V-aţi întrebat vreodată din ce a fost împletită cununa lui Hristos ? Mulţi vor spune : din spini ! Dar nu orice fel de spini, ci din spin târâtor ! Această specie este fără floare, fără frunze…numai nişte nuiele elastice, pline cu spini ascuţiţi, care se întindeau în tot pietrişul şi bolovănişul drumurilor din Ierusalim.
E atât de dureros încât de te-ar înţepa în picior, imediat s-ar umfla şi s-ar înnegri locul, de parcă acel spin ar fi otrăvit…iar în vremea aceea, ca să fie scos de către un doctor, ar trebui să fie scos cu o bucată din locul în care s-a infipt pentru că alta posibilitate nu există.
Gândiți-vă acum : cununa lui Hristos a fost împletită din trei nuiele de spin târâtor care aveau patruzeci şi doi de spini ! Iată mărturia lui Sotirios Crotos, unul din cei şaptezeci de ucenici şi unul dintre cei care au ajutat la coborârea de pe Cruce a lui Hristos ( Sotirios Crotos, înainte să-l întâlnească pe Hristos practicase medicina) :
,,…Coroana de spini era foarte îndesată pe cap. Am zis în gând :,,Doamne ajută-mă!”.Mi-a dat în gand să torn ulei de jur împrejurul ei, pe dedesubt. Am turnat şi cele trei nuiele de spin târâtor au ieşit, LĂSÂND SPINII ÎNFIPŢI ÎN CAP….
Doamne Dumnezeule, tot capul era numai cheaguri de sânge, amestecate cu par. I-am spălat capul, l-am masat usor cu ulei de migdale şi am cules uşor toţi spinii, LĂSÂND ÎN URMA LOR GĂURI, CU TOTUL PATRUZECI ŞI DOI. L-am uns cu uleiuri aromate şi mirodenii. L-am pieptănat. Faţa şi gâtul erau numai şiroaie de sânge, iar barba plină de scuipat.
Ah ! Spatele, tot spatele, de la umeri la brâu era o masa de carne. În douăzeci şi şase de ani de practică a medicinii am întâlnit bolnavi rupţi, flagelaţi, arşi de vii, cu ochii scoşi, ciopârţiţi, bătuţi, jupuiţi, dar n-am întâlnit un spate aşa de sfărâmat şi fărâmiţat.
Vai ! Câtă durere a putut răbda fără murmur. Nu e de mirare, că la fiecare pas cădea….”
Deci cine putea să bea acest pahar al durerii ??? Numai un singur OM..numai Cel care a venit să ne răscumpere şi care a purtat toate crucile şi păcatele firii omeneşti, numai Cel care a împăcat Cerul cu Pământul şi pe Om cu Dumnezeu : IISUS HRISTOS.
Şi câtă suferinţă trupească a îndurat , nu aceasta a fost cea mai cruntă !
TREI MARI ŞI IUŢI DURERI A AVUT DOMNUL :
– când i-au întins soldaţii trupul pe Cruce de I s-au desfăcut toate încheieturile( Crucea fiind mare şi trupul Său delicat). Atunci s-a împlinit proorocia lui David :,,Numărat-au oasele mele”
– când a văzut că nu mulţi s-au întors la credinţă şi şi-a vărsat sângele în zadar
– când a văzut-o pe Preacurata Maica Sa zdrobită de durere la picioarele Crucii .
RUGĂCIUNE DE MULŢUMIRE …
Mulţumim, Multmilostive Doamne, că ai primit a pogorâ din înălţimea Sfintei Tale măreţii şi a Te răstigni de bunăvoie pe Cruce ca să ne scoţi pe noi din adâncul iadului şi din legăturile păcatului şi să ne aduci Duhul Tatălui. Pe Acesta, Preasfinte Dumnezeule, nu-L lua de la noi, nici Preacuratele, Preacinstitele şi de Viaţă Făcătoarele Tale Taine, ci binevoieşte a ne curăţi, lumina şi mântui cu ele, Dumnezeul părinţilor noştri, şi pe noi, păcătoşii, şi pe tot neamul nostru mic şi mare, viu şi adormit. Amin ! – fb.com
Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie
Vremuritulburi 
nu inteleg cine e Sotirios? cum sa fie unul din cei 70 de ucenici ?
la coborarea de pe Cruce au fost doar trei barbati : Iosif din Arimatea , Nicodim si Ioan Evanghelistul alaturi de femeile mironosite !
Mântuitorul Hristos înaintea lui Anna şi Caiafa
În această umblare de la unii la alţii a suferit Domnul foarte grele munci: lovituri, scuipări, palme, pumni, bice şi tot felul de răni, care de oameni nu s-ar fi putut şti nicidecum numărul mulţimii muncilor, dacă nu prin înger s-ar fi descoperit arătat celui dintre sfinţi părintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Deci, Anna Arhiereul iarăşi L-a întrebat cu tot dinadinsul de ucenici şi de învăţătura Lui. Atunci Domnul i-a răspuns: Eu totdeauna am învăţat în sinagogă şi în biserică, unde toţi iudeii se adună şi întru ascuns nu am grăit nimic. Ce mă întrebi ? Întreabă pre cei ce au auzit ce am grăit lor (Ioan 18, 20-21). Acestea zicând Iisus, unul din slugile ce sta înainte anume Malh, cel vindecat la ureche de Domnul, aşa de tare L-a lovit peste gură cu întrarmata mână de fier, încât s-a auzit în toată curtea că şi dinţii din gură I Se strămutaseră, şi îndată Domnul a căzut la pământ, şi s-au închipuit degetele acelei înveninate mâini pre faţa Domnului, şi mult sânge din gură şi din nas I-a curs. Atunci a zis Domnul: De am grăit rău, mărturiseşte de rău, iar de am grăit bine, ce mă baţi ? (Ioan 18, 23) Iar el îndată a răspuns, zicând: Dar pentru ce aşa răspunzi arhiereului ?
Osebit de acea palmă de fier a mai primit încă 102 lovituri cu palmele peste sfântul Lui obraz. Deci când era vineri, în faptul zilei L-a trimis Anna legat iarăşi la Pilat, dregător roman, unde acolo s-a adunat toată mulţimea jidovilor, şi toţi cei mai mari, cu feluri de mărturii mincinoase, silindu-se cum mai în grabă să-L dea morţii, fiindcă trecuse vremea să mănânce Paştile, că în noaptea aceea li se cădea lor să mănânce Paştile; dar pentru uciderea lui Hristos le-au mutat, precum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Acolo, însă, la Pilat aflându-Se Domnul, multe întrebări I S-au făcut, şi într-o temniţă la puţin ceas L-au vârât în butuci de piatră, până ce se adunau mărturiile cele mincinoase. Tot acolo a fost aşa de tare legat la stâlpi de piatră cu spatele, încât I S-a despicat dumnezeiescul Lui piept. Tot la acel stâlp atâta a fost strujit cu mărăcini clenciuroşi şi ghimpoşi, încât, când L-au dezlegat de la stâlp, a căzut jos pre pământ neputând să stea pre picioare nicidecum, ci Se tăvălea în sânge sub stâlp, şi chiar în ceasul acela ar fi urmat nevoie să moară, dacă nu dumnezeirea ar fi sprijinit pre omenire, ca după toate înfricoşatele munci pre cruce să-Şi dea sfântul Său suflet.
Deci, Pilat, după toate cruntele bătăi ce I-a rânduit (,,numai doar că ar potoli mânia cea sălbatică a jidovilor”) voia să-L slobozească, văzând că nu are întru Dânsul vină, aducându-le încă aminte şi de obiceiul ce au, ca să le slobozească la tot praznicul câte un vinovat, socotind că-L vor ierta pre El, măcar pentru cinstea praznicului; dar ei mai cumplit întărâtându-se, strigau:
Nu pre acesta, ci pre Varava (Ioan 18, 40). Şi iarăşi: De vei slobozi pre acesta, nu eşti prieten chesarului (Ioan 19, 12); noi asupra ta vom da pâră la împărat, căci noi l-am adus la tine ca pre cel vrednic de moarte şi tu voieşti a-l slobozi. Noi de acum cu tine ne vom judeca la împăratul Cesar, că pre cel potrivnic lui voieşti a-l acoperi. De nu ar fi fost acesta tulburător, sfatul nostru şi arhiereii nu l-ar fi dat ţie prin mărturii dovedite că este dator să moară.
Acestea auzindu-le Pilat, s-a temut foarte, şi măcar că-L ştia pre Dânsul cu totul nevinovat, însă spălându-şi mâinile, şi împreună cu spălarea mâinilor, spălându-şi şi inima despre toată milostivirea, a zis: Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia, voi veţi vedea. Şi răspunzând tot norodul, a zis: sângele lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri (Matei 27, 24-25). Şi îndată Pilat făcând pre voia lor, a slobozit pre Varava tâlharul, iar asupra lui Iisus a slobozit hotărârea morţii într-acest chip:
,,Eu, Pilat din Pont, stăpânitor prin împărăţia romanilor, în divanul cel mare al domniei mele, judec, hotărăsc şi osândesc pre cruce pre Iisus ce se cheamă de norod Hristos Nazarineanul, om răzvrătitor împotriva legii lui Moisi şi a mare-încuviinţatului împărat al romanilor Tiberie Cesarul, numindu-se pre sine Fiul lui Dumnezeu şi Împărat al lui Israil, ameninţând stricarea Ierusalimului şi a Sfintei Biserici, nevrând să ştie de frica Cesarului, având încă îndrăzneală a intra cu mulţimea de norod în oraşul Ierusalim şi în Sfânta Biserică ca un Împărat biruitor cu ramuri de finic.
De aceea, orânduim pre întâiul nostru sutaş (comit) Cornilie să-l treacă pre el în public prin oraşul Ierusalimului, legat, biciuit şi îmbrăcat în porfiră, încununat cu cunună de spini, ducându-şi însuşi crucea sa pre umeri, ca să fie pildă tuturor făcătorilor de rele. Către acestea poruncim să-l treacă dimpreună cu doi tâlhari ucigaşi, şi să-l scoată prin poarta ce se zice Antonina, şi să-l ducă tot prin public la muntele făcătorilor de rele numit Golgota, şi acolo să-l răstignească pre cruce, pironit cu piroane de fier, după obiceiul osândiţilor, în obşteasca privire a tuturor, şi poruncim: ca nimeni ori de ce treaptă sau numire va fi, să nu îndrăznească a opri această hotărâre de mine dată, povăţuită şi săvârşită cu toată bună cuviinţă spre osânda abaterii acestui evreu, fiind pre temeiul legiuirilor şi a pravilelor împărăţiei romanilor. Către acestea va pune deasupra crucii şi scrisoarea aceasta a vinovăţiei lui în trei limbi: elineşte, romaneşte şi evreieşte adică: Iisus Nazarineanul Împăratul Iudeilor. În anul de la zidirea lumii 5508 martie în 23”.
Deci, după ce a săvârşit Pilat hotărârea morţii lui Iisus Hristos şi L-a dat ostaşilor ca să-L răstignească, le-a zis şi aceasta: ,,Iată vi-l dau ca să-l munciţi cum ştiţi, numai aceasta să ştiţi că el este dator ca pre cruce să moară, iar nu în alt loc, căci apoi veţi fi foarte rău pedepsiţi”. Cu aceasta a mai îmblânzit cruzimea ostaşilor; că de nu le-ar fi zis aceasta, nici nu ar mai fi prins ei pre Simon Chirineanul ca să ducă crucea cea foarte grea; ci ar fi bătut pre Domnul până la moarte, când nu mai putea să-Şi ducă crucea, slăbit fiind cu totul şi sângerat de multele şi cumplitele bătăi. Iar pentru toată mulţimea sfintelor Lui patimi să se ştie că numai suspinări umilite din inimă, mai înainte de moartea crucii, a slobozit de 109 ori; asemenea picături de lacrimi în toată vremea pătimirii Sale a vărsat din ochi 67.200, iar picături sângerate din ochi şi din tot trupul au fost de 11 ori câte 108.000 şi 225, care fac 1.188.225, adică un milion una sută optzeci şi opt de mii două sute douăzeci şi cinci.
De părul capului şi de barbă, tras şi târât a fost de 78 ori, poticnindu-Se şi căzând la pământ, începând de la grădină unde L-a prins şi până la Anna Arhiereul, de 7 ori. Când Îl împingeau până la poticnire, I s-au dat lovituri la picioare şi la fluiere 172; ridicat fiind de la pământ de păr şi de funia ce I-a fost în grumajii Lui de 23 ori. Tifle peste obraz şi peste gură şi între ochi a primit 28. Peste grumaji S-a lovit de 25 ori. Peste cap şi peste piept a primit lovituri 28. De stâlp a fost izbit o dată de moarte. De pământ iarăşi a fost trântit de 3 ori. La stâlp a fost bătut cu toiege de spini clenciuroşi, cu bice noduroase rău înveninate, şi cu lanţuri de fier în muchii. A primit lovituri 6.666; iară osebite răni au fost 5.000, şi fiindcă peste acelea I s-au mai adăugat altele mai cumplite, încât de multe ori după fire nevoie ar fi urmat să moară precum s-a mai zis, dar cu dumnezeirea se întărea omenirea, ca după acele prea multe şi grele patimi pre cruce să moară.
Osebit de răni, vânătăi au fost pre trupul Domnului încă 1.199, pre cap au fost împunsături de cumplită cunună de spini 1.000, fiindcă cununa se punea şi se lua de pre cap până la 50 ori. Lovit a fost peste cap şi peste cununa cea de spini, cu trestia şi cu toiegele din toată puterea, de 40 ori, dintru care lovituri au trecut ghimpi unii mai adânc decât alţii în capul Domnului 5, până la creieri, unde şi după Învierea Domnului au rămas 3, scuipări în sfânta faţă a primit 100, tras fiind încoace şi încolo cu batjocură de nas de 20 ori, de urechi aşijderea a fost scuturat de 30 ori. A mai căzut foarte rău când Îşi ducea crucea la deal la Golgota de 5 ori, şi a primit lovituri de moarte de 19 ori, când şi luându-I crucea de deasupra Lui, au silit pre Simon Chirineanul să o ducă.
Acestea aşa săvârşindu-se mai presus de fire, căci cu adevărat spaimă era a vedea pre Făcătorul cerului şi pământului spânzurat pre cruce, mort atâtea ceasuri ! Spre seară fiind, a venit un bărbat din Arimateea, anume Iosif, cu bun chip, şi boier fiind, a îndrăznit de a intrat la Pilat şi a zis: ,,Doamne Pilate ! O mică cerere am către stăpânirea ta: dă-mi mie trupul străinului acesta nazarinean, care este pironit pre cruce. Nu-ţi cer vreun lucru mare, ci un trup mort, că deşi tu necunoscându-l l-ai osândit mai cu asprime decât pre tâlhari, însă eu îl cunosc cine este el şi pentru ce a pătimit. Iată acum s-au potolit toate tulburările şi strigătele jidovilor, nu te vatămă pre tine nimic dacă mi-l vei dărui mie să-l îngrop după lege”.
Şi s-a mirat Pilat că a murit aşa curând, om tânăr fiind. Şi înţelegând cu tot deadinsul că a murit, umilindu-se şi de cuvintele lui Iosif, a rămas întru mare mâhnire, şi lui Iosif i-a poruncit ca fără nici o temere să-l pogoare de pre cruce, şi să-l dea obişnuitei îngropări. Deci Iosif dobândind acest mare dar, adică slobodă voie de la Pilat pentru îngroparea Domnului, fără zăbavă s-a dus să-L pogoare de pre cruce, unde îndată a venit şi Nicodim cu smirnă şi cu amestecături de aloi, care erau mai înainte pregătite, şi aşa Iosif şi Nicodim şi cu Sfântul Ioan cu multe lacrimi, mai întâi închinându-se, şi aşa despironindu-L de pre cruce, mai întâi au despironit sfintele palme care erau foarte rău spintecate şi rănite, pentru că toată greutatea trupului a spânzurat numai întru cele două mâini şi piroane ale palmelor, din care nevoie era a se spinteca dumnezeieştile palme; asemenea au despironit şi preacuratele picioare, şi L-au pogorât de pre cruce.
Coborârea de pe cruce
Deci acestea aşa făcându-se, cine poate să povestească sau să spună amarele lacrimi şi tânguirile Născătoarei de Dumnezeu şi ale celor împreună cu dânsa ? Văzând înfricoşatele răni, şi pre fiul său mort fără suflare, purtându-Se pre mâinile lor, Îi spăla rănile cu lacrimi şi adesea le săruta cu mângâietoare şi jalnice cuvinte, întru atât încât pleca spre plângere şi pre cele neînsufleţite stihii. Şi ar fi voit Preacurata Fecioară măcar puţin timp a mai petrece pre fiul său cu lacrimi şi cu cuvinte cuviincioase ca unei maici, dar nu i-a fost cu putinţă fiind acum noapte, şi poruncă era ca toţi să se liniştească pentru ziua Paştilor. Şi aşa degrabă spălându-I sfântul Trup cu aloi, şi înfăşurându-L cu pânză subţire, precum aveau obicei jidovii a face, iar Iosif de spaimă cuprins fiind, cu frică slujea la îngroparea Domnului Hristos şi cu lacrimi grăia unele ca acestea:
,,Vai mie preadulcele meu Iisuse, cum mă voiu atinge de trupul Tău cel nestricăcios, sau cu ce pânză Te voiu înfăşura ? Sau cu ce mâini Te voiu pune în groapă ? Sau ce cântări voiu cânta la groapa Ta ? Ştiu şi pricep că minunate cuvinte ar trebui să se cânte dumnezeirii Tale, care mintea noastră nu le cuprinde, însă împreună cu Nicodim vom cânta aşa: Fiule Unule Născut, Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Cela ce eşti fără de moarte, care ai venit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din Sfânta de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria, neschimbat Te-ai făcut om, răstignitu-Te-ai Dumnezeule, şi cu moartea pre moarte ai călcat, Unul fiind din Sfânta Treime, împreună preaslăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, miluieşte-ne pre noi”.
Şi aşa L-a pus într-o groapă a lui Iosif în grădina sa, care era săpată în piatră, unde nimeni mai înainte nu zăcuse, ca înviind Hristos să nu socotească că ar fi înviere a altcuiva, iar amestecarea de aloi şi de smirnă a fost lipicioasă, ca dacă vor vedea pânza şi mahrama capului rămasă în groapă, să nu li se pară că L-a furat, că în ce chip nefiind slobozenie, ci mai vârtos şi ostaşi erau puşi pentru paza mormântului, ar fi putut cineva să-L fure sau să rupă acele ce aşa erau lipite de trup ? Deci, cu unele ca aceste cuvinte şi tânguiri, a fost îngropat trupul Domnului nostru Iisus Hristos de sfinţii bărbaţi Iosif cel cu bun chip, de Nicodim şi de Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună şi cu Preacurata Fecioară Maica Sa, şi de sfintele femei mironosiţe, iar altul vreunul din ucenici n-au fost, fiind toţi risipiţi şi ascunşi de frică; deci, punând pre uşa gropii o piatră mare, s-au dus de acolo şi s-au odihnit după poruncă.