29 August – Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum S-a arătat în lume Mesia Cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.

Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat mai întâi de soţie pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, şi a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumuseţea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soţie, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorinţa acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege şi a luat-o pe ea, femeia fratelui său – împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui şi mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge.

Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei; ci mustra pe faţă pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrânat şi răpitor – apucătorul soţiei fratelui său –, şi zicea: Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce pe Ioan în temniţă, legat cu lanţuri. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului şi voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuşi Irod şi păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, ştiind pe Ioan că este bărbat drept şi sfânt, şi pe care mai înainte îl asculta cu plăcere şi luând aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine şi se temea să-l ucidă. El însă nu se temea aşa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei zice: Vrând să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un prooroc. Ca poporul să nu se scoale asupra lui şi să ridice tulburare, de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe proorocul Ioan Botezătorul, cel iubit şi cinstit de toţi, ci îl chinuia pe dânsul numai prin închisoare, vrând să închidă gura cea netăcută a mustrătorului său.

Sfântul Ioan a stat în temniţă multă vreme şi se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învăţându-i mult la viaţa cea îmbunătăţită şi după Legea lui Dumnezeu, îi încredinţa pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume şi la Care îi şi trimitea pe dânşii, precum se povesteşte în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-L întrebe pe El: Tu eşti Cel ce va să fie, sau să aşteptăm pe altul? Nu doar că neştiind de El, a trimis ca să-L întrebe, căci cum nu-L ştia pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu ştia el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus şi a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L, şi el însuşi L-a mărturisit, arătându-L cu degetul şi zicând: Iată mielul lui Dumnezeu. Ci ca ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos şi să se încredinţeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mântuiască neamul omenesc.

După aceea a sosit ziua în care Irod se obişnuise a săvârşi ziua naşterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei, şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, jucând şi placând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după povaţa maicii sale cea rea – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câştigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie. Ticălosul, nevrând să-şi calce jurământul, nici să mâhnească pe jucătoare şi pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, şi, uitând sfinţenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; şi, trimiţând îndată pe călău în temniţă, a poruncit să-i taie capul lui Ioan şi să-l aducă pe tipsie.

Astfel, Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniţă, noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada. Sfântul Evanghelist Marcu povesteşte că acel ospăţ urât s-a numit cină. Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit până noaptea târziu, şi după ce s-au îmbătat şi s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de ruşine, atunci s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere. Deci, aducându-se pe tipsie capul Sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăţ, picurând încă sângele – precum spun unii –, acel cap a grăit aceleaşi cuvinte mustrătoare: Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de faţă la ospăţul acela, când au văzut capul de om, aducându-se pe tipsie ca o mâncare şi, curgând sângele, că mişcă încă buzele şi grăieşte cuvinte!

Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înţepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap.

După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăieşte de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostaşii săi, ocărind şi batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă şi L-a întors la Pilat.

După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului de prooroc şi a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui – precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, şi batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.

Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăţie şi de viaţă cu Irodiada şi cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-şi răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste şi s-a dus asupra lui Irod. Asemenea şi Irod, adunându-şi puterea sa, a ieşit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amândouă părţile, ostaşii arabilor au biruit pe ai lui Irod, şi i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpânirea tetrarhiei sale şi de toate bogăţiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrânata şi cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.

Acolo s-a sfârşit în strâmtoare şi în rea pătimire, văzând mai întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o trebuinţă oarecare şi, mergând pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dânsa şi s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spânzurata, până ce gheaţa cea ascuţită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheaţă stârvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan.

După aceasta şi acel nelegiuit ucigaş Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povesteşte despre dânşii că i-au înghiţit pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viaţa sa, tot aşa şi după sfârşit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup şi a veselit pe sfinţii strămoşi, cu care, după stricarea iadului, scoţându-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăţie; ca un feciorelnic, ca un vieţuitor în pustie, ca un învăţător şi propovăduitor, ca un prooroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător şi ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povăţuiască şi pe noi la calea adevăratei pocăinţe şi să ne învrednicească Împărăţiei cereşti, Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin. – doxologia.ro

Anunțuri

7 ianuarie – Soborul Sfantului Ioan Botezatorul

In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Glasul Strămoşesc's photo.

Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca „nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan „a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.

Raspunsul la intrebarea „Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?”, il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: „Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu” (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: „Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut „vorbi” sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu”.

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!”.

Ioan Botezatorul model al smereniei

In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: „Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: „Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El”, marturiseste: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.” Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Boteazatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, semnifica chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai). – crestinortodox.ro

Urmariti va rog si:

24 Februarie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan

24 Februarie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan

În această lună, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan.

Aflarea cinstitului cap al Sfântului Ioan BotezatorulCinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înaintemergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre a se închina la purtătorul de viaţă mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la aceşti monahi luându-l un oarecare olar, l-a dus în cetatea emesenilor şi cunoscând olarul cum că prin mijlocirea sfântului cap avea bună norocire, îl cinstea în chip de negrăit. Când a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iar după moartea acelei femei, sfântul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alţii şi mai pe urmă a ajuns la un oarecare Eustaţiu monah şi preot, care era de aceeaşi credinţă cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de către dreptcredincioşii din peştera unde locuia, căci precupeţea tămăduirile care se făceau de sfântul cap şi le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas în peşteră şi a fost ascuns acolo, până în vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentin cel tânăr şi a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci mulţi având descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, într-o oală de lut, care servea pentru apă şi a fost adus şi pus în biserică de episcopul Uraniu, făcând nenumărate tămăduiri şi minuni.

Cu ale Înaintemergătorului Tău rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie24.htm