Arhimandritul Lev Gillet despre Rugăciunea lui Iisus

In 1963, un monah ortodox, Arhimandritul Lev Gillet, a publicat ceea ce trebuie să fie cea mai bună lucrare modernă despre Rugăciunea lui Iisus, intitulată simplu The Jesus Prayer [Rugăciunea lui Iisus]. Părintele Lev a fost inițial un catolic francez evlavios care a îmbrățișat monahismul benedectin. Student în creștinismul răsăritean, Părintele a explorat Ortodoxia și în cele din urmă s-a convertit, devenind ortodox. […]

Foto: Oana Nechifor

Lasă rugăciunea să lucreze singură. „Începând să rostești numele [lui Iisus] cu evlavie fierbinte”, scrie el, „tot ceea ce trebuie să facem este să ne atașăm de el, să ne agățăm de el și să îl repetăm domol, ușor și în tăcere.”

Nu te grăbi în repetarea rugăciunii, îndeamnă Părintele Lev. Și nu o zi prea repede. Dacă obosești nu te mai ruga. Dar chiar și atunci când nu te rogi, indiferent de orice altceva faci, încearcă să fii atent la dorința de a rămâne întotdeauna în prezența lui Iisus. Sfânta Scriptură caracterizează această stare astfel: „Dormeam, dar inima-mi veghea” (Cântarea Cântărilor 5, 2).

Care sunt urmările rostirii neîncetate a numelui lui Iisus? Părintele Lev ne încredințează: „Numele lui Iisus este un mijloc concret și puternic de a-i transfigura pe oameni în realitatea lor cea mai profundă și dumnezeiască”. El ne îndeamnă să spunem rugăciunea în tăcere în timp ce mergem la serviciu, în timp ce mergem pe stradă, chemând numele lui Iisus peste fiecare om pe care îl vedem și încercând mereu să ne purtăm într-un mod care să sugereze oamenilor din jurul nostru că noi încercăm să trăim pentru Hristos.

(Norris J. Chumley, Tainele Rugăciunii lui Iisus, Editura Doxologia) – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Anunțuri

6 August – Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

În Evanghelia după Sfântul Marcu, Schimbarea la Față a Domnului se află în miezul consemnării vieții și activității Mântuitorului Iisus Hristos, fiind pusă în oglindă cu Învierea Domnului. Alături de tradiția isihastă care își revendică izvorul de la acest eveniment al descoperirii luminii dumnezeiești, Schimbarea la Față a Domnului are și o perspectivă istorică bisericească, însemnând că lumina necreată a Taborului izvorăște din Învierea Domnului Iisus Hristos și ea este semnul prezenței Împărăției Cerurilor de la sfârșitul lumii.

Este cunoscut că, în spiritualitatea ortodoxă, praznicul Schim­bării la Față a Domnului reprezintă culmea spre care toți oamenii trebuie să se avânte, adică împărtășirea de lumina necreată care izvorăște din Ființa dumnezeiască, lumină care s-a manifestat încă de la creație și care susține haric lumea. Această lumină se regăsește în mărturiile duhovnicești ale multor sfinți nevoitori și în ea omul trăiește întâlnirea directă cu Dumnezeu. Tocmai pentru că trimite la o experiență personal-ascetică, evenimentul Schimbării la Față a Domnului este trăit cu multă e­vlavie în Biserică. Această sărbătoare are și un caracter istoric-comunitar, în sensul că orientează întreaga comunitate a Bisericii spre finalul mersului istoric al acesteia, și anume apropierea de Împărăția Cerurilor. În textul de față am ales să evidențiez tocmai acest aspect, istoric-bisericesc sau comunitar, pentru că este evident că în Biserică se reunește într-un tot unitar, trăirea evlavioasă a credinței prin rugăciune, post și nevoință ascetică, cu experiența istorică a Bisericii, adică lupta ei cu toate răutățile și păcatele ce amenință comunitatea celor care cred în Hristos.

„Sunt unii care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu”

La Evanghelistul Marcu, Schimbarea la Față este consemnată în capitolul 9 și episodul petrecut pe Muntele Tabor este introdus prin cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Marcu 9, 1). În prezentarea sa, evanghelistul leagă Împărăția lui Dumnezeu care vine întru putere de evenimentul Schimbării la Față a Domnului. Ceea ce se întâmplă cu Apostolii Petru, Ioan și Iacov pe munte este, într-o formă simplificată și concentrată, manifestarea Împărăției lui Dumnezeu, de aceea ei sunt cei despre care mai înainte s-a spus că nu vor gusta moartea „până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere”. Prezența grupului celor trei ucenici apropiați aici ne duce cu gândul și la celelalte instanțe în care ei sunt alături de Domnul Hristos în această formulă. Cei trei sunt luați de Domnul Hristos la casa lui Iair, mai-marele sinagogii, unde sunt martorii învierii fiicei acestuia (Marcu 5, 37). La capitolul 14, acești trei ucenici îl însoțesc pe Mântuitorul Hristos, în ceasul apropiatelor pătimiri, la rugăciunea de taină din adâncul Grădinii Ghetsimani. În aceste trei contexte (învierea fiicei lui Iair; Schimbarea la Față; rugăciunea mai presus de fire din Ghetsimani) vedem că în miezul evenimentului principal se află tema morții și învierii. La Schimbarea la Față, avem o înainte-vedere a Mântuitorului Iisus Hristos Înviat; la capitolul 5, Iisus învie pe fiica lui Iair; iar la capitolul 14, în Grădina Ghetsimani, vedem importanța pătimirilor și morții Domnului care vor conduce în final la Învierea sa din morți. De asemenea, observăm că, în fața acestor evenimente, omul este dominat în general de starea de somnolență, apatie, nedumerire: despre fiica lui Iair, Domnul spune că doarme, nu a murit, iar după ce o învie, apostolii „s-au mirat îndată cu uimire mare”, iar, în Grădina Gheetsimani, apostolii sunt mustrați de Domnul pentru că au adormit. Tema somnului ucenicilor este absentă din consemnarea marcantă a Schimbării la Față, dar ea este prezentă la Luca, unde ni se spune că „Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn; şi deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El” (Luca 9, 32). Aceste consemnări sunt deosebit de importante. Pe de o parte vedem că Împărăția lui Dumnezeu este o realitate care își face simțită prezența prin Înviere, este manifestarea vieții împotriva morții și stricăciunii. Pe de altă parte, vedem că omul este incapabil să se ridice prin propriile puteri la înălțimea momentului crucial al descoperirii Împărăției Cerurilor. El fie este adormit, somnolent sau mut de uimire, neștiind ce să facă sau ce să zică. Din această cauză și evenimentul Schimbării la Față a Domnului a avut un impact foarte mic asupra conștiinței apostolilor, cel puțin la momentul respectiv, pentru că ei nu au înțeles pe deplin cine este Hristos, dar și mai important ce trebuie să facă El, decât numai după Înviere. Totuși, acest eveniment crucial îi va pregăti tainic pentru Învierea Domnului, izvorul luminii negrăite și nematerialnice al întregii umanități.

Mărturie a dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos

Pe Muntele Tabor, Hristos se schimbă la față înaintea ucenicilor, iar lângă el apar Moise și Ilie. Cei doi profeți sunt personalități marcante ale Vechiului Testament, și despre ambii se spune că au vorbit în mod direct cu Dumnezeu (cf. Ieșire 24; 33; 3 Regi 19). La evenimentul de pe Tabor, Moise și Ilie vorbesc față către față cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Marcu nu îl prezintă acum pe Hristos ca învățător, ci ca Dumnezeu desăvârșit. Ilie este numit înaintea lui Moise, fapt care poate stârni curiozitatea cititorului. El este pomenit mai des și în secțiunea 8, 27 – 9, 13 (unii spun Ilie), dar și la 9, 4-5; și mai departe la 9, 11-13 (discuția despre Ilie care trebuie să vină primul). Moise este asimilat aici misiunii profetice, și nu misiunii învățătorești, pentru că și despre Moise se spune la Deuteronom 18, 15 că este profet. Prezența celor doi, Ilie și Moise, este un răspuns direct dat nedumeririi unor contemporani de-ai Domnului care-l considerau a fi Ilie sau unul dintre profeți. Ilie și Moise mărturisesc prin prezența lor că Hristos nu este unul dintre profeți, ci Dumnezeu adevărat.

După evenimentul Schimbării la Față, Hristos le spune ucenicilor să nu povestească nimic celorlalți până ce Fiul va învia din morți. Încă o dată, Marcu leagă Schimbarea la Față de Învierea Domnului. Între cele două evenimente, evanghelistul stabilește o punte de legătură și de identificare reciprocă, în sensul că în semnele unui eveniment se văd lucrările celuilalt. În ambele episoade se găsește motivul comun al fricii discipolilor (9, 6; 16, 8), lucru care îi conduce pe ucenici uneori la acțiuni și cuvinte nepotrivite. Petru îl numește pe Hristos învățător după Schimbarea la Față, deși li se arătase ca Dumnezeu, iar după Înviere, Domnul îi mustră pe ucenici pentru împietrirea inimii lor: „La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat” (16, 14). În ambele evenimente, este un grup de trei ucenici de-ai Domnului (9, 2; 16, 1). Veșmintele lui Hristos „s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada” (9, 3), în timp ce îngerul de la mormântul Domnului era „îmbrăcat în veşmânt alb” (16, 5). Schimbarea la Față a Domnului este precedată nu numai de prima vestire a pătimirilor și morții Domnului, dar și de vestirea Învierii din morți (8, 31).

În lumina acestor evidențe, înțelegem că Schimbarea la Față a Domnului, care se află în mijlocul Evangheliei după Marcu, este cel mai cuprinzător și mărturisitor discurs despre Învierea Domnului. Mântuitorul Iisus Hristos se schimbă la față și devine luminos și transparent harului Duhului Sfânt, pentru a arăta lor că așa va fi și când va Învia din morți. Nouă acest eveniment ne arată că Hristos nu ne-a chemat numai la o învățătură religios-morală foarte înaltă și desăvârșită, la împlinirea revelației despre Dumnezeu, ci ne invită să luăm parte la Învierea Sa din morți, să ne împărtășim de darurile duhov­nicești care s-au revărsat asupra naturii sale umane. Din punct de vedere ascetic-personal acest lucru se realizează printr-o neîntreruptă urcare duhovnicească, purificare trupească și sufletească, sub acțiunea harului dumnezeiesc și pe măsura nevoinței credinciosului. Pentru Biserică, Schimbarea la Față a Domnului este o încurajare de a lupta împotriva vicisitudinilor lumii și a răului care amenință integritatea ei, iar acestei lucrări negative ea nu îi răspunde prin învățături și seturi de norme sau legi, ci, în primul rând, cu lucrarea harică a tainelor și a sfintelor ierurgii prin care ni se revarsă bogăția harului și a luminii dumnezeiești. Marius Nedelcu, 06 August 2016 – napocanews.ro

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i sufe­rinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.

doxologia.ro

Alte rugaciuni orodoxe frumoase si folositoare, puteti citi sau asculta la categoria: Rugaciuni.

Parintele Calistarat – Cuvânt la Sarbatoarea Întâmpinarii Domnului – 02.02.2016

Urmariti va rog si:

Documentar Crestin-Ortodox – Sărbătorile. Întâmpinarea Domnului

Documentar Crestin-Ortodox – Sărbătorile. Întâmpinarea Domnului

Filmul Mitropolitului Ilarion Alfeev “Sarbatorile. Întâmpinarea Domnului”:

Multumesc fratelui evtodiev pentru semnalare.

Pentru traducere apasati butonul CC din dreapta jos.

Celelalte parti din acesta serie, le puteti gasi la categoria: Filme Ortodoxe

 

FERICIRILE: Cantec ORTODOX bizantin psaltic SUPERB!

Urmariti va rog si:

Alte rugaciuni orodoxe frumoase si folositoare, puteti citi sau asculta la categoria: Rugaciuni.

6 Ianuarie – Botezului Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Botezul Domnului - Boboteaza

La 6 ianuarie credinciosii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sarbatoare numita si Epifania sau Dumnezeiasca Aratare. Praznicul reprezinta reactualizarea momentului in care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, se boteaza cu botezul pocaintei – a lui Ioan -, El Cel fara de pacat, asumand pacatele intregii omeniri, pe care le va rascumpara prin scump sangele Sau, pe Golgota. Botezul Domnului Iisus Hristos a fost lucrarea Sfintei Treimi: Tatal a marturisit despre El. „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit (Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3,22); Duhul Sfant S-a pogorat in chip de porumb peste El si Fiul a primit botezul lui Ioan. – crestinortodox.ro

Troparul Bobotezei

Urmariti va rog si:

Despre Betleem – Oraşul Naşterii Domnului si Manuitorului nostru Iisus Hristos

Betleemul se află la circa 9 kilometri sud de Ierusalim. În evreieşte Bet Lehem înseamnă casa pâinii. Întreaga regiune este denumită Efrata, datorită fertilităţii solului. În Vechiul Testament, oraşul este pomenit sub denumirea de Betleemul Iudaic, întrucât mai exista un Betleem la 12 kilometri vest de Nazaret.

Betleemul devine cunoscut o dată cu naşterea lui David. Cartea lui Rut ne povesteşte istoria strămoşilor lui David. Din căsătoria lui Rut Moabita cu Booz s-a născut Obed, iar din acesta s-a născut Iesei, tatăl lui David (Rut 1, 4). Blândul David, cel mai mic dintre fiii tatălui său este ales de Domnul pentru a-i conduce pe israeliţi la victorie, odată cu uciderea lui Goliat filisteanul (I Regi 17). La moartea lui Saul, bătrânii lui Israel „au uns pe David rege peste tot Israelul” la Betleem (II Regi 5, 3).

Roboam (928-911 î.Hr.), nepotul lui David, a întărit o serie de cetăţi printre care şi Betleemul pentru a proteja latura orientală a regatului său (II Cronici 11, 6).

Betleemul apare în proorocia lui Miheia: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1).

La împlinirea timpurilor, Iisus S-a născut la Betleem unde părinţii Lui veniseră pentru recensământul poruncit de Cezar Augustus (Luca 2, 1-7). Ultimul episod biblic în care apare Betleemul este uciderea pruncilor de către Irod (Matei 2, 16).

La mijlocul secolului al doilea, după a doua revoltă a evreilor, Împăratul Adrian i-a izgonit din oraş pe evrei şi a plantat deasupra peşterii din Betleem o pădure sacră închinata lui Adonis-Tamuz. În acelaşi secol primii creştini au început să populeze oraşul.

Soarta Betleemului s-a schimbat în secolul al patrulea, după proclamarea libertăţii cultului. Patriarhul Macarie al Ierusalimului a cerut împăratului restituirea locului sacru, iar Sfânta Elena a construit bazilica Naşterii Domnului, sfinţită la 31 mai 339. Acest eveniment a făcut din Betleem un important loc de pelerinaj creştin, aproape egal ca însemnătate cu Ierusalimul învecinat.

Spre sfârșitul secolului al IV-lea, Betleemul devine un important centru al vieţii monahale după ce Fericitul Ieronim se stabileşte aici. Urmează o perioadă prosperă pentru Betleem, se înalță noi biserici, zidurile oraşului sunt fortificate şi se construiesc două tunuri de apărare.

În anul 614, în timpul invaziei persane, din respect pentru străbunii lor – magii, soldaţii lui Cosroe au lăsat intactă Biserica Naşterii. În anul 637, Califul Omar ibn al-Khattab a vizitat şi el Betleemul şi a garantat faptul ca musulmanii se vor ruga în biserică doar ca persoane individuale, fără adunări şi fără muezin.

Sub cruciaţi, între anii 1096-1099, Biserica Naşterii şi Sfânta Peşteră au fost luate de latini şi restaurate.

În 1263, mamelucii conduşi de sultanul Rukn ed-Din Beibars au distrus zidurile şi cele două turnuri de apărare ale oraşului. Biserica a rămas neatinsă, însă creştinii au fost alungaţi din Betleem. Din anul 1515, Palestina a intrat sub dominaţia Imperiului Otoman.

Secolul XX a marcat crearea statului Israel, iar Betleemul mai întâi intră sub mandat britanic în anul 1922, iar apoi din 1948 până în 1967 aparţine Iordaniei, apoi Israelul cucereşte puterea. Din 1995, Betleemul aparţine Autorităţilor Palestiniene. – doxologia.ro

Un mod de a zice rugăciunea inimii

Când ziceți: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”, atunci să inspirați, ca și cum Îl primești pe Mântuitorul, Dumnezeul nostru. 

Image result for rugaciunea inimii

Când eram copil nici nu știam dacă respir, numai după aceea am băgat de seamă.

Mulți sunt mai slabi și nu pot să ajungă acolo, la rugăciunea minții, unde trebuie. Firește, cine nu poate, nu poate, dar toți sunt datori să încerce. (…)

De aceea trebuie să rumegați neîncetat rugăciunea asta, că mintea este ca o moară, ce pui de dimineață în moară aceea macină toată ziua. Dacă pui grâu, macină grâu, iar dacă nu pui nimic, atunci vine satana și-ți presară neghină.

(Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, pp. 175-176) – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Rugăciunea lui Iisus vindecă stările de nervozitate

Când eşti supărat, spune rugăciunea lui Iisus şi încearcă să te depărtezi de situaţia conflictuală. Fă o plimbare pentru câteva clipe şi în timp ce te plimbi rosteşte în gând rugăciunea lui Iisus.

Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola sa către Romani: „Pentru ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află mine, dar a face binele nu aflu; Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc”. (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 7, 15-19)

Când ne supărăm sau ne mâniem atunci suntem departe de Dumnezeu. Cum putem noi oare ca adevăraţi creştini ortodocşi să reacţionăm astfel faţă de semenii noştri?

Mânia rezultă dintr-un egoism propriu. Aceasta este una din situaţiile în care trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu, iar Rugăciunea lui Iisus, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, ajută foarte mult. Repetând această rugăciune în fiecare zi timp de 10 minute vom vedea că nu ne mai mâniem aşa de uşor.

Aici sunt câteva căi prin care putem elimina consecinţele neînţelegerii cu cei din jurul nostru:

1.  Fă-ţi un program regulat de rugăciune în care să incluzi şi rugăciunea lui Iisus : „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”,  măcar 10 minute pe zi.

2.  Când eşti supărat, spune rugăciunea lui Iisus şi încearcă să te depărtezi de situaţia conflictuală. Fă o plimbare pentru câteva clipe şi în timp ce te plimbi rosteşte în gând rugăciunea lui Iisus.

3.  După ce ţi-ai terminat rugăciunea încearcă să vorbeşti cu partenerul de lângă tine şi spune-i ce te supără la el. Când începi să-i vorbeşti începe conversaţia cu un Eu” şi nu cu „Tu”. De exemplu: „M-am simţit jignit când ai făcut acel lucru…” şi nu „Când tu faci astfel… mă simt jignit”.

Când acuzi pe cel de lângă tine, nu faci altceva decât să-l sperii, persoana de lângă tine se simte ameninţată şi va încerca să-şi recâştige poziţia. Împărtăşindu-i sincer sentimentele tale celui de lângă tine, va fi mai uşor şi pentru el să ţi le împărtăşească pe ale sale.

4.  Cere un punct de vedere şi persoanei de lângă tine. Spune-i, de exemplu: „Ştiu că nu ai intenţionat să mă răneşti. Dar de ce ai făcut acel lucru…? Ajută-mă să te înţeleg mai bine”. Iar apoi îl vei asculta cu calm.

5.  Ambii parteneri trebuie să se angajeze în discuţii libere, cu calm şi dragoste. Rugaţi-vă împreună. O îmbrăţişare ajută întotdeauna atunci când vrei să-i arăţi celuilalt dragostea ta sinceră. – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie