15 August – Adormirea Maicii Domnului

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. – doxologia.ro

Adormirea Maicii Domnului. Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

Video. Manastirea Nicula Hram 2015 (Cluj) – Prohodul Maicii Domnului

La Nicula colo-n deal…

Urmariti va rog si:

Adormirea Maicii Domnului. Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului. Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

uspenie

Scurtă istorie a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Primele informaţii despre Adormirea Maicii Domnului le aflăm din scrierile lui Meliton de Sardes (sec. II), Epifanie de Salamina (sec. IV), Juvenalie al Ierusalimului (sec. V) şi Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. V). Mai târziu despre aceasta au scris Sfinţii Maxim Mărturisitorul (sec. VII), Ioan Damaschin (sec. VIII), Simeon Metafrastul (sec. XI) şi alţii. Toate aceste izvoare, precum şi altele necunoscute (inclusiv apocrife), au fost adunate şi sintetizate de Nichifor Calist Xanthopol (isihast din sec. XIV), care a scris o istorisire mai amănunţită a acestei sărbători.

Deşi istorisirea proslăvirii Maicii Domnului are rădăcini apropiate de secolul apostolic, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a apărut abia după Sinodul III Ecumenic de la Efes (anul 431)[1]. În Apus, conform Sacramentariului papei Gelasiu (sec. V), sărbătoarea era deja ţinută pe 15 august; la fel şi în Răsărit, dar fără prea mult fast. Abia în anul 595, împăratul Mauriciu, în cinstea biruinţei asupra perşilor cu mijlocirea Maicii Domnului, a făcut ca această sărbătoare să fie generalizată şi cinstită cu mult fast, compunându-se imne şi cântări, pe care le regăsim în Lecţionarul georgian din secolul al VII-lea. Tipicurile Constantinopolitane din sec. IX-XI ne dau amănunte despre slujba Adormirii, iar unele dintre ele vorbesc și de „după-prăznuire”, cu Odovanie la 3, 4 sau chiar 8 zile. Tipicul Mănăstirii Sf. Sava, generalizat în tot spaţiul ortodox (în sec. XIII-XIV), prevede ca în mănăstiri să se facă Priveghere (Vecernie + Litie + Utrenie, fără să amintească de Prohod), iar Odovania să se facă a 8-a zi.

Istoria postului Adormirii Maicii Domnului

Înainte de Praznicul Adormirii Maicii Domnului Biserica are un post de două săptămâni (1-14 august), care urmează ca stricteţe Postului Mare. Izvoarele istorico-liturgice (publicate de Cotelerius şi Dmitrievskij, şi studiate de M. Skabalanovici, „Tolkovyi Tipikon” ş.a.) ne vorbesc despre o generalizare relativ târzie a acestui post, iar în cele ce urmează vom încerca să facem o prezentare succintă a acestor date istorice.

Mulţi se grăbesc să considere că primă mărturie despre postul Adormirii Maicii Domnului o avem la Sf. Leon al Romei (sec. V), dar Sf. Leon, în vestita sa Omilie, a 16-a (după alţii a 15-a), vorbeşte despre tradiţia celor 4 posturi pe an, în cele 4 anotimpuri. Pe lângă postul pre-pascal şi cel din luna decembrie, el menţionează un post după Cincizecime şi altul de toamnă în septembrie (nu ştim de câte zile), ca mulţumire pentru strângerea roadelor. Prin urmare, el nu vorbește despre vreun post în luna august închinat Maicii Domnului.

Alţii consideră că prima menţiune despre postul Adormirii Maicii Domnului o avem din secolul al VI-lea, de la Anastasie Sinaitul, patriarhul Antiohiei (561-600). Știinţa teologică, însă, demult a demonstrat că scrierea atribuită patriarhului Anastasie – „Despre trei patruzecimi” – este un apocrif de prin sec. IX-X, probabil din mediul monahal constantinopolitan, şi datele ei contravin tuturor celorlalte mărturii istorice ale timpului[2] (redând şi o legendă quasi-creştină despre moartea Sf. Filip şi Postul Crăciunului care începe în ziua de pomenire a acestuia[3]).

Este remarcabil faptul că Hypotyposis-ul lui Teodor Studitul (sec. IX) şi Diatyposis-ul lui Atanasie Athonitul (sec. X) şi chiar copiile lor mai târzii (sec. XIV), de asemenea, nu menţionează acest post, deşi dau reguli destul de detaliate cu privire la posturi. Nici alte tipicuri de origine studită, precum cel al Mănăstirilor Everghetinos (sec. XI) sau Pantokrator (sec. XII) nu dau vreo mărturie despre Postul Adormirii Maicii Domnului.

Tipicul mănăstirii bizantine a lui Nicolae Casole din sudul Italiei (sec. XII) pentru prima dată menţionează acest post în data de 1 august, precizând că despre el aminteşte şi „Sinodul unirii” din Constantinopol (anul 920)[4]; numai că părinţii din acea mănăstire îl începeau pe 2 august din cauza sărbătorii Macabeilor. Totodată, la capitolul privind regulile generale de postire, Tipicul lui Nicolae Casole nu dă nici o indicaţie cu privire la Postul Adormirii Maicii Domnului.

Ştim că pe la anul 1085 câţiva monahi din Muntele Athos se adresează patriarhului Nicolae al III-lea Grămăticul, arătându-şi nedumerirea faţă de acest post. Patriarhul, consultându-şi Sinodul, le răspunde monahilor că a găsit menţiuni despre acest post în „Sinodul unirii”, dar precizează că „acest post a fost mutat [în altă perioadă – n.n.], întrucât se suprapunea cu posturile păgâne ce se întâmplau tot atunci, aşa încât mulţi oameni le respectau pe acelea ca să se curețe şi să scape de boli”[5] (cf. Kormceaia kniga, I, fila 156r).

Aşa se face că postul Adormirii Maicii Domnului (şi cel al Naşterii Domnului), cu durata pe care o are astăzi, a fost stabilit definitiv abia în anul 1166, la un Sinod organizat de patriarhul Luca Chrisoverghis, în zilele împăratului Manuil I Comnenul. Mărturii mai exacte despre acest Sinod avem de la canonistul Theodor Balsamon, patriarh al Antiohiei (sec. XII). După spusele lui Balsamon, unii participanţi ai Sinodului considerau că la începutul lunii august nu poate fi ţinut nici un post, iar dacă acesta este ţinut în unele regiuni, el trebuie neapărat mutat, aşa cum propunea cu aproape un secol mai devreme Nicolae Grămăticul. Însă majoritatea sinodalilor în frunte cu patriarhul Luca, motivând că Sinodul organizat de Nicolae Grămăticul nu indica perioada în care este bine să fie mutat postul, au hotărât ca postul să înceapă pe 1 august şi să dureze până la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Însuşi patriarhul Theodor al IV-lea al Antiohiei era de acord cu hotărârea luată şi recomanda acest post de 14 zile şi credincioşilor săi. Pe de altă parte, iată ce spune Sintagma Atheniană (IV, 488): „În ce priveşte durata Postului Mare ţinut acum în Biserica Ortodoxă niciodată şi nimeni nu s-a îndoit, dar nu se poate spune acelaşi lucru despre celelalte posturi. La timpul său, patriarhul Marcu al Alexandriei s-a adresat către Balsamon cu întrebarea dacă trebuie respectate cu toată stricteţea posturile ce preced sărbătorile Sf. Apostoli, a Naşterii Domnului şi a Adormirii Maicii Domnului, ori ele pot fi scurtate. Răspunzând la această întrebare Balsamon redă hotărârea Sinodului patriarhal de la Constantinopol care a avut loc în timpul patriarhului Nicolae al III-lea (1084-1111), conform căreia, înainte de aceste sărbători se cuvine să postim doar şapte zile (πλην επταήμεροι), întrucât este un singur post care durează 40 de zile (μια γαρ τεσσαρακονθήμερος νηστεία εστίν), cel dinaintea Sfintelor şi Marilor Paşti. Totuşi, cei care doresc să postească înaintea mai sus numitelor sărbători mai mult de şapte zile sau poate au găsit astfel de posturi rânduite în Tipicul lăsat de ctitor, acestora li se dă deplina libertate”.

Deci, reieşind din toate datele istorice, liturgice şi canonice, putem spune că durata postului a fost hotărâtă oficial abia în secolul al XII-lea, dar s-a generalizat în secolele XIII-XIV odată cu Tipicul Mănăstirii Sf. Sava, care îl include în rânduielile de postire, stabilind şi stricteţea acestuia. Conform acestor reguli tipiconale, care foarte curând au devenit valabile şi pentru mireni, în acest post se dezleagă la peşte numai la Praznicul Schimbării la Faţă (6 august), iar la ulei şi vin numai în sâmbete şi duminici, mai nou, însă, şi la multiplele sărbători cu Polieleu, care în trecut nu erau.

Scurtă istorie a Prohodului Maicii Domnului

În rânduiala ierusalimiteană a Utreniei duminicale, încă din vechime se citea sau se cânta Psalmul 118. De prin secolele VIII-IX, unele stihuri ale acestui psalm au fost secundate de anumite tropare, numite „Binecuvântările Învierii”, întrucât primul tropar se cânta abia după stihul 12 („Binecuvântat eşti, Doamne..”), care a rămas mai târziu ca singurul stih chiar şi pentru troparele următoare. Se pare că la acea etapă, toate stihurile intermediare erau citite şi numai cele de dinaintea troparelor erau cântate.[6]

Rânduiala Utreniei din Sâmbăta Mare (cântată în Vinerea Mare seara) avea şi ea Psalmul 118 cu „Binecuvântările Învierii”, dar de prin sec. XIV, „Binecuvântările” au fost plasate la sfârşit, iar între stihurile Psalmului 118 au fost intercalate tropare despre îngroparea Domnului Hristos. Unii specialişti consideră că evlavia de a cânta prohodirea Mântuitorului a început imediat după reconstruirea complexului eclesial de la Mormântul Domnului sub cruciaţi (1130-1147).

În cazul altor sărbători, indiferent de rangul lor: ale Mântuitorului, Născătoarei de Dumnezeu sau Sfinţilor, în loc de Psalmul 118 au început să fie aleşi alţi psalmi, la care se adăugau imne de preamărire („megalinarii = mărimuri”), inclusiv la Praznicul Adormirii, care de asemenea areMărimuri (obişnuite).

Prin sec. XV, la Ghetsimani, odată cu completarea Prohodului Mântuitorului cu strofe după numărul stihurilor din Psalmul 118, Mărimurile obişnuite de la Adormirea Maicii Domnului au fost înlocuite cu tropare asemănătoare Prohodului Mântuitorului şi însoţite de acelaşi Psalm 118. În sec. XVI, numărul troparelor a fost completat (probabil de Manuil al Corintului), imitând forma şi ideile Prohodului din Sâmbăta Mare. În acea perioadă s-au observat anumite încercări de răspândire a acestui Prohodului Maicii Domnului în toată lumea ortodoxă, dar fără prea mult succes, întrucât melodiile erau extrem de lente (nu ca cele de acum), iar Tipicul nu prevederea nici o modalitate de încadrare a Prohodului în Utrenie, ci menţionează doar Mărimurile şi Evanghelia înainte de Canoane (nu după Doxologie ca în Sâmbăta Mare). Tocmai de aceea, o indicaţie tipiconală a staroverilor (lipovenilor) îl introduce după cântarea a 6-a a Canonului, fără să dea detalii sau textul acestuia.

Prin secolul al XVIII-lea încep contactele mai strânse ale ruşilor şi românilor cu Ţara Sfântă, iar după 1821 şi a grecilor. Atunci în spaţiul ortodox apare ideea de a sluji Liturghia Sf. Iacov (care chipurile s-a slujit neîntrerupt la Ierusalim, ceea ce nu este corect) şi de a imita întocmai Prohodul Maicii Domnului de la Ghetsimani. Cu acest prilej au fost făcute primele traduceri integrale ale Prohodului Maicii Domnului (1820 în română, de Ion Pralea; 1845 în rusă, de M. Holmogorov), completându-se cu o variantă mariologică a „Binecuvântărilor”, care sunt şi mai recente.

Mai mult decât atât, Sf. Filaret Drozdov, mitropolitul Moscovei, instituie la „Schitul Ghetsimani” de pe lângă Lavra Sf. Treime, probabil în anii 1845-1846, praznicul „Învierii şi Înălţării Maicii Domnului” în data de 17 august (a 3-a zi după Adormire) şi hotărăşte ca Prohodul să se cânte în ajunul datei de 17 august. Această nouă sărbătoare n-a apucat să fie generalizată, mai ales datorită polemicilor legate de dogma mariologică a Vaticanului din 1854, dar obiceiul de a săvârşi Prohodul a treia zi după Adormire s-a păstrat la ruşi până astăzi. Românii şi Grecii însă, aşa cum e obiceiul şi la Ghetsimani, îl cântă în ajunul Adormirii Maicii Domnului, în cadrul Privegherii (unind Vecernia cu Utrenia), chiar dacă nu există nici o rânduială oficială de intercalare a acestuia în rânduiala Utreniei şi combinarea lui cu Polieleul sărbătorii.

Mai mulţi liturgişti şi dogmatişti ortodocşi importanţi consideră că toate aceste paralele dintre Sâmbăta Mare şi Adormirea Maicii Domnului, mai ales în varianta lui Filaret Drozdov, sunt exagerate şi nejustificate. Slujba Adormirii Maicii Domnului întruneşte un conţinut imnografic mai mult decât suficient pentru preaslăvirea Născătoare de Dumnezeu şi a slăvitei sale treceri la Domnul şi nu mai e nevoie şi de Prohodul ei. În aceste condiții, ar fi mai potrivit să rămână în cult numai Prohodul Domnului din Sâmbăta Mare, iar sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să rămână cu rânduiala prevăzută în prezent în Minei, pe care o considerăm suficientă.

Assumptiongirdle

Fiecare eveniment din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea în Ierusalim, vinderea, prinderea, judecata, răstignirea, moartea, punerea în mormânt, învierea şi înălţarea – toate au o valoare mântuitoare pentru neamul omenesc. Tocmai de aceea Evangheliile descriu toate aceste evenimente cu lux de amănunte, iar Biserica le prăznuieşte pe fiecare în parte. În cazul Maicii Domnului însă, ca şi la pomenirile sfinţilor[7], toate evenimentele legate de sfârşitul lor pământesc sunt concentrate într-o singură zi. Deci în data de 15 august Biserica pomeneşte (cu bucurie!) toate evenimentele întâmplate la cinstita ei adormire: venirea apostolilor, adormirea Fecioarei, înmormântarea, găsirea mormântului gol (care sunt semn al învierii şi înălţării ei la ceruri) etc. Prin această prăznuire comună, Biserica nu tăgăduieşte importanţa şi caracterul extraordinar al acestor evenimente din viaţa Maicii Domnului, dar nici nu a găsit de cuviinţă să celebreze evenimentele separat sau să proclame careva dogme în legătură cu adormirea Maicii Domnului sau înălţarea ei la ceruri, pentru că de ele nu depinde în nici un fel mântuirea noastră şi tocmai de aceea nu se menţionează nici în Sfânta Scriptură. Dacă, de exemplu(!), Maica Domnului nu a înviat, ci trupul ei a fost ascuns, înseamnă că ea va învia împreună cu toţi oamenii la învierea cea de obşte – şi aceasta nu periclitează în nici un fel mântuirea noastră. Faptul că Mântuitorul a înviat-o şi a înălţat-o imediat după adormire, este un lucru în plus, dar fără ele mântuirea neamului omenesc nu era să aibă ceva minus.[8] Dar e cu totul altceva când ne referim la învierea şi înălţarea Domnului Hristos, fără de care mântuirea nimănui nu este posibilă, nici chiar a Maicii Domnului!

Despre Maica Domnului noi spunem că este „mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”, fiind „mai preacinstită decât toţi sfinţii”, dar preacinstirea ei nu suferă nici un fel de comparaţie cu adorarea adusă lui Dumnezeu. Altfel spus, despre ea zicem că este mai presus de sfinţi, dar nu putem spune cu cât sau în ce este mai prejos decât Dumnezeu, căci „între creat şi necreat nu este nici o asemănare” (Sf. Atanasie cel Mare). Prin urmare, şi paralelele dintre Prohodul Domnului şi cel al Maicii Domnului pot fi periculoase. Şi Sf. Ioan Maximovici atrăgea atenţia asupra „râvnei fără cunoştinţă” de care au dat dovadă romano-catolicii care, vrând să dea o cinste mai mare Maicii Domnului, de fapt o necinstesc, pentru că Maica Domnului nu poate fi considerată deopotrivă cu Dumnezeu şi nici „împreună-mântuitoare” cu El, ci doar „mijlocitoare smerită” şi „neobosită rugătoare” pentru lume, mai ales că „mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului”.


[1] Cultul Fecioarei Maria şi anumite rugăciuni închinate ei le avem cu mult înainte de Sinodul de la Efes şi doar sărbătorile mariologice au apărut şi s-au generalizat după anul 431. De exemplu, primul imn închinat Fecioarei Maria – „Sub milostivirea Ta” – îl găsim într-un papirus egiptean din secolul al III-lea, iar idei despre cultul mariologic putem urmări până în secolul al II-lea (сf. G. Giamberardini, Il culto mariano in Egitto, 1978, p. 96; C. Roberts, Catalogue of the Greek and Latin pariry in the John Rayland librariy, Princeton, 1938, p. 150).

[2] Autorul spune că în vechime, înainte de Adormirea Maicii Domnului se postea tot 40 de zile sau chiar mai mult, întrucât postul de vară se începea la o săptămână după Cincizecime şi se termina pe 15 august, dar din cauza slăbiciunii omeneşti, luna iulie a fost exclusă din acest post, obţinându-se două posturi diferite. Ideea nu este confirmată de nici un izvor liturgic, ci este chiar contrazisă de mărturiile mai vechi pe care le avem despre Postul Sfinţilor Apostoli.

[3] Legenda spune că la moartea Sf. Filip acesta s-a rugat pentru pedepsirea călăilor şi din acest motiv sufletul apostolului n-a intrat în rai decât după ce ceilalţi apostoli au postit 40 de zile. Chipurile, din acest motiv se cuvine şi noi să postim 40 de zile, începând cu sărbătoarea Sf. Filip pentru a ne salva sufletele. În mod evident aceste idei nu concordă cu duhul Evangheliei.

[4] Denumirea Sinodului este legată de împăcarea a două tabere politic-religioase din Constantinopol. Acest Sinod a interzis categoric căsătoria a 4-a, iar celor care se căsătoreau a treia oară le permitea să se împărtăşească doar de 3 ori pe an: la Paşti, la Naşterea Domnului şi la Adormirea Maicii Domnului, „întrucât aceste sărbători sunt precedate de post”. Nimic altceva Sinodul nu menţionează despre acest post.

[5] Pe acelaşi motiv Biserica a interzis postul de miercuri şi vineri în prima săptămână a Triodului, întrucât acesta se suprapunea cu postul armean numit „Arţivurion”, dedicat persoanelor sau obiectelor pierdute.

[6] În Athos, în duminicile când nu se cântă Polieleu (Psalmii 134 şi 135, integral), Psalmul 118 încă este citit înainte de Binecuvântări, ca o a treia Catismă, aşa cum şi prevede Tipicul actual.

[7] Şi la pomenirile sfinţilor, de regulă, nu celebrăm separat prinderea, judecata, chinurile fără număr, tentativele de omorâre a lor, adormirea, strângerea moaştelor, diferitele minuni săvârşire înainte şi după moarte etc.

[8] Iată de ce Biserica Ortodoxă nu poate accepta proclamarea dogmatică a înălţării cu trupul a Maicii Domnului, aşa cum au făcut romano-catolicii, chiar dacă şi ortodocşii acceptă această tradiţie creştină veche şi au pictat chiar icoane cu înălţarea Maicii Domnului la cer. – teologie.net 

Urmariti va rog si:

15 August Sfintii zilei de astazi. Cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

Cercetati de asemnenea si categoria: Maica Domnului

Vineri 31 Iulie incepe Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului începe anul acesta vineri, 31 iulie 2015. Deoarece ziua de 1 august cade sâmbătă, iar ziua de dinainte este zi de vineri, adică zi de post, după rânduiala liturgică a Bisericii noastre, se mută ziua de început a Postului Sfintei Mării de pe 1 august pe 31 iulie.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie căutată, probabil, prin sec. V, când cultul Maicii Domnului a început a cunoaște o dezvoltare mai mare și când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanță. La început, însă, nici timpul din an, nici durata și nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii, în părțile Antiohiei, posteau o singură zi (6 august), alții mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); în răsărit posteau în luna august și de aceea postul era numit și Postul lui August, alții în septembrie (apusenii, cum fac până azi), iar alții nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pământească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit. Data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol, ținut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august și să dureze 14 sau 15 zile, până la Sărbătoarea Adormirii (15 august), așa cum, de altfel, se practica mai înainte prin unele părți. Anul acesta Postul începe la 31 iulie şi ţine până la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Se lasă sec în seara zilei de 30 iulie, deoarece atunci când data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii înseși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin.

Postul Sântă-Măriei este mai ușor decât al Patruzecimii, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și al Sfinților Apostoli.

Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) și învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare (ed. cit., p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX, când se consumă mâncare uscată; marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la Față), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin, dar în Pravila mare (glava 385) se dă dezlegare la vin și untdelemn nu numai pentru sâmbete și duminici, ci și pentru marți și joi. În timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstirești, zilnic (alternativ), cele două Paraclise ale Maicii Domnului (n.n. Paraclisul Preasfintei Născătoare de DumnezeuAl doilea paraclis către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu) din Ceaslov. (Informații preluate din Liturgica Generală, pr. Prof. Ene Braniște) – doxologia.ro

15 August Sfintii zilei de astazi. Cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

Adormirea Maicii DomnuluiCând a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: „Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: „Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: „Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad”.

Adormirea Maicii Domnului, Patmos, secolul 15Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august15.htm