13 Septembrie 1899 – Ziua de nastere a marelui roman Corneliu Zelea Codreanu. Discurs tinut de C.Z. Codreanu in Parlamentul Tarii. (Monitorul Oficial, 3 Decembrie 1931)

D-l deputat Corneliu Zelea Codreanu are cuvântul:

D-le presedinte, d-lor deputati, eu sunt cel mai tanar dintre d-voastra, si reprezint o miscare tinereasca. M-am ridicat aici prin propriile mele puteri, fara ajutorul si sprijinul nimanui. Cred ca actualii conducatori ai Romaniei Mari se vor obosi sa ma asculte si pe mine, ca unul care sunt exponent al generatiei tinere, generatie sbuciumata, generatie despre care s-au vorbit atatea, generatie martirizata, as putea spune: rastignita. Cred ca este bine ca Onorata Camera sa aiba putina bunavointa a ne asculta si pe noi, deoarece socotesc ca este bine ca astazi conducatorii sa stie care este sbuciumul, care sunt parerile, care este orientarea politica a generatiei care, cu voia sau fara voia d-voastra, trebuie sa va urmeze maine pe aceste banci.

Image result for corneliu zelea codreanu

In orice caz tin sa afirm de la inceput, ca noi nu suntem o generatie asa cum ne cunoasteti d-voastra dintr-o anumita presa. Noi nu urmarim decat sa ne aparam Patria sacra. Patria amenintata de viscolul furtunei. Patria parintilor nostri si cuibul cald ai acelora care vin dupa noi. Si ca sa fixez punctele cardinale, in scurt, voi spune: nu este nici o generatie imorala, nu este nici una fara Dumnezeu, nici una republicana sau antiregala. Fixez aceste puncte in: Dumnezeu, Patrie, Rege, Familie, Proprietate si Armata, care sa garanteze existenta Statului Roman.

D. V. G. Ispir: Pentru aceasta puteti fi alaturi de noi.

D. Corneliu Zelea Codreanu: D-lor deputati generatia aceasta a noastra trece ca o generatie antisemita. As dori sa stiti ca nu am venit sa strig: jos jidanii, dupa cum cred ca n-a facut nimeni. Am observat insa un singur lucru, ca de cate ori s-a pus aici problema nationalismului romanesc, d-voastra ati privit-o si ati primit-o cu ilaritate si ati transformat-o, dintr-o problema care este de un tragic fara pereche, intr-o chestiune comica.

D. V. G. Ispir: Cel putin pentru aceasta parte a Camerei, acest lucru nu este exact.

D. Corneliu ZeIea Codreanu: Eu, d-lor, am sa pun aceasta problema in cateva linii, pentru ca sunt seful unei mici grupari si trebuie sa-mi desvolt punctele mele de vedere.

Am fost in Maramures, in Maramuresul care este leaganul descalecatorilor nostri, al Moldovenilor – Maramuresenii sunt strabunii lui Stefan cel Mare si Sfant, domnul Moldovei. Si acolo, cu ocazia unui proces pe care l-am avut la Satu-Mare si la care a asistat si dl. prof. Catuneanu, a venit un om batran cu plete albe si a facut marturie, in fata instantelor judecatoresti, de cele ce va spun acum: „Noi Maramuresenii, suntem de vita boiereasca, si la 1848, cand eram copil au venit cei dintai jidani la noi in comuna”.

Si aici fac o mica paranteza. Eu nu intrebuintez cuvantul de jidan, pentru ca sa insult pe cineva. Eu le spun jidani, pentru ca asa cred eu ca se numesc ei si de altfel – mi se pare curios – este singura natie care fuge de numele ei propriu, de numele pe care il are.

Continuă lectura

Publicitate

112 ani de la nașterea lui Mircea Vulcănescu. Filozoful interzis și astazi de urmașii bolșevicilor care l-au inchis acum 70 de ani

Mircea Vulcănescu s-a născut pe 3 martie 1904, la București. Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București.

În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost un membru remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În urma satisfacerii stagiului militar a obținut gradul de sublocotenent.

În 1925 s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, de care se va despărți mai târziu. În cadrul anului universitar 1929 – 1930 a fost asistent onorific la catedrad profesorului Dimitrie Gusti.

Începând cu 1931 a susținut comunicări în cadrul asociației culturale „Criterion„. A scris în ziarul „Cuvântul„, al lui Nae Ionescu, până la suspendarea publicației, în 1933.

A mai colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior.

Aceasta este ,,militarea mea”. Pentru țară, totdeauna și oricând, si numai pentru ea, spre a se salva ce se mai putea salva din situațiile grele pe care nu eu le-am creat Mircea Vulcănescu, fața Curții de Apel București la procesul din decembrie 1946 – ianuarie 1947

În iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor pînă în septembrie ’37, cînd a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor.

Între 1940 și 1941 a fost director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie numit Subsecretar de Stat la Ministerul Finanțelor.

După 23 august 1944 revine în funcția de șef al Datoriei Publice, unde a rămas pînă pe 30 august 1948, cînd a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, calificați drept ”criminali de război”.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit pînă în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.

Și aș vrea să întreb: nu s-a găsit niciuna dintre aceste conștiințe, care să-și asume, fără gândul niciunui profit personal, sarcina, înalta și dureroasă, în același timp, de a înlatura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualității românești formula: „Deținutul criminal de război Vulcănescu Mircea?” Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alaturare de cuvinte? Nu se va găsi nici de aici înainte?

Eu tot astept un om al legii care să-și asume demersul unui recurs în anulare a sentinței de condamnare a lui Mircea Vulcănescu.

Altminteri, dacă vom continua să ne exterminăm elitele, vom renunța nu numai la istorie, vom renunța nu numai la ființa noastră, ci vom renunța pur și simplu să fim – Dora Mezdrea Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității (vol. 5). Mircea VulcănescuEd. Eikon, 2013

Moartea și mesajul testamentar

A fost închis la Aiud, unde a ținut o serie de conferințe considerate subversive de către torționari, pentru a ridica moralul deținuților. Din această cauză a fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după cîteva ore. Vulcănescu s-a așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborît, salvîndu-i viața. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămîni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani și a lăsat cu limbă de moarte un îndemn cutremurător, cu adevărat demn de un mucenic: „Să nu ne răzbunați!”.

Trupul său a fost aruncat în groapa comună de la Aiud. În 2015, o dată cu adoptarea noii legi 217/2015, mai cunoscută și ca legea antilegionară, inițiatorii interzic cultul persoanelor găsite vinovate de crime de război, indiferent dacă procesele au fost politice sau nu. În această categorie se încadrează și Mircea Vulcănescu, conform Institutului Elie Wiesel. Chipul acestuia a fost interzis de pe niște tricouri puse la vânzare de către un magazin online.

De asemenea, portretul lui Vulcănescu a fost eliminat dintr-o expoziție găzduită la Universitatea Politehnică București.

Ce a scris Vulcănescu

Teoria și sociologia vieții economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)
În ceasul al 11-lea (1932)
Cele două Românii (1932)
Gospodăria țărănească și cooperația (1933)
Războiul pentru întregirea neamului (1938)
Înfățișarea socială a două județe (1938)
Dimensiunea românească a existenței (1943)

activenews.ro

77 de ani de la executarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Imagini de la înmormântarea Vesnicului Capitan

Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul și liderul Mișcării Legionare, a fost înmormântat pe 30 noiembrie 1940, în cripta de la sediul organizației din București.

Codreanu a fost ucis pe 30 noiembrie 1938, din ordinul regelui Carol al II-lea, împreună cu alți 13 legionari. După execuție, „Căpitanul” a fost aruncat într-o groapă comună alături de ceilalți camarazi ai săi, unde cadavrele au fost împușcate în spate și peste care s-a turnat acid sulfuric.

Doi ani mai târziu, după legionarii au ajuns la putere alături de generalul Ion Antonescu, Codreanu și cei treisprezece legionari asasinați sunt deshumați și înmormântați creștinește.

După venirea comuniștilor la putere, osemintele lui Codreanu au fost dezhumate de autorități. Soarta lor nu se cunoaște. În lipsa unui mormânt, simpatizanții legionari au ridicat o troiță la marginea pădurii Tâncăbești unde se adună anual pentru slujba de pomenire a lui CZ Codreanu.

activenews.ro

Discurs Corneliu Zelea Codreanu

Iată ce scria filosoful Emil Cioran, pe-atunci simpatizant legionar, despre Corneliu Zelea Codreanu:

Profilul interior al Căpitanului

Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahară populată. Cei aflați între cer și pământ, n-aveau niciun conținut, decât așteptarea. Cineva trebuia să vină. Treceam cu toții prin deșertul românesc, incapabili de orice. Până și disprețul ni se părea un efort.
Țara nu ne putea fi o problemă decât negativă. În cele mai necontrolate speranțe, îi acordam o justificare de moment, ca unei farse reușite. Și România nu era mai mult decât o farsă reușită.

Te învârteai în aer liber, vacant de trecut și de prezent, îndrăznind disprețul dulce al lipsei de menire.Biata țară, era o pauză vastă între un început fără măreție și un posibil vag.

În noi, gemea viitorul. În unul, clocotea. Și el a rupt tăcerea blândă a existenței noastre și ne-a obligat să fim. Virtuțile unui neam s-au întruchipat în el. România din putință, se îndrepta spre putere.

Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipă că stau de vorbă cu un om, într-o țară de fleacuri umane. Prezența lui era tulburătoare și n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoțește existențele marcate de fatalitate. De ce n-aș mărturisi că o teamă ciudată mă cuprindea și un fel de entuziasm plin de presimțiri? Lumea cărților mi se descifra inutilă, categoriile, inoperante, prestigiile inteligenței, șterse, iar subterfugiile subtilității, zadarnice.

Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al așa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era „deștept”, Căpitanul era profund.
Dezastrul spiritual al țării derivă din inteligența fără conținut, din deșteptăciune. Lipsa de miez a duhului, preschimbă problemele în elemente de joc abstract și răpește spiritului latura destinului. Deșteptăciunea degradează până și suferința, în flecăreală.
Dar vorbele Căpitanului, grele și rare, răsăreau din Soartă. Ele se plămădeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor și al gândurilor.

Când, în 1934, îi spuneam ce interesantă ar fi expunerea vieții lui, îmi răspundea: „Nu mi-am petrecut viața prin biblioteci. Nu-mi place să citesc. Eu stau așa si mă gândesc”.
Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respira natura și cerul. Și când au pornit spre înfăptuire, temelia istorică a țării s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane. Era mult prea puțin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale și nici așteptărilor noastre. El a pus problema în termeni ultimi, în totalitatea devenirii naționale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiției noastre, ci să introducă absolutul în respirația zilnică a României. Nu o revoluție a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel, nu numai să creeze România, dar să-i și răscumpere trecutul, să insufle absența seculară, să salveze, printr-o nebunie, inspirată și unică, imensul timp pierdut.

Patosul legionar este o expresie de reacțiune în fața unui trecut de nenoroc. Această nație n-a excelat în lume decât prin consecvența în nefericire. Niciodată nu s-a dezmințit. Substanța noastră este un infinit negativ. De aici pleacă imposibilitatea de a depăși pendularea între o amărăciune dizolvantă și o furie optimistă.

Într-un moment de descurajare, i-am spus Căpitanului:
-„Căpitane, eu nu cred că România are vreun sens în lume. Nu e niciun semn în trecutul ei care ar justifica vreo speranță”.
-„Ai dreptate”, mi-a răspuns. „Sunt totuși unele semne”.
-„Mișcarea Legionară”, adaug eu.
Și atunci mi-a arătat în ce fel vedea el reînvierea virtuților dace.
Și-am înțeles că între daci și legionari se interpune pauza ființei noastre, că noi trăim al doilea început al României.

Căpitanul a dat românilor un rost. Înainte de el, românul era numai român, adică un material uman alcătuit din ațipiri și umilinți. Legionarul este un român cu substanță, un român primejdios, o fatalitate pentru sine și pentru alții, o vijelie umană infinit amenințătoare. Garda de Fier: o pădure fanatică… Legionarul trebuie să fie un om în care mândria suferă de insomnie.
Eram obișnuiți cu patriotul de ocazie, gelatinos și vid. În locul lui apare insul ce privește țara și problemele ei cu o cruntă înverșunare. Este o deosebire de densitate sufletească.

Acel ce a dat țării altă direcție și altă structură, unea în sine pasiunea elementară cu detașarea spiritului. Soluțiile lui sunt valabile în imediat și în veșnicie. Istoria nu cunoaște un vizionar cu un spirit mai practic și atâta pricepere în lume, sprijinită pe un suflet de sfânt. Tot așa, ea nu cunoaște o a doua mișcare în care problema mântuirii să meargă mână în mână cu gospodăria.
A face ispravă și a te salva, politică și mistică, iată cărei ireductibilități i-a pus el capăt. Îl interesa, în egală măsură, organizarea unei cantine și problema păcatului, comerțul și credința. Nimeni nu trebuie să uite: Căpitanul a fost un gospodar instalat în Absolut.

Fiecare credea a-l înțelege. El totuși, scăpa fiecăruia. Depășise limitele României. Însăși Mișcării i-a propus un mod de viață care întrece rezistența românească. A fost prea mare. Înclini uneori a crede că el n-a căzut din conflictul cu un besmetic, ci din conflictul mărimii lui cu micimea noastră. Nu este totuși mai puțin adevărat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai încrezătoare utopie nu le-ar fi putut bănui.

Într-o nație de slugi, el a introdus onoarea și într-o turmă fără vertebre, orgoliul. Influența lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, într-un anumit sens, și pe dușmani. Căci aceștia, din lichele au devenit monștri. S-a [i-a] obligat la tărie, le-a impus un caracter în rău. Ei n-ajungeau caricaturi infernale, dacă măreția Căpitanului n-ar fi cerut o echivalență negativă. Am fi nedrepți cu călăii, dacă i-am considera ratați. Toți s-au împlinit. Un pas în plus și trezeau gelozia Diavolului.

În preajma Căpitanului, nimeni nu rămânea călduț. Peste țară a trecut un fior nou. O regiune umană bântuită de esențial. Suferința devine criteriul vredniciei și moartea, al chemării. În câțiva ani, România a cunoscut o palpitație tragică, a cărei intensitate ne consolează de lașitatea a o mie de ani de neistorie. Credința unui om a dat naștere unei lumi, ce lasă-n urmă tragedia antică și pe Shakespeare. Și aceasta, în Balcani!

Pe un plan absolut, dacă ar fi trebuit să aleg între România și Căpitan, n-aș fi ezitat o clipă.
După moartea lui ne-am simțit fiecare mai singuri, dar peste singurătatea noastră, se ridica singurătatea României.
Niciun toc să-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie neșansa ursirii noastre. Totuși, trebuie să fim lași și să ne mângâiem. Cu excepția lui Iisus, niciun mort n-a fost mai prezent între vii. Avut-am careva vreun gând să-l fi uitat? „De aici încolo, țara va fi condusă de un mort”, îmi spunea un prieten pe malurile Senei. (Constantin Noica s.n.)

Acest mort a răspândit un parfum de veșnicie peste pleava noastră umană, și-a readus cerul deasupra României.

(Glasul strãmosesc, Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940) – activenews.ro

TRAIASCA LEGIUNEA SI CAPITANUL!

Urmariti va rog si:

13 Septembrie 1899 – Nasterea Unicului Capitan, Corneliu Zelea Codreanu, Fondatorul Mișcării Legionare

La 13 septembrie 1899, se năștea Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare. A fost ucis mișelește în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, alături de Nicadori și Decemviri, la ordinul lui Carol II și Armand Călinescu.

Corneliu Zelea Codreanu

„Ţelul final, sensul ultim al neamului este învierea. Învierea în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creaţia, cultura, sunt doar mijloacele pentru aceasta, nu scop în sine. Sunt mijloace pentru această înviere. Dar cultura este rodul capacităţilor şi dispoziţiilor pe care Dumnezeu le-a pus neamului nostru. Pentru aceasta purtăm toată  răspunderea. Va veni o vreme în care neamurile pământului se vor întrece pentru această ultimă înviere; toate neamurile, cu toţi regii pe care i-au avut. Atunci se va da fiecărui popor locul hotărât lui înaintea Tronului lui Dumnezeu. Această clipă covârşitoare, această înviere din morţi, este cel mai înalt şi mai strălucit ţel spre care se poate pregăti o naţiune.” (Corneliu Codreanu – Pentru Legionari)

Impresiile cîtorva prieteni și adversari despre Corneliu Zelea Codreanu

Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiasca:

Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu. (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:

Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă.Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic. (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu:

Toate aceste elogii despre Codreanu, ce întreţineau în jurul lui o atmosferă de cult, uimesc şi fascinează. Mai ales că unele (anume alese) sunt datorate unor oameni de cultură notorii, unor strălucite inteligenţe. Dincolo de fanatismul unui credo de atunci, e dincolo de îndoială charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Dârzenia, intransigenţa, tăria convingerilor, integritatea morală, traiul modest, aproape în sărăcie, fanatismul credinţei ortodoxe erau, indiscutabil, calităţi care se distingeau într-o lume sceptică şi aranjoare, cu moravuri laxe si mereu coruptibile. Aceste trasături morale impresionau, convingeau, trezând admiraţie şi respect. Charisma lui Codreanu era o realitate incontestabilă. (Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundatia Culturala Româna, 1995, p.386).

Iuliu Maniu, om politic, ţărănist:

Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în slujba şi salvarea ţării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual. Să creeze mai întâi o elită conducatoare şi apoi un partid. (Declaraţie făcuta la Snagov, în vara lui 1943).

Traian Trifan, Dr. în Drept internaţional:

Capitanul Corneliu Codreanu a deschis drumul bătăliei spre Învierea Neamului, implantând în conştiinţe, prin exemplul vieţii sale, responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu pentru actele săvârşite pe pământ şi pecetluind cu sângele său acest crez pentru neamul nostru. (Traian Trifan, Marturisesc… Robul 1036, Ed. Scara, 1998, p. 119).

Filon Verca, profesor, scriitor, jurnalist:

Corneliu Codreanu era profund uman, profund creştin. El nu era anti: omul corect, omul cinstit, omul loial. El se găsea în faţa unei forţe “dominatoare”, după cum a definit-o cu atâta luciditate generalul Charles de Gaulle- care a Declanşat războiul subteran, contra ţării româneşti, cu scopul de a o supune, a o aservi. Reflexul de autoaparare a justificat această rezistentă, până la moarte, împotriva primejdiei de dispariţie ca neam. (Filon Verca, Pe meleaguri straine, Ed. Dalami, Caransebes, 2004, p. 250).

Mircea Nicolau:

Socotesc că era o îmbinare a unei acţiuni de teren concrete, cu o viziune de ordin religios şi filosofic. În Corneliu Codreanu nu a existat această disociere între gând şi faptă. Între gândul lui şi faptă era o relaţie directa. Niciodată nu şi-a trădat gândul, sau nu şi l-a falsificat în fapta lui. Socotesc că dintre toţi oamenii care au militat pentru valorile româneşti, pentru interesele societăţii şi neamului românesc, nici unul nu a găsit cea mai fericită cale de a-şi realiza obiectivele, aşa cum a găsit Corneliu Codreanu. (Gabriel Stanescu, Convorbiri cu Mircea Nicolau, Ed. Criterion, Bucuresti, 2007, p.32).

Emil Cioran, scriitor, ganditor:

În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tăcerea blîndă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţiile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţă se îndreapta spre putere. Prezenţa lui era tulburătoare şi n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era “deştept”, Căpitanul era profund. Cuvintele Căpitanului, grele şi rare, răsăreau din Soartă. Ele se plămădeau undeva departe…Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respirau natura şi cerul. Şi când au pornit spre înfăptuire, temelia istorică a ţării s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane…El a pus problema în termini ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să introducă absolutul în respiraţia zilnică a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai să creeze România, dar să-i si răscumpere trecutul, să insufle absenţa seculară, sa salveze, printr-o nebunie, inspirată şi unică, imensul timp pierdut. Capitanul a dat românului un rost.

Înclin uneori a crede că el a căzut din conflictul mărimii lui cu micimea noastră. Nu este totuşi mai puţin adevărat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai încrezătoare utopie nu le-ar fi putut bănui… (“Glasul strămoşesc”, Sibiu, anul VI, nr.10/25 Decembrie 1940).

Parintele Justin Parvu:

Despre Corneliu Zelea Codreanu si Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grija sa denatureze adevarul. Au facut-o cu un scop: generatiile care le-au urmat (sau vor urma) sa nu stie adevarata istorie a romanilor. Nu s-a scris “fara ura si partinire”, asa cum ar trebui sa o faca adevaratii istorici.

Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vietii sale o legenda, iar moartea sa, care a fost o jertfa – “cea mai scumpa dintre nunti”, cum spunea cantecul legionar, a facut ca proiectarea sa mitica sa capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara au fost insa si o realitate care apartine istoriei romanilor. N-o putem neglija si trebuie sa o intelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei romanesti, unde trebuia demult sa-si afle locul.

Ma bucura faptul ca se studiaza acest fenomen si marturiile noastre, ale celor care mai traiesc, putini intr-adevar, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat pana nu demult decat de un singur fel de prezentare, bineinteles, negativa. Caci cei care au scris erau dusmanii miscarii, cei carora le era frica de ea si ma mira faptul ca inca le mai este, astazi cand tinerii din “Fratiile de Cruce” de la sfarsitul anilor ’30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai putini astazi dintre cei care au trait acele vremuri si au crezut in biruinta legionara si marturia lor nu trebuie sa se piarda.

Tinerii legionari erau credinciosi si au crezut in rolul crestin al Miscarii. Dupa ani sau chiar zeci de ani de temnita grea, multi dintre supravietuitori s-au indreptat catre manastiri. Aici si-au aflat linistea, loc de rugaciune, nevointa si curatenie. Candva, Codreanu gandea ca ultim mijloc, retragerea in munti, caci de veacuri, romanul a primit lupta in munti si codri. Astazi, muntele si manastirile sale raman doar locurile unde romanul lucreaza pentru mantuire. Pentru mantuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastra.

Monahul Athanasie Stefanescu spunea despre idealurile si “omul nou” pe care il dorea Corneliu Codreanu ca baza a “Romaniei legionare”:

Telul final nu este viata, ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-si prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai in lumea aceasta. Acest student (Corneliu Zelea Codreanu) a indrumat generatia lui avand ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerba, cerand sacrificii pentru credinta lor in Dumnezeu si neamul romanesc, tineretul a fost supus la un experiment unic in lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitesti, unde toti au fost prabusiti ca asa era reteta. Dar in fata lui Dumnezeu nu conteaza caderile, ci ridicarile. Preotul Calciu a fost unul dintre acestia. Generatia acestui student, in verde imbracata si la icoane inchinata, a fost martirizata cum n-au fost decat crestinii din primele secole. Din randurile ei ridicandu-se pe treptele cele mai inalte ale eroismului si chiar sfinteniei. Daca in iuresul luptei au fost si greseli, sa nu se uite ca una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide si alta  este individul care lupta in numele cetatii si al tarii, care a fost dintodeauna declarat erou.

IPS Bartolomeu Anania:

Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu. – rostonline.ro

Urmariti va rog si:

Cum a luat fiinţă Mişcarea Legionară şi ce voia Corneliu Zelea Codreanu. Un studiu al istoricului Ioan Scurtu face lumină

Adevarul despre Regii Romaniei, asa zis Germani

Despre Regii Romaniei, asa zis germani sau ce au în comun Înţelepţii Dacilor, Imperiul Roman, Republica Veneţiană, Fisherland, Podul de la Cernavodă, URSS, Woodrow Wilson, Opinca romană pe Parlamentul de la Budapesta, Mănăstirea sf. Nicolae de la Predeal. În subtitlu : ARMISTIŢIUL INSTABIL ÎNTRE STATUL “MODERN” “ ROMÂN” ŞI NEAMUL ROMÂNESC.

Carol I

Posibil ca eu să prezint lucrurile simplist. Mi s-a mai reproşat chiar de către oameni de mare cultură şi erudiţie. Totuşi, eu însă văd lucrurile ca fiind extrem de simple. Viaţa nu e complicată. Escrocii intelectuali o complică ca să ascundă escrocheriile, înşelăciunile, exploatarea, furtul şi crimele în spatele unui hăţiş de informaţii false. Când le iei la cercetat şi 1) îndepărtezi minciunile şi propaganda, 2) ai eliminat informaţiile false şi noţiunile nefuncţionale din memoria activa prin sustragerea pe termen lung de la expunerea la mediile de comunicare unidirecţională dinamică (TV, radio, filme), adică pur şi simplu elimini minciuna şi te duci pe calea scurtă la datele fundamentale, constaţi că adevărul e simplu, neplăcut dar liniştitor.

“STATUL MODERN” SUCURSALA A IMPERIULUI CONSPIRAT – NOŢIUNI GENERALE

Secolul 19 a fost perioadă de expansiune sistematică a imperiului conspirat organizat sub conducerea etniei evreieşti. Procedeul a fost şi continuă să fie instituirea unui instrument de exploatare a teritoriilor şi popoarelor atacate sub forma funcţională a unei organizări statale după modelul organizării interne a etniei evreieşti, organizare practicată şi perfecţionată în secole în ascuns pentru propria lor organizare si folos intern. Au numit această formă de organizare statală „Statul Modern” întrucât pentru populaţiile atacate, apare ca fiind ceva nou şi propagandistic i se construieşte şi o aparență de a fi avansat.

Imperiul Roman a făcut exact acelaşi lucru în trecut dar pe faţă: a implementat propriul sistem organizatoric în teritoriile şi asupra populaţiilor atacate spre exploatare în forma codului juridic roman.

Imperiul Roman a avut o mai lungă existenţă pe un teritoriu mai larg decât alte imperii ca rezultat a trei inovaţii care au optimizat sistemul de exploatare: 1) drumuri centralizate (de unde zicala “toate drumurile duc la Roma”) pentru rapidă circulaţie a bunurilor şi a informaţiei de la centrul de decizie la teritoriul cotropit, 2) scrisul pentru comunicare uniformă de ordine şi rapoarte; 3) sistemul juridic roman, contituit dintr-un set de legi aplicat identic, uniform, pe tot teritoriul, masura ce a avut ca scop nu binele populaţiilor cotropite aşa cum se pretinde în prezent de unii ci exploatarea cruntă acestora de către minoritatea conducătoare. În imperiul Roman, aministratorul sistemului de exploatare şi beneficiarul erau acelaşi grup de persaone vizibili pentru exploataţi.

Etnia evreiască au adus o fundamentală inovaţie: disocierea beneficiarului exploatării de administratorul sistemului de exploatare. Astfel, statul exploatator este prezentat drept autohton, izvorât chipurile din aspiraţiile de libertate, egalitate şi fraternitate a patrioţilor băştinaşi, având o structură şi legi precum constituţie, preşedinte, guvern, ministere şi miniştrii, sistem electoral, parlamentar, juridic, sistem financiar bazat pe banca centrală, nişte noutăţi absolute pentru populaţiile lumii, nouatați ce par a fi o invenţie utilă şi benefică.

Patrioţii se trezesc cu greutate din mirajul acestei escrocherii cand observă că nu e chiar o coincidenţă că toate statele au aceeaşi formă şi instituţii de parcă toţi patrioţi au avut brusc aceeaşi idee genială în toate neamurile, apoi ca banca naționala nu este de fapt naționala de loc, este centrală dar de fapt este independentă de acest “stat modern” şi este subordonată instituțiilor etniei evreieşti, ca în fapt este un stat organizat pentru exploatare pe baza aceluiaşi sistem juridic care la bază se laudă că este izvorât din “măreţul” sistem juridic imperial roman, actualizat pe vremea imperiului napoleonian, numit „cod civil francez”, în fapt un sistem juridic şi financiar ce asigură preemţiunea etniei organizatoare asupra etniilor băştinaşe simultan pretinzând că este un stat avansat care garantează o egalitate de şanse tuturor locuitorilor care insă, printr-o, surprinzătoare coincidenţă, acest stat modern nu realizează egalitatea de şanse niciodată nicăieri, inegalitatea fiind întotdeauna înclinată în acelaşi sens.

Patrioţii sunt scuturaţi când realizează că “statul modern” este de fapt un sistem de exploatare a teritoriului şi populaţiei băştinaşe administrat în orb de băştinaşi, condus de etnici evrei printr-un grup de băştinaşi de mare vocaţie infracţională subordonaţi total acesteia, unicul beneficiar fiind etnia evreiască aflată în afara graniţelor statului exploatator.

Unul din instrumentele de derutare a patrioţilor este pendularea intre identitate etnică şi naţionalitate, intre etnie şi cetăţenie. Totul este etnic dar este promovat ca fiind naţional de către mass media omniprezentă deţinută de etnia evreiască în totalitate.

IMPERIUL CONSPIRAT – SUCURSALA ROMÂNIA

Confruntat continuu cu agresiuni din partea migratorilor veniţi din sud, est şi vest, Neamul Românesc nu a avut liniştea să îşi constituie un stat românesc pe specificul lui care să administreze teritoriul locuit de membrii Neamul Românesc. În perioada cunoscuta drept „fanariotă”, un grup evreiesc amplasat în cartierul Fanar din Istanbul a cumpărat de la sultan dreptul de exploatare a ţărilor româneşti, aşa cum se cumpără licenţa de exploatare a unui zăcământ natural. Pentru a stoarce valoarea din “zăcământul licenţiat” a destrămat şi anihilat orice brumă de organizare adaptată specificului românesc, lăsând practic Neamul fără nici o organizare statală.

Pe fondul unei structuri statale practic inexistente şi slăbirii drastice a puterii de coerciţie a Imperiului Otoman, etnia evreiască a declanşat o agresiune neprovocata pentru preluarea directă a controlului teritoriului şi populaţiei romaneşti pentru exploatare, peste şi pe lângă Imperiul Otoman. În acest scop, şi-a instalat propriul „stat modern” pe teritoriul ocupat de Neamul Românesc, un stat străin în fapt prezentat drept românesc doar în formă. Pentru instalare s-au folosit de patrioţi români pe care i-au indus în eroare făcându-i să creadă, precum încă mulţi în prezent, că acest stat reprezintă un progres. Etnia evreiască ştia că pentru administrarea sistemului de exploatare trebuiau oameni de o cruzime şi duritate care nu se puteau găsi între români cu uşurinţă, aşadar, după prima fază realizată cu etnici români pentru a putea invoca aparența că a fost izvorât dintr-o concepţie autohtonă, în a doua fază au adus străini din etnia lor sub diverse false naţionalităţi cu scopul de a ocupa funcţiile esenţiale în stat şi derula operaţiunile de exploatare complexe al teritoriului şi poporului.

Alexandru Ioan Cuza a fost un patriot care a pus în aplicare cu entuziasm planul de structurare a „statului modern” fără să înţeleagă de fapt pentru cine îl dezvoltă în fapt, convins că îl face pentru Neamul Românesc. Când a insistat ca statul să servească Neamul Românesc cu prioritate, a fost alungat de slugile obediente ale etniei evreieşti. Ca de obicei, dupa cum știau din experiențele trecute cu ale neamuri, un băştinaş nu putea fi folosit în întregime împotriva băştinaşilor, o problemă de care s-au lovit peste tot, inclusiv în Rusia când în 1917, au plasat ruşi de formă în guvern ca să pretindă că sistemul sovietic este o emanatie rusă dar au fost nevoiţi să îi schimbe cu evrei după numai 20 de zile pentru că nu erau capabili să elimine fizic oponenţii noului sistem sovietic de exploatare a ruşilor, în fapt nu aveau inima să asasineze milioanele de ruşi pentru a forta populaţia sa se suboroneze noului sistem de exploatare.

CAROL I

O legendă umblă că I.C. Brătianu n.1821-d.1891 (a nu se confunda cu fiul său Ionel I.C. Brătianu, n.1864-d.1927 care a fost un mare patriot asasinat de inamic) a căutat o persoană înrudită cu marile familii monarhice al Europei pentru a stabili alianţe durabile cu respectivele state bazate pe legături de familie la vârf. În realitate, etnia evreiască îşi implementa propria politica de a instala un străin fără nici o afinitate şi simpatie faţă de băştinaşi, pentru a implementa decizii în interesul organizatorilor „statului modern”, decizii care de regulă erau şi sunt în întregime împotriva intereselor Neamului Românesc. Hohenzollern este numele funcţiei pe care au ocupat-o pe termen lung predecesorii acestei familii, adică în limba română: vameşi, colectori de impozite, componentă esenţială a oricărui sistem imperrial de exploatare.

Carol I a fost adus în ţara clandestin sub fals nume. Evident că nu era aşteptat cu bucurie, dimpotrivă, patrioţii ştiau mult mai bine decât în prezent ce se întâmplă de fapt deoarece nu aveau percepţia realităţii distorsionată de informaţii false şi noţiuni nefuncţionale introduse pe calea mijloacelor de comunicare unidirectională dinamice (TV, radio, filme) prin care este ocolită cenzura constientă.

După nici 7 ani a început construcţia celebrului Castel Peleş unde s-a petrecut ceva deosebit de straniu : chipurile în timpul săpăturilor, au fost descoperite şi apoi au dispărut sute de plăci de aur cu o scriere aparent necunoscută. Ipotezele au explodat mergând până la cea a descoperirii unei biblioteci antice a Dacilor deţinătoare a istoriei necunoscute a celui mai important filon istoric al Neamului Românesc cu o probabilitate mare de a constitui una din bazele importante ale popoarelor Europei. Au mai rămas doar nişte copii făcute în plumb a căror cercetare ştiinţifică se evită în mod suspect de peste 130 de ani sub pretextul că sunt false și fără a se prezenta vreo explicaţie pentru care motiv cineva ar face zeci de plăci false în plumb, deci fără nici o valoare practică, muncind sisific şi inutil să le facă pe fiecare diferită dar cu o grafică unitară, coerentă, logica cu reprezentarea unor vestigii antice ca părţi ale cetăţii Sarmisegetuza necunoscute la momentul construirii Castelului Peleş. Oare ce se poate spune despre Carol I care a păstrat toată viaţa tăcerea asupra acestui imens subiect despre care ştia totul, ca o fi vreun patriot discret ?

În 1877, Ţarul Rusiei trimite o telegramă rămasă celebră prin care a cerut disperat lui Carol I ajutorul Românilor în războiul cu Turcii desfăşurat în Bulgaria pe care era pe cale să îl piardă. Noi ne-am fi câştigat independenta chiar şi fără să participăm la război întrucât Imperiul Otoman era în avansată reducere teritorială şi nu mai avea capacitatea de a ţine populaţiile sub oprimare la nivelul anterior. Deşi patrioţii romani i-au cerut lui Carol I ca în schimbul susţinerii militare, să solicite ca Imperiul Rus să retrocedeze României Basarabia ocupată fără nici un drept în 1812, Carol I oferă ajutorul cerut de țar dar nu cere nimic în schimb. De la victoriile legendare al românilor împotriva turcilor ne-au parvenit nume de străzi şi cartiere ca Griviţa, Plevna, Rahova. După ocuparea României prin trădarea sinistrului Mihai I în 1944, autorităţile URSS au căutat cu frenezie şi au făcut dispărute două documente: telegrama tarului din 1877 şi telegramă de acceptare a armistiţiului adresată de URSS către Mareşalul Ion Antonescu primită la biroul cifrului de la Ministerul Afacerilor Externe in 20 august 1944 transmisă in schimb numai lui Mihai si lui Maniu.

Mult se vorbeşte de marile dezvoltări economice între care de infrastructură şi progresele economice ale perioadei : Podul de la Cernavodă, căi ferate, silozurile şi portul Constanta etc. etc. dar la o inspecţie mai atentă, dincolo de propagandă, se vede că au servit exportului de produse agricole de care a beneficiat … în exclusivitate etnia evreiască şi slugile lor locale. Iata aici un „microscopic” detaliu : în Moldova, câteva judeţe erau numite în silă „Fisherland” după arendaşul lor Froim Fisher. Acesta a fost condamnat după ani de procese în 1913 pentru că a otrăvit ţăranii lucrători pe terenurile arendate de el cu mâncare stricată printre altele din varza stricată, peşte stricat şi măsline putrezite. Arendaşii romani nu puteau concura cu arendaşii evrei care plateau proprietarilor arende mai mari pentru că evreii primeau bani din afara ţării şi aveau costrui mai mici prin exploatarea cruntă a ţăranilor români, ceea ce arendaşii români nu aveau inima să o facă. Producţia se ducea pe calea ferată la export în beneficiul … etnicilor evrei şi desigur nu a etnicilor români. Cui a servit in fapt acest mare “progres”? În toată perioada lui Carol I au fost nemulţumiri ample, răscoale, greve, de fapt reacţii ale Neamului Romanesc la exploatarea exercitată prin intermediul “Statului Modern Roman”.

Carol I a protejat un şir care poate constitui o listă nesfârşită de acte antiromâneşti şi abuzuri împotriva românilor, bine ascunse de propagandă antiromânească omniprezenta care îl prezintă pe Carol I drept un apărător al intereselor Neamului Românesc, imagine falsă pentru a fi folosită împotriva intereselor Neamului Romanesc când convine planurilor etniei evreieşti precum în prezent când se folosesc de falsa identitate etnică de germani a acestor regi.

FERDINAND

Carol I şi Ferdinand au condus treburile privind dotarea, organizarea şi pregătirea armată a statului aşa încât prima dată în secole, o armată străină a invadat teritoriul romanesc prin înfrângerea armatei romane şi a ocupat cea mai mare parte din ţară. Regele şi guvernul s-au restrâns la Iaşi, din Statul Roman rămânând abia cât jumătate din Moldova intre Carpaţi şi Prut.

TEZAURUL: chipurile, Consiliul de Ministrii, dar ştim că erau ca şi azi, doar nişte marionete, a decis s trimită tezaurul la Moscova spre protejarea lui, chipurile.

Rusia era în curs de a fi preluată de bolşevici susţinuţi de germani.

Şeful operaţiunilor de război al Germaniei era Max Warburg, bancher din Hamburg.

Bolşevicii, de fapt evrei din Brooklin, New York conduşi de evreul Lev Davidovich Bronshtein, sub falsa identitate de Leon Trotsky, au preluat Imperiul Rus şi l-au evreizat prin sovietizare cu 20 de milioane de dolari aur daţi de Jacob Schiff, tatăl soţiei lui Felix Warburg care a fost organizatorul industriei de război a SUA şi şeful de facto al preşedintelui Woodrow Wilson. Cele 20 de milioane au fost transferaţi prin bănci suedeze ale familiei Warburg.

Max si Felix erau frați.

O aripă a familiei Warburg a constituit sistemul bancar din Danemarca şi Suedia cu vreo sută de ani anterior şi constituie baza familiilor conducătoare ale celor două ţări în prezent.

Numele anterior al familie Warburg a fost Del Banco şi au venit din Venezia, evrei strămutaţi cu multe secole anterior care au dezvoltat Republica Veneţiana bazată pe traficul de sclavi şi camătă.

Deci Imperul Rus era în curs de a fi preluat de evrei sub identitate de bolşevici ruşi susţinuţi de evrei sub falsă identitate de germani poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul German cu bani de la evrei sub falsă identitate de americani poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul American.

În ianuarie 1917 ajunge prima parte a tezaurului la Moscova, în februarie 1917 Kerensky, evreu, ia conducerea Rusiei de facto, în august 1917 ajunge a doua parte la insistenţele lui Nicolae Titulescu ministru de finanţe, mason de vază, iar în noiembrie 1917 bolşevicii preiau conducerea de la Kerensky.

Surprinzătoare coincidenţă ca la pacea de la Brest în 1918, Statul Rus condus de bolşevici a dat Statului German o despăgubire chipurile de 93,5 tone de aur o cantitate identică cu cele 93,5 tone de aur preluate de la Statul Roman în custodie.

Surprinzătoare coincidenţe că

• nişte evrei au organizat atacul germanilor împotriva României iar ca urmare căruia
• nişte evrei au ordonat Guvernului Roman să trimită tezaurul la alţi evrei care controlau deja Imperiul Rus
• evreii care controlau Imperiul Rus au transferat o cantitate identică de aur sub pretext de despăgubiri de război către alţi evrei care conduceau Statul German;
• nist evrei au ordonat Guvernului Roman si slugii lor drept rege la Statului Roman sa comită efectiv disoluția, dispariția Statului Român.

Eu cred în Dumnezeu dar nu cred în coincidenţe cand lucrurile se aranjează ca “puse cu mâna”.

Arhivele sunt încă ferecate dar să nu ne mirăm dacă am afla că tezaurul României a jucat un rol esenţial în preluarea Imperiului Rus de către evrei la 1917.

Este clar că transferul tezaurului a avut ca rol ca Statul Roman să nu mai aibă nici o resursă să poată plăti cheltuielile de apărare. Povestea cu protecţia averii naţionale se prăbuşeşte în fata coincidentelor descrise mai sus. Chiar în condiţiile deosebit de ostile şi degradate create de Guvernul Statului Român, totuși Oştirea Romană avea o remarcabilă capacitate de luptă, capacitate pe care Guvernul şi Ferdinand făcuseră tot ce era posibil să o saboteze, capacitate care s-a dovedit sub agresiunile simultane cea făţişă a adversarului şi cea clandestină a duşmanului intern reprezentat de clasa “conducătoare”.

La recomandarea şefilor lor străini, în 1917 guvernul cu Ferdinand în frunte plănuiau să se refugieze în Rusia ceea ce însemna în fapt, dispariţia Statului Român cu efectul împărţirii teritoriilor locuite de romani sub controlul statelor vecine : Ungaria, Serbia, Rusia, Bulgaria. VISUL DE AUR AL INVADATORILOR DE PESTE 2,000 DE ANI. Preventiv trimiseseră tezaurul înainte de planificată disoluţie a “Statului Român Cel Modern” ca sa ramână al lor.

DAR patrioţii români nu s-au lăsat distruși. Au înţepenit în tranşee la Mărăşeşti şi Oituz, au respins pe germani, s-au îndreptat spre est şi au dezarmat şi alungat hoardele ruseşti dezorganizate de revoluţie, s-au repliat şi au respins atacurile din aprilie şi iulie 1919 ale ungurilor sub conducerea lui Bela Cohen, evreu, şi au eliberat Budapesta de guvernul evreiesc, chipurile comunist şi au pus şi opinca romaneasca pe Parlamentul de la Budapesta la 4 august 1919. Patrioţii români ca generalul Eremia Grigorescu care a reamintit Lumii ca „PE AICI NU SE TRECE !”, patrioţii care au luat arma în mâna, ei singuri contra manevrelor guvernului și regelui au făcut eliberarea armată a ţării şi întregirea statului.

Pentru că nu au reuşit să distrugă Neamul Romanesc la 1917 prin aceste manevre, propaganda evreiască creează alte legende atribuind meritul întregirii doar regilor lor cunoscuţi sub falsă identitate de germani, a guvernelor Statului Român care, cu excepţia celor conduse de Ionel IC Brătianu şi puțini alţi patrioţi, au fost cu totul obediente planurilor de disoluţie a Statului Român şi a ştergerii Neamului Romanesc de pe harta Lumii.

Forţa şi hotărârea Neamului Românesc a convins inamicii de toate felurile că nu se pot juca prea mult cu noi şi trebuie să facă şi ce vrem noi aşa că s-a făcut reîntregirea la 1918.

La Conferinţa de pace de la Versailles în 1919, partea învingătoare a fost condusă de şeful delegaţiei americane Felix Warburg iar partea perdantă a fost condusă de şeful delegaţiei germane Max Warburg, adică frati’su lu’ Felix !!! În favoarea cui credeţi că au negociat Felix cu Max, cine se încumetă să ghicească ?

CAROL al II-lea

Carol al II-lea a fost o marionetă perfectă a şefilor lui din etnia evreiască. A funcţionat ca paravan cu care s-a acoperit activitatea distructivă a etnicilor evrei sub conducerea lui Ernest Urdareanu. Mişcare Legionară a fost reacţia cea mai amplă a etniei romaneşti la invazia etniei evreieşti, cea mai puternică forţă de rezistenta creată de vreun neam la invazia clandestină conspirată. Nici un al neam nu a generat o ripostă de o asemenea anvergură şi eficacitate. Sub acoperirea oferită de Carol II, Mişcare Legionară a fost distrusă : slugile băştinaşe l-au asasinat pe C. Z. Codreanu şi decemvirii în 30 nov 1938, au asasinat 252 de lideri regionali la 22 sept 1939 din care 80 au fost strămutaţi în nov 1940 la mănăstirea Sf. Nicolae la intrarea din Predeal dinspre Buşteni, sus pe deal. După eliminarea conducerii mişcării legionare au infiltrat-o cu infractori şi au compromis-o. Sub acoperirea oferită de Carol II Statul Roman a fost dezmembrat: Basarabia a fost dată fără luptă şi cu asasinarea a mii de ofiţeri şi soldaţi URSS, a fost dat Ardealul şi Cadrilaterul după care Carol a; II-lea s-a cărat să îşi consume recompensa în linişte în ţările neutre.

MIHAI I

Mareşalul Ion Antonescu l-a considerat pe regele Mihai drept „coleg” în lupta pentru interesul Neamului Romanesc în consecinţă a considerat că biroul regelui este cel mai sigur loc din România, cu consecinţa că a fost singurul loc din România în care nu a intrat cu garda personală. Pe asta s-a bazat grupul de criminali şi trădători compus din regele Mihai şi inamicii din jurul său. Fără nici o apărare, Antonescu a fost copleşit fizic de atacatorii aflaţi în birou, a fost imobilizat şi izolat de armată. Apoi Mihai a preluat conducerea armatei pe care a înşelat-o şi a dat-o fără apărare inamicului şi cu asta întrega ţară. Actul de la 23 august 1944 a inclus mai multe acţiuni dependente una de alta cu finalitatea distrugerii forţelor armate din est si predarea intregii țări in mâna inamicului secular: a fost arestat capul armatei, a fost minţită populaţia şi cel mai grav, a fost minţită armata folosindu-se de faptul că a rămas fără conducere centrală. În comunicatul de la ora 23:00 la radio, Mihai a informat întreaga ţara că a fost semnat un armistiţiu cu URSS, în realitate, un armistiţiu nu fusese nici măcar negociat, darămite semnat. Armistiţiul ce conţinea condiţii catastrofale a fost semnat abia la 12 septembrie 1944. Prin această minciună, s-a obţinut predarea a 180,000 de soldaţi şi ofiţeri ce au fost dezarmaţi şi exterminați din care 50,000 in lagărul de la Balți restul în Siberia, o minciună gigantică, un act de mare trădare, nemaiîntâlnit în istorie : în mijlocul războiului şi pline ostilităţi, capul unui stat a predat armata cu conducător cu tot către duşman. De fapt, din punctul lor de vedere, a fost o operatine patriotica evreiască : un evreu a dat România cu teritoriu şi popor cu tot la alţi evrei fără nici un efort. Altfel, războiul s-ar fi sfârsit greşit pentru organizatori.

Mihai a continuat să slujească invadatorului sovietic până când a nu a mai fost util când, ca şi taicasu’, s-a cărat să îşi consume recompensa în linişte în ţările neutre.

MIHAI I DUPĂ 1990

După revenirea bolșevicilor la conucerea Statului Modern Roman tot prin crimă, tot ca salvatori dar de data asta sub alta identitate, cea de democraţi europeni si americani, Mihai a revenit şi i s-a dat prin abuz juridic încă o avere nemeritată.

În prezent, 2014, agenţi neo-bolșevici au constituit organizaţii cu scop de a promova reinstituirea monarhiei ca să poată fi folosită aşa cum au făcut în 10 feb. 1938 când, la alegerile din decembrie 1937, Partidul Totul pentru Tara al Mişcării Legionare a câştigat 15,50% din voturi în ciuda propagandei feroce antilegionare şi fraudei electorale când se vedea clar că în 1941 Mişcarea Legionară va prelua statul şi îl va subordona interselor Neamului Românesc, efectiv anulând peste 80 de ani de construcţie instituţională antiromâneasca. Ca să anuleze câştigul realizat de legionari, etnicii străini au desfiinţat întreg sistemul parlamentar cu sistemul electoral cu tot l 10 feb 1938 şi au trecut la dictatura lor etnica, chipurile a lui Carol II. Funcţia de rege făcând posibilă eliminarea sitmului electoral.

În folosul cui funcţionează Statul Roman de 170 de ani ? Al românilor cu siguranţă nu. De când a fost implementat, a fost tot mai rău pentru romani. Politicile antiromâneşti au avut continuitate pe toată perioada de 170 de ani cu excepţia a 4 perioade în care s-au petrecut singurele lucuri pozitive ca urmare a preluării de către patrioţi români a conduceri efective a statului şi l-au pus în slujba intereselor Neamului. Acestea au fost:

1) Ionel IC Brătianu vreo 10 ani şi a făcut unirea;

2) Mişcarea Legionară 4 luni când s-a realizat primul surplus bugetar de 5,7 miliarde de lei la incsari de 4,7 miliarde lunar, primul înainte de Ceauşescu, ca urmare a eliminării corupţiei şi exploatării poporului prin delapidare organizată, dobânzi, crize economice false ect.

3) Mareşalul Antonescu 3,5 ani când a restabilit pretenţiile asupra teritoriului romanesc prin jertfă şi chiar dacă nu a învins, datorat unui complex larg de trădări, a impus reafirmarea dreptul nostru istoric pe care noi putem cu atât mai mult acum şi trebuie să continuăm să îl invocăm;

4) Dej şi Ceauşescu vreo 30 de ani, când s-a demonstrat că Neamul Romanesc deţine capacităţi uriaşe de dezvoltare economică şi mai ales de apărare militară. Fără să bage de seamă, întregul efort a fost subminat de forţele antiromâneşti adânc conspirate în societate constituite de etnici evrei care adoptaseră cu generaţii în urma nume româneşti şi sub falsă identitate românească au ocupat funcţii în stat prin care în mod concertat au împiedicat că efectele dezvoltării să ajungă la popor timp în care le-au deturnat prin sistemul de distribuţie centralizat al Comitetului de Stat al Planificării pe care îl controlau integral, catre firmele de comerţ exterior pe care şi pe acestea le controlau integral si mai departe către firmele etnice evreiești din afara țării.

Toate aceste încercări de românizare a Statului Modern Român au fost întoarse de acelaşi grup antiromânesc binecunoscut din acelaşi sigur motiv: toți patrioții au facut o gravă subestimare a vicleniei grupului antiromânesc, aspect pe care patrioţii in viața sunt obligaţi să îl cunoască în cel mai mare detaliu dacă vor să ajungă să fie folositori Neamului Românesc.

Doamne-ajută !

Un articol de: Adrian Grigoriu.

Pentru a intelege cele descrise mai sus, urmariti va rog si:

Cum a luat fiinţă Mişcarea Legionară şi ce voia Corneliu Zelea Codreanu. Un studiu al istoricului Ioan Scurtu face lumină

„Mişcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creştină, revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generaţii româneşti“. Oricât de ciudat ar putea părea, rândurile de mai sus sunt scrise de unul dintre cei mai mari intelectuali ai secolului XX, celebrul profesor titular şi coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor a Universităţii din Chicago, Mircea Eliade.

cand-s-a-infiintat-miscarea-legionara

Crearea Mişcării Legionare, în urma cu 87 de ani, a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberaţii europene şi universale până în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizaţii, ale căror opere sunt cunoscute şi apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar câteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga,Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu şi alţii. Cu toate acestea, istoria acestei formaţiuni de dreapta rămâne controversată şi neclară pentru generaţiile de azi, deşi optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărţile de istorie şi discursul public după 1989. O iniţiativă legislativă recentă propune chiar interzicerea “apologiei legionare”, cum ar putea fi considerat citatul lui Mircea Eliade de mai sus.

Pentru a intra în subiectul unei necesare dezbateri, ActiveNews a apelat la o parte dintr-un studiu pe aceasta temă al președintelui Secției de Științe Istorice și Arheologie al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, profesorul universitar dr. Ioan Scurtu, studiu intitulat “Ideologie şi formaţiuni de dreapta în Romania (1919 – 1943)” *:

“Crearea Legiunii Arhanghelul Mihail, la 24 iunie 1927, a marcat un moment esenţial în afirmarea curentului de dreapta, de factură totalitară. După aproape un deceniu de la Marea Unire din 1918, carenţele regimului democratic deveneau tot mai evidente, iar o parte a opiniei publice – mai ales a tinerilor – considera că erau necesare alte soluţii pentru “salvarea” ţării. În acest context a fost creată Legiunea Arhanghelul Mihail.

Corneliu Zelea Codreanu afirma că întemeierea Legiunii Arhanghelul Mihail “a durat un minut”, adică atât cât a citit textul: “Astăzi, vineri, 24 iunie 1927 (Sf. loan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici. Semnează Corneliu Zelea Codreanu”. Era vorba de o copie a icoanei de la Mănăstirea Văcăreşti, reprezentându-l pe Sfântul Mihail, care fusese păstrată în Căminul Studenţilor Creştini din Iaşi.

A doua zi, cei câţiva întemeietori ai Legiunii – “Văcăreştenii” – au mers la A.C. Cuza, cerându-i să-i dezlege de jurămintele pe care le-au depus în cadrul Ligii Apărării Naţional-Creştine, precizându-i în scris: “Pe calea care mergeţi acum, noi nu vă putem urma, deoarece nu mai credem într-însa. A merge fără credinţă nu putem, deoarece, nouă, credinţa ne-a dat tot avântul în luptă”. A.C. Cuza i-a dezlegat de jurăminte şi i-a sfătuit să nu facă greşeli, deoarece “în politică, greşelile se plătesc scump”. Apoi, “Văcăreştenii”, deveniţi legionari, l-au vizitat pe Corneliu Şumuleanu, preşedintele LANC-Statutară, citindu-i o scrisoare în termeni similari.

Înfiinţarea Legiunii a trecut neobservată de opinia publică, iar presa nu a consemnat acest moment. Noua organizaţie nu a fost înscrisă la Tribunal, deoarece Codreanu considera că Legiunea Arhanghelul Mihail nu era un partid politic, ci o mişcare politică şi naţională, care nu se putea încadra în prevederile legale (program, statut, conducere aleasă). Membrii Legiunii îşi ziceau legionari, iar conducătorul lor – “născut, iar nu făcut” – era Corneliu Zelea Codreanu, numit “Căpitan”. În acel moment, Legiunea nu avea sediu şi nici resurse financiare. Cei câţiva aderenţi se adunau într-o cameră de la Căminul Studenţesc Creştin din Iaşi. Pe pereţii acesteia erau lipite fâşii de hârtie, pe care fuseseră scrise următoarele maxime: “Cel ce n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere”; “Feriţi-vă de pofta cărnii, care omoară sufletul”; “Nu alunga eroul din tine”; “Cine ştie să moară nu va fi rob niciodată”; “Aştept învierea patriei mele şi nimicirea cetelor de vânzători”.

Legiunea păşea în viaţa politică a României fără nici un program, deoarece – afirma Codreanu – “nu ne-am legat împreună cei ce cugetam la fel, ci acei ce simţeam la fel. Nu cei ce aveam acelaşi fel de a gândi, ci acei care aveam aceeaşi construcţie sufletească. Era un semnal că statuia unei alte zeităţi – Raţiunea – va fi sfărâmată”. El susţinea că “Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe”, că “Piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul; nu programul politic”. În opinia sa, Legiunea Arhanghelul Mihail va fi “mai mult o şcoală şi o oaste decât un partid politic”. Din “şcoala legionară va trebui să iasă un om nou, un om cu calităţi de erou. Un uriaş în mijlocul istoriei noastre, ca să lupte şi să biruiască împotriva duşmanilor Patriei”.

Caracterul totalitar al Legiunii Arhanghelul Mihail rezultă din atitudinea sa politică, ostilă democraţiei, partidelor politice, parlamentului, votului universal, precum şi din modul de organizare şi conducere a acesteia.

Atacul principal a fost îndreptat împotriva sistemului democratic, întemeiat pe partidele politice. În opinia lui Codreanu, politicienii României ofereau programe atrăgătoare pentru a înşela alegătorii. În fapt, ei erau un factor distructiv, trăiau în lene şi petreceri scandaloase; ei aveau nevoie de bani pentru viaţa proprie, dar şi pentru a întreţine clientela politică, pentru a obţine voturi, pentru cumpărarea de conştiinţe. În acest scop, politicienii urmăreau să obţină guvernarea ţării, adică posibilitatea spolierii ei, să intre în cât mai multe consilii de administraţie ale întreprinderilor evreieşti, pentru a încasa tantieme şi jetoane, să facă afaceri scandaloase. Astfel, corupţia se întindea ca o pecingine peste ţară. Când statul nu le va mai putea da banii necesari, politicienii vor ceda bancherilor străini bogăţiile pământului şi, cu ele, independenţa naţională. “O adevărată pletoră de oameni de afaceri se va întinde ca o pânză peste toată România, care nu vor munci, care nu vor mai produce nimic, ci vor suge vlaga ţării. Acesta este politicianismul. Jos, se va întinde: mizeria, dezolarea şi deznădejdea”.

O altă direcţie majoră de atac se îndrepta împotriva evreilor, asimilaţi cu comuniştii. În opinia legionarilor, evreii au invadat ţara, profitând de complicitatea politicienilor şi de spiritul tolerant al poporului român. Evreii nu produc nimic, ci numai exploatează şi urmăresc distrugerea statului român. Ei erau acuzaţi că lovesc în fibra poporului român, mai ales a ţăranului, prin cumpărarea produselor agricole la preţuri de nimic şi împânzirea satelor cu cârciumi, la care vând produse alcoolice falsificate; ei ocupă slujbele cele mai bine plătite, înlăturând pe funcţionarii români; ei au ajuns să copleşească, prin numărul lor, oraşele pentru a le deznaţionaliza; ei au invadat Universităţile, urmând să înlăture elita românească; ei sunt stăpânii presei din România; ei sunt proprietarii întreprinderilor industriale şi ai băncilor din ţară; îi cumpără pe politicieni, care adoptă legi şi iau măsuri dirijaţi din umbră de evrei.

Asemenea idei fuseseră propagate şi de A.C. Cuza timp de mai multe decenii, dar aderenţa lor în rândul populaţiei a fost slabă. Din acest punct de vedere. Legiunea Arhanghelul Mihail nu venea cu elemente noi, prin care să se impună în peisajul politic al României.

După eşecul în alegeri, Corneliu Zelea Codreanu şi-a concentrat atenţia spre organizarea Legiunii şi impunerea ei în viaţa politică a României. Problema şefiei nu se punea în nici un fel, deoarece – aşa cum scria Ion. I. Moţa – Legiunea Arhanghelul Mihail “are un şef, neales de nimeni, ci consimţit de cei ce, atraşi de o forţă tainică, au venit să se constituie sub conducerea şefului, celulele ordonate şi disciplinate ale organizaţiei. Acest şef al nostru este Corneliu Zelea Codreanu”. Era una din caracteristicile esenţiale ale Legiunii, într-o vreme în care lupta pentru şefie constituia un obiectiv de bază în celelalte organizaţii politice, iar multe sciziuni şi confruntări au fost generate tocmai de această luptă.

La 1 august 1927, a apărut primul număr al gazetei Legiunii Arhanghelul Mihail, intitulată “Pământul strămoşesc”, care se tipărea la Orăştie, prin efortul părintelui Moţa. În primul număr erau publicate versurile lui George Coşbuc din poezia Decebal către popor: “Din Zei de-am fi coborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori,/ Dar nu-i tot una leu să mori/ Ori câine înlănţuit!/”. Gazeta a devenit un important mijloc de propagandă legionară. În octombrie 1927, “Pământul strămoşesc” avea 2586 de abonaţi, număr considerat de Codreanu ca un succes remarcabil.

Aderenţa la noua organizaţie a fost extrem de slabă. Horia Sima avea să scrie: ”Corneliu Codreanu nu putea să conteze decât pe indivizi izolaţi în oraşe şi sate. Asta era tot ce mai rămăsese din miile de tineri ce luptaseră în rândurile mişcării studenţeşti. Cea mai mare parte dintre ei, luaţi de curentul vieţii, se îndepărtaseră de politică; alţii stagnau încă în incertitudine. În condiţiile acestea sistemul anterior de organizare, întemeiat pe comitete judeţene, nu mai era valabil. Nu se puteau numi şefi de judeţ, acolo unde nu existau decât câteva elemente în fiecare judeţ. Corneliu Codreanu s-a văzut constrâns să adopte un alt sistem de organizare, ce reuneşte într-un ansamblu dinamic şi maleabil cele mai slabe efective existente. De aici necesitatea «cuibului»“. Acesta era alcătuit dintr-un număr de 3-13 oameni, sub comanda unui şef, care era numit de Căpitan. Corneliu Zelea Codreanu a stabilit că: fiecare membru al cuibului desfăşoară o activitate concretă; cuibul rezolvă problemele (de exemplu: săparea unei fântâni, repararea unui podeţ); cuibul este uşor transformabil, din unitate de muncă în unitate de luptă şi invers; creează un mare număr de cadre, deoarece oamenii se pot specializa în arta conducerii; localizează efectul unei trădări sau defecţiuni; este cel mai bun loc unde se poate face educaţie, toţi fiind prieteni, putându-şi destăinui necazurile, putând primi un sfat sau o pedeapsă. Cuibul trebuia să se conducă după şase “legi”: a disciplinei; a muncii; a tăcerii; a educaţiei; a ajutorului reciproc; a onoarei.

Legiunea a fost organizată pe patru secţiuni: de Tineret (Frăţiile de Cruce); de Protecţie; de Ajutor a Femeilor Române; Internaţională. Prima secţie cuprindea tinerii “care se prind cu noi fraţi ca să apere, să cureţe şi să dezrobească pământul nostru strămoşesc, crescând, muncind şi luptând în iubire de ţară, după principiile Legiunii”. Cel înscris avea următoarele obligaţii: să facă 5 abonamente la revista “Pământul strămoşesc”, pe termen de cel puţin 5 luni; să lucreze un sfert de oră pe zi pentru Legiune, sau să dea a 40-a parte din câştig; să boteze cinci copii în credinţa Legiunii, în termen de 5 luni; să-şi ajute fraţii din Legiune. Secţia de Protecţie era alcătuită din oameni maturi, care doreau “să susţină, să încurajeze şi să protejeze sforţările către o viaţă nouă, creştină, românească şi disciplinată, a tinerimii din Legiune”; membrii acestei secţii trebuiau să contribuie la ajutorul Legiunii (un sfert de oră pe zi sau a 40-a parte din câştig), să se ajute şi să se susţină reciproc “în toate întreprinderile şi împrejurările”. Secţia de Ajutor a Femeilor Române viza “restabilirea morală a societăţii româneşti”; mamele trebuiau să-şi crească copiii în credinţa creştină, contra “frivolităţii, a dezgolirii trupului, care dezonorează, urâţeşte şi dezgustă”, să combată “dansurile nesănătoase şi nemorale”, să lupte ca fetele de la ţară să nu mai ajungă servitoare la evrei. În Secţia Internaţională urmau să se grupeze toţi românii aflaţi în afara hotarelor ţării; scopul ei era de a “propovădui” adevărul despre invazia pământului românesc de către evrei, să adune calomniile debitate de evrei la adresa românilor, pentru a fi publicate şi cunoscute în ţară; să ţină legătura cu alte organizaţii similare din lume “în vederea rezolvării problemei jidoveşti”.

Legionarii aveau obligaţia să se conducă după patru “linii”: 1) credinţa în Dumnezeu, prin care considerau că se asigură “contactul cu morţii noştri şi ai neamului”; 2) încrederea în misiunea proprie – “o încredere nelimitată în steaua noastră şi a neamului”; 3) dragostea reciprocă – “ca şi cum am fi fost din aceeaşi familie şi ne-am fi cunoscut de mici copii”; 4) cântecul – ca formă de manifestare a stării lăuntrice; între cântece se numărau: Pe o stâncă neagră – care-l glorifica pe Ştefan cel Mare; Ca un glob de aur – închinat lui Mihai Viteazul; Cântecul lui Avram Iancu; Să sune iarăşi goarna – cântecul Şcolii Militare de Infanterie din 1917; Sculaţi Români – compus de Iustin Ilieşiu şi Istrati, care a fost proclamat Imnul Legiunii.

Legionarii trebuiau să fie mai întâi ei, “oameni noi”, “cu calităţi de erou”, un fel de prototip pentru românul de mâine, care “să frângă în două întreaga istorie şi să pună temeliile începutului unei alte istorii româneşti”. De aici, preocuparea pentru crearea unui mediu special, prin viaţa comună în cuib, în tabere de muncă, în organizaţia şi “familia legionară”, după care legionarul va fi “trimis” în mijlocul lumii: să trăiască, pentru a învăţa să fie corect; să lupte, pentru a se învăţa viteaz şi tare; să muncească, pentru a se învăţa muncitor, iubitor de toţi cei ce muncesc; să sufere, pentru a se oţeli; să se jertfească, pentru a se deprinde cu depăşirea propriei lui persoane, slujindu-şi neamul”. Unde se va duce, legionarul va crea un mediu de aceeaşi natură, va face alţi legionari şi lumea îl va urma; toţi la un loc vor constitui o oaste, o forţă, care va birui.

În Legiunea Arhanghelul Mihail s-au înscris câţiva foşti militanţi în LANC, precum inginerul Gheorghe Clime, avocatul Mile Lefter, inginerul Blănaru. De Legiune s-au apropiat gen. Macridescu şi prof. Ion Găvănescul. Dar, în general, aderenţa a fost foarte slabă. De aceea, Codreanu a decis: “Să mergem să cucerim România! Plecaţi în sate şi strigaţi: – S-a făcut o nouă organizaţie politică, înscrieţi-vă cu toţii într-însa”.

În ziua de 8 noiembrie 1927, a fost organizată, la Iaşi, festivitatea de depunere a primului legământ legionar. Solemnitatea a început prin amestecarea ţărânii aduse de la localităţi istorice: Turda, Războieni, Sarmizegetusa, Călugăreni, Podul Înalt, Suceava, Neamţ, Hotin, Soroca, Alba Iulia, Ţebea, Roşcani, Tg. Jiu, Oituz, Caşin, Prunaru, Turtucaia. Apoi, au fost umplute punguliţe făcute din piele şi legate cu şnur, pe care legionarii le-au primit cu ocazia jurământului pentru a le purta la piept. Primii care au depus jurământul au fost Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu, îmbrăcaţi în costume naţionale, purtând o zvastică mare în dreptul inimii.”

Sursa lucrării: Profesor Ioan ScurtuPOLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEAEditura Mica Valahie, 2012

* Extras din studiile introductive la volumele apărute sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului cu titlul: Totalitarismul de dreapta în România. Origini, manifestări, evoluţie. Documente. 1919-1927, (Bucureşti, 1996) şi Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România, vol. II (1927-1931); vol. III (1931-1934); vol. IV (1934-1938); vol. V (1938-1940); vol. VI (1940-1941); vol. VII (1941-1943), publicate în anii 2000-2009.

Sursa Foto: Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, Vol IV

Sursa: activenews.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre Miscarea Legionara la categoria: Legionari.

Nae Ionescu – Sub semnul Arhanghelului

nae IonescuDintre toate mișcările care, de la război încoace – pentru a nu vorbi decât în strictă contemporaneitate – au încercat să organizeze destinele nației noastre, niciuna nu s-a așezat mai sigur în matca istoriei românești ca cea a tinerilor care stau sub ocrotirea Arhanghelului cu sabia de foc. Este adevărat că ei au norocul să se ridice la viața comunității în momentul UNIC în care structura istoriei coincide în așa grad cu geniul rasei noastre încât e de ajuns să fii cu adevărat român pentru ca gestul tău să creeze perspective imperiale.

Dar când te gândești că atâtea așezări și formațiuni politice – cu o tradiție „mare” și cu o experiență „bogată” – și-au ratat misiunea revoluționară și s-au împotmolit repede în apele stătute care nu dau decât cel mult o perspectivă de broască, trebuie să începi a înțelege că gestul rodnic al tânărului, dar, pentru asta, nu mai puțin bărbatului lor căpitan trece dincolo de îndemânare sau talent și devine răsfrângerea sigură a unui destin.

Trebuie să spun, aici și astăzi, celor de vârsta mea – și, dacă îmi e îngăduit, și celor mai bătrâni decât mine – CĂ, PÂNĂ ACUM, MIȘCAREA ACEASTA NU A GREȘIT NICIODATĂ. Destul ca să ne facă să înțelegem că pe tinerii aceștia, care merg chiuind în luptă și în moarte, nimic nu-i abate din drumul lor; nici violența, nici trădarea; nici lingușeala, nici corupția; nici ademenirea, nici prigoana. Căci nu merg pe drumul lor, ci pe drumul nației, care e al mântuirii, pentru că pe el străjuiește Dumnezeu.

Iar celor mai îndărătnici le voi spune că a trecut momentul în care adeziunea noastră putea să însemne izbânda și împotrivirea noastră – înfrângerea. De întâlnirea noastră cu tinerețea legionară nu mai atârnă decât bucuria de a fi văzut din vreme „lumina cea adevărată” și … un apus fără fulgere. Căci, încă o dată, victoria legionară înaintează ca o necesitate de destin, iar a te împotrivi ei înseamnă a lua istoria în răspăr.

Sursa: miscarea-legionara.info

Urmariti va rog si:

Miscarea Legionara Anticomunista – Interviu cu Domnul Inginer Constantin Iulian