Minuni

Mantuitorul Hristos a salvat de la moarte un grup de 72 de creștini care urmau să fie omorâți de organizatia terorista Boko Harem

vt MANTUITORUL IISUS HRISTOS, Minuni , ,

O poveste miraculoasă depre salvarea unor vieti vine din Nigeria de nord. Un grup de peroane relatează despre o intervenție divină prin care IIsus li s-a aratat la 72 de creștini nigerieni convertiti de la islam, in timp ce acestia așteaptau sa fie executati de catre grupul terorist Boko Harem.

Ce înseamnă când îl visezi pe Dumnezeu sau pe Iisus

Potrivit Barnabas Aid, un grup de 500 de nigerieni s-au convertit din islamisti in crestini. Organizatia terorista Boko Harem a capturat 76 de membri ai grupului. Grupul include bărbați, femei și copii.

Patru dintre conducătorii grupului creștin au fost uciși după ce au refuzat să renege credința în Hristos. Mai apoi văduvele bărbaților au fost abordate cu aceeași întrebare. Înainte de a lua decizia, copiii au venit și au anunțat că Iisus le-a apărut, asigurându-le că vor fi ok, relateaza Breaking News Christian.
Nu după mult timp, Iisus a apărut din nou, de data asta întregului grup de 72 de persoane ramase, spunându-le să nu se teamă, deoarece El îi va proteja. Mantuitorul i-a îndemnat să rămână încrezători în puterea Sa și să nu renunțe la credința lor.

Văduvele acum cu încredere proaspătă le-a spus că nu renunta la Hristos. În timp ce se pregăteau să împuște copiii, cei de la Boko Harem au izbucnit brusc în țipete exclamând „șerpi!” în timp ce fugeau de la locul faptei.  Unii dintre bărbați păreau să moară instantaneu.

Conform Barnabas Fund, toate cele 72 de persoane din grup au supraviețuit experienței. Acum locuiesc în alte regiuni din Nigeria considerate sigure pentru a convietui ca si crestini. Pretotul local creditează apariția lui IIsus si spune că acești oameni nu știau niciun text biblic, toți fiind analfabeți și prin urmare, neavand acces la scripturi, IIsus a venit El insusi la ei. – lightworkers.com

Cititi va rog si alte subiecte interesante la categoriile: MANTUITORUL IISUS HRISTOS, Minuni si Ortodoxie

Publicitate

Astazi in GRECIA, Mantuitorul varsa sange din nou pentru LEPADAREA NOASTRA! Sfanta si Marea Vineri✝️

vt Minuni, Ortodoxie , ,

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoriile: MANTUITORUL IISUS HRISTOS si Ortodoxie

ICOANA MAICII DOMNULUI “PANTANASSA”, VINDECATOARE DE CANCER (15 octombrie). MINUNI, RUGACIUNI, PARACLIS SI ACATIST (si audio)

vt Biserica Ortodoxa, Maica Domnului, Minuni, Ortodoxie , , ,

Related image

Vedeti si: Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”

Pemptousia:

Icoana Pantanassa (Mărturie athonită în România)

Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea şi a fost adusă de către obştea lui Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, obşte care s-a închinoviat la Vatopedi, mănăstire care a devenit astfel din nou de obşte în 1990. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari. Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:

7ut-cr6-o01-tÎntr-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte. În acelaşi moment o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios.

Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Cunoaştem foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului Pantanassa.

De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia după ce au fost aduse—la cererea Patriarhului Moscovei—trei copii ale icoanei Pantanassa: una la biserica Tuturor Sfinţilor din Crasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam. Iată însă că Maica Domnului are de acum două icoane Pantanassa vindecătoare de cancer şi în România: la biserica Rusă din Bucureşti şi la Sf. Mănăstire Oaşa din judeţul Alba [între timp și în alte locuri – n.n.]. Îi îndemnăm aşadar pe credincioşi să alerge cu credinţă la ajutorul acestor icoane, cerând ulei de la candela Maicii Domnului şi aghiazmă şi citind în faţa icoanei Acatistul sau Paraclisul Maicii Domnului (…).

Minuni

icoana-pantanassa-lutonPrezentăm câteva minuni săvârşite de icoana Maicii Domnului Pantanassa culese din bogata arhivă a Mănăstirii Vatopedi.

• Pe data de 30.9.1990 ieromonahul Evdochim, duhovnicul Schitului vatopedin Sf. Dumitru, după ce s-a închinat la icoane împreună cu ceilalţi monahi, în timpul stihoavnei de la Vecernie, s-a aşezat în locul său, în strana aflată în faţa icoanei Pantanassa. Deodată a văzut limpede cum din icoană ies nenumărate raze de lumină. L-a întrebat apoi pe ieromonahul care şedea alături dacă vede şi el lumina şi razele care ies din icoana Maicii Domnului. Acesta îi răspunde că nu vede şi îndată strălucirea razelor a încetat. ”Razele acelea şi lumina care ieşeau din icoana Maicii Domnului Pantanassa mi-au bucurat inima, căci după 60 de ani în Sf. Munte m-a învrednicit Născătoarea de Dumnezeu să văd o asemenea minune” a mărturisit Părintele Evdochim.

• Prezvitera Andrula Papahristodulu din Nicosia, Cipru, ne relatează următoarea întâmplare petrecută către sfârşitul anului 1990. Într-o noapte, pe când dormea, a scos un geamăt puternic, s-a întins şi, cu ochii deschişi, a intrat în comă. Membrii familiei au crezut că a murit. După primul ajutor, a început să dea semne de viaţă. La spital i s-au făcut multe analize, câteva zile în şir şi s-a descoperit astfel că avea tumoră pe creier, trebuind operată de urgenţă. După ce s-a spovedit şi i s-a făcut Sf. Maslu, s-a dus la operaţie cu încredere în Maica Domnului Pantanassa a cărei icoană o avea—chiar şi la spital—mereu cu dânsa. În timpul operaţiei nu s-a reuşit însă extirparea completă a tumorii, rămânând câteva rămăşiţe. Din cauza aceasta avea mari greutăţi (ameţea, nu putea să umble şi să vorbească bine, o deranjau foarte mult zgomotele). A ieşit însă din spital deoarece se apropia sărbătoarea Crăciunului. Într-o zi, pe când se afla întinsă pe pat iar deasupra capului avea icoana Pantanassa, a simţit o bună mireasmă inexplicabilă care a durat în jur de 10 minute, devenind din ce în ce mai puternică. La început membrii familiei nu au simţit nimic. Apoi însă şi-au dat seama şi ei de mireasmă şi au înţeles emoţionaţi că era vorba de cercetarea Maicii Domnului. După câteva zile mireasma s-a repetat, lucru care a convins-o pe bolnavă că Maica Domnului o va vindeca. Mergând din nou la spital pentru examinare, medicul a venit la dânsa cu rezultatul tomografiei şi a întrebat-o mirat: „Aţi urmat vreo terapie în afara spitalului?” „Nu” i-a răspuns bolnava. „Bine, dar pe tomografie nu se vede nimic!” Atunci bolnava i-a mărturisit că se aştepta să nu mai găsească nici o urmă de tumoră şi le-a povestit ce se întâmplase. Medicul i-a răspuns: „Şi eu cred în minunile Maicii Domnului, pentru că mi-a vindecat şi mie fetiţa de 4 ani care suferea de leucemie, iar cum este sănătoasă”. Astăzi prezvitera este complet restabilită şi îi mulţumeşte Maicii Domnului pentru minune.

• La Centrul Oncologic Infantil din Moscova era internat un băieţel de 8 ani pe nume Mihail Iacunin din oraşul Toliati, suferind de cancer la ochi. La capul patului său, în stânga, se afla o iconiţă de hârtie a Maicii Domnului, copie a icoanei Pantanassa. Pe data de 11.11.1991, mama băiatului, care stătea alături şi se ruga Maicii Domnului pentru vindecarea băiatului împreună cu o prietenă pe nume Claudia Ohartina, a văzut cum din icoană ies raze de lumină. Peste câteva zile însă, în timpul nopţii, mama băiatului a constatat cu durere că inima lui Mihail încetase să mai bată. A alergat după infirmieră. Întorcându-se împreună, în timp ce pe culoar şi în salon era întuneric, au văzut cum din icoană două raze de lumină se îndreaptă către trupul copilului mort. Îndată inima băiatului a început din nou să bată. Acest caz a determinat Patriarhia Moscovei să invite o delegaţie vatopedină, în frunte cu Arhimandritul Efrem, pentru a aduce la Moscova două copii ale icoanei Pantanassa (la dimensiunile celor aduse în România). Recent o nouă copie a fost dusă la Mănăstirea Valaam, cu două luni înainte de pelerinajul icoanelor Pantanassa în România.

• Pavel Ipaspistis din Drama, Grecia, scrie: „Am vizitat mănăstirea Vatopedi în vara anului 1994. Ghidul mănăstirii ne-a vorbit despre icoana Pantanassa care vindecă bolile de cancer. Deoarece mama mea avea o astfel de problemă a pielii feţei, m-am rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în genunchi, ca să o vindece, promiţându-i că voi lăsa la icoană cruciuliţa mea de aur. Plecând de la mănăstire am luat cu mine ulei de la candelă pe care l-am dat mamei. După ce s-a uns cu acel ulei, cancerul de piele a cedat. Mergând din nou la spitalul din Drama pentru obişnuita cauterizare, i s-a spus că nu mai este nevoie, pentru că tumora nu mai există. De atunci mama s-a vindecat complet.”

• N. Papaevripidis, refugiat din Morfu, Cipru, scrie: „Mama mea se afla la spitalul „Macarios” din Nicosia, suferind de cancer în regiunea rinofaringiană, cu multiple hemoragii din nas şi din gât. Cancerul a fost certificat şi prin biopsii şi analize. Peste două zile trebuia operată. Seara eram acasă şi mă uitam la televizor. Era o emisiune a canalului „Logos” şi vorbea Egumenul Sf. Mănăstiri Vatopedi, Arhimandritul Efrem. La un moment dat a menţionat minunile icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Imediat mi-am făcut cruce, m-am rugat Maicii Domnului şi i-am făcut o făgăduinţă. Toate acestea se petreceau în februarie 1995. A doua zi o echipă de medici a spitalului „Macarios” au venit la patul mamei pentru control. Şeful comisiei de examinare, stupefiat, a strigat către ceilalţi: „Credeţi în minuni? Nu mai are nimic!” Într-adevăr, se vindecase complet, nemaifiind nevoie de operaţie. Mama se numeşte Evdochia Papaevripidis, are 80 de ani şi locuieşte la Limassol, Cipru”.

• Panaghiotis Iconomu din Larisa, Grecia, ne scrie în ziua de 22.12.1995: „Vă scriu despre o minune care mi s-a întâmplat mie, nevrednicului, prin intermediul icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Sufeream de o boală la ambele urechi, din care ieşea un lichid cu miros dezgustător. De asemenea, aveam o mâncărime insuportabilă. Când, cu harul Maicii Domnului, am venit la Mănăstirea Vatopedi în februarie 1995, am auzit de la stareţul mănăstirii o minune a icoanei Pantanassa. În aceeaşi clipă nădejdea mântuirii mele s-a îndreptat către uleiul făcător de minuni de la candela icoanei Pantanassa şi i-am făgăduit Maicii Domnului că dacă mă fac bine voi lăsa la icoană crucea mea de aur de la botez. După un interval de trei luni de zile, mirosul urât din urechi a dispărut, diminuându-se şi mâncărimea. Astăzi când vă scriu sunt complet vindecat şi îi dau slavă lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Sale”.

• În ziua de 18.3.1996 o femeie i-a povestit protopopului Artemie Vladimirof, proestamenul bisericii Tuturor Sfinţilor din Crasanoe Selo, Moscova—unde a fost adusă una din copiile icoanei Pantanassa—un caz petrecut în familia ei după rugăciuni stăruitoare în faţa icoanei. Fiul său se droga de mulţi ani cu narcotice foarte puternice. Toate încercările de a-l face să renunţe la ele au rămas zadarnice. Într-o zi, când femeia s-a întors acasă după ce se rugase la biserică în faţa icoanei Pantanassa, fiul său i-a cerut să-i dea din aghiazma care tocmai se sfinţise la icoana Maicii Domnului, spunându-i totodată că s-a hotărât să întrerupă definitiv narcoticele şi că vrea să urmeze o profesie prin care să ajute pe cei dependenţi de droguri. De atunci au trecut trei luni. La examenul medical doctorii au constatat absenţa desăvârşită a urmelor a droguri şi regenerarea completă a organismului tânărului. Acum acesta urmează cursuri de calificare la Centrul Oncologic din Moscova. Astfel Maica Domnului l-a salvat pe acest tânăr de la moarte.

• Liudmila avea o tumoră malignă cât o măslină în regiunea feţei care a dispărut complet după ce s-a uns pe faţă cu ulei în timpul săvârşirii Paraclisului icoanei Pantanassa la biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova (martie 1996).

Continuă lectura →

Cornelia Diaconescu – Femeia Din Romania care a vizitat Raiul si Iadul unde l-a vazut suferind pe Papa De La Roma

vt Minuni , ,

Papa Ioan Paul al II-lea si Michael Jackson au fost zariti si de catre Angelica Elizabeth Zambrano intr-o experienta asemanatoare:

Angelica Elizabeth Zambrano Mora zice ca i-a vazut in IAD pe PAPA IOAN PAUL AL II-LEA si pe MICHAEL JACKSON / Posibil sa fie in iad, ATENTIE MARE insa: aceasta femeia va duce tot acolo …

Urmariti va rog si:

 

Vedenia unui calugar anonim de la Muntele Athos care a văzut pe Domnul Hristos

vt MANTUITORUL IISUS HRISTOS, Minuni ,

20525542_1554883904563552_2774258737859154191_n

M-am sculat odată, într-o noapte, pe la miezul nopţii, ca să citesc canonul Sfintei împărtăşanii cu metaniile şi să-mi fac rugăciunile de pregătire pentru Dumnezeiasca Liturghie, după „Ceea ce eşti mai cinstită”. Pentru că în ziua precedentă, seara, mi-am ostenit trupul peste măsură, după care mi-am silit şi inima la rugăciune peste măsură, până la durere, am slăbit atât de mult în starea mea exterioară, ca şi în cea lăuntrică, încât nu am mai putut nici să mănânc ceva de seară, şi am adormit aşa, nemâncat şi slăbit.

Pe la miezul nopţii deci, sculându-mă din somn, slăbiciunea inimii mele şi a trupului era aceeaşi – adică pieptul meu încă nu-şi revenise din durerea pe care o suferise de silirea rugăciunii şi nici trupul meu nu se odihnise de osteneala peste măsură la care fusese supus. De aceea, neputând să stau în picioare, după obicei, am stat jos, îndreptat cu faţa spre răsărit. Şi aşa stând, lucram rugăciunea nu cu multă silire, din pricina pe care tocmai am spus-o, însă nu fără durere înlăuntrul pieptului şi nu fără suspine grele ale inimii. Ci, având dureri, suspinam deseori din adâncul fiinţei mele, amintindu-mi de mult meşteşugită viclenie a demonilor, de nevrednicia mea şi de toate cele-lalte datorii ale mele pe care totdeauna le datorez lui Dumnezeu şi pe care nu le împlinesc niciodată cum trebuie.
Am petrecut astfel aproape o oră şi am adormit aşa cum şedeam. Şi am văzut deodată în vedenie unele lucruri tainice, pe care limba se încurcă şi nu poate a le grăi. Şi unele din acestea au plecat din amintirea mea de îndată ce mi-am venit în fire, pentru că erau prea înalte şi întru totul de neînţeles şi de necuprins cu mintea. Altele însă, cu toate că mintea mea se roteşte în jurul lor şi înfăţişarea lor este întipărită în cugetul meu, limba mea nu le poate povesti cu claritate şi în amănunt aşa cum sunt întipărite în sufletul meu. însă atât cât ajunge cunoaşterea mea scurtă şi cât poate limba mea barbară, vorbesc şi spun.

Am văzut deci, în vedenie, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Arhiereul nostru multdorit şi preadulce, îmbrăcat în veşmânt arhieresc şi slujind după rânduiala Bisericii noastre. Dar şi Hristos însuşi şi veşmântul Lui arhieresc mi se înfăţişau ca ceva cu totul de necuprins cu mintea.

Eu, cel din urmă, şi duhovnicul meu slujeam împreună cu Hristos, dar Hristos era Cel care, în chip de neînţeles, aducea şi Se aducea jertfă. Deoarece Hristos însuşi, deşi noi slujeam împreună cu El, cu toate acestea spun, El era săvârşitorul. Slujea împreună cu noi şi un diacon care, atunci când pomenea numele creştinilor, plecându-şi capul spre Hristos, sau mai bine şi mai pe faţă să spun precum proorocul: „Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi”, plecându-Şi Hristos urechea către diacon a spus: „Să aibă şi aceştia parte împreună cu Mine în împărăţia Mea”. Dar pe diacon n-am putut să-l cunosc cine era.
Din obştea stareţului meu, câţiva erau de faţă la Liturghie, dintre care şi doi fraţi (pe care-i cunoşteam foarte bine) ale căror feţe erau ca feţele îngerilor şi străluceau de harul lui Dumnezeu. Raze strălucitoare şi aurii ieşeau din feţele lor. Schima lor şi crucea pe care o ţineau în mâini erau mai strălucitoare decât fulgerul. Iar îmbrăcămintea lor nu pot să spun în cuvinte cum era, nici chiar dacă aş avea limba îngerilor. Dar în mintea mea stricată şi în cugetul meu răvăşit este întipărită înfăţişarea slavei şi a frumuseţii acestor veşminte.
Eu, de îndată ce am văzut că veşmintele acestora şi harul şi slava feţelor lor întreceau cu mult orice minte şi orice cugetare omenească, m-am minunat şi sufletul meu a prins mare evlavie pentru ei, ca pentru dumnezeieştii îngerii şi prietenii lui Hristos. Iar camilafca lor era de multe ori mai albă decât zăpada.
In timpul Dumnezeieştii Liturghii, stareţul meu era copleşit de o bucurie nespusă şi veselia inimii lui se revărsa pe faţa lui. Insă inima mea fiind cuprinsă de evlavie încă de la începutul Liturghiei, eu plângeam întruna de bucurie şi mă lăsam copleşit de dulceaţa nemăsurată a sufletului. Văzând în faţa mea pe preadulcele Iisus, Cel mai presus de orice dulceaţă, plângeam bucurându-mă şi minunându-mă totodată, deoarece mă învrednicisem să gust din preadulcea vedere şi arătare a lui Iisus, Stăpânul meu şi Dumnezeul meu, pe care demult sufletul meu o dorise şi pentru care ardea inima mea, căutându-o cu şuvoi de lacrimi.
Când L-am îmbrăţişat, la preacuratul şi multdoritul Lui piept am simţit în cele dinlăuntru ale mele Duhul cel Sfânt („Şi Duh nou înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele”, cum spunea David), care-mi încălzea duhul şi inima şi mai mult în iubirea lui Iisus însuşi şi mă făcea să mă topesc în ceasul acela, precum se topeşte ceara, de evlavia ce eram cuprins, care sălta în inima mea ca ceva viu şi făcea ochii mei să verse lacrimi dulci şi multe în faţa lui Iisus, ca două izvoare răcoroase şi reci.

Luând eu atunci ceva curaj din toate acestea, mi-am deschis necurata mea gură şi am spus cu smerenie lui Hristos, vărsând lacrimi: „Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta”. Şi am auzit limba lui Iisus, mai dulce decât zahărul şi decât mierea mai îndulcitoare: „Să fie aşa cum ai spus”. (O, Dumnezeiescul! O, Preaiubitul! O, Preadulcele Tău glas pe care l-a vorbit cea întru totul adevărata Ta gură, Hristoase al meu!)

Am spus iarăşi, cu toată evlavia către Stăpânul meu Hristos: „Iartă-mă, Doamne, că îndrăznesc să vorbesc puţin în faţa Ta, să spun câteva lucruri pe care de mult doream să Ţi le spun”. Şi mi-a spus Mântuitorul: „Vorbeşte cu curaj şi nu te teme de nimic”. Atunci i-am spus cu multă smerenie şi cutremurare: „Spune-mi, Doamne, cărticica aceea a mea smerită, pe care am scris-o despre rugăciunea minţii, am scris-o cu harul Tău sau nu?”Şi Acesta mi-a răspuns: „Da, cu harul Meu a fost scrisă”. Atunci am spus iarăşi: „După ce să înţeleg, Doamne, că a fost scrisă cu harul Tău?” Mi-a spus Mântuitorul: „Din evlavia de care eşti cuprins atunci când scrii”. Iarăşi am spus eu: „Şi cum este aceasta, Doamne? Deoarece uneori când scriam atâta evlavie îmi venea, încât curgeau şuvoi lacrimile din ochii mei Alteori însă eram cuprins de prea putină evlavie, încât numai ce se umezeau un pic de la aceasta”.

Mi-a spus Mântuitorul: „Atunci când, scriind, erai copleşit de evlavie şi de lacrimi, Duhul Meu cel Sfânt era Cel care-ţi vorbea. Când, scriind, erai numai puţin cuprins de evlavie, atunci era cercetarea harului Meu, care atunci când se lua de la tine înceta deodată şi evlavia. De aceea nu mai puteai să scrii cu libertatea minţii, cu toate că doreai. Iar dacă scriai ceva, scriai fără dulceaţa duhovnicească a cugetului, de aceea te şi opreai”. Am spus iarăşi eu: „Spune-mi, Doamne, de ce uneori vedeam cu ochii minţii nenumărate înţelesuri duhovniceşti pe care văzându-le doream nespus să le scriu toate cu multă râvnă, dar nu puteam să le duc toate, ci numai foarte puţine dintre acestea puteam ţine, pe care le şi însemnam? Celelalte, cu toate că le vedeam cu ochii minţii, mintea mea nu putea să le păstreze şi să le pună în scris şi din pricina aceasta aveam mare supărare”. Mi-a spus Mântuitorul: „Atunci când Eu îţi arătam în vedenie nenumăraţi porumbei albi ca zăpada, al căror număr era ca nisipul mării, iar tu prindeai numai puţini, pe cei care zburau în jurul tău, şi te bucurai pentru cei pe care-i prindeai, dar te întristai deoarece nu puteai să prinzi mai mulţi; din porumbeii aceia pe care-i prindeai atât am binevoit Eu să însemnezi despre rugăciunea minţii, cât poate firea omenească să pună în lucrare. Ceilalţi porumbei, pe care numai îi vedeai, dar nu-i puteai prinde, arătau înţelesurile acelea care am binevoit să nu fie însemnate despre rugăciunea minţii, care sunt cu putinţă omului numai să le vadă şi să le dorească, dar nu şi să le împlinească”.

Am spus iarăşi eu: „Şi de ce, Doamne, uneori unele preadulci înţelesuri se roteau în jurul minţii aproape precum se roteşte vulturul deasupra unui loc unde vrea să se aşeze, şi dintr-o dată, când credeam că sunt gata să se lipească de minte, se făceau nevăzute, precum şi vulturul uneori când se pregăteşte să se aşeze se înalţă deodată mult în aer şi zboară unde vrea?” Mi-a spus Mântuitorul: „Nu ştii, atunci când vedeai porumbeii, unii dintre ei, numai ce-i vedeai un pic aproape de tine, se înălţau drept în sus, în aer, şi nu-i mai vedeai, sau nu ştii că judecăţile Mele sunt adânc de nepătruns?”

Am spus iarăşi eu: „Doamne, când îmi arătai acei nenumăraţi porumbei, am văzut şi un râu, care se vedea ca ieşind din mijlocul pământului şi curgea încet-încet, cu o linişte preaminunată. Câţiva porumbei care zburau deasupra râului loveau cu aripile lor apele râului ca şi când se bucurau şi se jucau. Ce însemna, Doamne, acel râu şi ceea ce făceau porumbeii?” Mi-a spus Mântuitorul: „Acel râu înseamnă evlavia veşnică ce izvorăşte din acele inimi care ajung la iubirea Mea. Iar ceea ce făceau porumbeii arată bucuria cu care se bucură harul Meu de inima zdrobită şi copleşită de evlavia sfântă”. Am spus iarăşi eu: „Ce este aceasta, Doamne? Uneori simt că, izvorând din inima mea unele înţelesuri, iese în acelaşi timp de acolo şi o mângâiere foarte vie, care în chip negrăit mângâie cugetul meu, aşa cum îl mângâie pe călătorul ars de arşiţa verii aerul acela răcoros care iese de acolo de unde ies vanele apelor”. Mi-a spus Mântuitorul: „Aceasta este ceea ce am spus Eu în Evanghelia Mea: Cel care crede în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”.

Am spus iarăşi eu: „De ce, Doamne, uneori, când dorm, simt în inima mea fierbere şi iarăşi o fierbere, când a numelui Tău dumnezeiesc, pentru că inima mea spune singură:«Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă»; când a preaslăvitului nume al Preacuratei Tale Maici, deoarece spune inima mea singură: «Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te cea plină de har, Mărie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre»?”

Mi-a spus Mântuitorul: „Când simţi că în somn fierbe de la sine în inima ta şi în gura ta rugăciunea minţii, când a numelui Meu, când a Preacuratei Mele Maici, să ştii că în ceasul acela urmează să fii cercetat de Mine sau de preacurata Mea Maică. Atunci harul Meu, care păzeşte inima ta, îţi mişcă inima pentru a o pregăti să primească cercetarea Mea sau a Maicii Mele. Aşa cum fac oamenii împăratului, care păzesc vreo ţară a împărăţiei şi care, atunci când sunt anunţaţi că urmează să vină împăratul sau împărăteasa în ţara aceea, înştiinţează toată ţara şi îndeamnă pe toţi să se pregătească şi să iasă în întâmpinarea împăratului sau a împărătesei, după cum s-a întâmplat de multe ori şi în inima ta. Şi iarăşi, tot în ţara aceea unde stau oamenii împăratului, atunci când află că duşmani ai împăratului au năvălit asupra ţării aceleia cu multă duşmănie, pe faţă sau în ascuns, voind să supună ţara aceea şi să stăpânească ei peste ea, oamenii împăratului sună alarma şi adună pe toţi cetăţenii ţării să lupte cu toată puterea lor împreună şi să se opună până la moarte trădătorilor şi duşmanilor împăratului, pe unii dintre aceştia ucigându-i, pe alţii pedepsindu-i cu pedepse înfricoşătoare, până când vor reuşi să-i alunge, după cum s-a întâmplat de multe ori şi cu tine, cu harul meu”.

Atunci eu am spus: „Doamne, deoarece din toate acestea am fost încredinţat că cele însemnate în această smerită carte a mea sunt de la harul Tău, te rog, primeşte să Ţi-o închin Ţie, ca fiind a Ta, şi ce vei dori Tu, aceea să faci cu ea”. Mi-a spus atunci Mântuitorul: „Nu te îngriji tu de aceasta, adică acum ascunde-o, şi când voi dori Eu, o voi trimite din muntele acesta.” Acestea spunând, Mântuitorul nu S-a mai arătat, făcându-Se nevăzut din faţa mea.

Şi în timp ce cercetam eu cele spuse, aflându-mă încă în vedenie, iată, aud un glas asemănător la dulceaţă cu un glas de înger, iar la ton şi la tărie ca glasul multor oameni care vorbesc cu putere. întorcându-mă, iată văd pe stareţul meu, care cânta cu glas mare şi cu nemărginită dulceaţă în glas, ca un înger al Domnului: „Bucură-te, uşă a Domnului prin care nu se trece, bucură-te, zid şi acoperământ al celor care aleargă la tine, bucură-te, liman netulburat, cea care ai născut în trup pe Făcătorul tău şi Dumnezeu, nelipsit rugându-te pentru cei care slăvesc şi se închină naşterii Tale”.
Şi cu acest cuvânt mi-am venit şi eu în sinea mea din vedenie şi n-am putut în ziua aceea să opresc inima mea din trezvia sfântă care o copleşea când îşi amintea de vedenia care mi s-a arătat.

Iar Dumnezeului nostru slavă, putere, laudă şi închinare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pr. Constantin Coman, Erminia Duhului, Editura Bizantină, București 2002, p.253-258.

Vedenie preadulce a scriitorului despre carte, dacă aceasta a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu (Isihast anonim, Vedere duhovnicească). Este vorba de un manuscris descoperit la Sfântul Munte şi datat 1851, al cărui autor nu este cunoscut. A fost publicat pentru prima dată de Editura Orthodoxos Kypseli din Tesalonic în anul 1978. În româneşte a fost publicat de Editura Bizantină în 1999. – ganduridinortodoxie.wordpress.com

Urmariti va rog si:

O mare minune din vremea noastră! Vedenia despre RAI si IAD pe care a avut-o un om din fosta Iugoslavie în anul 1976

vt Minuni, Ortodoxie ,

Mă străduiesc din toate puterile să povestesc faptele pe care le-am trăit în ziua de 11 iulie 1976, în cel de al 48-lea an al vieţii mele. În urma vedeniei duhovniceşti pe care am avut-o atunci, viaţa mea s-a schimbat cu desăvârşire.

Imagini pentru raiul si iadul

Fiind invalid de război, în fiecare an merg să fac tratament medical la una din staţiunile noastre balneare. Astfel, în anul acela, 1976, sfârşitul lui iunie şi o parte din luna iulie le-am petrecut la băile Matarusca, fiind găzduit la hotelul Ziţa.

După zece zile de tratament, la 9 iulie am întrerupt provizoriu şederea mea la Matarusca şi m-am întors acasă în Kragughievaţ, pentru a lua parte la parastasul unei rudenii apropiate. După parastas, în ziua următoare, adică la 11 iulie, puţin înainte de ora 10, am plecat de acasă cu automobilul meu spre băile Matarusca, pentru a continua tratamentul început.

Când am ajuns la podul lui Ibar, în Kralievo, circulaţia era întreruptă, datorită, precum spuneau şoferii prezenţi, unui accident de circulaţie, întâmplat lângă depozitul de benzină, în drumul către mănăstirea Ziţa. Accidentul lăsase maşinile răsturnate şi îngreuia circulaţia, dar în aceste împrejurări ce poţi face?

Trecând pe pod, am luat-o spre dreapta, pe drumul care duce la mănăstirea Ziţa. La o depărtare de câteva zeci de metri de pod, se afla staţia locală de autobuze pentru transportul călătorilor spre mănăstirea Ziţa şi spre băile Matarusca. În staţie, câteva zeci de călători aşteptau autobuzul, iar între ei se aflau şi un călugăr şi o călugăriţă de o uimitoare frumuseţe.

În această parte a drumului, terenul era puţin înclinat şi aveam o bună vizibilitate; având şi viteză mică, am putut vedea bine ce se petrecea înaintea mea. Am observat că monahul era de statură mijlocie, cam de 70 de ani, cu barba albă, deasă şi ondulată, dar după mişcare părea să nu aibă mai mult de 50 de ani. Purta rasă neagră, nouă şi culion cu camilafcă neagră, care cădea pe spate. La piept purta legat cu lanţ sau cordon o cruce luminoasă şi de un alt lanţ, un engolpion sau o iconiţă cu Maica Domnului şi Iisus Hristos. Călugăriţa de lângă el purta şi ea haină intens neagră şi pe cap avea culion la fel ca şi călugărul, numai că vălul ei negru cădea pe umeri. Era de statură mijlocie, cu ochi mari şi frumoşi. La gâtul ei atârnau, ca şi la monah, Cruce şi engolpion, care străluceau la soare. Eu atunci nu ştiam cum este îmbrăcămintea călugărească.

Călugărul şi călugăriţa făceau semn cu mâna ca să oprească vreo maşină din cele ce treceau pe lângă ei, dar în zadar. Nici un şofer nu voia să oprească deşi în multe automobile erau locuri libere pentru două persoane, ba şi pentru mai multe. În sinea mea am osândit pe şoferii care puteau să-i ia, dar nu voiau. De ce nu-i iau? mă întrebam eu, doară şi călugării sunt oameni ca şi noi! De ce toţi îşi întorc capul de la ei? Nu puteam suferi această lipsă de bunăvoinţă faţă de călugări şi m-am hotărât să-i iau eu, în cazul că nu mi-o va lua altul înainte. Dar nu i-a luat nimeni! Cum am ajuns aproape de ei, mi-au făcut şi mie semn să opresc. Am ieşit din rând cu automobilul şi m-am oprit alături, ca să-i iau. Atunci călugărul s-a apropiat şi mi-a zis: „Dumnezeu să ajute!” şi eu i-am răspuns: „Dumnezeu să vă ajute”. Nu obişnuiam să salut aşa, fiindcă nu credeam în Dumnezeu, dar i-am răspuns aşa ca să-i fac plăcere. M-a întrebat apoi dacă pot să-l duc pe el şi pe soră până la mănăstirea Ziţa. I-am răspuns că pot şi i-am invitat să intre în maşină, deschizând portiera din dreapta şi ridicând scaunul din faţă, ca să intre în spate unul după altul. Când s-a apropiat de maşină, călugăriţa a pomenit şi ea pe Dumnezeu şi eu i-am răspuns de asemenea: „Dumnezeu să vă ajute”. A intrat ea întâi în maşină şi s-a aşezat în spatele scaunului meu, apoi a intrat şi călugărul şi s-a aşezat alături. Ca să se simtă mai bine le-am zis: „Staţi în voie că este loc, nu vă înghesuiţi”. La care călugărul mi-a răspuns cu bunăvoinţă: „Nu ne înghesuim Duşane, numai tu să conduci bine”.

După acest răspuns am tăcut şi am închis uşa bine, ca să nu se deschidă cumva în timpul mersului. Fiindcă mă aflam în afara şirului maşinilor care circulau pe drum, aşteptam ca să-mi facă cineva loc spre a continua drumul cu pasagerii mei.

În timp ce aşteptam, călugărul mă întrebă: „Nu-i aşa Duşane, că te întorci de la parastasul din Kragughievaţ?”. A pus întrebarea şi tot el a răspuns. M-a surprins de unde îmi cunoaşte numele şi ştie de unde vin. Surprins, n-am mai avut timp să mă gândesc şi i-am răspuns: „Da, vin de la Kragughievaţ. Ieri am avut parastasul de un an al uneia dintre rudeniile mele”. Călugărul mă ascultă şi continuă: „Şi acum mergi la Matarusca, deşi nu faci băi”. „Nu îndrăznesc să fac, i-am zis, pentru că apa este foarte caldă şi după fiecare baie trebuie să mă păzesc mult ca să nu răcesc şi să nu mă simt mai rău decât înainte”.

Abia a încetat călugărul să vorbească şi a început călugăriţa: „De unde eşti Duşane? Din Zacuta?”. Tot aşa făcea şi ea; punea întrebarea şi tot ea răspundea. Apoi a continuat: „Duşane, toţi ai tăi sunt bine sănătoşi: tata-Dumitru, mama Darenca, sora Duşanca, fratele Dragoliub. Ei cred în Dumnezeu şi cinstesc pe sfântul patron al casei, dar sunt nestatornici. Îndată ce se supără puţin înjură mult de cele sfinte. Fratele tău Milovan are şcoală înaltă şi este mare învăţat, dar şi mare ateu”.

După ce ea a tăcut, a continuat călugărul: „Şi tu, Duşane, crezi că Dumnezeu a făcut pe om şi nu eşti adeptul acelei concepţii că omul provine din maimuţă, dar nu te rogi lui Dumnezeu. Ai însă inimă bună şi eşti cinstit. De trei ori ai avut ocazii potrivite ca să te îmbogăţeşti, dar n-ai voit s-o faci în chip necinstit. Şi ai bunăvoinţă faţă de bătrâni şi săraci. Bunătatea ta te-a făcut să opreşti maşina, cum ai făcut azi şi spre binele tău. Ai răspuns la semnul nostru şi ne-ai luat, pe când ceilalţi la care le făceam semn, întorceau capul şi plecau. Mai bine nu se năşteau decât să se poarte în acest fel”.

Continuă lectura →

Viata si marile minuni savarsite de Sfantul Dionisie din Zachint

vt Minuni, Ortodoxie ,

Din minunile Sfantului Dionisie Episcopul Eghinei:

Doua mari minuni savarsite de Sfantul Dionisie din Zachint.

Un tanar fără ochi și-a recăpătat vederea.

În cei 50 de ani petrecuți în Mănăstirea Sfântului Dionisie am văzut foarte  multe minuni pe care le-a făcut Sfântul, Insuși, una dintre acestea este urmatoarea:
In satul Banat Zanchint un copil de 7-8 anisori se juca in via familiei. S-a intamplat ca pe aceleasi meleaguri in acelasi timp sa se si vaneze. Unul din vanatori doar ce a vazut ca se ridica o prepelita si a tras spre aceasta, fara sa vada insa copilul ce se juca fiind acoperit de frunzele de vita. Glontul a lovit copilul in fata, mai exact in ochi. Parintii l-au dus imediat la medic, la domnul Dagiada. Doctorul a spus ca trebuie sa scoata globii oculari, in caz contrar va putea muri din pricina infectiei ce ar surveni.

Pana la urma s-au hotărât părinții și doctorul să-i scoată ochii, scufundandu-l astfel in intuneric pentru 20 de ani. Orb cum era, isi asigura cele necesare traiului cersind.

In fiecare an, la hramul Sfantului Dionisie, obisnuiam sa facem procesiune cu sfintele Moaste prin oras. Cu acest prilej multi bolnavi se asezau la pamant ca sa se treaca cu Sfintele Moaste pe deasupra lor. La o astfel de sarbatoare orbul a zis cuiva: „Nu am ochi, as dori sa ma asezi si pe mine pe drum cand va trece Sfantul Dionisie, poate imi va reda lumina ochilor!”

Omul acela bun l-a așezat, iar orbul, când a simțit că Sfantul este deasupra lui, și-a ridicat mâinile și a apucat picioarele Sfântului și din toată inima i-a spus:

„Sfinte al lui Dumnezeu, te rog sa imi dai lumina ochilor ca sa te las sa pleci! Responsabilii procesiunii s-au grabit sa-l indeparteze de Sfant, dar el avea bratele puternice si continua, tinandu-l strans: Nu-l las sa plece! Sfinte da-mi lumina ochilor!”

Dintr-odată a căpătat noi ochi! Sfântul Dionisie pur și simplu i-a dăruit o nouă pereche de ochi!

Această minune mărturisesc că am văzut-o cu ochii mei!

O fetita paralizata se vindeca!

O fetita din California, America era paralizata. Avea o problema serioasa la coloana vertebrala. Adesea atat fetita cat si mama acesteia vedeau in vis un monah, care le spunea sa vina in Zachint promitandu-le ca fetita se va vindeca. Intr-un final s-au hotarat sa vina in insula noastra, ele necunoscand limba greaca.

Un bun doctor din insula, pe nume Cumanis, vorbind bine engleza, a intrebat-o pe mama fetitei cuprins de nedumerire:

‒ Ați venit din California în Zachint? Cine este capabil dintre noi, medicii de aici, să o vindecăm pe fetița dumneavoastră?

Mama le-a raspuns ca au vazut un monah in vis ce le-a indemnat sa vina pana acolo. Medicul a inteles imediat despre cine era vorba si le-a aratat cum sa ajunga la biserica Sfantului Dionisie. Nu intamplător a fost faptul că în acea zi era și ziua de praznuire a Sfantului. Au ajuns la biserica cand se savarsea slujba Vecerniei. In momentul în care am scos racla Sfantului Dionisie în fața ușilor împărătești, deși fetița era paralizată, a făcut un salt și a venit de a îmbrățișat picioarele Sfantului, spunând în grecește (pe care nu o vorbea, așa cum am amintit):

„Acesta venea in California si imi spunea ca o sa ma faca bine!”

Ce s-a intamplat atunci, nimeni nu poate sa descrie. Mama multumindu-i Sfantului a plecat spre casa cu fetita perfect sanatoasa!

(Arhimandritul Hrisostom Ghelbesi)

Minunea Sf. Dionisie din Zachint cu uleiul Maicii Domnului.

Minunea Sf. Dionisie din Zachint cu uleiul Maicii Domnului.

Din satul Marathos al insulei Proti veneau des în insulele Strofadia(insula unde se afla manastirea si mormantul Sf. Dionisie ep. Eghinei) câțiva oameni cu o barcă pentru pescuit.

Odată, o localnica din acele locuri le-a spus respectivilor cu barca:

– Va rog sa luati aceasta sticla cu undelemn pentru candela de la icoana Maicii Domnului, caci am facut o promisiune.

Pe la jumatatea drumului, negustorii s-au sfatuit intre ei:

– De ce sa nu luam noi uleiul batranei ca sa-l mancam? Cumva Maica Domnului se va apuca sa gateasca ceva?

Coboara unul dintre ei in cala, cauta uleiul, dar nu-l gaseste.

Unde l-ai pus? Stau eu la carma si du-te tu sa aduci uleiul! Coboara si acesta dar uleiul nu-l vede nicaieri. Se intrebau intre ei: ce oare s-o fi intamplat.

Doar ce au ajuns în Strofadia, în momentul când au mers să lege corabia de țărm, văd în fața lor sticluța cu ulei. Copleșiți de acest eveniment, au adus sticluța la noi, la mănăstire, spunând:

‒ Părinte, am vrut să folosim uleiul văduvei la mâncare, însă Maica Domnului ni l-a luat din barcă. Luați-l sfinția voastră pentru a aprinde candelele.

(Minune relatata de catre ieromonahul Hrisostom de la Manastirea Sf. Dionisie din Zachint.)

Viata Sfantului Dionisie

Sfantul Dionisie, Episcopul Eghinei, este praznuit de Biserica Ortodoxa pe 17 decembrie. Sfantul Dionisie s-a aratat asemenea unei stele stralucitoare inca din anii tineretei sale, asemenea multor mucenici si sfinti care au trait dupa caderea Constantinopolului. Sfantul Dionisie s-a nascut in Insula Zakynthos in 1547, intr-o familie cunoscuta in intreaga insula pentru buna conditie sociala si bunastarea materiala. La o varsta timpurie, acesta a lasat insa toate acestea in urma, statutul social si bogatia, si a mers la Manastirea Maicii Domnului Bucuria Tuturor, din Strofadia, pe o mica insula aflata in Marea Ioniana, la sud de Zakynthos.

Dupa ce a primit tunderea in monahism si a fost hirotonit preot, Sfantul Dionisie a mers intr-un pelerinaj in Tara Sfanta. Itinerariul l-a purtat prin Atena, iar Mitropolitul de atunci al orasului, Nicanor, care a observat si a apreciat viata duhovniceasca si virtutile Ieromonahului Dionisie, a dorit sa-l aiba ca ajutor. In scurta vreme l-a hirotonit Episcop de Eghina. In vechiul oras Eghina inca poate fi vazut tronul din piatra de pe care Sfantul Dionisie predica crestinilor.

Insula Eghina este un loc binecuvant ce a fost sfintit de doi mari Sfinti ai Bisericii: in acele zile, de Sfantul Dionisie, iar mai recent, de Sfantul Nectarie, episcopul Pentapolei. Amandoi au primit darul facerii de minuni si, de aceea, amandoi sunt numiti de Biserica “facatori de minuni”.

Dupa ce si-a slujit eparhia un timp indelungat, Sfantul Dionisie s-a retras alegand sa se intoarca Zakynthos, unde si-a petrecut restul vietii ca staret al Manastirii Anafonitria. Acesata inseamna ca un adevarat calugar, chiar daca ajunge pe treapta de ierarh si este hirotonit episcop, nu uita niciodata ca, mai intai de toate, este monah.

In Manastirea Anafonitria sfintenia omului lui Dumnezeu a stralucit din nou. Intr-o zi, un om a venit in chilia sa, un fugar care se temea si cauta ocrotire. Mainile sale erau patate de sange omenesc: tocmai il ucisese pe fratele Sfantului Dionisie. Cand sfantul a auzit aceasta, s-a mahnit profund, insa nu s-a lasat biruit de manie si ura, ci a deschis usa chiliei sale lasandu-l pe criminal sa scape, sa se ascunda si sa supravietuiasca. Mai mult, cand rudele celui ucis – si ale Sfantului Dionisie – si autoritatile civile, au venit in chilia sa pentru a intreba de criminal, Sfantul Dionisie a marturisit ca nu l-a intalnit si ca nu cunoaste nimic. De aceea, intr-o poezie ce vorbeste despre virtutea sfantului, un poet din Zakynthos scrie: “robul lui Dumnezeu ce s-a sfintit in momentul in care a pacatuit”.

Pacatul sfantului a fost faptul ca l-a ascuns pe ucigasul fratelui sau spunand ca nu-l cunoaste. De aceea, spunem ca nu exista o masura omeneasca potrivit careia sa judecam fapta Sfantului Dionisie. Exista doar o singura masura: cuvintele lui Hristos, atunci cand zice: “Iubeste-ti vrasmasii”.

Sfantul Dionisie a trecut la cele vesnice in 1624, la varsta de 77 de ani. Potrivit dorintei sale, trupul sau a fost inmormantat la manastirea sa de metanie din Strofadia. Cand, dupa multi ani, oamenii au dorit sa mute moastele sale, trupul a fost descoperit intreg si intact, imbracat in vesmintele episcopale, asa cum fusese inhumat, raspandind un miros de buna mireasma.

Sfintele sale moaste au fost apoi duse in Zakynthos,  unde sunt cinstite de catre numerosi pelerini in Biserica Sfantul Dionisie.

In 1703 Sfantul Sinod al Patriarhiei Ecumenice l-a canonizat oficial si l-a inclus in calendarul bisericesc. – impantokratoros.gr

Alte minuni si sfaturi duhovnicesti, puteti gasi la categoriile Minuni si Ortodoxie.

Minune la Sfânta Liturghie – „Cum este cu putință asta? Cum luminează acum mai tare lumânarea?”. Dar când și-a ridicat capul, a văzut înaintea sa, la vreo trei-patru metri, stând un Înger cu mult respect și evlavie.

vt Minuni, Ortodoxie, Sfanta Liturghie , ,

La o priveghere, un oarecare preot, după ce a început Proscomidia, se chinuia să citească numele de pe pomelnice la o lumânare de ceară.

Dar, dintr-odată, a observat că lumina de la lumânare, care era alături de el, a devenit foarte puternică. Atunci s-a întrebat în sinea sa: „Cum este cu putință asta? Cum luminează acum mai tare lumânarea?”. Dar când și-a ridicat capul, a văzut înaintea sa, la vreo trei-patru metri, stând un Înger cu mult respect și evlavie.

La început a încremenit, a devenit ca o statuie de marmură și i-a trebuit multă vreme să-și revină. Însă prezența Îngerului i-a îndulcit sufletul în așa măsură, încât umilința, mărindu-se treptat înlăuntrul său, a pricinuit multă dulceață sufletului său și o unire cu sfântul Înger ce era de față. Și Îngerul fiind de față, a sfârșit Proscomidia, după care a spus: „Binecuvântată este Împărăția…”. Și a început Dumnezeiasca Liturghie. Iar sfântul Înger a stat lângă preot până ce a sfârșit și consumarea Sfintelor.

Preotul nu-și putea stăpâni emoția, umilința și teama, care-l cuprinseseră în fața acestei prezențe îngerești, pentru că era un fapt care i se întâmpla pentru prima dată în viața sa. De altfel, aceste evenimente se petrec – nu știu, poate greșesc – o dată său de două ori în viața unui preot evlavios și smerit.

Cu siguranță vor exista și alți preoți evlavioși și plini de Har, care au experiențe dumnezeiești, poate și mai des!
Preotul a rămas în biserică. Nu s-a dezbrăcat, ci s-a așezat pe un scaun în Sfântul Altar și plângea mereu. Plângea și nu-și putea reveni din umilința, teama și zdrobirea ce-l stăpâneau. Și a rămas așa pentru multă vreme, desfătându-se cu emoție și smerenie de toate cele pe care le-a trăit în timpul Dumnezeieștii Liturghii în prezența Sfântului Înger.

Starețul său, care se distinge prin discernământul și sfințenia vieții sale, mi-a adeverit adevărul acestui fapt.

De atunci credința acestui preot a devenit stâncă neclintită, iar Dumnezeiasca Liturghie o săvârșea cu multă frică și cutremur, scrie marturieathonita.ro. Urmariti si video-ul atasat. – viatasilumina.com

Alte minuni si sfaturi duhovnicesti, puteti gasi la categoriile Minuni si Ortodoxie.

Minunea Sfantului Nectarie, care s-a aratat unui jandarm, la 3 ani de la trecerea sa la cele vesnice

vt Minuni, Ortodoxie, Sfantul Nectarie ,

– Frate, ascultă-ne ce spunem, Stareţul Nectarie a murit acum trei ani. Dacă nu ne crezi, du-te sus la mănăstire şi îţi vor arăta maicile mormântul lui.

Pe timpul în care era încă în viaţă, Sfântul Nectarie avea obiceiul să se plimbe câteodată prin diverse locuri ale insulei, să vorbească cu oamenii, sa le ofere un sfat bun şi să îi cunoască mai bine. Într-una din zile, cam cu doi ani înainte de a trece la cele veşnice, s-a întâlnit cu un jandarm care păzea în insulă un depozit de muniţie. Au stat de vorbă pe mai multe teme, jandarmul fiind curios să afle cât mai multe lucruri legate de credinţă, dar având în sine un puternic spirit de contrazicere. Era un om care nu accepta decât argumentele materiale, un fel de Toma necredinciosul, care nu credea nimic până când nu vedea cu ochii săi şi pipăia cu mâinile sale. De aceea, discuţiile se prelungeau adeseori şi se terminau fără rezultate prea impresionante. Influenţat de ideile materialiste, jandarmul nu accepta să creadă în cele spiritual.

După o bună bucată de vreme, jandarmul respectiv a fost transferat la o altă unitate, care se afla departe, pe o altă insulă din Marea Egee. A stat acolo câţiva ani buni, fără să mai audă nimic despre Sfântul Nectarie. La un moment-dat, a fost din nou trimis, cu probleme de serviciu, în insula Eghina. Coborând de pe vapor, a apucat pe drumul care ducea spre unitatea militară şi mare i-a fost mirarea şi bucuria când s-a întâlnit din nou cu Sfântul Nectarie, pe drumul prăfuit şi încins de caldură. S-au aşezat pe o bancă la umbra şi au început să reia anumite discuţii mai vechi, pe teme de teologie. Nici o schimbare însă, nu se vedea în punctele de vedere ale celor doi. După ce s-au odihnit şi au discutat vreme de aproape jumătate de oră, şi-au văzut fiecare de drumul său.
Îndată ce a predat actele pentru care venise la unitatea respectivă, jandarmul a coborât jos în oraş, la cafenea, ca să se întâlnească cu vechii săi prieteni, pe care de atâta timp nu îi mai vazuse. Din vorbă în vorbă le spuse:

– Îmi place la stareţul Nectarie că nu işi schimbă convingerile cu uşurinţă. M-am întâlnit astăzi cu el şi mi-a dat aceleaşi sfaturi pe care mi le dădea şi în urmă cu cinci ani.

– Care stareţ Nectarie, l-au întrebat prietenii, poate l-ai confundat, stareţul Nectarie a murit acum trei ani.

– Cum aşa, doar îl cunosc atât de bine, şi apoi mi-a spus exact aceleaşi lucruri pe care mi le  spunea şi atunci.

– Frate, ascultă-ne ce spunem, Stareţul Nectarie a murit acum trei ani. Dacă nu ne crezi, du-te sus la mănăstire şi îţi vor arăta maicile mormântul lui.

Tulburat, dându-şi seama de minunea care se întamplase, jandarmul a început să plângă şi a pornit cu paşi repezi sus spre mănăstire. Pe drum îi întreba pe oameni dacă este adevărat că a murit stareţul Nectarie şi toţi îi spuneau acelaşi lucru. Sfântul s-a mutat la Domnul în urmă cu trei ani.

A ajuns sus la mănăstire şi a cerut să vadă cu ochii lui mormântul Sfântului Nectarie. Nedumerite de faptul că îl vedeau plângând, maicile l-au condus la mormânt. A rămas acolo multă vreme nemişcat căzut într-o adâncă meditaţie. Începea să înţeleagă în sfârşit că credinţa în Dumnezeu nu se bazează numai pe argumente văzute, aşa cum ceruse el tot timpul în discuţiile cu Sfântul Nectarie. Îi era din ce în ce mai clar că, în marea Sa iubire faţă de oameni, Dumnezeu respectă libertatea fiecăruia şi aşteaptă o participare liberă şi voită din partea noastră la acest dialog al dragostei care se manifestă prin credinţă. Sfântul Nectarie îl ajutase şi îl luminase prin această minunată aratare a sa după moarte, dar în acelaşi timp îi explicase că noi trebuie să credem nu doar datorită unei minuni, care eventual ni se întâmplă sau la care suntem martori oculari. Pentru că astfel am fi oarecum privaţi de libertate şi am cere tot mereu alte şi alte minuni care să ne încredinţeze. Mai mult, am putea ajunge să ne îndoim încă şi de simţurile noastre, să negăm minunea şi să rămânem necredincioşi. Dumnezeu vrea aşadar o participare liberă la acest dialog al iubirii, pe care necontenit îl poartă cu întreaga umanitate. Iar minunea cea mai mare este chiar aceea a existenţei noastre şi a întregii făpturi. Ajunge doar ca ochii noştri duhovniceşti să se deschidă prin credinţă şi rugăciune şi să vadă şi să recunoască această minune, preaslăvind pe Creatorul tuturor.

A plecat într-un târziu de la mănăstire, cu hotărârea că viaţa sa să ia un alt drum de acum înainte.

(Diac. drd. Morlova Nicuşor, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Egumeniţa, pp. 75-76) – doxologia.ro

Alte minuni de la dragul nostru Sfant Parinte, puteti gasi la categoria: Sfantul Nectarie

Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege

vt Maica Domnului, Minuni, Ortodoxie , ,

Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului

Îmi aduc aminte că mai înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:

– Măi, Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală, și care trăiesc împreună cu bunica lor. Însă toți trăiesc o dramă, căci băiatul, care este de vârsta ta, de mulți ani a căzut pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că mama și femeia lui mi-au spus că este în cele mai de pe urmă ale lui și se stinge.

– Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla rufele mele și să merg să-l ajut pe altul?

– Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!

Am făcut ascultare și a doua zi, cu rugăciunile mamei mele și cu binecuvântarea duhovnicului meu, după ce am făcut o scurtă rugăciune, am spus: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns și am întrat în casa lor, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, ca să-mi spună despre Golgota ei, dar și despre greaua Cruce pe care o ridica întreaga lor familie de mai mulți ani. Îmi aduc aminte că, în timp ce-mi vorbea și descria drama familie sale, de multe ori își ștergea lacrimile cu șorțul. În toți acești ani mult s-a chinuit și a fost umilită, sărmana, alergând peste tot să caute bani împrumut, ca să plătească toate datoriile băiatului ei.

Cu adevărat, mare era durerea acestei mame! Ce Golgotă! Ce dramă trăiesc unele familii! Nu am putut suporta atâta durere. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o și eu și i-am spus să aibă nădejde și credință în Hristos.

Când am mers în cealaltă cameră și l-am văzut pe băiatul ei întins pe pat, adevărul este că m-am pierdut pentru puțin, căci am fost șocat. I-am întins mâna, dar el nu mi-a putut-o strânge pe-a mea, pentru că degetele lui se strâmbaseră; de aceea l-am prins de încheietura mâinii. Am încercat să-i vorbesc, dar când se pierdea, când articula câteva cuvinte. Însă cu puțină răbdare, am putut discuta puțin.

– Fratele meu, eu sunt vecinul tău, i-am spus. Desigur nu mă cunoști, și nici eu nu te cunosc, dar fiindcă ne-am cunoscut, ce spui, ne putem ajuta unul pe altul?

– Cum, măi Atanasie?, m-a întrebat el cu o voce stinsă. Eu sunt în ultimul stadiu și pentru mine nu există întoarcere, nici medicii nu pot face ceva.

– Omenește, da, sunt de acord. Dar nu uita că există și Harul lui Dumnezeu, care spune că: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27).

– Eu cred în Dumnezeu, Atanasie, dar am căzut în groapa cu șerpi. De multe ori am încercat să fac dezintoxicare. Și aceasta ani la rândul, însă toate au fost zadarnice. Știu că o mâhnesc mult pe mama mea, pe femeia mea și mai ales pe fetițele mele, dar ce să fac, nu sunt eu de vină, ci lipsa heroinei.

– Bine, de vreme ce crezi că ești într-o groapă cu șerpi și bine crezi, întinde-ți mâna și cere ajutor de la Hristos, pentru că El este singurul Care te poate scoate din această înfundătură.

– Cum? Ce trebuie să fac?

Nu am apucat să-i spun ceva, că iarăși s-a pierdut și a trebuit să aștept câteva minute ca să-și revină. În acest timp mort, îmi aduc aminte că am făcut rugăciune și am spus: „Hristoase al meu, oare mă aude ce-i spun? Înțelege? Își aduce aminte? De aceea, numai Tu, Doamne, ne poți ajuta pe amândoi și mai ales pe mine, mai întâi pe mine”. Peste puțin și-a revenit, a deschis ochii, și am mai discutat câteva lucruri, cât a fost cu putință. La sfârșit i-am spus:

– Fratele meu, acum plec, dar data viitoare când voi veni, vrei să vin cu un preot ca să-ți citească o rugăciune? Să știi că numai bine îți face.

– Da, Atanasie, te aștept. Adu-mi și un preot, că nu mă deranjează.

Când am ieșit din cameră, pe hol am întâlnit-o pentru prima dată pe femeia sa și pe copii, două fetițe binecuvântate, cu ochii umflați și roșii care, de îndată ce m-au văzut, și-au plecat capetele lor, poate de rușine. Nu știu cum, dar m-a durut mult pentru aceste copile și le-am iubit din prima clipă de când le-am văzut. Am discutat mult cu femeia lui și tot timpul plângea. Am plecat de la ei ca o zdreanță.

A doua zi am mers cu un preot și i-a citit câteva rugăciuni ale Sfântului Vasile. Nu voi uita cum îl țineam de umăr ca să nu cadă. La sfârșit i-am spus că următorul pas este să meargă să se spovedească cu pocăință sinceră, ca să se poată împărtăși. Și astfel să-L primească pe Hristos și să se întărească. Slavă lui Dumnezeu, că a primit cu bucurie nu numai el, ci întreaga familie, chiar și fetițele, care au mers și s-au spovedit la Părintele Trandafir. Câtă bucurie simțeam pentru ei că au început o nouă viață! După ce s-a sfârșit spovedania, Părintele m-a luat deosebi și mi-a spus:

– Atanasie, să-l ajuți pe băiatul acesta cât poți mai mult, căci s-a încurcat urât și nu este bine. Este păcat de el să moară pentru că are familie. Eu i-am dat binecuvântare să se împărtășească oricând va putea.

– Părinte, este în cele mai de pe urmă ale lui, dar cu Harul lui Dumnezeu am un gând.

– Ce gând? Spune-mi!

– În Duminica care vine mă gândeam să mergem la Mănăstirea Sfântului Nicodim la Gumenița. Eu cu Glicheria și băiatul cu femeia lui, dar vreau să-l iau cu noi și pe prietenul meu Sava, paraliticul, numai ca să facă rugăciune. Iar Luni, cu binecuvântarea Sfinției Voastre, vom merge toți trei câteva zile în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatopedi, ca să ne închinăm la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Voi lua eu legătura cu Părinții.

– Bine. Dar o să reușești?

– Singur, nu, dar cu Harul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Sfinției Voastre, da.

– Fă, orice te luminează Dumnezeu. Eu îți dau binecuvântare cu amândouă mâinile.

Când i-am spus gândurile mele tânărului și femeii sale, ca să văd dacă sunt de acord, au primit cu bucurie propunerea mea și mai ales femeia lui. Îmi aduc aminte că pentru prima dată plângea de bucurie, poate că din pricină că înlăuntrul ei s-a întraripat bucuria nădejdii. Apoi lui i-am spus cu puțină asprime:

– Frate, te rog, te implor, ca până Duminică când vom merge la Mănăstire, să te împărtășești, iar în zilele când vom fi în Sfântul Munte, nici prin gând să nu-ți treacă să iei heroină.

– Ascultă, Atanasie, îți spun sincer că acum când m-am spovedit, mă simt cumva mai bine. Îți dau cuvântul meu, aici în fața femeii mele, că nu voi lua heroină, ci voi lua numai niște înlocuitori ca să pot sta în picioare. Pentru că de nu le voi lua, îmi vor trosni oasele, mi se vor sparge tâmplele și voi urla pe drum de durere, pentru că sunt în ultimul stadiu.

– Ce sunt acești înlocuitori?

– Sunt niște hapuri ca să pot sta pe picioare.

Atunci femeia lui mi-a spus:

– Domnule Atanasie, nu vă supărați, dar zilele acestea voi avea foarte multă grijă de el, voi fi mereu cu ochii pe el. Vă făgăduiesc.

Și într-adevăr, Duminică dis-de-dimineață, am pornit amândouă perechile și cu Sava, pe care l-am așezat în față și i-am cerut să facă multă rugăciune. Tânărul însă în spate transpira mereu și a trebuit să oprim de vreo două ori. De asemenea, și din biserică a trebuit să iasă afară de câteva ori, însă eu eram mereu alături de el și-l mângâiam. La un moment dat s-a auzit glasul preotului: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă”, iar eu, ținându-l de braț, înaintam spre Sfântul Altar. Am rămas ultimii. În timp ce înaintam, am văzut icoana Maicii Domnului și am început să mă rog în sinea mea: „Maica Domnului, te rog, ajută-ne să ne împărtășim! Ajută-ne să mergem mâine în Grădina ta!”. Se vede că a fost auzită rugăciunea și toate au mers bine. Egumenul, care și-a dat seama de toată situația și a aflat că a doua zi aveam să mergem în Sfântul Munte, s-a întors emoționat spre tânăr și i-a spus cu glas tare:

– Îngerii să vă însoțească!

Femeia lui nu a contenit toată ziua să-și șteargă lacrimile.

A doua zi, dimineață, am luat un taxi și am mers până la autogară. L-am urcat pe tânăr mai întâi și l-am așezat pe un scaun, apoi l-am luat pe Sava în spate și l-am așezat lângă el. Lui Sava îi spusesem să facă mereu rugăciune. În autobuz și apoi în corabie am discutat despre diferite subiecte frumoase. Tânărul asculta cu atenție, dar adevărul este că lighene întregi de transpirație curseseră de pe el. Mereu se ștergea și cu mare osteneală se ținea pe picioare.

Când, cu Harul lui Dumnezeu, am ajuns la Mănăstire, microbuzul ne-a lăsat în afara mănăstirii și era cine să ne ajute. Era foarte greu ca să împingi căruciorul pe caldarâm. Îmi aduc aminte că cu o mână îl țineam pe cel bolnav, iar cu cealaltă împingeam căruciorul. Nu mă rușinez să vă spun că-mi curgeau lacrimile și o rugam pe Maica Domnului, spunându-i: „Maica Domnului, mai întâi pe mine să mă ajuți și după aceea pe frați, pentru că eu sunt cel mai bolnav”. Când am intrat în Mănăstire, era după-amiază și toți se retrăseseră la chilii.

Acolo ne așteptau o mulțime de scări, pe care trebuia să urcăm. L-am urcat mai întâi pe tânăr, apoi l-am urcat pe Sava în spate, pentru că nu exista altă soluție și, la urmă, căruciorul. Când a venit arhondarul, ne-a primit cu multă dragoste, pentru că deja îi înștiințasem pe părinți de toată situația. De altfel, eu și cu Sava, mai fuseserăm la Vatopedi. După ce ne-am aranjat într-o cameră, a venit un alt monah și mi-a spus:

– Atanasie, te cheamă egumenul.

Am mers imediat, i-am pus metanie, după care am discutat mai multă vreme despre situația tânărului. Egumenul emoționat a cerut să ne scriem numele, făgăduindu-ne că ne va face 40 de Liturghii, după care ne-a spus ca după Vecernie să mergem și să ne închinăm la Sfintele Moaște și la Cinstitul Brâu. Și într-adevăr, când am mers în biserică să ne închinăm, părintele i-a spus tânărului să îngenuncheze ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap și să-i citească niște rugăciuni. Erau cele mai frumoase clipe pe care le trăiserăm. Apoi s-a plecat Sava ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap, după care părintele a luat racla și se îndrepta spre Sfântul Altar. Atunci eu l-am strigat:

– Părinte, te rog, nu mă lipsi de această binecuvântare, pentru că eu sunt mai bolnav decât frații mei. Se poate să fiu sănătos cu trupul, însă sufletul îmi este paralizat.

Părintele s-a întors imediat, m-a privit nedumerit și m-a întrebat:

– Pe tine cum te cheamă?

– Atanasie.

– Pleacă-te, Atanasie, și să ai toată binecuvântarea Maicii Domnului.

Când am îngenunchiat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

Am plecat atât de folosiți din Sfântul Munte, încât, atunci când am ajuns în Tesalonic, am alergat îndată la Părintele Trandafir să-i spun cum am petrecut. Îmi aduc aminte cum îmi spusese: „Atanasie, nu te mâhni, Maica Domnului își va săvârși minunea ei”. Tânărul și el a fost entuziasmat și acum continuă să se spovedească împreună cu toată familia lui.

Cât despre tânărul care a mers cu mine, despre care sunt sigur că vreți să aflați cum este, el este bine, chiar foarte bine. Cel care nu-mi putuse prinde mâna atunci când l-am salutat, care nu se putea ține pe picioarele sale dacă nu-l sprijineai, acum s-a întors la munca sa cea grea pe care o avusese mai înainte, și mai lucrează și peste program. A întors zâmbetul în familia sa, dar mai mult la fetițele lui care, de acum nu se mai rușinează la școală pentru tatăl lor. Dar cel mai important este că s-a întors la Hristos, datorită binecuvântării Maicii Domnului, a rugăciunilor Părinților și a rugăciunilor lui Sava paraliticul.

(Atanasie Katigas, Lacrimile pocăinței, Tesalonic 2013, p. 111-118) –  doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie