6 August – Schimbarea la Fata a Domnului Iisus Hristos!

Este posibil ca imaginea să conţină: text care spune „Schimbarea la Față Domnului Iisus Hristos (6 august) Sfânta Sărbătoare a Schimbării la Față să vă aducă lumină în suflet și în cuget, pace și liniște, sănătate și prosperitate, iubire și bucurie, credință și speranță, înțelegere și armonie, iar Domnul Iisus Hristos să vă apere de toate relele știute și neștiute! Să fiți binecuvântați!”

6 August – Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Cititi va rog si alte subiecte interesante la categoriile: MANTUITORUL IISUS HRISTOSMinuni si Ortodoxie

Ce semnifica cuvintele Mantuitorului: „…nu-l opriţi, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi.”

In Evanghelia de azi (Noiembrie 16) se spune că: „Iisus i-a răspuns: nu-l opriţi, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi.”; As vrea sa inteleg la ce se refera Domnul.

Doamne ajuta!

Maria

Doamne ajută!

Cuvintele aceste au fost spuse de către Domnul Hristos în contextul în care Apostolii opriseră pe cineva de la scoate demoni: „Învăţătorule, am văzut pe unul care scoate afară diavoli în numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu Te urmează împreună cu noi”. Înainte de acesta Hristos le spuse că „cine este mai mic între voi toţi, acela este mare”. Așadar Sfânt Ioan, probabil gândind că au greșit atunci când l-au oprit pe acela, a cerut lămuriri de la Învățătorul. Sfântul Teofilact al Bulgariei, în tâlcuirea la Evangheliei după Luca spune: „Aşadar, loan s-a temut aceasta: ca nu cumva să fi făcut lucru de trufie oprindu-l pe acel om. Şi pentru care pricină îl opreau pe om? Nu zavistuindu-l, ci judecându-l pe el nevrednic de a face minuni, căci nu primise împreună cu dânşii darul facerii de minuni, nici nu l-a trimis pe El Domnul spre aceasta, asemene a lor, [Apostolilor,] şi nicidecum nu urma acela lui Iisus.”

Și tot Sfântul Teofilact ne spune, că în spatele acestor cuvinte ale Mântuitorului stă acest înțeles: „Lăsaţi-l pe el să facă aceasta, căci zdrobeşte şi el puterea satanei; şi, de vreme ce nu vă împiedică pe voi întru propovăduire şi nici nu-i ajută diavolului, dintru această pricină el este pentru noi. Căci acela care nu este împotriva Lui Dumnezeu, pentru Dumnezeu este, precum şi acela care nu adună cu Dumnezeu, acela cu diavolul este”.

Cu alte cuvinte atunci când cineva, chiar și fără să își dă seama, lucrează binele el lucrează pentru Dumnezeu și implicit împotriva diavolului.

pr. Andrei – doxologia.ro

Am pus aceste explicatii in special pentru cei care il ponegresc pe Sfantul Parinte Arsenie Boca sau pe Sfantul Otroc Veaceslav.

Asa ca luati bine aminte inainte sa judecati, mai bine sa ne vedem de ale noastre si are Domnul grija sa ne descopere ce nu e bine.

Cititi va rog si alte subiecte interesante la categoriile: MANTUITORUL IISUS HRISTOSMinuni si Ortodoxie

Înălțarea Domnului

La patruzeci de zile de la Invierea lui Hristos si cu zece zile inainte de Pogorarea Sfantului Duh, praznuim Inaltarea la cer cu trupul a Fiului lui Dumnezeu intrupat.

Înălțarea Domnului 2020. Rugăciunea puternică pe care toți ...

Inaltarea lui Hristos arata care este destinatia omului; firea omeneasca pe care El a asumat-o a fost pe deplin transfigurata, ea nu s-a desfiintat in unirea cu cea dumnezeiasca. Daca devine nevazuta dupa Inaltare, acest lucru se datoreaza indumnezeirii ei. De altfel scopul omului nu este sa se piarda in lume, pentru ca atunci s-ar pierde cel mai important factor al realitatii.

Au existat pareri ca acest lucru a fost posibil, deoarece Hristos nu a avut un trup real. Aceste conceptii aveau ca punct de plecare dualismul dintre spirit si materie. Sfanta Scriptura ne descopera ca intreaga creatie a fost creata buna, ca cele create nu se opun Creatorului. Sfintii Parinti marturisesc ca ceea ce nu a fost asumat, nu a fost indumnezeit, deci, daca Hristos nu a asumat firea noastra, ramanem in continuare in moarte.

Fiecare moment din viata lui Hristos vesteste o alta etapa, Intruparea are in ea intr-un mod tainic Jertfa si Invirea, Invieea ascunde in ea Inaltarea.

Adesea Inaltarea lui Hristos, ca si Invierea lui au fost intelese ca fiind niste lucrari ale Tatalui asupra Fiului Sau. Trebuie sa avem in vedere, ca moartea lui Hristos nu a avut ca tinta satisfacerea onoarei jignite a Tatalui, ci transfigurarea firii omenesti. De aceea atat in Inviere cat si in Inaltarea Sa, Hristos nu este pasiv.

Evanghelistul Luca spune ca Hristos i-a luat pe ucenicii Sai, i-a dus spre Betania si acolo Si-a ridicat mainile, i-a binecuvantat si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie sa intelegem ca acesta a fost ultimul act al lui Hristos in lume, El nu devine absent in creatie. Inaltarea lui Hristos nu insemana retragerea din creatie, El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Temei pentru credinta in Inaltarea lui Hristos avem si in Evanghelia lui Marcu, in versetul 19 din capitolul 16, unde se spune ca Iisus Hristos S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui. Astfel, Tatal il iubeste pe Fiul in Sfantul Duh nu doar ca Dumnezeu ci si ca om. Prin acesta trebuie sa intelegem ca toti cei care ne-am unit cu Hristos, devenim partasi la aceasta iubire dumnezeiasca.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi. – crestinortodox.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante la categoriile: MANTUITORUL IISUS HRISTOSMinuni si Ortodoxie

Mantuitorul Hristos a salvat de la moarte un grup de 72 de creștini care urmau să fie omorâți de organizatia terorista Boko Harem

O poveste miraculoasă depre salvarea unor vieti vine din Nigeria de nord. Un grup de peroane relatează despre o intervenție divină prin care IIsus li s-a aratat la 72 de creștini nigerieni convertiti de la islam, in timp ce acestia așteaptau sa fie executati de catre grupul terorist Boko Harem.

Ce înseamnă când îl visezi pe Dumnezeu sau pe Iisus

Potrivit Barnabas Aid, un grup de 500 de nigerieni s-au convertit din islamisti in crestini. Organizatia terorista Boko Harem a capturat 76 de membri ai grupului. Grupul include bărbați, femei și copii.

Patru dintre conducătorii grupului creștin au fost uciși după ce au refuzat să renege credința în Hristos. Mai apoi văduvele bărbaților au fost abordate cu aceeași întrebare. Înainte de a lua decizia, copiii au venit și au anunțat că Iisus le-a apărut, asigurându-le că vor fi ok, relateaza Breaking News Christian.
Nu după mult timp, Iisus a apărut din nou, de data asta întregului grup de 72 de persoane ramase, spunându-le să nu se teamă, deoarece El îi va proteja. Mantuitorul i-a îndemnat să rămână încrezători în puterea Sa și să nu renunțe la credința lor.

Văduvele acum cu încredere proaspătă le-a spus că nu renunta la Hristos. În timp ce se pregăteau să împuște copiii, cei de la Boko Harem au izbucnit brusc în țipete exclamând „șerpi!” în timp ce fugeau de la locul faptei.  Unii dintre bărbați păreau să moară instantaneu.

Conform Barnabas Fund, toate cele 72 de persoane din grup au supraviețuit experienței. Acum locuiesc în alte regiuni din Nigeria considerate sigure pentru a convietui ca si crestini. Pretotul local creditează apariția lui IIsus si spune că acești oameni nu știau niciun text biblic, toți fiind analfabeți și prin urmare, neavand acces la scripturi, IIsus a venit El insusi la ei. – lightworkers.com

Cititi va rog si alte subiecte interesante la categoriile: MANTUITORUL IISUS HRISTOS, Minuni si Ortodoxie

Hristos a inviat! Lumina sfanta a coborat la Ierusalim! Multumim Doamne!

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoriile: MANTUITORUL IISUS HRISTOS si Ortodoxie

Vinerea Mare – Rastignirea Domnului si Mantuitorului Nostru Iisus Hristos!

Este Vinerea Mare sau Vinerea Scumpă, ziua când Hristos a murit

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: „Praznuim omorarea mortii”.

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.

Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era „un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat” (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi „locas de veci”. Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Prohodul necenzurat:

Video si Text. Prohodul Domnului Necenzurat

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoriile: MANTUITORUL IISUS HRISTOS si Ortodoxie

Cununa lui Hristos!

V-aţi întrebat vreodată din ce a fost împletită cununa lui Hristos ? Mulţi vor spune : din spini ! Dar nu orice fel de spini, ci din spin târâtor ! Această specie este fără floare, fără frunze…numai nişte nuiele elastice, pline cu spini ascuţiţi, care se întindeau în tot pietrişul şi bolovănişul drumurilor din Ierusalim.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

E atât de dureros încât de te-ar înţepa în picior, imediat s-ar umfla şi s-ar înnegri locul, de parcă acel spin ar fi otrăvit…iar în vremea aceea, ca să fie scos de către un doctor, ar trebui să fie scos cu o bucată din locul în care s-a infipt pentru că alta posibilitate nu există.
Gândiți-vă acum : cununa lui Hristos a fost împletită din trei nuiele de spin târâtor care aveau patruzeci şi doi de spini ! Iată mărturia lui Sotirios Crotos, unul din cei şaptezeci de ucenici şi unul dintre cei care au ajutat la coborârea de pe Cruce a lui Hristos ( Sotirios Crotos, înainte să-l întâlnească pe Hristos practicase medicina) :

,,…Coroana de spini era foarte îndesată pe cap. Am zis în gând :,,Doamne ajută-mă!”.Mi-a dat în gand să torn ulei de jur împrejurul ei, pe dedesubt. Am turnat şi cele trei nuiele de spin târâtor au ieşit, LĂSÂND SPINII ÎNFIPŢI ÎN CAP….
Doamne Dumnezeule, tot capul era numai cheaguri de sânge, amestecate cu par. I-am spălat capul, l-am masat usor cu ulei de migdale şi am cules uşor toţi spinii, LĂSÂND ÎN URMA LOR GĂURI, CU TOTUL PATRUZECI ŞI DOI. L-am uns cu uleiuri aromate şi mirodenii. L-am pieptănat. Faţa şi gâtul erau numai şiroaie de sânge, iar barba plină de scuipat.

Ah ! Spatele, tot spatele, de la umeri la brâu era o masa de carne. În douăzeci şi şase de ani de practică a medicinii am întâlnit bolnavi rupţi, flagelaţi, arşi de vii, cu ochii scoşi, ciopârţiţi, bătuţi, jupuiţi, dar n-am întâlnit un spate aşa de sfărâmat şi fărâmiţat.
Vai ! Câtă durere a putut răbda fără murmur. Nu e de mirare, că la fiecare pas cădea….”

Deci cine putea să bea acest pahar al durerii ??? Numai un singur OM..numai Cel care a venit să ne răscumpere şi care a purtat toate crucile şi păcatele firii omeneşti, numai Cel care a împăcat Cerul cu Pământul şi pe Om cu Dumnezeu : IISUS HRISTOS.
Şi câtă suferinţă trupească a îndurat , nu aceasta a fost cea mai cruntă !

TREI MARI ŞI IUŢI DURERI A AVUT DOMNUL :
– când i-au întins soldaţii trupul pe Cruce de I s-au desfăcut toate încheieturile( Crucea fiind mare şi trupul Său delicat). Atunci s-a împlinit proorocia lui David :,,Numărat-au oasele mele”
– când a văzut că nu mulţi s-au întors la credinţă şi şi-a vărsat sângele în zadar
– când a văzut-o pe Preacurata Maica Sa zdrobită de durere la picioarele Crucii .

RUGĂCIUNE DE MULŢUMIRE …

Mulţumim, Multmilostive Doamne, că ai primit a pogorâ din înălţimea Sfintei Tale măreţii şi a Te răstigni de bunăvoie pe Cruce ca să ne scoţi pe noi din adâncul iadului şi din legăturile păcatului şi să ne aduci Duhul Tatălui. Pe Acesta, Preasfinte Dumnezeule, nu-L lua de la noi, nici Preacuratele, Preacinstitele şi de Viaţă Făcătoarele Tale Taine, ci binevoieşte a ne curăţi, lumina şi mântui cu ele, Dumnezeul părinţilor noştri, şi pe noi, păcătoşii, şi pe tot neamul nostru mic şi mare, viu şi adormit. Amin ! – fb.com

Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie 

Craciun fericit!

CE SUNT FERICIRILE? – PREDICA DE PE MUNTE

Image result for FERICIRILE - PREDICA DE PE MUNTE

238. Ce sunt Fericirile?

Dupa randuiala Vechiului Testament, pentru a implini Legea, credinciosul trebuia sa asculte de cele 10 porunci. Potrivit cuvintelor Mantuitorului: „Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc” (Matei 5, 17), cele 10 porunci trebuie pazite si de crestini, intocmai.

Pe langa aceste zece porunci, Mantuitorul a mai dat crestinilor alte noua indemnuri, prin care se implineste Legea, in scopul desavarsirii morale. Pe acestea nu le-a dat insa in chip de opriri sau porunci, ci in chip de „fericiri”, fiindca ele se potrivesc deplin cu smerenia si blandetea Mantuitorului Hristos. Pe de alta parte, cele noua Fericiri sunt atat de potrivite cu nazuintele sufletului crestinului, incat, numai auzindu-le, suntem indemnati singuri sa le indeplinim. In acest inteles Sfantul Apostol Iacov numeste legea Noului Testament „Legea cea desavarsita a libertatii” (Iacov 1, 25). Faptul ca Mantuitorul infatiseaza laolalta fericirea si desavarsirea arata ca acestea sunt strans legate. Intr-adevar, nimeni nu poate fi fericit fara a fi desavarsit, iar cel ce cucereste desavarsirea morala dobandeste prin aceasta si fericirea.

De aceea, in fiecare fericire trebuie sa deosebim mai intai invatatura sau indemnul si apoi fericirea sau fagaduinta rasplatirii. Pe scurt, prin „Fericiri” se inteleg cele noua cai pe care crestinul trebuie sa mearga pentru a ajunge la fericirea vesnica, sau cele noua virtuti prin care putem dobandi fericirea.

239. Care este fericirea intai si ce inteles are?

„Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 3). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul ne invata ca prima virtute pe care trebuie sa ne-o insusim pentru a intra in imparatia cerurilor, adica pentru a dobandi fericirea, este „saracia cu duhul”.

Dar ce inseamna „saracia cu duhul”?

Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de , cuvintele „saraci cu duhul” inseamna „smeriti de buna voie”, adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine, pacate prin care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Ele nu arata deci pe cei neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Crestinii care cunosc si urmeaza pe Hristos sunt „invatati de Dumnezeu” (I Tes. 4, 9) si „fii ai luminii… nu ai intunericului” (I Tes. 5, 5), intrucat au dobandit invatatura dumnezeiasca de la Biserica, prin harul Sfantului Duh (I Cor. 5 s.u.).

Saraci cu duhul sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii.

Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme rat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.

Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are neaparata trebuinta.

240. Care este fericirea a doua si ce inteles are?

„Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia” (Matei 5, 4). Plansul, ca si rasul, poate avea diferite cauze. intelesul lui depinde deci de cauza din care porneste. Astfel este o mare deosebire intre plansul celui ce-i pare rau pentru vreun pacat savarsit si plansul unui hot, de necaz ca nu i-a reusit o incercare de furt, sau pentru ca a fost prins si pedepsit.

De aceea, din aceasta fericire nu trebuie sa intelegem ca toti cei ce plang ar putea dobandi mangaierea. Aici este vorba numai de cei ce plang din pricina ca se intristeaza si le pare rau pentru pacatele savarsite649 (Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvantul XV la Matei, Migne, P. G., LVII, col. 225), cu care au mahnit pe Dumnezeu si pe aproapele lor, ca fiul pierdut, Zaheu vamesul, sau talharul cel rastignit de-a dreapta Mantuitorului. Aceasta este intristarea despre care Sfantul Apostol Pavel scrie: „Intristarea, cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte” (II Cor. 7, 10). Despre aceasta intristare vorbeste si Sfantul Apostol Petru, aratand ca ea este pricinuita de feluritele ispite la care este supus cel credincios, spre lamurirea credintei lui si din care iese biruitor numai cel ce rabda pana la sfarsit (I Petru 1,6-7). Mantuitorul fericeste nu numai pe cei ce-si plang pacatele proprii, dar si pe cei care-si frang inima si plang pentru pacatele semenilor lor, rugand pe Dumnezeu sa le dea cainta, adica pe cei rataciti sa-i intoarca la calea cea dreapta, iar pe cei ce traiesc fara randuiala sa-i faca sa-si indrepte viata. Mantuitorul S-a intristat si a plans pentru pacatele celor ce locuiau in Ierusalim, Horazin, Betsaida si Capernaum, si care nu voiau sa se pocaiasca (Matei 11, 20-24; 23, 37, 38).

Darul lacrimilor aducatoare de bucurie 1-au avut, de asemenea, toti sfintii.

Fagaduinta mangaierii este unita cu indemnul de a plange, pentru ca intristarea pentru pacate sa nu duca la deznadejde. Celor ce plang din aceste pricini binecuvantate, Mantuitorul le fagaduieste mangaierea harica, adica, pentru viata de acum, iertarea greselilor, scaparea de chinuri si de pacate, iar pentru viata viitoare, imparatia cerurilor, adica.

Despre aceasta rasplata vorbeste Sfantul Evanghelist Ioan in Apocalipsa, cand infatiseaza rasplata celor ce au ramas credinciosi si statornici in necazul cel mare si pe care „Mielul, Cel ce sta in mijlocul tronului, ii va paste pe ei si-i va duce la izvoarele apelor vietii si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor” (Apoc. 7, 14-17).

241. Care este a treia fericire si ce inteles are?

„Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul” (Matei 5, 5).

Blandetea este cel dintai rod al bunatatii si iubirii aproapelui. Ea este o stare cumpanita si linistita a sufletului, insotita cu silinta de a nu supara pe nimeni si a nu se supara de nimic.

Cel bland nu murmura niciodata impotriva lui Dumnezeu, nici a oamenilor, urmand indemnul Sfantului Apostol Pavel: „Vorba voastra sa fie totdeauna placuta, cu sare dreasa, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia” (Col. 4, 6). Omul bland da cuvenita cinste si ascultare mai-marilor sai: nu batjocoreste, nu graieste de rau si nu osandeste pe semenii sai, ci se arata pe sine totdeauna smerit. Iar cand se intampla ceva potrivnic dorintelor lui, nu se lasa prada maniei si, mai presus de toate, nu se razbuna pentru jigniri.

Cea mai inalta treapta a blandetii este iubirea fata de cei ce ne prilejuiesc necazuri si suparari si care se arata prin iertare si impacare (Matei 5, 23-24). Culmea blandetii sta deci in purtarea pe care ne-o porunceste Mantuitorul, prin cuvintele: „Binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc” (Matei 5, 44).

Singura manie ingaduita si folositoare este aceea indreptata impotriva pacatelor si a patimilor si mai ales impotriva diavolului ispititor, in care nu a ramas nimic bun.

242. Ce a fagaduit Dumnezeu celor blanzi?

Dumnezeu a fagaduit celor blanzi ca vor mosteni pamantul. intr-adevar, este firesc ca aceia care se poarta cu blandete sa fie scutiti de multe suparari, necazuri si tulburari pe care le pricinuieste lipsa acestei virtuti, sa capete chiar iubirea celor din jur, o buna inraurire asupra semenilor si, in orice caz, sa stinga mania si ura indreptata impotriva lor. Rasplata ii vine celui bland chiar din practicarea blandetii. Fiind impacat cu Dumnezeu, cu semenii si cu sine, omul bland se bucura de o stare de liniste si siguranta deplina. Astfel trebuie intelese cuvintele Mantuitorului: „Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre” (Matei 11, 29).

Rasplata deplina, insa, va fi data celor blanzi in viata viitoare.

243. Care este a patra fericire si ce inteles are?

„Fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura” (Matei 5, 6).

Cuvantul „dreptate” are aici intelesul din Vechiul Testament, insemnand „cucernicie”, ca la Sfantul Ioan Gura de Aur, „virtutea in general”, ca la Sfantul Chiril al Alexandriei, „toata virtutea” cum spunea Zigaben; cu alte cuvinte plinirea poruncilor lui Dumnezeu, adica sfintenia, dreapta credinta si dreapta purtare. Cei flamanzi si insetati de dreptate sunt deci toti cei ce doresc cu ardoare sa infaptuiasca si sa se infaptuiasca binele. Aceasta dorinta este tot atat de fireasca si continua ca si foamea si setea trupeasca. Au dat dovada de aceasta puternica dorinta indeosebi sfintii si martirii care pentru Hristos au parasit familie, avere, voie proprie si s-au nevoit cu trairea unei vieti de inalta spiritualitate.

Saturarea fagaduita trebuie inteleasa ca o implinire a nazuintelor prin cucerirea desavarsirii, prin realizarea sfinteniei in viata aceasta, in parte, iar in cea viitoare pe deplin. Aceasta va fi potrivit fagaduintei Mantuitorului, Care zice: „Si oricine a lasat case, sau frati, sau surori sau tata, sau mama, sau femeie, sau copii, sau tarine pentru numele Meu, inmultit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica” (Matei 19, 29). „A fi flamand si insetat de dreptate” mai inseamna si a dori si a ne stradui din toate puterile pentru infaptuirea dreptatii ca virtute sociala, atat pentru noi, cat si pentru semenii nostri. Iar cand, din pricina smereniei, saraciei, neindemanarii noastre sau a puterii parasului, suntem nedreptatiti in aceasta viata, sa nu ne descurajam, ci sa avem nadejde tare ca vom primi dreptatea noastra, daca nu chiar in viata aceasta, ca femeia staruitoare din parabola judecatorului nedrept (Luca 18, 2-7), desigur in viata viitoare.

Simtul dreptatii este atat de inradacinat in fiinta omului, incat cu drept cuvant este asemanat cu nevoia trupeasca de hrana si apa, fara de care omul nu poate trai. In Vechiul Testament, au fost flamanzi si insetati de dreptate dreptul Iov, regii David si Solomon si, indeosebi, proorocii. Astfel, David se plange, in psalmul 73, ca pe pamant cei rai nu sunt pedepsiti, iar dreptii nu primesc incununarea virtutii. Iar proorocul Ieremia se revolta impotriva calcatorilor de lege (12, 1, 4). Impotriva asupritorilor si a judecatorilor nedrepti, Isaia striga: „… Nu mai faceti rau inaintea ochilor mei. Incetati odata! Invatati sa faceti binele, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, ajutati pe vaduva” (1, 16-17).

Crestinii nedreptatiti au privilegiul de a astepta, dupa fagaduinta Domnului, „ceruri noi si pamant nou, in care locuieste dreptatea” (II Petru 3, 13). Avand aceasta nadejde, ei indura mai usor suferintele legate de foamea si setea lor dupa dreptate, care, in toata plinatatea ei, nu se va potoli decat in imparatia cereasca.

244. Care este a cincea fericire si ce inteles are?

„Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui” (Matei 5, 7).

Milostenia sau indurarea crestina izvoraste din iubirea de Dumnezeu si de aproapele si se arata prin ajutorarea materiala si morala a semenilor nostri aflati in nevoie. Mantuitorul, Care este modelul desavarsit al milosteniei (Matei 11, 32; Marcu 8, 2), ne-a aratat ca la judecata de apoi faptele indurarii trupesti si sufletesti sunt acelea care ne vor deschide portile fericirii vesnice (Matei 25, 34-40). Dar, „chipurile de a milui – cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur – sunt felurite si porunca aceasta este intinsa”654 (Cuvantul XV la Matei, Migne, P. G., LVII, col. 227).

245. Care sunt faptele milosteniei trupesti?

Faptele milosteniei trupesti sunt in numar de sapte, si anume:

1) Hranirea celui flamand, care, din pricina saraciei si neputintei, nu se poate hrani prin munca proprie.

2) Adaparea celui insetat, care, din lipsa sau slabiciune, nu-si poate alina setea;

3) Imbracarea celui gol, adica a celui care, din cauza lipsei, nu are haine pentru acoperirea trupului;

4) Cercetarea celor in necazuri si nevoi, pentru ajutorarea lor;

5) Cercetarea celor bolnavi. Aceasta porunca se implineste mai intai prin cuvintele mangaietoare si compatimitoare; al doilea, sfatuindu-i sa sufere cu rabdare nenorocirea, fara cartire, ci cu binecuvantare, si facandu-i sa inteleaga ca suferinta este ingaduita spre incercare, intarire si ispasire; al treilea, indemnandu-i si ajutandu-i sa se spovedeasca si sa se impartaseasca si sa primeasca Taina Sfantului Maslu; al patrulea, invatandu-i sa nu cada in credinta desarta a celor ce voiesc sa-si castige sanatatea cu farmece si felurite inselaciuni diavolesti, ci sa-si puna increderea si nadejdea numai in mila lui Dumnezeu si in leacurile sfatuite de medici. Iar cand acesti bolnavi sunt lipsiti sau fara ajutorare, sa-i ajutam cu tot ce au nevoie: bani, medicamente, priveghere si altele.

6) Gazduirea calatorilor, mai ales a bolnavilor si a celor lipsiti de mijloace materiale, facand aceasta cu bucurie;

7) Ingroparea saracilor si a celor pe care nu are cine sa-i ingroape, daruind cele trebuitoare pentru inmormantarea lor crestineasca.

Daca moare o ruda sau un prieten, aceasta datorie se implineste prin petrecerea mortului pana la groapa, cu rugaciuni si acte de milostenie pentru sufletul raposatului si cuvinte de mangaiere pentru cei ramasi in viata.

Neindeplinirea acestor fapte fata de semeni inchide portile fericirii ceresti si aduce osanda vesnica (Matei 25, 41-46).

246. Care sunt faptele milosteniei sufletesti?

Faptele milosteniei sau indurarii sufletesti sunt tot in numar de sapte, si anume:

1) Intoarcerea celor rataciti la calea adevarului si a celor pacatosi la calea virtutii, dar cu duhul blandetii si al intelepciunii, spre a-i feri atat de pacatul deznadejdii cat si de cel al prea marii increderi in indurarea lui Dumnezeu.

Insemnatatea acestei fapte o arata Sfantul Apostol Iacov, cand zice: „Fratii mei, daca vreunul va rataci de la adevar si-l va intoarce cineva, sa stie ca cel ce a intors pe pacatos de la ratacirea caii lui isi va mantui sufletul din moarte si va acoperi multime de pacate” (Iacov 5, 19-20).

2) invatarea celor nestiutori si nepriceputi (Fapte 8, 31; Tit 2, 4-7);

3) Sfatuirea celor ce au trebuinta de sfat (I Tes. 5, 11-15). Trebuinta de sfat bun si dat la vreme au cei cu o viata pacatoasa, cei in nevoie si stramtorare, sau cei a caror viata si cinste sunt in primejdie.

4) Rugaciunea catre Dumnezeu pentru aproapele nostru (Iacov 5, 16; Filip. 1, 19; Col. 4, 3).

5) Mangaierea celor intristati (I Tes. 5,14), din pricina bolilor, a pacatelor sau a nenorocirilor de tot felul;

6) Nerazbunarea pentru raul facut de altii, ci rasplatirea raului cu binele (Matei 5, 44-48; Rom. 12, 19-21);

7) Iertarea greselilor savarsite de altii fata de noi insine, nu numai o data, ci „de saptezeci de ori cate sapte”, cum spune Mantuitorul (Matei 18, 22).

247. Cum trebuie savarsite aceste fapte ale milosteniei?

Spre a fi mai bine placute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie, mai intai, sa fie izvorate din iubire sincera fata de Dumnezeu si de aproapele. Femeia vaduva care a daruit la templu doi banuti, singurii pe care-i mai avea, trece mult inaintea bogatilor care puneau sume mari in cutia templului, dar numai de ochii lumii (Marcu 12, 42-44). Darul facut aproapelui, cuvintele de mangaiere si impacare care ies dintr-o inima lipsita de iubire, nu pot avea o buna inraurire, precum spune aceasta, minunat, Sfantul Apostol Pavel: „De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator… Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste” (I Cor. 13, 1, 3).

In al doilea rand, faptele milosteniei nu trebuie facute din interes, spre a fi vazute si rasplatite de oameni (Matei 6, 2-4). In al treilea rand, ele trebuie facute oricarui om aflat in nevoie, fara nici o deosebire (Luca 10, 36-37).

In al patrulea rand, trebuie sa daruim aproapelui nostru ajutorul de care are adevarata nevoie, potrivind ajutorul dupa trebuintele lui. Asa, de pilda, nu vom da unui lenes de mancare, caci, cum porunceste Sfantul Apostol Pavel: „daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance” (II Tes. 3,10). Totusi si fata de cei lenesi avem datorii de milostenie, dar cautand sa patrundem in acea latura a sufletului lor care sa-i vindece de lene.

248. Ce rasplata fagaduieste Dumnezeu celor milostivi?

Dumnezeu ii va milui, adica le va ierta pacatele, la judecata de apoi, caci, precum spune Sfantul Apostol Iacov: „Judecata este fara mila pentru cel care n-a facut mila. Si mila biruieste in fata judecatii” (Iacov 2, 13); sau, cum zice Sfantul Apostol Petru: „dragostea acopera multime de pacate” (Petru 4, 8). Ca virtutea milosteniei este cat se poate de pretuita, se vede lamurit din cuvintele Mantuitorului despre judecata de apoi, in care milostenia este aceea pentru care vom fi mai ales rasplatiti (Matei 25, 32-46).

249. Care este a sasea fericire si ce inteles are?

„Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).

Mantuitorul aseamana inima omului cu ochiul. Precum ochiul sanatos si curat poate vedea limpede (Matei 6, 22), tot asa numai cel cu inima curata, neacoperita de ceata pacatului, poate vedea pe Dumnezeu.

Cei curati cu inima sunt mai intai cei nevinovati si lipsiti de viclesug, ca Natanael (Ioan 1, 47) si ca pruncii (Matei 18, 3-4); apoi cei care, prin nevointe si rugaciuni neintrerupte, izbutesc sa-si smulga radacinile pacatului, adica sa-si goleasca inima de poftele si gandurile rele, de iubirea celor pamantesti, si sa o umple cu dorul dupa lumina dumnezeiasca si desavarsire. Acestia ajung sa-L vada pe Dumnezeu chiar din aceasta viata, aflandu-L pretutindeni, si mai ales in fapturile Sale, precum este Scris: „Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara, cuvant de aparare” (Rom. 1, 20). Pe unii ca acestia, Biserica ii numeste „vazatori de Dumnezeu”.

Dar vederea lui Dumnezeu in aceasta viata este nedeplina, precum zice Sfantul Apostol Pavel: „vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata” (I Cor. 13, 12). De curatenia inimii este strans legata virtutea castitatii. De aceea, Sfantul Ioan Gura de Aur crede ca prin curatenia inimii trebuie sa intelegem lipsa oricarui pacat in genere si indeosebi a pacatului. Iar castitatea se pastreaza prin cumpatare si post: „Luati seama la voi insiva – ne porunceste Mantuitorul – sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura si de grijile vietii, si ziua aceea sa vina peste voi fara de veste, ca o cursa…Privegheati, dar, in toata vremea, rugandu-va ca sa va intariti sa scapati de toate acestea care au sa vina si sa Stati inaintea Fiului Omului” (Luca 21, 34-36).

Pentru curatenia inimii s-au invrednicit dreptul Simeon si proorocita Ana sa vada pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Luca 2, 25 s.u.). Curatenia inimii este conditia cea mai insemnata pe care o cere Mantuitorul la indeplinirea oricarei fapte. Prin aceasta El arata insemnatatea partii launtrice a faptei, adica a intentiei, a gandului care-i sta la temelie, lucru de care nu se tinea destul seama in Vechiul Testament. Mantuitorul face din aceasta schimbare a adancului sufletului omenesc lucrul cel mai ales prin care morala crestina intrece si desavarseste morala Vechiului Testament.

In Vechiul Testament se oprea, de pilda, omorul; dar in Noul Testament se cauta a se inlatura si izvorul lui, adica mania din inima omului, caci asa cum spune Mantuitorul: „Din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19). Poftele si gandurile rele sunt semintele din care cresc pacatele si care, deci, trebuie inlaturate. Cu privire la aceasta, Mantuitorul spune: „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: sa nu ucizi; iar cine va ucide vrednic va fi de osanda. Eu insa va spun voua ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda” (Matei 5, 21-22).

Curatenia inimii este astfel cea mai inalta treapta a desavarsirii, a sfinteniei. De aceea ea va fi rasplatita cu cea mai mare fericire, care este privirea lui Dumnezeu.

250. Care este a saptea fericire si ce inteles are?

„Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).

Pacea intemeiata pe adevar, dreptate si dragoste este cel mai mare bun social pentru oameni si popoare. Ea usureaza ridicarea conditiilor de viata ale fiecarui om si inalta popoarele, aducandu-le propasire si fericire.

Profetii Vechiului Testament au descris imparatia mesianica a lui Hristos ca pe o imparatie a pacii si a dreptatii, iar ingerii au cantat in noaptea Nasterii Domnului: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Luca 2, 14). Aceasta pace intre oameni si popoare, dupa care nazuieste orice societate, izvoraste, dupa invatatura crestina, din pacea omului cu Dumnezeu si din pacea cu sine insusi, de care se bucura numai cei ce savarsesc binele. Despre aceasta pace deplina vorbeste Mantuitorul cand spune Ucenicilor Sai: „Pace va las voua, pacea Mea o dau voua” (Ioan 14, 27).

Facatori de pace sunt deci, dupa invatatura sfintei noastre Biserici, in primul rand cei ce savarsesc Domnului, zilnic, jertfa cea fara de Sange, rugaciuni si posturi pentru ca peste toti oamenii sa se reverse „pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte” (Filip. 4, 7). Facatoare de pace, solie a pacii si infratirii este in primul rand Biserica, deoarece ea propovaduieste totdeauna pacea, care izvoraste din iubirea de Dumnezeu si de aproapele.

Facatori de pace sunt de asemenea toti cei care nu numai ca iarta pe cei care cauta invrajbire, dar prin mijlociri intelepte si potrivite si prin pilda vietii lor inlatura neintelegerile si certurile dintre oameni si ii impaca, facandu-i din vrajmasi, prieteni. Facatori de pace sunt socotiti apoi si cei ce stabilesc armonie intre vointa trupului lor si vointa, aducand acea impacare a omului cu sine insusi.

Facatori de pace sunt, in sfarsit, toti cei care prin sfaturile, stradaniile si faptele lor impiedica razboaiele intre oameni. Facatorii de pace indeplinesc o lucrare asemanatoare celei savarsite de Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa impace pe omul pacatos cu Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu le fagaduieste numele haric de „fii ai lui Dumnezeu”, insotit, fireste, de fericirea vrednica de acest nume. Porunca de a face pace se adreseaza tuturor, precum citim in epistola catre evrei: ” Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14).

251. Care este a opta fericire si ce inteles are?

„Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 10).

Asa cum am vazut si la fericirea a patra, cuvantul „dreptate” are si aici intelesul de dreapta credinta si dreapta purtare, viata neprihanita, sfintenie, in care bineinteles este cuprinsa si virtutea sociala a dreptatii. Vechiul Testament ne vorbeste de multi drepti care au fost prigoniti din pricina luptei lor impotriva pacatelor lumii in care ei traiau si pentru indreptarea acesteia spre o viata morala.

Luptand pentru dreptate, au fost prigoniti proorocii.

Tot din pricina aceasta a fost rastignit Mantuitorul Hristos. El a proorocit Ucenicilor Sai ca vor fi prigoniti, ca si El: „Daca va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat. Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste” (Ioan 15, 18-19).

Cei prigoniti pentru dreptate vor avea parte de imparatia cerurilor, asa cum a fagaduit Mantuitorul. Caci se cuvine ca lucratorii impreuna cu El la zidirea unei lumi noi sa fie acolo unde este si El: „Parinte – S-a rugat Mantuitorul – voiesc ca unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava Mea” (Ioan 17, 24).

252. Care este fericirea cea noua si ce inteles are?

„Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi” (Matei 5, 11-12). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul fericeste pe cei care vor avea de suferit defaimari, prigoane si chiar moarte, din pricina credintei in El si a raspandirii Evangheliei crestine in lume.

Pentru credinta in Dumnezeu si pentru nadejdea venirii lui Mesia au suferit prigoane proorocii Vechiului Testament. De pilda, Proorocul Ilie a fost prigonit de Ahab si Izabela, fiindca i-a mustrat ca se inchinau la idolul Baal (III Regi 18); Proorocul Isaia a fost taiat cu fierastraul, din porunca regelui idololatru Manase; Proorocul Ieremia a fost izgonit din tara, pentru ca a mustrat pe cei nedrepti. Aceleasi suferinte au indurat multi altii pentru credinta lor cea dreapta (Matei 23, 35; Evr. 11, 32-40).

De aceea, Mantuitorul Iisus Hristos a indemnat pe Ucenicii Sai: „Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida; temeti-va mai curand de acela care poate si trupul si sufletul sa le piarda in gheena. Au nu se vand doua vrabii pentru un ban? Si nici una dintre ele nu va cadea pe pamant fara stirea Tatalui vostru. La voi insa si perii capului, toti, sunt numarati. Asadar nu va temeti; voi sunteti cu mult mai de pret decat pasarile” (Matei 10, 28-31).

Urmatori Mantuitorului, apostolii si martirii au dobandit cununa muceniciei, jertfindu-si viata pentru raspandirea credintei crestine. Calendarul crestin cinsteste amintirea a mii si mii de martiri care si-au dat viata de buna voie si chiar cu bucurie pentru Hristos. De aceea si ziua mortii lor a fost totdeauna pomenita de Biserica, nu ca zi de durere si de infrangere, ci, dimpotriva, ca zi de bucurie si de biruinta. Pentru aceasta, crestinii sunt indemnati sa se bucure de orice incercare a credintei, ca Sfantul Apostol Petru, care spune: „… intrucat sunteti partasi la suferintele lui Hristos, bucurati-va, pentru ca si la aratarea slavei Lui sa va bucurati cu bucurie mare. De sunteti ocarati pentru numele lui Hristos, fericiti sunteti, caci Duhul slavei si al lui Dumnezeu Se odihneste peste voi” (I Petru 4, 13-14).

Dupa ce am staruit asupra fiecareia dintre cele noua Fericiri si am lamurit intelesul lor, sa vedem si legatura dintre ele:

Intre virtutile celor noua Fericiri este o stransa legatura. Sfintii Parinti socotesc cele noua Fericiri ca pe o scara a desavarsirii. Iata in cateva cuvinte cum se leaga una de alta:

Prima hotarare de a intra pe drumul mantuirii o ia credinciosul numai dupa ce cunoaste saracia duhovniceasca, prin smerenie. Aceasta cunoastere produce o dispozitie de tristete, care, din pricina slabiciunii si a pacatelor, da nastere caintei, plansului. Cel ce-si plange greselile isi poate pastra lesne blandetea, pentru ca supararea vine numai de la parerea ca esti mai bun decat altii. Mai departe, credinciosii plini de cainta si blanzi nazuiesc sa introduca binele si in afara, si astfel ei devin flamanzi si insetosati de dreptate. Ei cer binele mai intai de la ei insisi, devenind milostivi.

Cei milostivi inlatura din inima lor iubirea de sine, „pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii” (I Ioan 2, 16), realizand curatia inimii, adica scoaterea raului din inima. Cel cu inima curata este un purtator al pacii, pretutindeni. Impotriva unor astfel de ravnitori pentru o viata imbunatatita se ridica pizma si rautatea multora. Ne mai impacandu-se cu felul de viata al celor cu care traiau altadata laolalta, cei doritori de o viata mai buna se despart de ei, din care pricina acestia ii prigonesc. Cand ravna pentru Dumnezeu sporeste si buna inraurire se intinde, creste impotriva lor si ura celor rai, care ii supun prigoanelor aratate de Mantuitorul in ultima fericire.

253. Este nevoie sa mergem intotdeauna de la o fericire la alta, numai in ordinea aratata?

Nu toate virtutile din Fericiri sunt legate unele de altele in asa fel incat sa nu poata fi infaptuite una fara cealalta. Asa, de pilda, milostenia si marturisirea credintei trebuie savarsite in orice prilej nimerit din viata.

254. Ce alte conditii trebuie indeplinite pentru insusirea virtutilor din cele noua Fericiri?

Prima conditie este ca cineva sa-si insuseasca judecata duhovniceasca, ceea ce este tot una cu intelepciunea, pe care o aflam in cartile Sfintilor Parinti, in scrierile duhovnicesti si in sfaturile parintilor duhovnicesti. Crestinii sunt datori sa se conduca dupa intelepciunea Evangheliei.

A doua conditie este fatarnicia. Fatarnicul, gandindu-se numai la rasplata si negandindu-se la dobandirea virtutii, nu foloseste nimic. El nu poate fi fericit niciodata.

A treia si ultima conditie este nadejdea statornica in Dumnezeu, prin care crestinul se intareste in lupta impotriva grijilor pamantesti. Avand nadejde nestramutata in Dumnezeu – Care, dupa invatatura Bisericii noastre, este izvorul binelui si al sfinteniei – credinciosul paseste din virtute in virtute, straduindu-se sa se arate folositor atat pentru sine, cat si pentru obstea din care face parte. El nadajduieste in triumful binelui asupra raului, in triumful vietii asupra mortii si in triumful pacii asupra razboiului, cunoscand ca Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a venit in lume pentru ca lumea „viata sa aiba si din belsug sa aiba” (Ioan 10, 10). – crestinortodox.ro

Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie

Locul unde a fost botezat Domnul Nostru Iisus Hristos si minunea intoarcerii raului Iordan

Conform tradiţiei, începând cu secolul patru, se consideră ca loc al bote­zului lui Hristos extremitatea nordică a râului Iordan, situată în preajma Ierihonului. Tot aici a avut loc, potrivit tradiţiei creştine pretimpurii, şi înălţarea la cer a prorocului Ilie şi pe aici au trecut cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, pentru a primi drept moştenire pământul făgăduit lor de Iahve. Din această cauză acest loc se numeşte Betabara/Beit-Avara („trecere prin vad” – în ivrit). Identificarea locului botezului cu cel al trecerii prin vad a râului de către israelieni a avut pentru creştini un dublu sens: în primul rând, a unit, din punct de vedere geografic, Vechiul şi Noul Testament, iar în al doilea rând, după cum sensul trecerii a fost popularea Ţării Sfinte, Ia fel şi botezul creştinului a însemnat legătura acestuia cu Hristos şi făgăduinţa dobândirii împărăţiei cereşti. – doxologia.ro

Image result for locul unde a fost botezat iisus

De asemenea in fiecare data de 6 a lunii Ianuarie, de Boboteaza, dupa sfintire, raul Iordan isi schimba cursul, curgand de jos in sus.

Alte lucruri interesante despre Botezul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, puteti afla citind rubrica: Boboteaza

%d blogeri au apreciat: