Despre Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”

Conștientizând adâncul păcătoșeniei sale, tânărul ceru milă prin rugăciuni stăruitoare, cu lacrimi, către Preasfânta Fecioară și Mântuitorul Hristos. El a rostit: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”.

Imagini pentru Icoana Maicii Domnului bucurie neasteptata

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” este prăznuită pe 9 decembrie25 ianuarie și 1 mai. Această icoană a fost pictată în amintirea unei minuni săvârșite în fața icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Un tânăr ce era stăpânit de o grea patimă trupească, dar care avea evlavie către Maica Domnului, s-a rugat într-o zi în faţa icoanei Maicii Domnului, înainte să meargă să păcătuiască din nou. Terminându-și rugăciunea și, ridicând privirea către icoană, a văzut că Pruncul Iisus avea răni pe mâini și pe picioare, din care curgea sânge. Privind mai atent, el a observat că și chipul Maicii Domnului se mișca, fiind ca și viu.

Îngrozit de ce vedea, el a exclamat: „O, Preasfântă Maică, cine a făcut aceasta?”. Atunci, Maica Domnului din icoană i-a glăsuit: „Tu și ceilalți păcătoși, prin păcatele voastre, răstigniți pe Fiul meu încă o dată”.

Conștientizând adâncul păcătoșeniei sale, tânărul ceru milă prin rugăciuni stăruitoare cu lacrimi către Preasfânta Fecioară și Mântuitorul Hristos. El a rostit: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”.

Maica Domnului a rostit de două ori o rugăciune către Pruncul Hristos, vreme în care El a rămas neclintit, dar după aceea a răspuns rugăciunii stăruitoare a Maicii Sale: „Voi îndeplini cererea voastră. Pentru rugăciunea voastră, păcatele acestui om sunt iertate. Lasă-l, în semn de iertare, să-Mi sărute rănile”.

Păcătosul iertat, în faţa căruia s-a arătat nesfârșita milă a Maicii Domnului, în chip minunat, s-a ridicat şi a sărutat rănile Mântuitorului cu bucurie nespusă. Din acel moment, el a dus o viaţă curată şi cucernică. A primit bucuria neașteptată a iertării păcatelor sale.

Această minune a fost consemnată de Sfântul Dimitrie al Rostovului în cartea sa Lâna rourată. Un credincios, inspirat fiind, a zugrăvit icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”, în următorul fel: icoana Maicii Domnului se află în biserică, iar lângă ea este pictat un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are privirea întoarsă spre tânăr, iar Pruncul Iisus este înfățișat cu răni pe mâini și pe picioare. De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos…”.

Această icoană făcătoare de minuni din Rusia este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești. – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei, puteti gasi la categoria: Ortodoxie

Reclame

Video. Adormirea Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Putna (15 august 2016)

Urmariti va rog si:

„Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea”

Maica Domnului – icoanele facatoare de minuni din Sfantul Munte Athos

Alte lucruri minunate despre Sfanata Fecioara Maria, gasiti la categoria: Maica Domnului

„Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea”

icoana_maicii_domnului_manastirea_nicula_1_0

Cine este acela care nu are nimic de cerut Domnului nostru Iisus Hristos și Maicii Domnului? Se spune că Maica Domnului este supărată pe toți aceia care nu-i cer niciodată nimic! Ea este o nouă lume și cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea. Arată-te, deci, a fi un fiu cu inimă de copil al Maicii Domnului! De grijile pământești nu putem scăpa, decât dacă nu vrem. Ca suflete dăruite, se impune mai multă voință de a nu ne lăsa aglomerați și copleșiți de grijile acestea pământești până într-atât. Ne rânduim viața ca oameni care gândim mai înalt și cu multă răspundere. Se spune că dacă am putea întreba pe cei de sus, adică pe cei mântuiți: „Ce v-a costat pe voi de ați ajuns la atâta fericire?”, ne-ar răspunde: „Timp, puțin timp petrecut bine!”.

(Ne vorbeşte Părintele Arsenie Papacioc, Vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 11) – doxologia.ro

Urmariti va rog si:

Când vă împresoară norii necazurilor nu uitaţi niciodată că Împărăteasa Cerurilor veghează mereu asupra noastră

Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege

Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului

Îmi aduc aminte că mai înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:

– Măi, Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală, și care trăiesc împreună cu bunica lor. Însă toți trăiesc o dramă, căci băiatul, care este de vârsta ta, de mulți ani a căzut pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că mama și femeia lui mi-au spus că este în cele mai de pe urmă ale lui și se stinge.

– Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla rufele mele și să merg să-l ajut pe altul?

– Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!

Am făcut ascultare și a doua zi, cu rugăciunile mamei mele și cu binecuvântarea duhovnicului meu, după ce am făcut o scurtă rugăciune, am spus: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns și am întrat în casa lor, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, ca să-mi spună despre Golgota ei, dar și despre greaua Cruce pe care o ridica întreaga lor familie de mai mulți ani. Îmi aduc aminte că, în timp ce-mi vorbea și descria drama familie sale, de multe ori își ștergea lacrimile cu șorțul. În toți acești ani mult s-a chinuit și a fost umilită, sărmana, alergând peste tot să caute bani împrumut, ca să plătească toate datoriile băiatului ei.

Cu adevărat, mare era durerea acestei mame! Ce Golgotă! Ce dramă trăiesc unele familii! Nu am putut suporta atâta durere. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o și eu și i-am spus să aibă nădejde și credință în Hristos.

Când am mers în cealaltă cameră și l-am văzut pe băiatul ei întins pe pat, adevărul este că m-am pierdut pentru puțin, căci am fost șocat. I-am întins mâna, dar el nu mi-a putut-o strânge pe-a mea, pentru că degetele lui se strâmbaseră; de aceea l-am prins de încheietura mâinii. Am încercat să-i vorbesc, dar când se pierdea, când articula câteva cuvinte. Însă cu puțină răbdare, am putut discuta puțin.

– Fratele meu, eu sunt vecinul tău, i-am spus. Desigur nu mă cunoști, și nici eu nu te cunosc, dar fiindcă ne-am cunoscut, ce spui, ne putem ajuta unul pe altul?

– Cum, măi Atanasie?, m-a întrebat el cu o voce stinsă. Eu sunt în ultimul stadiu și pentru mine nu există întoarcere, nici medicii nu pot face ceva.

– Omenește, da, sunt de acord. Dar nu uita că există și Harul lui Dumnezeu, care spune că: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27).

– Eu cred în Dumnezeu, Atanasie, dar am căzut în groapa cu șerpi. De multe ori am încercat să fac dezintoxicare. Și aceasta ani la rândul, însă toate au fost zadarnice. Știu că o mâhnesc mult pe mama mea, pe femeia mea și mai ales pe fetițele mele, dar ce să fac, nu sunt eu de vină, ci lipsa heroinei.

– Bine, de vreme ce crezi că ești într-o groapă cu șerpi și bine crezi, întinde-ți mâna și cere ajutor de la Hristos, pentru că El este singurul Care te poate scoate din această înfundătură.

– Cum? Ce trebuie să fac?

Nu am apucat să-i spun ceva, că iarăși s-a pierdut și a trebuit să aștept câteva minute ca să-și revină. În acest timp mort, îmi aduc aminte că am făcut rugăciune și am spus: „Hristoase al meu, oare mă aude ce-i spun? Înțelege? Își aduce aminte? De aceea, numai Tu, Doamne, ne poți ajuta pe amândoi și mai ales pe mine, mai întâi pe mine”. Peste puțin și-a revenit, a deschis ochii, și am mai discutat câteva lucruri, cât a fost cu putință. La sfârșit i-am spus:

– Fratele meu, acum plec, dar data viitoare când voi veni, vrei să vin cu un preot ca să-ți citească o rugăciune? Să știi că numai bine îți face.

– Da, Atanasie, te aștept. Adu-mi și un preot, că nu mă deranjează.

Când am ieșit din cameră, pe hol am întâlnit-o pentru prima dată pe femeia sa și pe copii, două fetițe binecuvântate, cu ochii umflați și roșii care, de îndată ce m-au văzut, și-au plecat capetele lor, poate de rușine. Nu știu cum, dar m-a durut mult pentru aceste copile și le-am iubit din prima clipă de când le-am văzut. Am discutat mult cu femeia lui și tot timpul plângea. Am plecat de la ei ca o zdreanță.

A doua zi am mers cu un preot și i-a citit câteva rugăciuni ale Sfântului Vasile. Nu voi uita cum îl țineam de umăr ca să nu cadă. La sfârșit i-am spus că următorul pas este să meargă să se spovedească cu pocăință sinceră, ca să se poată împărtăși. Și astfel să-L primească pe Hristos și să se întărească. Slavă lui Dumnezeu, că a primit cu bucurie nu numai el, ci întreaga familie, chiar și fetițele, care au mers și s-au spovedit la Părintele Trandafir. Câtă bucurie simțeam pentru ei că au început o nouă viață! După ce s-a sfârșit spovedania, Părintele m-a luat deosebi și mi-a spus:

– Atanasie, să-l ajuți pe băiatul acesta cât poți mai mult, căci s-a încurcat urât și nu este bine. Este păcat de el să moară pentru că are familie. Eu i-am dat binecuvântare să se împărtășească oricând va putea.

– Părinte, este în cele mai de pe urmă ale lui, dar cu Harul lui Dumnezeu am un gând.

– Ce gând? Spune-mi!

– În Duminica care vine mă gândeam să mergem la Mănăstirea Sfântului Nicodim la Gumenița. Eu cu Glicheria și băiatul cu femeia lui, dar vreau să-l iau cu noi și pe prietenul meu Sava, paraliticul, numai ca să facă rugăciune. Iar Luni, cu binecuvântarea Sfinției Voastre, vom merge toți trei câteva zile în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatopedi, ca să ne închinăm la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Voi lua eu legătura cu Părinții.

– Bine. Dar o să reușești?

– Singur, nu, dar cu Harul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Sfinției Voastre, da.

– Fă, orice te luminează Dumnezeu. Eu îți dau binecuvântare cu amândouă mâinile.

Când i-am spus gândurile mele tânărului și femeii sale, ca să văd dacă sunt de acord, au primit cu bucurie propunerea mea și mai ales femeia lui. Îmi aduc aminte că pentru prima dată plângea de bucurie, poate că din pricină că înlăuntrul ei s-a întraripat bucuria nădejdii. Apoi lui i-am spus cu puțină asprime:

– Frate, te rog, te implor, ca până Duminică când vom merge la Mănăstire, să te împărtășești, iar în zilele când vom fi în Sfântul Munte, nici prin gând să nu-ți treacă să iei heroină.

– Ascultă, Atanasie, îți spun sincer că acum când m-am spovedit, mă simt cumva mai bine. Îți dau cuvântul meu, aici în fața femeii mele, că nu voi lua heroină, ci voi lua numai niște înlocuitori ca să pot sta în picioare. Pentru că de nu le voi lua, îmi vor trosni oasele, mi se vor sparge tâmplele și voi urla pe drum de durere, pentru că sunt în ultimul stadiu.

– Ce sunt acești înlocuitori?

– Sunt niște hapuri ca să pot sta pe picioare.

Atunci femeia lui mi-a spus:

– Domnule Atanasie, nu vă supărați, dar zilele acestea voi avea foarte multă grijă de el, voi fi mereu cu ochii pe el. Vă făgăduiesc.

Și într-adevăr, Duminică dis-de-dimineață, am pornit amândouă perechile și cu Sava, pe care l-am așezat în față și i-am cerut să facă multă rugăciune. Tânărul însă în spate transpira mereu și a trebuit să oprim de vreo două ori. De asemenea, și din biserică a trebuit să iasă afară de câteva ori, însă eu eram mereu alături de el și-l mângâiam. La un moment dat s-a auzit glasul preotului: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă”, iar eu, ținându-l de braț, înaintam spre Sfântul Altar. Am rămas ultimii. În timp ce înaintam, am văzut icoana Maicii Domnului și am început să mă rog în sinea mea: „Maica Domnului, te rog, ajută-ne să ne împărtășim! Ajută-ne să mergem mâine în Grădina ta!”. Se vede că a fost auzită rugăciunea și toate au mers bine. Egumenul, care și-a dat seama de toată situația și a aflat că a doua zi aveam să mergem în Sfântul Munte, s-a întors emoționat spre tânăr și i-a spus cu glas tare:

– Îngerii să vă însoțească!

Femeia lui nu a contenit toată ziua să-și șteargă lacrimile.

A doua zi, dimineață, am luat un taxi și am mers până la autogară. L-am urcat pe tânăr mai întâi și l-am așezat pe un scaun, apoi l-am luat pe Sava în spate și l-am așezat lângă el. Lui Sava îi spusesem să facă mereu rugăciune. În autobuz și apoi în corabie am discutat despre diferite subiecte frumoase. Tânărul asculta cu atenție, dar adevărul este că lighene întregi de transpirație curseseră de pe el. Mereu se ștergea și cu mare osteneală se ținea pe picioare.

Când, cu Harul lui Dumnezeu, am ajuns la Mănăstire, microbuzul ne-a lăsat în afara mănăstirii și era cine să ne ajute. Era foarte greu ca să împingi căruciorul pe caldarâm. Îmi aduc aminte că cu o mână îl țineam pe cel bolnav, iar cu cealaltă împingeam căruciorul. Nu mă rușinez să vă spun că-mi curgeau lacrimile și o rugam pe Maica Domnului, spunându-i: „Maica Domnului, mai întâi pe mine să mă ajuți și după aceea pe frați, pentru că eu sunt cel mai bolnav”. Când am intrat în Mănăstire, era după-amiază și toți se retrăseseră la chilii.

Acolo ne așteptau o mulțime de scări, pe care trebuia să urcăm. L-am urcat mai întâi pe tânăr, apoi l-am urcat pe Sava în spate, pentru că nu exista altă soluție și, la urmă, căruciorul. Când a venit arhondarul, ne-a primit cu multă dragoste, pentru că deja îi înștiințasem pe părinți de toată situația. De altfel, eu și cu Sava, mai fuseserăm la Vatopedi. După ce ne-am aranjat într-o cameră, a venit un alt monah și mi-a spus:

– Atanasie, te cheamă egumenul.

Am mers imediat, i-am pus metanie, după care am discutat mai multă vreme despre situația tânărului. Egumenul emoționat a cerut să ne scriem numele, făgăduindu-ne că ne va face 40 de Liturghii, după care ne-a spus ca după Vecernie să mergem și să ne închinăm la Sfintele Moaște și la Cinstitul Brâu. Și într-adevăr, când am mers în biserică să ne închinăm, părintele i-a spus tânărului să îngenuncheze ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap și să-i citească niște rugăciuni. Erau cele mai frumoase clipe pe care le trăiserăm. Apoi s-a plecat Sava ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap, după care părintele a luat racla și se îndrepta spre Sfântul Altar. Atunci eu l-am strigat:

– Părinte, te rog, nu mă lipsi de această binecuvântare, pentru că eu sunt mai bolnav decât frații mei. Se poate să fiu sănătos cu trupul, însă sufletul îmi este paralizat.

Părintele s-a întors imediat, m-a privit nedumerit și m-a întrebat:

– Pe tine cum te cheamă?

– Atanasie.

– Pleacă-te, Atanasie, și să ai toată binecuvântarea Maicii Domnului.

Când am îngenunchiat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

Am plecat atât de folosiți din Sfântul Munte, încât, atunci când am ajuns în Tesalonic, am alergat îndată la Părintele Trandafir să-i spun cum am petrecut. Îmi aduc aminte cum îmi spusese: „Atanasie, nu te mâhni, Maica Domnului își va săvârși minunea ei”. Tânărul și el a fost entuziasmat și acum continuă să se spovedească împreună cu toată familia lui.

Cât despre tânărul care a mers cu mine, despre care sunt sigur că vreți să aflați cum este, el este bine, chiar foarte bine. Cel care nu-mi putuse prinde mâna atunci când l-am salutat, care nu se putea ține pe picioarele sale dacă nu-l sprijineai, acum s-a întors la munca sa cea grea pe care o avusese mai înainte, și mai lucrează și peste program. A întors zâmbetul în familia sa, dar mai mult la fetițele lui care, de acum nu se mai rușinează la școală pentru tatăl lor. Dar cel mai important este că s-a întors la Hristos, datorită binecuvântării Maicii Domnului, a rugăciunilor Părinților și a rugăciunilor lui Sava paraliticul.

(Atanasie Katigas, Lacrimile pocăinței, Tesalonic 2013, p. 111-118) –  doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Aparitia Sfintei Fecioare Maria de la Manstirea Vatopedu(Sfantul Munte Athos)

A aşteptat cu răbdare, dar timpul a trecut şi călugărul nu și-a făcut apariția pentru a-l duce la duhovnic. În jurul orei 04.20, s-a întors şi a văzut o maică, în strana ce în prealabil fusese goală, alături de omul care era lângă el. Maica s-a apropiat de el şi a spus: „Așteaptă, totul va merge bine, te vei spovedi, nu îți face griji, așteaptă puțin”. El a crezut că, probabil, mănăstirile mari au o anumită maică pentru a ajuta în biserică.

Domnul Panagiotis a trebuit să meargă la Muntele Athos şi a fost primit cu ospitalitate de către părinţii de la Sfânta Mare Mănăstire Vatopedu. Pe 26 octombrie 2014 a solicitat părinţilor, în mod repetat, să meargă la Spovedanie, iar părinţii i-au spus că în dimineaţa următoare, luni, el ar putea merge.

La 27 octombrie 2014, la ora 04.00, când Utrenia începuse, domnul Panagiotis a mers la biserică şi, după ce s-a închinat la icoane, s-a așezat. Mai erau şi alte persoane în biserică. Așadar, s-a dus şi a luat loc într-o strană, şi era un om lângă el, în timp ce următoarea strană era goală.

A aşteptat cu răbdare, dar timpul a trecut şi călugărul nu și-a făcut apariția pentru a-l duce la duhovnic. În jurul orei 04.20, s-a întors şi a văzut o maică așezată în strana ce în prealabil fusese goală, alături de omul care se afla, ca și până atunci, lângă el. Maica s-a apropiat de el şi i-a spus: „Așteaptă, totul va merge bine, te vei spovedi, nu îți face griji, așteaptă puțin”. El a crezut că, probabil, mănăstirile mari au o anumită maică pentru a ajuta în biserică.

A trecut ceva timp şi omul nerăbdător s-a gândit să plece pentru a găsi pe cineva la care să meargă să se spovedească. Era ora 04.45 când se pregătea să plece. A făcut un pas şi a văzut maica venind din nou la el. Aceasta, luându-l de umeri, l-a împins uşor înapoi în strana sa, spunându-i: „Ţi-am spus să ai răbdare şi să aştepți. Acum cei șase Psalmi se termină, şi un călugăr va veni şi te va duce la un duhovnic să te mărturisești”.

Într-adevăr, două minute mai târziu, un călugăr a venit şi l-a însoţit la duhovnic. Domnul Panagiotis nu i-a spus nimic călugărului care îl însoţea, pentru că nu a vrut să pară suspect.

A ajuns la duhovnic şi, după ce a vorbit cu el un pic, domnul Panagiotis a spus:

– Din fericire, aveţi aici o maică care m-a încurajat să am răbdare, aşa că am aşteptat.

– Ce maică, binecuvântatule? Nu avem maici aici. Acesta este Sfântul Munte. Femeilor nu le este îngăduit aici, nici chiar maicilor!

– Dar cum, din moment ce am vorbit cu ea de două ori?

– Ai vorbit cu Preasfânta noastră şi nu ai înţeles asta, fiul meu.

Duhovnicul i-a cerut să o descrie, iar domnul Panagiotis a spus:

– Era înaltă, în jur de 30 până la 35 de ani, şi foarte frumoasă.

Cele de mai sus au fost scrise pe pagina de Facebook „Sfântul Nectarie”, în limba greacă, și traduse de către Ioan Sanidopoulos [din limba greacă în limba engleză – n.t.]. Moderatorului paginii i s-a spus la telefon despre acest eveniment de către un bun prieten de-al său. Evenimentul a fost confirmat în secţiunea de comentarii de către un om care era la Mănăstirea Vatopedu atunci când minunea a avut loc, care nu a văzut călugăriţa, dar a auzit povestea în timp ce se afla acolo şi a fost mișcat de ea. – doxologia.ro

Alte minuni de la Bunul Dumnezeu puteti gasi, la categoria MINUNI.

Adormirea Maicii Domnului. Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

uspenie

Scurtă istorie a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Primele informaţii despre Adormirea Maicii Domnului le aflăm din scrierile lui Meliton de Sardes (sec. II), Epifanie de Salamina (sec. IV), Juvenalie al Ierusalimului (sec. V) şi Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. V). Mai târziu despre aceasta au scris Sfinţii Maxim Mărturisitorul (sec. VII), Ioan Damaschin (sec. VIII), Simeon Metafrastul (sec. XI) şi alţii. Toate aceste izvoare, precum şi altele necunoscute (inclusiv apocrife), au fost adunate şi sintetizate de Nichifor Calist Xanthopol (isihast din sec. XIV), care a scris o istorisire mai amănunţită a acestei sărbători.

Deşi istorisirea proslăvirii Maicii Domnului are rădăcini apropiate de secolul apostolic, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a apărut abia după Sinodul III Ecumenic de la Efes (anul 431)[1]. În Apus, conform Sacramentariului papei Gelasiu (sec. V), sărbătoarea era deja ţinută pe 15 august; la fel şi în Răsărit, dar fără prea mult fast. Abia în anul 595, împăratul Mauriciu, în cinstea biruinţei asupra perşilor cu mijlocirea Maicii Domnului, a făcut ca această sărbătoare să fie generalizată şi cinstită cu mult fast, compunându-se imne şi cântări, pe care le regăsim în Lecţionarul georgian din secolul al VII-lea. Tipicurile Constantinopolitane din sec. IX-XI ne dau amănunte despre slujba Adormirii, iar unele dintre ele vorbesc și de „după-prăznuire”, cu Odovanie la 3, 4 sau chiar 8 zile. Tipicul Mănăstirii Sf. Sava, generalizat în tot spaţiul ortodox (în sec. XIII-XIV), prevede ca în mănăstiri să se facă Priveghere (Vecernie + Litie + Utrenie, fără să amintească de Prohod), iar Odovania să se facă a 8-a zi.

Istoria postului Adormirii Maicii Domnului

Înainte de Praznicul Adormirii Maicii Domnului Biserica are un post de două săptămâni (1-14 august), care urmează ca stricteţe Postului Mare. Izvoarele istorico-liturgice (publicate de Cotelerius şi Dmitrievskij, şi studiate de M. Skabalanovici, „Tolkovyi Tipikon” ş.a.) ne vorbesc despre o generalizare relativ târzie a acestui post, iar în cele ce urmează vom încerca să facem o prezentare succintă a acestor date istorice.

Mulţi se grăbesc să considere că primă mărturie despre postul Adormirii Maicii Domnului o avem la Sf. Leon al Romei (sec. V), dar Sf. Leon, în vestita sa Omilie, a 16-a (după alţii a 15-a), vorbeşte despre tradiţia celor 4 posturi pe an, în cele 4 anotimpuri. Pe lângă postul pre-pascal şi cel din luna decembrie, el menţionează un post după Cincizecime şi altul de toamnă în septembrie (nu ştim de câte zile), ca mulţumire pentru strângerea roadelor. Prin urmare, el nu vorbește despre vreun post în luna august închinat Maicii Domnului.

Alţii consideră că prima menţiune despre postul Adormirii Maicii Domnului o avem din secolul al VI-lea, de la Anastasie Sinaitul, patriarhul Antiohiei (561-600). Știinţa teologică, însă, demult a demonstrat că scrierea atribuită patriarhului Anastasie – „Despre trei patruzecimi” – este un apocrif de prin sec. IX-X, probabil din mediul monahal constantinopolitan, şi datele ei contravin tuturor celorlalte mărturii istorice ale timpului[2] (redând şi o legendă quasi-creştină despre moartea Sf. Filip şi Postul Crăciunului care începe în ziua de pomenire a acestuia[3]).

Este remarcabil faptul că Hypotyposis-ul lui Teodor Studitul (sec. IX) şi Diatyposis-ul lui Atanasie Athonitul (sec. X) şi chiar copiile lor mai târzii (sec. XIV), de asemenea, nu menţionează acest post, deşi dau reguli destul de detaliate cu privire la posturi. Nici alte tipicuri de origine studită, precum cel al Mănăstirilor Everghetinos (sec. XI) sau Pantokrator (sec. XII) nu dau vreo mărturie despre Postul Adormirii Maicii Domnului.

Tipicul mănăstirii bizantine a lui Nicolae Casole din sudul Italiei (sec. XII) pentru prima dată menţionează acest post în data de 1 august, precizând că despre el aminteşte şi „Sinodul unirii” din Constantinopol (anul 920)[4]; numai că părinţii din acea mănăstire îl începeau pe 2 august din cauza sărbătorii Macabeilor. Totodată, la capitolul privind regulile generale de postire, Tipicul lui Nicolae Casole nu dă nici o indicaţie cu privire la Postul Adormirii Maicii Domnului.

Ştim că pe la anul 1085 câţiva monahi din Muntele Athos se adresează patriarhului Nicolae al III-lea Grămăticul, arătându-şi nedumerirea faţă de acest post. Patriarhul, consultându-şi Sinodul, le răspunde monahilor că a găsit menţiuni despre acest post în „Sinodul unirii”, dar precizează că „acest post a fost mutat [în altă perioadă – n.n.], întrucât se suprapunea cu posturile păgâne ce se întâmplau tot atunci, aşa încât mulţi oameni le respectau pe acelea ca să se curețe şi să scape de boli”[5] (cf. Kormceaia kniga, I, fila 156r).

Aşa se face că postul Adormirii Maicii Domnului (şi cel al Naşterii Domnului), cu durata pe care o are astăzi, a fost stabilit definitiv abia în anul 1166, la un Sinod organizat de patriarhul Luca Chrisoverghis, în zilele împăratului Manuil I Comnenul. Mărturii mai exacte despre acest Sinod avem de la canonistul Theodor Balsamon, patriarh al Antiohiei (sec. XII). După spusele lui Balsamon, unii participanţi ai Sinodului considerau că la începutul lunii august nu poate fi ţinut nici un post, iar dacă acesta este ţinut în unele regiuni, el trebuie neapărat mutat, aşa cum propunea cu aproape un secol mai devreme Nicolae Grămăticul. Însă majoritatea sinodalilor în frunte cu patriarhul Luca, motivând că Sinodul organizat de Nicolae Grămăticul nu indica perioada în care este bine să fie mutat postul, au hotărât ca postul să înceapă pe 1 august şi să dureze până la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Însuşi patriarhul Theodor al IV-lea al Antiohiei era de acord cu hotărârea luată şi recomanda acest post de 14 zile şi credincioşilor săi. Pe de altă parte, iată ce spune Sintagma Atheniană (IV, 488): „În ce priveşte durata Postului Mare ţinut acum în Biserica Ortodoxă niciodată şi nimeni nu s-a îndoit, dar nu se poate spune acelaşi lucru despre celelalte posturi. La timpul său, patriarhul Marcu al Alexandriei s-a adresat către Balsamon cu întrebarea dacă trebuie respectate cu toată stricteţea posturile ce preced sărbătorile Sf. Apostoli, a Naşterii Domnului şi a Adormirii Maicii Domnului, ori ele pot fi scurtate. Răspunzând la această întrebare Balsamon redă hotărârea Sinodului patriarhal de la Constantinopol care a avut loc în timpul patriarhului Nicolae al III-lea (1084-1111), conform căreia, înainte de aceste sărbători se cuvine să postim doar şapte zile (πλην επταήμεροι), întrucât este un singur post care durează 40 de zile (μια γαρ τεσσαρακονθήμερος νηστεία εστίν), cel dinaintea Sfintelor şi Marilor Paşti. Totuşi, cei care doresc să postească înaintea mai sus numitelor sărbători mai mult de şapte zile sau poate au găsit astfel de posturi rânduite în Tipicul lăsat de ctitor, acestora li se dă deplina libertate”.

Deci, reieşind din toate datele istorice, liturgice şi canonice, putem spune că durata postului a fost hotărâtă oficial abia în secolul al XII-lea, dar s-a generalizat în secolele XIII-XIV odată cu Tipicul Mănăstirii Sf. Sava, care îl include în rânduielile de postire, stabilind şi stricteţea acestuia. Conform acestor reguli tipiconale, care foarte curând au devenit valabile şi pentru mireni, în acest post se dezleagă la peşte numai la Praznicul Schimbării la Faţă (6 august), iar la ulei şi vin numai în sâmbete şi duminici, mai nou, însă, şi la multiplele sărbători cu Polieleu, care în trecut nu erau.

Scurtă istorie a Prohodului Maicii Domnului

În rânduiala ierusalimiteană a Utreniei duminicale, încă din vechime se citea sau se cânta Psalmul 118. De prin secolele VIII-IX, unele stihuri ale acestui psalm au fost secundate de anumite tropare, numite „Binecuvântările Învierii”, întrucât primul tropar se cânta abia după stihul 12 („Binecuvântat eşti, Doamne..”), care a rămas mai târziu ca singurul stih chiar şi pentru troparele următoare. Se pare că la acea etapă, toate stihurile intermediare erau citite şi numai cele de dinaintea troparelor erau cântate.[6]

Rânduiala Utreniei din Sâmbăta Mare (cântată în Vinerea Mare seara) avea şi ea Psalmul 118 cu „Binecuvântările Învierii”, dar de prin sec. XIV, „Binecuvântările” au fost plasate la sfârşit, iar între stihurile Psalmului 118 au fost intercalate tropare despre îngroparea Domnului Hristos. Unii specialişti consideră că evlavia de a cânta prohodirea Mântuitorului a început imediat după reconstruirea complexului eclesial de la Mormântul Domnului sub cruciaţi (1130-1147).

În cazul altor sărbători, indiferent de rangul lor: ale Mântuitorului, Născătoarei de Dumnezeu sau Sfinţilor, în loc de Psalmul 118 au început să fie aleşi alţi psalmi, la care se adăugau imne de preamărire („megalinarii = mărimuri”), inclusiv la Praznicul Adormirii, care de asemenea areMărimuri (obişnuite).

Prin sec. XV, la Ghetsimani, odată cu completarea Prohodului Mântuitorului cu strofe după numărul stihurilor din Psalmul 118, Mărimurile obişnuite de la Adormirea Maicii Domnului au fost înlocuite cu tropare asemănătoare Prohodului Mântuitorului şi însoţite de acelaşi Psalm 118. În sec. XVI, numărul troparelor a fost completat (probabil de Manuil al Corintului), imitând forma şi ideile Prohodului din Sâmbăta Mare. În acea perioadă s-au observat anumite încercări de răspândire a acestui Prohodului Maicii Domnului în toată lumea ortodoxă, dar fără prea mult succes, întrucât melodiile erau extrem de lente (nu ca cele de acum), iar Tipicul nu prevederea nici o modalitate de încadrare a Prohodului în Utrenie, ci menţionează doar Mărimurile şi Evanghelia înainte de Canoane (nu după Doxologie ca în Sâmbăta Mare). Tocmai de aceea, o indicaţie tipiconală a staroverilor (lipovenilor) îl introduce după cântarea a 6-a a Canonului, fără să dea detalii sau textul acestuia.

Prin secolul al XVIII-lea încep contactele mai strânse ale ruşilor şi românilor cu Ţara Sfântă, iar după 1821 şi a grecilor. Atunci în spaţiul ortodox apare ideea de a sluji Liturghia Sf. Iacov (care chipurile s-a slujit neîntrerupt la Ierusalim, ceea ce nu este corect) şi de a imita întocmai Prohodul Maicii Domnului de la Ghetsimani. Cu acest prilej au fost făcute primele traduceri integrale ale Prohodului Maicii Domnului (1820 în română, de Ion Pralea; 1845 în rusă, de M. Holmogorov), completându-se cu o variantă mariologică a „Binecuvântărilor”, care sunt şi mai recente.

Mai mult decât atât, Sf. Filaret Drozdov, mitropolitul Moscovei, instituie la „Schitul Ghetsimani” de pe lângă Lavra Sf. Treime, probabil în anii 1845-1846, praznicul „Învierii şi Înălţării Maicii Domnului” în data de 17 august (a 3-a zi după Adormire) şi hotărăşte ca Prohodul să se cânte în ajunul datei de 17 august. Această nouă sărbătoare n-a apucat să fie generalizată, mai ales datorită polemicilor legate de dogma mariologică a Vaticanului din 1854, dar obiceiul de a săvârşi Prohodul a treia zi după Adormire s-a păstrat la ruşi până astăzi. Românii şi Grecii însă, aşa cum e obiceiul şi la Ghetsimani, îl cântă în ajunul Adormirii Maicii Domnului, în cadrul Privegherii (unind Vecernia cu Utrenia), chiar dacă nu există nici o rânduială oficială de intercalare a acestuia în rânduiala Utreniei şi combinarea lui cu Polieleul sărbătorii.

Mai mulţi liturgişti şi dogmatişti ortodocşi importanţi consideră că toate aceste paralele dintre Sâmbăta Mare şi Adormirea Maicii Domnului, mai ales în varianta lui Filaret Drozdov, sunt exagerate şi nejustificate. Slujba Adormirii Maicii Domnului întruneşte un conţinut imnografic mai mult decât suficient pentru preaslăvirea Născătoare de Dumnezeu şi a slăvitei sale treceri la Domnul şi nu mai e nevoie şi de Prohodul ei. În aceste condiții, ar fi mai potrivit să rămână în cult numai Prohodul Domnului din Sâmbăta Mare, iar sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să rămână cu rânduiala prevăzută în prezent în Minei, pe care o considerăm suficientă.

Assumptiongirdle

Fiecare eveniment din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea în Ierusalim, vinderea, prinderea, judecata, răstignirea, moartea, punerea în mormânt, învierea şi înălţarea – toate au o valoare mântuitoare pentru neamul omenesc. Tocmai de aceea Evangheliile descriu toate aceste evenimente cu lux de amănunte, iar Biserica le prăznuieşte pe fiecare în parte. În cazul Maicii Domnului însă, ca şi la pomenirile sfinţilor[7], toate evenimentele legate de sfârşitul lor pământesc sunt concentrate într-o singură zi. Deci în data de 15 august Biserica pomeneşte (cu bucurie!) toate evenimentele întâmplate la cinstita ei adormire: venirea apostolilor, adormirea Fecioarei, înmormântarea, găsirea mormântului gol (care sunt semn al învierii şi înălţării ei la ceruri) etc. Prin această prăznuire comună, Biserica nu tăgăduieşte importanţa şi caracterul extraordinar al acestor evenimente din viaţa Maicii Domnului, dar nici nu a găsit de cuviinţă să celebreze evenimentele separat sau să proclame careva dogme în legătură cu adormirea Maicii Domnului sau înălţarea ei la ceruri, pentru că de ele nu depinde în nici un fel mântuirea noastră şi tocmai de aceea nu se menţionează nici în Sfânta Scriptură. Dacă, de exemplu(!), Maica Domnului nu a înviat, ci trupul ei a fost ascuns, înseamnă că ea va învia împreună cu toţi oamenii la învierea cea de obşte – şi aceasta nu periclitează în nici un fel mântuirea noastră. Faptul că Mântuitorul a înviat-o şi a înălţat-o imediat după adormire, este un lucru în plus, dar fără ele mântuirea neamului omenesc nu era să aibă ceva minus.[8] Dar e cu totul altceva când ne referim la învierea şi înălţarea Domnului Hristos, fără de care mântuirea nimănui nu este posibilă, nici chiar a Maicii Domnului!

Despre Maica Domnului noi spunem că este „mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”, fiind „mai preacinstită decât toţi sfinţii”, dar preacinstirea ei nu suferă nici un fel de comparaţie cu adorarea adusă lui Dumnezeu. Altfel spus, despre ea zicem că este mai presus de sfinţi, dar nu putem spune cu cât sau în ce este mai prejos decât Dumnezeu, căci „între creat şi necreat nu este nici o asemănare” (Sf. Atanasie cel Mare). Prin urmare, şi paralelele dintre Prohodul Domnului şi cel al Maicii Domnului pot fi periculoase. Şi Sf. Ioan Maximovici atrăgea atenţia asupra „râvnei fără cunoştinţă” de care au dat dovadă romano-catolicii care, vrând să dea o cinste mai mare Maicii Domnului, de fapt o necinstesc, pentru că Maica Domnului nu poate fi considerată deopotrivă cu Dumnezeu şi nici „împreună-mântuitoare” cu El, ci doar „mijlocitoare smerită” şi „neobosită rugătoare” pentru lume, mai ales că „mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului”.


[1] Cultul Fecioarei Maria şi anumite rugăciuni închinate ei le avem cu mult înainte de Sinodul de la Efes şi doar sărbătorile mariologice au apărut şi s-au generalizat după anul 431. De exemplu, primul imn închinat Fecioarei Maria – „Sub milostivirea Ta” – îl găsim într-un papirus egiptean din secolul al III-lea, iar idei despre cultul mariologic putem urmări până în secolul al II-lea (сf. G. Giamberardini, Il culto mariano in Egitto, 1978, p. 96; C. Roberts, Catalogue of the Greek and Latin pariry in the John Rayland librariy, Princeton, 1938, p. 150).

[2] Autorul spune că în vechime, înainte de Adormirea Maicii Domnului se postea tot 40 de zile sau chiar mai mult, întrucât postul de vară se începea la o săptămână după Cincizecime şi se termina pe 15 august, dar din cauza slăbiciunii omeneşti, luna iulie a fost exclusă din acest post, obţinându-se două posturi diferite. Ideea nu este confirmată de nici un izvor liturgic, ci este chiar contrazisă de mărturiile mai vechi pe care le avem despre Postul Sfinţilor Apostoli.

[3] Legenda spune că la moartea Sf. Filip acesta s-a rugat pentru pedepsirea călăilor şi din acest motiv sufletul apostolului n-a intrat în rai decât după ce ceilalţi apostoli au postit 40 de zile. Chipurile, din acest motiv se cuvine şi noi să postim 40 de zile, începând cu sărbătoarea Sf. Filip pentru a ne salva sufletele. În mod evident aceste idei nu concordă cu duhul Evangheliei.

[4] Denumirea Sinodului este legată de împăcarea a două tabere politic-religioase din Constantinopol. Acest Sinod a interzis categoric căsătoria a 4-a, iar celor care se căsătoreau a treia oară le permitea să se împărtăşească doar de 3 ori pe an: la Paşti, la Naşterea Domnului şi la Adormirea Maicii Domnului, „întrucât aceste sărbători sunt precedate de post”. Nimic altceva Sinodul nu menţionează despre acest post.

[5] Pe acelaşi motiv Biserica a interzis postul de miercuri şi vineri în prima săptămână a Triodului, întrucât acesta se suprapunea cu postul armean numit „Arţivurion”, dedicat persoanelor sau obiectelor pierdute.

[6] În Athos, în duminicile când nu se cântă Polieleu (Psalmii 134 şi 135, integral), Psalmul 118 încă este citit înainte de Binecuvântări, ca o a treia Catismă, aşa cum şi prevede Tipicul actual.

[7] Şi la pomenirile sfinţilor, de regulă, nu celebrăm separat prinderea, judecata, chinurile fără număr, tentativele de omorâre a lor, adormirea, strângerea moaştelor, diferitele minuni săvârşire înainte şi după moarte etc.

[8] Iată de ce Biserica Ortodoxă nu poate accepta proclamarea dogmatică a înălţării cu trupul a Maicii Domnului, aşa cum au făcut romano-catolicii, chiar dacă şi ortodocşii acceptă această tradiţie creştină veche şi au pictat chiar icoane cu înălţarea Maicii Domnului la cer. – teologie.net 

Urmariti va rog si:

15 August Sfintii zilei de astazi. Cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

Cercetati de asemnenea si categoria: Maica Domnului

5 Mai Sfintii zilei de astazi. Pomenirea sfintei mari muceniţe Irina. Pomenirea sfântului noului mucenic Efrem. Pomenirea icoanei Maicii Domnului „Potirul nesecat”

În această lună, în ziua a cincia, pomenirea sfintei mari muceniţe Irina.

Sf. Mucenita IrinaAceasta a fost singura fiică născută lui Liciniu, regele din cetatea ce se cheamă Maghedon. La început sfânta s-a numit Penelope, şi atât strălucea cu frumuseţea trupului, încât întrecea pe vârstnicile ei. Ea trăia într-un turn înalt zidit de tatăl său, cu treisprezece fecioare frumoase, având multă avere spre slujba ei, şi scaun, masă şi sfeşnic, toate făcute de aur. Şi era când a fost aşezată acolo de şase ani, fiind învăţată de oarecare bătrân Apelian, pe care îl rânduise Liciniu să intre la dânsa. Într-una din zile, ea a văzut că a venit o porumbiţă, şi aducând o ramură de măslin, a pus-o pe masă; iar un vultur aducând o cunună făcută din flori a pus-o pe masă. Apoi a văzut că a venit pe altă fereastră un corb şi a pus un şarpe pe masă. De acestea mirându-se ea, şi cugetând ce pot să însemne a întrebat pe bătrânul Apelian, care i le-a dezlegat zicând: Că porumbiţa este nevoinţa gândului ei şi ramura cea de măslin este pecetea lucrurilor şi deschiderea botezului; iar vulturul, care este împărat celorlalte păsări, prin cunună îi însemna biruinţa spre bunătăţile cele alese; iar corbul care adusese şarpele, însemna necazul şi reaua ei pătimire. În scurt spunând, i-a tâlcuit şi i-a arătat ei nevoinţa muceniciei, ce avea să îndure pentru Hristos. Şi alte preamărite pentru dânsa se spun.

Se spune că i s-a dat numele prin chemare de înger, în loc de Penelope, fiind numită Irina, şi că acel înger a învăţat-o credinţa lui Hristos şi i-a spus că se vor mântui multe suflete printr-însa. Şi că va veni la dânsa Timotei, ucenicul lui Pavel, şi o va boteza. Iar când acestea s-au împlinit, ea zdrobind idolii tatălui său, i-a aruncat jos. Pentru aceasta a fost mai întâi cercetată de tatăl său, care a poruncit să fie dată să o calce caii, dintre care unul în loc să-i facă ei vreun rău, s-a repezit asupra tatălui ei şi l-a trântit jos şi l-a omorât şi a fericit pe sfânta cu glas omenesc. Iar ea îndată fiind eliberată din legături, la rugămintea poporului a făcut rugăciune, şi a înviat pe tatăl ei, care a crezut în Mântuitorul Hristos, cu trei mii de oameni şi cu femeia sa dimpreună, şi primind botezul, a lăsat împărăţia, şi-a petrecut viaţa în turnul ce zidise pentru fiica sa.

După aceea, luând împărăţia Sedechie, sfânta a fost silită să jertfească la idoli şi neplecându-se, a fost aruncată cu capul în jos într-o groapă adâncă, în care erau tot felul de târâtoare veninoase şi a rămas nevătămată. După patru zile, fiind scoasă de acolo, a fost supusă la multe chinuri, dar a rămas sfânta nevătămată. Pentru această minune au trecut la credinţa în Hristos opt mii de suflete.

După ce a căzut Sedechie din împărăţie, s-a ridicat Savorie, fiul său, cu oaste asupra aceluia ce-l scosese pe tatăl său din împărăţie. Atunci întâmpinând sfânta Irina pe Savorie înaintea cetăţii, l-a orbit şi pe el şi pe oastea lui cu rugăciunea, şi iarăşi cu rugăciunea l-a făcut să vadă. Pentru aceasta nemulţumitorii au supus-o la multe chinuri, dar desfăcându-se pământul a înghiţit pe slugile tiranului, din care pricină au trecut mulţi la credinţa în Hristos. Şi rămânând tiranul încă tot în necredinţă, a venit îngerul Domnului şi lovindu-l l-a ucis.

Şi fiind sfânta slobodă, umbla prin cetate, făcând multe şi mari minuni şi în alte multe cetăţi unde a mers şi unde a propovăduit pe Hristos, fiind supusă la nenumărate chinuri, din care rămânea nevătămată, de către regele Numenau în cetatea Calinicon şi de către regele perşilor Savorie. Aceste minuni după gândurile omeneşti pot părea unora de necrezut, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă cele ce la oameni sunt în neputinţă. Aşadar, pe scurt, a fost adusă sfânta la judecată, mai întâi adică de tatăl ei, Liciniu, a doua oară de Sedechie şi Savorie şi Numerian fiul lui Sevastian şi de eparhul Vavdon, şi Savorie regele perşilor; iar cetăţile în care a mărturisit sunt acestea: Maghedon patria ei, Calinicon, Constantina şi Mesimvira. Pomenirea muceniciei ei a fost scrisă de Apelian dascălul său.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Neofit, Gaie şi Gaian.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Efrem.

EfremSfântul Nou Mucenic şi Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr şi mama a rămas singură să crească şapte copii.

Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit paşii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri şi a Sfintei Parascheva. Aici el şi-a luat crucea lui Hristos pe care toţi cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieţii sfinţilor şi pustnicilor deşertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos şi s-a dezrobit de plăcerile lumeşti. Din mila Domnului şi-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit şi de înalta treaptă a preoţiei, slujind cu multă smerenie şi zdrobire de inimă în altar.

În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o şi prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulţi călugări au fost torturaţi şi decapitaţi dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci şi i-au făcut să-l arunce în temniţă pe Efrem pentru a-l tortura şi a-l forţa să renunţe la Hristos.

Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătîndu-l în fiecare zi în speranţa că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzînd aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos şi legat de un dud. După aceea l-au bătut şi l-au batjocorit întrebîndu-l aşa: „Unde e Dumnezeul tău?”, „De ce nu te ajută acum?” Dar sfântul nu şi-a pierdut curajul şi continua să se roage: „O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni şi facă-se totul după voia Ta.”

Barbarii i-au smuls barba sfântului şi l-au torturat până când a slăbit putera lui. Sângele curgea şi hainele îi erau numai fâşii. Corpul îi era aproape despuiat şi plin de răni dar agarenii nu erau mulţumiţi continuînd să-l chinuie. Unul din ei a luat un băţ încins şi l-a înfipt violent în buricul sfântului. Ţipetele lui de durere îţi sfâşiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleaşi torturi iar şi iar până când tot corpul i s-a contorsionat şi membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească şi se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva şi sângele şi tot pământul sub el era roşu. Curând sfântul a leşinat. Crezînd că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom şi trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică şi chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii şi s-a rugat: „Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul.” Pe la nouă dimineaţa sufletul mucenicului s-a despărţit de trup.

Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareţa Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaşte ce vor fi fost împrăştiate pe acel pământ şi la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea şi-a dat seama că acela era un pământ sfânt şi s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.

După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meşter angajat să facă reparaţii la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzînd că nu-l poate convinge, Maica stareţă l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri şi s-a întâmplat acelaşi lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare şi a săpat în locul indicat de maică.

Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul şi a început să sape în viteză. Stareţa l-a rugat să se liniştească şi să sape uşor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se aşteaptă să găsească moaştele unui sfânt. Dar la o adâncime de şase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meşterul s-a albit la faţă şi n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă şi să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat şi a sărutat moaştele cu multă evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Ţesătura era groasă şi părea să fi fost ţesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaşte ale unui mucenic.

Maica Macaria se afla tot în acel oc sfânt şi la Vecernie, aşa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de paşi care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toată curtea, până la uşa bisericii. Erau paşii unui om hotărât şi cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: „Cât timp vrei să mă mai laşi aici?”

Atunci a văzut în faţa ei un călugăr înalt, cu ochii mici şi rotunzi şi cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică şi cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie şi frica i-a dispărut. „Iartă-mă,” spuse ea, „Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei .” Sfântul a dispărut şi stareţa a continuat să citească slujba de seară.

În dimineaţa următoare după utrenie, Maica Macaria a curăţat osemintele şi le-a aşezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzînd şi o candelă în faţa lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulţumindu-i că a avut grijă de el şi spunîndu-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieţii lui şi mucenicia pe care a suferit-o.

Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieţii lui şi prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaşte cu dragoste şi credinţă se vindecă de nenumărate boli şi infirmităţi şi este grabnic ajutător la rugăcinile celor care-l cheamă.

Tot în această zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului „Potirul nesecat”.

potirul nesecatIcoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat” a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obişnuia să-şi dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-şi sănătatea. Deşi a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. „Să ţi se facă o molitfă în faţa icoanei „Potirul Nesecat.” Pentru că nu avea nici un ban şi nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut şi a doua şi a treia oară, îndemnîndu-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, târîndu-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat şi s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele şi bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să ştie de existenţa vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei şi-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria „Potirul Nesecat.” După ce i s-a făcut molitfa ţăranul s-a întors acasă complet sănătos şi vindecat de alcoolism.

Noutăţile despre această minune s-au răspîndit cu repeziciune şi mulţi suferinzi de patima beţiei împreună cu familiile lor veneau să se roage în faţa icoanei. Mulţi dintre ei se reîntorceau să aducă mulţumiri Maicii Domnului pentru vindecare şi pentru că a răspuns la rugăciunile lor.

În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citeşte molitfa şi acatistul Potirul Nesecat în faţa icoanei pentru cei suferinzi de patima beţiei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai05.htm

Rugaciune facatoare de minuni catre Fecioara Maria

BENQ DIGITAL CAMERA

Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare spre tine imi indrept gandul, inima si toate simturile si te rog cu lacrimi:

Pina cand Maicuta a milostivirii va fi aceasta durere necontenita pe pamant?
Pina cand vrajmasii nevazuti ai neamului omenesc vor da lovituri atat de puternice bietilor oameni?
Pana cand vor pangari si vor necinsti trupurile, sufletele si vietile lor?
Inselandu-i ca sa nu cunoasca adevarul, sa nu indeplineasca poruncile divine si sa nu dea slava si cinste pururi maritului Dumnezeu Cel in Treime inchinat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant?
Ridica-te Stapana Atotbuna si zdrobeste pe vrajmasii nostri si ai Fiului tau iubit Iisus Hristos ingrozindu-i cu nebiruita-ti sfintenie indreptandu-ne pe cararile mantuirii, ca sa dam mereu marire lui Dumnezue.
Roaga-te Fecioara pentru Sfinta Biserica pentru propavaduirea evangheliei pe intreg pamantul, pentru poporul acesta, conducatorii lui, rudele mele, pentru vaduve, pentru orfani, bogati, saraci, necajiti, bolnavi, pentru cei prigoniti, pentru credinta, pentru salvarea celor care au ratacit la secte, pentru cei raposati.
Ajuta-ne sa ne pocaim toti oamenii de pacatele noastre, sa iubim Biserica, sa ne spovedim adesea, sa renuntam la pacate, vicii si necredinta.
Ajuta-ne sa nu fim insensibili la chemarea divina a blandului tau Fiu care a venit sa sufere chinuri barbare pentru bietele fiinte ranite atat de mult de vrajmas.
Roaga-te Maicuta Sfinta si pentru aceste nevoi ale mele… (rostesti acum necazurile care le ai si dorintele pe care sa ti le implineasca Maica Domnului)
Slava Tatului si Fiului si Sfantului Duh in vecii vecilor.
Amin.

Rugaciunea trebuie rostita de 5 ori /zi timp de 10 zile

Sursa: crestinortodox.ro

Maica Domnului – icoanele facatoare de minuni din Sfantul Munte Athos

Maica Domnului „Prodromita” – Schitul Prodromu

Icoana Maicii Domnului Prodromita se afla in Schitul Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Intreicoanele nefacute de maini omenesti se numara si aceasta icoana a Maicii Domnului ce se cheama „Prodromita”, zugravita in chip minunat in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua, dupa cum mai toate manastirile Sfantului Munte au cate o icoana facatoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului Prodromita - Schitul Prodromu

Deci aflandu-se Parintii Nifon si Nectarie in Iasi, au inceput a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit si cu viata placuta lui Dumnezeu, care sa le zugraveasca o icoana a Nascatoarei de Dumnezeu. Si au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post, adica: de dimineata pana cand va flamanzi sa nu ia nimic in gura, iar dupa-masa sa nu mai picteze, ci alt lucru sa faca pana a doua zi, urmand aceasta randuiala pana la terminarea ei. Batranul zugrav primi invoiala cu toata evlavia si multumirea.

Icoana Maicii Domnului Prodromita - Prodromu

Iata ce scria el, in 29 mai 1863, despre zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromu: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a urmat o minune preaslavita, in modul urmator: Dupa ce am terminat vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fata Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos; iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc mai cu dinadinsul de lucru. Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desavarsit, precum se vede. Eu vazand aceasta minune, n-am mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.”

Rugaciunea pe care preotii o rostesc inaintea acestei icoane este urmatoarea: „Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare. Imparateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de „Prodromita”, adica inainte-mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du de mana intru Imparatia cea cereasca. Povatuieste-ne pe noi, toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeul nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, in vecii vecilor. Amin.”
Dimensiunile icoanei sunt de 1 metru pe 0.7 metri. O caracteristica a acesteia este faptul ca icoana, cercetata la microscop, nu prezinta urme de pensula, acest lucru intarind credinta cum ca Sfintele Fete au fost pictate miraculos de mana nepamanteasca. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga noapte.

Maica Domnului Portarita „Portaitissa” – Manastirea Iviron

Icoana Maicii Domnulu, facatoare de minuni, numita „Portarita” – Παναγία Πορταϊτισσα – se afla in paraclisul de la poarta Manastirii Iviron, cum se intra in curte, pe partea dreapta. Potrivit traditiei athonite, aceasta icoana a venit pe mare, din Bizant.

In vremea prigoanei icoanelor – iconoclasmul – traia in Niceea Asiei Mici o vaduva credincioasa, ce avea un singur fiu. Ea pastra cu mare evlavie aceasta icoana a Maicii Domnului in casa sa. La un control facut de trimisii imparatului, acestia au gasit icoana si au spus amenintator vaduvei: „Da-ne bani ca sa scapi impreuna cu icoana ta, altfel vom implini poruncile!”. Atunci femeia le-a dat bani multi, sa-i dea un ragaz pana a doua zi. Noaptea l-a luat pe fiul ei si icoana si au mers pe tarm.

Icoana Maicii Domnului Portarita - Manastirea Iviron

Femeia a scos icoana din casa si s-a dus cu ea la malul marii si i-a spus: „Maica Domnului, eu nu mai pot sa te apar. Stapana lumii, tu, ca Maica a lui Dumnezeu, ai stapanire peste toata zidirea. Tu poti sa ne izbavesti si pe noi de mania stapanitorilor si icoana ta de cufundarea in mare.”, si a pus-o pe apa. Iar icoana a venit, in chip minunat – dreapta, pe apa, fara a se scufunda – pana la Sfantul Munte Athos.

Vaduva a fost mangaiata de aceasta priveliste si i-a multumit Preacuratei, iar fiului ei i-a spus: „Copilul meu, dorinta noastra cea catre Maica Domnului este deja implinita. Eu sunt gata sa mor pentru credinta mea, prin mainile tiranilor, daca va trebui, dar nu doresc si moartea ta. Te rog si te implor sa pleci in partile Greciei.” Fiul a ascultat-o si a plecat la Tesalonic, apoi in continuare a mers in Sfantul Munte Athos, in acel loc unde, dupa putini ani, a fost ridicata Manastirea Iviron. Acolo a devenit calugar si, dupa ce a trait in chip bineplacut lui Dumnezeu, s-a mutat la cele vesnice.” Se vede ca ajungerea lui acolo s-a facut dupa iconomia si purtarea de grija a lui Dumnezeu, deoarece de la el au aflat si pustncii Sfantului Munte istoria icoanei pe care, impreuna cu mama sa, o aruncase in mare.

Dupa ani si ani, cand aproape de tarm fusese construita Sfanta Manastire Iviron, calugarii au vazut intr-o seara deasupra valurilor un stalp de foc ce ajungea pana la cer. In fata privelistii iesite din comun, au ramas nemiscati si cantau. Vedenia a mai continuat cateva nopti, pana ce s-au adunat si calugari de la alte manastiri acolo, pe tarm. Atunci au vazut ca acel stalp de foc izvora dintr-o icoana a Maicii Domnului, iar cand parintii vroiau sa se apropie cu barca, icoana se indeparta. S-au intors inbiserica manastirii si s-au rugat cu credinta si lacrimi Maicii Domnului sa daruiasca acea icoana manastirii lor.

Era atunci in Manastirea Iviron un ieromonah cu numele Gavriil, care in lunile de vara traia ceva mai sus de manastire, in nevointa si post aspru, asemeni unui inger pamantesc. Lui i s-a aratat Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si i-a zis: „Spune egumenului si fratilor ca voiesc sa le dau icoana mea pentru a-i acoperi si ajuta, apoi intra in mare si paseste pe valuri, si atunci vor cunoaste toti buna voire a mea catre manastire.”

Procesiune cu Icoana Portarita

Apoi toti monahii au iesit la tarm unde Gavriil a pasit pe apele marii ca pe uscat si s-a invrednicit sa ia in mainile sale aceasta icoana grea si de mari dimensiuni, pictata pe lemn. Pe tarm, monahii s-au inchinat icoanei cu evlavie si mare bucurie. Apoi cu cantari au dus-o in sfantul altar al bisericii manastirii.

In ziua urmatoare, insa, icoana nu a mai fost gasita in biserica! Cautand-o, au gasit-o pe zidul manastirii, deasupra portii centrale. Au adus-o in biserica, dar iarasi au gasit-o la poarta. Acest lucru neobisnuit s-a intamplat de mai multe ori, pana cand nedumerirea monahilor a fost dezlegata de Preasfanta, care i-a aparut in vis egumenului, zicandu-i: „Spune fratilor sa nu ma mai deranjeze de acum inainte, pentru ca eu nu doresc sa fiu pazita de voi, ci eu sa va pazesc pe voi, nu numai in viata de acum, ci si in cea viitoare. Si sa nadajduiasca in milostivirea Fiului meu si Stapanului tuturor toti monahii traitori cu evlavie si frica de Dumnezeu in muntele acesta virtuos. Acest dar eu l-am cerut de la El si iata, va dau voua semn: cat timp veti vedea icoana mea in aceasta manastire, harul si mila lui Dumnezeu nu vor lipsi de la voi.”

Continuă lectura