Interviu Incendiar Jordan Maxwel: Este batalia finala pe Pamant pentru libertatatea si demnitatea umana

Pentru o intelegere mai buna, urmariti va rog si celelalte subiecte de la categoriile:  Noua Ordine Mondiala si Illuminati

 

Controlul total asupra omenirii

Selectie din articole prelucrate de Gabriel LUPAN

Controlul total asupra omenirii: adevăr ori ”teorie a conspiraţiei”?

Ar trebui să ne întrebăm: oare ce măsuri ne pregătește guvernarea mondială ocultă și păpușile ei din faţă, cei din cohorta autorităților. În acest moment este clar cel puţin un lucru. Lumea nu va mai fi niciodată la fel ca până acum.

Dacă lucrurile sunt anume așa, atunci n-ar trebui să ne surprindă faptul că, în acest caz, nu statele deţin puterea, ci așa-numitele elite globale sau corporații transnaționale, sau stăpînii banilor, plutocrații.

Cînd vorbim despre deținătorii bogățiiilor mondiale, am putea vorbi deja la ora actuală despre un Guvern Mondial, care va pregăti o nouă lume.

CULTUL MASCAȚILOR

Cu capul şi privirea plecată, cu masca îngenuncherii voinţei libere, bine plasată pe gură şi peste nas, se trăieşte azi timpul vinovăţiei generale statuate prin lege.
Cei mai înfocaţi apărători ai măştii, ai distanţării sociale, au devenit supraveghetori, sărind ca arşi în magazine sau mijloace de transport în comun, demascând cu indignare şi mânie, pe cel care este în culpă, prins că tuşeşte, sau masca nu-i stă cum se cuvine pe figură!
Scopul este controlul minții, pe care controlorii Noii Ordini Mondiale îl vizează în mod deliberat cu propaganda lor subliminală. Este modalitatea de a schimba mintea și caracterul unei persoane și poate fi realizată în mod conștient sau inconștient, cu voie sau fără voie.
În primul rând, măștile cunosc cenzura, acoperirea gurii însemnând reprimarea vocii libere a conştiinţei umane.
În al doilea rând, măștile simbolizează supunerea, renunțarea la accesul nerestricționat la oxigen, elementul vital al vieții. Întreaga agendă a NOM; este vorba despre control. Este vorba despre obligarea oamenilor să se supună voinței manipulatorilor NOM.
În al treilea rând, măștile sunt o reminiscență a roboților. Sunt dezumanizante. Ele înlătură capacitatea unei persoane de a se vedea chipul unei alte persoane. Ele creează distanță și separare între oameni, ne îngreunează comunicarea și ne îngreunează empatia pentru ceilalți, deoarece această empatie se bazează adesea pe a vedea cu adevărat o altă persoană. Prin mască și distanțarea socială, se urmărește modificarea modului de gândire, de reacție, instaurarea unui nou mod de comportament și relație între persoane.
Obiectivul final este așa cum s-a anunţat: „nimic nu va mai fi ca mai înainte”.
Se construiește sub ochii noștri o nouă lume, permanent separată și deconectată (precum și testată, urmărită, monitorizată, supravegheată, medicată și vaccinată).
În mod oficial, fiecare dintre noi am devenit „Persoană suspectă” şi, totodată: „Persoană suspectă de a infecta pe altcineva”. Deci, orice am face, suntem suspecţi! Aşa au stabilit de sataniștii globaliști. Poate nu ne dăm seama că, se instalează dictatura controlului asupra conștiinței, deplasării, ne urmăresc ce facem prin sateliți, antene. Sunt regulile noi impuse de sataniștii globaliști.
Să le spună cineva istericilor promotori ai botniței că sunt persoane, deloc puține, care, NU pot purta: cei cu afecțiuni respiratorii precum astmul bronșic. De regulă, pentru alergici unele afecțiuni vin la pachet, dacă poartă mască. Dezinfectarea personală cu diverse rahaturi sau dezinfecția făcută de primării cu substanțe toxice sunt tot factori alergeni.
Oamenii au fost dresați să poarte botnițe, să devină slugile Ocultei și sclavii îngrădirii dreptului omului! La nivel global, la început au băgat vrăjeala cu două săptămâni să fiți cuminți și apoi totul trece. Apoi 6-8 săptămâni să stați în case, apoi purtatul botnițelor la interior, apoi și la exterior. Pentru manipulatori (care ne vor proști), măsurile luate sincron au ca scop: reducerea drepturilor omului prin panică, cenzura internetului! Accesul la liberă informație îi deranjează! Vor să credem numai știrile oficiale! Este singurul zid în calea manipulărilor oficiale! Este ghimpele cate le stă în coastă! Câți miliardari, șefi de stat au murit de corona? Noapte bună, Națiune!
Apoi va fi vrăjeala că ce mare lucru e să te vaccinezi de câteva ori pe an. Acum suntem la momentul prostelii: dacă purtați masca, chiar și afară, în câteva luni virusul trece. Înainte a fost: dacă stați în case, trece virusul. În timp ce marea majoritate a României și a globului, fiind retardată, crede ce zic autoritățile, inițiatorii plandemiei isi duc planul la îndeplinire. O să schimbe semnificativ lumea, marea majoritate care e retardată crede că, dacă poartă mască, scapă de coronavirus. Vor să testeze reacția publicului. Dacă o înghițim și pe asta, vom merita cu prisosință tot ce urmează. Marea majoritate o să o înghită.
Există oameni care cred în periculozitatea și transmisibilitatea virusului zis Covide. Acești oameni pleacă de la ipoteza că virusul este real și periculos și ipoteza că masca îi protejează. Pe baza acestor două ipoteze pe care ei le consideră adevărate în baza unor dovezi sau argumente care nu mă interesează câtuși de puțin, ei acționează în conformitate cu aceste ipoteze și poartă mască, fiindcă în baza judecății lor, purtarea măștii previne infectarea și poate asigura o funcționare optimă în context a economiei, previne reinstalarea stării de urgență și poate chiar scădea riscul scurtării duratei de viață a unor semeni. În sistemul lor, cei care nu poartă mască riscă să provoace lucruri pe care ei purtătorii de mască încearcă să le prevină. Aceasta este judecata lor bazată pe respectivele ipoteze.
Există oameni ca mine care nu cred în virus și în periculozitatea acestuia. Cineva undeva încearcă să manipuleze populația pentru a dobândi mai multă putere prin limitarea libertăților cetățenilor.

CÂND BOTNIȚA ȘI MANIPULAREA TÂMPESC TURMA

Habotnițarii țipă că de vină pentru falsa pandemie sunt cei care nu respectă regulile. Pentru că așa li s-a spus. Și pentru că prostia lor e de-a dreptul incredibilă.
Când Orban și adjuncta lui, Raluca Turcan, ne-au spus că vom fi în stare de alertă până la apariția unui vaccin împotriva Covidului, adică încă unul sau doi ani, voi ce ați înțeles? Că dacă ar respecta toți regulile ar dispărea virusul? Nu! Ni s-a spus foarte clar că vor rămâne restricțiile până la apariția vaccinului, indiferent de ce facem noi.
Când ni se vorbea din toate părțile despre „noua normalitate”, voi ce ați înțeles ?
Că vom reveni la normal dacă ar respecta regulile și „negaționiștii”? Nu! Ni s-a spus foarte clar că nu vom reveni niciodată la viețile dinainte.
Vom trăi mereu cu botnițe, distanțări sociale și celelalte restricții, indiferent dacă respectăm sau nu regulile dictatoriale.
Acum apar tot felul de experți care ne spun că virusul nu va dispărea niciodată și că va trebui să ne vaccinăm regulat, la nesfârșit.
Adică va trebui să trăim pentru totdeauna nu doar cu restricțiile, ci și cu vaccinări constante.
Ce înțelegeți voi din asta, prostălăilor? Că virusul va dispărea dacă vor respecta toți regulile?
Nu, covidioților! Ni se spune foarte clar că, indiferent ce am face, virusul imaginar și restricțiile vor rămâne pentru totdeauna. Pe lângă vaccinările forțate.
Când toate marile puteri ale lumii se bat pentru a fi primele care descoperă vaccinul anti-Covid și când ni se spune că va trebui să fie vaccinată întreaga populație a planetei (mai mult ca sigur obligatoriu), voi înțelegeți că de vină sunt cei care nu respectă regulile? Nu! Indiferent ce facem noi, vom trăi mereu cu restricții și vom fi vaccinați forțat de câteva ori pe an. Știți câți sunt cei care nu respectă regulile, pe care îi înjurați ?
Vela a spus că sunt puțini, însă Orban a fost mai concret: 2% dintre români. 2%! Voi credeți că virusul imaginar se răspândește atât de mult pentru că 2% nu poartă botniță?
Dacă ați face un efort minim de gândire măcar cât să vă puneți întrebările de mai sus, poate ați înțelege că nu semenii voștri vă sunt dușmani, ci cei care ne conduc. Iar ei nu ar reuși să ne transforme în sclavi.
Însă o fac, pentru că voi cereți asta.
Pentru că vă urâți semenii.
Pentru că vă alimentați cu ura pe care o simțiți pentru ceilalți.
Pentru că vă pasă doar de voi.
Pentru că abia așteptați să vedeți un punct slab al celor din jur, pentru a-l ataca. – fb.com

Pentru o intelegere mai buna, urmariti va rog si celelalte subiecte de la categoriile:  COVID 19 si Illuminati

Secrete intunecate! Michelle Obama este de fapt…Michael Obama!!!

Pentru o intelegere mai buna, urmariti va rog si celelalte subiecte de la catgoria: Illuminati

Expunerea ritualului ocult de inițiere a coronei(coronavirus)

Întreaga lume participă la un ritual ocult de inițiere a coronei, deși cu greu cineva își poate da seama. Măsurile și politicile pe care guvernele le-au aplicat la nivel mondial încă de la începerea operațiunii Coronavirus – cum ar fi carantina, blocarea, spălarea mâinilor, purtarea de mască, distanțarea socială și multe altele – sunt, de fapt, aspecte ale ritualului de inițiere ocultă. Aceste aspecte au fost adaptate în mod inteligent la actualele pandemii false și deghizate în strategii de sănătate publică autentice. După cum am menționat în articolele anterioare, această pandemie este un eveniment de tip 9-11 Septembrie 2001 care a fost planificat meticulos de zeci de ani.

Oamenii care conduc lumea, pe care îi numesc deseori conspirationisti ai Noii Ordin Mondialw (NWO), lasă foarte puțin la întâmplare. Sunt magi negri și desfășoară acest exercițiu live într-o manieră similară cu modul în care își conduc ritualurile satanice secrete. În ambele cazuri, obiectivul este același: să-i scoată pe inițiați din modul lor de existență normal, să-i dezbine, să-i remodeleze după asemănarea liderilor lor, apoi să-i duca spre un nou normal de unde nu pot reveni la vechile lor moduri de viata.

Ritual de inițiere a coroanei: blocarea și carantina (izolarea)

Orice ritual bun necesită pregătire. Prima parte a unui ritual de inițiere este izolarea. Această izolare servește pentru a separa inițiatul de afacerile mundane („ale lumii”) din viața sa. Se face deseori prin tăierea tuturor legăturilor cu lumea exterioară. Uneori, inițiatul poate fi trimis într-o cameră întunecată sau peșteră; acest lucru sugerează, de asemenea, o renaștere dintr-un pântec întunecat. În prezent, această izolare necesită, de asemenea, separarea de tehnologie și de tot ceea ce vine cu ea (telefoane, computere, e-mailuri, social media etc.). Privarea senzorială tine initiatul pe linia de plutire, unde este mai puțin legat de credințe și comportamente.

În operațiunea Coronavirus, blocarea și carantina au fost aspectul de izolare al ritualului. Cei conștienți de situație au observat că carantinarea unei întregi comunități de oameni sănătoși era o contradicție din punct de vedere al termenilor, deoarece tocmai cuvântul carantină înseamnă „o stare, o perioadă sau un loc de izolare în care oamenii sau animalele sunt plasate deoarece au fost expuse unor boli infecțioase sau contagioase”. Astfel, prin definiție, nu se pot carantina persoanele sănătoase neinfectate și sănătoase; nu se pot face decât carantinari pentru infectati. Totuși, agenda era să izoleze oamenii prin orice mijloace necesare pentru a realiza primul pas de inițiere.

Ritual de inițiere a coroanei: spălarea mâinilor (respingere)

Un alt element al ritualului a fost concentrarea obsesivă și compulsivă pe spălarea mâinilor. Deși spălarea mâinilor în general este o activitate igienică bună, care poate ajuta la limitarea răspândirii bolilor, Operația Coronavirus a dus-o la un nivel complet nou de anxietate TOC (prin design, desigur). Simbolic, spălarea mâinilor este o reminiscență a poveștii lui Pontius Pilat din Biblie, care s-a spălat pe mâini de soarta lui Iisus din Nazaret și a refuzat fie să-l pedepsească, fie să-l elibereze. Din această perspectivă, spălarea mâinilor se referă la respingere. Dar cine sau ce este respins? „Vechiul normal” al libertății?

Ritual de inițiere a coroanei: purtarea de măști (cenzură, depunere, dezumanizare, persoană alternativă)

În al patrulea rând, măștile sunt adesea folosite de elita în sine la petrecerile și ritualurile lor. Îți amintești scena de orgie sexuală satanică din Kubrick’s Eyes Wide Shut? Măștile ascund identitatea. Ei grăbesc „moartea” vechii identități. Măștile creează o persoană alternativă. Aceasta se leagă de tema incredibil de importantă a abuzului ritual satanic (SRA) și de controlul minții. În controlul minții, un „handler” folosește tortura și abuzul pentru a forța victima să se disocieze. Acesta este locul în care mintea lor se desparte și se detașează de realitate pentru a face față durerii extraordinare care le este aplicată. Este o strategie defensivă mentală încorporată. Cu toate acestea, în acest sens, victima creează mai multe „modificări” sau personalități care sunt deconectate de la personalitatea lor de bază. Acești alterați nu știu despre existența altora alterati, astfel, victima poate fi programată să facă lucruri (de exemplu, să devină un sclav sexual sau un asasin) și să nu-și amintească mai apoi nimic, pentru că un alter poate fi declanșat să se prezinte și apoi să se întoarcă la subconștient după eveniment. Când vine vorba de controlul minții, măștile sunt simboluri ale aspectelor ascunse sau ale persoanelor noastre, pe care controlorii NWO îi vizează în mod deliberat cu propaganda lor subliminală.

Purtarea de măști este un subiect imens în multe privințe. În articolul Dezmembrarea Adevărului: Studiile arată Măscile dezumanizatoare care te fac să te protejeze și nu te protejez Am acoperit câteva dintre motivele medicale pentru care purtarea unei măști nu este doar inutilă din punct de vedere medical dacă vrei să te protejezi de COVID, ci și potențial dăunătoare pentru sănătate. Cu toate acestea, există multe straturi mai adânci când vine vorba de aspectele ritualice ale măștilor.

În primul rând, măștile cunosc cenzura, acoperirea gurii inseamna reprimarea unei voci libere. Gândiți-vă câte imagini care înfățișează cenzura arată o persoană cu bandă peste gură. Cenzura a fost o parte masivă a acestei agende, chiar înainte de a se întâmpla oficial, cu toți fanii de la Evenimentul 201 practicându-și simularea timp de ore întregi despre cum ar controla narațiunea oficială și punctele de vedere alternative ale cenzurii. În al doilea rând, măștile simbolizează supunerea, renunțarea la acces nerestricționat la oxigen. Întreaga agendă nu este despre virus; este vorba despre control. Este vorba despre obligarea oamenilor să se supună voinței manipulatorilor NWO, chiar și atunci când este nejustificată din punct de vedere legal și medical. În al treilea rând, măștile sunt o reminiscență a roboților. Sunt dezumanizante. Ele înlătură capacitatea unuia de a se vedea pe chipul unei alte persoane. Ele creează distanță și separare între oameni, ne îngreunează comunicarea prin limbajul corpului și ne îngreunează empatia pentru ceilalți, deoarece această empatie se bazează adesea pe a vedea cu adevărat o altă persoană.

Ritual de inițiere a coronei: distanțarea socială (noul normal)

Odată ce ritualul se îndreaptă spre finalizare, inițiatul iese într-un mod nou de gândire și într-un mod nou de comportare. El este remodelat după chipul manipulatorilor care au condus ritualul. În cazul COVID, obiectivul final este noul normal în care toată lumea este permanent separată și deconectată (precum și testată, urmărită, urmărită contactul, monitorizată, supravegheată, medicată și vaccinată). Distanțarea socială este într-adevăr distanțarea antisocială; este vorba doar de eliminarea atingerii umane din interacțiunile noastre. Această atingere este ceea ce ne face oameni.

Obiectivul general al ritualului: distrugerea vechiului și crearea noului

Dacă aș rezuma întregul ritual de inițiere a coronei cu un concept, acesta ar fi acesta vechi, încercat și adevărat. Ordo ab chao. Dialectica hegeliană. Problemă-reacție-soluție. Pheonixul care se ridică din cenușă. Toate aceste fraze indică aceeași metodă: distrugerea vechiului pentru a face loc creării noului. Această metodă în sine și nu este rea; este vorba despre modul în care este folosit. Adevăratul scop al ritualului este de a schimba mintea și caracterul unuia și poate fi realizat în mod conștient sau inconștient, cu voie sau fără voie. Ritualul poate fi folosit pentru magia albă la fel de mult ca pentru magia neagră, de ex. puteți folosi această tehnică pentru a cuceri obiceiuri distructive în interiorul vostru și pentru a deveni o persoană mai bună. Doar că, în contextul conspirației la nivel mondial, această metodă este folosită de conspiratorii NWO pentru a face lumea un loc mai puțin liber, mai puțin pașnic, mai controlat și mai ierarhic.

Gânduri finale

Operațiunea Coronavirus este un ritual mondial, iar numeroasele sale elemente sunt foarte simbolice. Oamenii sunt conduși ca participanți nedoritori, fără să aibă un indiciu asupra modului în care sprijină în mod inconștient agenda (de exemplu, prin cooperarea cu propria înrobire, accesarea restricțiilor ridicole și chiar acuzarea de nesupunere a concetățenilor). Faptul că această falsă pandemie de coronavirus este un ritual nu este surprinzător, având în vedere că miezul interior al NWO sunt sataniștii care practică magia neagră. După cum atestă denunțătorii supraviețuitori, unele dintre ritualurile lor satanice implică violul, vânarea oamenilor ca pe animale, orgii în masă, băut sânge uman, canibalism și sacrificiul copiilor. Trebuie să rămânem vigilenți la aspectele simbolice mai profunde ale acestei agende pentru a ne păstra cu adevărat drepturile și libertatile noastre în fața acestui întuneric. – nexusnewsfeed.com

Detalii despre filmul Eyes Wide Shut despre care se mentioneaza in articol, gasiti in urmatoarea postare:

Video. Adevaratul Cu ochii largi inchisi!

Pentru o intelegere mai buna, urmariti va rog si celelalte subiecte de la catgoriile:  COVID 19 si Illuminati

Adrenochromul, medicamentul ELITELOR facut dintr-un HORMON UMAN

Un documentar din 2018 ne dezvaluie despre substanța misterioasă numită „Adrenochrome” și utilizarea acesteia de catre societatea secretă a iluminatilor.

Din ce este făcut Adrenochromul?
Adrenochromul este un compus chimic cu formula moleculară C₉H₉NO₃ produs prin oxidarea adrenalinei. Derivatul carbazochrome este un medicament hemostatic. În ciuda unei asemănări cu denumirile chimice, nu are legătură cu cromul. (En.wikipedia.org / …)

Adrenochromul este un metabolit al adrenalinei care a fost investigat în mai multe studii mai mici în anii 1950 și 60. Se presupune că poate provoca tulburări mentale, derealizare și euforie.

Ce efect are Adrenochromul?
Inițial, efectul a fost descoperit prin administrarea preparatelor suprarenalate de adrenalină care conțin adrenocrom și adrenalină. Abram Hoffer și Humphry Osmond consideră că efectul este similar cu LSD și mescalină (psihotomimetic, acum numit psihedelic). Potrivit acestora, efectul halucinogen al Anderochrom-ului ar putea să dureze săptămâni sau să conducă la flashback-uri și ar fi însoțit de reacții paranoid-depresive. Ei au realizat lucrari despre efectul adrenochrom-ului in tulburările psihice, cum ar fi schizofrenia. Această „ipoteză adrenochromă” a fost ulterior dezvoltată în ipoteza aminochromului de către Hoffer și Osmond.

Ce tip de medicament este Adrenochromul?
Clasificarea adrenocromului în grupul psihodelica nu a fost niciodată stabilită în domeniul științific și cercetările ulterioare în această direcție au avut loc cu mare greutate.

Ce l-a făcut popular pe Adrenochrom?
Cartea lui Hunter S. Thompson „Fear and Loathing in Las Vegas” susține că adrenocromul este obținut din glanda suprarenală a oamenilor vii.

Ce se mai spune despre Adrenochrom?

Acest hormon apare atunci când o persoană este torturată şi resimte o teamă foarte puternică.

Adrenochrome este un drog foarte puternic despre care se spune că ar conferi, pe lângă stări euforice, viziuni şi puteri paranormale. Illuminati şi Elitele sunt dependenţi de acest drog pe care îl procură în cadrul ritualurilor satanice. În aceste ritualuri copii sau persoane tinere sunt torturate, violate şi supuse unei terori puternice apoi li se extrage sângele şi este băut de către patricipanţi sau prelucrat în nişte laboratoare speciale.

Pentru a furniza Elitelor acest drog se pare că există în lume adevărate ferme secrete în care sute de copii sunt torturaţi şi li se extrage apoi sângele pentru a fi prelucrat în laboratoare. Se spune că fiecare membru Illuminati trebuie să facă 8 sacrificii umane într-un an. Acest lucru a fost confirmat de ex-membri Illuminati care au făcut mărturisiri.

 

disclose.tv

Pentru a intelege mai bine toate aceste aspecte, urmariti va rog cu atentie categoriile: Satanism  si  Illuminati 

Urmariti va rog de asemenea si:

Persoane de Rang Inalt din Europa se distreaza vanand si omorand copii dezbracati???

Alte documentare deosebit de interesante, puteti gasi la categoria: Documentare

SUPER BOWL la pauză DECODAT! ILLUMINATI, SATANISM, 666 ETC

Pentru o mai buna intelegere, urmariti va rog si:

Multe alte dovezi ale satanismului din industria muzicala, gasiti urmarind rubricile: Industria Muzicala si Industria de la Hollywood

Confesiunile lui Ronald Bernard despre murdaria din lumea financiara condusa de elitele globale si sacrificiile de copii efectuate de aceleasi elite demente

Despre multe dintre ingineriile financiare efectuate de stapanii Federal Reserve si care au dus la criza financiara in care se gaseste planeta, gasiti la categoria: Criza Economica

Urmariti va rog si:

Persoane de Rang Inalt din Europa se distreaza vanand si omorand copii dezbracati???

Alte documentare deosebit de interesante, puteti gasi la categoria: Documentare

Revista The Economist’s – Mesajele cifrate pentru anul 2019

Revista The Economist’s – “Lumea în 2019” este plină de mesaje cifrate

O privire asupra simbolismului ascuns aflat pe coperta revistei Economistul – ”Lumea în 2019”, care-i include pe cei patru călăreți ai Apocalipsei. Ce încearcă ei să ne spună?

În fiecare decembrie, renumita revistă The Economist (Economistul) publică o ediție specială, care prezice tendințele și evenimentele din anul care vine. Și de fiecare dată, coperta acestor ediții este o colecție elaborată de imagini, care se referă la diverse persoane și concepte. Deși semnificația unora dintre aceste imagini este evidentă, altele par să fie codificate pentru ”cunoscători”. Ediția din acest an nu este o excepție. De fapt, este mai cifrată decât oricând.

De ce ar pierde cineva timp ca să descifreze aceste coperte? Deoarece Economistul nu este orice publicație – ci este direct legată de elita lumii. Este parțial deținută de familia bancară Rothschild din Anglia, iar redactorul-șef, John Micklethwait, a participat de mai multe ori la Conferința Bilderberg. Pe scurt, conducerea Economistului are cunoștințe din interior despre agenda elitei și face tot posibilul pentru a le promova.

Această copertă din 1988 a Economistului cerea crearea unei monede mondiale, numită Phoenix – un simbol preferat al elitelor oculte. Pasărea se află pe o grămadă de monede naționale care ard.

Așa cum am văzut în articolele mele despre edițiile din 20152017 și 2018 aleEconomistului, aceste coperte sunt adesea pline de simbolismul ocult al elitei, amestecat cu mesaje subtile despre numeroasele moduri în care elita controlează masele. Ediția din 2019 este mai evidentă decât oricând.

Lumea în 2019

Aceasta este descrierea postată de Economistul pe site-ul său oficial:

Lumea din 2019 se va baza pe trei decenii de succese editoriale: aceasta va fi cea de-a 33-a ediție. Aceasta va privi în perspectivă planurile administrației Trump cu un nou Congres, realitatea Brexit-ului, alegerile din India, Indonezia, Nigeria și din Europa, întreruperi tehnologice din partea IA (inteligenței artificiale) și a Chinei (2019 ar putea marca ”punctul culminat al Sillicon Valley”?), călătoriile în spațiu la 50 de ani după aterizarea pe Lună și cultura la 500 de ani după Leonardo da Vinci.

Rețineți că descrierea subliniază faptul că ”aceasta va fi a 33-a ediție”. De ce să subliniem acest fapt aleatoriu numerologic? Tocmai pentru că 33 este cel mai important număr în francmasonerie? Acest lucru ar avea sens, deoarece coperta prezintă simbolism masonic intens, prin lucrările lui Leonardo da Vinci.

Leonardo da Vinci

Tema principală a acestei coperți este Leonardo da Vinci, deoarece anul 2019 va marca aniversarea a 500 de ani de la moartea sa. Ca atare, stilul artistic este facut să arate ca un manuscris da Vinci.

Primul detaliu pe care l-ar putea observa cineva este scrierea în oglindă. De ce este scris totul înapoi? Ei bine, da Vinci a folosit adesea scrisul în oglindă și motivul pentru care a făcut aceasta rămâne un mister. Unii susțin că nu dorea să păteze cu cerneală în timp ce scria; alții cred că nu dorea ca alți oameni să-i fure ideile. Cei care au cercetat înclinațiile oculte ale lui da Vinci cred că scrierea sa în oglindă poate avea ceva de-a face cu încercarea lui de a ascunde cunoașterea esoterică. În zilele sale, cei care l-au acuzat pe da Vinci că este eretic chiar i-au numit înscrisurile în oglindă ”scrieri ale diavolului”. În cercurile oculte, scrierea în oglindă este deseori asociată cu satanismul și cu magia neagră, bazată pe inversarea simbolurilor.

Să ne uităm la simbolismul coperții.

Omul vitruvian

În centrul coperții se află omul vitruvian, celebra schiță a lui da Vinci înfățișând un om desenat în interiorul unui cerc și al unui pătrat. Se spune că ar fi reprezentarea ”omului perfect”.

Omul vitruvian – originalul cu comentariile lui da Vinci scrise în oglindă.

Deși omul vitruvian este adesea descris ca un ”studiu al proporțiilor umane”, el are un înțeles simbolic mult mai profund în cercurile oculte – mai ales în francmasonerie. Reprezintă în mod esoteric corpul uman (microcosmosul) ca o reflectare a întregului univers (macrocosmosul) – un principiu ermetic rezumat de zicala ”As Above, So Below” (Precum deasupra, la fel și dedesupt).

Schița lui da Vinci s-a bazat pe lucrările lui Vitruvius, un arhitect roman care a fost considerat ”primul Mare Maestru” al francmasoneriei. Destul de adecvat, omul vitruvian descrie vizual scopul final al francmasoneriei: cuadratura cercului (această expresie este o metaforă, referindu-se la încercarea de a realiza ceva imposibil).

În simbolismul masonic, pătratul reprezintă corpul fizic, iar cercul reprezintă sufletul. Pe o scară mai largă, pătratul reprezintă lumea materială, în timp ce cercul reprezintă tărâmul spiritual. Unul dintre scopurile francmasoneriei este de a armoniza aceste două lumi opuse (cea fizică și cea spirituală) pentru a crea ”omul perfect”. Acest concept este pe deplin reprezentat în logo-ul masoneriei.

Echerul și compasul, simboluri masonice

Sigla Masoneriei combină un echer și un compas – două instrumente folosite în arhitectură. Echerul este folosit pentru a desena pătrate, în timp ce compasul este folosit pentru a desena cercuri. Prin ”cuadratura cercului”, se spune că francmasonul atinge dumnezeirea.

Nu voi analiza mai adânc legăturile dintre da Vinci și ocultism, pentru că asta ar necesita o carte întreagă (și nu vorbesc despre Codul lui da Vinci). Să ne amintim că, pentru cea de-a 33-a ediție a anului, Economistul are un ”om vitruvian modern”:

Omul vitruvian al anului 2019 poartă ochelari pentru vedere de noapte sau poate un set de căști VR. Vederea lui este îmbunătățită sau este orbit? În mâinile sale, el ține o frunză de canabis, o minge de baseball și un smartphone. S-ar putea argumenta că toate aceste lucruri sunt folosite pentru a distrage atenția și a liniști omul modern, prin intermediul companiilor de medicamente, al tehnologiei și al divertismentului.

Omul vitruvian are de asemenea două tatuaje. Pe antebrațul său este un dublu helix (o spirală dublă), simbol reprezentând ADN-ul. Aceasta este, cel mai probabil, o referire la cercetările intense asupra modificării ADN-ului, desfășurate în sectorul privat. ADN-ul omului vitruvian a fost modificat?

Deasupra inimii lui este tatuat ”#MeToo”. În timp ce mișcarea #metoo a expus câțiva ciudați de la Hollywood, a creat și un climat de cenzură și represiune în care mulți oameni au fost acuzați, judecați și condamnați la expulzare din sfera publică.

Într-o notă oarecum asociată, omul Vitruvian deține o balanță – un simbol clasic care reprezintă justiția. Cu toate acestea, balanța este foarte înclinată în partea care are 5 persoane, față de cea cu 4. Este aceasta Curtea Supremă din S.U.A., care a câștigat recent un nou și controversat judecător, sau este aceasta doar balanța înclinată a justiției în 2019?

În general, omul vitruvian modern pare să fie orbit, slăbit, distras și reprimat. Cercul din jurul lui, care simboliza odată lumea spirituală, este acum Pământul. Omul vitruvian și-a pierdut sufletul? Este acum preocupat doar de problemele lumești?

Recunoașterea facială

Coperta prezintă o copie exactă a schiței lui da Vinci, care analizează proporțiile capului uman. Deasupra imaginii este scris (în oglindă) ”Recunoașterea facială”, care este următorul pas în tehnologia de supraveghere Big Brother.

Un titlu din The Guardian, despre Taylor Swift care a scanat fețele fanilor ei, fără a-i anunța sau a cere consimțământul

Coperta Economistului cover analizează și proporțiile capului lui Donald Trump:

Liniile de la desenul cu capul lui Trump sunt diferite de cele anterioareObservațiconturul unui steag american cu susul în jos?

Conductele lui Putin

Celălalt șef de stat aflat pe copertă este Vladimir Putin, cu cuvintele ”Conductele lui Putin”. Aceasta este o referință la conductele de gaze naturale, care sunt construite de Rusia în Siria, în statele post-sovietice și chiar în Europa.

NordStream 2, conducta de gaze naturale care leagă Rusia de Germania, urmează să fie finalizată în 2019. Acest proiect foarte controversat a fost considerat un ”act de trădare” al Germaniei, deoarece criticii spun că va lăsa Europa la mila energiei rusești.

TurkStream, o conductă Rusia-Turcia, a fost lansată în noiembrie 2018 și va contribui la consolidarea economiei rusești și a influenței regionale.

Pinnochio

Chiar în spatele lui Putin este Pinnochio – o marionetă al cărei nas crește după ce spune o minciună (ca fapt divers: povestea lui Pinocchio este, de asemenea, o profundă alegorie masonică). Deci, coperta sugerează faptul că cineva va minți în 2019. Dar cine? Trump și Putin (singurii doi politicieni de pe copertă)? Elita în general? Kanye West? Nu există un răspuns clar. Economistul doar le spune maselor că sunt în general mințite. Multumesc baieti.

Cei patru călăreți

Imediat sub Putin, stând deasupra Europei de Nord și cu fața spre America, nu sunt alții decât cei patru călăreți ai apocalipsei. Cartea Apocalipsei îi descrie pe călăreți ca vestitori ai Judecății de Apoi. Calul alb se spune că simbolizează cucerirea, ciuma și venirea Antihristului; calul roșu reprezintă războiul; calul negru este asociat cu foametea, iar calul palid aduce moartea. Acestea sunt lucruri care cântăresc greu, prevestind catastrofa.

De ce a adăugat Economistul aceste personaje biblice extrem de amenințătoare pe coperta sa? Nu există o explicație clară.

Barza

Aceasta poate fi interpretată în câteva moduri și toate sunt supărătoare. Este o ilustrare clasică a unei berze, care duce un nou-născut. Cu toate acestea, există un detaliu important: pe scutecul în care este  copilul se găsește un cod de bare.

Aceasta ar putea fi o referire la ”bebelușii proiectați”, o practică controversată care ar trebui să ia avânt în 2019.

Un bebeluș proiectat este un embrion uman care a fost modificat genetic, de obicei urmând indicațiile stabilite de către părinte sau de omul de știință, pentru a produce trăsăturile dorite. Acest lucru se face folosind diverse metode, cum ar fi ingineria liniei germinale sau diagnosticul genetic înainte de implantare (PGD). Această tehnologie este subiectul unei dezbateri etice, care promovează conceptul de ”superoameni” modificați genetic, pentru a se încrucișa cu oamenii moderni și a-i înlocui, în cele din urmă.– Wikipedia

Al doilea sens al acestei imagini ar putea fi traficul de copii. Codurile de bare sunt plasate pe produse, pentru a urmări inventarul și pentru a efectua tranzacții. Traficul de copii se referă la tratarea oamenilor ca produse care urmează să fie vândute. Este o modalitate destul de eficientă (și tulburătoare) de a simboliza traficul de copii.

În cele din urmă, având în vedere faptul că barza este exact sub cei patru călăreți ai apocalipsei, această imagine ar putea avea și un înțeles biblic. Cartea apocalipsei afirmă că, după răpire, oamenii de pe Pământ ar fi siliți să primească ”semnul fiarei” (666) pentru ”a cumpăra sau a vinde”. Ce modalitate mai bună de a forța o persoană să primească semnul fiarei, decât prin aplicarea lui la naștere?

Alte imagini

Coperta conține alte câteva imagini care se referă la evenimentele despre care Economistul prognozează că vor veni în 2019. Iată o scurtă trecere în revistă.

  • În partea de sus a coperții, o săgeată indică de la mașina de zbor a lui da Vinci spre lună. Aceasta ar putea fi o referire la numeroasele companii private care intenționează să ajungă pe Lună în 2019. De asemenea, trebuie remarcat faptul că vedem pe copertă luna în creștere, simbolul principal asociat i
  • Există o altă ”mașină de zbor” (una reală) sub textul ”Noi Orizonturi ale Ultima Thule”. Acesta se referă la nava spațiala New Horizons a NASA, care se apropie de misteriosul și îndepărtatul obiect Ultima Thule, în ziua de Anul Nou (t.: sau poate se referă și la societatea ocultă Thule?).
  • Sub lună este un vulcan. Ne așteptăm ca un nou vulcan să erupă în curând? (t.: seamănă cu Muntele Fuji din Japonia)
  • În partea stânga-jos (stând deasupra Braziliei) este un pangolin, care este mamiferul cel mai traficat pe pământ. Este amenințat cu dispariția.
  • 2019 va fi cea de-a 150-a aniversare a nașterii lui Gandhi; este, de asemenea, cea de-a 200-a aniversare a nașterii lui Walt Whitman (desenat sub Pinnochio).
  • Angelina Jolie este chipul Monei Lisa din capodopera lui da Vinci. În partea de sus a copertei vedem ”Angelina Jolie: răspunzând refugiaților”. Ar putea fi folosită pentru a promova noul ”Pact pentru migrație” al ONU. Într-adevăr, Jolie este în prezent trimis special al UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați. Ea se concentrează asupra ”crizelor majore care au ca rezultat deplasări în masă ale populației, angajarea susținerii și reprezentarea UNHCR și a Înaltului Comisar la nivel diplomatic”.

Îconcluzie

Coperta revistei ”Lumea în 2019” este o reflecție potrivită a elitei oculte. Se amestecă simbolismul ocult cu referințele la controlul și manipularea maselor. De asemenea, le face o plăcere bizară să prezică evenimente catastrofale, în același timp lăsându-i pe oameni să ghicească, cu indicii vagi și inexplicabile. Elitei îi place să dețină informații și scrierea inversă subliniază acest fapt.

În centrul a toate este omul vitruvian, un simbol folosit de masoni pentru a-l reprezenta pe omul care își atinge întregul potențial. Cu toate acestea, versiunea din 2019 a omului este orbită și distrasă de lucrurile promovate de elită. Ne vom permite să urmăm calea sumbră pe care ei o prezic?

Cu rapirea insa, n-au nimerit-o cei de la Vigilent Citizen. E o doctrina eretica promovata mai ales de catre neoprotestanti, conform careia la Sfarsitul Vremurilor, cei buni vor fi rapiti la Ceruri, urmand ca peste cei rai sa vina antihristul.

In realitate, conform invataturii Ortodoxe, va fi ANTIHRSITUL, apoi PARUSIA. Nu va fi nici o RAPIRE inaintea ANTIHRISTULUI. – ortodoxinfo.ro

Pentru a intelege mai bine toate aceste aspecte, urmariti va rog cu atentie categoriile: ManipulareSatanism Illuminati si Homosexualitate.

Marturii incredibile ale unei Preotese Illuminati despre satanele care conduc lumea!!!

O mărturie dintr-un interviu video al lui David Icke cu Arizona Wilder, Mare Preoteasă Illuminati. Ea relatează despre cum a asistat la schimbarea din forma umană în forma reptiliană a reginei mamă – Elisabeta a Marii Britanii și a prințului Charles și a multor lideri politici, precum Ronald Reagan, Gerald Ford, Guy de Rothschild, etc.

Relatează cu lux de amănunte despre asasinarea ritualică a prințesei Diana și a copilului nenăscut în urma căruia i s-a extras inclusiv sufletul.
Este o traducere și expunere a subtitrării mai bună. – burebista2012.blogspot.com

Alte multe informatii deosebit de interesante despre aceasta societate satanica, puteti gasi la categoria: Illuminati

Mesajele ILLUMINATI din spatele melodiei “SUPPLIES” a lui JUSTIN TIMBERLAKE

Care este semnificația din spatele clipului „Supplies” al lui Justin Timberlake? De ce există oameni care se închină unei piramide illuminati? Iată o privire la simbolismul intens al videoclipului muzical „Supplies”.

„Supplies” ne înfățișează un Justin Timberlake și interesul iubirii lui – interpretat de actrița mexicană Eiza Gonzalez Reyna – alergând de jur-împrejur și făcând tâmpenii într-o societate distopică. În timp ce decorurile sunt oarecum futuriste, temele abordate sunt foarte actuale (2017): #MeToo, rasismul, imigrația, feminismul, Harvey Weinstein, Black Lives Matter (n.t.: se referă la mișcarea cu același nume, în traducere „viața negrilor contează”) și, bineînțeles, Donald Trump.

În cea mai frapantă scenă a videoclipului, o mulțime de oameni se închină unei piramide gigantice illuminati care emite lumină. Apoi, Reyna, care joacă rolul unui lider rebel, o aprinde. Mai târziu, lumea pare a fi în ruine. Ce se întâmplă? Videoclipul este un apel pentru o revoltă? Este Justin Timberlake acum un răufăcător, rebel, scandalagiu?

Nu chiar. videoclipul este de fapt un apel pentru … a nu face nimic. Este pur și simplu parte a valului gigantic al mass-mediei, care definește ce poate și trebuie discutat și ce poate și trebuie să fie sărbătorit. Face parte din tehnica de comunicare numită „agenda-setting” (stabilirea agendei):

„Stabilirea agendei înseamnă crearea conștientizării și preocupării publicului cu privire la problemele proprii ale mass-media. De asemenea, stabilirea agendei descrie modul în care media încearcă să influențeze spectatorii și să stabilească o ierarhie a prevalenței știrilor. Două ipoteze de bază stau la baza celor mai multe cercetări privind stabilirea agendei:

– presa și mass-media nu reflectă realitatea; ele filtrează și modelează;

– concentrarea mass-mediei asupra câtorva aspecte și subiecte îi determină pe cei din public să perceapă aceste aspecte ca fiind mai importante decât alte probleme.

Aceste declarații de bază au fost stabilite prin măsurarea modificărilor preferințelor (prevalențelor), prin utilizarea de sondaje în prezența unei acoperiri mai frecvente cu știri. „

    – Wikipedia, „Agenda-Setting”

Sunt o grămadă de acțiuni în agenda stabilită prin intermediul Supplies. La fel ca multe alte videoclipuri scoase în acest timp, ajută la definirea lucrurilor la care ar trebui să aibă grijă masele (sau de care să fie obsedate) în zilele acestea. Cu toate acestea, pentru a ajunge la tineri, stabilirea agendei este îmbrăcată ca revoltă împotriva unui sistem opresiv. Dar nu există nici o „revoltă” actuală, doar o marionetă din industrie care face ceea ce i se spune dinspre camerele de filmat. Apoi, își încasează cecul din înregistrările RCA (casa de discuri) și se întoarce în conacul său.

Veșnicul păpușel

Justin Timberlake și-a început cariera în show-business la vârsta de 11 ani, în calitate de membru al clubului Mickey Mouse, alături de câteva vedete din industrie.

Această ediție a clubului Mickey Mouse i-a inclus pe Justin Timberlake, Britney Spears, Christina Aguilera și Ryan Gosling.

Timberlake s-a aflat apoi pe super-firmament, ca lider al trupei de băieți NSYNC.

Coperta albumului „No Strings Attached” prezintă grupul (inclusiv pe Justin) ca pe niște păpuși cu sfori.

În 2002, Timberlake și-a lansat cariera solo. Încă o dată, arta albumului era foarte simbolică.

Îmbrăcat într-o ținută inspirată din filmul „Portocala mecanică”, Timberlake face semnul 666 cu un singur ochi, al pionului din industrie

Coperta ultimului său album prezintă un semn subtil (dar totuși foarte prezent) cu un singur ochi.

Cu o săptămână înainte de lansarea Supplies, Timberlake a lansat Filthy, un video care ni-l înfățișează ca fiind înlocuit de … un robot dansând.

În „Filthy”, Timberlake se află în spatele scenei, în timp ce un substitut de-al său robot (destul de înfiorător) efectuează mișcări sexy de dans cu dansatori umani. În cele din urmă, el captivează mulțimile, de vreme ce toată lumea ovaționează robotul.

Conceptul videoclipului amintește oarecum de filmul Metropolis, unde Maria – lider al poporului – este înlocuită de un android pentru a executa ordinele elitei (despre acest film se poate citi mai mult aici.).

La sfârșitul lui Filthy, Timberlake „se virusează” și dispare. A fost doar o proiecție? A fost înlocuit cu androidul?

Totul din cariera lui Timberlake arată că el este în slujba industriei și nimic nu s-a schimbat cu ultimul său album. El încă semnează cu casa de discuri RCA deținută de elită și, ca atare, orice lucru pe care îl realizează este perfect în conformitate cu agenda elitei.

Supplies

Spre deosebire de „Filthy” (în care timp patru minute se vede de fapt dansul unui robot), în „Supplies” se întâmplă multe. De-a lungul acestei rafale de mesaje și simbolism, este comunicat un mesaj de bază: acesta este că trebuie să fi furios pentru a fi considerat „trezit”.

Mai precis, este vorba de a se concentra asupra unor probleme specifice, de a le încadra într-o chestiune specifică și de a le impune o „soluție” social-politică specifică.

La începutul acestui video, Justin urmărește mai multe ecrane simultan, toate afișând evenimente din ultimul an: Trump, Harvey Weinstein, demonstrații anti-rasism, controlul armelor, împușcăturile din Vegas etc.

Scena pare să facă trimitere la filmul SF din 1976, „The Man Who Fell to Earth” (Omul care a căzut pe Pământ ), în care un extraterestru  (jucat de David Bowie) urmărește simultan 12 TV-uri în timp ce devine alcoolic.

După ce a absorbit tot din mass-media, Justin pleacă afară unde se întâmplă niște lucruri ciudate.

Niște oameni palizi, îmbrăcați complet în alb o hărțuiesc pe prietena lui Justin, care este îmbrăcată în negru. Acele fețe albe sunt o referință la oamenii albi (rasa albă)?

Acest tip reprezintă „sonații cu arme” care sunt împotriva controlului armelor?

Justin vede desfășurarea scenei de peste drum. Umbrelele albe plutitoare reprezintă America Albă fiind „protejată” cumva de vremea rea?

Lui Justin nu-i place ceea ce vede: el îi lovește pe tipii în alb și pleacă cu fata în negru.

În următoarea scenă, Justin dansează, iar în jurul lui efectele luminoase înfățișează oameni care se strecoară pe sub zid și fug, într-o referință destul de clară la zidul lui Trump cu Mexicul.

Aici, Justin și „armata” lui se adună la Biblioteca Publică din Los Angeles, pe măsură ce steaguri ard pe ziduri. De ce ard steagurile? Fapt interesant: În 2011, a fost publicat un articol despre simbolismul ocult al acestei biblioteci..

Nu o vedem în film, dar de fapt există o piramidă încununată de o torță de iluminare chiar deasupra lor. Aceasta indică pentru cine luptă cu adevărat.

În scena următoare, Justin și prietena lui se află într-un loc de închinare înfiorător.

Oamenii se închină în fața unei piramide illuminati.

Eiza – care în aparență este un lider rebel – dă foc la piramidă cu un cocktail Molotov.

Eiza a dat foc Iluminaților? Nu chiar.

Observați că există bani americani care ard în timp ce zboară din piramida. În scena anterioară, ardeau steagurile. Acum, bani. Sunt aceste aluzii la distrugerea steagurilor naționale și a monedelor naționale … să fie înlocuite de un guvern mondial și o monedă mondială? Obiectivul final al elitei?

Aceiași oameni care se închinau piramidei o ovaționează acum pe Eiza. Masele sunt idioți predispuși să gîndească în grup. Ce zici să gândești cu capul tău, pentru o schimbare?

Postura noului lider amintește de o imagine iconică a trecutului:

Această scenă recreează faimoasa imagine a lui Huey P. Newton, liderul Partidului Panterele Negre. Există în film o mulțime de lucruri încărcate din punct de vedere rasial.

Aici, oamenii plutesc în aer cu inele luminoase în jurul ochilor lor. Atunci când Justin și Eiza elimină inelele, oamenii cad. Acum se „trezesc”.

De-a lungul filmului, pe ecran se afișează rapid diverse imagini simbolice.

Un semn de protest care spune „interdicția musulmană este supremația albă”.

RIP Amerikkka – un steag american inversat tăiat în jumătate.

După toate aceste zgomote intense, videoclipul se termină într-un fond critic.

Justin se ridică de la pământ în timp ce copii murdari se adună în jurul lui, într-o lume post-apocaliptică. Eiza se prezintă într-o stare proaspătă și curată.

Ce s-a întâmplat acolo? O explozie nucleară? De ce toți sunt murdari, cu excepția lui Eiza? Știa că va veni distrugerea?

Momentul acestei scene este destul de ciudat, deoarece „Supplies” a fost lansat la numai câteva zile după alerta nucleară falsă din Hawaii.

La 18 ianuarie, a fost trimisă o alertă tuturor dispozitivelor din Hawaii cu privire la o rachetă balistică care se apropie.

Câteva zile mai târziu, rețeaua japoneză NHK a trimis o alertă falsă spunând: „Alertă de știri NHK. Coreea de Nord ar putea lansa o rachetă. Alerta Guvernul (Japonez): evacuare în interiorul clădirii sau în subteran.” Alerta a fost apoi corectată.

Momeala cântecului face aluzie la un cadru post-apocaliptic, unde Justin (poate reprezenta elita) are toate „bunurile”(supplies) necesare pentru a supraviețui:

„Pentru că eu voi fi lumina când nu puteți vedea

Voi fi lemnul când aveți nevoie de căldură

Voi fi generatorul, porniți-mă când aveți nevoie de electricitate

Câteva rahaturi pentru a merge în jos, voi fi cel de la nivelul conducător

Lumea s-ar putea termina acum

Baby, vom trăi în The Walking Dead”

(The Walking Dead este un serial de televiziune american post-apocaliptic horror )

 

Videoclipul se termină cu un băiețel care vorbește direct cu spectatorii. Și e destul de supărat.

„Doar pleacă.  Deja mori. Încă mai dormi! Trezeşte-te! Doar pleacă. Noi (suntem) bine. „

De ce videoclipul muzical le spune spectatorilor „Deja mori”?

Ipocrizie

„Supplies” este foarte asemănătoar cu un videoclip muzical analizat anul trecut: Katy Perry – „Chained to the Rhythm”. În ambele videoclipuri, cântăreții sunt descriși ca „revoluționari” care se „trezesc” și care se opun puterilor în funcție. Cu toate acestea, în ambele cazuri, „revoluția” este de fapt 100% în conformitate cu agenda elitei mondiale. „Supplies” și „Chained to the Rhythm” fac parte din noua tendință a „elogiilor hollywoodiene”, în care semnalele moralizatoare constante dau într-un fel celebrităților dreptul de a defini ceea ce ar trebui să creadă și să gândească oamenii.

Cu toate acestea, este vorba despre multă ipocrizie. În articolul Katy Perry’s “Chained to the Rhythm” Sells an Elite-Friendly “Revolution” („Chained to the Rhythm” al lui Katy Perry vinde o revoluție prietenoasă cu elitele) subliniez diferitele moduri în care acțiunile lui Perry din viața reală contravin moralizării videoclipului său muzical. În videoclipul ei imediat următor, Katy s-a întors la promovarea degenerării sponsorizate de elită. Într-adevăr, „Bon Appétit” o prezintă pe ea însăși pregătită ca o bucată de carne pentru un ritual canibalic elitist, în timp ce cântă despre faptul că a fost trosnită de o grămadă de băieți.  Așa că s-a trezit.

În „Supplies”, Justin Timberlake pare să sprijine puternic mișcarea #metoo. Cu toate acestea, cu mai puțin de doi ani în urmă, Timberlake a lucrat cu Woody Allen, pretinzând că a fost un „vis devenit realitate”, în ciuda faptului că Allen a fost mult timp acuzat de fiica sa adoptată de atac sexual asupra ei.

Dylan Farrow l-a apelat chiar pe Timberlake pentru această ipocrizie:

„Mă lupt cu modul în care o forță puternică ca Justin Timberlake poate pretinde că venerează forța femeilor și stă alături în acest moment #MeToo și apoi cu următoarea răsuflare spune că lucrul cu Woody Allen este un vis devenit realitate.”

– Business Insider, Dylan Farrow îl reclamă pe Justin Timberlake care spune că lucrul cu Woody Allen a fost un „vis devenit realitate”, pretinzând apoi că susține victimele abuzurilor sexuale de la Hollywood.

Da, Woody Allen este acuzat de abuzuri sexuale de către propria fiică adoptivă. De asemenea, Woody Allen este de fapt CĂSĂTORIT cu altă fiică adoptivă: Soon-Yi Previn. Care de asemenea s-a trezit.

(„Supplies”) se ocupă și de rasă. Iar ipocrizia este chiar mai puternică acolo. Unele simboluri sunt în mod clar „pro-negre”. Cu toate acestea, spre deosebire de alte părți din mass-media, noul „pro-negru” nu are legătură cu îmbunătățirea vieților oamenilor negri: este vorba de stimularea urii și a diviziunii.

În timp ce mulți își fac educația de la celebrități de la Hollywood în timp ce mănâncă Tide Pods, istoria actuală este uitată. Elita care în prezent se bate în fața negrilor este aceeași elită care a fost pentru asuprirea oamenilor negri timp de zeci de ani. Cine a permis crack-ului (cocainei) să intre în cartierele negre, transformând mulțime de oameni în zombi? Cine a permis uciderea a atât de mulți lideri negri? Cine a permis brutalitatea poliției asupra oamenilor nevinovați? Răspunsul: Cei care sunt cu adevărat la putere, indiferent cine este președintele. Aceste lucruri s-au întâmplat atunci când republicanii și democrații au fost la putere. Aceste lucruri s-au întâmplat în timp ce Barak Obama era la putere. Nu contează. Ei nu cred că „Black Lives Matter” (viețile negrilor contează). Nu contează alte vieți … cu excepția vieților lor.

In concluzie

„Supplies” reprezintă comunicatul elitei către mase, folosind tehnici extrem de manipulative și vorbirea clasică cu dublu sens. Prin utilizarea semnalizării moralizatoare, videoclipul mijlocește către tendințele idealiste ale tinerilor. Cu toate acestea, care sunt valorile actuale promovate? Furia, ura și împărțirea între rase, sexe și afilieri politice. Cu cât sunt mai multe mase divizate, cu atât mai mult elita poate controla eficient fiecare grup. Împărțirea și cucerirea este cel mai vechi truc din carte.

Există o mare transformare care se întâmplă aici. Illuminati (aka elita mondială) descrie acceptarea agendei sale ca fiind „lupta împotriva Illuminaților”. Mass-media acționează în plină forță, folosind toate resursele sale pentru a încadra ceea ce se întâmplă într-o narațiune specifică. De ce? Pentru că suntem într-un punct de răscruce al istoriei.

Motto-ul elitei este Ordo Ab Chao: Ordine din haos. Trăim în timpuri haotice, confuze și Trump chiar este un agent perfect al haosului. Răspunsul la el și toate aspectele evidențiate mai sus – pe ordinea de zi stabilită în agendă – vor fi Ordonate. Și când „ordinea din haos” devine o realitate, oamenii se vor închina în mod efectiv piramidei Illuminati. – ortodoxinfo.ro

Urmariti va rog si:

Video. Industria Muzicala Demascata – Un documentar socant despre satanismul din spatele acestei industrii

cat si alte subiecte deosebit de interesante la categoria: Industria Muzicala