerea de la bâlci”. –activenews.ro

Reclame

Viata si Profetiile Sfantului Otroc Veaceslav

Related image Image result for otroc veaceslav

Viaţa

Veaceslav (Slava, Slavocica) Kraşeninnikov s-a născut pe data de 22 martie 1982. Mama lui, Valentina Afanasevna Kraşeninnikova, provine dintr-o familie în care a primit o educaţie creştină ‘ deosebită. Bunicul ei, protoiereu, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.

Spunea că el a fost trimis în această familie pentru că în neamul mamei au fost mulţi oameni care au împlinit voia lui Dumnezeu.

Avea ochii mari, albaştri, iar cei care-l priveau aveau sentimentul că văd prin ei. Avea doar şapte luni când a vindecat-o pe bunica lui.

La un moment dat bunica a început să se comporte ciudat, să strige la mama lui. Copilul fiind în braţele bunicii a privit-o stăruitor, dar pentru că aceasta continua a lovit-o cu palma peste obraz. în clipa aceea, femeia a simţit uşurare şi a încetat să mai strige.

 A fost botezat după vârsta de trei ani. (Probabil din cauza faptului că tatăl era ofiţer, iar în perioada comunistă era prigoană asupra cadrelor militare; pe ascuns se botezau, se cununau.)

 Era foarte vesel, plin de viaţă, însă era mereu liniştit. Iubea foarte mult natura, păsările; era înconjurat de porumbei. Ii părea rău pentru fiecare floare ruptă, pentru fiecare firicel de iarbă (mergea pe cărare pentru a nu călca iarba) şi spunea că Dumnezeu le-a creat şi trebuie protejate.

In relaţiile cu oamenii era foarte blând, plin de afecţiune. Faţă de persoanele în vârstă se comporta cu multă blândeţe, cu dragoste. Mulţumea tuturor pentru tot, se închina în faţa tuturor. Avea un caracter foarte puternic. în diverse situaţii copilăreşti s-a dovedit a fi foarte curajos. Era foarte comunicativ şi iubit de copii. Avea foarte mulţi prieteni; aceştia aveau un sentiment de respect şi aşteptau cu răbdare momentul în care va veni singur la joacă, fără să îl strige.

Nu îi dădea mamei nici un motiv pentru pedeapsă. Era deosebit de ascultător, mereu punctual. Niciodată nu a cerut nimic, nici haine, nici mâncare; mânca doar ce i se dădea. Era asemenea unui stareţ cu înţelepciune dobândită din experienţă. Putea să se apropie de orice om şi să îi vorbească despre lucruri serioase (unui general i-a vorbit despre armată, unui negru a început să-i explice ce fel de boală este SIDA).Ii spune mamei că mereu îi vorbeşte aceeaşi voce feminină care îi spune totul (vocea este vie, şi comparativ cu aceasta, vocile oamenilor sunt ca şi moarte).

Mama merge cu el la preotul paroh, care îi spune despre copil că are darul înainte-vederii. Deşi pentru oamenii obişnuiţi este un mister, el îşi amintea întâmplări legate de el însuşi, care au avut loc înainte de a se naşte. (Există posibilitatea ca, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sufletul lui să fi fost răpit la cer în perioada celor nouă luni de viaţă intrauterină.)

Spunea că a venit să avertizeze oamenii referitor la vremurile îngrozitoare care vor urma şi să-i ajute.

„Toate darurile pe care le am şi puterea, toate sunt pentru voi, iar pentru mine nu am nimic.”

A prezis că în Lavra Troiţa Serghieva va fi găsită o carte cu proorociri despre vremurile din urmă, în care se va menţiona şi despre el. Nu a fost înscris la grădiniţă, pentru că mereu vorbea despre Dumnezeu, ce este plăcut Lui, cum a fost creat Pământul, iar toate acestea nu erau acceptate în perioada comunistă. A citit aproape în întregime Enciclopedia Bibliei, de asemenea avea un Dicţionar Enciclopedic.

A mers la şcoală cu mare drag; la început i s-a părut interesant, dar mai apoi spunea că, în principiu, cunoaşterea pământească este greşită. Deşi regulamentul şcolii era foarte strict, nu avea o tunsoare de băieţi, voia să aibă părul ca şi Mântuitorul Iisus Hristos .După ce i-a spus învăţătoarei că are în burtică o fetiţă mică, ceea ce i s-a şi confirmat, au început să vină cu întrebări atât profesorii, cât şi elevii; vestea despre el s-a răspândit şi astfel a ajuns să fie căutat de foarte mulţi oameni.

Cei care nu înţelegeau darul pe care-l avea, îl numeau extrasens (om cu puteri paranormale). Iubea mult preoţii, însă cel mai mult iubea călugării. Spunea că îi iubeşte pe toţi, dar că pe Dumnezeu îl iubeşte mai mult. In fiecare Duminică o ducea pe mama lui la biserică să se împărtăşească. Cele mai frecvente cuvinte ale sale erau: „Slavă lui Dumnezeu!”, „După cum este voia lui Dumnezeu.”.

Se purta cu foarte mult respect faţă de tot ceea ce este sfânt. Spunea că un sfânt este mai de preţ decât toată ştiinţa pământului şi decât foarte mulţi preoţi luaţi la un loc.

Carne mânca foarte rar, doar la insistenţele tatălui, foarte puţină carne de pui. Ţinea post şi iubea rugăciunea; se putea ruga ore întregi lui Dumnezeu.

In ziua în care se spovedea şi se împărtăşea nu primea pe nimeni. Îi ruga pe oameni să meargă la biserică, să se întoarcă la Dumnezeu, să se spovedească cât mai des, să se împărtăşească, să se roage cât mai mult acasă, să postească cu înţelepciune, şi zicea: „Dacă nu vă veţi împărtăşi acum şi nu vă veţi spovedi, o mare mulţime de oameni va înnebuni, iar fără împărtăşanie nimeni nu va supravieţui.”.

Se bucura foarte mult când oamenii ascultau. Datorită lui s-au convertit la Ortodoxie mulţi dintre cei care erau de alte religii. Ştia orice gând al oricărui om, chiar şi de la distanţă; ştia ce gândeşte preşedintele american, preşedintele Rusiei, unde şi câte bombe atomice sunt, ce cantitate de armament; pentru el nu existau secrete.

Ştia care produse sunt de calitate şi care nu. Pentru el nu era o problemă să găsească un lucru, să vindece un om, să spună totul despre om (trecutul şi viitorul lui, să-i spună ce trebuie să facă pentru a evita o anumită problemă).

Oamenii îl căutau acasă şi pentru că au început să vină şi ziua şi noaptea, mama a început să se mâhnească, chiar să cârtească, însă el i-a spus să mai rabde puţin. Ştia păcatele omului. Putea spune fiecăruia ce îl doare, vedea începutul bolii. Se străduia să ajute orice om aflat în suferinţă.

Vindeca oamenii într-un mod inexplicabil, doar stând de vorbă cu ei şi privindu-i; aveau senzaţia că din locul dureros ies nişte fire invizibile de aţă. Pentru tot ce făcea, nu lua nici un ban.

A fost dus de mama lui la un centru unde erau verificate abilităţile de extrasens ale copiilor, dar s-a constatat că nu avea puteri paranormale, ci darul înainte-vederii. Un duh viclean a ispitit-o pe mama lui spunându-i: „Copilul vostru nu este de la Dumnezeu.”.

Era ameninţat şi înjurat de duhurile rele; ca să treacă de partea lor, l-au ispitit cu bogăţiile pământeşti. Spunea că înjurătura este felul de a vorbi al duhurilor rele, iar oamenii nu trebuie să se certe. Duşmanii săi erau masonii şi vrăjitorii; spunea că masonii îl vor numi vrăjitor.

Spunea: Credinţa ortodoxă este singura adevărată. Doar în Spovedanie şi împărtăşanie este salvarea omului.

Continuă lectura

Cuvânt în Miercurea Mare – HRISTOS ne învățâ despre smerenie și răbdare

Related image

Fraţilor şi părinţilor, această zi este sfântă şi cinstită, căci din ea încep sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, Care a suferit pentru mântuirea lumii, precum şi proorocul David a propovăduit în psalmul al doilea zicând:

„Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele au căutat cele deşarte? Stătut-au de faţă împăraţii pământului şi boierii s-au adunat asupra Domnului şi asupra unsului său”,

căci s-au adunat boierii călcători de lege, evreii, şi sfat rău şi pierzător au sfătuit împotriva lui Hristos Dumnezeul nostru. Şi Iuda ucenicul viclean s-a lepădat de dascălul său şi cu sărutare vicleană L-a vândut vrăjmaşilor evrei. Aceştia L-au legat şi L-au adus înaintea divanului pe Domnul lumii şi l-au întrebat şi L-au cercetat, iar El cu multă smerenie răspunzând (o auzire înfricoşată!) una din slugile ce sta înainte l-a lovit cu palma peste obraz, zicându-i:

„Aşa răspunzi Arhiereului?”

Dar El a suferit, zicând:

„De am vorbit rau, mărturiseşte de rău, iar de am grăit bine de ce mă baţi?”

Apoi a fost necinstit de nelegiuiţi, batjocorit, scuipat, bătut şi apoi, pironit pe cruce. Insă nici atunci nu S-a tulburat asupra ucigaşilor, ci Se ruga pentru ei zicând: „Părinte, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”, însă ei nu s-au îndestulat cu câte necinstiri Ii făcuseră, ci au adăugat şi altele, adică cu fiere şi cu oţet L-au adăpat şi nici cu omorârea Celui fără de moarte n-au încetat mânia ce-I purta, ci L-au împuns în coastă cu suliţa. Acestea sunt, pe scurt, înfricoşatele patimi ale lui Hristos.

Însă cine le ascultă cu luare aminte şi cu tot sufletul, nu se aprinde de mânie, nu se sminteşte, nu se mândreşte, nu pismuieşte, nici vrăjmăşeşte pe fratele său. Nu pofteşte să fie slăvit, ci se smereşte şi se numeşte pe sine pământ şi cenuşă, doreşte să se împărtăşească de patimile lui Hristos, se nevoieşte să moară pentru Hristos, ca să dobândească slava învierii Lui. De aceea şi noi să avem îndrăznire fraţilor, într-un fel ne-am împărtăşit de patimile stăpânului: că vedeţi unde suntem, fiind izgoniţi pentru mărturisirea pravoslavnicei credinţe, iar mai înainte am fost închişi şi a curs sânge din noi din pricina multelor bătăi, şi unii din fraţi au murit cu mucenicie în Domnul. Deci în aceasta să ne lăudăm, în acest dar, al Domnului, însă pentru om fericirea nu este adevărată, fiindcă mintea oamenilor lesne se întoarce şi se preface, şi fiindcă nu ştim ce va fi până mâine, precum zice Solomon. Pentru aceea vă rog ca să staţi neclintiţi şi întăriţi în reaua pătimire pentru credinţa Evangheliei, ca şi cum am avea un duh şi un suflet şi nu vă temeţi de înfricoşările vrăjmaşilor credinţei, nici să fiţi stânjeniţi de la vreo faptă bună.

Ci mai vârtos să fiţi gata şi sârguitori la tot lucrul bun, ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu, în ascultare, în smerenie şi în răbdare, că mult se cade a suferi ca să săvârşiţi voia lui Dumnezeu şi să câştigaţi viaţa de veci. încă puţin, şi vine Domnul să odihnească şi să slăvească pe cei ce s-au ostenit şi au pătimit mult pentru numele Lui cel sfânt. Vine şi nu va zăbovi. De ce ne mâhnim pentru ispitele ce ne vin şi nu ne mâhnim mai degrabă, prin dragoste, pentru Domnul în toate zilele? Că zice Apostolul:

„De vom muri pentru numele Lui, vom vieţui în veci cu El şi de vom suferi, vom împăraţi cu El în veci, iar de ne vom lepăda de El şi El se va lepăda de noi; de ne vom face necredincioşi, El rămâne de-a pururea credincios, căci a se lepăda de Sine, nu poate”.

Să socotim, fraţilor, câtă bucurie vor avea sfinţii, când vor vedea pe Domnul nostru Iisus Hristos venind din cer cu mulţime de sfinţi şi de îngeri şi-i va chema pe ei şi-i va încununa cu bucurie nespusă, ca să fie împreună cu El în veci. Şi dimpotrivă, câtă ruşine vor avea cei ce n-au ascultat Evanghelia şi cei ce au defăimat sfintele Lui porunci, căci vor fi osândiţi la chinul veşnic împreună cu diavolul.
Deci socotind acestea totdeauna şi încă şi altele multe, cât timp vieţuim aici, să curăţim sufletul nostru şi să-l luminăm cu lacrimile pocăinţii de toată întinăciunea trupului şi a sufletului, făcând sfinţenie în frica lui Dumnezeu, punând silinţă şi la alte fapte bune, urând toată fapta rea şi săvârşind tot lucrul bun.

Să avem între noi dragoste frăţească, unul pe altul cinstind. La săvârşirea pravilei noastre să fim cu osârdie şi după cum grăieşte Apostolul, să petrecem cu râvna Duhului aprinşi fiind, Domnului slujind, cu nădejdea bucurându-ne, scârba suferind, cu rugăciunea îndeletnicindu-ne, ca în această bună alcătuire şi viaţă bine plăcută, să prăznuim şi Paștile de aici şi să ne învrednicim şi bunătăţilor veşnice, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

din Cuvântări duhovnicești – Sf. Teodor Studitul

Related image

Cuvânt din partea Sfântului Nicolae Velimirovici către minerul Radosava: Despre trădătorul Iuda!

Tu întrebi: „Oare îi va fi iertat lui Iuda păcatul trădării Domnului și învățătorului Său Iisus Hristos?”

Nu știu din ce motiv te interesează acest lucru. Pentru noi cea mai mare grijă n-o constituie să nu-L trădăm pe Hristos cu fărădelegile noastre? Și mai mult de atât, nu trebuie să ne îngrijim cum să ne mântuim sufletele noastre? Pentru că, vezi tu, ceasul vieții noastre măsoară repede zilele și orele, amintindu-ne de ieșirea viitoare din această lume. Toți ne vom găsi în fața Judecătorului veșnic, care va rosti sentința Sa dreaptă pentru toate lucrurile câte le-am săvârșit în viață, în fața tuturor oamenilor din ceruri. Când oamenii merg la judecată, fiecare trebuie să se gândească la propriile sale păcate și fărădelegi și cum se va îndreptăți pe sine înaintea Judecătorului. Nimeni nu are timp și dorința să cugete la păcatele celorlalți, nici să intre în secretele minții Judecătorului care va judeca.

Cine știe modul în care Judecătorul veșnic ne va judeca pe mine și pe tine. Un lucru este sigur, că ne va judeca drept și nu nedrept, în timp ce noi am dori mai mult să nu ne judece după dreptate, ci după milă, însă în zadar! Acela a făgăduit să judece după dreptate, și de aceea ne cuprinde frica și cutremurul. De aceea nu doresc nici pentru tine, nici pentru mine, nici pentru nimeni din această lume, să se găsească în acel loc în care se află Iuda Iscarioteanul. Aceasta pentru că Iuda este trădătorul, și al lui Dumnezeu, și al oamenilor, și al lui însuși ca om. L-a trădat pe Hristos, pe Apostoli și pe sine însuși iudeilor, și pe sine însuși în fața diavolilor. Pentru că este scris: „atunci satana a intrat în el” (Ioan 13, 27).

Este greu să măsoare cineva toată mărimea răului pe care l-a făcut Iuda. A fost necredincios și nesătul, fur și iubitor de arginți, egoist și trădător și, în final, un disperat și un ucigaș. Fiul lui Dumnezeu de multe ori l-a înștiințat să lase calea cea rea, dar el a rămas nepocăit. Mântuitorul Iisus Hristos a arătat față de el aceeași grijă și iubire ca și față de ceilalți ucenici, dar el a răspuns la iubire cu ură. Fiul lui Dumnezeu a îngenunchiat și i-a spălat picioarele cu puțin înainte de trădare, și cu mâna Lui i-a oferit o bucată de pâine înmuiată în sare. Cu pâine și sare noi îi primim pe invitații de rang înalt. Mântuitorul nostru, blând și smerit, a vrut să înalțe demnitatea lui Iuda, și de aceea i-a oferit pâine și sare. L-a dăruit cu pâine și sare, chiar înainte de trădare.

Iuda a luat mâna lui cu pâinea și sarea din mâna Fiului lui Dumnezeu, le-a primit cu mâna, dar le-a respins cu inima, disprețuindu-le. Omul muritor a respins iubirea lui Dumnezeu Cel nemuritor. De aceea Dumnezeu l-a respins deplin și, „după ce a luat pâine, atunci satana a intrat în el” (Ioan 13, 27). Din acel moment, omul și ucenicul de dinaintea lui Iisus Hristos a fost șters din catastiful oamenilor și trecut în rândul cetelor duhurilor din iad. Tu acum îl ispitești pe Dumnezeu și întrebi dacă El dorește să ierte și să mântuiască duhurile din iad. încerci milostivirea lui Dumnezeu, așa cum au făcut evreii, încercându-i puterea pe Golgota și zicând: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!” (Matei 27, 40). Pentru ispita lor, evreii au primit plată pe măsură în lumea aceasta. Deci, păzește-te și tu, ca să nu primești răsplata celor de aceeași cugetare cu Iuda!

Nu este adevărat că Iuda a fost predestinat de Dumnezeu să devină trădător, așa cum zici tu! Dacă ar fi fost așa, atunci Fiul lui Dumnezeu s-ar fi ostenit să-l facă să se îndepărteze de la fapta lui cea rea? Din ce pricină, înainte de toate, l-a luat ca ucenic și l-a ținut lângă el timp de trei ani? De ce S-a smerit în fața lui și i-a spălat picioarele? De ce cu aceleași mâini sfinte i-a dăruit pâine și sare? Citind înlăuntrul sufletului lui Iuda intențiile lui rele, Domnul a făcut tot ce se putea ca să-l scape de pierzarea veșnică. Și dacă a spus că smintelile trebuie să vină, a mai spus, de asemenea, și acestea, ca o preînștiințare severă: „Vai de omul prin care intră sminteala!” (Matei 18, 7). Ispititorul este însuși satana, care trebuie să-și împlinească lucrarea lui. De aceea este nevoie să vină smintelile (Matei 18, 7), prin el și de la el. Vai de omul care se va lăsa în mâinile satanei, și va deveni instrumentul lui! Vai de cel care, împotrivindu-se iubirii lui Dumnezeu, va arăta iubirea lui potrivnicului lui Dumnezeu! Să te rogi lui Dumnezeu să te păzească de ispititorul pe care l-a ispitit pe Iuda și pe iudei, și să nu devii niciodată slujitor și instrument al ispitirii lui.

Parintele Calistrat, sfaturi despre casatorie in vremurile actuale si fuga dupa bani

Urmariti va rog si:

Parintele Calistrat despre uscaturile care au parasit Biserica Ortodoxa

iar alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Despre Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”

Conștientizând adâncul păcătoșeniei sale, tânărul ceru milă prin rugăciuni stăruitoare, cu lacrimi, către Preasfânta Fecioară și Mântuitorul Hristos. El a rostit: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”.

Imagini pentru Icoana Maicii Domnului bucurie neasteptata

coana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” este prăznuită pe 9 decembrie25 ianuarie și 1 mai. Această icoană a fost pictată în amintirea unei minuni săvârșite în fața icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Un tânăr ce era stăpânit de o grea patimă trupească, dar care avea evlavie către Maica Domnului, s-a rugat într-o zi în faţa icoanei Maicii Domnului, înainte să meargă să păcătuiască din nou. Terminându-și rugăciunea și, ridicând privirea către icoană, a văzut că Pruncul Iisus avea răni pe mâini și pe picioare, din care curgea sânge. Privind mai atent, el a observat că și chipul Maicii Domnului se mișca, fiind ca și viu.

Îngrozit de ce vedea, el a exclamat: „O, Preasfântă Maică, cine a făcut aceasta?”. Atunci, Maica Domnului din icoană i-a glăsuit: „Tu și ceilalți păcătoși, prin păcatele voastre, răstigniți pe Fiul meu încă o dată”.

Conștientizând adâncul păcătoșeniei sale, tânărul ceru milă prin rugăciuni stăruitoare cu lacrimi către Preasfânta Fecioară și Mântuitorul Hristos. El a rostit: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”.

Maica Domnului a rostit de două ori o rugăciune către Pruncul Hristos, vreme în care El a rămas neclintit, dar după aceea a răspuns rugăciunii stăruitoare a Maicii Sale: „Voi îndeplini cererea voastră. Pentru rugăciunea voastră, păcatele acestui om sunt iertate. Lasă-l, în semn de iertare, să-Mi sărute rănile”.

Păcătosul iertat, în faţa căruia s-a arătat nesfârșita milă a Maicii Domnului, în chip minunat, s-a ridicat şi a sărutat rănile Mântuitorului cu bucurie nespusă. Din acel moment, el a dus o viaţă curată şi cucernică. A primit bucuria neașteptată a iertării păcatelor sale.

Această minune a fost consemnată de Sfântul Dimitrie al Rostovului în cartea sa Lâna rourată. Un credincios, inspirat fiind, a zugrăvit icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”, în următorul fel: icoana Maicii Domnului se află în biserică, iar lângă ea este pictat un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are privirea întoarsă spre tânăr, iar Pruncul Iisus este înfățișat cu răni pe mâini și pe picioare. De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos…”.

Această icoană făcătoare de minuni din Rusia este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești. – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie

Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu, femeia care și-a jertfit 14 ani în temnițele comuniste, a plecat la Domnul

Pe 9 decembrie 2017, în anul dedicat Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste, Aspazia Oțel Petrescu a împlinit 94 de ani. Astăzi, Aspazia Oțel Petrescu a plecat să se odihnească în brațele Domnului.

Imagini pentru Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu, femeia care și-a jertfit 14 ani în temnițele comuniste, a plecat la Domnul

Aspazia Oţel Petrescu s-a născut la 9 decembrie 1923 în comuna Cotul Ostriţei, Ucraina de astăzi. A fost primul dintre cei doi copii ai învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel. A urmat cursurile primare la şcoala din comuna Ghizdiţa (Fântânele). A fost înscrisă la Liceul din Bălţi și retrasă după un trimestru, pe caz de boală. Între 1936-1940 a urmat cursurile la Liceul ortodox de fete „Elena Doamna” din Cernăuţi. În frământările anului 1940 a pierdut din nou un an şcolar. În 1941 a reluat cursurile la acelaşi liceu, recuperând anul pierdut şi urmând regulat clasa a 5-a şi, în particular, concomitent, clasa a 6-a. Și-a ajuns din urmă generaţia în clasa a 7-a. La 18 martie 1944 a întrerupt şcoala, luând calea refugiului. Bacalaureatul l-a dat la Orăştie, în 1944, sub bombardamente.

Între 1944-1948 a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai – primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii a conferențiat în cadrul Frăţiei Ortodoxe Române Studențești, cu lucrarea „Iisus în poezia română”. A fost una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. Între 1946-1948 a lucrat ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus istoricul Silviu Dragomir.

La 9 iulie 1948 a fost arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. A fost condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost unul simplu şi devenit deja clasic pentru ideologia comunistă, atee: aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce – organizaţia de tineret a bărbaţilor – din cadrul Liceul ortodox de fete „Elena Doamna” din Cernăuţi. În 1958, în loc de eliberare, i s-au dar încă 4 ani de închisoare, pe care i-a executat trecând prin închisorile comuniste Mislea, Jilava, Botoşani și Arad – de unde a fost eliberată. Apoi s-a mutat cu mama sa, pensionară și văduvă, în Roman.

Cu foarte mare dificultate a reușit să se angajeze pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 s-a căsătorit cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi murise soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul – inginer, iar fiica – medic). În 1977 îi moare mama, în 1987 – soţul, iar în 1998 – fratele.

După decembrie 1989 a participat la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind coorganizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor tinerelor legionare, a martirelor şi sfintelor din temniţele comuniste. În 2007 primeşte Premiul Fundaţiei Culturale Lucian Blaga pentru creaţie literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului Internaţional Lucian Blaga, Lancrăm-Sebeş-Deva.

***

Pe 9 decembrie 2017, în anul dedicat Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste, Aspazia Oțel Petrescu a împlinit 94 de ani. Atunci, ea a transmis un mesaj către tineri: „Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile acestea atât de parşive”. – doxologia.ro

Dumnezeu sa o odihneasca cu Sfintii Sai!

Urmariti va rog si:

O mare minune din vremea noastră! Vedenia despre RAI si IAD pe care a avut-o un om din fosta Iugoslavie în anul 1976

Mă străduiesc din toate puterile să povestesc faptele pe care le-am trăit în ziua de 11 iulie 1976, în cel de al 48-lea an al vieţii mele. În urma vedeniei duhovniceşti pe care am avut-o atunci, viaţa mea s-a schimbat cu desăvârşire.

Imagini pentru raiul si iadul

Fiind invalid de război, în fiecare an merg să fac tratament medical la una din staţiunile noastre balneare. Astfel, în anul acela, 1976, sfârşitul lui iunie şi o parte din luna iulie le-am petrecut la băile Matarusca, fiind găzduit la hotelul Ziţa.

După zece zile de tratament, la 9 iulie am întrerupt provizoriu şederea mea la Matarusca şi m-am întors acasă în Kragughievaţ, pentru a lua parte la parastasul unei rudenii apropiate. După parastas, în ziua următoare, adică la 11 iulie, puţin înainte de ora 10, am plecat de acasă cu automobilul meu spre băile Matarusca, pentru a continua tratamentul început.

Când am ajuns la podul lui Ibar, în Kralievo, circulaţia era întreruptă, datorită, precum spuneau şoferii prezenţi, unui accident de circulaţie, întâmplat lângă depozitul de benzină, în drumul către mănăstirea Ziţa. Accidentul lăsase maşinile răsturnate şi îngreuia circulaţia, dar în aceste împrejurări ce poţi face?

Trecând pe pod, am luat-o spre dreapta, pe drumul care duce la mănăstirea Ziţa. La o depărtare de câteva zeci de metri de pod, se afla staţia locală de autobuze pentru transportul călătorilor spre mănăstirea Ziţa şi spre băile Matarusca. În staţie, câteva zeci de călători aşteptau autobuzul, iar între ei se aflau şi un călugăr şi o călugăriţă de o uimitoare frumuseţe.

În această parte a drumului, terenul era puţin înclinat şi aveam o bună vizibilitate; având şi viteză mică, am putut vedea bine ce se petrecea înaintea mea. Am observat că monahul era de statură mijlocie, cam de 70 de ani, cu barba albă, deasă şi ondulată, dar după mişcare părea să nu aibă mai mult de 50 de ani. Purta rasă neagră, nouă şi culion cu camilafcă neagră, care cădea pe spate. La piept purta legat cu lanţ sau cordon o cruce luminoasă şi de un alt lanţ, un engolpion sau o iconiţă cu Maica Domnului şi Iisus Hristos. Călugăriţa de lângă el purta şi ea haină intens neagră şi pe cap avea culion la fel ca şi călugărul, numai că vălul ei negru cădea pe umeri. Era de statură mijlocie, cu ochi mari şi frumoşi. La gâtul ei atârnau, ca şi la monah, Cruce şi engolpion, care străluceau la soare. Eu atunci nu ştiam cum este îmbrăcămintea călugărească.

Călugărul şi călugăriţa făceau semn cu mâna ca să oprească vreo maşină din cele ce treceau pe lângă ei, dar în zadar. Nici un şofer nu voia să oprească deşi în multe automobile erau locuri libere pentru două persoane, ba şi pentru mai multe. În sinea mea am osândit pe şoferii care puteau să-i ia, dar nu voiau. De ce nu-i iau? mă întrebam eu, doară şi călugării sunt oameni ca şi noi! De ce toţi îşi întorc capul de la ei? Nu puteam suferi această lipsă de bunăvoinţă faţă de călugări şi m-am hotărât să-i iau eu, în cazul că nu mi-o va lua altul înainte. Dar nu i-a luat nimeni! Cum am ajuns aproape de ei, mi-au făcut şi mie semn să opresc. Am ieşit din rând cu automobilul şi m-am oprit alături, ca să-i iau. Atunci călugărul s-a apropiat şi mi-a zis: „Dumnezeu să ajute!” şi eu i-am răspuns: „Dumnezeu să vă ajute”. Nu obişnuiam să salut aşa, fiindcă nu credeam în Dumnezeu, dar i-am răspuns aşa ca să-i fac plăcere. M-a întrebat apoi dacă pot să-l duc pe el şi pe soră până la mănăstirea Ziţa. I-am răspuns că pot şi i-am invitat să intre în maşină, deschizând portiera din dreapta şi ridicând scaunul din faţă, ca să intre în spate unul după altul. Când s-a apropiat de maşină, călugăriţa a pomenit şi ea pe Dumnezeu şi eu i-am răspuns de asemenea: „Dumnezeu să vă ajute”. A intrat ea întâi în maşină şi s-a aşezat în spatele scaunului meu, apoi a intrat şi călugărul şi s-a aşezat alături. Ca să se simtă mai bine le-am zis: „Staţi în voie că este loc, nu vă înghesuiţi”. La care călugărul mi-a răspuns cu bunăvoinţă: „Nu ne înghesuim Duşane, numai tu să conduci bine”.

După acest răspuns am tăcut şi am închis uşa bine, ca să nu se deschidă cumva în timpul mersului. Fiindcă mă aflam în afara şirului maşinilor care circulau pe drum, aşteptam ca să-mi facă cineva loc spre a continua drumul cu pasagerii mei.

În timp ce aşteptam, călugărul mă întrebă: „Nu-i aşa Duşane, că te întorci de la parastasul din Kragughievaţ?”. A pus întrebarea şi tot el a răspuns. M-a surprins de unde îmi cunoaşte numele şi ştie de unde vin. Surprins, n-am mai avut timp să mă gândesc şi i-am răspuns: „Da, vin de la Kragughievaţ. Ieri am avut parastasul de un an al uneia dintre rudeniile mele”. Călugărul mă ascultă şi continuă: „Şi acum mergi la Matarusca, deşi nu faci băi”. „Nu îndrăznesc să fac, i-am zis, pentru că apa este foarte caldă şi după fiecare baie trebuie să mă păzesc mult ca să nu răcesc şi să nu mă simt mai rău decât înainte”.

Abia a încetat călugărul să vorbească şi a început călugăriţa: „De unde eşti Duşane? Din Zacuta?”. Tot aşa făcea şi ea; punea întrebarea şi tot ea răspundea. Apoi a continuat: „Duşane, toţi ai tăi sunt bine sănătoşi: tata-Dumitru, mama Darenca, sora Duşanca, fratele Dragoliub. Ei cred în Dumnezeu şi cinstesc pe sfântul patron al casei, dar sunt nestatornici. Îndată ce se supără puţin înjură mult de cele sfinte. Fratele tău Milovan are şcoală înaltă şi este mare învăţat, dar şi mare ateu”.

După ce ea a tăcut, a continuat călugărul: „Şi tu, Duşane, crezi că Dumnezeu a făcut pe om şi nu eşti adeptul acelei concepţii că omul provine din maimuţă, dar nu te rogi lui Dumnezeu. Ai însă inimă bună şi eşti cinstit. De trei ori ai avut ocazii potrivite ca să te îmbogăţeşti, dar n-ai voit s-o faci în chip necinstit. Şi ai bunăvoinţă faţă de bătrâni şi săraci. Bunătatea ta te-a făcut să opreşti maşina, cum ai făcut azi şi spre binele tău. Ai răspuns la semnul nostru şi ne-ai luat, pe când ceilalţi la care le făceam semn, întorceau capul şi plecau. Mai bine nu se năşteau decât să se poarte în acest fel”.

Continuă lectura

Sfinti Parinti despre cei cazuti din Sf. Biserica Ortodoxa

Fotografia postată de IUBIM ORTODOXIA.

Sfantul Teofan Zăvorâtul:

„Fie se pronunţă, fie nu se pronunţă asupra învăţăturii şi numelui tău anatema, tu deja eşti căzut sub ea atunci când cugeţi cele potrivnice Bisericii şi stărui în această cugetare.”

Sfantul Maxim Mărturisitorul:

”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de Adevăr, ci este cea care păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”

„Dacă, de dragul iconomiei, împreună cu credinţa cea rea este suprimată şi credinţa mântuitoare, atunci o astfel de formă de pretinsă iconomie este de fapt o separare totală desăvârşită de Dumnezeu şi nu o unire”.

„Vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire”

Cat priveste lucrarea celor ce singuri s-au blestemat prin partasia cu erezia, Sfantul Maxim Marturisitorul se intreba retoric:

“Aceia ce fel de taină săvîrşesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonisesc de unii ca aceia?”

Sfantul Vasile cel Mare:

„De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”

”Trebuie să evităm orice părtășie cu ei (cu ereticii) și să le respingem cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”

Sfantul Teodor Studitul:

“Hrisostom ii expune cu glas tare nu numai pe eretici, ci si pe cei care sint in comuniune cu ei ca vrajmasi ai lui Dumnezeu.”

„Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”

“Avem poruncã de la însusi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învatã ori ne sileste sã facem orice alt lucru decat am primit si decat este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfintit. Nici un sfant nu a încãlcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfant, dacã ar fi cãlcat-o.”

„În legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtăşie cu ei nu am primit, ci ‹‹Vai!›› se rosteşte asupra celor care au părtăşie cu ei, fie şi doar la mâncare sau băutură sau simplă relaţie.”

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”

“Așadar, dacă monahi sunt unii în vremurile de acum, să arate prin fapte. Iar fapta monahului este ca nici din întâmplare să nu sufere înnoirea Evangheliei, ca nu cumva, punând înaintea mirenilor pilda sa, să le dea motiv pentru erezie și pentru împărtășirea cu ereticii, spre a lor pierzanie.“

”Niciun sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.”

”Cei care nu acceptă toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”

Sfantul Apostol Iacov:

”Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este” (Iacov IV,4).

Sfantul Efrem Sirul:

„Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Vai de cei care murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!”

Sfantul Marcu al Efesului:

„Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”

„Se învinovăţeşte acela care îl pomeneşte ca arhiereu ortodox pe acest papa şi pe cei ce-l vor urma în eres, şi latino-cugetătorul trebuie privit ca un trădător al credinţei. Prin urmare, fugiţi de aceşti lupi, fraţilor, ca şi de împărtăşirea cu ei, pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni”.

”Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (papistaşilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credinţei.”

Sfantul Grigorie de Nissa:

”Cand credinciosii si preotii pomenesc un episcop eretic, ei nu se adreseaza Tatalui ceresc, ci lui satan insusi”.

Sfantul Ioan Gură de Aur:

„De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”.

„Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”

”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuoasă, dacă credința nu este sănătoasă.”

”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți să nu vă înșele careva, nici din cei dinăuntru (bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”

Sfantul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, să fie anathema.”, observă că apostolul ”Nu a zis că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema să fie.”

Sfantul Atanasie cel Mare:

„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”

Sfantul Ipatie de Rufinian:

„Cum am aflat că [Patriarhul Nestorie] spune erezii despre Dumnezeu, am încetat orice comuniune cu el şi nu-i mai pomenesc numele; pentru că nu este episcop”.

Sfantul Apostol Pavel:

“De omul eretic, după prima şi a doua mustrare depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”

Sfântul Ciprian al Cartaginei:

“Dacă episcopul care este pomenit in Biserica este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune Îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. Oricine se împărtășește intr-o biserică unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei biserici învață ortodox, o astfel de împărtășire nu rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, in fundul iadului.”

Sfântul Ignatie Teoforul:

„Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”

”De aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare (…). Trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”

”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor.”

”Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”

Sfantul Nichifor Mărturisitorul:

”Vă sfătuim, că în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca într-o simplă casă și să se cânte numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvârșească rugăciune, nici să se aprindă candele și lumânare.”

Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează:

„Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșescă cele sfinte) să se caterisească.”

Cuviosul Ghenadie Scholarul:

”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei care au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”

Sfantul Valsamon arată că de eretici:

”trebuie să ne scârbim ca și de niște întinăciuni și să nu avem legături cu ei.”

Sfantul Chiril, Patriarhul Ierusalimului:

”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta ca să nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici să nu te amesteci (cu ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.”

”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr, și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva care desfată urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință”

Sfantul Gherman cel Nou al Constantinopolului, într-o scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru:

“Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunați cu ei în biserică, nici să nu primiți din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori.”

Sfântul Nicodim Aghioritul:

”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”

Sfantul Chiril al Alexandriei:

”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luăm drep clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.” – fb.com

Urmariti va rog si:

Parintele Arsenie Papacioc despre catolici si ecumenism

cat si celelalte subiecte dela categoria: Catolicism

”Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist!”

Cum simţiţi ca duhovnic lumea de astăzi, dominată de zgomot, de poleială, de viteză, mai reuşesc oamenii să aibă momente de conectare cu sufletul lor?

Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist. Uneori cea mai bună decizie este să faci liniște în interior. Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere. Eu cu mine și cu Doamne… Acesta e începutul. Să pot să stau în tăcere, fără să am nevoie de fundal sonor ca să nu mă simt singur, trist. Nu ai nevoie să îți duci inima și mintea departe pentru a fi bine. Coboară în inimă și fii blând cu tine, fii delicat cu ce găsești acolo și întoarce-te ori de câte ori simți nevoia. Ai fugit destul de tine ca să te întâlnești cu tine! Când te doare, spune-I lui Doamne!

Statisticile arată că există tot mai multă depresie, deznădejde, tristeţe. Ce este de făcut?

Dincolo de diagnostic este o poveste de viață. Cine ascultă povestea până la capăt? Rănirea gravă și repetată a celor 6 nevoi de bază (siguranță, conexiunea cu ceilalți, autonomie, stimă de sine, autoexprimare, limite realiste) ne face ca să devenim vulnerabili. Adeseori suntem atrași de persoane care sunt reci cu noi, ori punem nevoile celorlalți pe primul loc, așa încât uităm să ne dăm seama că avem și noi nevoi nehrănite. Trăim din firmituri și dezvoltăm codependențe emoționale. Se pune praf pe suflete când uităm de zâmbete. Cred că e imposibil să nu fim frumoși când suntem fericiți. Am uitat să ne bucurăm. Trăim pe pilot automat și nu suntem conectați în Aici și Acum. E nevoie să acceptăm că în viață ne vom îndepărta de oamenii cu care am avut relații speciale la un moment dat, pe care i-am pus pe piedestal. Oricât de mult doare. Să înțelegem că atunci când cineva nu îți influențează viața în mod sănătos e nevoie să-l lași să plece. Ne agățăm de celălalt și cerșim iubire, atenție, prezență, afecțiune când nu mai există cale de întors, poate, demult. Și suferim ciocănind la uși închise. De exemplu, una dintre temnițele interioare în care oamenii trăiesc este teama de ceea ce cred alții despre ei. Să nu uităm că de la magazin nu putem cumpăra iubire, prietenie, fericire, respect sau timp.

Extras din interviul cu pr. Hrisostom Filipescu

Iubirea ne transformă!

Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță.

Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naște îngeri. Iubirea ne face frumoși. Iubirea ne face sănătoși.

(Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie!, Editura PIM, Iași, 2014, p. 218)

În iubire te descoperi așa cum ești

În bucuria iubirii nu avem nevoie de măști. Este singurul loc curat și pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecție a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanțe la iubire.

Dacă oamenii și-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieții. Dacă iubești, ierți și ierți totul boierește, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubește așa cum ești, căci în iubire eu sunt tu și tu ești eu.

Vocația ființelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi și a locui în Dumnezeu.

(Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie!, Editura PIM, Iași, 2014, pp. 219-220) – ortotoxia.me

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

6 Ianuarie – Botezul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, poarta si denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greaca si inseamna „aratare”, „descoperire”. De ce aratare sau descoperire? Pentru ca in momentul in care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste El, iar Tatal a marturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!” (Matei 3, 17).  In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cand S-a nascut, ci cand S-a botezat”.

Imagini pentru botezul domnului

Boboteaza – scurt istoric

Sarbatoarea Bobotezei este amintita din secolul al II lea, la Sfantul Clement Alexandrinul. Mentionam ca in primele secole, Boboteaza era sarbatorita impreuna cu Nasterea Domnului, pe 6 ianuarie. Incepand cu secolul al IV lea, cele doua sarbatori au fost despartite: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului si 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Boboteaza, ziua in care Hristos S-a descoperit lumii

Afara de cele graite de Iisus la varsta de 12 ani in templu, Hristos nu a savarsit nicio minune si nu a rostit niciun cuvant retinut de evanghelisti. Incepand cu Botezul Sau, Hristos iese din umbra si incepe sa propovaduiasca. A primit botezul la 30 de ani, varsta maturitatii la evrei.

Iisus a venit la Ioan si i-a cerut sa-L boteze, nu pentru ca avea nevoie de curatire de pacate, caci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinti creatia. Ca Mantuitorul nu a venit sa primeasca iertare de pacate de la Ioan, reiese si din faptul ca botezul lui Ioan il ajuta pe om sa constientizeze starea pacatoasa, insa, nu oferea iertarea. De aceea se si spune ca era „spre iertarea pacatelor” (Luca 3, 3), pe care avea s-o aduca Hristos.

El primeste botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfant in creatie. Prin caderea in pacat, omul Il pierduse pe Sfantul Duh, asa cum ne marturiseste Sfantul Chiril al Alexandriei. Botezul Mantuitorului reprezinta momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fusesera zavorate pentru om si pentru intreaga creatie. Prin cuvintele din rugaciunea citita la Boboteaza: „Astazi firea apelor se sfinteste…”, nu trebuie sa intelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei peste toata apa care exista in diverse locuri, ci doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru.

In Botezul Domnului stau inceputul si temeiul Sfintei Taine a Botezului crestin

Acceptand sa Se cufunde in Iordan, Hristos l-a ingropat pe vechiul Adam si a inceput astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce sa curete, ci au fost ele insele purificate. Hristos a curatit prin cufundarea Sa in Iordan, creatia intinata de caderea omului in pacat si a inlaturat puterea satanei. Astfel, in clipa cand El S-a lasat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorat peste creatie.

In rugaciunea de sfintire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curatirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea sa devina, prin pogorarea deplina a Duhului, loc al nasterii omului nou in Hristos.

Astfel, ritualul Botezului crestin repeta aceste momente, care semnifica trecerea dintr-o etapa existentiala in alta: el se deschide cu lepadarile, menite sa alunge puterea satanei si se incheie cu primirea darului Sfantului Duh.

Boboteaza – sfintirea apei

In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste Agheasma Mare.

Crestinii ortodocsi pot lua pe nemancate din Agheasma Mare in perioada 5 ianuarie – 14 ianuarie si la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare este folosita in Ajunul Bobotezei la sfintirea casele credinciosilor si locuitorii acestora. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi: binecuvantarea si sfintirea prapurilor, sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir. – Adrian Cocosila – crestinortodox.ro