Cand toata Romania e prostita cu Coronavirusul, Mafia Pădurilor A RAS o pădure din România în DOAR două zile!

Printr-o succesiune de ordonanţe militare şi OUG-uri emise de Guvernul PNL, românii sunt obligaţi să stea acasă pentru micşora efectele dezastruoase ale pandemiei de coronavirus care face ravagii în întreaga lume. Măsurile nu par să aibă însă niciun efect asupra mafiei lemnului, care îşi face de cap mai mult ca oricând sub oblăduirea ministrului Mediului, Costel Alexe.

Defrișarea pădurilor românești de către austrieci și ipocrizia ...

Astfel, pădurea Dobrovăţ de lângă Iaşi a fost lichidată în doar câteva zile în a doua jumătate a lunii martie cu largul concurs al Direcţiei Silvice şi a responsabililor din Ministerul Mediului. Sub pretextul regenerării, s-au tăiat, în doar câteva zile, hectare întregi de pădure într-o afacere de peste 1 milion de euro. Conform datelor oficiale, s-au tăiat 10.000 de metri cubi de masă lemnoasă. Imaginile prezentate de presa locală din Iaşi şi de mai mulţi activişti de mediu sunt apocaliptice: pădurea Bucium-Dobrovăț, deşi este sit Natura 2000 şi n-ar trebui să poată interveni cineva acolo, aproape că a fost rasă de pe faţa ppe o autorizație de regenerare. Justificarea: copaci de esență tare, stejar, ajunși la vârsta de peste 100 de ani, înlocuiți cu vlăstarele din jur. Fotografiile arată însă cu totul altceva: nici vorbă de vlăstare, s-a ras absolut tot.

În acest răstimp, conform unor declaraţii ale fostei senatoare PNL Mihaela Popa, ministrul Mediului, Costel Alexe, susţine că tăierile s-au făcut legal. Mai mult, colega lui Alexe îl acuză pe acesta că ar face parte din caracatiţa mafiei lemnului „Vă informez că PRIMUL OM căruia i-am trimis pozele şi i-am spus că la Dobrovăţ o pădure dispare sub ochii noştri a fost chiar Costel Alexe. Auzisem că pregătise cătuşele pentru cei care distrug pădurile. Dar am păţit ca în filmul LA PIOVRA… am anunţat pe cineva care, din păcate, a tăcut complice… şi prin mesaje indirecte mi s-a transmis că e …legal… să tăiem arbori seculari”, a scris pe facebook colega de partid a ministrului Mediului, Costel Alexe.

Prăpădul a fost executat de o firmă obscură din Iaşi, Tera Forest, care aparţine unui taximetrist. Aceasta a obţinut autorizarea de a exploata metrul cub de masă lemnoasă cu 100 de lei, el fiind vândut mai departe, pe piaţa liberă, cu minimum 250 de lei.

Lichidarea pădurii Dobrovăţ pare să fie doar antreul servit de tăietorii de lemne. Conform Reporter de Iaşi, pe 9 aprilie, autorităţile ar urma să aprobe o tăiere de aproape patru ori mai mare: 38.000 de metri de cubi de pădure, într-o afacere cifrată la 15 milioane de lei.

În toată această perioadă, Ministerul Mediului dă asigurări că nu se petrece nimic ilegal şi că se iau măsurile necesare. Conform unui ordin de ministru, Alexe însuşi va putea retrage certificatul de atestare a unei firme exploatatoare, dacă au fost constatate tăieri ilegale în parchete neautorizate realizate de respectiva firmă sau angajaţii acesteia. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial pe 30 martie. Rămâne de văzut dacă ministrul Mediului va aplica această măsură şi firmelor din reţeaua de tăiere a lemnului din judeţul său natal, Iaşi. – money.ro

Iar toate aceste acte de o gravitate imensa vin in contextul in care Alina Gorghiu (PNL) a inițiat un proiect de lege prin care infractorii pot beneficia de puscarie la domiciliu pentru pedepse de pana la 7 ani, proiect care a fost votat cu entuziasm de tot Senatul: 128 de voturi „pentru”, două abţineri, niciun vot „contra”.

Criminalii se acopera, se gandesc ca toate tunurile date in perioada asta poate la un moment dat vor fi cercetate si isi acopera spatele.

Poate doar in Republica Centrafricana mai gasesti atata coruptie ca la noi!

Urmariti va rog multe alte subiecte interesante la categoria:  Distrugerea Romaniei

Rușinoasa lege a Alinei Gorghiu, votată de toate partidele: pușcărie la domiciliu pentru pedepse de până la 7 ani

Alina Gorghiu (PNL) a inițiat un proiect de lege care a fost votat cu entuziasm de tot Senatul: 128 de voturi „pentru”, două abţineri, niciun vot „contra”. Este de neînțeles de ce toate partidele, fără excepție, au susținut acest proiect absurd, elaborat parcă de Șerban Nicolae, Florin Iordache sau Eugen Nicolicea. Forul decizional, în acest caz, va fi Camera Deputaților.

Senatul a votat marți seara, într-o şedinţă de plen online, un proiect inițiat de Alina Gorghiu, care prevede executarea la domiciliu, sub anumite condiții, a pedepselor de până în 7 ani de închisoare, relatează Ziare.com. O știre care a trecut aproape neobservată, în contextul pandemiei și al problemelor din sistemul de sănătate.

Persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, pentru care s-a dispus executarea acesteia la domiciliu, vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei brăţări electronice, prevede proiectul de lege votat marţi de senatori.

Explicația Alinei Gorghiu, iniţiatoarea propunerii: „Proiectul modifică în esenţă Codul Penal cu câteva prevederi esenţiale, care se găsesc în sistemele multor state ale Uniunii Europene. De exemplu, de a introduce o măsură alternativă la pedeapsa închisorii, şi anume executarea la domiciliu a pedepsei închisorii, care reprezintă o formă de individualizare a pedepsei şi, de asemenea, executarea fracţionată a pedepsei închisorii. Codul de Procedură Penală suportă o modificare esenţială, care presupune că instanţa se va pronunţa asupra revocării şi anulării executării la domiciliu a pedepsei închisorii. (…) Se instituie supravegherea prin brăţară electronică, se defineşte noţiunea de imobil în care se execută pedeapsa şi se reglementează cazurile în care condamnatul poate părăsi imobilul – asta este esenţa iniţiativei legislative”.

Şerban Nicolae, senator PSD, mare susținător al infractorilor: „Să ne punem problema că autorităţile sunt deja pregătite pentru eliberarea infractorilor condamnaţi din închisori pentru a nu mai sta în penitenciar, ci în locuinţe, ar putea să fie prematur, cel puţin la acest moment. Iniţiativa este una care să justifice necesitatea. În ceea ce priveşte însă oportunitatea, aş vrea să reflectaţi, pentru că suntem în situaţia în care mulţi români consideră că se află, ca urmare a măsurilor luate în starea de urgenţă, într-un soi de arest la domiciliu, că autorităţile nu reuşesc să menţină controlul asupra respectării măsurilor de izolare şi carantină la domiciliu, dar PNL se gândeşte la scoaterea infractorilor din închisori pentru a nu suferi condiţiile de detenţie din închisorile româneşti”.

Pe site-ul Camerei Deputaților pot fi citite Expunerea de motive și Proiectul adoptat de Senat.

Dintre politicieni, doar Raluca Prună, fost ministru al Justiției în Guvernul Cioloș, a criticat în termeni duri, pe facebook, „grozăvia promovată de «liberala» Alina Ghorghiu”.

Raluca Prună

„Azi, doamna senator face exact ce critica PNL mai deunăzi la PSD. Moare de grija condamnaților la închisoare. În vremuri de război, nu se moare de grija condamnaților, când la Suceava un director medical a orchestrat o contagiune în masă a cadrelor medicale, când o bucătăreasă dă tunuri cu măști achiziționate pentru statul român, în numele unui evazionist a cărui firma nu se califică formal la procedura de achiziție, evident că la preț de vreo 30 ori mai mare decât cumpără asociațiile de voluntari. În așa vremuri nu se relaxează măsuri penale și de executare a pedepselor. Dimpotrivă. Știe asta orice student mediocru la Drept. Deci, doamna senator propune și Senatul aprobă executarea pedepselor la domiciliu, cu brățări electronice. Foarte convenabil pentru cei cu domiciliu generos, îndeobște politicieni și bucătărese cu contracte de stat oneroase. (…) Liberala Ghorghiu e fix ca PSD-ista generoasă (Lia Olguța) Vasilescu, care dădea din pix salarii și pensii până i-a luat pixul PNL-ul, că mai voia și el să scrie. Și scrie cam la fel și liberala Gorghiu, tot fără identificarea sursei de finanțare, cu încălcarea flagrantă a legii finanțelor publice. (…). Nu e decât o escrocherie în vreme de război pandemic. Că așa e la război pandemic: unii sunt aruncați de-a valma prin spitale și carantine, infectați și neinfectați laolaltă, fără să fie testați (…), iar alții, tot în vreme de război, prin grija unei liberale, își aranjează comod viitorul, dacă vine vreo condamnare. (…) A venit și pe masa mea de ministru propunerea aceasta salvatoare și umanistă. (…) Nu a mers atunci. Momentul de asalt acum e însă perfect, dacă tot suntem ocupați cu pandemia”.

Ce modificări aduce Codului Penal

Una dintre prevederile proiectului este aceea că persoanele condamnate la pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus executarea acesteia la domiciliu vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei brăţări electronice. Modul de utilizare a dispozitivului, costurile pe care acesta le presupune, precum şi condiţiile referitoare la transmiterea, modificarea şi stocarea datelor obţinute prin supravegherea electronică se stabilesc prin regulamentul de aplicare a legii.

Potrivit proiectului, instanţa poate dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani;
  • infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
  • infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
  • în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că executarea la domiciliu a pedepsei închisorii este suficientă, iar condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Cine nu poate beneficia de închisoarea la domiciliu

În proiect se arată și pentru cine nu se poate dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii:

  • dacă iniţial a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dar ulterior a fost revocată;
  • infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;
  • faptele reprezintă infracţiuni contra vieţii, contra integrităţii corporale sau sănătăţii, infracţiuni stabilite asupra unui membru de familie sau asupra fătului, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu, trafic de persoane sau minori, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice, precum şi infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,republicată.
  • persoana a fost condamnată anterior pentru săvârşirea fie a infracţiunii de evadare, fie pentru cea de înlesnire a evadării ori pentru tentativă la aceasta.

În cazul în care persoana condamnată nu respectă măsurile de supraveghere, instanța poate revoca executarea la domiciliu a pedepsei închisorii. În caz de recidivă, executarea la domiciliu a pedepsei închisorii poate fi anulată.

Proiectul legislativ prevede și executarea închisorii în regim mixt: în timpul săptămânii la domiciliu, în weekend la penitenciar.

Cum își apără Alina Gorghiu legea pro-infractori

Alina Gorghiu a venit cu explicații pe pagina sa de Facebook.

„Văd că am generat dezbatere în spațiul virtual, cu două propuneri legislative votate, marți, la Senat, de toți colegii senatori PNL, USR, PMP, UDMR, PSD, cu excepția a două abțineri.

Munca de documentare pentru cele două propuneri a început cu destul de mult timp în urmă (pentru prima, chiar din 2016, fiind depusă acum în forma îmbunătățită). Am vorbit despre modificările legislative de sute de ori în spațiul public.

Ambele propuneri au fost depuse anul trecut, în decembrie. Era imposibil de anticipat la acel moment această pandemie sau că propunerile vor ajunge să fie votate fix acum, lucru care să genereze emoție. Acestea doar au urmat procedura, potrivit Regulamentului Senatului.

În al doilea rând, a avut loc o dezbatere publică pe subiect, la care au participat reprezentanți ai Parlamentului, ai penitenciarelor, ai Parchetelor, ai CSM, precum și cadre universitare. Observațiile rezultate din această dezbatere, cu specialiștii în domeniu, au fost preluate în ambele propuneri legislative.

De asemenea, proiectele au fost analizate și avizate favorabil de Consiliul Legislativ.

În al treilea rând, prin una dintre propuneri se dorește operaționalizarea, din punct de vedere tehnic, a unor prevederi existente deja în legislația penală, dar care sunt inaplicabile.

Vă subliniez că nu este nimeni eliberat din închisoare prin aceste legi. Doar instanța de judecată are prerogativa de a decide individualizarea pedepselor, adică cine execută la închisoare și cine la domiciliu. Doar pentru infracțiuni ușoare! Nu se aplică celor care au săvârșit infracțiuni de corupție, de serviciu, precum și alte infracțiuni grave (omor, trafic de persoane etc.).

Aceste măsuri sunt în legislația tuturor statelor europene și sunt considerate benefice.

Dacă veți avea observații, le aștept. Le depunem ca amendamente când vor fi în dezbatere la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Nu se grăbește nimeni. Toți, dar mai ales eu, ne dorim dezbatere serioasă pe orice inițiativă.” – ziaristii.ro

Urmariti va rog multe alte subiecte interesante la categoria:  Distrugerea Romaniei