De ce cinstesc ortodocsii Sfintele Icoane si cum sectarii interpreteaza gresit Sfanta Scriptura

See the source image

1. Adam a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27)
2. Iisus Hristos, ca om, este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4; Col. 1, 15).
3. Iisus Hristos este “chipul fiintei lui Dumnezeu” (Evrei 1, 3).
4. În Iisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat în Trup (I Tim. 3, 16) si cu chip de om (Filip. 2, 7-8).
5. Sfântul Duh S-a aratat la Iordan în chip de porumbel (Matei 3, 16-23).
6. Sfântul Duh la Sfânta Cincizecime S-a aratat în chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Si toate acestea sunt chipuri fara sa fie idolatrie.
7. În Testamentul Vechi icoanele au fost facute chiar cu porunca lui Dumnezeu (vezi Ies. 25, 18-22; 26, 31 s.a.).
8. Dumnezeu Însusi – Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne închina la idoli – a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce înseamna ca acesti heruvimi lucrati de mâna de om sunt icoane si nu idoli.
9. Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau “heruvimii slavei” (Evrei 9, 5).
10. Perdelele, covoarele si alte obiecte din biserica veche au fost facute cu chipuri de heruvimi, la porunca lui Dumnezeu (Ies. 36, 8 si 37, 7-9; II Paral. 3, 10-14; III Regi 6, 23-28).
11. Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aduceau jertfe (III Regi 3, 15).
12. Înaintea acestor icoane ale heruvimilor se cântau lui Dumnezeu cântari de lauda si de preamarire (Ps. 137, 1).
13. Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preotii le tamâiau cu mare cinste, dupa porunca lui Dumnezeu si iudeii le venerau si se închinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27, 20-21, Iosua 7, 6).
14. Cinstirea acestor chipuri de heruvimi – ce erau în templu – niciodata nu a fost dezaprobata de Hristos sau de Sfintii Apostoli.
15. Atât Mântuitorul cât si Sfintii Apostoli au cinstit si s-au închinat în templu înaintea acestor chipuri facute de mâini omenesti (Marcu 11, 7; Fapte 24, 11 s.a.).
16. În Testamentul Nou închinarea la idoli este oprita cu anatema, iar închinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe cand icoana este numai o închipuire, a carei cinste trece la chipul cel dintâi, adica la cel zugravit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfânt.
17. Istoria Sfintei Traditii si practica dintotdeauna a Bisericii si pâna azi, sfintele icoane au fost cinstite si venerate.
18. Icoanelor si sfintilor li se aduce venerare iar nu adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu.
19. În fata icoanelor ceri mijlocire si ajutor duhovnicesc, nicidecum nu le rostesti: “Miluieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu.”?

„Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în cele de sub pamânt! Sa nu te închini lor, nici sa le slujesti… (Iesirea 20,1;4-5).
Iata, spun protestantii, nici un fel de asemanare, a nici unui lucru, deci nici a lui Hristos sau a sfintilor. Si, pentru a înfricosa si mai tare pe cei pe care îi pacalesc prin acest avocatism, dau nenumarate pilde de condamnare a idolilor si cinstirii lor (din Vechiul Testament mai ales).
Ceea ce nu baga de seama cei astfel înselati este ca, în toate aceste cazuri, e vorba de idoli sau chipuri de zei, adica de draci. Nu exista nici un caz în Sfânta Scriptura în care sa se condamne ca idolatrie cinstirea prin icoane a fapturilor ceresti.

Ce spune Dumnezeu despre idoli?

Pentru a intelege mai bine versetul adus de protestanti, sa ne uitam la Deuteronom 4,16-19:
Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sauînchipuiri ale vreunui idol, care sa înfatiseze barbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pamânt, sau închipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târaste pe pamânt, ori de sub pamânt, sau închipuirea vreunui peste din apa; sau privind la cer si vazând soarele, luna, stelele si toata ostirea cerului, sa nu te lasi amagit ca sa te închini lor, nici sa le slujesti, pentru ca Domnul Dumnezeul tau le-a lasat pentru toate popoarele de sub cer.
Dupa cum se poate vedea mai sus, Sfânta Scriptura opreste închinarea la chipuri cioplite si la alte asemanari vazute (les. 20, 4; Lev. 26, 1; Deut. 5, 8; Fapte 17, 29). Dar prin aceasta opreste numai închinarea întemeiata pe socotinta ca însasi aceste chipuri trebuie cinstite ca dumnezei, adica opreste închinarea la idoli. Acest lucru se vede si din contextul în care au fost spuse aceste cuvinte de la Iesire 20:2-3 – „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamântul Egiptului si din casa robiei; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!”.
Iata alte cateva exemple din care reiese sensul cuvantului ‘chip cioplit’:Sa dea înapoi si sa se rusineze cei ce îsi pun nadejdea în idoli, cei ce zic chipurilor turnate: „Voi sunteti dumnezeii nostri!”  (Is 42:17)
Si acum ei pacatuiesc din nou; si-au facut chipuri turnate din argintul lor dupa felul idolilor – lucru de mâna de mester sunt toti! Si ei le zic: „Acestia sunt dumnezeu!” Ei dau ajutor oamenilor. Pentru aceasta ei se închinasarutând viteii cei de aur. (Os 13:2)
Caci pe toti idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezeipe cei care nici cu ochii nu vad, nici cu nasul nu respira, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipaie, nici cu picioarele nu umbla. (Int Solomon 15:15)
A facut din ei un vitel turnat si l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: „Iata, Israele, dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!”  (Ies 32:4)
Cu ce mai ramîne însa, face un dumnezeu, idolul lui. ‘Ingenuncheaza înaintea lui, i se închina, îl cheama si striga: ,,Mîntuieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu!“Isaia 44,18
Din cele de mai sus, rezulta ca aceste chipuri cioplite erau idoli, pentru ca oamenii ii socoteau drept dumnezei.?

Paganii se rugau statuii, crezand ca statuia este Dumnezeu.

Crestinul, insa, stie ca icoana e doar o reprezentare a lui Dumnezeu, Care este in Ceruri. Este numai o închipuire, a carei cinste trece la chipul pictat pe ea. Crestinul nu crede ca icoana poate vedea, auzi sau pipai, asa cum ne explica Isaia despre atitudinea paganilor fata de chipurile cioplite. Ortodocsii nu-i cer icoanei mantuire si nu o numesc ‘dumnezeu’! De aici, se vede foarte clar diferenta dintre idol si icoana.
Crestinii se roaga în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.
Icoana este ceea de ne duce cu gândul, credinta si doxologia la Dumnezeu, iar idolul este ceea ce se interpune (ca un zid) între noi si Dumnezeu. În acest sens, chiar si ceea ce numim noi icoana poate fi idol, daca ne oprim gândirea, adorarea si închinarea la lemn, sticla, vopsele si nu mergem mai departe, la persoana pictata. Deci, cel putin în anumite situatii, simplul obiect nu poate fi numit simplu idol sau icoana, caci totul depinde de abordarea noastra asupra respectivului obiect. Obiectele religioase care fac trimitere la Dumnezeu si Sfintenia Sa sunt sau cel putin ar trebui sa fie „ferestre spre Dumnezeu” si „manifestari ale slavei Lui”.
Asadar, Dumnezeu nu opreste cinstirea unor semne si înfatisari ale lui Dumnezeu si ale sfintilor, când aceasta cinstire nu ramâne la materia din care sunt facute, ci duce gândul nostru la Dumnezeu sau la sfântul închipuit prin ele.

Termenii biblici pentru ‘icoana’ si ‘idol’

Sa vedem, insa, ce termeni foloseste, mai exact, Scriptura, cand vorbeste despre „idol” si „icoana”:
Acolo unde, în Biblia româneasca, avem expresia „chip cioplit”, iar în greaca cuvântul „idol”, textul ebraic ne da termenul „pesel”, care înseamna de fiecare data idol sau orice reprezentare a unui (dumne)zeu strain, altul decât Dumnezeul lui Israel.
Analizând toate textele biblice care contin aceste cuvinte vedem ca prin cuvântul idol (pesel – ebr.) este desemnata o zeitate pagâna, iar sintagma „chip cioplit”, de fapt cioplitura / gravura (’elil – ebr.) se refera la reprezentarea idolului si nu la orice fel de reprezentare (comp. cu III Regi 6:29, unde se vorbeste despre imaginile/sculpturile sacre din Templu si se foloseste alt termen).
Pentru notiunea generala de „imagine”, textul biblic foloseste diferiti termeni, dintre care cel mai folosit este „selem”, pentru a reda ideea de imagine sacra; de exemplu: Fac 1:26 ; Col 1:15
Un alt text biblic folosit impotriva icoanelor este cel din Psalmul 96/97:7, care in traducerea lui Cornilescu suna astfel: „Sunt rusinati toti cei ce slujesc icoanelor si care se falesc cu idolii”. Traducerea Ortodoxa, insa, spune:„Sa se rusineze toti cei ce se inchina chipurilor cioplite si se lauda cu idolii lor”.
Cuvantul folosit, aici este ‘pesel’, despre care am vazut ca se refera la idoli, ci nu ‘salem’, care se refera la icoane. Deci, in acest psalm, cuvantul ‘icoana’ nu exista.

Ce mai spune Dumnezeu despre icoane?

Apoi sa faci doi heruvimi de aur; si sa-i faci ca dintr-o bucata, ca si cum ar rasari din cele doua capete ale capacului (Ies 25:18)
Sa faci o perdea de în rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie, rasucita, iar în tesatura ei sa aiba chipuri de heruvimi alese cu iscusinta; (Ies. 26:31)
Pe toate zidurile casei de jur împrejur, în partea din fund si în fata, a pus sa sape chipuri de heruvimi, de finici si de flori deschise. (1 Imparati 6:29)
Heruvimul într-o parte avea o fata de om, întoarsa spre un palmier, si în cealalta parte avea o fata de leu, întoarsa spre alt palmier. Asa erau facute chipuri în tot templul si împrejur. De jos pâna la înaltimea usilor erau sculptati heruvimi si palmieri ca si pe peretii templului. (Iez 41:19)
Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii,Ma voi descoperi tie si îti voi grai de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel.  Ies 25:22
Deci, icoanele imprejmuiau si Cortul facut de Moise: le gasim pe capacul chivotului (Exod 25:18), pe covoarele din pereti (Exod 26:1), pe perdeaua care separa Sfanta Sfintelor (Exod 26:31). In Templul lui Solomon le gasim in Sfanta Sfintelor (3 Regi 6:23), pe pereti (3 Regi 6:29), pe usi (3 Regi 6:32), pe coroanele stalpilor din pridvor (3 Regi 7:19), pe postamente si mare (3 Regi 7:39).
Ce gasim aici se afla într-un contrast izbitor cu austeritatea deplina din multe biserici protestante de astazi. In timp ce multe biserici protestante au doar patru ziduri goale, lacasul de închinare din Vechiul Legamânt era plin de bogate podoabe vizuale.
Aceasta înseamna ca atunci când Iisus si ucenicii Sai mergeau Sâmbata la sinagoga, nu vedeau niste ziduri goale, ci evocari vizuale ale adevarurilor scripturistice.

Mantuitorul a intrat sa se roage in acest templu si, desi a rasturnat mesele vanzatorilor (Ioan 2:15), nu a spus nimic impotriva icoanelor prezente in templu, asa cum spun protestantii astazi, desi idolatria era aspru pedepsita.
Iata, prin urmare, ca Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca icoane de îngeri, de heruvimi mai exact, desi îi poruncise cu tarie: Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în cele de sub pamânt!
Daca interpretam aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel de imagini, în mod clar heruvimii din Templu calcau aceasta porunca. Daca însa le interpretam ca referindu-se doar la idoli, orice contradictie dispare (Dumnezeu nu se poate contrazice).
De ce însa nu a poruncit Dumnezeu a se face icoane cuchipuri de sfinti, ci doar cu chipuri de îngeri? Oare acesta este un semn ca numai îngerilor le putem face icoane, dar nu si sfintilor?
Nici vorba!?

Trebuie întâi sa ne aducem aminte ca în vremea lui Moise înca nu venise Mesia. Aflati sub robia Satanei, de care Adam si Eva alesesera a asculta, toti se duceau în Iad (Seol), fie drepti, fie nedrepti. De aceea nu existau în ceruri sfinti care sa poata fi zugraviti în icoanele din Cortul Sfânt, pe care apareau doar îngerii! Odata cu Jertfa lui Hristos, cu coborârea Sa la Iad si eliberarea sufletelor care Îl asteptau acolo, Raiul cuprinde si pe sfinti alaturi de îngeri, astfel încât, în mod firesc, si unora si altora le facem icoane, dupa porunca lui Dumnezeu.
Dar, va spune cineva, daca s-a dat porunca a se face icoane de heruvimi, de ce nu s-a dat porunca a se faceicoane si lui Dumnezeu? Ce spune Domnul?

Tineti dar bine minte ca în ziua aceea, când Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip. Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau asemanari…(Deuteronom 4, 15 vezi si 4, 12).
Cum s-ar putea reprezenta un chip pe care nu l-a vazut nimeni?

Dar dupa Întrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvântul S-a facut trup (Ioan 1, 14), Cuvântul care este Dumnezeu (Ioan 1, 1). „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut (Ioan 1, 18), El, Care este Chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2, 6). Prin urmare, odata cu Întruparea, se deschide posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu, Care Însusi este Dumnezeu.
Totodata, Învierea Domnului Hristos aduce cu ea si ridicarea la Rai a dreptilor Vechiului Testament, care asteptau venirea Sa din veac (I Corinteni 15.20; Evrei 6.18-20 scl). Ridicarea lor, început
al Bisericii ceresti, împlinirea cuvântului ce zice Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor (Psalm 81, 1), deschide si posibilitatea realizarii de icoane ale sfintilor, alaturi de vechile icoane ale îngerilor.

Cinstirea icoanelor

Cum e cinstirea icoanelor? Sau, altfel spus, ce înseamna cinstirea icoanelor?
Intai de toate, sa vedem ce mentioneaza Sfanta Scriptura, in legatura cu cinstirea locurilor si obiectelor sfinte:
Psalm 131:7: Intra-vom în locasurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui.
Psalm 5:7: Iar eu, întru multimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-ma-voi spre sfânt locasul Tau, întru frica Ta.
Isaia 60:14: Si feciorii asupritorilor tai smeriti la tine vor veni si se vor închina la picioarele tale toti cei ce te-au urât si pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.

Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste „Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, caci este Sfânt!”. Ce este „asternutul picioarelor Lui”? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt – ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legamântului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tau de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!”
Atunci, Iosua si-a sfâsiat vesmintele sale, a cazut cu fata la pamânt înaintea chivotului Domnului si a stat asa pâna seara si el si batrânii lui Israel si si-au presarat pulbere pe capetele lor.  (losua 7, 6)
Apoi a pus la slujba înaintea chivotului Domnului din leviti […]Si a lasat David acolo, înaintea chivotului legamântului Domnului, pe Asaf si pe fratii lui, ca sa slujeasca ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi (I Cronici 16:4-37)
Jertfelnicul sa-l asezi în fata perdelei, care este dinaintea chivotului legii, unde am sa Ma arat Eu tie. Pe el Aaron va arde tamâie mirositoare în fiecare dimineata, când pregateste candelele. (les. 30, 1, 7, 8)?

Sa ungi cu el cortul adunarii, chivotul legii si toate lucrurile din cort,Si sa le sfintesti pe acestea si va fi sfintenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinti.

Profanarea de catre Belsatar a vaselor folosite la Templu a fost pedepsita de Dumnezeu cu moartea imediata(Daniel 5:2-30).
Cei sapte preoti, cari purtau cele sapte trîmbite de corn de berbece înaintea chivotului Domnului, au pornit si au sunat din trîmbite. Barbatii înarmati mergeau înaintea lor, si coada ostirii venea dupa chivotul Domnului; în timpulmersului, preotii sunau din trîmbite. (Ios 6:13)
Atunci S-a mâniat Domnul pe Uza si l-a lovit, pentru ca si-a întins mâna spre chivot; si el a murit acolo pe loc înaintea lui Dumnezeu.   (I Cr 13:10)
Vedem, din locurile amintite mai sus, ca heruvimii de pe Chivot si Chivotul erau icoana Tronului lui Dumnezeu.Aceasta icoana a Tronului Ceresc era tamâiata de Marele Preot (Arhiereu) si acolo Se arata Dumnezeu vorbind cu alesii Sai, dupa cum El Însusi hotarâse (Iesirea 25, 22). Dar aceasta cinstire adusa icoanei Tronului Ceresc NU însemna nici idolatrie, nici confundarea icoanei cu originalul. Prin intermediul ei, cinstirea era înaltata catre Dumnezeu si El era Cel care primea de fapt si tamâierea, si rugaciunile.
Ca sa folosim un termen modern, icoana este un fel de „telefon” controlat de Duhul Sfânt. Ne închinam LA icoana lui Dumnezeu, NU icoanei, tot asa cum vorbim LA telefon cu cineva si nu vorbim… telefonului.
Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune înainte sa si-l puna si saruta Tora înainte sa o citeasca în sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la fel, înainte sa citeasca Scriptura în sinagoga.
Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezinta aceeasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.

Sa luam exemplul unei fotografii care reprezinta pe cineva drag. Când privim chipul din fotografie, ne gândim la persoana respectiva si nicidecum la hârtia din care este confectionata. La fel si cu icoana. Gândul si cinstirea se îndreapta catre Mântuitorul Hristos, Maica Domnului sau Sfântul închipuit în icoana, nicidecum lemnului sau materialului din care este confectionata. Daca Mantuitorul S-ar fi intrupat in zilele noastre, cu siguranta ca si protestantii L-ar fi fotografiat. Si oare nu ar fi pastrat, dupa Inaltare, acele fotografii in casele lor? Oare nu le-ar fi privit si sarutat?

Dupa cum Iacob, inainte de sfirsitul sau, s-a inchinat deasupra toiagului lui Iosif si prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce il tinea, asa si noi credinciosii ne inchinam si sarutam icoanele, nu pentru altceva, decit ca le sarutam ca pe copiii si pe parintii nostri, ca sa le aratam prin aceasta dragostea noastra sufleteasca;dupa cum si iudeii se inchinau Tablelor Legii si celor doi heruvimi turnati din aur, cinstind prin inchinare nu piatra si aurul, ci pe Insusi Dumnezeu care a poruncit sa li se faca acestea. Si dupa cum Iacov, primind haina pestrita insingerata a lui Iosif, de la fratii sai care il vindusera sarutind-o, a udat-o peste tot cu lacrimi si a pus-o inaintea ochilor sai, nu plingea haina, ci isi inchipuia ca el tine in bratele sale si saruta pe insusi Iosif, tot asa si noi crestinii, sarutind cu buzele trupesti chipul lui Hristos sau al martirilor, cu gindul si cu sufletul sarutam pe Insasi Histos sau pe martiri Lui.

Dupa cum a spus Sf. Ioan Damaschinul:
„Nu ma închin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine si S-a coborât sa locuiasca în materie, care mi-a pregatit mântuirea prin intermediul materiei. Nu voi înceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a daruit mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu.„

„Chipurilor icoanelor, chipurilor sfiintilor, nu ne inchinam ca zeilor. Caci daca ne-am inchina lemnului icoanelor ca lui Dumnezu, se intelege ca trebuie sa ne inchinam astfel si la orice lemne si daca chipul care este pictat pe icoana s-ar sterge n-am da-o pe foc cum facem adesea;apoi cit timp lemnele sunt unite in chipul crucii, ne inchinam ei, pentru Hristos, Care s-a rastignit prin ea; iar daca ele vor fi despartite unul de altul, atunci le arunc si le ard.  Dupa cum cel ce primeste porunca imparatului sub pecete, daca saruta pecetea, apoi prin aceasta nu cinsteste ceara, nici hirtia si nici plumbul, ci pe insusi imparatul; tot asa si noi crestinii,inchinindu-ne chipului crucii,nu ne inchinam lemnului material, ci vazand prin el pecetea, amanetul si chipul lui Hristos, il sarutam si ne inchinam prin lemn Aceluia, Care s-a rastignit pe el.

(…) Si, dupa cum tu, iudeule, cinstind cartea Legii, nu cinstesti pielea si nici cerneala, ci cuvintul lui Dumnezeu, care este scris in ea, asa si eu inchinindu-ma icoanei lui Hristos, nu ma inchin lemnului si podoabelor, sa nu fie aceasta, ci in aceasta inchipuire neinsufletita a lui Hristos, voiesc sa vad si sa ma inchin lui Hristos. In orice veneratie si inchinare, cum am spus adeseori,trebuie sa se incerce intentia unuia si a altuia(…)Haldeii aveau in Babilon fel de fel de instrumente muzicale pentru slujirea idolilor si fii lui Israel din Ierusalim aveau aceleasi instrumente, pe care le atirnau in salcii.Atit unii, cit si altii aveau chimvale, chitare si cimpoaie, dar unii le intrebuintau intru slava lui Dumnezeu, iar altii in slujirea demonilor. Tot aceasta deosebire, presupune-o si in icoanele crestine si idolii paginesti, adica ca icoanele sunt facute intru slava si amintirea lui Dumnezeu, iar idolii pagini-in cinstea si amintirea diavolului”. Sf. Leonte al Neapolului
De ce, atunci, a fost distrus Sarpele de Arama? Daca ne uitam atent la 2 Împarati 18:4, observam ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl venera, ci pentru ca îl transformasera într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan. – Lucian Ionut

Urmariti va rog si:

Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie

Reclame

Nevoia de Rusalii

Suntem în plină epocă a negării Rusaliilor. La ce să ne mai trebuiască, nu-i aşa, Duhul Sfânt? Acum când ne umplem de energiile create ale unei lumi tehnologizate până-n cântărirea sufletului, când ne urâm prin lege şi ne umilim prin contract social, la ce să fie bun Duhul Sfânt, la ce anume mai vine şi Duhul Sfânt peste noi?

Image result for rusaliile

Poate pentru a înţelege ce se întâmplă prin lucrarea Acestuia în lume trebuie să ne trezim înainte de ştirile de groază ale dimineţii, să mergem spre ale noastre în tihna pasului odihnit de o noapte cuminte. Cum să mai ceri asta omului modern, cum anume să-i motivezi aşezarea în cuminţenia Bisericii?

Cum să o faci când lumea din jur continuă să facă din Biserică gaura neagră a frustrărilor cu o învârtoşare vrednică de misiuni mai înalte? Personal nu îmi pierd nădejdea. Ştiu că fiecăruia Dumnezeu i-a dăruit un chip şi că asemănarea cu El se face numai prin conlucrare cu Cel ce Este. Izolările noastre nătângi nu fac decât să-i sporească lui Dumnezeu răbdarea iar nerăbdărilor noastre inegale le trimite, tratament de vindecare, umbrirea Duhului Sfânt. Căci Rusaliile despre aceasta sunt.

În ce mod Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apelor învolburate ale fricii noastre de a fi oameni, oameni vii în Hristos, oameni căutători şi trăitori de Dumnezeu. Într-una din paginile vieţii Mitropolitului Antonie de Suroj se povesteşte că, pe când era foarte tânăr, a mers în vizită la un coleg care, pentru că-şi cunoştea bine mama, i-a oferit un buchet mare de flori. Andrei, cum se chema pe atunci vlădicul de mai târziu, a fost cuprins de furie aproape, spunând: Cum poţi irosi banii pe flori când nu există nimic de mâncare? Mama i-a răspuns cu multă blândeţe: Pot trăi fără mâncare, dar nu pot trăi fără flori. Vieţuirea creştină nu înseamnă o asceză neînduplecată, lipsită de iubire.

Rusaliile sunt darul prin care Dumnezeu reface lumea frumoasă, locuibilă, dând sens prezenţei Bisericii în lume, reactivând ortodoxia de început a creaţiei. Suntem la vremuri de sperjur ideologic şi cataclism moral.

Zile ca acestea, ale Rusaliilor şi pomenirii Sfintei Treimi, nu ne învaţă doar teologie ci ne arată de ce e nevoie de frumos ca să nu ne pierdem omenia. Un frumos ca o nostalgie de rai, ca un sens unic, nefracturat de orgoliile şi micimile noastre. Cei care nu iubiţi Biserica, acceptaţi darul ei de frumos. Cei care o iubiţi, trăiţi Evanghelia. Faceţi lumea mai frumoasă prin împlinirea Fericirilor.

Biserica este un Munte al Fericirilor mereu actualizat, ca sens, prin trăirea fiecăruia din noi. De aici nevoia de Rusalii. Fundamentală nevoii de Rai, de Împărăţie. Sibiului, mulţi ani! Ziua Rusaliile şi cea a Sfintei Treimi sunt zilele sale de Hram. Mulţi ani plini de Duh Sfânt, spre Slava Treimii celei de o fiinţă şi nedespărţită!

Semn că putem trăi fără multe, nu fără Dumnezeu.

tribuna.ro

Urmariti va rog si:

Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh

SFANTA TREIME

„Monahul”, un documentar rusesc nou (2017) despre Sfântul Siluan Athonitul (subtitrare în limba română)

siluanathonitul.wordpress.com

Alte filme ortodoxe deosebite, puteti urmari la categoria: Filme Ortodoxe

180 ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, pictorul național al României și al minunatelor icoane de la mănăstirea Agapia

La 15 mai se împlinesc 180 ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, considerat fondatorul picturii române moderne și un simbol național pentru modul în care a adus în prim-plan valori ale spiritualității românești.

Nicolae Grigorescu s-a născut în ziua de 15 mai 1838 în satul Pitaru din Județul Dâmbovița, în familia lui Ion și al Ruxandrei Grigorescu. El al fost cel de al șaselea copil din cei șapte pe care familia s-a străduit cu greu să-i întrețină. Dintre cei șapte copii ai lui Ion Grigorescu există date documentare doar pentru patru: Nicolae pictorul, Gheorghe zugravul de biserici, Elena croitoreasă și Maria cea mai vârstnică dintre ei. Sora pictorului Maria Ghigorț s-a măritat în anul 1844 la doar 13 ani și a murit destul de tânără. Ea apare într-o fotografie (W.W. Ollenteit, București) din jurul anului 1860 alături de soțul ei. Nicolae Grigorescu a realizat un portret al acesteia care o înfățișează cosând, așezată pe o sofa. Tabloul se află astăzi la Biblioteca Academiei Române, Direcția de stampe, scrie ziarpiatraneamt.ro.

La vârsta de doar zece ani, Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek pentru o perioadă de doi ani. Nicolae s-a inspirat din miniaturile executate de către maestrul său și a păstrat maniera plină de farmec, ușoară și delicată, cu acel colorit proaspăt și suav care poate fi regăsită în icoanele sale din primii ani ca și în cele realizate imediat după terminarea uceniciei de atelier.

Realizările din domeniul picturii religioase sunt: icoanele și prăznicarele de la biserica din Băicoi, icoanele de la Mănăstirea Căldărușani, icoana Sfântului Spiridon de la biserica Alexa din București, picturile murale de la Mănăstirea Zamfira, picturile de la Mănăstirea Agapia și de la biserica din Puchenii Mari. Grigorescu a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a clasicismului în iconografia tradițională, urmând drumul înaintașilor săi în această direcție. Practic, până la vârsta de douăzeci de ani, el l-a depășit pe Anton Chladek, Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca, cei care au fost promotorii înnoirii clasiciste din primele decenii ale secolului al XIX-lea în România.

Cele mai reprezentative lucrări care au rămas din prima perioadă de creație a artistului sunt icoana de la biserica Alexa, icoana realizată pentru catapeteasma de la Căldărușani intitulată Isus și femeia Samarineană, cele opt icoane împărătești de la Zamfira, Epitaful și praporul de la Zamfira și picturile murale de la Agapia.

Ca urmare a activității sale de la Agapia, Nicolae Grigorescu a fost remarcat de către politicianul Mihail Kogălniceanu. Astfel, a beneficiat de o bursă de studii pentru cinci ani de zile la Paris începând din toamna anului 1861. După analizele controversate ale biografilor săi, s-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts. Într-o epocă de plină efervenscență în căutarea unor noi căi de primenire a expresiei, artistul s-a alăturat pictorilor de la Barbizon și a urmat calea realismului și mai apoi a impresionismului. Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet, Gustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismului care s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii precursori ai impresionismului Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.

M. Kogălniceanu spunea: „Tablourile de la Agapia formează pentru Moldova  o adevarata galerie de pictura, care va atrage intotdeauna admiratia romanilor si stima strainului cunoscator”.

Referindu-se la momentul sfințirii și la valoarea picturii de la Agapia, Alexandru Vlahuță nota: „După trei ani, Agapia în sărbătoare își sfințea podoaba de care cu drept cuvânt se putea mândri. Din câte biserici avem în țară nici una nu închide o așa de aleasă comoară artistică, atâta bogăție de viață cerească, exprimată așa de frumos, așa de curat și cu atâta putere… Parcă nu mai este de mână omenească ! Așa se minunau maicile clătinând din cap. Acolo rămâne un muzeu și o școală de pictură bisericească.”

A participat la Războiul de Independență (1877-1878) împreună cu Sava Henția, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea. A însoțit armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, care au stat la baza unor mari compoziții.

În anul 1899 devine membru de onoare al Academiei Române.

La 21 iulie 1907, Nicolae Grigorescu trece la cele veșnice, la locuința sa de la Câmpina, lăsând, neterminată, pe șevalet, lucrarea „Întoarcerea de la bâlci”. –activenews.ro

Viata si Profetiile Sfantului Otroc Veaceslav

Related image Image result for otroc veaceslav

Viaţa

Veaceslav (Slava, Slavocica) Kraşeninnikov s-a născut pe data de 22 martie 1982. Mama lui, Valentina Afanasevna Kraşeninnikova, provine dintr-o familie în care a primit o educaţie creştină ‘ deosebită. Bunicul ei, protoiereu, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.

Spunea că el a fost trimis în această familie pentru că în neamul mamei au fost mulţi oameni care au împlinit voia lui Dumnezeu.

Avea ochii mari, albaştri, iar cei care-l priveau aveau sentimentul că văd prin ei. Avea doar şapte luni când a vindecat-o pe bunica lui.

La un moment dat bunica a început să se comporte ciudat, să strige la mama lui. Copilul fiind în braţele bunicii a privit-o stăruitor, dar pentru că aceasta continua a lovit-o cu palma peste obraz. în clipa aceea, femeia a simţit uşurare şi a încetat să mai strige.

 A fost botezat după vârsta de trei ani. (Probabil din cauza faptului că tatăl era ofiţer, iar în perioada comunistă era prigoană asupra cadrelor militare; pe ascuns se botezau, se cununau.)

 Era foarte vesel, plin de viaţă, însă era mereu liniştit. Iubea foarte mult natura, păsările; era înconjurat de porumbei. Ii părea rău pentru fiecare floare ruptă, pentru fiecare firicel de iarbă (mergea pe cărare pentru a nu călca iarba) şi spunea că Dumnezeu le-a creat şi trebuie protejate.

In relaţiile cu oamenii era foarte blând, plin de afecţiune. Faţă de persoanele în vârstă se comporta cu multă blândeţe, cu dragoste. Mulţumea tuturor pentru tot, se închina în faţa tuturor. Avea un caracter foarte puternic. în diverse situaţii copilăreşti s-a dovedit a fi foarte curajos. Era foarte comunicativ şi iubit de copii. Avea foarte mulţi prieteni; aceştia aveau un sentiment de respect şi aşteptau cu răbdare momentul în care va veni singur la joacă, fără să îl strige.

Nu îi dădea mamei nici un motiv pentru pedeapsă. Era deosebit de ascultător, mereu punctual. Niciodată nu a cerut nimic, nici haine, nici mâncare; mânca doar ce i se dădea. Era asemenea unui stareţ cu înţelepciune dobândită din experienţă. Putea să se apropie de orice om şi să îi vorbească despre lucruri serioase (unui general i-a vorbit despre armată, unui negru a început să-i explice ce fel de boală este SIDA).Ii spune mamei că mereu îi vorbeşte aceeaşi voce feminină care îi spune totul (vocea este vie, şi comparativ cu aceasta, vocile oamenilor sunt ca şi moarte).

Mama merge cu el la preotul paroh, care îi spune despre copil că are darul înainte-vederii. Deşi pentru oamenii obişnuiţi este un mister, el îşi amintea întâmplări legate de el însuşi, care au avut loc înainte de a se naşte. (Există posibilitatea ca, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sufletul lui să fi fost răpit la cer în perioada celor nouă luni de viaţă intrauterină.)

Spunea că a venit să avertizeze oamenii referitor la vremurile îngrozitoare care vor urma şi să-i ajute.

„Toate darurile pe care le am şi puterea, toate sunt pentru voi, iar pentru mine nu am nimic.”

A prezis că în Lavra Troiţa Serghieva va fi găsită o carte cu proorociri despre vremurile din urmă, în care se va menţiona şi despre el. Nu a fost înscris la grădiniţă, pentru că mereu vorbea despre Dumnezeu, ce este plăcut Lui, cum a fost creat Pământul, iar toate acestea nu erau acceptate în perioada comunistă. A citit aproape în întregime Enciclopedia Bibliei, de asemenea avea un Dicţionar Enciclopedic.

A mers la şcoală cu mare drag; la început i s-a părut interesant, dar mai apoi spunea că, în principiu, cunoaşterea pământească este greşită. Deşi regulamentul şcolii era foarte strict, nu avea o tunsoare de băieţi, voia să aibă părul ca şi Mântuitorul Iisus Hristos .După ce i-a spus învăţătoarei că are în burtică o fetiţă mică, ceea ce i s-a şi confirmat, au început să vină cu întrebări atât profesorii, cât şi elevii; vestea despre el s-a răspândit şi astfel a ajuns să fie căutat de foarte mulţi oameni.

Cei care nu înţelegeau darul pe care-l avea, îl numeau extrasens (om cu puteri paranormale). Iubea mult preoţii, însă cel mai mult iubea călugării. Spunea că îi iubeşte pe toţi, dar că pe Dumnezeu îl iubeşte mai mult. In fiecare Duminică o ducea pe mama lui la biserică să se împărtăşească. Cele mai frecvente cuvinte ale sale erau: „Slavă lui Dumnezeu!”, „După cum este voia lui Dumnezeu.”.

Se purta cu foarte mult respect faţă de tot ceea ce este sfânt. Spunea că un sfânt este mai de preţ decât toată ştiinţa pământului şi decât foarte mulţi preoţi luaţi la un loc.

Carne mânca foarte rar, doar la insistenţele tatălui, foarte puţină carne de pui. Ţinea post şi iubea rugăciunea; se putea ruga ore întregi lui Dumnezeu.

In ziua în care se spovedea şi se împărtăşea nu primea pe nimeni. Îi ruga pe oameni să meargă la biserică, să se întoarcă la Dumnezeu, să se spovedească cât mai des, să se împărtăşească, să se roage cât mai mult acasă, să postească cu înţelepciune, şi zicea: „Dacă nu vă veţi împărtăşi acum şi nu vă veţi spovedi, o mare mulţime de oameni va înnebuni, iar fără împărtăşanie nimeni nu va supravieţui.”.

Se bucura foarte mult când oamenii ascultau. Datorită lui s-au convertit la Ortodoxie mulţi dintre cei care erau de alte religii. Ştia orice gând al oricărui om, chiar şi de la distanţă; ştia ce gândeşte preşedintele american, preşedintele Rusiei, unde şi câte bombe atomice sunt, ce cantitate de armament; pentru el nu existau secrete.

Ştia care produse sunt de calitate şi care nu. Pentru el nu era o problemă să găsească un lucru, să vindece un om, să spună totul despre om (trecutul şi viitorul lui, să-i spună ce trebuie să facă pentru a evita o anumită problemă).

Oamenii îl căutau acasă şi pentru că au început să vină şi ziua şi noaptea, mama a început să se mâhnească, chiar să cârtească, însă el i-a spus să mai rabde puţin. Ştia păcatele omului. Putea spune fiecăruia ce îl doare, vedea începutul bolii. Se străduia să ajute orice om aflat în suferinţă.

Vindeca oamenii într-un mod inexplicabil, doar stând de vorbă cu ei şi privindu-i; aveau senzaţia că din locul dureros ies nişte fire invizibile de aţă. Pentru tot ce făcea, nu lua nici un ban.

A fost dus de mama lui la un centru unde erau verificate abilităţile de extrasens ale copiilor, dar s-a constatat că nu avea puteri paranormale, ci darul înainte-vederii. Un duh viclean a ispitit-o pe mama lui spunându-i: „Copilul vostru nu este de la Dumnezeu.”.

Era ameninţat şi înjurat de duhurile rele; ca să treacă de partea lor, l-au ispitit cu bogăţiile pământeşti. Spunea că înjurătura este felul de a vorbi al duhurilor rele, iar oamenii nu trebuie să se certe. Duşmanii săi erau masonii şi vrăjitorii; spunea că masonii îl vor numi vrăjitor.

Spunea: Credinţa ortodoxă este singura adevărată. Doar în Spovedanie şi împărtăşanie este salvarea omului.

Continuă lectura

Cuvânt în Miercurea Mare – HRISTOS ne învățâ despre smerenie și răbdare

Related image

Fraţilor şi părinţilor, această zi este sfântă şi cinstită, căci din ea încep sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, Care a suferit pentru mântuirea lumii, precum şi proorocul David a propovăduit în psalmul al doilea zicând:

„Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele au căutat cele deşarte? Stătut-au de faţă împăraţii pământului şi boierii s-au adunat asupra Domnului şi asupra unsului său”,

căci s-au adunat boierii călcători de lege, evreii, şi sfat rău şi pierzător au sfătuit împotriva lui Hristos Dumnezeul nostru. Şi Iuda ucenicul viclean s-a lepădat de dascălul său şi cu sărutare vicleană L-a vândut vrăjmaşilor evrei. Aceştia L-au legat şi L-au adus înaintea divanului pe Domnul lumii şi l-au întrebat şi L-au cercetat, iar El cu multă smerenie răspunzând (o auzire înfricoşată!) una din slugile ce sta înainte l-a lovit cu palma peste obraz, zicându-i:

„Aşa răspunzi Arhiereului?”

Dar El a suferit, zicând:

„De am vorbit rau, mărturiseşte de rău, iar de am grăit bine de ce mă baţi?”

Apoi a fost necinstit de nelegiuiţi, batjocorit, scuipat, bătut şi apoi, pironit pe cruce. Insă nici atunci nu S-a tulburat asupra ucigaşilor, ci Se ruga pentru ei zicând: „Părinte, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”, însă ei nu s-au îndestulat cu câte necinstiri Ii făcuseră, ci au adăugat şi altele, adică cu fiere şi cu oţet L-au adăpat şi nici cu omorârea Celui fără de moarte n-au încetat mânia ce-I purta, ci L-au împuns în coastă cu suliţa. Acestea sunt, pe scurt, înfricoşatele patimi ale lui Hristos.

Însă cine le ascultă cu luare aminte şi cu tot sufletul, nu se aprinde de mânie, nu se sminteşte, nu se mândreşte, nu pismuieşte, nici vrăjmăşeşte pe fratele său. Nu pofteşte să fie slăvit, ci se smereşte şi se numeşte pe sine pământ şi cenuşă, doreşte să se împărtăşească de patimile lui Hristos, se nevoieşte să moară pentru Hristos, ca să dobândească slava învierii Lui. De aceea şi noi să avem îndrăznire fraţilor, într-un fel ne-am împărtăşit de patimile stăpânului: că vedeţi unde suntem, fiind izgoniţi pentru mărturisirea pravoslavnicei credinţe, iar mai înainte am fost închişi şi a curs sânge din noi din pricina multelor bătăi, şi unii din fraţi au murit cu mucenicie în Domnul. Deci în aceasta să ne lăudăm, în acest dar, al Domnului, însă pentru om fericirea nu este adevărată, fiindcă mintea oamenilor lesne se întoarce şi se preface, şi fiindcă nu ştim ce va fi până mâine, precum zice Solomon. Pentru aceea vă rog ca să staţi neclintiţi şi întăriţi în reaua pătimire pentru credinţa Evangheliei, ca şi cum am avea un duh şi un suflet şi nu vă temeţi de înfricoşările vrăjmaşilor credinţei, nici să fiţi stânjeniţi de la vreo faptă bună.

Ci mai vârtos să fiţi gata şi sârguitori la tot lucrul bun, ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu, în ascultare, în smerenie şi în răbdare, că mult se cade a suferi ca să săvârşiţi voia lui Dumnezeu şi să câştigaţi viaţa de veci. încă puţin, şi vine Domnul să odihnească şi să slăvească pe cei ce s-au ostenit şi au pătimit mult pentru numele Lui cel sfânt. Vine şi nu va zăbovi. De ce ne mâhnim pentru ispitele ce ne vin şi nu ne mâhnim mai degrabă, prin dragoste, pentru Domnul în toate zilele? Că zice Apostolul:

„De vom muri pentru numele Lui, vom vieţui în veci cu El şi de vom suferi, vom împăraţi cu El în veci, iar de ne vom lepăda de El şi El se va lepăda de noi; de ne vom face necredincioşi, El rămâne de-a pururea credincios, căci a se lepăda de Sine, nu poate”.

Să socotim, fraţilor, câtă bucurie vor avea sfinţii, când vor vedea pe Domnul nostru Iisus Hristos venind din cer cu mulţime de sfinţi şi de îngeri şi-i va chema pe ei şi-i va încununa cu bucurie nespusă, ca să fie împreună cu El în veci. Şi dimpotrivă, câtă ruşine vor avea cei ce n-au ascultat Evanghelia şi cei ce au defăimat sfintele Lui porunci, căci vor fi osândiţi la chinul veşnic împreună cu diavolul.
Deci socotind acestea totdeauna şi încă şi altele multe, cât timp vieţuim aici, să curăţim sufletul nostru şi să-l luminăm cu lacrimile pocăinţii de toată întinăciunea trupului şi a sufletului, făcând sfinţenie în frica lui Dumnezeu, punând silinţă şi la alte fapte bune, urând toată fapta rea şi săvârşind tot lucrul bun.

Să avem între noi dragoste frăţească, unul pe altul cinstind. La săvârşirea pravilei noastre să fim cu osârdie şi după cum grăieşte Apostolul, să petrecem cu râvna Duhului aprinşi fiind, Domnului slujind, cu nădejdea bucurându-ne, scârba suferind, cu rugăciunea îndeletnicindu-ne, ca în această bună alcătuire şi viaţă bine plăcută, să prăznuim şi Paștile de aici şi să ne învrednicim şi bunătăţilor veşnice, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

din Cuvântări duhovnicești – Sf. Teodor Studitul

Related image

Cuvânt din partea Sfântului Nicolae Velimirovici către minerul Radosava: Despre trădătorul Iuda!

Tu întrebi: „Oare îi va fi iertat lui Iuda păcatul trădării Domnului și învățătorului Său Iisus Hristos?”

Nu știu din ce motiv te interesează acest lucru. Pentru noi cea mai mare grijă n-o constituie să nu-L trădăm pe Hristos cu fărădelegile noastre? Și mai mult de atât, nu trebuie să ne îngrijim cum să ne mântuim sufletele noastre? Pentru că, vezi tu, ceasul vieții noastre măsoară repede zilele și orele, amintindu-ne de ieșirea viitoare din această lume. Toți ne vom găsi în fața Judecătorului veșnic, care va rosti sentința Sa dreaptă pentru toate lucrurile câte le-am săvârșit în viață, în fața tuturor oamenilor din ceruri. Când oamenii merg la judecată, fiecare trebuie să se gândească la propriile sale păcate și fărădelegi și cum se va îndreptăți pe sine înaintea Judecătorului. Nimeni nu are timp și dorința să cugete la păcatele celorlalți, nici să intre în secretele minții Judecătorului care va judeca.

Cine știe modul în care Judecătorul veșnic ne va judeca pe mine și pe tine. Un lucru este sigur, că ne va judeca drept și nu nedrept, în timp ce noi am dori mai mult să nu ne judece după dreptate, ci după milă, însă în zadar! Acela a făgăduit să judece după dreptate, și de aceea ne cuprinde frica și cutremurul. De aceea nu doresc nici pentru tine, nici pentru mine, nici pentru nimeni din această lume, să se găsească în acel loc în care se află Iuda Iscarioteanul. Aceasta pentru că Iuda este trădătorul, și al lui Dumnezeu, și al oamenilor, și al lui însuși ca om. L-a trădat pe Hristos, pe Apostoli și pe sine însuși iudeilor, și pe sine însuși în fața diavolilor. Pentru că este scris: „atunci satana a intrat în el” (Ioan 13, 27).

Este greu să măsoare cineva toată mărimea răului pe care l-a făcut Iuda. A fost necredincios și nesătul, fur și iubitor de arginți, egoist și trădător și, în final, un disperat și un ucigaș. Fiul lui Dumnezeu de multe ori l-a înștiințat să lase calea cea rea, dar el a rămas nepocăit. Mântuitorul Iisus Hristos a arătat față de el aceeași grijă și iubire ca și față de ceilalți ucenici, dar el a răspuns la iubire cu ură. Fiul lui Dumnezeu a îngenunchiat și i-a spălat picioarele cu puțin înainte de trădare, și cu mâna Lui i-a oferit o bucată de pâine înmuiată în sare. Cu pâine și sare noi îi primim pe invitații de rang înalt. Mântuitorul nostru, blând și smerit, a vrut să înalțe demnitatea lui Iuda, și de aceea i-a oferit pâine și sare. L-a dăruit cu pâine și sare, chiar înainte de trădare.

Iuda a luat mâna lui cu pâinea și sarea din mâna Fiului lui Dumnezeu, le-a primit cu mâna, dar le-a respins cu inima, disprețuindu-le. Omul muritor a respins iubirea lui Dumnezeu Cel nemuritor. De aceea Dumnezeu l-a respins deplin și, „după ce a luat pâine, atunci satana a intrat în el” (Ioan 13, 27). Din acel moment, omul și ucenicul de dinaintea lui Iisus Hristos a fost șters din catastiful oamenilor și trecut în rândul cetelor duhurilor din iad. Tu acum îl ispitești pe Dumnezeu și întrebi dacă El dorește să ierte și să mântuiască duhurile din iad. încerci milostivirea lui Dumnezeu, așa cum au făcut evreii, încercându-i puterea pe Golgota și zicând: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!” (Matei 27, 40). Pentru ispita lor, evreii au primit plată pe măsură în lumea aceasta. Deci, păzește-te și tu, ca să nu primești răsplata celor de aceeași cugetare cu Iuda!

Nu este adevărat că Iuda a fost predestinat de Dumnezeu să devină trădător, așa cum zici tu! Dacă ar fi fost așa, atunci Fiul lui Dumnezeu s-ar fi ostenit să-l facă să se îndepărteze de la fapta lui cea rea? Din ce pricină, înainte de toate, l-a luat ca ucenic și l-a ținut lângă el timp de trei ani? De ce S-a smerit în fața lui și i-a spălat picioarele? De ce cu aceleași mâini sfinte i-a dăruit pâine și sare? Citind înlăuntrul sufletului lui Iuda intențiile lui rele, Domnul a făcut tot ce se putea ca să-l scape de pierzarea veșnică. Și dacă a spus că smintelile trebuie să vină, a mai spus, de asemenea, și acestea, ca o preînștiințare severă: „Vai de omul prin care intră sminteala!” (Matei 18, 7). Ispititorul este însuși satana, care trebuie să-și împlinească lucrarea lui. De aceea este nevoie să vină smintelile (Matei 18, 7), prin el și de la el. Vai de omul care se va lăsa în mâinile satanei, și va deveni instrumentul lui! Vai de cel care, împotrivindu-se iubirii lui Dumnezeu, va arăta iubirea lui potrivnicului lui Dumnezeu! Să te rogi lui Dumnezeu să te păzească de ispititorul pe care l-a ispitit pe Iuda și pe iudei, și să nu devii niciodată slujitor și instrument al ispitirii lui.

Parintele Calistrat, sfaturi despre casatorie in vremurile actuale si fuga dupa bani

Urmariti va rog si:

Parintele Calistrat despre uscaturile care au parasit Biserica Ortodoxa

iar alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Despre Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”

Conștientizând adâncul păcătoșeniei sale, tânărul ceru milă prin rugăciuni stăruitoare, cu lacrimi, către Preasfânta Fecioară și Mântuitorul Hristos. El a rostit: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”.

Imagini pentru Icoana Maicii Domnului bucurie neasteptata

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” este prăznuită pe 9 decembrie25 ianuarie și 1 mai. Această icoană a fost pictată în amintirea unei minuni săvârșite în fața icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Un tânăr ce era stăpânit de o grea patimă trupească, dar care avea evlavie către Maica Domnului, s-a rugat într-o zi în faţa icoanei Maicii Domnului, înainte să meargă să păcătuiască din nou. Terminându-și rugăciunea și, ridicând privirea către icoană, a văzut că Pruncul Iisus avea răni pe mâini și pe picioare, din care curgea sânge. Privind mai atent, el a observat că și chipul Maicii Domnului se mișca, fiind ca și viu.

Îngrozit de ce vedea, el a exclamat: „O, Preasfântă Maică, cine a făcut aceasta?”. Atunci, Maica Domnului din icoană i-a glăsuit: „Tu și ceilalți păcătoși, prin păcatele voastre, răstigniți pe Fiul meu încă o dată”.

Conștientizând adâncul păcătoșeniei sale, tânărul ceru milă prin rugăciuni stăruitoare cu lacrimi către Preasfânta Fecioară și Mântuitorul Hristos. El a rostit: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”.

Maica Domnului a rostit de două ori o rugăciune către Pruncul Hristos, vreme în care El a rămas neclintit, dar după aceea a răspuns rugăciunii stăruitoare a Maicii Sale: „Voi îndeplini cererea voastră. Pentru rugăciunea voastră, păcatele acestui om sunt iertate. Lasă-l, în semn de iertare, să-Mi sărute rănile”.

Păcătosul iertat, în faţa căruia s-a arătat nesfârșita milă a Maicii Domnului, în chip minunat, s-a ridicat şi a sărutat rănile Mântuitorului cu bucurie nespusă. Din acel moment, el a dus o viaţă curată şi cucernică. A primit bucuria neașteptată a iertării păcatelor sale.

Această minune a fost consemnată de Sfântul Dimitrie al Rostovului în cartea sa Lâna rourată. Un credincios, inspirat fiind, a zugrăvit icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”, în următorul fel: icoana Maicii Domnului se află în biserică, iar lângă ea este pictat un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are privirea întoarsă spre tânăr, iar Pruncul Iisus este înfățișat cu răni pe mâini și pe picioare. De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos…”.

Această icoană făcătoare de minuni din Rusia este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești. – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie

Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu, femeia care și-a jertfit 14 ani în temnițele comuniste, a plecat la Domnul

Pe 9 decembrie 2017, în anul dedicat Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste, Aspazia Oțel Petrescu a împlinit 94 de ani. Astăzi, Aspazia Oțel Petrescu a plecat să se odihnească în brațele Domnului.

Imagini pentru Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu, femeia care și-a jertfit 14 ani în temnițele comuniste, a plecat la Domnul

Aspazia Oţel Petrescu s-a născut la 9 decembrie 1923 în comuna Cotul Ostriţei, Ucraina de astăzi. A fost primul dintre cei doi copii ai învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel. A urmat cursurile primare la şcoala din comuna Ghizdiţa (Fântânele). A fost înscrisă la Liceul din Bălţi și retrasă după un trimestru, pe caz de boală. Între 1936-1940 a urmat cursurile la Liceul ortodox de fete „Elena Doamna” din Cernăuţi. În frământările anului 1940 a pierdut din nou un an şcolar. În 1941 a reluat cursurile la acelaşi liceu, recuperând anul pierdut şi urmând regulat clasa a 5-a şi, în particular, concomitent, clasa a 6-a. Și-a ajuns din urmă generaţia în clasa a 7-a. La 18 martie 1944 a întrerupt şcoala, luând calea refugiului. Bacalaureatul l-a dat la Orăştie, în 1944, sub bombardamente.

Între 1944-1948 a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai – primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii a conferențiat în cadrul Frăţiei Ortodoxe Române Studențești, cu lucrarea „Iisus în poezia română”. A fost una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. Între 1946-1948 a lucrat ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus istoricul Silviu Dragomir.

La 9 iulie 1948 a fost arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. A fost condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost unul simplu şi devenit deja clasic pentru ideologia comunistă, atee: aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce – organizaţia de tineret a bărbaţilor – din cadrul Liceul ortodox de fete „Elena Doamna” din Cernăuţi. În 1958, în loc de eliberare, i s-au dar încă 4 ani de închisoare, pe care i-a executat trecând prin închisorile comuniste Mislea, Jilava, Botoşani și Arad – de unde a fost eliberată. Apoi s-a mutat cu mama sa, pensionară și văduvă, în Roman.

Cu foarte mare dificultate a reușit să se angajeze pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 s-a căsătorit cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi murise soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul – inginer, iar fiica – medic). În 1977 îi moare mama, în 1987 – soţul, iar în 1998 – fratele.

După decembrie 1989 a participat la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind coorganizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor tinerelor legionare, a martirelor şi sfintelor din temniţele comuniste. În 2007 primeşte Premiul Fundaţiei Culturale Lucian Blaga pentru creaţie literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului Internaţional Lucian Blaga, Lancrăm-Sebeş-Deva.

***

Pe 9 decembrie 2017, în anul dedicat Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste, Aspazia Oțel Petrescu a împlinit 94 de ani. Atunci, ea a transmis un mesaj către tineri: „Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile acestea atât de parşive”. – doxologia.ro

Dumnezeu sa o odihneasca cu Sfintii Sai!

Urmariti va rog si:

O mare minune din vremea noastră! Vedenia despre RAI si IAD pe care a avut-o un om din fosta Iugoslavie în anul 1976

Mă străduiesc din toate puterile să povestesc faptele pe care le-am trăit în ziua de 11 iulie 1976, în cel de al 48-lea an al vieţii mele. În urma vedeniei duhovniceşti pe care am avut-o atunci, viaţa mea s-a schimbat cu desăvârşire.

Imagini pentru raiul si iadul

Fiind invalid de război, în fiecare an merg să fac tratament medical la una din staţiunile noastre balneare. Astfel, în anul acela, 1976, sfârşitul lui iunie şi o parte din luna iulie le-am petrecut la băile Matarusca, fiind găzduit la hotelul Ziţa.

După zece zile de tratament, la 9 iulie am întrerupt provizoriu şederea mea la Matarusca şi m-am întors acasă în Kragughievaţ, pentru a lua parte la parastasul unei rudenii apropiate. După parastas, în ziua următoare, adică la 11 iulie, puţin înainte de ora 10, am plecat de acasă cu automobilul meu spre băile Matarusca, pentru a continua tratamentul început.

Când am ajuns la podul lui Ibar, în Kralievo, circulaţia era întreruptă, datorită, precum spuneau şoferii prezenţi, unui accident de circulaţie, întâmplat lângă depozitul de benzină, în drumul către mănăstirea Ziţa. Accidentul lăsase maşinile răsturnate şi îngreuia circulaţia, dar în aceste împrejurări ce poţi face?

Trecând pe pod, am luat-o spre dreapta, pe drumul care duce la mănăstirea Ziţa. La o depărtare de câteva zeci de metri de pod, se afla staţia locală de autobuze pentru transportul călătorilor spre mănăstirea Ziţa şi spre băile Matarusca. În staţie, câteva zeci de călători aşteptau autobuzul, iar între ei se aflau şi un călugăr şi o călugăriţă de o uimitoare frumuseţe.

În această parte a drumului, terenul era puţin înclinat şi aveam o bună vizibilitate; având şi viteză mică, am putut vedea bine ce se petrecea înaintea mea. Am observat că monahul era de statură mijlocie, cam de 70 de ani, cu barba albă, deasă şi ondulată, dar după mişcare părea să nu aibă mai mult de 50 de ani. Purta rasă neagră, nouă şi culion cu camilafcă neagră, care cădea pe spate. La piept purta legat cu lanţ sau cordon o cruce luminoasă şi de un alt lanţ, un engolpion sau o iconiţă cu Maica Domnului şi Iisus Hristos. Călugăriţa de lângă el purta şi ea haină intens neagră şi pe cap avea culion la fel ca şi călugărul, numai că vălul ei negru cădea pe umeri. Era de statură mijlocie, cu ochi mari şi frumoşi. La gâtul ei atârnau, ca şi la monah, Cruce şi engolpion, care străluceau la soare. Eu atunci nu ştiam cum este îmbrăcămintea călugărească.

Călugărul şi călugăriţa făceau semn cu mâna ca să oprească vreo maşină din cele ce treceau pe lângă ei, dar în zadar. Nici un şofer nu voia să oprească deşi în multe automobile erau locuri libere pentru două persoane, ba şi pentru mai multe. În sinea mea am osândit pe şoferii care puteau să-i ia, dar nu voiau. De ce nu-i iau? mă întrebam eu, doară şi călugării sunt oameni ca şi noi! De ce toţi îşi întorc capul de la ei? Nu puteam suferi această lipsă de bunăvoinţă faţă de călugări şi m-am hotărât să-i iau eu, în cazul că nu mi-o va lua altul înainte. Dar nu i-a luat nimeni! Cum am ajuns aproape de ei, mi-au făcut şi mie semn să opresc. Am ieşit din rând cu automobilul şi m-am oprit alături, ca să-i iau. Atunci călugărul s-a apropiat şi mi-a zis: „Dumnezeu să ajute!” şi eu i-am răspuns: „Dumnezeu să vă ajute”. Nu obişnuiam să salut aşa, fiindcă nu credeam în Dumnezeu, dar i-am răspuns aşa ca să-i fac plăcere. M-a întrebat apoi dacă pot să-l duc pe el şi pe soră până la mănăstirea Ziţa. I-am răspuns că pot şi i-am invitat să intre în maşină, deschizând portiera din dreapta şi ridicând scaunul din faţă, ca să intre în spate unul după altul. Când s-a apropiat de maşină, călugăriţa a pomenit şi ea pe Dumnezeu şi eu i-am răspuns de asemenea: „Dumnezeu să vă ajute”. A intrat ea întâi în maşină şi s-a aşezat în spatele scaunului meu, apoi a intrat şi călugărul şi s-a aşezat alături. Ca să se simtă mai bine le-am zis: „Staţi în voie că este loc, nu vă înghesuiţi”. La care călugărul mi-a răspuns cu bunăvoinţă: „Nu ne înghesuim Duşane, numai tu să conduci bine”.

După acest răspuns am tăcut şi am închis uşa bine, ca să nu se deschidă cumva în timpul mersului. Fiindcă mă aflam în afara şirului maşinilor care circulau pe drum, aşteptam ca să-mi facă cineva loc spre a continua drumul cu pasagerii mei.

În timp ce aşteptam, călugărul mă întrebă: „Nu-i aşa Duşane, că te întorci de la parastasul din Kragughievaţ?”. A pus întrebarea şi tot el a răspuns. M-a surprins de unde îmi cunoaşte numele şi ştie de unde vin. Surprins, n-am mai avut timp să mă gândesc şi i-am răspuns: „Da, vin de la Kragughievaţ. Ieri am avut parastasul de un an al uneia dintre rudeniile mele”. Călugărul mă ascultă şi continuă: „Şi acum mergi la Matarusca, deşi nu faci băi”. „Nu îndrăznesc să fac, i-am zis, pentru că apa este foarte caldă şi după fiecare baie trebuie să mă păzesc mult ca să nu răcesc şi să nu mă simt mai rău decât înainte”.

Abia a încetat călugărul să vorbească şi a început călugăriţa: „De unde eşti Duşane? Din Zacuta?”. Tot aşa făcea şi ea; punea întrebarea şi tot ea răspundea. Apoi a continuat: „Duşane, toţi ai tăi sunt bine sănătoşi: tata-Dumitru, mama Darenca, sora Duşanca, fratele Dragoliub. Ei cred în Dumnezeu şi cinstesc pe sfântul patron al casei, dar sunt nestatornici. Îndată ce se supără puţin înjură mult de cele sfinte. Fratele tău Milovan are şcoală înaltă şi este mare învăţat, dar şi mare ateu”.

După ce ea a tăcut, a continuat călugărul: „Şi tu, Duşane, crezi că Dumnezeu a făcut pe om şi nu eşti adeptul acelei concepţii că omul provine din maimuţă, dar nu te rogi lui Dumnezeu. Ai însă inimă bună şi eşti cinstit. De trei ori ai avut ocazii potrivite ca să te îmbogăţeşti, dar n-ai voit s-o faci în chip necinstit. Şi ai bunăvoinţă faţă de bătrâni şi săraci. Bunătatea ta te-a făcut să opreşti maşina, cum ai făcut azi şi spre binele tău. Ai răspuns la semnul nostru şi ne-ai luat, pe când ceilalţi la care le făceam semn, întorceau capul şi plecau. Mai bine nu se năşteau decât să se poarte în acest fel”.

Continuă lectura