Un document bomba dovedeste cum Regele Mihai a abdicat din propria initiativa, lasand tara pe mana comunistilor!

Un document care prezintă discuțiile dintre regele Mihai și premierul comunist Petru Groza ar putea schimba cărțile de istorie. Până acum se știa că liderii comuniști au fost cei care l-au forțat pe regele Mihai să abdice de la tron, în anul 1947.

image-2016-03-2-20839203-0-regele-mihai-regina-elena-gara-din-jimbolia-1940

Din transcrierea discuţiei dintre Petru Groza şi Regele Mihai reiese faptul că acesta din urmă nu dorea să se opună abdicării şi că scopul său principal în acel moment era acela de a obţine căsătoria cu Principesa Anne de Bourbon-Parma, cu care se întâlnise la Londra.

După cum informam în urmă cu câteva zile, regele Mihai a abdicat pentru că dorea să se căsătorească.

Citatul cel mai elocvent din acest document îi aparţine Regelui Mihai, care îi spunea lui Petru Groza:„Nu înțeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poți opune. Văd ce e în jurul meu. Vreau ca om [să trăiesc]. N-am avut copilărie, tinerețe, și mama va trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte. Eu mă voi conforma sfat [urilor] d-tale. Dar între noi.”

Documentul la care facem referire se află acum la Arhivele Naţionale, S.A.N.I.C. – Colecţia Consiliul de Miniştri, dos. 174/1947 (Anterior documentul figura în Arh. N. I. C., fond C.C. al PCR, colecţia 103, dos. 486/1947). Este vorba de 10 notiţe scrise de mână de la întâlnirea dintre Petru Groza şi Regele Mihai din data de 22 decembrie 1947 şi de trei file dactilografiate ce reprezintă transcrierea după notiţe.

doc-mihai-groza1

Din transcrierea discuţiei dintre Petru Groza şi Regele Mihai reiese faptul că acesta din urmă nu dorea să se opună abdicării şi că scopul său principal în acel moment era acela de a obţine căsătoria cu Principesa Anne de Bourbon-Parma, cu care se întâlnise la Londra.

Citatul cel mai elocvent din acest document îi aparţine Regelui Mihai, care îi spunea lui Petru Groza: „Nu înțeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poți opune. Văd ce e în jurul meu. Vreau ca om [să trăiesc]. N-am avut copilărie, tinerețe, și mama va trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte. Eu mă voi conforma sfat [urilor] d-tale. Dar între noi.

doc-mihai-groza2

Interesant, chiar după această frază, apare ca o ironie a istoriei replica “Nu văzut pe nimeni Iliescu”. Evident, nu este vorba despre Ion Iliescu, cel care fix la 42 de ani distanţă de la acea zi, adică pe 22 decembrie 1989, prelua puterea în România.

doc-mihai-groza3

Ulterior acestei fraze apar amănunte despre un anume Auriol, nimeni altul decât francezul Vincent Auriol, primul preşedinte al celei de-a patra Republici de la Paris.

În documentul la care facem referire, se fac aprecieri şi în legătură cu activitatea demnitarilor comunişti Ana Pauker, Emil Bodnăraş sau Gheorghe Gheorghiu Dej, despre care Regele Mihai ar fi avut o părere pozitivă. – nasul.tv

Pentru a intelege mai bine cele prezentate mai sus, urmariti va rog si:

Anunțuri

Circ macabru și doliu național cu o falsă regină de origine evreiască, fără cetățenie română

ADEVĂRURI ASCUNSE DESPRE PRINCIPESA ANA DE BOURBON – PARMA, CĂSĂTORITĂ EITEL VON HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN, CARE NU A AVUT CETĂŢENIE ROMÂNĂ, NU A FOST REGINĂ A ROMÂNIEI ŞI CARE A ACŢIONAT PENTRU DEZMEMBRAREA TERITORIALĂ A ŢĂRII NOASTRE!

A FOST SAU NU A FOST INCINERATĂ ÎN ELVEŢIA DOAMNA ANA DE BOURBON – PARMA, CĂSĂTORITĂ EITEL VON HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN?

regina-ana111-510x350În după-amiaza zilei de 1 august 2016 mass-media românească a anunţat că, în Elveţia, a decedat regina Ana a României. De atunci şi până în ziua de 13 august a.c, când a fost stabilită arbitrar ziua înmormântării, românii au fost „bombardaţi” cu o mulţime de informaţii neadevărate, respectiv că: principesa Ana de Bourbon-Parma s-a căsătorit cu regele Mihai; regina Ana a fost nevoită să muncească şi să crească găini, iar soţul ei să lucreze într-un atelier de tâmplărie în Anglia; cele cinci fete ale sale sunt principese ale României, dintre care Margareta este moştenitoarea tronului României. Poporul Român a fost şi este manipulat şi minţit prin omisiune!

Conform Constituţiei României, art. 31, alin. 4: „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”. În cazul principesei Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, au fost încălcate aceste prevederi constituţionale, fără ca să intervină Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.). De ce tace C.N.A.?

În legătură cu principesa Ana de Bourbon-Parma, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, au fost ascunse multe adevăruri, dintre care menţionez următoarele:

– Principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma s-a născut la Paris (la 18 septembrie 1923), într-o familie de evrei şi a avut cetăţenia franceză, elveţiană, engleză şi, se pare, israeliană.

– Principesa Ana nu a solicitat niciodată cetăţenia română şi a refuzat să înveţe Limba Română. Singurul ei interviu dat la Televiziunea Română s-a desfăşurat în limba franceză. Principesa Ana a fost străină de Neamul Românesc, de Limba Română şi de România!

– Principesa Ana nu s-a căsătorit, la 10 iunie 1948, cu Regele României, ci cu cetăţeanul Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen care niciodată nu a fost încoronat Rege al României. Prinţesa Ana nu a avut niciodată coroană regală! Ea s-a căsătorit în Grecia, la 10 iunie 1948, dar nu în Biserică, ci în palatul unei rude din partea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen. Căsătoria lor a avut loc după ce România a devenit Republică, la 30 decembrie 1947. Până acum, încă nu a fost găsit certificatul lor de căsătorie. Aşa susţine unul dintre fiii nerecunoscuţi de Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, cel din Germania. Cel de la Săvârşin, încă păstrează tăcerea. Niciodată Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a depus, în Parlamentul României, jurământul prevăzut de Constituţie pentru a deveni Rege al României. Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost rege constituţional al României! Ca urmare, Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) trebuie să se autosesizeze şi să cerceteze toate retrocedările ilegale de palate, castele şi zecile de mii de hectare de terenuri agricole şi păduri către autointitulata „casă regală”.

– Principesa Ana, împreună cu soţul ei, s-a pronunţat pentru dezmembrarea teritorială a României! Ea a fost de acord cu Declaraţia de la Budapesta, din 16 iunie 1989, privind anexarea Ardealului la Ungaria. Această Declaraţie de la Budapesta a fost semnată de către Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi soţia lui, la reşedinţa lor de lângă Geneva, în ziua de 4 iulie 1989! Pe Declaraţia de la Budapesta apare şi semnătura ei, alături de alţi trădători de Neam şi Ţară! Pentru că a acţionat împotriva integrităţii teritoriale a României, Guvernul Cioloş a hotărât ca ziua înmormântării principesei Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, o cetăţeană străină, să fie declarată zi de doliu naţional. Cei care se vor duce la înmormântarea acestei străine la Curtea de Argeş înseamnă că sunt de acord şi acţionează pentru dezmembrarea României.

– Titlurile pe care le atribuie cu generozitate ucenicii lui Iuda pentru: Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României; Principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, majestatea sa, regină a României; Margareta, principesă moştenitoare a României; Elena, principesă a României; Irina, principesă a României; Sofia, principesă a României; Maria, principesă a României, nu au nicio acoperire legală şi sfidează Poporul Român şi Constituţia ţării noastre. În articolul 1 din Constituţia României, la alin. 2 şi 5 scrie foarte clar: „Forma de guvernământ a statului român este republica” şi „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

– În România nu există „casă regală” şi nici „familie regală”. Cele cinci fiice ale familiei Mihai şi Ana Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi soţii lor nu au niciun temei legal să fie jignite cu titlul de Alteţă Regală (A.S.R.). Cele cinci fete ale răposatei Anna nu s-au născut într-o familie regală.

– Principesa Ana nu a fost săracă după căsătorie şi nu a trebuit să crească (câteva zile) pui de găină pentru a asigura supravieţuirea familiei sale. Autointitulata „casă regală” în Republica România a omis să facă cunoscut românilor că pentru serviciile aduse Uniunii Sovietice, Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a fost lăsat să plece din România, în 11 noiembrie 1947 şi 3 ianuarie 1948, cu două trenuri cu circa 20 de vagoane pline cu bunuri din patrimoniul naţional. De asemenea, acelaşi Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a beneficiat din partea regimului comunist din România de 10.000 dolari U.S.A. pe lună, precum şi de o rentă viageră substanţială din partea Uniunii Sovietice pentru titlul de erou al U.R.S.S., după ce a contribuit decisiv la căderea României în lagărul socialist şi după ce a trimis la Moscova (în 14 septembrie 1944) cele 300 plăci mari de aur din Tezaurul de la Sinaia. Pentru actele de trădare naţională, Mihai Eitel de Hohenzollern – Sigmaringen a primit de la conducătorii comunişti ai Uniunii Sovietice o tinichea „Ordinul Pobeda” şi două avioane pentru familia sa.

Principesa Ana, soţul ei şi alţi apropiaţi au beneficiat ilegal de Palatul Elisabeta din Bucureşti şi de acoperirea tuturor cheltuielilor de către contribuabilii români. Cetăţeanul Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost niciodată şef al Statului Român şi în mod ilegal i-au fost asigurate multe privilegii.

– Toţii regii României, începând cu Karol Eitel Friedrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, precum şi toate reginele au fost evrei şi evreice. Prin Constituţia României s-a interzis regelui să se căsătorească cu o româncă. Toate aceste adevăruri au fost ascunse, până acum, Poporului Român!

– Principesa Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost de religie romano-catolică. La slujba religioasă din localitatea Morges, în Elveţia, din 3 august a.c., în încăpere nu a existat nicio cruce, iar la eveniment au participat doar şapte persoane. Au lipsit soţul Mihai şi două dintre fiicele decedatei. Participanţii la această slujbă nu şi-au făcut cruce. La slujba religioasă din Elveţia, în localitatea Morges, nu a participat niciun reprezentat al autorităţilor centrale şi locale, nici măcar gardianul de la Primărie. De ce în România se procedează altfel? Preşedintele României nu s-a dus în Brazilia la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, pentru a fi alături de delegaţia ţării noastre, dar la Curtea de Argeş se pregăteşte să meargă la înmormântarea unei străine de Neamul Românesc. Ca simplu cetăţean o poate face. Ca Preşedinte al României are obligaţia şi a jurat să respecte Constituţia României.

Elveţienii nu o revendică pe principesa Ana şi nu au decretat zi de doliu naţional. Nu au zile de doliu naţional pentru ea nici Franţa, nici Marea Britanie, nici Israelul. De ce este pedepsit Poporul Român cu această înmormântare a unei cetăţene străine de Neam şi Ţară? Cui foloseşte? Persoanei decedate? Conducerii vremelnice a României?

– Fiica principesei Ana, Margareta Duda, autointitulată principesă moştenitoare a României, a făcut cunoscut programul funeraliilor din ţara noastră şi a stabilit intervalele orare şi zilele în care se pot prezenta condoleanţe şi se pot depune flori de către Preşedinţii României şi Republicii Moldova, premieri, miniştri, parlamentari, ambasadori etc. Au fost anunţate regulile, restricţiile şi interzicerile pentru presă şi cetăţeni la palatele din Bucureşti, Sinaia şi la înmormântare.

Pentru cetăţeana internaţională care a murit în Elveţia, unde a trăit peste 60 de ani, familia Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a anunţat că a pregătit un program macabru în România, pentru perioada 9 – 13 august a.c. Se ştie că, la creştini are loc înmormântarea a treia zi după deces. Este posibil să dureze şapte zile formalităţile pentru incinerare în Elveţia? Va spune adevărul doamna Margareta Duda (fiica decedatei) sau îl vor afla ziariştii? Cu siguranţă se va afla Adevărul când vor apărea mulţi succesori ai averii uriaşe, cea mai mare din România, adunată de Mihai şi Ana Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen. Circul „regal” este posibil să înceapă din 13 august a.c., dar fără participarea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen.

– La niciun deces nu s-a întâmplat, până acum, ca moarta să fie ţinută 10 zile până să fie înmormântată. Fetele răposatei au urmărit să tulbure liniştea românilor în timpul Postul Adormirii Maicii Domnului. Sicriul principesei Ana, conform programului anunţat, este ţinut în Elveţia până în 9 august, iar înmormântarea a fost stabilită pentru ziua de 13 august a.c. De ce această întârziere? Pe surse, s-a aflat că principesa Ana a fost incinerată. Pentru aflarea adevărului e obligatoriu ca preotul de la Curtea de Argeş să ceară să vadă decedata. Dacă se confirmă că a fost incinerată, atunci acesta nu are voie să oficieze slujba de înmormântare.

După canoanele Bisericii Orodoxe Române nu se face slujba de înmormântare şi nici nu se pun parastase pentru persoanele decedate care au fost incinerate.

– Principesa Ana a fost de religie romano-catolică. După moartea ei, în Elveţia, slujba religioasă a fost oficiată la Biserica romano-catolică. Firesc, dacă familia sa a hotărât să o înmormânteze în România, la Curtea de Argeş, slujba de înmormântare trebuie să o oficieze tot Biserica romano-catolică.

Pentru marele actor şi patriot român Radu Beligan, cel mai longeviv actor din lume, în ziua înmormântării sale nu a fost decretat doliu naţional. Pentru cetăţeana străină Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, Guvernul României a hotărât ca ziua de 13 august să fie zi de doliu naţional, fără să verifice măcar ce cetăţenie a avut decedata şi fără să ia la cunoştinţă că ea nu a fost regină a României, ea necunoscând nici Limba Română. Aflând adevărul depre decedata din familia Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi din respect pentru Poporul Român, Guvernul poate şi trebuie să anuleze hotărârea sa privind doliu naţional din 13 august a.c. pentru o cetăţeană din Europa care a decedat la frumoasa vârstă de 92 de ani.Pentru această străină care a trăit si a decedat în Elveţia a fost hotărâtă zi de doliu naţional în România, la fel ca pentru vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, s-a dat o nouă lovitură Bisericii noastre Naţionale.

Până în 13 august a.c. se află Adevărul despre răposata din Elveţia pe seama căreia a fost pus la cale un balamuc macabru nemaîntâlnit la nicio casă de nebuni din Uniunea Europeană.

Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos a spus că Adevărul ne ajută să fim oameni liberi în Grădina Maicii Domnului.

Dumnezeu să o odihnească şi să-i ierte păcatele! – Dr. Gheorghe Funar – ziarulzona.ro

Urmariti va rog si:  Adevarul despre Regii Romaniei, asa zis Germani

Despre TRADAREA Romaniei de catre Regele Mihai

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destulă abilitate, poporului român, unele adevăruri ale acestui act și implicațiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara și vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iași, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armată Mihai Racoviță, savârşită în strânsă legătură cu Casă Regală și cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum și tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo și Stockholm, inițiate încă de la sfârşitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative și nu s-a spus nimic despre conspirația Casei Regale și a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu și a guvernului.

regele-mihai-mircea-rosca

13 iunie 1944 – Regele Mihai I trata cu trădătorii de ţară.

Emil Bodnăraş, trădător-dezertor al armatei române, unelteşte, la Palatul regal, deschiderea frontului românesc printr-o trădare militară, numită „Poarta Iaşului”.[1]
Anul 1942 a adus schimbări importante în situaţia de pe front. Iniţiativa strategică a trecut din mâna Germaniei în cea a coaliţiei Naţiunilor Unite:
– între 23 octombrie şi 3 noiembrie 1942, a fost înfrântă armata germană din nordul Africii, în batalia de la El Alemain;
– între 12 şi 18 ianuarie 1943, armatele sovietice au străpuns blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelaşi an, au capitulat armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Mareşalului Antonescu că Germania a pierdut razboiul. Încă din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: „Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram să nu îl pierdem pe al nostru”. Demersurile facute de Antonescu au confirmat această îngrijorare şi preocupare.

Barbu Ştirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond, pentru tratative de armistiţiu.

Încă din februarie 1943, Mareşalul Antonescu i-a propus lui Mussolini ieşirea comună din razboi, iar în septembrie 1943 au început negocieri secrete pentru încheierea unui armistiţiu cu anglo-americanii. În octombrie, acelaşi an, au mai avut loc încercări de armistiţiu cu englezii, la Lisabona. A fost abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. După întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreună cu alţi doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliaţi şi Bucureşti. Acesta a fost prins la paraşutare şi instalat, în Bucureşti, într-un apartament de la ultimul etaj al Jandarmeriei. Ca urmare a paraşutării colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Ştirbei a fost trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de Bond, cu un paşaport dat de Antonescu, dar la Istanbul a fost demascat nemţilor de către englezi, care doreau să împiedice ieşirea României din Axă. Churchill miza pe faptul că germanii şi românii vor temporiza înaintarea ruşilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americană în Balcani ar fi putut tăia drumul ruşilor spre Europa. Planul n-a fost acceptat de preşedintele american Roosevelt.

Emil Bodnăraş

O problemă ridicată de către partea română la negocierile de la Cairo şi respinsă de către anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, răpită de către Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat că această problemă va face obiectul negocierilor la Conferinţa de Pace, după terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garanţie că anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea. Ruşii îşi urmareau, şi ei, cu destulă abilitate interesele. Încă din octombrie 1943, la Conferinţa miniştrilor de externe de la Moscova şi apoi la Conferinţa de la Teheran a şefilor de state din U.R.S.S., S.U.A. şi Anglia, Molotov, ministrul de externe al U.R.S.S., a afirmat că „singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Mareşalul Antonescu”. Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunoştinţa lui Dulles că „participarea României la razboi nu mai e decât simbolică. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinţă decât în cazul unei debarcari aliate”.Cu acest prilej, el insista asupra inoportunităţii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantităţi de cereale şi de un milion de soldaţi înarmaţi. „Numai guvernul de azi poate refuza nemţilor aceste rezerve preţioase. În ziua când Mareşalul ar dispărea, nemţii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aşeza slugi politice, probabil chiar pe foştii legionari, care ar suprima pe toţi adepţii lui Antonescu şi pe toţi rezistenţii, adică toată elita românească”. Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur şi de cereale nu au fost luate de către nemţi, ci de ruşi, iar milionul de ostaşi, din cauza complotului Palatului Regal şi al grupului de complotişti – Bodnaraş, Dămăceanu, Aldea, Racoviţă – a fost dezarmat. Circa 175.000 dintre ei au luat drumul lagărelor sovietice, iar „Poarta Iaşului” a fost deschisă fără lupte trupelor sovietice.

Roosevelt a susţinut capitularea necondiţionată a României

În negocierile de armistiţiu de la Cairo, a ieşit în evidenţă faptul că între Departamentul de Stat al S.U.A., reprezentatii militari şi preşedintele american Roosevelt existau serioase divergenţe de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentanţii militari, a salutat propunerile româneşti de armistiţiu: „Noi credem că ei singuri (românii – n.n.) trebuie să decidă dacă vor o lovitura de stat a lui Maniu sau ieşirea din Axă o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoaştem că, dacă el, Mareşalul Antonescu, vrea şi este hotarât să o facă, numai el are mijloacele necesare şi cele mai mari sanse de succes. Autoritaţile americane considerau acţiunea României de o importanţă exceptională. Ea (România – n.n.) trebuie să aibă statut de cobeligerantă şi trebuie să acţioneze cât mai repede”. Dar Roosevelt rămânea neclintit în acţiunea de capitulare necondiţonată.
Sunt multe întrebări care s-ar putea pune acum, după 70 de ani de la eveniment:
De ce armistiţiul nu a fost realizat?

Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabilă a războiului, cu cel puţin un an şi chiar câştigarea lui atunci? De ce a fost arestat şeful suprem al armatei (de facto – n.n.) care putea obţine schimbarea de front şi acordarea statutului de cobeligerantă a României? Şi mai ales, cum de s-a putut ordona de către regele Mihai dezarmarea armatei şi încetarea focului înaintea semnării oricărui document de armistişiu? Opoziţia din România – Maniu şi Brătianu – au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistiţiu în vederea ieşirii României din războiul alături de Axă, se informau şi se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Mareşalul Antonescu a propus chiar să abandoneze puterea dacă aliaţii preferau să negocieze cu opoziţia română. Guvernul sovietic a răspuns, prin consilierul Semionov, categoric faţă de discuţiile dintre putere si opoziţie: „Noi, ruşii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României şi suntem gata sa-l ajutăm să elibereze ţara de germani”, iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca şi ceilalti doi aliaţi, s-a pronunţat categoric: „El prefera negocieri cu Mareşalul Antonescu şi nu cu trimişii Regelui”.

Stockholm: primele negocieri cu U.R.S.S. şi unele avantaje

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza poziţiei rigide a S.U.A. (care cereau capitularea necondiţionată), cât şi din cauza unor tratate încheiate anterior cu U.R.S.S. pentru crearea de zone de influenţă sovietică din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistiţiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurării succesului acestei acţiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbări diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilităţi de contacte şi de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil, la Helsinki şi Friedrich Nanu, la Stockholm, ca miniştri plenipotenţiari. La Stockholm, F. Nanu a fost contactat de către ruşi în vederea negocierilor de armistiţiu. Contactul, discuţiile şi negocierile din capitala suedeză s-au concretizat prin formularea unor condiţii precise de armistiţiu şi nu de capitulare necondiţionată – cum ceruse Roosevelt, la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, U.R.S.S. considera Dictatul de la Viena nul şi neavenit, iar Transilvania urma să revină în întregime României. În forma sa finală, proiectul de armistiţiu cu U.R.S.S., de la Stockholm, conţinea (printre altele) următoarele condiţii:
– Trupele române de pe front, fie se predau ruşilor, fie vor ataca trupele germane. Ruşii se obligau să le aprovizioneze cu armament şi alte materiale necesare şi să rămână la dispoziţia lui Antonescu şi Maniu pentru a restabili independenţa şi suveranitatea României;
– Ruşii acceptau ca România să dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i părăsi teritoriul, înainte de a-i declara război. În cazul retragerii trupelor germane, România putea ramâne neutră;
– Arbitrajul de la Viena era nul şi neavenit. Transilvania urma să revină la patria-mamă în totalitate;
– Ruşii se mulţumeau numai cu un culoar de trecere în nordul ţării, iar guvernul român putea să-şi exercite funcţiile într-o parte a ţării, cea neocupată de armatele sovietice.
Condiţiile de armistiţiu negociate la Stockholm cu ruşii, deşi mai mult avantajoase pentru România, faţă de cele de la Cairo, implicau recunoaşterea anexării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către Rusia.

General Vasiliu Răşcanu unul dintre trădătorii frontului român de la Iaşi

În paralel cu nogocierile de armistiţiu de la Stockholm şi Cairo şi cu urzirea complotului regal, privitor la tratativele de armistitţu de la Stockholm, prin trimişii regelui, se duceau tratative şi de către Partidul Comunist – de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, P.C.R. a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal şi în tradarea de la Iaşi, dar şi în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor declanşate la 23 august 1944. După paraşutarea lui Emil Bodnaraş în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului şi delegaţii P.C.R.. Prinţul Ştirbey i-a acordat chiar găzduire lui Emil Bodnaraş după paraşutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, a avut loc o întâlnire conspirativă (ultima) a reprezentanţilor P.C.R., Emil Bodnaraş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, cu reprezentanţii Palatului Regal şi ai armatei: generalii Constantin Sănătescu, Aurel Aldea şi Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaraş a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce acţiunea de răsturnare a lui Antonescu la o simpla lovitură de palat înfăptuită de un grup de persoane şi de a evita o participare mai largă a maselor la luptă. Emil Bodnaraş a prezentat, în final, planul Partidului Comunist care prevedea:
a) răsturnarea prin forţă a dictaturii militaro-fasciste;
b) scoaterea ţării din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
După vii discuţii, cei prezenţi au aprobat planul elaborat de către P.C.R. Un fapt care spune multe. La 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest plan. Pentru pregătirea acţiunii armate, a fost creat şi un comitet militar din care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Răşcanu şi colonelul Dumitru Dămăceanu.

Regele Mihai a sabotat tratativele de armistiţiu româno-sovietice.

Regele se împotrivea armistiţiului negociat de guvern cu ruşii. Poziţia lui faţă de armistiţiu rezulta clar dintr-o declaraţie facută lui Gheorghe Brătianu: „Dacă îl lăsam pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc”. Cu acest prilej, l-a sfătuit pe Brătianu să se retragă de la orice acţiune cu Antonescu. În acest spirit a acţionat şi Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, şi la vârsta de 80 de ani, îşi facea un titlu de „glorie” din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistiţiu româno-sovietice.

Consfătuire tainică la Palat – operaţiunea „Poarta Iaşiului”

O problemă, ignorată până acum de istorici, priveste deschiderea frontului de la Iaşi, la 20 august 1944. După plecarea participanţilor de la consfătuirea cu comuniştii, din 13/14 iunie 1944, au mai rămas în incintă pentru o „consfatuire de rutina”, Emil Bodnaraş şi Dumitru Dămăceanu, care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlăturarii lui Antonescu şi pentru a grăbi ieşirea României din război, un segment de front de la Iaşi, denumit conspirativ „Poarta Iaşiului” să fie deschis din punct de vedere militar la o anumită dată. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificaţii Focşani-Namaloasa-Galaţi. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni şi Rediu Mitropoliei, la nord de Iaşi, aparaţinând de Corpul 5 de Armată român, din Armata a IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietică să fie anunţată. Pe lângă cei stabiliţi să facă parte din comitetul militar, au mai fost cooptaţi în conjuraţie generalul Aldea, mareşal al Palatului şi generalul Mihai Racoviţă, comandantul Armatei a IV-a pe frontul din Moldova, cu Punct de Comandă la Piatra Neamţ. În legatură cu situaţia frontului din Moldova, trebuie făcută următoarea precizare: pe Frontul de Est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrată în Grupul de Armate german „Ucraina Sud”, comandant general-colonel Hans Friessner. După marea confruntare de tancuri sovieto-germană de la Uman (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierdută de armata germană, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins graniţa de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întărit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpaţi, pe râul Siret, până la Paşcani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iaşi, cu trecere peste Prut se ajungea la Nistru, la sud de Dubăsari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagră. Armata a 4-a româna, comandant General de Corp de armată, Mihai Racoviţă, se apăra pe linia est Carpaţi, pe râul Siret şi până la sud de Dubăsari, pe Nistru. Armata a 4-a româna avea în compunere Corpurile 1, 5, 6, 7 de Armată şi Corpul 57 de Armată german. Împreună cu Armata a 8-a germană făcea parte din Grupul de Armate „General Wohler”.

Cu ştirea Regelui Mihai, Bodnaraş l-a anunţat pe Stalin să se pregătească de ofensivă pentru 20 august

La flancul drept, pe Nistru, se apăra Armata a 3-a româna cu Corpurile 2 si 3 de Armată române, Corpul 29 şi 72 de Armată germane şi Comandamentul 110. Împreuna cu Armata a 6-a germană constituiau Grupul de Armate „General Dumitrescu”. Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai şi iunie 1944 ale trupelor sovietice. La începutul lunii iulie 1944, o vizita secretă la Iaşi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racoviţă, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaraş-Dămăceanu, pentru deschiderea frontului prin „Poarta Iaşului”. La sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaraş i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevazută – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia şi transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit. Ofensiva sovietică a început în dimineaţa zilei de 20 august, iar trupele române din „Poarta Iaşiului” s-au retras în cursul nopţii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iaşi, depăşind trupele Armatei a 4-a, aflată în retragere dezordonată. Mareşalul Antonescu a facut o scurtă vizită de inspecţie pe front, în perioada 20-21 august 1944, şi a constatat dezorganizarea frontului şi începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucureşti, mai hotarât ca oricând să semneze armistiţiul cu ruşii.

Mareşalul Ion Antonescu, arestat în Palatul Regal

În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Antonescu aştepta raspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistiţiul cu U.R.S.S. În aşteptarea răspunsului, el a solicitat un înscris de la Maniu şi Brătianu, pentru susţinerea armistiţiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietică la propunerile româneşti de armistiţiu. Telegrama, în loc să-i fie înmânată lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzeşti – participant la conjuraţie -, a înmânat-o Regelui. În situaţia dată, Regele, fără să vorbească despre telegramă şi implicat în complot alături de comunişti, le-a comunicat lui Maniu si Brătianu că va intra în acţiune şi va face singur armistiţiul, fiind sătul de tutela lui Antonescu. Deşi Mareşalul Antonescu nu a primit telegrama aşteptată, a mers totuşi la Palat şi acolo a fost arestat. Nu a mers singur ci cu Mihai Antonescu. (Regele a dispus celor trei aghiotanţi prezenţi în încăpere să execute ordinul ce le fusese dat. Aceia, i-au arestat pe demnitari şi i-au închis într-o cameră-fischet, până au venit comuniştii să îi peria. La acţiune a participat şi subofiţerul Dumitru Bâlă, cel care mi-a povestit cu amănunte fapta, fiind tatăl colegului meu de facultate şi de cameră la cămin, Eugen Bâlă – notă Vladimir Rosulescu)
Că Antonescu era hotarât sa încheie armistiţiul cu U.R.S.S. rezultă şi din faptul că în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucureşti, Clodius, şi în prezenţa generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinţă că România a cerut armistiţiul. Armistiţiul sovietic cu România era o necesitate şi pentru Rusia. Poziţiile întărite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) şi pe care trupele se aflau şi la data de 20 august, ca şi existenţa în spatele frontului, la nici 200 km a unui aliniament puternic fortificat – linia Focşani-Namoloasa-Galaţi – prezenta pericolul transformării României într-un teatru de razboi. De aceea, toţi factorii interesaţi în destinul României, inclusiv Rusia, căreia o rezistenţă pe linia de fortificaţii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesară ieşirea ţării din razboi prin încheierea unui armistiţiu. Prin trădarea de la Iaşi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a căzut fulgerător, zădărnicindu-se şi organizarea unei rezistenţe pe linii de fortificaţii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în marş prin Moldova, deoarece nu au întâmpinat nici o rezistenţă, se aflau la 60 km de Focşani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificaţii.

Regele a ordonat încetarea focului înaintea semnării armistiţiului care s-a semnat abia la 12 septembrie 1944

La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Proclamaţia Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru că armistiţiul cu sovieticii nu era semnat, ruşii au continuat să captureze militarii români. Aşa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre aceştia au fost internaţi în lagărul de la Balţi, din Basarabia, unde au murit de foame, sau de frig, de boli, sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietică, între ei numarându-se şi maiorul Alexandru Bârladeanu. Criticii actului de la 23 august 1944 (şi nu sunt puţini) îl consideră, unii ca „act de înalta tradare”, iar alţii ca o „gravă eroare politică”. Şi unii şi alţii au dreptate, el a fost atât un act de înaltă trădare, cât şi o gravă eroare politică cu multiple implicaţii şi consecinţe nefaste pentru România. Susţin, şi li se dă dreptate, că Mareşalul Antonescu trebuia lăsat să încheie şi să semneze armistiţiul, deoarece el îl negociase şi putea să impună ruşilor, prin puternica sa armată de un milion de oameni, un alt mod de acţiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu şi capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnării armistiţiului cu ruşii, România a pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor sale, s-a dezonorat singură. Capitularea necondiţionată a însemnat un dezastru naţional, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioadă de timp. Alături de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagărelor sovietice de prizonieri după 23 august 1944, au mai fost deportaţi în U.R.S.S. peste 20.000 de alţi români şi 72.000 de cetăţeni români de etnie germană. Prin nesemnarea armistiţiului şi capitularea necondiţionată, România şi-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de ţară cobeligerantă, deşi a fost a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei.
În decurs de un deceniu şi jumatate, după 23 august 1944, România a fost furată de către ruşi de cel puţin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin „armistitiul” dictat de Moscova. Semnarea armistiţiului cu U.R.S.S., care conţinea destule condiţii împovărătoare pentru România, faţă de armistiţiul negociat cu Antonescu, a fost tărăgănată pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata Română si Armata Sovietică a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a făcut ca Armata română să se angajeze singură în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reuşind ca, până către jumătatea lunii septembrie, să respingă de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusă, trupele germano-ungare.

„Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni!”

Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Mareşalul Antonescu este şi răspunsul dat de Molotov lui Lucreţiu Pătrăşcanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia română pentru semnarea armistiţiului. Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistitiu impuse de catre U.R.S.S. României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a răspuns: „Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni”. Dar orice trădare se plăteşte scump, iar preţul trădării a venit destul de repede. Primii care au resinţit consecinţele au fost generalii M. Racoviţă şi Gh. Mihail. Primul ajunsese ministru de război, iar al doilea, Şef al Marelui Stat Major şi ambii facuseră parte din comitetul militar care răspundea de implementarea deschiderii „Porţii Iaşilor”. Către începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata română a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împarţită la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie şi înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atribuţiile celor doi generali trădători au fost serios ştirbite. Răsplata trădării a continuat. După razboi, atât generalul Racoviţă, cât şi generalul Aldea, au fost întemniţaţi; primul la închisoarea din Sighet, unde a murit în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde a murit în 1949. Probabil că regimul comunist nu a dorit să se afle de trădare şi de modul în care a ajuns la putere. Regele Mihai a plătit cel mai puţin, proporţional cu dispreţul de care s-a bucurat faţă de ruşi şi comuniştii interni. Prea puţin se întreabă de ce Stalin i-a acordat lui Mihai „Ordinul Pobeda” (Victoria).[2] Articol de Vladimir Rosulescu – nationalisti.ro

Urmariti va rog si:

Adevarul despre Regii Romaniei, asa zis Germani

DOCUMENT DESECRETIZAT RECENT – Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944

Adevarul despre Regii Romaniei, asa zis Germani

Despre Regii Romaniei, asa zis germani sau ce au în comun Înţelepţii Dacilor, Imperiul Roman, Republica Veneţiană, Fisherland, Podul de la Cernavodă, URSS, Woodrow Wilson, Opinca romană pe Parlamentul de la Budapesta, Mănăstirea sf. Nicolae de la Predeal. În subtitlu : ARMISTIŢIUL INSTABIL ÎNTRE STATUL “MODERN” “ ROMÂN” ŞI NEAMUL ROMÂNESC.

Carol I

Posibil ca eu să prezint lucrurile simplist. Mi s-a mai reproşat chiar de către oameni de mare cultură şi erudiţie. Totuşi, eu însă văd lucrurile ca fiind extrem de simple. Viaţa nu e complicată. Escrocii intelectuali o complică ca să ascundă escrocheriile, înşelăciunile, exploatarea, furtul şi crimele în spatele unui hăţiş de informaţii false. Când le iei la cercetat şi 1) îndepărtezi minciunile şi propaganda, 2) ai eliminat informaţiile false şi noţiunile nefuncţionale din memoria activa prin sustragerea pe termen lung de la expunerea la mediile de comunicare unidirecţională dinamică (TV, radio, filme), adică pur şi simplu elimini minciuna şi te duci pe calea scurtă la datele fundamentale, constaţi că adevărul e simplu, neplăcut dar liniştitor.

“STATUL MODERN” SUCURSALA A IMPERIULUI CONSPIRAT – NOŢIUNI GENERALE

Secolul 19 a fost perioadă de expansiune sistematică a imperiului conspirat organizat sub conducerea etniei evreieşti. Procedeul a fost şi continuă să fie instituirea unui instrument de exploatare a teritoriilor şi popoarelor atacate sub forma funcţională a unei organizări statale după modelul organizării interne a etniei evreieşti, organizare practicată şi perfecţionată în secole în ascuns pentru propria lor organizare si folos intern. Au numit această formă de organizare statală „Statul Modern” întrucât pentru populaţiile atacate, apare ca fiind ceva nou şi propagandistic i se construieşte şi o aparență de a fi avansat.

Imperiul Roman a făcut exact acelaşi lucru în trecut dar pe faţă: a implementat propriul sistem organizatoric în teritoriile şi asupra populaţiilor atacate spre exploatare în forma codului juridic roman.

Imperiul Roman a avut o mai lungă existenţă pe un teritoriu mai larg decât alte imperii ca rezultat a trei inovaţii care au optimizat sistemul de exploatare: 1) drumuri centralizate (de unde zicala “toate drumurile duc la Roma”) pentru rapidă circulaţie a bunurilor şi a informaţiei de la centrul de decizie la teritoriul cotropit, 2) scrisul pentru comunicare uniformă de ordine şi rapoarte; 3) sistemul juridic roman, contituit dintr-un set de legi aplicat identic, uniform, pe tot teritoriul, masura ce a avut ca scop nu binele populaţiilor cotropite aşa cum se pretinde în prezent de unii ci exploatarea cruntă acestora de către minoritatea conducătoare. În imperiul Roman, aministratorul sistemului de exploatare şi beneficiarul erau acelaşi grup de persaone vizibili pentru exploataţi.

Etnia evreiască au adus o fundamentală inovaţie: disocierea beneficiarului exploatării de administratorul sistemului de exploatare. Astfel, statul exploatator este prezentat drept autohton, izvorât chipurile din aspiraţiile de libertate, egalitate şi fraternitate a patrioţilor băştinaşi, având o structură şi legi precum constituţie, preşedinte, guvern, ministere şi miniştrii, sistem electoral, parlamentar, juridic, sistem financiar bazat pe banca centrală, nişte noutăţi absolute pentru populaţiile lumii, nouatați ce par a fi o invenţie utilă şi benefică.

Patrioţii se trezesc cu greutate din mirajul acestei escrocherii cand observă că nu e chiar o coincidenţă că toate statele au aceeaşi formă şi instituţii de parcă toţi patrioţi au avut brusc aceeaşi idee genială în toate neamurile, apoi ca banca naționala nu este de fapt naționala de loc, este centrală dar de fapt este independentă de acest “stat modern” şi este subordonată instituțiilor etniei evreieşti, ca în fapt este un stat organizat pentru exploatare pe baza aceluiaşi sistem juridic care la bază se laudă că este izvorât din “măreţul” sistem juridic imperial roman, actualizat pe vremea imperiului napoleonian, numit „cod civil francez”, în fapt un sistem juridic şi financiar ce asigură preemţiunea etniei organizatoare asupra etniilor băştinaşe simultan pretinzând că este un stat avansat care garantează o egalitate de şanse tuturor locuitorilor care insă, printr-o, surprinzătoare coincidenţă, acest stat modern nu realizează egalitatea de şanse niciodată nicăieri, inegalitatea fiind întotdeauna înclinată în acelaşi sens.

Patrioţii sunt scuturaţi când realizează că “statul modern” este de fapt un sistem de exploatare a teritoriului şi populaţiei băştinaşe administrat în orb de băştinaşi, condus de etnici evrei printr-un grup de băştinaşi de mare vocaţie infracţională subordonaţi total acesteia, unicul beneficiar fiind etnia evreiască aflată în afara graniţelor statului exploatator.

Unul din instrumentele de derutare a patrioţilor este pendularea intre identitate etnică şi naţionalitate, intre etnie şi cetăţenie. Totul este etnic dar este promovat ca fiind naţional de către mass media omniprezentă deţinută de etnia evreiască în totalitate.

IMPERIUL CONSPIRAT – SUCURSALA ROMÂNIA

Confruntat continuu cu agresiuni din partea migratorilor veniţi din sud, est şi vest, Neamul Românesc nu a avut liniştea să îşi constituie un stat românesc pe specificul lui care să administreze teritoriul locuit de membrii Neamul Românesc. În perioada cunoscuta drept „fanariotă”, un grup evreiesc amplasat în cartierul Fanar din Istanbul a cumpărat de la sultan dreptul de exploatare a ţărilor româneşti, aşa cum se cumpără licenţa de exploatare a unui zăcământ natural. Pentru a stoarce valoarea din “zăcământul licenţiat” a destrămat şi anihilat orice brumă de organizare adaptată specificului românesc, lăsând practic Neamul fără nici o organizare statală.

Pe fondul unei structuri statale practic inexistente şi slăbirii drastice a puterii de coerciţie a Imperiului Otoman, etnia evreiască a declanşat o agresiune neprovocata pentru preluarea directă a controlului teritoriului şi populaţiei romaneşti pentru exploatare, peste şi pe lângă Imperiul Otoman. În acest scop, şi-a instalat propriul „stat modern” pe teritoriul ocupat de Neamul Românesc, un stat străin în fapt prezentat drept românesc doar în formă. Pentru instalare s-au folosit de patrioţi români pe care i-au indus în eroare făcându-i să creadă, precum încă mulţi în prezent, că acest stat reprezintă un progres. Etnia evreiască ştia că pentru administrarea sistemului de exploatare trebuiau oameni de o cruzime şi duritate care nu se puteau găsi între români cu uşurinţă, aşadar, după prima fază realizată cu etnici români pentru a putea invoca aparența că a fost izvorât dintr-o concepţie autohtonă, în a doua fază au adus străini din etnia lor sub diverse false naţionalităţi cu scopul de a ocupa funcţiile esenţiale în stat şi derula operaţiunile de exploatare complexe al teritoriului şi poporului.

Alexandru Ioan Cuza a fost un patriot care a pus în aplicare cu entuziasm planul de structurare a „statului modern” fără să înţeleagă de fapt pentru cine îl dezvoltă în fapt, convins că îl face pentru Neamul Românesc. Când a insistat ca statul să servească Neamul Românesc cu prioritate, a fost alungat de slugile obediente ale etniei evreieşti. Ca de obicei, dupa cum știau din experiențele trecute cu ale neamuri, un băştinaş nu putea fi folosit în întregime împotriva băştinaşilor, o problemă de care s-au lovit peste tot, inclusiv în Rusia când în 1917, au plasat ruşi de formă în guvern ca să pretindă că sistemul sovietic este o emanatie rusă dar au fost nevoiţi să îi schimbe cu evrei după numai 20 de zile pentru că nu erau capabili să elimine fizic oponenţii noului sistem sovietic de exploatare a ruşilor, în fapt nu aveau inima să asasineze milioanele de ruşi pentru a forta populaţia sa se suboroneze noului sistem de exploatare.

CAROL I

O legendă umblă că I.C. Brătianu n.1821-d.1891 (a nu se confunda cu fiul său Ionel I.C. Brătianu, n.1864-d.1927 care a fost un mare patriot asasinat de inamic) a căutat o persoană înrudită cu marile familii monarhice al Europei pentru a stabili alianţe durabile cu respectivele state bazate pe legături de familie la vârf. În realitate, etnia evreiască îşi implementa propria politica de a instala un străin fără nici o afinitate şi simpatie faţă de băştinaşi, pentru a implementa decizii în interesul organizatorilor „statului modern”, decizii care de regulă erau şi sunt în întregime împotriva intereselor Neamului Românesc. Hohenzollern este numele funcţiei pe care au ocupat-o pe termen lung predecesorii acestei familii, adică în limba română: vameşi, colectori de impozite, componentă esenţială a oricărui sistem imperrial de exploatare.

Carol I a fost adus în ţara clandestin sub fals nume. Evident că nu era aşteptat cu bucurie, dimpotrivă, patrioţii ştiau mult mai bine decât în prezent ce se întâmplă de fapt deoarece nu aveau percepţia realităţii distorsionată de informaţii false şi noţiuni nefuncţionale introduse pe calea mijloacelor de comunicare unidirectională dinamice (TV, radio, filme) prin care este ocolită cenzura constientă.

După nici 7 ani a început construcţia celebrului Castel Peleş unde s-a petrecut ceva deosebit de straniu : chipurile în timpul săpăturilor, au fost descoperite şi apoi au dispărut sute de plăci de aur cu o scriere aparent necunoscută. Ipotezele au explodat mergând până la cea a descoperirii unei biblioteci antice a Dacilor deţinătoare a istoriei necunoscute a celui mai important filon istoric al Neamului Românesc cu o probabilitate mare de a constitui una din bazele importante ale popoarelor Europei. Au mai rămas doar nişte copii făcute în plumb a căror cercetare ştiinţifică se evită în mod suspect de peste 130 de ani sub pretextul că sunt false și fără a se prezenta vreo explicaţie pentru care motiv cineva ar face zeci de plăci false în plumb, deci fără nici o valoare practică, muncind sisific şi inutil să le facă pe fiecare diferită dar cu o grafică unitară, coerentă, logica cu reprezentarea unor vestigii antice ca părţi ale cetăţii Sarmisegetuza necunoscute la momentul construirii Castelului Peleş. Oare ce se poate spune despre Carol I care a păstrat toată viaţa tăcerea asupra acestui imens subiect despre care ştia totul, ca o fi vreun patriot discret ?

În 1877, Ţarul Rusiei trimite o telegramă rămasă celebră prin care a cerut disperat lui Carol I ajutorul Românilor în războiul cu Turcii desfăşurat în Bulgaria pe care era pe cale să îl piardă. Noi ne-am fi câştigat independenta chiar şi fără să participăm la război întrucât Imperiul Otoman era în avansată reducere teritorială şi nu mai avea capacitatea de a ţine populaţiile sub oprimare la nivelul anterior. Deşi patrioţii romani i-au cerut lui Carol I ca în schimbul susţinerii militare, să solicite ca Imperiul Rus să retrocedeze României Basarabia ocupată fără nici un drept în 1812, Carol I oferă ajutorul cerut de țar dar nu cere nimic în schimb. De la victoriile legendare al românilor împotriva turcilor ne-au parvenit nume de străzi şi cartiere ca Griviţa, Plevna, Rahova. După ocuparea României prin trădarea sinistrului Mihai I în 1944, autorităţile URSS au căutat cu frenezie şi au făcut dispărute două documente: telegrama tarului din 1877 şi telegramă de acceptare a armistiţiului adresată de URSS către Mareşalul Ion Antonescu primită la biroul cifrului de la Ministerul Afacerilor Externe in 20 august 1944 transmisă in schimb numai lui Mihai si lui Maniu.

Mult se vorbeşte de marile dezvoltări economice între care de infrastructură şi progresele economice ale perioadei : Podul de la Cernavodă, căi ferate, silozurile şi portul Constanta etc. etc. dar la o inspecţie mai atentă, dincolo de propagandă, se vede că au servit exportului de produse agricole de care a beneficiat … în exclusivitate etnia evreiască şi slugile lor locale. Iata aici un „microscopic” detaliu : în Moldova, câteva judeţe erau numite în silă „Fisherland” după arendaşul lor Froim Fisher. Acesta a fost condamnat după ani de procese în 1913 pentru că a otrăvit ţăranii lucrători pe terenurile arendate de el cu mâncare stricată printre altele din varza stricată, peşte stricat şi măsline putrezite. Arendaşii romani nu puteau concura cu arendaşii evrei care plateau proprietarilor arende mai mari pentru că evreii primeau bani din afara ţării şi aveau costrui mai mici prin exploatarea cruntă a ţăranilor români, ceea ce arendaşii români nu aveau inima să o facă. Producţia se ducea pe calea ferată la export în beneficiul … etnicilor evrei şi desigur nu a etnicilor români. Cui a servit in fapt acest mare “progres”? În toată perioada lui Carol I au fost nemulţumiri ample, răscoale, greve, de fapt reacţii ale Neamului Romanesc la exploatarea exercitată prin intermediul “Statului Modern Roman”.

Carol I a protejat un şir care poate constitui o listă nesfârşită de acte antiromâneşti şi abuzuri împotriva românilor, bine ascunse de propagandă antiromânească omniprezenta care îl prezintă pe Carol I drept un apărător al intereselor Neamului Românesc, imagine falsă pentru a fi folosită împotriva intereselor Neamului Romanesc când convine planurilor etniei evreieşti precum în prezent când se folosesc de falsa identitate etnică de germani a acestor regi.

FERDINAND

Carol I şi Ferdinand au condus treburile privind dotarea, organizarea şi pregătirea armată a statului aşa încât prima dată în secole, o armată străină a invadat teritoriul romanesc prin înfrângerea armatei romane şi a ocupat cea mai mare parte din ţară. Regele şi guvernul s-au restrâns la Iaşi, din Statul Roman rămânând abia cât jumătate din Moldova intre Carpaţi şi Prut.

TEZAURUL: chipurile, Consiliul de Ministrii, dar ştim că erau ca şi azi, doar nişte marionete, a decis s trimită tezaurul la Moscova spre protejarea lui, chipurile.

Rusia era în curs de a fi preluată de bolşevici susţinuţi de germani.

Şeful operaţiunilor de război al Germaniei era Max Warburg, bancher din Hamburg.

Bolşevicii, de fapt evrei din Brooklin, New York conduşi de evreul Lev Davidovich Bronshtein, sub falsa identitate de Leon Trotsky, au preluat Imperiul Rus şi l-au evreizat prin sovietizare cu 20 de milioane de dolari aur daţi de Jacob Schiff, tatăl soţiei lui Felix Warburg care a fost organizatorul industriei de război a SUA şi şeful de facto al preşedintelui Woodrow Wilson. Cele 20 de milioane au fost transferaţi prin bănci suedeze ale familiei Warburg.

Max si Felix erau frați.

O aripă a familiei Warburg a constituit sistemul bancar din Danemarca şi Suedia cu vreo sută de ani anterior şi constituie baza familiilor conducătoare ale celor două ţări în prezent.

Numele anterior al familie Warburg a fost Del Banco şi au venit din Venezia, evrei strămutaţi cu multe secole anterior care au dezvoltat Republica Veneţiana bazată pe traficul de sclavi şi camătă.

Deci Imperul Rus era în curs de a fi preluat de evrei sub identitate de bolşevici ruşi susţinuţi de evrei sub falsă identitate de germani poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul German cu bani de la evrei sub falsă identitate de americani poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul American.

În ianuarie 1917 ajunge prima parte a tezaurului la Moscova, în februarie 1917 Kerensky, evreu, ia conducerea Rusiei de facto, în august 1917 ajunge a doua parte la insistenţele lui Nicolae Titulescu ministru de finanţe, mason de vază, iar în noiembrie 1917 bolşevicii preiau conducerea de la Kerensky.

Surprinzătoare coincidenţă ca la pacea de la Brest în 1918, Statul Rus condus de bolşevici a dat Statului German o despăgubire chipurile de 93,5 tone de aur o cantitate identică cu cele 93,5 tone de aur preluate de la Statul Roman în custodie.

Surprinzătoare coincidenţe că

• nişte evrei au organizat atacul germanilor împotriva României iar ca urmare căruia
• nişte evrei au ordonat Guvernului Roman să trimită tezaurul la alţi evrei care controlau deja Imperiul Rus
• evreii care controlau Imperiul Rus au transferat o cantitate identică de aur sub pretext de despăgubiri de război către alţi evrei care conduceau Statul German;
• nist evrei au ordonat Guvernului Roman si slugii lor drept rege la Statului Roman sa comită efectiv disoluția, dispariția Statului Român.

Eu cred în Dumnezeu dar nu cred în coincidenţe cand lucrurile se aranjează ca “puse cu mâna”.

Arhivele sunt încă ferecate dar să nu ne mirăm dacă am afla că tezaurul României a jucat un rol esenţial în preluarea Imperiului Rus de către evrei la 1917.

Este clar că transferul tezaurului a avut ca rol ca Statul Roman să nu mai aibă nici o resursă să poată plăti cheltuielile de apărare. Povestea cu protecţia averii naţionale se prăbuşeşte în fata coincidentelor descrise mai sus. Chiar în condiţiile deosebit de ostile şi degradate create de Guvernul Statului Român, totuși Oştirea Romană avea o remarcabilă capacitate de luptă, capacitate pe care Guvernul şi Ferdinand făcuseră tot ce era posibil să o saboteze, capacitate care s-a dovedit sub agresiunile simultane cea făţişă a adversarului şi cea clandestină a duşmanului intern reprezentat de clasa “conducătoare”.

La recomandarea şefilor lor străini, în 1917 guvernul cu Ferdinand în frunte plănuiau să se refugieze în Rusia ceea ce însemna în fapt, dispariţia Statului Român cu efectul împărţirii teritoriilor locuite de romani sub controlul statelor vecine : Ungaria, Serbia, Rusia, Bulgaria. VISUL DE AUR AL INVADATORILOR DE PESTE 2,000 DE ANI. Preventiv trimiseseră tezaurul înainte de planificată disoluţie a “Statului Român Cel Modern” ca sa ramână al lor.

DAR patrioţii români nu s-au lăsat distruși. Au înţepenit în tranşee la Mărăşeşti şi Oituz, au respins pe germani, s-au îndreptat spre est şi au dezarmat şi alungat hoardele ruseşti dezorganizate de revoluţie, s-au repliat şi au respins atacurile din aprilie şi iulie 1919 ale ungurilor sub conducerea lui Bela Cohen, evreu, şi au eliberat Budapesta de guvernul evreiesc, chipurile comunist şi au pus şi opinca romaneasca pe Parlamentul de la Budapesta la 4 august 1919. Patrioţii români ca generalul Eremia Grigorescu care a reamintit Lumii ca „PE AICI NU SE TRECE !”, patrioţii care au luat arma în mâna, ei singuri contra manevrelor guvernului și regelui au făcut eliberarea armată a ţării şi întregirea statului.

Pentru că nu au reuşit să distrugă Neamul Romanesc la 1917 prin aceste manevre, propaganda evreiască creează alte legende atribuind meritul întregirii doar regilor lor cunoscuţi sub falsă identitate de germani, a guvernelor Statului Român care, cu excepţia celor conduse de Ionel IC Brătianu şi puțini alţi patrioţi, au fost cu totul obediente planurilor de disoluţie a Statului Român şi a ştergerii Neamului Romanesc de pe harta Lumii.

Forţa şi hotărârea Neamului Românesc a convins inamicii de toate felurile că nu se pot juca prea mult cu noi şi trebuie să facă şi ce vrem noi aşa că s-a făcut reîntregirea la 1918.

La Conferinţa de pace de la Versailles în 1919, partea învingătoare a fost condusă de şeful delegaţiei americane Felix Warburg iar partea perdantă a fost condusă de şeful delegaţiei germane Max Warburg, adică frati’su lu’ Felix !!! În favoarea cui credeţi că au negociat Felix cu Max, cine se încumetă să ghicească ?

CAROL al II-lea

Carol al II-lea a fost o marionetă perfectă a şefilor lui din etnia evreiască. A funcţionat ca paravan cu care s-a acoperit activitatea distructivă a etnicilor evrei sub conducerea lui Ernest Urdareanu. Mişcare Legionară a fost reacţia cea mai amplă a etniei romaneşti la invazia etniei evreieşti, cea mai puternică forţă de rezistenta creată de vreun neam la invazia clandestină conspirată. Nici un al neam nu a generat o ripostă de o asemenea anvergură şi eficacitate. Sub acoperirea oferită de Carol II, Mişcare Legionară a fost distrusă : slugile băştinaşe l-au asasinat pe C. Z. Codreanu şi decemvirii în 30 nov 1938, au asasinat 252 de lideri regionali la 22 sept 1939 din care 80 au fost strămutaţi în nov 1940 la mănăstirea Sf. Nicolae la intrarea din Predeal dinspre Buşteni, sus pe deal. După eliminarea conducerii mişcării legionare au infiltrat-o cu infractori şi au compromis-o. Sub acoperirea oferită de Carol II Statul Roman a fost dezmembrat: Basarabia a fost dată fără luptă şi cu asasinarea a mii de ofiţeri şi soldaţi URSS, a fost dat Ardealul şi Cadrilaterul după care Carol a; II-lea s-a cărat să îşi consume recompensa în linişte în ţările neutre.

MIHAI I

Mareşalul Ion Antonescu l-a considerat pe regele Mihai drept „coleg” în lupta pentru interesul Neamului Romanesc în consecinţă a considerat că biroul regelui este cel mai sigur loc din România, cu consecinţa că a fost singurul loc din România în care nu a intrat cu garda personală. Pe asta s-a bazat grupul de criminali şi trădători compus din regele Mihai şi inamicii din jurul său. Fără nici o apărare, Antonescu a fost copleşit fizic de atacatorii aflaţi în birou, a fost imobilizat şi izolat de armată. Apoi Mihai a preluat conducerea armatei pe care a înşelat-o şi a dat-o fără apărare inamicului şi cu asta întrega ţară. Actul de la 23 august 1944 a inclus mai multe acţiuni dependente una de alta cu finalitatea distrugerii forţelor armate din est si predarea intregii țări in mâna inamicului secular: a fost arestat capul armatei, a fost minţită populaţia şi cel mai grav, a fost minţită armata folosindu-se de faptul că a rămas fără conducere centrală. În comunicatul de la ora 23:00 la radio, Mihai a informat întreaga ţara că a fost semnat un armistiţiu cu URSS, în realitate, un armistiţiu nu fusese nici măcar negociat, darămite semnat. Armistiţiul ce conţinea condiţii catastrofale a fost semnat abia la 12 septembrie 1944. Prin această minciună, s-a obţinut predarea a 180,000 de soldaţi şi ofiţeri ce au fost dezarmaţi şi exterminați din care 50,000 in lagărul de la Balți restul în Siberia, o minciună gigantică, un act de mare trădare, nemaiîntâlnit în istorie : în mijlocul războiului şi pline ostilităţi, capul unui stat a predat armata cu conducător cu tot către duşman. De fapt, din punctul lor de vedere, a fost o operatine patriotica evreiască : un evreu a dat România cu teritoriu şi popor cu tot la alţi evrei fără nici un efort. Altfel, războiul s-ar fi sfârsit greşit pentru organizatori.

Mihai a continuat să slujească invadatorului sovietic până când a nu a mai fost util când, ca şi taicasu’, s-a cărat să îşi consume recompensa în linişte în ţările neutre.

MIHAI I DUPĂ 1990

După revenirea bolșevicilor la conucerea Statului Modern Roman tot prin crimă, tot ca salvatori dar de data asta sub alta identitate, cea de democraţi europeni si americani, Mihai a revenit şi i s-a dat prin abuz juridic încă o avere nemeritată.

În prezent, 2014, agenţi neo-bolșevici au constituit organizaţii cu scop de a promova reinstituirea monarhiei ca să poată fi folosită aşa cum au făcut în 10 feb. 1938 când, la alegerile din decembrie 1937, Partidul Totul pentru Tara al Mişcării Legionare a câştigat 15,50% din voturi în ciuda propagandei feroce antilegionare şi fraudei electorale când se vedea clar că în 1941 Mişcarea Legionară va prelua statul şi îl va subordona interselor Neamului Românesc, efectiv anulând peste 80 de ani de construcţie instituţională antiromâneasca. Ca să anuleze câştigul realizat de legionari, etnicii străini au desfiinţat întreg sistemul parlamentar cu sistemul electoral cu tot l 10 feb 1938 şi au trecut la dictatura lor etnica, chipurile a lui Carol II. Funcţia de rege făcând posibilă eliminarea sitmului electoral.

În folosul cui funcţionează Statul Roman de 170 de ani ? Al românilor cu siguranţă nu. De când a fost implementat, a fost tot mai rău pentru romani. Politicile antiromâneşti au avut continuitate pe toată perioada de 170 de ani cu excepţia a 4 perioade în care s-au petrecut singurele lucuri pozitive ca urmare a preluării de către patrioţi români a conduceri efective a statului şi l-au pus în slujba intereselor Neamului. Acestea au fost:

1) Ionel IC Brătianu vreo 10 ani şi a făcut unirea;

2) Mişcarea Legionară 4 luni când s-a realizat primul surplus bugetar de 5,7 miliarde de lei la incsari de 4,7 miliarde lunar, primul înainte de Ceauşescu, ca urmare a eliminării corupţiei şi exploatării poporului prin delapidare organizată, dobânzi, crize economice false ect.

3) Mareşalul Antonescu 3,5 ani când a restabilit pretenţiile asupra teritoriului romanesc prin jertfă şi chiar dacă nu a învins, datorat unui complex larg de trădări, a impus reafirmarea dreptul nostru istoric pe care noi putem cu atât mai mult acum şi trebuie să continuăm să îl invocăm;

4) Dej şi Ceauşescu vreo 30 de ani, când s-a demonstrat că Neamul Romanesc deţine capacităţi uriaşe de dezvoltare economică şi mai ales de apărare militară. Fără să bage de seamă, întregul efort a fost subminat de forţele antiromâneşti adânc conspirate în societate constituite de etnici evrei care adoptaseră cu generaţii în urma nume româneşti şi sub falsă identitate românească au ocupat funcţii în stat prin care în mod concertat au împiedicat că efectele dezvoltării să ajungă la popor timp în care le-au deturnat prin sistemul de distribuţie centralizat al Comitetului de Stat al Planificării pe care îl controlau integral, catre firmele de comerţ exterior pe care şi pe acestea le controlau integral si mai departe către firmele etnice evreiești din afara țării.

Toate aceste încercări de românizare a Statului Modern Român au fost întoarse de acelaşi grup antiromânesc binecunoscut din acelaşi sigur motiv: toți patrioții au facut o gravă subestimare a vicleniei grupului antiromânesc, aspect pe care patrioţii in viața sunt obligaţi să îl cunoască în cel mai mare detaliu dacă vor să ajungă să fie folositori Neamului Românesc.

Doamne-ajută !

Un articol de: Adrian Grigoriu.

Pentru a intelege cele descrise mai sus, urmariti va rog si: