TERORISM CHIMIC LA COLECTIV – Cum bine am anticipat imediat dupa tragedie, totul a fost pregatit dinainte!

Azi reiau tema COLECTIV, cu o postare semnata in 3, si ne asumam, fiindca nu suntem tehnocrati ci specialisti. Noi, astia: 1) Mr. (retr.) RAISA IVATENKO (master in Comanda Celulelor de Criza in cazul atacurilor teroriste – Haga 2005, dr. in CRBN – Khabarovsk, Academia Militara a Federatiei Ruse), 2) LUCIAN COSMA, expert antitero CRBN (fizician, dr. in Stiinte Militare, Arme si Munitii Neconventionale), 3) Cpt. CRISTI GOMOI, dr in Stiinte Militare – Arme Chimice (Academia Tehnica Militara din Romania).

clubul-colectiv

Coruptia nu ucide. ACIDUL CIANHIDRIC A UCIS! (expunere postata de noi, sus-numitii, in data de 11 noiembrie 2015)

Rapoartele IML au aratat ca atat cei care au murit pe loc in carnagiul din Clubul Colectiv cat si ulteriorii morti, au decedat ca urmare a intoxicarii cu ACID CIANHIDRIC, iar monoxidul de carbon (gaz ce ar fi trebuit sa fie prezent intr-un incendiu obisnuit) nu a fost in cantitati ce ar fi putut provoca moartea (ceea ce exclude ca in Colectiv ar fi fost un incendiu clasic). INCA O DATA: cei care au murit in Colectiv si ulterior, conform rapoartelor medico-legale, au decedat prin inhalare de ACID CIANHIDRIC, prezent in aerul expirat intr-o proportie mai mare decat cea folosita in lagarele de exterminare naziste!

Acidul cianhidric este GAZ DE LUPTA! Folosit in razboi! Acidul cianhidric este catalogat drept gaz toxic de luptă prin Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi precum si a distrugerii acestora, convenţie deschisă spre semnare la Paris în 1993. În domeniul militar, acest acid este considerat STL cu acțiune generală, din cauza gradului mărit de toxicitate și efectului letal imediat (cu ajutorul acidului cianhidric se pot realiza încărcături mixte incendiar-STL, care pot avea acțiune atât incendiară cât și toxică, mai ales că sub acțiunea căldurii și a undei de șoc, aburii de acid cianhidric sunt transportați de aer cu rapiditate putând fi inhalați de către persoanele care NU AU FOST AFECTATE DE EFECTUL INCENDIAR!). Deci el insusi, singur, este GAZ DE RAZBOI (gaz de lupta, 300 mg / metru cub de aer, timp de 10 minute = Doza Letala pentru om!!!). Amestecul de acid cianhidric, acid clorhidric si acid sulfuric (gasit in cadavrele de la Colectiv) este ARMA CHIMICA, asa cum o defineste atat Conventia de la Geneva si Tratatul de la Paris, cat si SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII – Centrul de Operare Anti-terorista din SRI! Conform raportului TESAT ceea ce s-a intamplat la Colectiv este TERORISM CHIMIC (din categoria terorism CBRN)! De asemenea: ANCEX defineste armele chimice ca fiind orice substanta chimica toxica şi precursorii ei care pot cauza moartea! Toti cei care ne-am specializat (atat in mediul militar cat si din cel al serviciilor secrete) in antiterorism CBRN, va putem da definitiaTerorismul CBRN: inseamna “folosirea violenţei, utilizând armele nucleare, biologice, CHIMICE şi radiologice sub diferite forme şi prin intermediul diferitelor mijloace, în locuri populate, cu scopul de a ucide cât mai mulţi oameni într-un timp cât mai scurt, pentru a crea panică şi derută, a înfricoşa, a induce şi menţine o stare de teroare în rândul populaţiei vizate şi a atrage atenţia mass media şi opiniei publice internaţionale!”.

Avand in vedere experienta si expertiza in combaterea terorismului chimic, DECLARAM: in cazul Colectiv vorbim despre atat o arma chimica (acid cianhidric, acid clorhidric, acid sulfuric – “coctail” descoperit prin arderea in laborator al unei probe de burete expandat luat din clubul mortii de catre biochimistii Catedrei de Chimie din cadrul Politehnicii Bucuresti) cat si despre folosirea unui gaz clasic de lupta (acidul cianhidric), care a fost letal pentru victime, asa cum au aratat autopsiile de la IML! In consecinta vorbim despre un ATAC TERORIST cu arma neconventionala (chimica) si despre RAZBOI (folosire de gaz de lupta clasic!).

A venit timpul ca domnul Raed Arafat, singurul RESPONSABIL, prin fisa postului (secretar de stat in MI, cu post de EXECUTIE in situatii de urgenta si ANTI-TERORISM) sa explice acestui popor si, mai ales, procurorilor DIICOT (procurori cu competente in Siguranta Nationala) DE CE nu a dus la indeplinire ORDINUL dat de Ministru si DE CE si CU CE SCOP domnul Raed Arafat a incalcat cu buna stiinta Codul Rosu (CODUL ROSU AL SRI, NU CEL AL ISU, SUNT DOUA LUCRURI DISTINCTE!). prin fisa postului si prin schema operativa fiind SINGURUL care trebuia sa il puna in aplicare? Daca l-ar fi pus, acum nu mai murea nimeni dintre cei raniti in EXPLOZIA de la Colectiv si nici sute de oameni care au venit in seara aceea in contact cu ranitii nu ar fi acum CONTAMINATI!

Pentru: sabotarea de catre domnul Raed Arafat a Ordinului dat de Ministru, in cazul atacului cu arma chimica de la clubul Colectiv (in prezent fiind, asa cum am aratat mai sus, in deosebit PERICOL de contaminare toti cei care in acea noapte au venit in contact cu victimele ori au intrat sa ii salveze – pompieri, medici, asistente medicale, cetateni precum si toti cei care locuiesc in directa vecinatate a clubului), dar si pentru: cei care au murit in accidentul aviatic din Apuseni din cauza INCOMPETENTEI si INGAMFARII lui Raed Arafat, pentru moartea celor OPT MILITARI AI ROMANIEI in accidentul de elicopter de anul trecut, a caror salvare era posibila daca acelasi domn Raed Arafat nu se baga ca musca in lapte peste salvatorii profesionisti ai Ministerului Apararii, pentru moartea stupida intr-un lac, a doi piloti ai Ministerului de Interne plus un medic si o asistenta, care strigau in direct dupa ajutor in mijlocul lacului in timp de acelasi domn Arafat dadea interviuri pe malul lacului, si pentru multe alte lucruri si fapte ANTINATIONALE ale acestui domn, spunem: Domnul Raed Arafat, iti solicitam sa parasesti Ministerul de Interne si sa te pui la dispozitia procurorilor!

Semneaza:
– Mr. (retr.) RAISA IVATENKO (master in Comanda Celulelor de Criza in cazul atacurilor teroriste – Haga 2005, dr. in CRBN – Khabarovsk, Academia Militara a Federatiei Ruse),
– LUCIAN COSMA, expert antitero CRBN (fizician, dr. in Stiinte Militare, Arme si Munitii Neconventionale),
– Cpt. CRISTI GOMOI, dr in Stiinte Militare – Arme Chimice (Academia Tehnica Militara din Romania). – kronpress.ro

Urmariti va rog si: LOVITURA DE STAT A REUSIT! SOROS A DEVENIT OFICIAL NOUL PREMIER AL ROMANIEI!

Anunțuri

Calculatorul, drogul care face cele mai mari ravagii printre copii – Pericolele la care se expun copiii care îşi petrec prea mult timp butonând pe telefoane sau pe tablete

Chris Rowan, medic terapeut pediatru american, vorbeşte, într-o postare pe blogul său de pe Huffington Post, despre pericolele la care se expun copiii care îşi petrec prea mult timp butonând pe telefoane sau pe tablete.

<<Fac apel la părinţi, profesori şi guverne să interzică copiilor sub 12 ani să folosească dispozitive electronice portabile1>>, scrie el, enumerând 10 motive.

Creşterea rapidă a creierului

Între zero şi doi ani, creierul copilului îşitriplează dimensiunea după care1continuă să se dezvolte rapid până la vârsta de 21 de ani. Dezvoltarea creierului în acea perioadă de formare este determinată de stimulii din mediul înconjurător sau de lipsa lor. Stimularea provocată de supra-expunerea la tehnologie (telefoane, internet, tablete sau TV) este asucioată cu deficit de atenţie, întârzieri cognitive, probleme de învăţare, impulsivitate crescută şi o abilitate mai mică de autocontrol.

Dezvoltare întârziată

Folosirea tehnologiei restricţionează mişcare, lucru care poate duce la o dezvoltare întârziată, notează Chris Rowan. Unu din trei copii intră acum în sistemul educaţional cu astfel de probleme care le afectează rezultatele academice. Mişcarea îmbunătăţeşte atenţia şi abilitatea de a învăţa.

Obezitate epidemică

Televizorul şi jocurile video sunt legate de creşterea numărului de copii obezi. Copiii cărora li se permite să aibă un dispozitiv în dormitor au cu 30% mai multe şanse de a deveni obezi.

Privarea de somn

60% din părinţi nu îşi supraveghează copiii când aceşti folosesc diverse tehnologii şi 75% din copii au voie cu gadgeturi în dormitoare. 75% din copiii cu vârste între 9 şi 10 ani suferă de lipsa somnului, lucru care le influenţează negativ rezultatele de la şcoală.

Boli mintale

Folosirea în exces a tehnologiei este unul din factorii care provoacă depresie, anxietate, deficit de atenţie, autism, tulburare bipolară, psihoze sau alte comportamente problematice printre copii.

Agresivitate

Conţinutul media violent poate provoca agresivitate. Copiii mici sunt din ce în ce mai expuşi la violenţa fizică şi sexuală din media din zilele noastre. Rowan dă exemplu jocul Grand Theft Auto V care ilustrează crime, sex, viol, tortură şi mutilare.

Demenţă digitală

Conţinutul media de mare viteză poate contribui la deficitul de atenţie, la scăderea puterii de concentrare şi a capacităţii de memorare.1 Copiii care nu pot fi atenţi, nu pot învăţa.

Dacă nu v-am convins atunci urmăriți ce spune în clipul de mai jos acest profesor universitar, biofizician.

zumi.md

Urmariti va rog si:

Calculatorul, drogul care face cele mai mari ravagii printre copii

Calculatorul, drogul care face cele mai mari ravagii printre copii

Copiii şi adolescenţii îşi riscă sănătatea, „drogul” fiindu-le oferit zilnic chiar de părinţi. Medicii susţin că jocurile pe calculator dăunează grav sănătăţii, iar utilizarea frecventă a computerului a dat naştere dependenţei.

copil_computer

În multe cazuri se ajunge la psihoterapie și medicație”, spune Laura Nussbaum, medicul-şef al Secţiei de psihiatrie pediatrică din cadrul Clinicii de Psihiatrie şi Neurologie pentru Copii şi Adolescenţi a Spitalului „Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Numeroşi copii au încă de mici tablete şi laptopuri, de cele mai multe ori manevrând fără probleme tastatura şi mouse-ul înainte de a învăţa să scrie cu stiloul.

„E adevărat că accesul copiilor la noile tehnologii le dezvoltă abilități și aptitudini, dar lucrurile trebuie făcute cu măsură, iar debutul în mediul virtual trebuie amânat cât mai mult cu putință. Calculatorul, tableta și telefonul mobil dau dependență. Avem foarte multe cazuri de copii de la grădiniţă sau de la clasele primare. Aceștia nu își doresc nimic altceva decât să se joace pe calculator. Cu cât vârsta la care copiii au acces la calculator e mai mică, cu atât este mai periculos în ceea ce privește adicția”, spune medicul timișorean.

O dată cu creşterea în vârstă, se ajunge la cazuri în care copiii chiulesc de la ore pentru a sta cu ochii ațintiți pe monitor și mintea conectată la o realitate virtuală, de cele mai multe ori violentă.

Unii dezvoltă ticuri, alții sunt agitați. La mulți se exacerbează anumite probleme mentale sau comportamentale care altfel ar fi trecute mai ușor cu vederea. Avem mulți copii hiperactivi. Unii ajung la obezitate deoarece refuză orice fel de mișcare. Alții refuză să mai mănânce și nici apă nu mai beau ca să nu își întrerupă jocul. Apoi mai apar și alte probleme. Copiii fug de realitate și se refugiază în mediul virtual pentru că altfel controlezi lucrurile în joc. Mai mult, sunt cazuri în care copiii socializează doar online, ei acolo trăiesc. De asemenea, sunt și foarte mulți elevi la care bioritmul este perturbat. Unii ajung să doarmă doar două ore din 24. Alții dorm doar câteva ore după trei-patru zile de nesomn pe motiv că trebuie să termine un nivel de joc. Se ajunge în situația în care copiii nu mai au limite”, spune Laura Nussbaum, citată de Renașterea Bănățeană. – ro.social-media-romania.eu

As mai aduga ca acest drog influenteaza enorm si in educatia crestina a copilului, cum sa mai aibe timp sa citesca o rugaciune, sa se gandesac la Dumnezeu, cand de cum se trezesc pana seara, nu stiu altceva decat jocuri, retele de socializare si alte lucruri care iti mananca sanatatea si sufletul.

Urmariti va rog si:

Părintele Cleopa despre copiii crescuţi fără frică de Dumnezeu

Părintele Cleopa despre copiii crescuţi fără frică de Dumnezeu

Copilul crescut fără frică de Dumnezeu, nu mai ştie ce-i mamă, ce-i tată, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată. S-a trezit ca o fiară. Şi atunci cine o să răspundă în ziua judecăţii, mai tare ca tata şi mama? L-au avut în braţele lor şi l-au crescut sălbatic şi s-a făcut ca şi o fiară.

Când i-am întrebat de unde sunt, mi-au spus: „De la Reghin, domnul părinte”, şi au început a plânge amândoi. Păi când vezi tu că plâng doi oameni aşa de mari —  erau directori de întreprindere amândoi — , nu plâng de flori de măr. Ce-i în inima lor, numai Dumnezeu ştie!

— Ce-aţi păţit, fraţilor?

— Domnul părinte, am avut un singur fecior. L-am învăţat şcoală, a terminat facultatea şi a ieşit inginer la reţele electrice. I-am cumpărat şi maşină. Într-o seară când ne-am întors acasă de la nişte rudenii, am găsit toate uşile deschise, banii luaţi din casă şi maşina furată. După ce-am anunţat poliţia, la trei săptămâni, am aflat că fiul nostru a luat banii din casă şi maşina şi a plecat la Sighişoara, unde s-a însurat fară voia noastră.

Când au auzit părinţii, au crezut că el a luat o fată la nivelul lui. Dacă el era inginer, putea lua o profesoară, o doctoriţă, o farmacistă, o ingineră. Părinţii au luat nişte cadouri şi s-au dus la fiul lor la Sighişoara ca să-l îmbuneze. Dar el se însurase cu o vrăjitoare. Dacă n-a crezut în nimic, dracii şi-au bătut joc de el.

Când a văzut-o pe mama lui s-a înnegrit la faţă şi a zis: „Ce cauţi aici, scorpie?” Dar tată-su de colo: „Măi băiete, dragul tatii, dar mama ta este scorpie?” „Taci, nebunule, că-ţi crăp capul!”

Ia gândiţi-vă ce-a fost acolo! Cu câtă dragoste au venit părinţii şi cu câtă jertfă, şi cum au trecut ei cu vederea toate relele pe care le-a făcut, iar el tot neascultător a rămas!

Atunci am zis părinţilor:

— Cum aţi crescut copilul acesta? Cum l-aţi crescut de când era mic şi a început să zică tată? L-aţi învăţat că Unul este Tatăl din ceruri şi să zică Tatăl nostru?

— Nu, părinte!

— Când era la şcoala elementară, l-aţi învăţat Tatăl nostru?

— N-a vrut!

— L-aţi învăţat Crezul?

— Nu.

— L-aţi dus la biserică?

— N-a vrut.

— Când era la liceu, i-aţi dat vreo carte sfântă în mână, Biblia sau Noul Testament?

— N-a vrut. Se ducea şi bătea mingea sau pierdea vremea cu alte deşertăciuni.

— L-aţi bătut vreodată?

— Niciodată.

— Dar se ruga vreodată?

— Nu, părinte!

— Şi cum ai putut dumneata să stai cu copilul în casă fără să-l pui la rugăciune? Nici voi n-aţi avut credintă. Vedeţi acum? Dumneavoastră beţi acum paharul mâniei lui Dumnezeu pe care-l meritaţi.

— Părinte, nici noi n-am prea ştiut!

Atunci le-am spus:

— Iată ce-aţi cruţat! Aţi cruţat un om demonizat. Zice Scriptura: Calul neînvăţat, se face năsălnic, iar copilul lăsat de capul lui, mare scârbă şi ruşine va aduce părinţilor săi. Şi cela ce cruţă varga urăşte pe fiul său. Nu-l iubeşte! Îl urăşte.

L-aţi cruţat, iar acum dumneata, care l-ai purtat în pântece şi l-ai crescut, eşti scorpie, iar tatăl lui este nebun.

Auzi ce lume creşte azi? Şi aceasta este vina părinţilor că n-au pus mâna pe vargă când a trebuit şi nu i-au spus: „Hai la rugăciune! Hai la biserică! Hai la spovedit! Azi este vineri, este post, nu mânca de frupt! Astăzi este sărbătoare nu lucra!” Să ştiţi voi că cea mai înaltă şcoală de rugăciune şi de credinţă în Hristos nu-i în şcoala primară, nici la liceu, nici la facultate; îi în sânul familiei. Cei mai mari profesori de religie aţi rămas tot voi, tata şi mama.

Copilul crescut fără frică de Dumnezeu, nu mai ştie ce-i mamă, ce-i tată, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată. S-a trezit ca o fiară. Şi atunci cine o să răspundă în ziua judecăţii, mai tare ca tata şi mama? L-au avut în braţele lor şi l-au crescut sălbatic şi s-a făcut ca şi o fiară.

Au venit apoi să-l pun la slujbe. Dar n-am putut să-l pun pentru că trăia în preacurvie cu vrăjitoarea aceea. I-am pus la slujbe numai pe părinţii lui. După vreo două luni mă trezesc cu o telegramă: „Domnul părinte, băiatul nostru a fost electrocutat şi a paralizat şi i s-a legat şi limba. Nu poate vorbi şi este pe moarte la spital. Nu se ştie câte zile mai are”.

Aţi văzut mânia lui Dumnezeu cea dreaptă? L-a ajuns blestemul şi suspinul părinţilor pe acest tânăr rău şi necredincios, căci zice la Psaltire: Dreptatea lui Dumnezeu rămâne în veacul veacului.

V-am spus această istorioară că sunteţi părinţi de copii. Cea mai imperioasă datorie şi cea mai mare, pe care o aveţi voi ăştia căsătoriţi, este să creşteţi copiii în frica şi certarea Domnului.

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol 8, Editura Episcopiei Romanului, 1999, pp. 51-54) – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Video. Copiii de ieri vs Copiii de azi

Ce s-a intamplat cu copii nostri?

Pentru a  intelege cum s-a ajuns aici, urmariti categoria: Noua Ordine Mondiala

Cum este manipulată lumea in ziua de azi ca să nu-si mai dorească copii. Despre sterilizarea psihologica

„Nu ţi se mai cere să aduci pe lume oameni „de nădejde” ai societăţii care să lupte pentru propăşirea ei sau pentru apărarea patriei sau pentru construirea societăţii multilateral dezvoltate. Ţi se cere un consumator de nădejde, iar pentru asta trebuie să te asiguri ca ai suficienţi bani în cont”.

Cum a ajuns copilul un produs de lux? Poate că cel mai scump şi costisitor produs de lux, cu costuri mari de întreţinere, pe care ţi-l poţi permite după mult timp, ca pe un trofeu al întregii vieţi… Copilul apare sau vine ultimul: după casă, după maşină, după călătorii, după „carieră”. Oricum, după ce ai o anume solidă situaţie… Biologia umană este anexată socialului, mintea mentalităţii, dorinţele noastre cele mai intime – pieţei. Aşa a fost dintotdeauna şi aşa va fi probabil pentru totdeauna, chiar dacă nu pentru toţi. Te cutremuri să vezi cât de multă statistică se află într-un om şi cum cele mai calde sentimente şi fierbinţi impulsuri ale omului sunt controlate de instanţe aflate dincolo de el, ale căror comandamente bietul om le confundă cu propriile sale acte sale de voinţă, cu deciziile luate în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză. Când omul strigă „vreau!” de fapt altcineva îi şopteşte: „trebuie!”

Crearea lui Adam din lut nu este doar un mit… Omul, mintea şi sufletul său sunt de o plasticitate extremă, infinit configurabilă, ce pot lua orice formă le este impusă din afară. „Substanţa” cugetătoare a fiinţei umane, acel res cogitans este de fapt… plastilină. O plastilină care se crede dotată cu liber arbitru. Iată de pildă copilul, procreerea…

Nemaidorindu-şi copii sau făcându-i într-un mod controlat, planificat şi asigurat, oamenii acţionează, fără să-şi dea seama, la comanda societăţii de consum în care trăiesc. Căci societatea noastră actuală nu mai are nevoie neapărat de o cantitate mare de oameni, ci de consumatori de calitate. Societatea bazată pe producţie avea nevoie de forţă de muncă, în consecinţă cererea de copii era mare, fapt care se reflecta în interiorul fiinţei umane ca dorinţă-obligaţie, ca înclinaţie-datorie de a zămisli mulţi copii, copii apţi pentru muncă. O confirmă practica de a introduce cât mai devreme copiii pe piaţa muncii, de a le valorifica cât mai devreme capacitatea productivă (un singur exemplu: copiii-mineri din secolul al XIX-lea, ce coborau în mină alături de taţii lor, în condiţii grele de muncă, de pe la 7-8 ani).

Societăţile războinice cereau şi ele o cantitate mare de copii din motive lesne de înţeles. Valorizarea băieţilor în defavoarea fetelor are, evident, şi ea o raţiune social-economică: bărbatul este mai dotat de la natură cu o forţă fizică mai mare decât a femeilor – lucru cât se poate de util în vremuri trecute atât pentru producţie cât şi pentru război. Dorindu-şi băieţi mai mult decât fete, oamenii nu făceau decât să răspundă unei cerinţe a societăţii în care trăiau. Dorinţa lor nu era decât cerinţa internalizată a tipului de societate, o nevoie economică transfigurată într-o năzuinţă intimă.

Astăzi, societatea noastră nu mai are nevoie nici de băieţi, nici de mulţi copii, are suficiente mijloace performante non-umane prin care-şi poate asigura, cu o minimă implicare a omului, funcţionarea optimă atât pentru producţie, cât şi pentru război. În urma procesului de continuu progres tehnologic, necesarul de resurse umane s-a redus dramatic şi încă descreşte. Automatizarea şi robotizarea actuale presupun un număr infim de manipulatori şi, datorită gradului redus de implicare a factorului uman, o pregătire de specialitate tot mai sumară, mai rapidă şi mai eficientă…

Diferenţierea sexuală devine şi ea, din aceleaşi motive, indiferentă din punct de vedere economico-social (forţa fizică nu mai este necesară nici în procesul de producţie, nici în războaie – orice mare confruntare nu va mai fi de acum înainte decât o conflagraţie a butoanelor). Datorăm principiilor iluministe ideile şi motivele pentru care femeia este egală cu bărbatul, dar faptul că azi respirăm într-un aer complet egalitarist are o origine pur economică: indiferenţa de care vorbeam mai sus, inutilitatea diferenţierii sexuale în tipul de economie actual. (Un prieten ceva mai vârstnic îmi vorbea despre căderea în desuetudine a muşchilor bărbatului – care nu mai folosesc la nimic, nici măcar să care bagajele unei femei, pentru aşa ceva există… trolerul!

Înfăţişarea bărbatului este în plin proces de redefinire, dar constanta tuturor invenţiilor pe această temă – „metrosexualul, ubermetrosexualul, neosexualul sau tehnosexualul” – este configurarea unui bărbat în absenţa atributelor clasice ale masculinităţii: putere fizică, muşchi, agresivitate. Un erou precum Hercule va deveni complet ininteligibil generaţiilor viitoare cărora, înainte de o banală vizită la muzeu, va trebui să li se ţină lecţii introductive serioase pentru a înţelege ce înseamnă excrescenţele de pe braţele bărbaţilor reprezentaţi în operele de artă.) Astăzi ţi se cere să aduci pe lume nu un copil, ci un client.

Mă întorc la dorinţa actuală de a (nu) avea copii. Societatea actuală, bazată pe consum, nu ţine neapărat să aibă copii – mai mult decât limita de supravieţuire demografică. Important pentru ea este să aibă consumatori de calitate, capacitaţi cât mai devreme în acest sens. Dacă faci un copil, trebuie să te gândeşti cu foarte mare grijă dacă ai ce-i oferi! De fapt, în spatele acestui aparent atât de „responsabil” principiu al parentalităţii se ascunde imperativul economic: trebuie să faci un copil în stare să consume cât mai mult şi cât mai devreme – telefoane mobile, laptopuri, excursii, îmbrăcăminte, produse farmaceutice, vitamine, televiziune, internet, cinematograf. Vizitele la mall-uri, la hypermarketuri sunt subînţelese. Astăzi ţi se cere să aduci pe lume nu un copil, ci un client. Un client cât mai potent, un client pe care eşti învăţat cum să-l înveţi să ceară, să consume, să cumpere. Răsfăţul nu mai este demult un viciu al educaţiei, ci principiul fundamental al pedagogiei actuale. „Fă-ţi copilul fericit şi cumpără-i…”

„Fii un părinte perfect şi oferă-i copilului tău…” sunt sintagme omniprezente în reclamele destinate acestui segment de piaţă. Un asemenea copil-cumpărător, un asemenea copil-client necesită într-adevăr un capital serios, implică o investiţie financiară susţinută. Nu ţi se mai cere să aduci pe lume oameni „de nădejde” ai societăţii care să lupte pentru propăşirea ei sau pentru apărarea patriei sau pentru construirea societăţii multilateral dezvoltate. Ţi se cere un consumator de nădejde, iar pentru asta trebuie să te asiguri ca ai suficienţi bani în cont. S-au dus vremurile în care „unde mănâncă unul, mănâncă şi al doilea şi unde mănâncă al doilea, mănâncă şi al treilea”, s-au dus vremurile în care se spunea „unde apare un iepure, creşte şi o tufă”, s-au dus vremurile în care copilul avea nevoie doar de hrană, de câteva jucării şi de hăinuţe – care puteau fi de altfel reciclate de la fraţii mai mari. Astăzi nevoile elementare ale fiinţei umane pot fi satisfăcute mult prea uşor (hrana, dar şi căldura, igiena, adăpostul, securitatea, sunt mai ieftine şi mai accesibile ca niciodată) pentru a mai pune accentul pe ele. Alte dorinţe sunt inventate şi implementate în sufletele copiilor iar, mai întâi, în ale posibililor părinţi care pot decide că e mai bine să nu ai deloc copii decât să-l supui nefericirii de a nu deţine un gadget de ultimă generaţie. Pentru societatea actuală este mai profitabil să aibă copii Down cu părinţi avuţi decât copii sănătoşi cu părinţi săraci. Spartanii îşi zdrobeau de stânci băieţii cu beteşuguri („dizabilităţi” în limba de astăzi), astăzi suntem pe cale să-i zdrobim pe copiii fără niciun sfanţ în buzunar. Şi într-o parte şi în cealaltă un nou-născut este declarat viabil dacă este funcţional, util societăţii în care s-a născut. Un copil cu handicap este o comoară pentru societatea actuală dacă este susţinut de părinţi înstăriţi: proteze, medicamente, tratamente – de la natură înzestrat cu atâtea nevoi, atâtea lucruri îi sunt necesare că furnizorilor le lasă gura apă… În jurul lui, ca de altfel în jurul oricărui copil, roiesc astăzi ei, furnizorii de bunuri şi servicii, mai ceva decât magii în jurul pruncului Iisus, cu singura diferenţă că darurile lor sunt contra-cost!

Paradoxal sau nu, un copil singur la părinţi consumă mai mult (deci este mai valoros pentru societatea de consum) decât un copil care mai are un frate sau o soră. Copilul de astăzi – faţă de care ai datoria, ne învaţă mai mult sau mai puţin subliminal societatea actuală, să te gândeşti înainte de a-l naşte, dacă ai ce-i oferi – este copilul-cerere. Eşti învăţat că trebuie să aduci pe lume o cerere, o fiinţă care să ceară – cât mai mult! – şi că trebuie să ai un portofel pe măsură astfel încât să dai răspuns tuturor solicitărilor sale. De aceea majoritatea oamenilor – atunci când se decid să aibă copii – se decid târziu (după ce dobândesc capitalul necesar investirii în copilul-consumator) şi se limitează la unul singur.

Mai bine unul şi să-i poţi oferi totul – cred bipezii de azi – decât doi sau trei şi să le oferi ceva mai puţin decât totul. Un calcul care, din nou, convine foarte bine societăţii: un copil singur la părinţi este mai lacom, mai egoist, mai centrat pe sine, mai predispus să facă „febra cumpărăturilor” (ce clişeu sugestiv!) decât unul care mai are fraţi cu care este nevoit să înveţe să împartă, în raport cu care îşi limitează dorinţele şi, lucru esenţial, cu care îşi poate petrece timpul altfel decât cheltuind şi satisfăcându-şi nevoile strict personale. Paradoxal sau nu, un copil singur la părinţi consumă mai mult (deci este mai valoros pentru societatea de consum) decât un copil care mai are un frate sau o soră.

Nu mai demult de o generaţie-două în urmă erau încă bine ştiute beneficiile economice (pentru familie) şi psihologice ale generării mai multor copii: fraţii se susţin reciproc, cei mai mari îi cresc pe cei mai mici, la vârste mai mari fiecare susţine familia de provenienţă, care devine şi mai puternică, şi mai stabilă. Echilibrul psihic al individului este mult mai asigurat atunci când are fraţi decât atunci când este singur pe lume. Fraţii rămân, unul pentru altul, substitut al părinţilor după ce aceştia mor. Ce nevoie are însă societatea actuală de o familie mare ce riscă să devină o comunitate cvasi-autarhică şi de un individ care nu trebuie să apeleze la serviciile ei contra-cost? Un frate este de multe ori cel mai bun prieten, cel mai bun psiholog, cea mai apropiată, promptă şi filantropică bancă (îţi împrumută bani fără dobândă, fără garanţii, sau chiar fără să ţi-i ceară înapoi). Un sprijin gratuit pe termen nedeterminat („sângele apă nu se face!”) care concurează absolut neloial cu toate societăţile financiare, bancare, sau de sprijin psihologic.

E absolut evident că societăţii actuale îi convine mult mai bine un om singur (şi deci mai vulnerabil) decât un om care face parte dintr-o comunitate fundamentată pe legături de sânge şi care-i poate satisface nişte nevoi ce altfel nu pot fi satisfăcute decât contra-cost. Părinţii devansează şi excedează solicitările progeniturii, fie oferindu-le copiilor lor lucruri în exces, fie lucruri de care nu au nevoie, copleşindu-i cu obiecte sau servicii faţă de care nu a existat niciun interes prealabil. Odată trezită însă, dorinţa copilului-cerere este insaţiabilă. El funcţionează în felul acesta conform programului pe care l-a primit, el îşi face în felul lui încă de la cele mai fragede vârste datoria faţă de societate!

El ştie că trebuie să ceară şi o va face până la ultimele consecinţe. Părinţii la rândul lor îşi fac datoria oferindu-le copiilor tot ce vor sau mai mult decât atât. Niciunul din ei, nici copiii, nici părinţii nu-şi imaginează că dorinţele, sentimentele, emoţiile lor, darurile pe care şi le fac, zâmbetele şi lacrimile lor ascultă de poruncile ferme ale unui supra-eu intransigent, ce nu admite contrazicere şi abatere. Nu-şi pot imagina că sufletele lor execută, se supun unor comandamente primite de la o raţiune social-economică. Cred că sunt liberi şi umani, unii oferind, ceilalţi primind cât mai mult, tot mai mult…

În istoria sterilizării, nu a mai existat cred vreo metodă mai eficientă de sterilizare decât sterilizarea psihologică din vremurile noastre. Niciunuia dintre cititori nu-i este străină cred imaginea mamei sau a tatălui care-şi plimbă copilul de câţiva anişori prin supermarket întrebându-l ce vrea, ce doreşte să mănânce dimineaţa, la prânz, seara… Vezi copii cu caşul la gură alcătuind meniuri complicate, punând în căruciorul la care abia ajung caserole cu ouă, pachete de unt, cutii de brânză cu mucegai, sticle de şampanie (pentru copii, varianta încă nealcoolică). Am văzut copii mici irezistibil atraşi de frigidere, maşini se spălat, aparate de aer condiţionat şi implicaţi activ – responsabilizaţi devreme, deh! – în achiziţionarea lor. Copii care decid unde îşi va petrece familia lor vacanţa şi care rezervă biletele online…

Un asemenea copil este greu să ţi-l permiţi… Şi crezi că eşti un om responsabil atunci când te gândeşti că mai bine nu faci un copil decât să nu ai ce-i oferi… Sau să aştepţi până ce devii suficient de înstărit ca să-ţi permiţi un Pantagruel… Nu eşti de fapt decât un sclav, o sculă, o unealtă a societăţii de consum care-ţi porunceşte să-i livrezi numai clienţi cu dare de mână, cheltuitori, avizi, lacomi, insaţiabili. Iar dacă nu poţi, e mai bine să te auto-sterilizezi. Sterilizarea nu se mai practică – precum în trecutul de tristă amintire – prin verdicte judecătoreşti prin care oamenii cu diferite dizabilităţi sunt condamnaţi la a nu se reproduce; astăzi este voluntară, benevolă.

Eugenia a atins un grad de perfecţionare imposibil de prevăzut în vremea naziştilor de pildă: omul se sterilizează de unul singur din momentul în care trebuie să recunoască – în faţa societăţii de consum neiertătoare – că este atins de cea mai gravă dizabilitate: aceea de a nu avea suficienţi bani pentru a aduce pe lume un consumator puternic, un client sănătos, un mâncău şi un cheltuitor desăvârşit. În istoria sterilizării, nu a mai existat cred vreo metodă mai eficientă de sterilizare decât sterilizarea psihologică din vremurile noastre. Autor: Horia Pătrașcu – activenews.ro

Alte subiecte interesante despre cum manipuleaza elitele in ziua de azi, puteti gasi la categoria: Manipulare.

Parintele Ilie Cleopa despre ce trebuie sa faca parintii pentru a avea copii buni si sanatosi

Ce trebuie să faca (soții) ca să aibă copii buni şi sănătoşi?

familie

Parintii, daca doresc sa aiba copii buni, intelepti si sanatosi, trebuie ca ei sa fie mai intai buni, credinciosi, ascultatori de Biserica si plini de frica lui Dumnezeu.

Caci copiii sunt de fapt ” copii ” ale parintilor lor. Ce vad si ce aud in casa de la parinti aceea fac. Educatia copiilor incepe chiar din ziua nuntii parintilor, adica din clipa zamislirii. Pentru a avea copii intelepti si credinciosi, parintii trebuie sa se roage mult, sa mearga regulat la biserica, sa posteasca sfintele posturi, sa se spovedeasca adesea, sa tina curatenie in zilele randuite, sa faca milostenie, sa fie blanzi, smeriti si plini de dumnezeiasca dragoste pentru toti. Sotii sunt datori sa se infraneze in sarbatori si in posturi si sa nu faca nici un fel de mestesug diavolesc spre a nu avea copii. Cel mai greu pacat al celor casatoriti este avortul, adica uciderea de copii.

Copiii zamisliti in zile de sarbatori, si in posturi si in stare de betie sau dupa avorturi, de obicei, se nasc bolnavi, sunt debili si uneori chiar infirmi. La fel si cei ceß practica paza, nu se pot impartasi doi ani cu Sfintele Taine si uneori se imbolnavesc de nervi, ca o pedeapsa a dreptului Judecator. Dupa nastere, parintii sunt datori sa se ocupe mai mult decat orice de educarea si buna crestere a copiilor. Mai intai sa caute nasi credinciosi copiilor lor. Apoi sa-si duca regulat copiii la biserica, sa-i impartaseasca cu Sfintele Taine in fiecare luna, sa-i invete de mici rugaciuni si lucruri bune, sa nu-i smineasca cu cuvintele si faptele lor, caci sminteala pe care o fac parintii copiilor lor este un pacat greu in fata lui Dumnezeu, cu urmari cumplite in viata copiilor. Cei mai multi copii ajung rai in viata, datorita pacatelor pe care le-au deprins de la parintii lor din copilarie. De asemenea, copiii trebuie sa fie invatati, atat de parinti si nasi, cat mai ales de preotul satului, frica de Dumnezeu, dreapta credinta, omenia, mila, smerenia, ascultarea si cunostinta Sfintei Scripturi.

Trebuie sa fie deprinsi de mici cu postul, cu rugaciunea regulata, cu spovedania, cu mila fata de cei lipsti si respect fata de cei lipsiti si respect fata de toti oamenii. Rugaciunea, citirea cartilor bune, ascultarea si respectul fata de parinti, frica de Dumnezeu si exemplul personal dat de tata si de mama sunt cele mai sigure cai si mijloace de educare si crestere crestineasca a copiilor. (Parintele Cleopa Ilie) – ganduridinierusalim.com

Urmariti va rog si:

Uneori copii sunt mai buni si mai intelepti decat adultii. O poveste induiosatoare!

Ce seamănă omul, aceea va şi secera.

bunicul si copilul

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.

Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…

“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.

Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…

Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatâl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a vâzut că încearca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo? “, l-a întrebat tatăl duios.

Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: ” O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare…” A zâmbit şi s-a întors la “treaba” lui.

De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.

În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mănă şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.

Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează.

Sursa: femina.ro.