13 Septembrie 1899 – Ziua de nastere a marelui roman Corneliu Zelea Codreanu. Discurs tinut de C.Z. Codreanu in Parlamentul Tarii. (Monitorul Oficial, 3 Decembrie 1931)

D-l deputat Corneliu Zelea Codreanu are cuvântul:

D-le presedinte, d-lor deputati, eu sunt cel mai tanar dintre d-voastra, si reprezint o miscare tinereasca. M-am ridicat aici prin propriile mele puteri, fara ajutorul si sprijinul nimanui. Cred ca actualii conducatori ai Romaniei Mari se vor obosi sa ma asculte si pe mine, ca unul care sunt exponent al generatiei tinere, generatie sbuciumata, generatie despre care s-au vorbit atatea, generatie martirizata, as putea spune: rastignita. Cred ca este bine ca Onorata Camera sa aiba putina bunavointa a ne asculta si pe noi, deoarece socotesc ca este bine ca astazi conducatorii sa stie care este sbuciumul, care sunt parerile, care este orientarea politica a generatiei care, cu voia sau fara voia d-voastra, trebuie sa va urmeze maine pe aceste banci.

Image result for corneliu zelea codreanu

In orice caz tin sa afirm de la inceput, ca noi nu suntem o generatie asa cum ne cunoasteti d-voastra dintr-o anumita presa. Noi nu urmarim decat sa ne aparam Patria sacra. Patria amenintata de viscolul furtunei. Patria parintilor nostri si cuibul cald ai acelora care vin dupa noi. Si ca sa fixez punctele cardinale, in scurt, voi spune: nu este nici o generatie imorala, nu este nici una fara Dumnezeu, nici una republicana sau antiregala. Fixez aceste puncte in: Dumnezeu, Patrie, Rege, Familie, Proprietate si Armata, care sa garanteze existenta Statului Roman.

D. V. G. Ispir: Pentru aceasta puteti fi alaturi de noi.

D. Corneliu Zelea Codreanu: D-lor deputati generatia aceasta a noastra trece ca o generatie antisemita. As dori sa stiti ca nu am venit sa strig: jos jidanii, dupa cum cred ca n-a facut nimeni. Am observat insa un singur lucru, ca de cate ori s-a pus aici problema nationalismului romanesc, d-voastra ati privit-o si ati primit-o cu ilaritate si ati transformat-o, dintr-o problema care este de un tragic fara pereche, intr-o chestiune comica.

D. V. G. Ispir: Cel putin pentru aceasta parte a Camerei, acest lucru nu este exact.

D. Corneliu ZeIea Codreanu: Eu, d-lor, am sa pun aceasta problema in cateva linii, pentru ca sunt seful unei mici grupari si trebuie sa-mi desvolt punctele mele de vedere.

Am fost in Maramures, in Maramuresul care este leaganul descalecatorilor nostri, al Moldovenilor – Maramuresenii sunt strabunii lui Stefan cel Mare si Sfant, domnul Moldovei. Si acolo, cu ocazia unui proces pe care l-am avut la Satu-Mare si la care a asistat si dl. prof. Catuneanu, a venit un om batran cu plete albe si a facut marturie, in fata instantelor judecatoresti, de cele ce va spun acum: „Noi Maramuresenii, suntem de vita boiereasca, si la 1848, cand eram copil au venit cei dintai jidani la noi in comuna”.

Si aici fac o mica paranteza. Eu nu intrebuintez cuvantul de jidan, pentru ca sa insult pe cineva. Eu le spun jidani, pentru ca asa cred eu ca se numesc ei si de altfel – mi se pare curios – este singura natie care fuge de numele ei propriu, de numele pe care il are.

Continuă lectura

Anunțuri

112 ani de la nașterea lui Mircea Vulcănescu. Filozoful interzis și astazi de urmașii bolșevicilor care l-au inchis acum 70 de ani

Mircea Vulcănescu s-a născut pe 3 martie 1904, la București. Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București.

În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost un membru remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În urma satisfacerii stagiului militar a obținut gradul de sublocotenent.

În 1925 s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, de care se va despărți mai târziu. În cadrul anului universitar 1929 – 1930 a fost asistent onorific la catedrad profesorului Dimitrie Gusti.

Începând cu 1931 a susținut comunicări în cadrul asociației culturale „Criterion„. A scris în ziarul „Cuvântul„, al lui Nae Ionescu, până la suspendarea publicației, în 1933.

A mai colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior.

Aceasta este ,,militarea mea”. Pentru țară, totdeauna și oricând, si numai pentru ea, spre a se salva ce se mai putea salva din situațiile grele pe care nu eu le-am creat Mircea Vulcănescu, fața Curții de Apel București la procesul din decembrie 1946 – ianuarie 1947

În iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor pînă în septembrie ’37, cînd a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor.

Între 1940 și 1941 a fost director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie numit Subsecretar de Stat la Ministerul Finanțelor.

După 23 august 1944 revine în funcția de șef al Datoriei Publice, unde a rămas pînă pe 30 august 1948, cînd a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, calificați drept ”criminali de război”.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit pînă în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.

Și aș vrea să întreb: nu s-a găsit niciuna dintre aceste conștiințe, care să-și asume, fără gândul niciunui profit personal, sarcina, înalta și dureroasă, în același timp, de a înlatura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualității românești formula: „Deținutul criminal de război Vulcănescu Mircea?” Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alaturare de cuvinte? Nu se va găsi nici de aici înainte?

Eu tot astept un om al legii care să-și asume demersul unui recurs în anulare a sentinței de condamnare a lui Mircea Vulcănescu.

Altminteri, dacă vom continua să ne exterminăm elitele, vom renunța nu numai la istorie, vom renunța nu numai la ființa noastră, ci vom renunța pur și simplu să fim – Dora Mezdrea Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității (vol. 5). Mircea VulcănescuEd. Eikon, 2013

Moartea și mesajul testamentar

A fost închis la Aiud, unde a ținut o serie de conferințe considerate subversive de către torționari, pentru a ridica moralul deținuților. Din această cauză a fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după cîteva ore. Vulcănescu s-a așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborît, salvîndu-i viața. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămîni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani și a lăsat cu limbă de moarte un îndemn cutremurător, cu adevărat demn de un mucenic: „Să nu ne răzbunați!”.

Trupul său a fost aruncat în groapa comună de la Aiud. În 2015, o dată cu adoptarea noii legi 217/2015, mai cunoscută și ca legea antilegionară, inițiatorii interzic cultul persoanelor găsite vinovate de crime de război, indiferent dacă procesele au fost politice sau nu. În această categorie se încadrează și Mircea Vulcănescu, conform Institutului Elie Wiesel. Chipul acestuia a fost interzis de pe niște tricouri puse la vânzare de către un magazin online.

De asemenea, portretul lui Vulcănescu a fost eliminat dintr-o expoziție găzduită la Universitatea Politehnică București.

Ce a scris Vulcănescu

Teoria și sociologia vieții economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)
În ceasul al 11-lea (1932)
Cele două Românii (1932)
Gospodăria țărănească și cooperația (1933)
Războiul pentru întregirea neamului (1938)
Înfățișarea socială a două județe (1938)
Dimensiunea românească a existenței (1943)

activenews.ro

Magnific – Soim Roman pe Arena Nationala

Nimic in lume nu-i mai sfant
Si mai frumos pe-acest pamant
Decat sa mori ca luptator
Infasurat in tricolor. (X2)

Soim roman, soim roman
Ardelean batalionul doi
Gornistii suna, sa mergem la razboi
Voinici s-aduna cu miile d-eroi

Si-un prilej ca am sa mor
Langa o tufa de coohor
Langa o tufa de stejar
Langa domnul capitan (X2)

77 de ani de la executarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Imagini de la înmormântarea Vesnicului Capitan

Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul și liderul Mișcării Legionare, a fost înmormântat pe 30 noiembrie 1940, în cripta de la sediul organizației din București.

Codreanu a fost ucis pe 30 noiembrie 1938, din ordinul regelui Carol al II-lea, împreună cu alți 13 legionari. După execuție, „Căpitanul” a fost aruncat într-o groapă comună alături de ceilalți camarazi ai săi, unde cadavrele au fost împușcate în spate și peste care s-a turnat acid sulfuric.

Doi ani mai târziu, după legionarii au ajuns la putere alături de generalul Ion Antonescu, Codreanu și cei treisprezece legionari asasinați sunt deshumați și înmormântați creștinește.

După venirea comuniștilor la putere, osemintele lui Codreanu au fost dezhumate de autorități. Soarta lor nu se cunoaște. În lipsa unui mormânt, simpatizanții legionari au ridicat o troiță la marginea pădurii Tâncăbești unde se adună anual pentru slujba de pomenire a lui CZ Codreanu.

activenews.ro

Discurs Corneliu Zelea Codreanu

Iată ce scria filosoful Emil Cioran, pe-atunci simpatizant legionar, despre Corneliu Zelea Codreanu:

Profilul interior al Căpitanului

Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahară populată. Cei aflați între cer și pământ, n-aveau niciun conținut, decât așteptarea. Cineva trebuia să vină. Treceam cu toții prin deșertul românesc, incapabili de orice. Până și disprețul ni se părea un efort.
Țara nu ne putea fi o problemă decât negativă. În cele mai necontrolate speranțe, îi acordam o justificare de moment, ca unei farse reușite. Și România nu era mai mult decât o farsă reușită.

Te învârteai în aer liber, vacant de trecut și de prezent, îndrăznind disprețul dulce al lipsei de menire.Biata țară, era o pauză vastă între un început fără măreție și un posibil vag.

În noi, gemea viitorul. În unul, clocotea. Și el a rupt tăcerea blândă a existenței noastre și ne-a obligat să fim. Virtuțile unui neam s-au întruchipat în el. România din putință, se îndrepta spre putere.

Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipă că stau de vorbă cu un om, într-o țară de fleacuri umane. Prezența lui era tulburătoare și n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoțește existențele marcate de fatalitate. De ce n-aș mărturisi că o teamă ciudată mă cuprindea și un fel de entuziasm plin de presimțiri? Lumea cărților mi se descifra inutilă, categoriile, inoperante, prestigiile inteligenței, șterse, iar subterfugiile subtilității, zadarnice.

Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al așa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era „deștept”, Căpitanul era profund.
Dezastrul spiritual al țării derivă din inteligența fără conținut, din deșteptăciune. Lipsa de miez a duhului, preschimbă problemele în elemente de joc abstract și răpește spiritului latura destinului. Deșteptăciunea degradează până și suferința, în flecăreală.
Dar vorbele Căpitanului, grele și rare, răsăreau din Soartă. Ele se plămădeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor și al gândurilor.

Când, în 1934, îi spuneam ce interesantă ar fi expunerea vieții lui, îmi răspundea: „Nu mi-am petrecut viața prin biblioteci. Nu-mi place să citesc. Eu stau așa si mă gândesc”.
Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respira natura și cerul. Și când au pornit spre înfăptuire, temelia istorică a țării s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane. Era mult prea puțin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale și nici așteptărilor noastre. El a pus problema în termeni ultimi, în totalitatea devenirii naționale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiției noastre, ci să introducă absolutul în respirația zilnică a României. Nu o revoluție a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel, nu numai să creeze România, dar să-i și răscumpere trecutul, să insufle absența seculară, să salveze, printr-o nebunie, inspirată și unică, imensul timp pierdut.

Patosul legionar este o expresie de reacțiune în fața unui trecut de nenoroc. Această nație n-a excelat în lume decât prin consecvența în nefericire. Niciodată nu s-a dezmințit. Substanța noastră este un infinit negativ. De aici pleacă imposibilitatea de a depăși pendularea între o amărăciune dizolvantă și o furie optimistă.

Într-un moment de descurajare, i-am spus Căpitanului:
-„Căpitane, eu nu cred că România are vreun sens în lume. Nu e niciun semn în trecutul ei care ar justifica vreo speranță”.
-„Ai dreptate”, mi-a răspuns. „Sunt totuși unele semne”.
-„Mișcarea Legionară”, adaug eu.
Și atunci mi-a arătat în ce fel vedea el reînvierea virtuților dace.
Și-am înțeles că între daci și legionari se interpune pauza ființei noastre, că noi trăim al doilea început al României.

Căpitanul a dat românilor un rost. Înainte de el, românul era numai român, adică un material uman alcătuit din ațipiri și umilinți. Legionarul este un român cu substanță, un român primejdios, o fatalitate pentru sine și pentru alții, o vijelie umană infinit amenințătoare. Garda de Fier: o pădure fanatică… Legionarul trebuie să fie un om în care mândria suferă de insomnie.
Eram obișnuiți cu patriotul de ocazie, gelatinos și vid. În locul lui apare insul ce privește țara și problemele ei cu o cruntă înverșunare. Este o deosebire de densitate sufletească.

Acel ce a dat țării altă direcție și altă structură, unea în sine pasiunea elementară cu detașarea spiritului. Soluțiile lui sunt valabile în imediat și în veșnicie. Istoria nu cunoaște un vizionar cu un spirit mai practic și atâta pricepere în lume, sprijinită pe un suflet de sfânt. Tot așa, ea nu cunoaște o a doua mișcare în care problema mântuirii să meargă mână în mână cu gospodăria.
A face ispravă și a te salva, politică și mistică, iată cărei ireductibilități i-a pus el capăt. Îl interesa, în egală măsură, organizarea unei cantine și problema păcatului, comerțul și credința. Nimeni nu trebuie să uite: Căpitanul a fost un gospodar instalat în Absolut.

Fiecare credea a-l înțelege. El totuși, scăpa fiecăruia. Depășise limitele României. Însăși Mișcării i-a propus un mod de viață care întrece rezistența românească. A fost prea mare. Înclini uneori a crede că el n-a căzut din conflictul cu un besmetic, ci din conflictul mărimii lui cu micimea noastră. Nu este totuși mai puțin adevărat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai încrezătoare utopie nu le-ar fi putut bănui.

Într-o nație de slugi, el a introdus onoarea și într-o turmă fără vertebre, orgoliul. Influența lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, într-un anumit sens, și pe dușmani. Căci aceștia, din lichele au devenit monștri. S-a [i-a] obligat la tărie, le-a impus un caracter în rău. Ei n-ajungeau caricaturi infernale, dacă măreția Căpitanului n-ar fi cerut o echivalență negativă. Am fi nedrepți cu călăii, dacă i-am considera ratați. Toți s-au împlinit. Un pas în plus și trezeau gelozia Diavolului.

În preajma Căpitanului, nimeni nu rămânea călduț. Peste țară a trecut un fior nou. O regiune umană bântuită de esențial. Suferința devine criteriul vredniciei și moartea, al chemării. În câțiva ani, România a cunoscut o palpitație tragică, a cărei intensitate ne consolează de lașitatea a o mie de ani de neistorie. Credința unui om a dat naștere unei lumi, ce lasă-n urmă tragedia antică și pe Shakespeare. Și aceasta, în Balcani!

Pe un plan absolut, dacă ar fi trebuit să aleg între România și Căpitan, n-aș fi ezitat o clipă.
După moartea lui ne-am simțit fiecare mai singuri, dar peste singurătatea noastră, se ridica singurătatea României.
Niciun toc să-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie neșansa ursirii noastre. Totuși, trebuie să fim lași și să ne mângâiem. Cu excepția lui Iisus, niciun mort n-a fost mai prezent între vii. Avut-am careva vreun gând să-l fi uitat? „De aici încolo, țara va fi condusă de un mort”, îmi spunea un prieten pe malurile Senei. (Constantin Noica s.n.)

Acest mort a răspândit un parfum de veșnicie peste pleava noastră umană, și-a readus cerul deasupra României.

(Glasul strãmosesc, Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940) – activenews.ro

TRAIASCA LEGIUNEA SI CAPITANUL!

Urmariti va rog si:

13 Septembrie 1899 – Nasterea Unicului Capitan, Corneliu Zelea Codreanu, Fondatorul Mișcării Legionare

La 13 septembrie 1899, se năștea Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare. A fost ucis mișelește în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, alături de Nicadori și Decemviri, la ordinul lui Carol II și Armand Călinescu.

Corneliu Zelea Codreanu

„Ţelul final, sensul ultim al neamului este învierea. Învierea în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creaţia, cultura, sunt doar mijloacele pentru aceasta, nu scop în sine. Sunt mijloace pentru această înviere. Dar cultura este rodul capacităţilor şi dispoziţiilor pe care Dumnezeu le-a pus neamului nostru. Pentru aceasta purtăm toată  răspunderea. Va veni o vreme în care neamurile pământului se vor întrece pentru această ultimă înviere; toate neamurile, cu toţi regii pe care i-au avut. Atunci se va da fiecărui popor locul hotărât lui înaintea Tronului lui Dumnezeu. Această clipă covârşitoare, această înviere din morţi, este cel mai înalt şi mai strălucit ţel spre care se poate pregăti o naţiune.” (Corneliu Codreanu – Pentru Legionari)

Impresiile cîtorva prieteni și adversari despre Corneliu Zelea Codreanu

Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiasca:

Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu. (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:

Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă.Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic. (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu:

Toate aceste elogii despre Codreanu, ce întreţineau în jurul lui o atmosferă de cult, uimesc şi fascinează. Mai ales că unele (anume alese) sunt datorate unor oameni de cultură notorii, unor strălucite inteligenţe. Dincolo de fanatismul unui credo de atunci, e dincolo de îndoială charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Dârzenia, intransigenţa, tăria convingerilor, integritatea morală, traiul modest, aproape în sărăcie, fanatismul credinţei ortodoxe erau, indiscutabil, calităţi care se distingeau într-o lume sceptică şi aranjoare, cu moravuri laxe si mereu coruptibile. Aceste trasături morale impresionau, convingeau, trezând admiraţie şi respect. Charisma lui Codreanu era o realitate incontestabilă. (Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundatia Culturala Româna, 1995, p.386).

Iuliu Maniu, om politic, ţărănist:

Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în slujba şi salvarea ţării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual. Să creeze mai întâi o elită conducatoare şi apoi un partid. (Declaraţie făcuta la Snagov, în vara lui 1943).

Traian Trifan, Dr. în Drept internaţional:

Capitanul Corneliu Codreanu a deschis drumul bătăliei spre Învierea Neamului, implantând în conştiinţe, prin exemplul vieţii sale, responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu pentru actele săvârşite pe pământ şi pecetluind cu sângele său acest crez pentru neamul nostru. (Traian Trifan, Marturisesc… Robul 1036, Ed. Scara, 1998, p. 119).

Filon Verca, profesor, scriitor, jurnalist:

Corneliu Codreanu era profund uman, profund creştin. El nu era anti: omul corect, omul cinstit, omul loial. El se găsea în faţa unei forţe “dominatoare”, după cum a definit-o cu atâta luciditate generalul Charles de Gaulle- care a Declanşat războiul subteran, contra ţării româneşti, cu scopul de a o supune, a o aservi. Reflexul de autoaparare a justificat această rezistentă, până la moarte, împotriva primejdiei de dispariţie ca neam. (Filon Verca, Pe meleaguri straine, Ed. Dalami, Caransebes, 2004, p. 250).

Mircea Nicolau:

Socotesc că era o îmbinare a unei acţiuni de teren concrete, cu o viziune de ordin religios şi filosofic. În Corneliu Codreanu nu a existat această disociere între gând şi faptă. Între gândul lui şi faptă era o relaţie directa. Niciodată nu şi-a trădat gândul, sau nu şi l-a falsificat în fapta lui. Socotesc că dintre toţi oamenii care au militat pentru valorile româneşti, pentru interesele societăţii şi neamului românesc, nici unul nu a găsit cea mai fericită cale de a-şi realiza obiectivele, aşa cum a găsit Corneliu Codreanu. (Gabriel Stanescu, Convorbiri cu Mircea Nicolau, Ed. Criterion, Bucuresti, 2007, p.32).

Emil Cioran, scriitor, ganditor:

În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tăcerea blîndă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţiile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţă se îndreapta spre putere. Prezenţa lui era tulburătoare şi n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era “deştept”, Căpitanul era profund. Cuvintele Căpitanului, grele şi rare, răsăreau din Soartă. Ele se plămădeau undeva departe…Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respirau natura şi cerul. Şi când au pornit spre înfăptuire, temelia istorică a ţării s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane…El a pus problema în termini ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să introducă absolutul în respiraţia zilnică a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai să creeze România, dar să-i si răscumpere trecutul, să insufle absenţa seculară, sa salveze, printr-o nebunie, inspirată şi unică, imensul timp pierdut. Capitanul a dat românului un rost.

Înclin uneori a crede că el a căzut din conflictul mărimii lui cu micimea noastră. Nu este totuşi mai puţin adevărat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai încrezătoare utopie nu le-ar fi putut bănui… (“Glasul strămoşesc”, Sibiu, anul VI, nr.10/25 Decembrie 1940).

Parintele Justin Parvu:

Despre Corneliu Zelea Codreanu si Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grija sa denatureze adevarul. Au facut-o cu un scop: generatiile care le-au urmat (sau vor urma) sa nu stie adevarata istorie a romanilor. Nu s-a scris “fara ura si partinire”, asa cum ar trebui sa o faca adevaratii istorici.

Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vietii sale o legenda, iar moartea sa, care a fost o jertfa – “cea mai scumpa dintre nunti”, cum spunea cantecul legionar, a facut ca proiectarea sa mitica sa capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara au fost insa si o realitate care apartine istoriei romanilor. N-o putem neglija si trebuie sa o intelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei romanesti, unde trebuia demult sa-si afle locul.

Ma bucura faptul ca se studiaza acest fenomen si marturiile noastre, ale celor care mai traiesc, putini intr-adevar, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat pana nu demult decat de un singur fel de prezentare, bineinteles, negativa. Caci cei care au scris erau dusmanii miscarii, cei carora le era frica de ea si ma mira faptul ca inca le mai este, astazi cand tinerii din “Fratiile de Cruce” de la sfarsitul anilor ’30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai putini astazi dintre cei care au trait acele vremuri si au crezut in biruinta legionara si marturia lor nu trebuie sa se piarda.

Tinerii legionari erau credinciosi si au crezut in rolul crestin al Miscarii. Dupa ani sau chiar zeci de ani de temnita grea, multi dintre supravietuitori s-au indreptat catre manastiri. Aici si-au aflat linistea, loc de rugaciune, nevointa si curatenie. Candva, Codreanu gandea ca ultim mijloc, retragerea in munti, caci de veacuri, romanul a primit lupta in munti si codri. Astazi, muntele si manastirile sale raman doar locurile unde romanul lucreaza pentru mantuire. Pentru mantuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastra.

Monahul Athanasie Stefanescu spunea despre idealurile si “omul nou” pe care il dorea Corneliu Codreanu ca baza a “Romaniei legionare”:

Telul final nu este viata, ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-si prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai in lumea aceasta. Acest student (Corneliu Zelea Codreanu) a indrumat generatia lui avand ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerba, cerand sacrificii pentru credinta lor in Dumnezeu si neamul romanesc, tineretul a fost supus la un experiment unic in lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitesti, unde toti au fost prabusiti ca asa era reteta. Dar in fata lui Dumnezeu nu conteaza caderile, ci ridicarile. Preotul Calciu a fost unul dintre acestia. Generatia acestui student, in verde imbracata si la icoane inchinata, a fost martirizata cum n-au fost decat crestinii din primele secole. Din randurile ei ridicandu-se pe treptele cele mai inalte ale eroismului si chiar sfinteniei. Daca in iuresul luptei au fost si greseli, sa nu se uite ca una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide si alta  este individul care lupta in numele cetatii si al tarii, care a fost dintodeauna declarat erou.

IPS Bartolomeu Anania:

Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu. – rostonline.ro

Urmariti va rog si:

Cum a luat fiinţă Mişcarea Legionară şi ce voia Corneliu Zelea Codreanu. Un studiu al istoricului Ioan Scurtu face lumină

Trădarea României prin „Legea Antilegionară!”

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat miercuri, 22 iulie 2015, chiar de ziua de naştere a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciobotea, modificările la OG 31/2002 prin care apologia Mişcării Legionare şi negarea Holocaustului pe teritoriul României vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, informează Ziarul Românesc.net. Memoria a numeroase figuri luminoase ale Bisericii naţionale, care au împărtăşit şi idealurile Mişcării Legionare, va fi lovită de aceasta “Lege”, se arată într-o analiză publicată ieri de portalul MĂRTURISITORII.

Textul integral al modificărilor se află pe pagina Camerei Deputaților. Iată câteva dintre noile prevederi legislative:

Prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţii lor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist”.

Prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de «Legiunea Arhanghelului Mihail»(sic! – n.n.), «Garda de Fier» şi «Partidul Totul pentru Ţară»”

„Art. 4. – (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.”

„Art.5. – Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război (chiar şi între ghilimele? – n.n.), precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”, mai arată sursa citată.

Recrudescenţă dorită a antisemitismului?

Iniţiatorul de facto al “Legii”, după cum stă scris în proiectul acesteia înaintat de senatorii Crin Antonescu, George Scutaru-DNA şi Andrei Gerea şi perfecţionat de deputatul-delator Ciprian Nica, este Institutul “Elie Wiesel” condus de Alexandru Florian, fiul ideologului comunist Radu Florian, institut introdus prin tertipuri subterane sub cupola Cancelariei lui Victor Ponta. Este interesant de observat că, deşi este organ guvernamental, care ar fi putut înainta “Legea” direct prin intermediul Guvernului, Alexandru Florian a ales o cale mai dosnică de transferare în “Lege” a obsesiilor sale de familie, anti-anticomuniste.

“Legea” respectivă va aduce fără îndoială o recrudescenţă a antisemitismului, stimulat sau închipuit, poate chiar şi dorit, având în vedere cine a creat “Legea” şi cine încearcă să o impună. Totodată, segmente importante ale patriotismului vor fi întărite de această aversiune.

Istoria nu se schimbă prin “Lege”

Portalul nostru, închinat martirilor şi mărturisitorilor români ortodocşi din secolul XX, dintre care mulţi, ca foşti membri ai Mişcării Legionare, sunt întinaţi de această “Lege”, a prezentat câteva poziţii clare privind ingerenţa de nepermis a Legislativului, stimulat de Institutul “Elie Wiesel”, în domeniul Istoriei, respectiv în rescrierea Istoriei, practică totalitaristă de care ţara noastră a mai avut parte în perioada stalinist-comunistă.

Presa online a prezentat un “Apel către Iohannis din partea Doamnei Măriuca Vulcănescu: Fiţi drept! VIDEO. O lege aberantă vrea să-l condamne din nou pe Mircea Vulcănescu, “criminalul de război” care a adus României 58 de tone de aur“, cu referire la statutul primit de martirul închisorilor comuniste de la ocupanţii sovietici, statut care îl face astăzi victimă directă a acestei “Legi”.

Simboluri ale României, în ţinta demolatorilor de la “Elie Wiesel”: Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Ion Gavrilă Ogoranu

În acest sens, notăm că Mircea Vulcănescu a fost deja atacat de Institutul “Elie Wiesel”, nu mai departe de anul trecut, Alexandru Florian zbătându-se să îi dărâme statuia din Bucureşti, exact cum au făcut bolşevicii în perioada invadării României. Prin noua “Lege” se atentează la memoria lui Mircea Vulcănescu pe toate planurile, urmărindu-se neantizarea marelui filosof: străzi, licee, asociaţii neguvernamentale ce-i poartă numele vor fi obligate să-l radă. Sau cel puţin se va încerca acest abuz. Important este să se dea raspunsul legal pe măsură, conform Constituţiei României şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Alte simboluri ale României autentice sunt deja pe “lista neagră” a lui Alexandru Florian: Petre Ţuţea, Radu Gyr, Mircea Eliade, Nichifor Crainic, Părinţii Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae, Arsenie Papacioc, Justin Parvu…

Valeriu Gafencu, un Sfânt al evreilor din închisorile bolşevice

O altă ţintă a directorului Institutului “Elie Wiesel” a fost şi rămâne martirul Valeriu Gafencu, supranumit de către evreul convertit la ortodoxie Nicolae Steinhardt “Sfântul Închisorilor”, erou anticomunist care a ales să-şi sacrifice viaţa salvând un coleg de temniţă, la fel ca Mircea Vulcănescu, dar în cazul din urmă jertfa s-a dat chiar pentru un evreu, aşa cum este, parţial, Alexandru Florian: Richard Wurmbrand. În încercarea de a-i fura titlul de Cetăţean de Onoare post mortem la Târgu Ocna, locul martiriului basarabeanului Valeriu Gafencu, Alexandru Florian a mers până la a minţi în public, în plenul adunării Consiliului Local. Ca şi în cazul atacului la memoria lui Mircea Vulcănescu, instanţa a dat dreptate apărătorilor celor doi martiri ai închisorilor comuniste.

Printr-o sentinţă definitivă, actul ilegal de anulare a deciziei unanime a Consiliului Local Târgu Ocna, emis la presiunile lui Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel”, a fost desfiinţat de Curtea de Apel Bacău, Sfântul Închisorilor fiind repus în drepturi, se arată pe internet.

Documente CIA: “Banditul legionar” Ion Gavrilă Ogoranu a colaborat cu NATO şi SUA

Dar ţinta despre care nu s-a scris prea mult până acum, de o importanţă covârşitoare în raport cu reprezentarea României pe plan mondial ca ţara care a avut cea mai îndelungată rezistenţă armată anticomunistă din spaţiul sovietic, este simbolul legendar al acesteia, Ion Gavrilă Ogoranu, fost membru al Frăţiilor de Cruce, organizaţia de tineret a Mişcării Legionare. Institutul “Elie Wiesel” a atacat, în lupta sa pentru desfiinţarea simbolurilor românismului, şi memoria luptătorului Ion Gavrilă Ogoranu.

Un comunicat emis anul acesta, respectiv în mai 2015, de Institutul în cauză, condamna un eveniment dedicat rezistenţei din Munţii Făgăraş, afirmând, cu ură proletară am putea spune: “Cu acest prilej au fost omagiați Ion Gavrilă Ogoranu și Valeriu Gafencu, legionari activi (şi azi – n.n.) în timpul și după Rebeliunea din ianuarie 1941. Astfel de evenimente publice, care promovează valorile sau memoria unor persoane care au fost membri ai unei mișcări politice fasciste, reprezintă un risc pentru consolidarea unei democrații civice la care aspirăm. Memoria celor care s-au opus regimului comunist nu se confundă cu memoria membrilor unei mișcări criminale și totalitare”, se mai susţine în comunicatul institutului ce poartă numele unui impostor al Holocaustului, plagiindu-se ideologia descrisă de George Orwell în “1984”.

Fundaţia Ogoranu a emis un răspuns doct la aceast atac vituperant, rămas, însă, fără ecouri similare în mass-media. De altfel, conform “Legii” această fundaţie va fi printre primele interzise, având în vedere că poartă numele unui “bandit legionar”. Dacă nu se va da raspunsul legal pe măsură, conform Constituţiei României şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

În fapt, Mişcarea de Rezistenţă Armată a lui Ion Gavrilă Ogoranu a beneficiat de sprijinul direct al NATO şi SUA, după cum arată numeroase documente CNSAS şi se demonstrează inclusiv într-un set de documente CIA desecretizate recent, publicate parţial, în premieră, de MĂRTURISITORII. Practic, aceste grupări ale rezistenţei armate, unele formate numai din legionari, câţiva instruiţi la baze ale NATO din Anglia, Franţa şi Germania, consemnează în Istoria României prima colaborare românească cu Organizaţia Pactului Nord Atlantic.

Realitatea: Rezistenţa anticomunistă se confundă în proporţie de 75% cu Mişcarea Legionară

În plus, Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismul, a arătat chiar cu prilejul emiterii “Legii” în cauză, printr-o poziţie oficială remisă Parlamentului României, la cererea Comisiei Juridice – în care subliniază şi că Mişcarea Legionară nu poate fi catalogată drept “fascistă” -, următoarele: “Componenta majoră a mişcării naţionale de rezistenţă anticomuniste din România a fost legionară, realitate ilustrată prin procentul major al deţinuţilor politici din perioada 1945-1964, apreciat la circa 75%”. Ca atare, chiar aşa este: în proporţie de 75% memoria celor care s-au opus comunismul se confundă cu memoria membrilor Mişcării Legionare, care, însă, nu pot fi cu toţii condamnaţi pentru vreo imaginară culpă comună, aşa cum ar putea fi condamnaţi, în contrapartidă, comuniştii, sau cum au făcut naziştii cu evreii. Fiecare om răspunde individual pentru faptele sale, în faţa instanţelor de pe pământ.

Desfiinţarea bărbăţiei şi spiritului de sacrificiu al neamului românesc

Practic, Institutul “Elie Wiesel” îşi propune, prin “şmecheria” interzicerii “prin Lege” a elogierii rezistenţei armate din munţi – fenomen unic prin amplitudinea lui – însăşi desfiinţarea bărbăţiei neamului românesc, prezentat adeseori de propaganda neobolşevică drept “o legumă”, “mămăligă care nu explodează”, “cal troian”, etc, şi aceasta în ciuda miilor de jertfe din munţi şi închisori, victime, din nou, de data această a unei legislaţii anticonstituţionale şi, în definitiv, antiumane. Dar victime neînvinse, pentru că locul lor ceresc nu poate fi golit prin legi pământeşti.

De notat că instituţii ca IICCMER şi CNSAS, deşi prin acestă “lege” le este atacat în mare parte chiar “obiectul muncii”, au preferat să tacă chitic, fără a contesta sau avertiza oficial asupra abuzurilor pe care le poate şi le va produce interpretarea ei. Spre deosebire de Vasile Paraschiv, şi dl. Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, la rândul său angajat guvernamental, la fel ca Alexandru Florian, nu a returnat preşedintelui Steaua României, în semn de protest faţă de acest afront la adresa camarazilor săi de temniţă.

Lecţia lui Vasile Paraschiv pentru Octav Bjoza

“Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărât să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică până la ultima bătaie a inimii”, a spus Vasile Paraschiv la momentul conferirii decoraţiei, la Cotroceni, pe 1 Decembrie 2008. Acesta a continuat precizând că “eu nu sunt ca un câine, căruia dacă îi dai o felie de salam el nu mai latră, tace din gură şi te lasă să intri în curtea stăpânului şi să furi totul. Eu nu vreau de la dumneavoastră, domnule preşedinte, decoraţii, bani, funcţii etc. Eu vreau dreptatea şi adevărul pentru întregul nostru popor, adică exact ceea ce aţi promis dumneavoastră poporului nostru în noiembrie 2004 şi care pe mine m-a atras ca un magnet, dar din nefericire nu v-aţi respectat promisiunea făcută, m-aţi minţit şi m-aţi indus în eroare şi pe mine şi întregul nostru popor cu promisiuni pe care nu vi le-aţi respectat niciodată”, a declarat Vasile Paraschiv, la microfon, preşedintelui Băsescu, citind dintr-un discurs. După ce mai mulţi angajaţi de la Cotroceni au încercat să-i ia microfonul, Paraschiv a menţionat că se opreşte din citit pentru că, cu toate că este un om liber, i se interzice să vorbească. Toate sunt valabile, iată, şi azi, într-un procent sporit.

“Elie Wiesel” naşte monstrul “Big Brother” al internetului din România

O componentă deloc de neglijat a acestei “Legi” este mecanismul prin care se va încerca impunerea prin forţă a “corectitudinii politice” în spaţiul online. Se va crea un organism de tip “CNA-CNCD” al online-ului, un vis demult pritocit în laboratoarele reţelei Soros din România, dar nu numai, existând deja planul teoretic de realizarea a acestui obiectiv funebru ce ţinteste controlul total al cuvântului scris, al cuvântului liber. În fapt, din câte cunoaştem, aparatul de cenzură – în premieră, probabil, în istoria internetului –  este deja pus la punct. Sub pretextul luptei anti-rasiste, anti-extremiste, anti-legionare, anti-orice, site-uri şi bloguri care nu sunt aliniate presei deja controlate vor fi cenzurate, amendate şi, în final, eliminate, în cazurile celor asumate oficial sau/şi înregistrate în România. Aceasta dacă nu se va da raspunsul legal pe măsură, conform Constituţiei României şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Ultimele Zile ale Rezistenţei Anticomuniste?

Pentru că zilele acestea se desfăşoară la Mănăstirea Sâmbăta de Sus manifestarea “Zilele Rezistenţei Anticomuniste” (poate pentru ultima oară), înfăţişăm azi, pentru a înţelege mai bine ce vrea să interzică Institutul “Elie Wiesel”, o parte din imaginile existente în Arhivele CNSAS despre Grupul Carpatin Făgărăşan şi conducătorul acestuia, “Moşu’”, aşa cum au fost prezentate la simpozionului “In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006)“, a V-a ediţie, care a avut loc la Alba Iulia, în Sala Unirii, în luna mai a anului acesta (video Aici). O parte din fotografii sunt reproduse prin amabilitatea dlui Liviu Pleşa, consilier superior al Direcției Cercetare a CNSAS, cât şi a Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu.

“Elie Wiesel”, mai tare ca Securitatea – DOCUMENT INEDIT

Dar înainte de imagini, publicăm în premieră un document din Arhiva Securităţii, datând din iunie 1977 şi pus la dispoziţie de CNSAS (format PDF), şi anume NOTE privind concluziile şi învăţămintele ce se desprind din analiza cazului CÎRTIŢA (i.e. Ion Gavrilă Ogoranu). Sugerăm urmaşului ideologului stalinist Radu Florian să schimbe antetul Securităţii cu cel al Institutului “Elie Wiesel” şi să republice NOTA cu titlul ceva mai pompos de “Raport de monitorizare a antisemitismul la legionarii periculoşi de 14 ani de ieri, azi şi mâine”. “În concluzie – conchide NOTA de 12 file scrisă la un an după capturarea, prin trădare, a lui Ion Gavrilă Ogoranu- conducerea Ministerului de Interne a apreciat că organele de securitate, trăgând concluziile şi învăţămintele necesare din cazul CÎRTIŢA, vor întreprinde în viitor măsuri de perfecţionare a întregii lor activităţi, acţionând cu fermitate sporită pentru apărarea cuceririlor revoluţionare şi a valorilor de seama create de poporul român”. “Toate acestea – mai spun tovarăşii securişti – vor trebui să asigure cunoaşterea corespunzătoare a situaţiei operative din problemă, a poziţiei şi activităţii prezente a legionarilor, descoperirii, anihilării şi lichidării (sic) a oricăror încercări din partea acestora de a desfăşura acţiuni potrivnice statului nostru”.

Se pare că, după exact 38 de ani, Institutul “Elie Wiesel” a reuşit să tragă învăţămintele necesare din eşecul Securităţii de a-l prinde pe bătrânul luptător timp de 29 de ani şi s-a gândit cum să rezolve “problema”: ştergându-i memoria definitiv. Va reuşi, oare? Ne îndoim! Ce este interzis este cu atât mai căutat.

Unde eşti tu, Nixon, Doamne?

Conform Scrisorii Deschise pe care Ana Gavrilă Ogoranu i-a adresat-o bolşevicei Monica Macovei, soţul ei a fost salvat de la execuţie de către preşedintele american Richard Nixon, aşa cum un alt preşedinte american, Ronald Reagan, a intervenit, apoi, pentru salvarea vieţii “banditului legionar” şi pe deasupra şi preot ortodox Gheorghe Calciu Dumitreasa. E clar: trebuie să vină un Nixon sau un Reagan care să mai taie din avântul proletar al comisarilor bolşevici sub acoperire, adevăratele CÂRTIŢE care rod din interior statul numit România.

Integral la MĂRTURISITORII unde puteţi viziona imaginile şi un film cu Ion Gavrilă Ogoranu

Sursa: ziaristionline.ro

Urmariti va rog si:

Vremurile de prigoana s-au intors! Legea antilegionara a fost promulgata! De acum orice e posibil! Dumnezeu cu mila!

De azi, 22 iulie 2015 a reînceput prigoana împotriva patrioţilor şi creştinilor români. Preşedintele Klaus Iohannis, marioneta intereselor străine, a promulgat aşa-zisa Lege Anti-legionară, prin care din nou Sfinţii Închisorilor, martirii anticomunişti, luptătorii din munţi, mărturisitori ca Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa sau Iustin Pârvu şi intelectuali ca Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu vor fi interzişi, din nou, ca în anii 50, de legea anticonstituţională şi antinaţională aprobată de Parlament, la iniţiativa Insitutului „Elie Wiesel”, condus de un neo-marxist, fiu de bolşevic, cu complicitatea parlamentarilor colaboratori ai securităţii comuniste.

Marturisitorii-Mucenicii-si-Sfintii-Inchisorilor-Parintele-Justin-Parvu-Posta-Moldovei-16-Iunie-2015

Deşi împotriva aplicării Legii Anti-legionare s-au ridicat Academia Română, societatea civilă, presa, urmaşii martirilor şi luptătorilor anticomunişti, călugării de la Mănăstirea „Petru Vodă”, inclusiv fiica marelui gânditor Mircea Vulcănescu, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea în dispreţul legislaţiei naţionale, a drepturilor omului, a Constituţiei, deciziilor Tribunalului de la Nurenberg şi împotriva valorilor naţionale şi religioase româneşti. În timp ce Guvernul aprobă ridicarea de moschei, biserica ortodoxă cu sfinţii martiri din perioada comunistă va fi prigonită. Clasa politică l-a pus din nou pe Crucea lui Hristos pe Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor.

In-apararea-lui-Valeriu-Gafencu-30-Mai-2013

Credem că şi ultimii români au trecut acum de faza naivităţii că preşedintele actual, în complicitate cu clasa politică coruptă nu este altceva decât un produs fidel al sistemului neo-comunist şi securist ce s-a prelungit după 1989.

Emil-Cioran-si-Petre-Tutea-Marturisitorii

napocanews.ro

Carti precum cea de mai jos vor fi probabil interzise.

Martiri legionari ai inchsorilor comuniste, rugati-va pentru noi pacatosii!

Urmariti va rog si:

Scrisoare deschisă adresată presedintelui Iohannis de către copiii legionarilor închiși de comuniști

Câțiva din copiii legionarilor care au fost condamnați din motive politice pe vremea comunismului i-au scris președintelui Klaus Iohannis. Motivul: respingerea așa-numitei legi antilegionare, pe care Parlamentul a adoptat-o recent.

Copiii legionarilor închiși de comuniști i-au scris lui Iohannis: Nu ne puneți în situația de a fi considerați din nou, copii de bandiți

Iată textul scrisorii deschise trimisă pe adresa redacției:

Stimate Domnule Preşedinte,

Subsemnaţii suntem urmaşi ai foştilor deţinuţi politici condamnaţi de regimul comunist. Părinţii noştri au plătit cu mulţi ani de închisoare crezul lor creştin şi anticomunist. Au fost bătuţi, torturaţi, umiliţi, supuşi unui regim de exterminare fizică, pentru apartenenţa la diferitele structuri ale Mişcării Legionare şi pentru ideile lor, care nu mai corespundeau realităţii instalate în România cu ajutorul tancurilor sovietice. Au fost numiţi „bandiţi”, „duşmani ai poporului”, „năpârci”, atât în timpul detenţiei cât şi după eliberare. Au fost transformaţi din oameni în simple numere de identificare, li s-a interzis dreptul de a se ruga Lui Dumnezeu, li s-a tăiat orice legătură cu familia, s-a încercat sub toate formele frângerea principiilor şi dezumanizarea lor. Toată lupta satanică a comunismului nu a dat roade, deşi traumatizaţi şi bolnavi, părinţii noştri au ieşit din detenţie neînvinşi şi au continuat să îşi trăiască viaţa – atât cât le-a mai fost dat – cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de ţară.

În toată suferinţa lor nu au fost singuri, familiile noastre fiind la fel de persecutate chiar dacă nu se aflau în temniţe. Întemniţarea fiecărui deţinut politic a însemnat suferinţă, durere şi lipsuri pentru întreaga sa familie. Bunicii noştri au trăit durerea de a-şi vedea copiii în temniţe şi unii dintre ei au murit fără să ştie dacă va exista vreodată eliberare sau dreptate pentru copiii lor. Mamele noastre au trecut printr-un calvar greu de închipuit: stigmatizate, alungate din case şi servicii, au fost obligate să îşi crească singure copiii fără să ştie dacă soţul mai trăieşte sau dacă va reveni vreodată acasă. Nici noi, copiii, nu am avut o copilărie obişnuită. Deşi înconjuraţi de dragostea familiilor noastre am crescut ca „fii de bandiţi” având un dosar „pătat”. Cu toţii păstrăm în suflet imaginea părintelui îmbătrânit înainte de vreme, cu urmele suferinţei fizice pe faţă şi trup, cu bolile cauzate de regimul de detenţie. Păstrăm în minte însă şi imaginea demnităţii şi a moralităţii părinţilor noştri care au refuzat să îşi compromită principiile şi conştiinţa.

Astăzi, la 25 de ani de la căderea comunismului, suntem iarăşi puşi în situaţia de a fi consideraţi copiii unor infractori. Mamele noastre, cele care încă mai trăiesc, sunt iarăşi în situaţia de a fi soţiile unor infractori. Nu este cu putinţă să existe un stigmat veşnic pentru foştii deţinuţi politici care au făcut parte din Mişcarea Legionară. Părinţii noştri ne-au crescut şi educat în dragoste de neam şi de biserică. Ne-au învăţat să fim demni, să ne iubim aproapele şi să iertăm greşiţilor noştri aşa cum şi ei iertaseră păcatele torţionarilor lor. Părinţii noştri nu au fost nici infractori şi nici criminali şi nici pe noi nu ne-au învăţat să fim infractori şi criminali. Cu toate astea sunt reincriminaţi pentru un crez politico-social pentru care şi-au ispăşit deja pedeapsa dată politic de justiţia comunistă.

După 25 de ani de libertate va trebui să explicăm copiilor noştri că bunicii lor au redevenit peste noapte infractori? Timp de 25 de ani le-am povestit despre eroismul bunicilor lor şi despre lupta lor anticomunistă ca astăzi să fie cu toţii scoşi în afara legii prin includerea legionarismului în nomenclatorul infracţiunilor?

Le-am explicat copiilor noştri că suferinţa, lupta şi jertfa dată de părinţii noştri nu a fost inutilă, că după 1989 poporul şi statul român au înţeles să îndrepte nedreptatea comunistă făcută asupra lor. Le-a fost recunoscut statutul de luptători anticomunişti, comunismul a fost condamnat public chiar de la tribuna Parlamentului, s-au ridicat monumente în memoria lor în jurul cărora se organizează anual comemorări, s-au publicat mii de cărţi cu memorialistică din detenţie, s-au înfiinţat institute de cercetare a istoriei recente, se organizează săpături arheologice pentru identificarea foştilor deţinuţi politici îngropaţi în gropile comune, Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte la fiecare Sfântă Liturghie pe cei „căzuţi pe toate câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră”, reprezentanţii Bisericilor Ortodoxă, Greco Catolică, Romano Catolică şi ai tuturor cultelor religioase din România participă la comemorările oficiate în memoria lor pe tot cuprinsul ţării, în ultimii ani a crescut considerabil cultul popular al „sfinţilor din închisorile comuniste” etc.

Ce le vom spune acum copiilor noştri? Că sunt nepoţi de infractori şi că anticomunismul, mai ales practicat de un membru al Mişcării Legionare, înseamnă pentru totdeauna infracţiune? Refuzăm categoric să ne dezicem de principiile învăţate de la părinţii noştri şi să fim corecţi politic, dar incorecţi moral. Copiii noştri au dreptul să ştie că sunt nepoţi de eroi şi de luptători anticomunişti. Ce se va întâmpla cu demnitatea neamului nostru dacă şcoala, societatea şi instituţiile sale vor accepta transformarea unor eroi în infractori?

Conform modificărilor aprobate de Parlamentul României pentru OUG 31/2002 ar trebui să revenim la situaţia din timpul comunismului când discutam despre cele pătimite de părinţii noştri doar în interiorul caselor noastre, mereu sub interdicţia de a vorbi cu străinii despre asta. Practic legea nu ne mai dă voie să vorbim tinerelor generaţii despre ei şi despre lupta lor, să le distribuim cărţile de memorialistică, să îi comemorăm public în faţa mormântului sau a monumentului ridicat în cinstea lor etc. Nu ne putem dezice de părinţii noştri şi nici nu vrem să îi învăţăm pe copiii noştri să se ruşineze de înaintaşii lor.

Domnule Preşedinte, pentru dreptatea şi memoria părinţilor noştri, care astăzi nu se mai pot apăra, pentru suferinţa noastră, a „copiilor de bandiţi”, dar mai ales pentru dreptul la libertate de conştiinţă şi informaţie al copiilor noştri şi al tuturor generaţiilor ce vin după noi, vă rugăm să nu promulgaţi modificările la OUG 31/2002.

Vă rugăm să primiţi expresia consideraţiei noastre,

Preot Marius Vişovan – Fiul profesorului Aurel Vişovan, deţinut politic timp de 16 ani, trecut prin infernul reeducarilor de la Piteşti
Ileana Voicescu – profesor şi Irina Gordon – medic.Fiicele Părintelui Constantin Voicescu, deţinut politic timp de 12 ani, trecut prin încercarea de reeducare de la Târgu Ocna
Gelu Mocanu – inginer. Fiul filologului Sebastian Mocanu, deţinut politic timp de 21 ani
Mihnea Gheorghiu – inginer pensionar.Fiul funcţionarilor Georgeta şi Dan Gheorghiu, deţinuţi politic timp de 5 şi respectiv 10 ani
Doina Gheorghian – geolog pensionar.Fiica Anei Chirulescu Iordache, deţinută politic timp de 3 ani
Cornelia Cios – pensionar.Fiica avocatului Bartolomeu Livezeanu, deţinut politic timp de 15 ani
Alina Călinescu – funcţionară.Fiica profesorului Nicolae Călinescu, deţinut politic timp de 17 ani, trecut prin infernul reeducarilor de la Piteşti şi a inginerei chimiste Viorica Stănuleţiu Călinescu, deţinută politic timp de 6 ani
Olga Blănaru Iordănescu – inginer pensionar.Fiica inginerului Vasile Blănaru, deţinut politic timp de 3 ani
Maria Oancea.Fiica comerciantului Alexandru Ionescu, deţinut politic timp de 5 ani

Gabriela Moţei.Fiica foştilor deţinuţi politic Mircea şi Constanta Moţei, întemniţaţi timp de 18, respectiv 10 ani – activenews.ro

Din pacate, acest presedinte este doar o unealta(a celor care conduc cu adevarat Romania) care face doar ce i se spune, iar aceasta scrisoare cel mai probabil nici nu va fi bagata in seama.. 

Cuvinte cu invataminte de la Maresalul Ion Antonescu…

antonescu maresal

Sub Mareşalului Antonescu, hoţia şi jaful au fost înfrânate, hărnicia şi cinstea s-au răspândit. În finanţele ţării s-a pus ordine, într-atât încât am avut excedente, tocmai când de aşteptat ar fi fost să nu le avem. Cheltuielile inutile au fost suprimate şi mareşalul a fost primul care a dat exemplul, punând la dispoziţia ţării fondurile ce-i erau atribuite.

” Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. “

Mareşalul Ion Antonescu

Cititi va rog si alte subiecte interesante la rubrica: Istorie.

Cum a luat fiinţă Mişcarea Legionară şi ce voia Corneliu Zelea Codreanu. Un studiu al istoricului Ioan Scurtu face lumină

„Mişcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creştină, revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generaţii româneşti“. Oricât de ciudat ar putea părea, rândurile de mai sus sunt scrise de unul dintre cei mai mari intelectuali ai secolului XX, celebrul profesor titular şi coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor a Universităţii din Chicago, Mircea Eliade.

cand-s-a-infiintat-miscarea-legionara

Crearea Mişcării Legionare, în urma cu 87 de ani, a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberaţii europene şi universale până în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizaţii, ale căror opere sunt cunoscute şi apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar câteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga,Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu şi alţii. Cu toate acestea, istoria acestei formaţiuni de dreapta rămâne controversată şi neclară pentru generaţiile de azi, deşi optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărţile de istorie şi discursul public după 1989. O iniţiativă legislativă recentă propune chiar interzicerea “apologiei legionare”, cum ar putea fi considerat citatul lui Mircea Eliade de mai sus.

Pentru a intra în subiectul unei necesare dezbateri, ActiveNews a apelat la o parte dintr-un studiu pe aceasta temă al președintelui Secției de Științe Istorice și Arheologie al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, profesorul universitar dr. Ioan Scurtu, studiu intitulat “Ideologie şi formaţiuni de dreapta în Romania (1919 – 1943)” *:

“Crearea Legiunii Arhanghelul Mihail, la 24 iunie 1927, a marcat un moment esenţial în afirmarea curentului de dreapta, de factură totalitară. După aproape un deceniu de la Marea Unire din 1918, carenţele regimului democratic deveneau tot mai evidente, iar o parte a opiniei publice – mai ales a tinerilor – considera că erau necesare alte soluţii pentru “salvarea” ţării. În acest context a fost creată Legiunea Arhanghelul Mihail.

Corneliu Zelea Codreanu afirma că întemeierea Legiunii Arhanghelul Mihail “a durat un minut”, adică atât cât a citit textul: “Astăzi, vineri, 24 iunie 1927 (Sf. loan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici. Semnează Corneliu Zelea Codreanu”. Era vorba de o copie a icoanei de la Mănăstirea Văcăreşti, reprezentându-l pe Sfântul Mihail, care fusese păstrată în Căminul Studenţilor Creştini din Iaşi.

A doua zi, cei câţiva întemeietori ai Legiunii – “Văcăreştenii” – au mers la A.C. Cuza, cerându-i să-i dezlege de jurămintele pe care le-au depus în cadrul Ligii Apărării Naţional-Creştine, precizându-i în scris: “Pe calea care mergeţi acum, noi nu vă putem urma, deoarece nu mai credem într-însa. A merge fără credinţă nu putem, deoarece, nouă, credinţa ne-a dat tot avântul în luptă”. A.C. Cuza i-a dezlegat de jurăminte şi i-a sfătuit să nu facă greşeli, deoarece “în politică, greşelile se plătesc scump”. Apoi, “Văcăreştenii”, deveniţi legionari, l-au vizitat pe Corneliu Şumuleanu, preşedintele LANC-Statutară, citindu-i o scrisoare în termeni similari.

Înfiinţarea Legiunii a trecut neobservată de opinia publică, iar presa nu a consemnat acest moment. Noua organizaţie nu a fost înscrisă la Tribunal, deoarece Codreanu considera că Legiunea Arhanghelul Mihail nu era un partid politic, ci o mişcare politică şi naţională, care nu se putea încadra în prevederile legale (program, statut, conducere aleasă). Membrii Legiunii îşi ziceau legionari, iar conducătorul lor – “născut, iar nu făcut” – era Corneliu Zelea Codreanu, numit “Căpitan”. În acel moment, Legiunea nu avea sediu şi nici resurse financiare. Cei câţiva aderenţi se adunau într-o cameră de la Căminul Studenţesc Creştin din Iaşi. Pe pereţii acesteia erau lipite fâşii de hârtie, pe care fuseseră scrise următoarele maxime: “Cel ce n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere”; “Feriţi-vă de pofta cărnii, care omoară sufletul”; “Nu alunga eroul din tine”; “Cine ştie să moară nu va fi rob niciodată”; “Aştept învierea patriei mele şi nimicirea cetelor de vânzători”.

Legiunea păşea în viaţa politică a României fără nici un program, deoarece – afirma Codreanu – “nu ne-am legat împreună cei ce cugetam la fel, ci acei ce simţeam la fel. Nu cei ce aveam acelaşi fel de a gândi, ci acei care aveam aceeaşi construcţie sufletească. Era un semnal că statuia unei alte zeităţi – Raţiunea – va fi sfărâmată”. El susţinea că “Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe”, că “Piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul; nu programul politic”. În opinia sa, Legiunea Arhanghelul Mihail va fi “mai mult o şcoală şi o oaste decât un partid politic”. Din “şcoala legionară va trebui să iasă un om nou, un om cu calităţi de erou. Un uriaş în mijlocul istoriei noastre, ca să lupte şi să biruiască împotriva duşmanilor Patriei”.

Caracterul totalitar al Legiunii Arhanghelul Mihail rezultă din atitudinea sa politică, ostilă democraţiei, partidelor politice, parlamentului, votului universal, precum şi din modul de organizare şi conducere a acesteia.

Atacul principal a fost îndreptat împotriva sistemului democratic, întemeiat pe partidele politice. În opinia lui Codreanu, politicienii României ofereau programe atrăgătoare pentru a înşela alegătorii. În fapt, ei erau un factor distructiv, trăiau în lene şi petreceri scandaloase; ei aveau nevoie de bani pentru viaţa proprie, dar şi pentru a întreţine clientela politică, pentru a obţine voturi, pentru cumpărarea de conştiinţe. În acest scop, politicienii urmăreau să obţină guvernarea ţării, adică posibilitatea spolierii ei, să intre în cât mai multe consilii de administraţie ale întreprinderilor evreieşti, pentru a încasa tantieme şi jetoane, să facă afaceri scandaloase. Astfel, corupţia se întindea ca o pecingine peste ţară. Când statul nu le va mai putea da banii necesari, politicienii vor ceda bancherilor străini bogăţiile pământului şi, cu ele, independenţa naţională. “O adevărată pletoră de oameni de afaceri se va întinde ca o pânză peste toată România, care nu vor munci, care nu vor mai produce nimic, ci vor suge vlaga ţării. Acesta este politicianismul. Jos, se va întinde: mizeria, dezolarea şi deznădejdea”.

O altă direcţie majoră de atac se îndrepta împotriva evreilor, asimilaţi cu comuniştii. În opinia legionarilor, evreii au invadat ţara, profitând de complicitatea politicienilor şi de spiritul tolerant al poporului român. Evreii nu produc nimic, ci numai exploatează şi urmăresc distrugerea statului român. Ei erau acuzaţi că lovesc în fibra poporului român, mai ales a ţăranului, prin cumpărarea produselor agricole la preţuri de nimic şi împânzirea satelor cu cârciumi, la care vând produse alcoolice falsificate; ei ocupă slujbele cele mai bine plătite, înlăturând pe funcţionarii români; ei au ajuns să copleşească, prin numărul lor, oraşele pentru a le deznaţionaliza; ei au invadat Universităţile, urmând să înlăture elita românească; ei sunt stăpânii presei din România; ei sunt proprietarii întreprinderilor industriale şi ai băncilor din ţară; îi cumpără pe politicieni, care adoptă legi şi iau măsuri dirijaţi din umbră de evrei.

Asemenea idei fuseseră propagate şi de A.C. Cuza timp de mai multe decenii, dar aderenţa lor în rândul populaţiei a fost slabă. Din acest punct de vedere. Legiunea Arhanghelul Mihail nu venea cu elemente noi, prin care să se impună în peisajul politic al României.

După eşecul în alegeri, Corneliu Zelea Codreanu şi-a concentrat atenţia spre organizarea Legiunii şi impunerea ei în viaţa politică a României. Problema şefiei nu se punea în nici un fel, deoarece – aşa cum scria Ion. I. Moţa – Legiunea Arhanghelul Mihail “are un şef, neales de nimeni, ci consimţit de cei ce, atraşi de o forţă tainică, au venit să se constituie sub conducerea şefului, celulele ordonate şi disciplinate ale organizaţiei. Acest şef al nostru este Corneliu Zelea Codreanu”. Era una din caracteristicile esenţiale ale Legiunii, într-o vreme în care lupta pentru şefie constituia un obiectiv de bază în celelalte organizaţii politice, iar multe sciziuni şi confruntări au fost generate tocmai de această luptă.

La 1 august 1927, a apărut primul număr al gazetei Legiunii Arhanghelul Mihail, intitulată “Pământul strămoşesc”, care se tipărea la Orăştie, prin efortul părintelui Moţa. În primul număr erau publicate versurile lui George Coşbuc din poezia Decebal către popor: “Din Zei de-am fi coborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori,/ Dar nu-i tot una leu să mori/ Ori câine înlănţuit!/”. Gazeta a devenit un important mijloc de propagandă legionară. În octombrie 1927, “Pământul strămoşesc” avea 2586 de abonaţi, număr considerat de Codreanu ca un succes remarcabil.

Aderenţa la noua organizaţie a fost extrem de slabă. Horia Sima avea să scrie: ”Corneliu Codreanu nu putea să conteze decât pe indivizi izolaţi în oraşe şi sate. Asta era tot ce mai rămăsese din miile de tineri ce luptaseră în rândurile mişcării studenţeşti. Cea mai mare parte dintre ei, luaţi de curentul vieţii, se îndepărtaseră de politică; alţii stagnau încă în incertitudine. În condiţiile acestea sistemul anterior de organizare, întemeiat pe comitete judeţene, nu mai era valabil. Nu se puteau numi şefi de judeţ, acolo unde nu existau decât câteva elemente în fiecare judeţ. Corneliu Codreanu s-a văzut constrâns să adopte un alt sistem de organizare, ce reuneşte într-un ansamblu dinamic şi maleabil cele mai slabe efective existente. De aici necesitatea «cuibului»“. Acesta era alcătuit dintr-un număr de 3-13 oameni, sub comanda unui şef, care era numit de Căpitan. Corneliu Zelea Codreanu a stabilit că: fiecare membru al cuibului desfăşoară o activitate concretă; cuibul rezolvă problemele (de exemplu: săparea unei fântâni, repararea unui podeţ); cuibul este uşor transformabil, din unitate de muncă în unitate de luptă şi invers; creează un mare număr de cadre, deoarece oamenii se pot specializa în arta conducerii; localizează efectul unei trădări sau defecţiuni; este cel mai bun loc unde se poate face educaţie, toţi fiind prieteni, putându-şi destăinui necazurile, putând primi un sfat sau o pedeapsă. Cuibul trebuia să se conducă după şase “legi”: a disciplinei; a muncii; a tăcerii; a educaţiei; a ajutorului reciproc; a onoarei.

Legiunea a fost organizată pe patru secţiuni: de Tineret (Frăţiile de Cruce); de Protecţie; de Ajutor a Femeilor Române; Internaţională. Prima secţie cuprindea tinerii “care se prind cu noi fraţi ca să apere, să cureţe şi să dezrobească pământul nostru strămoşesc, crescând, muncind şi luptând în iubire de ţară, după principiile Legiunii”. Cel înscris avea următoarele obligaţii: să facă 5 abonamente la revista “Pământul strămoşesc”, pe termen de cel puţin 5 luni; să lucreze un sfert de oră pe zi pentru Legiune, sau să dea a 40-a parte din câştig; să boteze cinci copii în credinţa Legiunii, în termen de 5 luni; să-şi ajute fraţii din Legiune. Secţia de Protecţie era alcătuită din oameni maturi, care doreau “să susţină, să încurajeze şi să protejeze sforţările către o viaţă nouă, creştină, românească şi disciplinată, a tinerimii din Legiune”; membrii acestei secţii trebuiau să contribuie la ajutorul Legiunii (un sfert de oră pe zi sau a 40-a parte din câştig), să se ajute şi să se susţină reciproc “în toate întreprinderile şi împrejurările”. Secţia de Ajutor a Femeilor Române viza “restabilirea morală a societăţii româneşti”; mamele trebuiau să-şi crească copiii în credinţa creştină, contra “frivolităţii, a dezgolirii trupului, care dezonorează, urâţeşte şi dezgustă”, să combată “dansurile nesănătoase şi nemorale”, să lupte ca fetele de la ţară să nu mai ajungă servitoare la evrei. În Secţia Internaţională urmau să se grupeze toţi românii aflaţi în afara hotarelor ţării; scopul ei era de a “propovădui” adevărul despre invazia pământului românesc de către evrei, să adune calomniile debitate de evrei la adresa românilor, pentru a fi publicate şi cunoscute în ţară; să ţină legătura cu alte organizaţii similare din lume “în vederea rezolvării problemei jidoveşti”.

Legionarii aveau obligaţia să se conducă după patru “linii”: 1) credinţa în Dumnezeu, prin care considerau că se asigură “contactul cu morţii noştri şi ai neamului”; 2) încrederea în misiunea proprie – “o încredere nelimitată în steaua noastră şi a neamului”; 3) dragostea reciprocă – “ca şi cum am fi fost din aceeaşi familie şi ne-am fi cunoscut de mici copii”; 4) cântecul – ca formă de manifestare a stării lăuntrice; între cântece se numărau: Pe o stâncă neagră – care-l glorifica pe Ştefan cel Mare; Ca un glob de aur – închinat lui Mihai Viteazul; Cântecul lui Avram Iancu; Să sune iarăşi goarna – cântecul Şcolii Militare de Infanterie din 1917; Sculaţi Români – compus de Iustin Ilieşiu şi Istrati, care a fost proclamat Imnul Legiunii.

Legionarii trebuiau să fie mai întâi ei, “oameni noi”, “cu calităţi de erou”, un fel de prototip pentru românul de mâine, care “să frângă în două întreaga istorie şi să pună temeliile începutului unei alte istorii româneşti”. De aici, preocuparea pentru crearea unui mediu special, prin viaţa comună în cuib, în tabere de muncă, în organizaţia şi “familia legionară”, după care legionarul va fi “trimis” în mijlocul lumii: să trăiască, pentru a învăţa să fie corect; să lupte, pentru a se învăţa viteaz şi tare; să muncească, pentru a se învăţa muncitor, iubitor de toţi cei ce muncesc; să sufere, pentru a se oţeli; să se jertfească, pentru a se deprinde cu depăşirea propriei lui persoane, slujindu-şi neamul”. Unde se va duce, legionarul va crea un mediu de aceeaşi natură, va face alţi legionari şi lumea îl va urma; toţi la un loc vor constitui o oaste, o forţă, care va birui.

În Legiunea Arhanghelul Mihail s-au înscris câţiva foşti militanţi în LANC, precum inginerul Gheorghe Clime, avocatul Mile Lefter, inginerul Blănaru. De Legiune s-au apropiat gen. Macridescu şi prof. Ion Găvănescul. Dar, în general, aderenţa a fost foarte slabă. De aceea, Codreanu a decis: “Să mergem să cucerim România! Plecaţi în sate şi strigaţi: – S-a făcut o nouă organizaţie politică, înscrieţi-vă cu toţii într-însa”.

În ziua de 8 noiembrie 1927, a fost organizată, la Iaşi, festivitatea de depunere a primului legământ legionar. Solemnitatea a început prin amestecarea ţărânii aduse de la localităţi istorice: Turda, Războieni, Sarmizegetusa, Călugăreni, Podul Înalt, Suceava, Neamţ, Hotin, Soroca, Alba Iulia, Ţebea, Roşcani, Tg. Jiu, Oituz, Caşin, Prunaru, Turtucaia. Apoi, au fost umplute punguliţe făcute din piele şi legate cu şnur, pe care legionarii le-au primit cu ocazia jurământului pentru a le purta la piept. Primii care au depus jurământul au fost Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu, îmbrăcaţi în costume naţionale, purtând o zvastică mare în dreptul inimii.”

Sursa lucrării: Profesor Ioan ScurtuPOLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEAEditura Mica Valahie, 2012

* Extras din studiile introductive la volumele apărute sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului cu titlul: Totalitarismul de dreapta în România. Origini, manifestări, evoluţie. Documente. 1919-1927, (Bucureşti, 1996) şi Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România, vol. II (1927-1931); vol. III (1931-1934); vol. IV (1934-1938); vol. V (1938-1940); vol. VI (1940-1941); vol. VII (1941-1943), publicate în anii 2000-2009.

Sursa Foto: Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, Vol IV

Sursa: activenews.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre Miscarea Legionara la categoria: Legionari.