La data de 11 martie 2011, un cutremur de magnitudinea 9.0 a avut loc în largul coastei Japoniei, urmat de un tsunami, care a declanșat cel mai mare dezastru nuclear de la Cernobîl încoace (1986). Criza de la centrala nucleară Fukushima continuă și azi, în ciuda autorităților japoneze care au încercat să mușamalizeze gravitatea situației, ba mai mult, guvernul japonez insistă să repornească reactoarele nucleare, împotriva voinței poporului său și fără să fi învățat lecțiile rezultate din acest dezastru.

Dezastrul nuclear de la Fukushima ne-a arătat iar că reactoarele nucleare sunt, în mod intrinsec, periculoase. Nu doar că afectează grav mediul, sănătatea populațiilor și economiile naționale, dar cea mai mare parte a costului financiar al unui accident nuclear este inevitabil suportat de către victime, nu de către companiile care au proiectat, construit și operat centralele. Niciunul dintre cele 436 de reactoare nucleare din lume nu este imun la erorile umane, dezastre naturale, sau oricare dintre multele alte incidente serioase care ar putea fi cauza unui dezastru. Milioane de oameni care trăiesc în apropierea reactoarelor nucleare sunt supuși acestor riscuri.

Viețile a sute de mii de oameni continuă să fie afectate de dezastrul nuclear de la Fukushima, mai ales cei aproape 300.000 de oameni care și-au părăsit casele din cauza contaminării radioactive și care continuă să trăiască în incertitudine, fără a beneficia de o compensație corectă, justă și promptă. 100.000 dintre ei trăiesc și acum în reședințe temporare, scrie greenpeace.org.

Cifrele acestea sunt, însă mici, comparativ cu cele care exprimă adevăratul număr, inestimabil al victimelor acestui accident deoarece, în lume, în continuare se exportă mari cantități de pește radioactiv, pescuit în Oceanul Pacific. Milioane de oameni sunt poluați în mod brutal (poluarea prin înghițire este cea mai gravă formă de poluare care există), zilnic, în întreaga lume, fără să aibă nici cea mai mică idee despre pericolul la care sunt expuși și despre consecințele fatale pe care consumarea acestui pește poate să le aibă și totul din cauza proastei informări și a neinformării.

În Japonia s-a votat, în decembrie 2013, proiectul de lege al secretizării, lege despre care criticii spun că amenință să recreeze statul fascist în Japonia și care permite desemnarea, de către stat, a anumitor informații ca fiind „secrete”, inclusiv a celor privind radiațiile. Presa japoneză este intimidată, jurnaliștii amenințați cu ani grei de închisoare dacă obțin informații în mod „neadecvat”, însă presa internațională, în special cea americană, nu se ferește de la a spune adevărul despre Fukushima, pe care nu-l cunoaște nimeni cu exactitate, însă, cu certitudine situația e mult mai gravă decât vrea Guvernul japonez să recunoască.

„Această lege este creată pentru a proteja singuranța oamenilor”, a declarat primul-ministru Shinzo Abe.

Fukushima s-a dovedit a fi cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii. Ca și în cazul Cernobîl, consecințele se observă în timp. După 3 ani de la calamitate, acestea nu au întârziat să apară. Totodată, putem afirma că Fukushima încă are loc, deoarece, de 3 ani, pentru răcirea reactoarelor scăpate se sub control se folosesc, de la accident, metode alternative aberante și periculoase, precum pomparea apei sărate din ocean (apa de mare sarată corodează, reacționează și înrăutățește situația), care este pompată în reactoare, pe cât posibil. Dupa pompare este depozitată în mare parte în bazine uriașe peste tot în jurul reactoarelor, restul apei pompate scurgându-se în continuu, de 3 ani, în Oceanul Pacific. Aceste reziduuri sunt hiper-contaminate. În 2013 au fost declarate, oficial, 400 de tone de apă reziduală, care poluează oceanul, „24/24 ore, 7 zile pe săptămână”.

Apa din pânza freatică, din cauza diferenței de nivel se scurge și ea, la rândul ei, în Oceanul Pacific. Aceasta este contaminată de cele trei nuclee cu care intră în contact, eliberând aburi hiper contaminați și apă contaminată cu Cesium-137 si Strontiu-90, scursă tot în Oceanul Pacific, care este otrăvit.

Așadar, Oceanul Pacific este otrăvit aproape în totalitate cel puțin cu elementul radioactiv Cesium 137, care se absoarbe în oase, cu foarte mare ușurință, prin ingerarea peștelui otrăvit.

Lista „neagră” a peștelui nerecomandat consumului uman crește considerabil, în urma accidentului nuclear de la Fukushima, cu aproximativ orice tip de pește de proveniență pacifică. Dacă până acum, pangasiusul era cap de listă a peștelui otrăvitor, acestaeste detronat de departe de orice pește pescuit în Oceanul Pacific, conform testelor efectuate.

Pentru a putea identifica zona de proveniență a peștelui oceanic sau a fructelor de mare pe care le cumpără, consumatorii sunt sfătuiți să verifice în ce ape a fost prins (ATENȚIE, nu sub ce pavilion a fost nava sau unde s-a ambalat/conservat peștele). Cei mai sceptici au tot dreptul să nu mai consume pește oceanic deloc, în condițiile în care există mari șanse ca „cineva” să măsluiască etichetele, operațiune deloc grea, având în vedere faptul că diferă doar 2 cifre.

Așadar, vom observa pe eticheta peștelui oceanic ambalat următoarea formulă: FAO nr. 0xy. (de ex: FAO nr. 018 – pentru Marea Arctică)
FAO reprezintă „Food and Agriculture Organization” of the United Nations. Apele sunt împărțite pe zone de pescuit numerotate astfel:

Area 18 (Marea Arctică)
Area 21 (Atlantic, N-V)
Area 27 (Atlantic, N-E)
Area 31 ( Atlantic, Western Central)
Area 34 (Atlantic, Eastern Central)
Area 37 (Marea Neagră și Marea Mediterană)
Area 41 (Atlantic, S-V)
Area 47 (Atlantic, S-E)
Area 48 (Atlantic, Antarctic)
Area 51 ( Oceanul Indian, V)
Area 57 (Oceanul Indian, E)
Area 58 (Oceanul Indian, Antarctic și Sudic)
Area 61 (Pacific, N-V)
Area 67 (Pacific, N-E)
Area 71 (Pacific, Western Central)
Area 77 (Pacific, Eastern Central)
Area 81 (Pacific, S-V)
Area 87 (Pacific, S-E)
Area 88 (Pacific, Antarctic)
Un studiu din 2013 concluziona că până în februarie 2014 era așteptat ca Oceanul Pacific sa fie otrăvit în totalitate cel puțin cu elementul radioactiv Cesium 137, care se absoarbe în oase.

Încă din anul 2011, după 4 luni de la accident se știe ca 15 pești ton Bluefin din 15, prinși în apele coastelor americane aveau o concentrație de cesium 137 mult mai mare decât cea maxim admisă, de 100 becquerels/kilogram. Deasemenea, în 2013, în Pacific nu s-au prins deloc sardine.

Peștele murasoi, prins în apele din jurul centralei Fukushima Daiichi este contaminat la un nivel de 2500 de ori mai mare decât cel maxim admis pentru alimente.

Peștele nu este, însă, singurul pericol de otrăvire a populației, în urma dezastrului de la Fukushima

Cesium-134/137 a fost descoperit în proporție de 71% (104 din 146 mostre) în tutunul produs în 2013 în Japonia (conform Japan Tobacco INc). Mostrele au fost recolate din Fukushima, Iwate, Miyagi, Yamagata, Ibaraki, Tochigi. Aparatele au înregistrat cel mai mult 185.6 Bq/Kg (Cs-134 : 62.6 Bq/Kg, Cs-137 : 123 Bq/Kg).
Standardele de siguranță ale JT (Japan Tobacco Inc.) sunt 100 Bq/Kg (Cs-134 + cu Cs-137).

America – prima afectată

Testele făcute de Universitatea Long Beach din California
pe algele din apele imediat apropiate districtului Orange indică nivelul de radiații cu 250 de ori mai mare comparativ cu testele facute înainte de dezastrul de la Fukushima.

Iarba, fânul și laptele americane sunt contaminate. Trei studii făcute pe laptele cumpărat din San Francisco arată, în unanimitate, că acesta conține radio izotopi.
Explicația constă în faptul că animalele consumă iarbă și fân contaminate de ploaie. Față de nivelul maxim admis, nivelul radio izotopilor apei de ploaie testată în America este de 131 de ori mai mare decât cel maxim admis de guvern.
Apa de ploaie contaminează pământul și nimeni nu prea poate controla acest fenomen.
100 de milioane de tone de materiale iradiate solide purtate de curenții maritimi, aluviuni, flotanţi contaminează toată coasta de vest a Americii.
O „platformă” toxică de resturi contaminate a plutit 4500 de mile în Pacific timp de 280 de zile.

Animalele sălbatice sunt puse și ele în pericol. Urșii polari suferă de boli misterioase, precum leziuni la nivelul pielii și probleme cu blana, problem întâlnite și la focile de mare, însă, din păcate, în cazul lor, pericolul s-a soldat deja cu moartea.

Nu se știe cât va mai dura până la infectarea celorlalte oceane. Situația este gravă. S-au propus soluții de redresare a ei, care costă enorm și durează ani de zile.

Sursa: activenews.ro

Cititi va rog si: Fukushima: Reactorul 4 a explodat, e in flacari?!?