Prima paginăMaresalul Ion Antonescu

Nicolae Steinhardt despre Maresalul Ion Antonescu

Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 – d. 30 martie 1989) a fost un scriitor, critic literar, eseist, jurist, publicist si scriitor roman, originar din Pantelimon, judetul Ilfov. De origine evreiasca, s-a convertit la religia crestina ortodoxa in inchisoarea de la Jilava, si-a luat numele de fratele Nicolae, si s-a calugarit dupa punerea sa in libertate.

Imagini Imagini

Este autorul unei opere unice in literatura romana, Jurnalul fericirii. A fost doctor in drept constitutional.

„Despre Antonescu insa nu pot sa nu arat ca, oricum, a fost singurul in toata Europa care a cutezat sa i se opuna lui Hitler, sa-i tina piept intr-o chestiune de onoare personala pentru acesta, in care nici Petain, nici cardinalii nu i-au spus nu. In vreme ce floarea aristocratiei germane, generalii si feldmaresalii acoperiti de medalii si decoratii stateau smirna in fata lui si tremurau, iar el facea spume la gura si alerga urland de la un capat la altul al incaperii, Antonescu i-a tinut piept in propriul lui barlog de la Berchtesgaden; darz, cu modestia cuvenita, a scapat de la moarte cateva sute de mii de suflete de evrei.” (…) „Si pot afirma ca nici un evreu din Romania nu a fost predat nazistilor pentru a fi trimis in lagarele de concentrare din Germania sau din Polonia. Nici unul!” (Nicolae Steinhardt – „Jurnalul fericirii”)

Ce i-a scris maresalul Ion Antonescu sotiei inainte de executie: „Ultima mea dorinta este ca …”

Inainte de a fi dus in fata plutonului de executie, maresalului Ion Antonescu i s-a permis sa-i scrie un ultim gand sotiei sale.

In scrisoarea adresata sotiei sale, Ion Antonescu vorbeste despre dragostea de tara si-i explica sotiei sale decizia de a fi ingropat in locul natal, alaturi de cei din familia sa, scrie Adevarul.

De asemenea, maresalul ii recomanda Ricai sa se retraga intr-o manastire: „Scumpa mea Rica, Am stat cu capul sus si fara teama in fata judecatii, dupa cum stau si-n fata Justitiei Supreme. Asa sa stai si tu! Nimeni in aceasta tara nu a servit poporul de jos cu atata dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu. I-am dat totul, de la munca pana la banul nostru, de la suflet, la viata noastra, fara a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lui patimasa, de azi, nu ne injoseste si nu ne atinge. Judecata lui de maine va fi dreapta si ne va inalta. Sunt pregatit sa mor, dupa cum am fost pregatit sa sufar. Dupa cum si viata mea, toata viata mea, mai ales in cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost inaltatoare. (…) Nu regret nimic si nu regreta nimic. Sa raspundem la ura cu iubire, la bine cu mangaiere, la nedreptate cu iertare. Ultima mea dorinta este ca tu sa traiesti. Retrage-te intr-o manastire. Acolo vei gasi linistea necesara sufletului si bucata de paine care azi nu o mai poti plati. Am sa rog sa fiu ingropat langa ai mei, care mi-au fost strabuni si calauzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi intre cei cu care am copilarit si cu care am cunoscut si durerile si lipsurile”. – cultural.bzi.ro

Urmariti va rog si:

Dumnezeu sa-l odihneasca pe regele Mihai si atat! Vesnica pomenire Maresalului Ion Antonescu!

Dumnezeu sa-l odihneasca pe regele Mihai si atat! Vesnica pomenire Maresalului Ion Antonescu!

decembrie 16, 2017decembrie 16, 2017 vt Istorie, Maresalul Ion Antonescu, Regii Romaniei Maresalul Ion Antonescu, Regele Mihai

In aceste zile, odata cu stingerea din viata a Regelui Mihai, am observat ca toata lumea la unison in mass media si spatiul public aduc o multime de elogii Regelui Mihai, uitand sau mai bine zis, ignorand complet sa vorbeasca despre actiunile acestui domn din anul 1944, actiuni care au dus la predarea Romaniei comunistilor bolsevci.

Imagini pentru ion antonescu si regele mihai

Mareşalul Ion Antonescu l-a considerat pe regele Mihai drept „coleg” în lupta pentru interesul Neamului Romanesc în consecinţă a considerat că biroul regelui este cel mai sigur loc din România, cu consecinţa că a fost singurul loc din România în care nu a intrat cu garda personală. Pe asta s-a bazat grupul de criminali şi trădători compus din regele Mihai şi inamicii din jurul său. Fără nici o apărare, Antonescu a fost copleşit fizic de atacatorii aflaţi în birou, a fost imobilizat şi izolat de armată. Apoi Mihai a preluat conducerea armatei pe care a înşelat-o şi a dat-o fără apărare inamicului şi cu asta întrega ţară. Actul de la 23 august 1944 a inclus mai multe acţiuni dependente una de alta cu finalitatea distrugerii forţelor armate din est si predarea intregii țări in mâna inamicului secular: a fost arestat capul armatei, a fost minţită populaţia şi cel mai grav, a fost minţită armata folosindu-se de faptul că a rămas fără conducere centrală. În comunicatul de la ora 23:00 la radio, Mihai a informat întreaga ţara că a fost semnat un armistiţiu cu URSS, în realitate, un armistiţiu nu fusese nici măcar negociat, darămite semnat. Armistiţiul ce conţinea condiţii catastrofale a fost semnat abia la 12 septembrie 1944. Prin această minciună, s-a obţinut predarea a 180,000 de soldaţi şi ofiţeri ce au fost dezarmaţi şi exterminați din care 50,000 in lagărul de la Balți restul în Siberia, o minciună gigantică, un act de mare trădare, nemaiîntâlnit în istorie : în mijlocul războiului şi pline ostilităţi, capul unui stat a predat armata cu conducător cu tot către duşman. De fapt, din punctul lor de vedere, a fost o operatine patriotica evreiască : un evreu a dat România cu teritoriu şi popor cu tot la alţi evrei fără nici un efort. Altfel, războiul s-ar fi sfârsit greşit pentru organizatori. – mai multe despre originea acestor regi gasiti aici.

Insa Maresalul Antonescu avea deja inteles un armistitiu cu URSS-ul la Stockholm, cu mult mai avantajos pentru Romania decat cel varat ulterior pe gat de catre bosevici si acceptat fara nici o retinere de catre regele Mihai si apropiatii sai. Mai multe despre armistitiul de la Stockholm gasiti aici.

Regele insa s-a împotrivit armistiţiului negociat de guvern cu ruşii. Poziţia lui faţă de armistiţiu rezulta clar dintr-o declaraţie facută lui Gheorghe Brătianu: „Dacă îl lăsam pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc”. Cu acest prilej, l-a sfătuit pe Brătianu să se retragă de la orice acţiune cu Antonescu. În acest spirit a acţionat şi Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, şi la vârsta de 80 de ani, îşi facea un titlu de „glorie” din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistiţiu româno-sovietice.

Oameni buni, nici nu trebuie sa cunosti multe detalii sa realizezi cine a tradat si cine si-a iubit tara cu adevarat. In timp ce Maresalul Ion Antonescu a fost ucis de comunisti, iar trupul sau nestiindu-se nici in ziua de azi unde este ingropat, Regele Mihai a plecat linistit din tara si a trait bine mersi in Elvetia pana la varsta de 96 de ani si acum este ingropat cu onoruri la Manastirea Curtea de Arges.

Cum ma exprimam in trecut si cu alte ocazii, Romania chiar isi merita soarta, nu inteleg cum am putut sa ne transformam intr-atat de mult ca neam, incat de la dragostea dusa pana la sacrificiu total pentru patrie si popor pe care le aveam inca din vremea vechilor daci si pana in urma cu vreo 80 de ani, sa ajungem sa nu mai avem nici un fel de identitate si sa ne plecam capetele in totalitate strainilor si tradatorilor acestui neam, denigrandu-ne adevaratele valori si principii.

Iar tie, popor ingrat, nu-ti va ramane nici macar cenusa mea… – Maresalul Ion Antonescu

Urmariti va rog si:

Doamna Ioana Aioanei, scrisoare adresata Regelui Mihai in 1946: Sire, aţi minţit poporul român şi l-aţi dat pradă străinilor

Un document bomba dovedeste cum Regele Mihai a abdicat din propria initiativa, lasand tara pe mana comunistilor!

Iar despre lucrurile cu care se mai ocupa familiile regale care domnesc prin Europa si care multe dintre ele au venit sa depuna un ultim omagiu Regelui Mihai puteti citi mai multe in urmatorul articol:

Persoane de Rang Inalt din Europa se distreaza vanand si omorand copii dezbracati???

Despre TRADAREA Romaniei de catre Regele Mihai

mai 28, 2015 vt Istorie, Maresalul Ion Antonescu, Regii Romaniei 23 August 1944, Maresalul Ion Antonescu, Tradarea Regelui Mihai

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destulă abilitate, poporului român, unele adevăruri ale acestui act și implicațiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara și vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iași, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armată Mihai Racoviță, savârşită în strânsă legătură cu Casă Regală și cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum și tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo și Stockholm, inițiate încă de la sfârşitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative și nu s-a spus nimic despre conspirația Casei Regale și a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu și a guvernului.

regele-mihai-mircea-rosca

13 iunie 1944 – Regele Mihai I trata cu trădătorii de ţară.

Emil Bodnăraş, trădător-dezertor al armatei române, unelteşte, la Palatul regal, deschiderea frontului românesc printr-o trădare militară, numită „Poarta Iaşului”.[1]
Anul 1942 a adus schimbări importante în situaţia de pe front. Iniţiativa strategică a trecut din mâna Germaniei în cea a coaliţiei Naţiunilor Unite:
– între 23 octombrie şi 3 noiembrie 1942, a fost înfrântă armata germană din nordul Africii, în batalia de la El Alemain;
– între 12 şi 18 ianuarie 1943, armatele sovietice au străpuns blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelaşi an, au capitulat armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Mareşalului Antonescu că Germania a pierdut razboiul. Încă din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: „Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram să nu îl pierdem pe al nostru”. Demersurile facute de Antonescu au confirmat această îngrijorare şi preocupare.

Barbu Ştirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond, pentru tratative de armistiţiu.

Încă din februarie 1943, Mareşalul Antonescu i-a propus lui Mussolini ieşirea comună din razboi, iar în septembrie 1943 au început negocieri secrete pentru încheierea unui armistiţiu cu anglo-americanii. În octombrie, acelaşi an, au mai avut loc încercări de armistiţiu cu englezii, la Lisabona. A fost abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. După întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreună cu alţi doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliaţi şi Bucureşti. Acesta a fost prins la paraşutare şi instalat, în Bucureşti, într-un apartament de la ultimul etaj al Jandarmeriei. Ca urmare a paraşutării colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Ştirbei a fost trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de Bond, cu un paşaport dat de Antonescu, dar la Istanbul a fost demascat nemţilor de către englezi, care doreau să împiedice ieşirea României din Axă. Churchill miza pe faptul că germanii şi românii vor temporiza înaintarea ruşilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americană în Balcani ar fi putut tăia drumul ruşilor spre Europa. Planul n-a fost acceptat de preşedintele american Roosevelt.

Emil Bodnăraş

O problemă ridicată de către partea română la negocierile de la Cairo şi respinsă de către anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, răpită de către Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat că această problemă va face obiectul negocierilor la Conferinţa de Pace, după terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garanţie că anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea. Ruşii îşi urmareau, şi ei, cu destulă abilitate interesele. Încă din octombrie 1943, la Conferinţa miniştrilor de externe de la Moscova şi apoi la Conferinţa de la Teheran a şefilor de state din U.R.S.S., S.U.A. şi Anglia, Molotov, ministrul de externe al U.R.S.S., a afirmat că „singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Mareşalul Antonescu”. Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunoştinţa lui Dulles că „participarea României la razboi nu mai e decât simbolică. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinţă decât în cazul unei debarcari aliate”.Cu acest prilej, el insista asupra inoportunităţii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantităţi de cereale şi de un milion de soldaţi înarmaţi. „Numai guvernul de azi poate refuza nemţilor aceste rezerve preţioase. În ziua când Mareşalul ar dispărea, nemţii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aşeza slugi politice, probabil chiar pe foştii legionari, care ar suprima pe toţi adepţii lui Antonescu şi pe toţi rezistenţii, adică toată elita românească”. Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur şi de cereale nu au fost luate de către nemţi, ci de ruşi, iar milionul de ostaşi, din cauza complotului Palatului Regal şi al grupului de complotişti – Bodnaraş, Dămăceanu, Aldea, Racoviţă – a fost dezarmat. Circa 175.000 dintre ei au luat drumul lagărelor sovietice, iar „Poarta Iaşului” a fost deschisă fără lupte trupelor sovietice.

Roosevelt a susţinut capitularea necondiţionată a României

În negocierile de armistiţiu de la Cairo, a ieşit în evidenţă faptul că între Departamentul de Stat al S.U.A., reprezentatii militari şi preşedintele american Roosevelt existau serioase divergenţe de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentanţii militari, a salutat propunerile româneşti de armistiţiu: „Noi credem că ei singuri (românii – n.n.) trebuie să decidă dacă vor o lovitura de stat a lui Maniu sau ieşirea din Axă o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoaştem că, dacă el, Mareşalul Antonescu, vrea şi este hotarât să o facă, numai el are mijloacele necesare şi cele mai mari sanse de succes. Autoritaţile americane considerau acţiunea României de o importanţă exceptională. Ea (România – n.n.) trebuie să aibă statut de cobeligerantă şi trebuie să acţioneze cât mai repede”. Dar Roosevelt rămânea neclintit în acţiunea de capitulare necondiţonată.
Sunt multe întrebări care s-ar putea pune acum, după 70 de ani de la eveniment:
De ce armistiţiul nu a fost realizat?

Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabilă a războiului, cu cel puţin un an şi chiar câştigarea lui atunci? De ce a fost arestat şeful suprem al armatei (de facto – n.n.) care putea obţine schimbarea de front şi acordarea statutului de cobeligerantă a României? Şi mai ales, cum de s-a putut ordona de către regele Mihai dezarmarea armatei şi încetarea focului înaintea semnării oricărui document de armistişiu? Opoziţia din România – Maniu şi Brătianu – au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistiţiu în vederea ieşirii României din războiul alături de Axă, se informau şi se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Mareşalul Antonescu a propus chiar să abandoneze puterea dacă aliaţii preferau să negocieze cu opoziţia română. Guvernul sovietic a răspuns, prin consilierul Semionov, categoric faţă de discuţiile dintre putere si opoziţie: „Noi, ruşii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României şi suntem gata sa-l ajutăm să elibereze ţara de germani”, iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca şi ceilalti doi aliaţi, s-a pronunţat categoric: „El prefera negocieri cu Mareşalul Antonescu şi nu cu trimişii Regelui”.

Stockholm: primele negocieri cu U.R.S.S. şi unele avantaje

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza poziţiei rigide a S.U.A. (care cereau capitularea necondiţionată), cât şi din cauza unor tratate încheiate anterior cu U.R.S.S. pentru crearea de zone de influenţă sovietică din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistiţiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurării succesului acestei acţiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbări diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilităţi de contacte şi de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil, la Helsinki şi Friedrich Nanu, la Stockholm, ca miniştri plenipotenţiari. La Stockholm, F. Nanu a fost contactat de către ruşi în vederea negocierilor de armistiţiu. Contactul, discuţiile şi negocierile din capitala suedeză s-au concretizat prin formularea unor condiţii precise de armistiţiu şi nu de capitulare necondiţionată – cum ceruse Roosevelt, la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, U.R.S.S. considera Dictatul de la Viena nul şi neavenit, iar Transilvania urma să revină în întregime României. În forma sa finală, proiectul de armistiţiu cu U.R.S.S., de la Stockholm, conţinea (printre altele) următoarele condiţii:
– Trupele române de pe front, fie se predau ruşilor, fie vor ataca trupele germane. Ruşii se obligau să le aprovizioneze cu armament şi alte materiale necesare şi să rămână la dispoziţia lui Antonescu şi Maniu pentru a restabili independenţa şi suveranitatea României;
– Ruşii acceptau ca România să dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i părăsi teritoriul, înainte de a-i declara război. În cazul retragerii trupelor germane, România putea ramâne neutră;
– Arbitrajul de la Viena era nul şi neavenit. Transilvania urma să revină la patria-mamă în totalitate;
– Ruşii se mulţumeau numai cu un culoar de trecere în nordul ţării, iar guvernul român putea să-şi exercite funcţiile într-o parte a ţării, cea neocupată de armatele sovietice.
Condiţiile de armistiţiu negociate la Stockholm cu ruşii, deşi mai mult avantajoase pentru România, faţă de cele de la Cairo, implicau recunoaşterea anexării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către Rusia.

General Vasiliu Răşcanu unul dintre trădătorii frontului român de la Iaşi

În paralel cu nogocierile de armistiţiu de la Stockholm şi Cairo şi cu urzirea complotului regal, privitor la tratativele de armistitţu de la Stockholm, prin trimişii regelui, se duceau tratative şi de către Partidul Comunist – de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, P.C.R. a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal şi în tradarea de la Iaşi, dar şi în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor declanşate la 23 august 1944. După paraşutarea lui Emil Bodnaraş în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului şi delegaţii P.C.R.. Prinţul Ştirbey i-a acordat chiar găzduire lui Emil Bodnaraş după paraşutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, a avut loc o întâlnire conspirativă (ultima) a reprezentanţilor P.C.R., Emil Bodnaraş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, cu reprezentanţii Palatului Regal şi ai armatei: generalii Constantin Sănătescu, Aurel Aldea şi Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaraş a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce acţiunea de răsturnare a lui Antonescu la o simpla lovitură de palat înfăptuită de un grup de persoane şi de a evita o participare mai largă a maselor la luptă. Emil Bodnaraş a prezentat, în final, planul Partidului Comunist care prevedea:
a) răsturnarea prin forţă a dictaturii militaro-fasciste;
b) scoaterea ţării din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
După vii discuţii, cei prezenţi au aprobat planul elaborat de către P.C.R. Un fapt care spune multe. La 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest plan. Pentru pregătirea acţiunii armate, a fost creat şi un comitet militar din care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Răşcanu şi colonelul Dumitru Dămăceanu.

Regele Mihai a sabotat tratativele de armistiţiu româno-sovietice.

Regele se împotrivea armistiţiului negociat de guvern cu ruşii. Poziţia lui faţă de armistiţiu rezulta clar dintr-o declaraţie facută lui Gheorghe Brătianu: „Dacă îl lăsam pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc”. Cu acest prilej, l-a sfătuit pe Brătianu să se retragă de la orice acţiune cu Antonescu. În acest spirit a acţionat şi Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, şi la vârsta de 80 de ani, îşi facea un titlu de „glorie” din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistiţiu româno-sovietice.

Consfătuire tainică la Palat – operaţiunea „Poarta Iaşiului”

O problemă, ignorată până acum de istorici, priveste deschiderea frontului de la Iaşi, la 20 august 1944. După plecarea participanţilor de la consfătuirea cu comuniştii, din 13/14 iunie 1944, au mai rămas în incintă pentru o „consfatuire de rutina”, Emil Bodnaraş şi Dumitru Dămăceanu, care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlăturarii lui Antonescu şi pentru a grăbi ieşirea României din război, un segment de front de la Iaşi, denumit conspirativ „Poarta Iaşiului” să fie deschis din punct de vedere militar la o anumită dată. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificaţii Focşani-Namaloasa-Galaţi. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni şi Rediu Mitropoliei, la nord de Iaşi, aparaţinând de Corpul 5 de Armată român, din Armata a IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietică să fie anunţată. Pe lângă cei stabiliţi să facă parte din comitetul militar, au mai fost cooptaţi în conjuraţie generalul Aldea, mareşal al Palatului şi generalul Mihai Racoviţă, comandantul Armatei a IV-a pe frontul din Moldova, cu Punct de Comandă la Piatra Neamţ. În legatură cu situaţia frontului din Moldova, trebuie făcută următoarea precizare: pe Frontul de Est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrată în Grupul de Armate german „Ucraina Sud”, comandant general-colonel Hans Friessner. După marea confruntare de tancuri sovieto-germană de la Uman (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierdută de armata germană, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins graniţa de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întărit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpaţi, pe râul Siret, până la Paşcani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iaşi, cu trecere peste Prut se ajungea la Nistru, la sud de Dubăsari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagră. Armata a 4-a româna, comandant General de Corp de armată, Mihai Racoviţă, se apăra pe linia est Carpaţi, pe râul Siret şi până la sud de Dubăsari, pe Nistru. Armata a 4-a româna avea în compunere Corpurile 1, 5, 6, 7 de Armată şi Corpul 57 de Armată german. Împreună cu Armata a 8-a germană făcea parte din Grupul de Armate „General Wohler”.

Cu ştirea Regelui Mihai, Bodnaraş l-a anunţat pe Stalin să se pregătească de ofensivă pentru 20 august

La flancul drept, pe Nistru, se apăra Armata a 3-a româna cu Corpurile 2 si 3 de Armată române, Corpul 29 şi 72 de Armată germane şi Comandamentul 110. Împreuna cu Armata a 6-a germană constituiau Grupul de Armate „General Dumitrescu”. Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai şi iunie 1944 ale trupelor sovietice. La începutul lunii iulie 1944, o vizita secretă la Iaşi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racoviţă, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaraş-Dămăceanu, pentru deschiderea frontului prin „Poarta Iaşului”. La sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaraş i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevazută – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia şi transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit. Ofensiva sovietică a început în dimineaţa zilei de 20 august, iar trupele române din „Poarta Iaşiului” s-au retras în cursul nopţii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iaşi, depăşind trupele Armatei a 4-a, aflată în retragere dezordonată. Mareşalul Antonescu a facut o scurtă vizită de inspecţie pe front, în perioada 20-21 august 1944, şi a constatat dezorganizarea frontului şi începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucureşti, mai hotarât ca oricând să semneze armistiţiul cu ruşii.

Mareşalul Ion Antonescu, arestat în Palatul Regal

În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Antonescu aştepta raspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistiţiul cu U.R.S.S. În aşteptarea răspunsului, el a solicitat un înscris de la Maniu şi Brătianu, pentru susţinerea armistiţiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietică la propunerile româneşti de armistiţiu. Telegrama, în loc să-i fie înmânată lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzeşti – participant la conjuraţie -, a înmânat-o Regelui. În situaţia dată, Regele, fără să vorbească despre telegramă şi implicat în complot alături de comunişti, le-a comunicat lui Maniu si Brătianu că va intra în acţiune şi va face singur armistiţiul, fiind sătul de tutela lui Antonescu. Deşi Mareşalul Antonescu nu a primit telegrama aşteptată, a mers totuşi la Palat şi acolo a fost arestat. Nu a mers singur ci cu Mihai Antonescu. (Regele a dispus celor trei aghiotanţi prezenţi în încăpere să execute ordinul ce le fusese dat. Aceia, i-au arestat pe demnitari şi i-au închis într-o cameră-fischet, până au venit comuniştii să îi peria. La acţiune a participat şi subofiţerul Dumitru Bâlă, cel care mi-a povestit cu amănunte fapta, fiind tatăl colegului meu de facultate şi de cameră la cămin, Eugen Bâlă – notă Vladimir Rosulescu)
Că Antonescu era hotarât sa încheie armistiţiul cu U.R.S.S. rezultă şi din faptul că în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucureşti, Clodius, şi în prezenţa generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinţă că România a cerut armistiţiul. Armistiţiul sovietic cu România era o necesitate şi pentru Rusia. Poziţiile întărite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) şi pe care trupele se aflau şi la data de 20 august, ca şi existenţa în spatele frontului, la nici 200 km a unui aliniament puternic fortificat – linia Focşani-Namoloasa-Galaţi – prezenta pericolul transformării României într-un teatru de razboi. De aceea, toţi factorii interesaţi în destinul României, inclusiv Rusia, căreia o rezistenţă pe linia de fortificaţii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesară ieşirea ţării din razboi prin încheierea unui armistiţiu. Prin trădarea de la Iaşi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a căzut fulgerător, zădărnicindu-se şi organizarea unei rezistenţe pe linii de fortificaţii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în marş prin Moldova, deoarece nu au întâmpinat nici o rezistenţă, se aflau la 60 km de Focşani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificaţii.

Regele a ordonat încetarea focului înaintea semnării armistiţiului care s-a semnat abia la 12 septembrie 1944

La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Proclamaţia Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru că armistiţiul cu sovieticii nu era semnat, ruşii au continuat să captureze militarii români. Aşa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre aceştia au fost internaţi în lagărul de la Balţi, din Basarabia, unde au murit de foame, sau de frig, de boli, sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietică, între ei numarându-se şi maiorul Alexandru Bârladeanu. Criticii actului de la 23 august 1944 (şi nu sunt puţini) îl consideră, unii ca „act de înalta tradare”, iar alţii ca o „gravă eroare politică”. Şi unii şi alţii au dreptate, el a fost atât un act de înaltă trădare, cât şi o gravă eroare politică cu multiple implicaţii şi consecinţe nefaste pentru România. Susţin, şi li se dă dreptate, că Mareşalul Antonescu trebuia lăsat să încheie şi să semneze armistiţiul, deoarece el îl negociase şi putea să impună ruşilor, prin puternica sa armată de un milion de oameni, un alt mod de acţiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu şi capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnării armistiţiului cu ruşii, România a pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor sale, s-a dezonorat singură. Capitularea necondiţionată a însemnat un dezastru naţional, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioadă de timp. Alături de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagărelor sovietice de prizonieri după 23 august 1944, au mai fost deportaţi în U.R.S.S. peste 20.000 de alţi români şi 72.000 de cetăţeni români de etnie germană. Prin nesemnarea armistiţiului şi capitularea necondiţionată, România şi-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de ţară cobeligerantă, deşi a fost a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei.
În decurs de un deceniu şi jumatate, după 23 august 1944, România a fost furată de către ruşi de cel puţin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin „armistitiul” dictat de Moscova. Semnarea armistiţiului cu U.R.S.S., care conţinea destule condiţii împovărătoare pentru România, faţă de armistiţiul negociat cu Antonescu, a fost tărăgănată pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata Română si Armata Sovietică a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a făcut ca Armata română să se angajeze singură în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reuşind ca, până către jumătatea lunii septembrie, să respingă de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusă, trupele germano-ungare.

„Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni!”

Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Mareşalul Antonescu este şi răspunsul dat de Molotov lui Lucreţiu Pătrăşcanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia română pentru semnarea armistiţiului. Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistitiu impuse de catre U.R.S.S. României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a răspuns: „Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni”. Dar orice trădare se plăteşte scump, iar preţul trădării a venit destul de repede. Primii care au resinţit consecinţele au fost generalii M. Racoviţă şi Gh. Mihail. Primul ajunsese ministru de război, iar al doilea, Şef al Marelui Stat Major şi ambii facuseră parte din comitetul militar care răspundea de implementarea deschiderii „Porţii Iaşilor”. Către începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata română a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împarţită la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie şi înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atribuţiile celor doi generali trădători au fost serios ştirbite. Răsplata trădării a continuat. După razboi, atât generalul Racoviţă, cât şi generalul Aldea, au fost întemniţaţi; primul la închisoarea din Sighet, unde a murit în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde a murit în 1949. Probabil că regimul comunist nu a dorit să se afle de trădare şi de modul în care a ajuns la putere. Regele Mihai a plătit cel mai puţin, proporţional cu dispreţul de care s-a bucurat faţă de ruşi şi comuniştii interni. Prea puţin se întreabă de ce Stalin i-a acordat lui Mihai „Ordinul Pobeda” (Victoria).[2] Articol de Vladimir Rosulescu – nationalisti.ro

Urmariti va rog si:

Adevarul despre Regii Romaniei, asa zis Germani

DOCUMENT DESECRETIZAT RECENT – Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944

DOCUMENT DESECRETIZAT RECENT – Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944

mai 19, 2015 vt Istorie, Maresalul Ion Antonescu Istoria adevarata, Maresalul Ion Antonescu, Tradarea Regelui Mihai

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.

carte-postala-maresalul-antonescu

I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […]

Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? […]

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.

Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e. – în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei. […]

I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte. […]

Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că „această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.

Acest „mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.

Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu şase-şapte soldaţi cu pistoale în mână.

Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „Dle Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu.” […]

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de două-trei ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de patru ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece. Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat, cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. […]

Mareșal ION ANTONESCU – flux24.ro

Urmariti va rog si:

Cum a încercat Antonescu să alipească Timocul României

noiembrie 22, 2014 vt Istorie, Maresalul Ion Antonescu Maresalul Ion Antonescu, Valea Timocului

Timocul iugoslav este zona cuprinsa între râul Morava (la vest), Dunare (la nord) si frontiera bulgara, locuit fiind de o numeroasa populatie româneasca, care ocupa teritoriul celor patru judete: Craina, Pojarevat, Timoc (doua plase: Zaicear si Bollievat) si Morava (plasele Parachin, Despotovat si Resava). Suprafata regiunii locuite în majoritate de români era de circa 13.000 km2.Românii/vlahii din Estul Serbiei traiesc în 328 de sate si 20 de orase de-a lungul vaii Dunarii, de la Veliko Gradiste la muntii râului Timok, în valea Morava (majoritatea la est de Velika Morava, dar si în unele zone de pe malul vestic), în Homolje (pe o suprafata întinsa) si Timok Krajina.

Hitler ocupa Iugoslavia

Problema românilor timoceni, a relatiilor lor cu România, a unui eventual ajutor dat de autoritatile de la Bucuresti, a constituit o preocupare a forurilor românesti de decizie doar în masura în care nu erau potentiale puncte de divergenta majora cu aliatul traditional de la vest si oricum nu sub forma unei alipiri a regiunii la România. Problema Banatului era prioritara, înca de la Conferinta de pace de la Paris!
Din primavara anului 1941, în conditiile desfasurarii foarte rapide a evenimentelor din Balcani, problema a intrat din nou în atentia forurilor – de aceasta data militare – de decizie.
La 6 aprilie 1941, Wehrmachtul a intervenit pe frontul din Balcani, Hitler ordonând ocuparea Iugoslaviei, ca urmare a modificarilor politice produse la Belgrad: la 27 martie 1941, în urma unei lovituri de stat, regentul Paul, care, cu doua zile înainte aderase la Pactul Tripartit, a fost înlaturat de la conducere. Noul guvern, condus de Duşan Simovič, a refuzat sa ratifice aderarea la Pact si a semnat, la 5 aprilie 1941, un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietica.

România îsi reafirma libertatea

Hitler a hotarât sa „zdrobeasca Iugoslavia din punct de vedere militar si statal, ordonând comandamentului armatei de uscat si celui al aviatiei militare sa faca pregatirile militare corespunzatoare.
În seara zilei de 5 aprilie 1941, Legatia germana din Bucuresti a primit indicatia sa-l informeze oficial pe Conducatorul Statului român, generalul Ion Antonescu, de ofensiva împotriva Iugoslaviei, ce urma sa înceapa în ziua urmatoare.
Antonescu a declarat ca România nu ridica nici un fel de pretentii teritoriale fata de Iugoslavia, cu care a întretinut totdeauna relatii de prietenie, desi Mussolini îi ceruse acestuia, prin ministrul plenipotentiar la Bucuresti, Ghigi, sa ridice pretentii cu ocazia apropiatei împartiri a Iugoslaviei.
La 8 aprilie 1941, România si-a reafirmat neutralitatea, în ciuda faptului ca avioane iugoslave bombardasera Orsova, ca raspuns la atacul aerian german asupra Belgradului, atac efectuat cu avioane care decolasera de pe aeroporturi românesti.
Pozitia autoritatilor române afirmata în acest fel s-a modificat, la aflarea vestii cu privire la hotarârile, luate de Ribbentrop si Ciano, la Conferinta de la Viena, din 20-22 aprilie 1941, privitoare la împartirea Iugoslaviei.

Antonescu face o încercare slaba de revendicare a Timocului

La 23 aprilie 1941, Ion Antonescu a adresat un memorandum guvernului german si celui italian în care se preciza ca, desi România nu a urmarit pâna în prezent o expansiune teritoriala pe seama Iugoslaviei, considerabilele concesii facute Ungariei si Bulgariei au creat o situatie noua. Mai exact, el solicita, în afara de o revizuire generala a frontierelor Europei de sud-est, alipirea la România a Banatului iugoslav si crearea unei Macedonii libere, cu administratie autonoma a regiunilor locuite de românii din Valea Timocului si Vardarului.
Dar Hitler avea alte planuri cu regiunile respective. În timp ce Banatul de vest fusese deja promis Ungariei, în regiunea Portilor de Fier, la propunerea lui Neubacher urma sa se construiasca o hidrocentrala în vederea aprovizionarii satelor dunarene cu electricitate, zona aflata sub „garantia colectiva” a statelor ce aveau interese în aceasta zona.

Doar ajutoare materiale

Preocuparea autoritatilor românesti, mai cu seama militare, fata de românii din Valea Timocului iugoslav s-a materializat fie în acordarea de ajutoare materiale, fie în demersul facut catre forurile militare germane pentru eliberarea acestor români din afara României din lagarele de prizonieri din Germania.
Ca dragostea si politica nu prea au nimic în comun, se vede din scrisorile trimise de timocenii aflati în lagarele românesti conducatorului statului român – anexate – si din atitudinea perfect logica, din punct de vedere politic, a generalului Antonescu, pentru care totdeauna a prevalat, dincolo de orice fel de sentimente, interesul national. Si interesul national îi dicta sa nu irite în acel moment cu ridicarea unei probleme care era minora în raport cu altele mult mai grave: Basarabia si Ardealul de Nord. – historia.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante la rubrica: Istorie.

Cuvinte cu invataminte de la Maresalul Ion Antonescu…

iulie 23, 2014iulie 26, 2014 vt Istorie, Legionari, Maresalul Ion Antonescu Discurs Maresalul Ion Antonescu, Istorie, Maresalul Ion Antonescu

Sub Mareşalului Antonescu, hoţia şi jaful au fost înfrânate, hărnicia şi cinstea s-au răspândit. În finanţele ţării s-a pus ordine, într-atât încât am avut excedente, tocmai când de aşteptat ar fi fost să nu le avem. Cheltuielile inutile au fost suprimate şi mareşalul a fost primul care a dat exemplul, punând la dispoziţia ţării fondurile ce-i erau atribuite.

” Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. “

Mareşalul Ion Antonescu

Cititi va rog si alte subiecte interesante la rubrica: Istorie.

De ce a continuat România lupta dincolo de Nistru? Răspunsul lui Ion Antonescu

iunie 3, 2014decembrie 7, 2014 vt Istorie, Maresalul Ion Antonescu Ion Antonescu, Istorie

Ion Antonescu, Scrisoare de răspuns adresată lui Constantin I.C. Brătianu (29 octombrie 1942)

Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră. Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri. Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu.

Constantin I.C. Brătianu

Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când D-l Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară, dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?! Uitaţi, Domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari. În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.

România pe care a preluat-o Antonescu

Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940. Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat,în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul Domn Maniu şi vă reamintiţi: Cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi

Iuliu Maniu

Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, Domnule Brătianu, că, împreună cu D-l Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: “incapacitate”; “tâlhărie”; “falsificări” şi “furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; “demisii în alb”; “bătăi şi omoruri”; “călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; “traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; “scandalurile cu contingentările” cu “grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum “aţi profitat de ea”; risipa avutului public; ”concesionările oneroase ale bunurilor statului”; “demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor dumneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului.

România în mai 1942

Continuă lectura →

Mareșalul Ion Antonescu către liderul evreilor din România

mai 31, 2014decembrie 8, 2014 vt Istorie, Legionari, Maresalul Ion Antonescu Evrei, Maresalul Antonescu

SCRISOAREA MAREŞALULUI ION ANTONESCU CĂTRE WILHELM FILDERMAN, PREŞEDINTELE FEDERAŢIEI COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA

DOMNULE FILDERMAN,

În două petiţii succesive îmi scriţi „de tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sînteţi „dator“ să apelaţi „la mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România, care sînt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.

Pentru a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă vină, decît aceea de a fi evrei“.
Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înţelegeţi şi Dvs., toţi, la timp, pe a mea , care era aceea a unui neam întreg.
Vă gîndiţi, v-aţi gîndit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, cînd zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi în sînge, cu foarte mult sînge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru pînă la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?
Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcîndu-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plîngeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atît mai frene¬tic cu cît suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.

Ce-aţi făcut Dvs., anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi cînd au putut au omorît mişeleşte soldaţii cu bîte. Avem dovezi.