Minunea Sfantului Nectarie, care s-a aratat unui jandarm, la 3 ani de la trecerea sa la cele vesnice

– Frate, ascultă-ne ce spunem, Stareţul Nectarie a murit acum trei ani. Dacă nu ne crezi, du-te sus la mănăstire şi îţi vor arăta maicile mormântul lui.

Pe timpul în care era încă în viaţă, Sfântul Nectarie avea obiceiul să se plimbe câteodată prin diverse locuri ale insulei, să vorbească cu oamenii, sa le ofere un sfat bun şi să îi cunoască mai bine. Într-una din zile, cam cu doi ani înainte de a trece la cele veşnice, s-a întâlnit cu un jandarm care păzea în insulă un depozit de muniţie. Au stat de vorbă pe mai multe teme, jandarmul fiind curios să afle cât mai multe lucruri legate de credinţă, dar având în sine un puternic spirit de contrazicere. Era un om care nu accepta decât argumentele materiale, un fel de Toma necredinciosul, care nu credea nimic până când nu vedea cu ochii săi şi pipăia cu mâinile sale. De aceea, discuţiile se prelungeau adeseori şi se terminau fără rezultate prea impresionante. Influenţat de ideile materialiste, jandarmul nu accepta să creadă în cele spiritual.

După o bună bucată de vreme, jandarmul respectiv a fost transferat la o altă unitate, care se afla departe, pe o altă insulă din Marea Egee. A stat acolo câţiva ani buni, fără să mai audă nimic despre Sfântul Nectarie. La un moment-dat, a fost din nou trimis, cu probleme de serviciu, în insula Eghina. Coborând de pe vapor, a apucat pe drumul care ducea spre unitatea militară şi mare i-a fost mirarea şi bucuria când s-a întâlnit din nou cu Sfântul Nectarie, pe drumul prăfuit şi încins de caldură. S-au aşezat pe o bancă la umbra şi au început să reia anumite discuţii mai vechi, pe teme de teologie. Nici o schimbare însă, nu se vedea în punctele de vedere ale celor doi. După ce s-au odihnit şi au discutat vreme de aproape jumătate de oră, şi-au văzut fiecare de drumul său.
Îndată ce a predat actele pentru care venise la unitatea respectivă, jandarmul a coborât jos în oraş, la cafenea, ca să se întâlnească cu vechii săi prieteni, pe care de atâta timp nu îi mai vazuse. Din vorbă în vorbă le spuse:

– Îmi place la stareţul Nectarie că nu işi schimbă convingerile cu uşurinţă. M-am întâlnit astăzi cu el şi mi-a dat aceleaşi sfaturi pe care mi le dădea şi în urmă cu cinci ani.

– Care stareţ Nectarie, l-au întrebat prietenii, poate l-ai confundat, stareţul Nectarie a murit acum trei ani.

– Cum aşa, doar îl cunosc atât de bine, şi apoi mi-a spus exact aceleaşi lucruri pe care mi le  spunea şi atunci.

– Frate, ascultă-ne ce spunem, Stareţul Nectarie a murit acum trei ani. Dacă nu ne crezi, du-te sus la mănăstire şi îţi vor arăta maicile mormântul lui.

Tulburat, dându-şi seama de minunea care se întamplase, jandarmul a început să plângă şi a pornit cu paşi repezi sus spre mănăstire. Pe drum îi întreba pe oameni dacă este adevărat că a murit stareţul Nectarie şi toţi îi spuneau acelaşi lucru. Sfântul s-a mutat la Domnul în urmă cu trei ani.

A ajuns sus la mănăstire şi a cerut să vadă cu ochii lui mormântul Sfântului Nectarie. Nedumerite de faptul că îl vedeau plângând, maicile l-au condus la mormânt. A rămas acolo multă vreme nemişcat căzut într-o adâncă meditaţie. Începea să înţeleagă în sfârşit că credinţa în Dumnezeu nu se bazează numai pe argumente văzute, aşa cum ceruse el tot timpul în discuţiile cu Sfântul Nectarie. Îi era din ce în ce mai clar că, în marea Sa iubire faţă de oameni, Dumnezeu respectă libertatea fiecăruia şi aşteaptă o participare liberă şi voită din partea noastră la acest dialog al dragostei care se manifestă prin credinţă. Sfântul Nectarie îl ajutase şi îl luminase prin această minunată aratare a sa după moarte, dar în acelaşi timp îi explicase că noi trebuie să credem nu doar datorită unei minuni, care eventual ni se întâmplă sau la care suntem martori oculari. Pentru că astfel am fi oarecum privaţi de libertate şi am cere tot mereu alte şi alte minuni care să ne încredinţeze. Mai mult, am putea ajunge să ne îndoim încă şi de simţurile noastre, să negăm minunea şi să rămânem necredincioşi. Dumnezeu vrea aşadar o participare liberă la acest dialog al iubirii, pe care necontenit îl poartă cu întreaga umanitate. Iar minunea cea mai mare este chiar aceea a existenţei noastre şi a întregii făpturi. Ajunge doar ca ochii noştri duhovniceşti să se deschidă prin credinţă şi rugăciune şi să vadă şi să recunoască această minune, preaslăvind pe Creatorul tuturor.

A plecat într-un târziu de la mănăstire, cu hotărârea că viaţa sa să ia un alt drum de acum înainte.

(Diac. drd. Morlova Nicuşor, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Egumeniţa, pp. 75-76) – doxologia.ro

Alte minuni de la dragul nostru Sfant Parinte, puteti gasi la categoria: Sfantul Nectarie
Anunțuri

Un gând despre &8222;Minunea Sfantului Nectarie, care s-a aratat unui jandarm, la 3 ani de la trecerea sa la cele vesnice&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s