Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer.
Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.
A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase.
S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză.
Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis:
“Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“.
După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“.
Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă.
O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.
Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni. Ajutați de cei dragi, au venit de la sute de kilometri să se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște tainele dumnezeiești.
Din Maica Domnului Apărătoarea Noastră, ed. Ortodoxia, București 2015, p.39-41 – altarulcredintei.md
Urmariti va rog si:
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu
Asa este , Maica Domnului face minuni cand te rogi in disperare si cu multa nadejde in ajutorul Ei ! Sunt mii si mii de cazuri de minuni facute de Maica Domnului , unora li s-a aratat in vis si cand s-au trezit erau deplin sanatosi , altora li se facea vindecarea chiar in fata icoanei , iar mie mi-a facut vindecarea intr-o saptamana , cand tot in disperare m-am rugat la icoana tot facatoare de minuni de la Catedrala Mitropolitana din Iasi , icoana argintata . Aveam niste ganglioni care imi amenintau sanatatea , iar dupa rugaciuni intense si disperate in fata icoanei , in timpul cand nu era aproape nimeni in biserica , intr-o saptamana mi-au disparut si nu au mai aparut de atunci . Daca ar sti lumea cum ajuta Maica Domnului pe cei bolnavi , in nevoi , pe cei disperati cu toate problemele de azi , cred ca nimeni nu ar mai sta pe la clinici si spitale , unde s-a dovedit ca acolo iti gasesti moartea si nu vindecarea , ci ar sta in fata icoanelor Maicii Domnului si Doctorului Suprem Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos Dumnezeu !!!!!!
” Bucura-te tamaduirea trupurilor noastre ,
Bucura-te , mantuirea sufletelor noastre ,
Bucura-te , puternica ajutatoare a celor neputinciosi ,
Bucura-te , vedere orbilor si auzire surzilor ,
Bucura-te , umblare schiopilor si vorbire mutilor ,
. . . . . . . . .
Bucura-te , hrana si pazitoarea pruncilor ,
Bucura-te , Maica celor sarmani ,
Bucura-te , ceea ce esti plina de dar , Nascatoare de Dumnezeu Fecioara , bucuria tuturor celor necajiti !
(Acatistul Maicii Domnului )
Cate face pt noi Dumnezeu si Maicuta Domnului si tot nerecunoscatori suntem, nu mai stim de sarbatori, nu mai avem frica de Dumnezeu, si multe alte pacate. Si omul tot nemultumit este, in ciuda faptului la cate face Domnul pt noi
Va rog cine poate sa ma ajute sa gasesc rugaciunea”Bucura-te Fecioara” spusa de Arh Gabriel la Buna vestire, si „Umple de bucurie inima mea Fecioara”, a Sf, Serafim de Sarov.
Va multumesc.
vt,iertati-ma dar ce se intampla ca nu-mi mai sunt acceptate comentariile?
Scuze, dar acum intra toate in moderare.
Da anca si ft bine face pt ca dupa cate ai observat mai sunt diversi care vine cu tot felul de jigniri. Ei te jignesc fara ca sa te cunoasca ca asa li se nazare si vorbesc fara gram de discernamint
Adevarat, Dumnezeu este foarte bun, de ce oare nu stim sa batem toti la usa lui , n-ar mai fi atata ura !!!
Sunt minuni pe care, auzindu-le, fie nu ne vine sa credem, fie ne cutremuram.
As dori sa impartasesc si eu tuturor minunea pe care a facut-o Maica Domnului cu mine.
Intr-o seara de decembrie (anul 2014) am avut un vis, in care, mi s.a spus ca trebuie sa ajung la Manastirea Hadambu. Fac precizarea ca de cele mai multe ori nu imi amintesc ce visez, dar acesta a fost cumva intre vis si realitate…
Fara sa imi fac vreun plan, desi ma gandeam din cand in cand la vis, pe data de 02 ianuarie 2015 am ajuns la Manastirea Hadambu.
Nu pot exprima in cuvinte frumusetea acestui loc..
Ceea ce pot sa va spun este ca eu in acea zi am primit vindecare sufleteasca (de mult timp incercam sa renunt la o relatie din care nu puteam sa ies si din care stiam ca nu pot avea un viitor frumos) dar si trupeasca, vindecandu-ma de un cancer de colon.
Nu stiu cum as putea sa multumesc Maicii Domnului pentru tot ajutorul primit…
Stiu ca este mereu cu mine si ma protejeaza de toate pericolele vazute si nevazute!