15 Septembrie Sfintii zilei de astazi. Sfantul Părinte Iosif cel Nou, mitropolitul Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorul de minuni.

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea pătimirii Sfântului Marelui Mucenic Nichita Gotul.

Nichita GotulSfântul Mare Mucenic Nichita era Got (un trib de origine germană, care pentru scriitorii greci este „dincolo de Dunăre”). S-a născut şi a trăit pe malurile Dunării şi a suferit pentru Hristos în anul 372. Credinţa creştină era pe atunci deja larg răspândită prin tot ţinutul goţilor. Sfântul Nichita credea în Hristos şi a acceptat Botezul din partea episcopului got Teofil, care a participat la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325). Goţii păgâni începură să se opună răspândirii creştinismului, ceea ce a avut drept consecinţă o dezbinare dezastruoasă pentru ambele părţi.

După victoria lui Fritigern, aflat în fruntea unei armate creştine şi învingător împotriva păgânului Atanaric, credinţa creştină a început să se răspândească tot mai mult printre goţi. Episcopul arian Ulfila, care a urmat după episcopul Teofil, a creat un alfabet got şi a tradus în limba gotă multe cărţi preoţeşti. Sfântul Nichita a avut o lucrare puternică printre discipolii săi goţi la răspândirea creştinismului. Prin propriul exemplu şi prin cuvinte pline de duh el a adus pe mulţi păgâni la credinţa creştină.

Totuşi, după înfrângerea sa, Atanaric a făurit din nou planuri să îşi adune forţele, să se întoarcă în patria sa şi să-şi recâştige vechea putere. Întrucât a rămas păgân, el a continuat să îi urască pe creştini şi să îi persecute.

Sfântul Nichita a îndurat multe chinuri din partea regelui got păgân şi a murit după ce a fost aruncat în foc. Trupul său a rămas nevătămat de flăcări şi a fost iluminat cu o minunata strălucire. Noaptea, un prieten al mucenicului, un creştin pe care îl chema Marian, a recuperat trupul Sfântului Nichita şi l-a îngropat în Cilicia. După aceea a fost transferat la Constantinopol. O parte din moaştele Marelui Mucenic Nichita au fost mai târziu mutate la mănăstirea Vysokie Decani în Serbia. Sfântul Nichita a primit de la Hristos o nepieritoare coroană de preamărire în anul 372.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Filotei (Filoteu) preotul.

Acesta era dintr-un sat ce se chema Mirmicos, din locul ce se cheamă Opsichiu, şi purta nume asemenea cu al maicii sale, pe care o chema Teofila. Însurându-se şi făcându-se tată de copii, s-a învrednicit şi a fost făcut preot. Şi nevoindu-se cu postul şi cu rugăciunea, a ajuns făcător de minuni: la vreme de lipsă a dat pâine celor flămânzi, a prefăcut apa din râu în vin, şi a mutat o piatră foarte mare cu cuvântul său. Iar la un an după adormirea sa, fiind mutat în alt loc, şi-a întins mâinile ca şi cum ar fi fost viu, şi apucându-se de umerii a doi preoţi ce aveau să-l mute, s-a sculat pe picioare, şi păşind de trei ori s-a mutat, şi s-a aşezat în locul în care şi acum zace. Şi izvorăşte necontenit mir, dând minunată dovedire de viaţa sa îmbunătăţită.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie, cel dintre îngânători (actorul / comicul).

Acestui sfânt poruncindu-i Iulian Paravatul (adică Apostatul, 361-363), când serba ziua naşterii lui, ca să hulească şi să batjocorească lucrurile cele creştineşti, când voia să intre în apă şi să se afunde ca să batjocorească Sfântul Botez, a strigat tare: „Botează-se Porfirie în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Deci ieşind afară, îmbrăcându-se cu haine albe şi mărturisind că este creştin şi propovăduind aceasta pe faţă, după multe chinuri i s-a tăiat capul. Iar acestea s-au întâmplat la Efes, în anul 361.

Tot în această zi, pomenirea aflării moaştelor Sfântului Acachie, episcopul Melitinei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Maxim, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea a două sfinte fecioare, care prin sabie s-au săvârşit.

Sfântul StefanTot în această zi, pomenirea aflării moaştelor Sfântului întâiului Mucenic şi arhidiacon Ştefan.

Icoana Sfântului Marelui Mucenic şi arhidiacon Ştefan.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Gherasim, ctitorul sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, ce se numeşte Survia, care se află aproape de Macreniţa cea din Zagora, şi care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan Criteanul (Cretanul), care a mărturisit în Efesul cel nou, la anul 1811.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Visarion, arhiepiscopul Larisei, făcătorul de minuni.

VisarionAcest între sfinţi Părintele nostru Visarion era dintr-un sat din Macedonia, din părţile spre Tesalia. S-a născut din părinţi cucernici şi învăţând carte, când a fost de 16 ani, a poftit viaţa şi schima monahală; şi cu adevărat s-a dus cu tot sufletul la Marco, mitropolitul Larisei. Şi câtăva vreme rămânând împreună cu dânsul şi trecând treptat cele sfinţitoare, a fost făcut episcop pe seama cetăţii Dometicului şi Elasonului.

Iar poporul cetăţii, din pricina mândriei, nu l-a primit ca episcop, pentru că în trecut cetatea lor era cinstită cu rang de Arhiepiscopie. Pentru aceasta, mergând ei cu îndrăzneală la patriarhul Teolip ce păstorea în vremea aceea, care era stăpânit mai mult de aur decât de Dumnezeu, au luat de la dânsul ca episcop pe un oarecare Neofit.

Iar Visarion, următorul lui Hristos, socotind acest lucru pricină de odihnă, aştepta lângă Marco, părintele lui duhovnicesc, vindecând pururea cu cuvântul şi cu fapta pe săracii şi neputincioşii ce aşteptau la biserica sa. Trecând patru ani, şi văduvind de păstor episcopia Stagopului, a fost cerut de către credincioşii acelei episcopii să le fie exarh. Şi petrecând în episcopia aceea şase ani, multe supărări şi prigoniri a suferit din pricina unui netrebnic de preot, numit Dometie. Iar preasfinţitul Marco, dându-şi sfârşitul şi mutându-se către locaşurile cele fericite, atunci cu alegerea şi cu cererea episcopilor acelei eparhii şi a clericilor, precum şi a tot poporul drept-credincios, Sfântul Visarion a fost rânduit urmaş în scaunul Larisei de către patriarhul Ieremia.

Cât a condus această eparhie a săvârşit cele plăcute lui Dumnezeu: răscumpăra pe cei robiţi, ajutora cu daruri pe cei săraci şi lipsiţi; făcea poduri peste ape. Astfel, a făcut pod peste râul ce cobora din Pind în Etolia, numit de locuitorii de acolo Levcopotomos, adică râul alb, iar de poeţi Ahelios, curgător ca argintul, peste care mai înainte nimeni nu putea trece şi nici nu putea face pod din pricina repeziciunii cu care curgea apa şi a nămolului ce se făcea în vremea ploilor. El a pus temelia şi a zidit la munte, aproape de satul lui, Mânăstirea cea frumoasa a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi a avut şi ajutor întru toate pe fratele lui bun, Preacuviosul Ignatie episcopul.

În acest chip, bine şi cu plăcere dumnezeiască chivernisindu-şi toate lucrurile sale, precum şi cele ce erau sub stăpânirea lui, fiind aproape de 50 de ani, s-a dus către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Iosif cel Nou, mitropolitul Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorul de minuni.

Acest fericit părinte era din pământul Dalmaţiei, născut la anul 1568 în oraşul Raguza, unde părinţii săi, Ioan şi Ecaterina, vlahi sau aromâni, se îndeletniceau cu negoţul pe mare, fiind cunoscuţi de toţi locuitorii acelei părţi ca oameni cu frica lui Dumnezeu. Murindu-i tatăl, înecat cu corabia în apele Marii Adriatice, tânărul Iacob, cum se numea în mirenie, s-a mutat împreună cu maica sa în Ohrida, unde a şi învăţat carte mai multă vreme la Mânăstirea Maicii Domnului din acea cetate. Dorind să-şi închine viaţa Domnului, a plecat apoi la Sf. Munte al Atosului, intrând în Mânăstirea Pantocratorului, unde s-a călugărit luând numele de Iosif. Până la vârsta patriarhală de 82 de ani a petrecut între vieţuitorii Sfântului Munte, făcându-se pildă de adevărată trăire întru Hristos. Înfruntând cu puterea credinţei primejdiile şi ostenelile de tot felul, alesul între cuvioşi a crescut duhovniceşte şi a rodit bogat în fapte minunate.

În vremea aceea surpându-se stăpânirea creştinească din părţile Banatului, o dată cu venirea turcilor, Domnul n-a lăsat fără mângâiere şi întărire pe credincioşii acestor meleaguri; ci din Sfântul Munte le-a hărăzit cârmuitor duhovnicesc pe vlădica Iosif, care prin alegerea şi trimiterea sa de către Patriarhia Ţarigradului trebuia să împodobească scaunul mitropolitan al Timişoarei. Deşi la vârstă înaintată, n-a precupeţit osteneala purcederii la calea lungă ce-l ducea spre păstoriţii săi, care-l aşteptau ca pe un sfânt ales al lui Dumnezeu, al cărui dar al facerii de minuni în tot locul era vestit.

Noul mitropolit a fost înscăunat la 20 iulie 1650, din acea zi cercetând cu o râvna deosebită întregul ţinut pus sub oblăduirea sa duhovnicească, îndrumând lucrarea preoţilor, înviorând viaţa credincioşilor, reînnoind bisericile şi mânăstirile sau zidind altele noi, după trebuinţă. Pretutindeni pe unde a trecut, neputinţa se vindeca, viaţa se înnoia, credinţa se întărea, nădejdea creştea. Ostenindu-se ca un viteaz, s-a arătat biruitor în vâltoarea luptelor cu greutăţile, mâna Domnului fiind cu el în toata vremea, ridicându-l mărturie tare şi pavăză neînfrânată dreptei credinţe şi arătându-l strălucit prin faceri de bine, prin săvârşirea de minuni şi prin neabătută dragoste faţă de toţi oamenii.

La 1653, în al optzeci şi cincilea an al vieţii sale, s-a retras la sfânta Mânăstire a Partoşului, nu departe de cetatea Timişoarei, şi aci a mai vieţuit încă trei ani în rugăciune, post, faceri de bine şi tămăduiri. Iar la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul mântuirii 1656 s-a mutat către Domnul, fiind îngropat în biserica mânăstirii. Mormântul său a devenit de atunci loc de cinstire şi de rugăciune pentru credincioşii de pretutindeni. Mai apoi însă găsindu-se cu dreptate ca sfintele sale moaşte să se aşeze în chiar oraşul în care a păstorit, spre mai mare cinstire şi împlinirea cererilor de folos ale smeriţilor rugători, au fost strămutate cu mare alai în catedrala mitropolitana din Timişoara în anul 1956, la trei sute de ani de la moartea sa.

Şi a lucrat sfântul şi după moarte tot felul de minuni, întru slava adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie15.htm

Anunțuri