Un tânăr de 30 de ani s-a aruncat în apă ca să salveze vieți, în timp ce alții filmau sau discută problema pe rețelele de socializare

Un tânăr de 30 de ani a sărit în apa rece a Dâmboviței și a scos la mal victimele prinse între fiarele contorsionate ale mașinii căzute sâmbătă în râu. În timp ce alți șoferi filmau accidentul sau vorbeau despre drama copilului de 8 ani și a părinților acestuia, prizonieri încă în mașina scufundată cu roțile în sus, bărbatul a sărit în apă. Gestul său a salvat viața băiatului și a mamei acestuia, informează digi24.ro.

„Știrea zilei nu este că un om a sărit în apă și a salvat alți doi pasageri dintr-o mașină care a plonjat în Dâmbovița, ci că ceilalți doi pasageri au murit deoarece alți oameni stăteau și se uitau. Ba mai filmau și cu telefonul. Mă rog, pentru aceștia din urmă e mult spus „oameni”. Probabil că, dacă îi intrebi, vor o țară ca afară. Ba or mai fi iesit și în stradă, în noiembrie, ca să strige „corupția ucide”. Unde, de asemenea, au filmat cu telefonul”, a comentat pe contul său de Facebook fostul șef al ANAF-ului, în perioada 2005-2007, Sebastian Bodu.

Într-o postare pe contul rețelei de socializare, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat că va face, luni, o solicitare Primăriei Capitalei, prin care va cere măsuri urgente de siguranță pe zona de splai care intră pe raza sectorului pe care îl administrează: „Două accidente rutiere, în 48 de ore, pe Splaiul Dâmbovitei! Cer Primăriei Municipiului București (PMB) să ia MĂSURI URGENTE! Am văzut în presă că PMB aruncă rezolvarea problemei către Apele Române și invers. De aceea, voi face chiar luni o solicitare către PMB, prin care să cer permisiunea să ne putem ocupa noi, Primăria Sectorului 3, să luăm măsuri de siguranță pe zona de splai care intra pe raza Sectorului 3”. – imagini pe: activenews.ro

Aceast stire reflecta perfect nivelul de nepasare la care a ajuns romanul. Spalati pe creiere non-stop de media sionista cu tot felul de emisiuni care mai de care mai lipsite de valoare, care promoveaza doar scandaluri si circ, romanul a ajuns sa fie o marioneta care nu mai este in stare sa discearna realitatea de show-rile ieftine ale acestor televiziuni. 😦

Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care au plecat dintre noi si felicitari tanarului care a sarit in ajutor!

Albumul lui Cedry2k, „România Furată” a fost in sfârsit lansat – Rapper-ul Cedry2k și Haarp Cord au concertat îmbrăcați în tricourile care au fost interzise recent de Institutul „Elie Wiesel”.

„România Furată” este albumul ce urma să fie lansat pe 31 octombrie în Club Colectiv. În noaptea de vineri 30 octombrie 2015 clubul din fosta hală a fabricii Pionierul era mistuit de flăcări în timpul concertului trupei „Goodbye to Gravity”.

După patru luni, pe 28 februarie a avut loc lansarea albumului, în Club Control din București.

Cedry2k, dar și alți artiști ce au concertat în Club Control au purtat tricouri cu chipul poetului Radu Gyr. Tricouri asemănătoare au fost retrase de la vânzare de magazinul „Legende Vii”, după ce Institutul „Elie Wiesel” i-a acuzat pe administratori de încălcarea legii 217/2015.

Mai mult, unul din administratorii magazinului este urmărit penal pentru încălcarea articolului 5 din Legea amintită.

Motto-ul magazinului, identic cu titlul poeziei scrise de Radu Gyr, „Ne vom întoarce într-o zi”, a fost considerat instigator de către Institutul „Elie Wiesel” și a fost și el retras.

În concert, Cedry2k a intepretat cântecul „Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane”, pe versurile poeziei omonime a aceluiași poet. – activenews.ro

Sa ne amintim in baza care legi este cercetat penal administratorul siteu-lui, „Legende Vii”:

Academia Catavencu despre Legea Antilegionara: „Tembelă și antidemocratică… Florian este capul unui grup de tovarăși care a orchestrat această lege bolșevică”

Incredibil ce a ajuns tara asta! Un cititor, mi-a semnalat un link cu emisiunea lui Rares Bogdan, „Jocuri de putere„, in care se discuta in principal, despre efectele legii AntiLegionare prin care Institutul evreiesc Ellie Wiesel, ne impune noua romanilor, in propria noastra tara, pe cine sa cinstim si pe cine nu, care ne sunt valorile noastre si care nu. Asa de sclavi am ajuns dragi romani adormiti!!!

Pai in primul rand institutul asta mizerabil nici nu ar trebui sa existe, daramite sa te mai si subordonezi la ce spun liderii lor. Dar au avut grija aceasi etnie, ca sa mai bage parlamentul Romaniei o lege, care sa vina in completarea primei legi si anume Legea Defaimarii, prin care daca cumva si ii acuzi pe acesti profitori de minciuni si de abuzuri si cumva scapi de condamnarea primei legi, sa te ingroape cu aceasta lege.

Oare constinta neamului romanesc se va mai trezi vreodata? Oare ne vom mai putea ridica vreodata deasupra statului de sclav si ne vom lua destinele in propriile maini? Pentru ca daca acest lucru nu se va intampla cat de curand, chiar daca suntem cel mai vechi popor consemnat de pe lumea asta, e posibil sa ajungem sa disparem pentru totdeauna.

Dumnezeu cu mila!

Referirea Cărţilor Sacre la neamul valahic al cărui nume îl mai purtăm

Capitolul 2, versetul 11 de la Facere In capitolul 2, versetul 11 de la Facere se spune ca Dumnezeu a facut raiul. Iar din Eden iesea un rau care uda gradina raiului si se impartea in patru brate (Tigru, Eufratul, Gosen şi Phison). Numele unuia dintre ele era Phison. Acesta inconjura toata tara Havila in care se afla..Arheologii sustin sus si tare ca raul acesta este Dunarea si ca tara asta, Havila, este Valahia noastra.

Mănăstirea Nămăieşti

Asta inseamna ca avem de-a face cu prima mentiune a unei tari, a unui tinut in Sf. Scriptura. Exista studii intregi despre textul acesta, versetul 11 cap.2 Facere. Asta ca sa vorbim mai adânc e mai complicat. Pentru ca daca este asa, e greu de Europa, de Uniunea asta Europeana Pentru ca atunci nu mai trebuie sa intram noi la ei si trebuie sa vina ei la noi. Ca vechimea noastra inseamna ca este 7500 si un pic de ani. Dar mai multe lucruri sunt asa si nu se iau in seama. Spre exemplu Sarmisegetuza are 3000 de ani vechime, î.H., iar Roma are 749. Va sa zica Sarmisegetuza e mai veche decat Roma cu 2300 de ani.

Asta inseamna ca noi de la romani nu am avut ce lua. Pentru ca ei nici n-au avut o civilizatie. Ei au fost niste barbari care au impus si-atat. Daca-i asa suntem foarte obligati.

Spre exemplu invatam la scoala ca cea mai veche scriere, este scrierea sumeriana. Tablitele de la Tartaria langa Sibiu sunt mult mai vechi decat scrierea sumeriana, asta vorbesc de ce afirma oamenii de stiinta. Foarte putini stiu asta. Sfantului Apostol Andrei i s-a spus in limba romaneasca Nemiest. Adica, de aici incolo nu mai este populatie la care sa predice evanghelia.

Unde i s-a spus asta? …langa Campulung. La Manastirea de astazi Namaieşti (Nemaiest). Sfantul Apostol Andrei care a venit cu corabia, dupa Inaltarea Domnului la cer, la Tomis, la Constanta de astazi. Asta este foarte important. Pentru ca am fost crestinati acum 2000 de ani. Iar vechimea limbii si a poporului nostru nu este de 2000 de ani. Nici de 1000 de ani. Vechimea este pierduta in negura vremii.

Din pacate aceste lucruri nu ne scuza. Nu ne inalta decat in masura in care ne prezentam la inaltime. Noi spunem: Suntem botezati de 2000 de ani, suntem crestini de 2000 de ani. Pe cand ungurii sunt de 1000 de ani si rusii tot de 1000 de ani. Sa fim seriosi, suntem crestini fiecare de la botezul nostru propriu si putem sa facem caz de asta in masura in care ne insiram si noi in sirul acesta de ctitori si voievozi, de oameni seriosi in Romania.

Părintele Nicolae Tănase

Pentru a circumscrie domeniul slujirilor ce ne-au fost încredinţate, de la începutul lumii şi ca atare până la sfârşitul ei, se cuvine să rememorăm felul în care Cărţile Sacre se referă la neamul valahic al cărui nume îl mai purtăm:

Ţara Havilah (Fac. 2.11) consemnată şi de Scrierile Vedice cu numele de Havila este Valahia în care trăim şi astăzi. Numai steagul vlahilor negri, românii de astăzi, este asemănător curcubeului, semnul legământului lui Dumnezeu cu oamenii de după potop (Fac. 9.8-17).

Foarte important este faptul că în şirul neamurilor de la Sem la Avram este înscris neamul valahic al lui Peleg ca întemeietor al lumii civilizate (Fac 10.25). Reiterarea aceluiaşi arbore genealogic în I Cronici (1,24-27), dar şi în Evanghelia Apostolului Luca (3,34-36) prin dublarea numelui de Peleg cu cel de Falec (a se citi Valac), şi prezenţa vârfului Peleaga în munţii Retezat fac indubitabilă identificarea.

Sintagma teonimică arhetipală Vilah-Vilah, regăsită şi în mitonimul vedic Valak-Hilya atribuit unui mare grup de iluminaţi, a fost codificată de înţelepciunea ebraică sub forma tetragramei sacre YHWH.

Pe seama cuvântului „Dlac” al sintagmei teonimice Volco-Dlac a apărut etnonimul de sine stătător „trac” regăsit în antroponimul Terah, tatăl lui Avram. Tot de la cuvântul „Dlac” derivă etnonimul „dac” sacralizat prin mitonimul vedic Dakşa considerat strămoşul primordial al tuturor fiinţelor lumii şi adorat ca personificare a forţei divine de creaţie.

Citit de la dreapta la stânga, acelaşi cuvânt Dlac, al sintagmei Volco-Dlac, a generat denumirea regatului „Caldeea” (Fac. 11,28-31) şi cuvântul „Caldei” cu înţelesul de teologi (Daniel 2,2-10; 4,4; 5,7; 5,30), ceea ce dovedeşte că regatul a fost întemeiat şi condus de teocraţia Vlahilor Negri.

Teonimul Volco-Dlac, purtând toate sensurile sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah de la care provine, justifică atât forma cât şi înţelesul de Marele Preot al cuvântului Vlă-Dică. Cu acelaşi înţeles s-a mai format cuvântul Vesco-vo (= posco-po = episcop = bishop = évęque …) desprins direct din sintagma originară Vlosco-Vlosc. Numele de al-Ilah, astăzi Allah adorat de urmaşii lui Ismail, primul fiu al lui Avram şi fratele lui Isac, provine tot de la sintagma arhetipală Vilah-Vilah prin omiterea (afereza) literei (fonemului) V. Sintagma „Fiul Omului” prezentă atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament nu are înţeles în lume decât dacă Fiul este considerat Fiul Unicului Dumnezeu, adică Fiul Celui întruchipat pe vârful Omul din Bucegi, după cum se vede Kogaion al lumii, cuvântul Sfinx având chiar înţelesul de întruchipare.

Atât prin caracteristicile sale de preot al Dumnezeului celui Prea Înalt, care l-a întâmpinat cu pâine şi vin pe Avraam, cât şi prin numele său, Melchisedec aparţine de asemenea complexului religios valahic.

Tot în acest context mai trebuie menţionat că Vaç, numele vedic pentru suflul universal cu atribuţii cosmogonice derivă de la acelaşi arhetip primordial Valac-Valac, bine ilustrat nu numai de simbolurile ci şi de toponimele pământului pe care trăim ca români. Ceea ce astăzi redescoperim cu neîncredere, încă, pe baza postulatului lui Casirrer, Scrierile Vedice consacrau cu 4000 de ani în urmă prin zeificare. Cuvântul Vaç, respectiv Valah, este cifru al logosului universal, atâta doar că ei i-au spus „sufletul lumii” sau „suflul universal”.

Datorită unor descifrări de ultimă oră pe care le datorăm domnului Adrian Bucurescu, limba română trebuie considerată continuatoarea directă a Limbii Curate numită ORO MANISA îndeplinind funcţia de Grai Divin utilizat de zeii geţi (a se înţelege marii preoţi geţi) cu peste 3000 de ani în urmă.

Despre toate acestea la un loc, prin a căror reunire se alcătuieşte un sistem armonios cu centrul în spaţiul carpato-danubiano-balcanic, nimeni nu va mai putea spune „simple coincidenţe”, aşa încât respingerea lor, chiar şi numai prin ignorare, devine un gest culpabil căci, dacă avem de dat Cezarului ce este al Cezarului, avem de dat şi lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.

Aşadar, prezenţi, sub o formă sau alta, în Scrierile Vedice, în Vechiul Testament şi în Noul Testament, dar şi în Coran românii nu mai pot împărţii cu nimeni responsabilitatea demersurilor care se impun pentru a aşeza pe baze ontologice mişcarea pentru unitatea credinţei ca singura formă de a trăi în mod real sacrul. Avem a ne asuma la nivelul fiecărui individ rolul pentru care trăim în lume, fără de care devenim inutili, numai buni pentru a fi dispreţuiţi, ocărâţi şi hăituiţi de cei care ne sug. Ar trebui să fim „Grădina Maicii Domnului”, dar 80% din avuţia „Grădinii” am dat-o pe mâna jefuitorilor şi continuăm să dăm prosteşte în schimbul promisiunilor deşarte.

De prea multă vreme ne tocăm între noi oferindu-ne pradă Înaltelor Porţi, tocmai fiindcă ne-am pierdut idealul pentru care să ne coaguleze ca naţiune respectată pentru menirea şi aportul ei în lume. Îmbuibarea, oricare ar fi ea, nu poate înlocui IDEALUL, tot aşa după cum sărăcia nu îl poate distruge. Te naşti pentru a deveni om, trăieşti ca om şi mori ca om numai crezând în IDEAL. Restul nu sunt decât mijloace pentru a-l sluji.

Nu putem înlocui idealul cu mijloacele, iar IDEALUL nostru ni s-a dat de la Facerea Lumii, în sensul concret al cuvântului. Suntem singurii care mai putem restitui prezentului istoria sacră a vetrei originare ca primă condiţie pentru Schimbarea la faţă a Europei. În ceea ce ne priveşte întrebarea ni se pune tranşant: a fi sau a nu fi? Ştim să slujim pentru a deveni utili şi respectaţi pentru calitatea prestaţiei sau vom fi desconsideraţi în continuare ca nevolnici?  – George Liviu Teleoacă – vestitorul.blogspot.ro

VIDEO. Vaccinurile ucigașe – Spovedania unui consultant OMS, fost director al Sanofi Pasteur – lider mondial pe piața vaccinurilor

Oameni buni, dacă nici ceea ce spune cu un uriaș cinism dr. Jean-François Saluzzo, consultant OMS, fost director al Sanofi Pasteur, nu îi pune pe gânduri pe decidenții noștri, atunci este grav.

Într-o prezentare video pe care o puteți vedea mai jos, dr. Jean-François Saluzzo aruncă în aer industria vaccinurilor; și o face de pe poziția de consultant al OMS și fost director al liderului mondial de pe piața vaccinurilor umane, Sanofi Pasteur – compania care se laudă că produce anual un miliard de doze de vaccinuri, ceea ce face posibilă vaccinarea a 500 de milioane de oameni… (Sanofi Pasteur)

saluzzoAscultând spovedania lui Jean-François Saluzzo, ți se ridică părul în cap. Specialiștii nu știu cu adevărat cum funcționează un vaccin și niciodată nu pot să fie absolut siguri că nu va ucide!!! Mai mult decât atât, în prezentarea video de mai jos, consultantul Organizației Mondiale a Sănătății face și un scurt istoric al nenorocirilor create în timp de vaccinuri, subliniind că, de câteva ori, DOAR PRINTR-UN NOROC s-a evitat contaminarea cu boli mortale a sute de milioane de oameni.

În condițiile în care NIMENI nu monitorizează efectele vaccinării în timp, lucru subliniat clar de Saluzzo, NIMENI nu știe cu adevărat care sunt consecințele, în timp, ale unui vaccin. Și atunci, cum se poate pune problema obligativității lui, așa cum se discută tot mai mult astăzi?!?

Acest video ar trebui văzut de toți impostorii din sistemul medical românesc, cei care pretind că vaccinurile sunt absolut sigure. Pentru că nu sunt deloc!

Vizionați filmulețul și distribuiți-l! – cunoastelumea.ro

Tot adevarul despre efectele daunatoare ale vaccinurilor, il puteti afla citind categoria: Vaccinuri

Comentariul zilei. „Ţara Havila menţionată la FACERE 2,11, consemnată şi de Scrierile Vedice, este VALAHIA în care trăim astăzi”

Comentariul apartine Parintelui Gheorghe-Radu S[l[gian, postat la articolul: Cum il reduce Putin la tacere cu argumente pe un “inaintas” diversionist BBC

Ţara Havila menţionată la FACERE 2,11, consemnată şi de Scrierile Vedice, este VALAHIA în care trăim astăzi. La FACERE 2,11 se spune că Dumnezeu a făcut raiul Iar din Eden ieşea un râu care uda grădina raiului şi se împărţea în patru braţe:

– Fison;
– Gihon;
– Tigrul şi
– Eufratul.

Numele primului râu era Fison. Acesta înconjoară toată Ţara Havila, în care se află aur; iar aurul din ţara aceea era bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix” [FACERE 2,11-12 – în BIBLIA DIORTOSITĂ DUPĂ SEPTUAGINTA a Î.P.S. Părinte Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului Feleacului şi Clujului]. Arheologii susţin sus şi tare că râul acesta este DUNĂREA şi că ţara HAVILA este VALHIA noastră. Asta înseamnă că avem de a face cu prima menţiune a unei ţări din Sfânta Scriptură. Există studii în tregi despre textul de la FACERE 2,11. Dacă aşa stau lucrurile, nu noi trebuie să intrăm în UE, ci UE trebuie să vină la noi. Înseamnă că noi avem o vechime de peste 7500 de ani.

Dar mai multe lucruri sunt aşa şi nu se iau în considerare. Spre exemplu, Sarmisegetuza are 3000 de ani vechime, î.Hr., iar Roma are 749. Deci, Sarmisegetuza e mai veche decât Roma cu 2300 de ani. Asta înseamnă că noi de la romani nu am avut ce lua, pentru că ei nu au avut o civilizaţie. Ei au fost nişte barbari care au impus – şi atât. Se învaţă în şcoli că cea mai veche scriere, este scrierea sumeriană. Tăbliţele de la Tartaria lângă Sibiu sunt mult mai vechi decât scrierea sumeriană, lucru confirmat de oamenii de ştiinţă. Foarte puţini ştiu asta. Sfântului Apostol Andrei i s-a spus în limba română veche: NEMIEST, adică, de aici încolo nu mai este populaţie la care să se predice Evanghelia. Unde i s-a spus asta? Lângă Câmpulung, la mănăstirea de astăzi NĂMĂIEŞTI – de la NEMIEST. Sfântul Apostol Andrei care a venit cu corabia după Păogorârea Sfântului Duh, la Tomis, la Constanţa de astăzi şi ne-a încreştinat, atât înaintea ruşilor, cât şi a ungurilor.  Dacă Putin îşi apără cu atât de mare înverşunare poporul său creştin-ortodox, care a fost încreştinat aproape la 1000 de ani după noi, atunci cum ar trebui să ne apere al nostru preşedinte? Dar dacă nu e ortodox? PAUZĂ….

O marturie despre Sfanta Lumina

Raza luminoasă era dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de secundă.

Tehnica ne-a lenevit. Pierderea timpului este si moartea sufletului

Sa nu ne miram de ce exista o asa mare degradare in societatea de astazi. Tineretul isi are radacina in familie. Daca familia a fost sanatoasa, crestina, a avut preoti, duhovnici, atunci si societatea si lumea tineretului a mers pe un drum sanatos.

calugar-monah

Dar dupa, ce lumea s-a supramodernizat, tineretul nostru a fost dezbracat, nu numai de costumatia lui originara, ci si de fondul lui sufletesc. In ultimul timp, lumea s-a modernizat din ce in ce mai mult, a intrat intr-o tehnica oarba.

TEHNICA NE-A LENEVIT, ne-a dus intr-o stare de amortire trupeasca si sufleteasca. E distanta mare intre mama noastra de altadata, care avea de dus cele doua oale la sapa, avea si un copli dupa ea. Daca intri intr-un muzeu sa vezi cusatura de la un epitapf de o frumusete artistica ce iti fura ochii, intelegi ca femeia a fost acolo intr-o oboseala si truda cu nopti nedormite. Astazi, femeia noastra moderna e grabita, ocupata sa faca cariera.

PIERDEREA TIMPULUI ESTE SI MOARTEA SUFLETULUI.

Tehnica a venit pentru acest fapt: sa-i fure omului timpul, sa nu se mai ocupe de cele duhovnicesti, pentru ca avenit conceptia materialista peste noi, ca omul nu mai are suflet. Are numai trup, bunuri de consum care trebuie sa-i fie la dispozitie in orice magazine. Merge 7 sau 12 ore la serviciu, vine acasa, se ingrijeste de o hrana mai putin sanatoasa, pentru ca acum vine si schimbarea genetica a alimentatiei. Omul nu mai are suport sanatos, un sirop sanatos, un ghiveci, o hrana si bautura sanatoasa.

De cand e nascut, copilul traieste intr-un fals. Omul trebuie sa traiasca precum pasarea, unde este libertate deplina. Asa cum pasarea in inaltimi vede nimicnica pamantului, la fel si omul in libertate poate sa-si vada pacatosenia. Noi am luat tehnica aceasta prea devreme, prea abrupt ca sa putem rezista impotriva ei. Omul de astazi se vede in fata televizorului, a calculatorului, unde pierde ore si zile intregi si e furat de tot felul de imagini, incat nu se mai gandeste la icoana lui de altadata, nici la frumusetea cerului, a padurilor, nu se mai opreste la bogatiile tarii noastre.

Copilul nostru nu mai este invatat cu o spovedanie, sa mearga la o biserica, sa cante o cantare bisericeasca, nu mai este invatat sa se adreseze lui Dumnezeu si asta este cel mai mare rau care bantuie tara noastra si viata noastra materiala si spirituala.

CE FACEM NOI CA INDIVIZI?

Daca noi incercam sa ne redresam viata, atunci toata tara va inflori.

Din „Ne vorbeste Parintele Justin” – vol II. Petru Vodă, februarie 2013, Fundaţia Justin Pârvu – ganduridinierusalim.com

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

SAUDITII SI TURCII, SPRIJINITI DE FRANTA, ISRAEL SI STATELE UNITE PREGATESC INVAZIA SIRIEI? NEUTRALIZAREA RUSIEI PRIMUL PAS!

Realizând ca o invazie masivă in Siria, ar provoca o reactie cu o tactica nucleara din partea Rusiei, saudiții și turcii au schimbat strategia: neutralizarea Rusiei devine de importantă majoră si trebuie facută în primul rând, apoi ocuparea Damascul dintr-o singură lovitură, cu trupe trimise pe ascuns în calitate de turiști în interiorul țărilor din jur!

nave

Într-o schimbare uimitoare și vicleană, Arabia Saudită și „Coaliția Arabă împotriva Terorismului”, precum și Turcia si-au schimbat planurile de invazie initiale, care presupunea o invazie masivă din Arabia Saudită, prin Iordania si apoi în Siria. Odată ce acest plan pentru o invazie masivă a devenit evident, și răspunsul nuclear într-o asemenea invazie ar fi devenit inevitabil, saudiții și turcii si-au propus să formeze un nou plan.

Un plan mai viclean și poate chiar mai scandalos – de a neutraliza Rusia (în interiorul Siriei) în primul rând, iar mai apoi să ocupe Siria prin atacarea directă a Damascului.

În timpul unei emisiuni radio de o oră, gazduita in New York au fost dezvăluite detalii. Puteți asculta emisiunea radio, prin intermediul Youtube mai jos: 

Harta de mai jos vă oferă un aspect al zonei implicate:

AreaMap1

CETĂȚENIILOR LIBANEZI li s-a spus să plece IMEDIAT

In aceast dimineata au apărut informatii conform cărora, ceva foarte important s-a pus in mișcare, odata ce Arabia Saudită (SA) si-a avertizat public cetățeniii să nu călătorească în Liban și au cerut ca saudiții din interiorul Libanului să părăsească imediat aceast tara. Aproximativ două ore mai târziu, Emiratele Arabe Unite (EAU) si-au anuntat de asemenenea cetățenii sa faca exact același lucru.

SuperStation95, au confirmat conform surselor pe care le au la Pentagon, că cu cateva zile în urmă, submarine apartinand Turciei, SA si altor tari din Coalitia Araba traversează apele Bosforului indreptandu-se spre estul Marii Mediterane, in apropiere de statia din Latakia, Siria și altele spre zona din sud-vestul Tartusului, Siria. In ambele locații se afla baze rusești și trupe rusesti stationate în interiorul Siriei.
Se crede ca submarinele vizează navele rusești, care sunt echipate cu sistemul avansat de anti-rachetă S-300 sau S-400.

TurkSubBosporus

La primirea unei comenzi de atac, aceste submarine vor declanșa torpile catre vasele rusești care patruleaza Marea Mediterană lângă Siria și vor ataca NAVELE ancorate în porturile Tartus si Latakia, cu intenția de a dezactiva (nu scufunda) si  neutraliza capacitățile anti-aeriene ale acelor nave.

Având în vedere că turcii, saudiții și alte națiuni din „Coaliția Araba Impotriva Terorismului” au submarine, va fi greu de a preciza exact care națiune este responsabila pentru atacarea navelor rusești. Toate acestea vor respinge eventualele acuzatii.
Odată ce navele în patrulare și cele din port vor fi dezactivate, va exista o gaura in apararea aeriana a Siriei. La acea vreme, avioanele de război de la baza aeriana Incirlick din Turcia, va începe atacuri în Siria, prin acest decalaj de apărare aeriană, și să atace în mod direct Damascul.

Trupe sub acoperiere si miscari de echipamente in Jordan, Lebanon

În vederea pregătirii acestui nou plan, timp de peste o săptămână, mii de soldați din „Coaliția Araba Impotriva Terorismului” au călătorit în liniște în grupuri mici, ca „turiști” în Liban, precum și in Amman, Iordania.

În prezent, este de asemenea,cunoscut faptul, că guvernul israelian lucreaza în liniște cu Iordania și Arabia Saudită pentru a ajuta la deplasarea unui mare numar de trupe arabe prin înălțimile Golanului spre nordul Siriei, pentru a ataca Damascul in vederea răsturnarii președintelui Assad.

Sursa noastră de la Pentagon ne-a spus „Este în interesul Israelului să-l răstoarne pe Assad pentru că în acest fel, ei ajung să păstreze înălțimile Golan, zona care de drept apartine Siriei.” Faptul ca Israelul a autorizat trupelor arabe armate să mărsăluiască în masă, prin înălțimile Golan, este un risc pentru Israel, dar unul prin care va stimula încrederea (noului) regim sirian. (Prin înșelăciune ei vor purta un război.)

Vase de marfă care transportă containere de arme și provizii, au călătorit prin Canalul Suez, ancorand în Liban, și descărcand containerele pline de arme și muniții pentru depozitele din afara Beirutului.

Trupele sub acoperire sunt apoi chemate să se prezinte la depozite pentru a-si ridica armele pe care le vor folosi.

TINTA: DAMASC

Damascul se află la numai aproximativ 60 de mile de Beirut, Liban si la aproximativ 80 de mile de Inaltimile Golanului.

Potrivit surselor noastre, există deja peste treizeci de mii de oameni ascunsi în interiorul Libanului, iar numărul este în creștere cu fiecare oră.

În plus, ni se spune ca există peste cincizeci de mii de oameni în interiorul Jordanului, ocupand hoteluri intregi și apartamente în întreaga zonă Amman.

Desigur, există încă aproximativ 150.000 de militari în nordul Arabiei Saudite pentru „exercițiu lor militar.”

Înainte de a  începe atacurile, Turcia va muta trupele peste granița siriană aproape de Azaz, pentru a atrage atenția asupra acestei zone; o zonă în care o invazie turcă, este așteptată de câteva săptămâni. Odată ce această luptă devine severă, trupele din Liban, Iordania și Arabia Saudită se vor misca in liniste in nord, în Iordania.

Potrivit surselor noastre, trupele sub acoperire se vor muta de la Amman, Iordania, în înălțimile Golan, cu ordinul de a ataca Damascul din partea de Sud. Colegii lor din Beirut se vor muta pentru a ataca Damascul din Vest. În același timp, restul de 150.000 de militari, care participă în continuare la „exercițiul militar”, în Arabia Saudită si care a început săptămâna trecută, vor trece din Arabia Saudită în Iordania, pentru a ajunge in Siria de unde va lovi Damascul prin Est. Liniile albastre de pe harta de mai jos arată invazia terestra:

AreaMap2

Datorită distanței semnificative de teren implicat, segmentelor de militari li se va cere sa inceapă deplasarea la momente diferite. Acest lucru va fi singura avertizare pe care o vor avea sirienii și rușii in legatură cu atacul lansat.

FRANȚA si a expediat singurul portavioan de luptă in MEDITERANA

În ultimele 24 de ore, Franța – care se opune participarii Rusiei în Siria a ordonate brusc ca singurul său portavion, Charles de Gaulle, inclusiv Grupul de Luptă, pentru a se muta imediat” din Golful Persic în estul Mediteranei. Chiar in zona unde submarinele turcești au fost trimise pentru a decapita flota rusă.

FrenchCarrierCharlesDeGaulle

Acest lucru va introduce Forta Navala Franceza direct în luptă, iar avianele franceze suficient de aproape de Latakia și Tartus pentru a se asigura că sistemele S-300 și S-400 vor fi eliminate, permițând turcilor care pornesc din baza aeriană Incirlick să ajungă la Damasc.

„Încetarea focului” o înșelăciune

Acum este clar că „încetarea focului”, dintre SUA si Rusia / Siria, a fost proiectată pentru a fi pur și simplu o tactică de întârziere, pentru a permite re-poziționarea forțelor SA / UAE și Turesti! Incetarea focului a fost un șiretlic, o înșelăciune, să se acorde timp agresorilor pentru a se repoziționa și a se reorganiza într-un mod care sa prevină Rusia de la folosirea bombelor tactice și anularea apărarii rusești, care să permită o decapitare rapida a Damascului.

Cu excepția cazului în care rușii, care au fost de bună-credință și au căutat soluții la problema Siria, nu se organizeaza rapid, vor fi total copleșiti fara a avea posibilitatea de a-si folosi bombele tactice. Rusia va pierde Siria și va fi umilită pe plan mondial.

La acel moment, Rusiei i se va da de facut o alegere:

• Ia-ti jucariile, pleaca de la masă, și du-te acasă, SAU;
• Angajarea într-un război pe scară largă pentru a salva o țară (Siria), care a fost deja cucerita.

Ar fi o înfrângere zdrobitoare pentru ruși, care au făcut totul în conformitate cu Legea Internationala, dar au fost învinși de trădarea inimaginabila a celor din SUA, Marea Britanie, Franța și „Coaliția Arabă Impotriva Terorismului”.

Cu excepția cazului în Rusia este pregătită să reacționeze prin scufundarea submarinelor turcești la prima torpila, sau au alte aranjamente pentru a-si proteja sistemele de rachete S-300 sau S-400, pentru a preveni o gaură, sau poate să treacă în Turcia din Georgia și Armenia, în așa fel încât să-i deraieze pe turci, totul va fi pierdut. – superstation95

Daca toate aceste informatii receptate sunt corecte, atunci dragii mei cititori, ne apropiem cu pasi repezi de ceea ce va reprezenta poate cel mai ingrozitor conflict de care a avut parte aceasta planeta.

Adevaratul interes al marilor puteri din zona, il puteti afla citind urmatorul articol:

Care este interesul marilor puteri in Zona Golfului si de ce suntem aproape de un Razboi Mondial

 

Cum il reduce Putin la tacere cu argumente pe un „inaintas” diversionist BBC

Nu sunt vreun fan a lui Vladimir Putin, dar omul acesta rosteste adevarul. Numai cei indoctrinati bine de televiziunile papusarilor sau vanduti ar putea sa-l contrazica.

Urmariti va rog si:

Situatia din Ucraina. Mass-Media vs Realitate

Iar alte lucruri interesant pe care le-a mai spus presedintele Rusiei, le puteti afla citind categoria: Vladimir Putin

Mugur Vasiliu – Naționalist sau patriot / erou-martir sau victimă