Anunțuri

Academia Catavencu despre Legea Antilegionara: „Tembelă și antidemocratică… Florian este capul unui grup de tovarăși care a orchestrat această lege bolșevică”

Legea tembelă și antidemocratică a grupului Alexandru Florian consideră valide condamnări pronunțate de justiția bolșevică iar prin asta devine ea însăși o crimă.

Țuțea, Vulcănescu, Eliade, Cioran, Ioan Gavrilă Ogoranu. Este doar un început de listă neagră afișată de directorul Institutului Elie Wisel, Alexandru Florian, omul din spatele legii care în numele condamnării legionarilor pune la zid și mitraliază mari oameni de cultură. Născut dintr-un stalinist convins, l-am numit aici pe tatăl său, Radu Florian, mai tânărul Alexandru a întors zvastica pe dos și-a pornit o cruciadă infernală împotriva unor simboluri ale luptei anti-comuniste din România. Repere ale culturii române, oamenilor de pe lista neagră a sinistrului funcționar public Florian li s-a pus pistolul în mână și au fost plasați la locul faptei în postură de criminali de război.

Instrumentul prin care memoria luptătorilor anticomuniști este pângărită cu mijloace ce amintesc de teribilul Gestapo și metodele lui de purificare este o lege strâmbă, care încearcă să acrediteze ideea că, pentru cei 3000, 10.000 sau 14.000 de evrei vehiculați a fi fost uciși la Iași (funcție de sursă), este necesar că o întreagă elită culturală anticomunistă și, ca atare, legionară, să fie pusă la zid și scoasă din istorie. Cărțile elitei trebuie puse pe foc iar oamenii deportați în uitare pentru că, nu-i așa, un text laudativ despre o idee politică poate fi asimilat cu apăsarea trăgaciului. Întocmai ca poliția politică a lui Hitler, Institutul Elie Wiesel nu acceptă opinii contrare, argumente sau măcar simple întrebări. Cu mijloace care amintesc de Inchiziție se impune o nouă istorie creionată și se stabilesc fapte a căror veridicitate se impune cu mijloace represive. Negi, plătești cu libertatea, simplu și eficient, întocmai ca băieții de la Gestapo care, pentru simpla deținere a unor opere literare, te trimiteau în lagăr. Și întocmai ca urmașii săi din poliția politică nazistă și gașca de la Elie Wiesel operează cu liste negre și autori interziși. Care-i diferența, mă întreb? De ce o formă de totalitarism și cenzură de tip nazist este mai blamabilă ca această Inchiziție evreiască coordonată  de un român sadea? Răspunsul la crimele odioase ale unor echipe de legionarilor nu este exagerarea sau cenzura. Nu poți combate o atrocitate cu altă atrocitate și nu poți opri crima prin cenzură. O convingere se creează, nu se impune prin lege. Cunoașterea și dezbaterea sunt căile prin care democrația se opune totalitarismului. Se pare însă că în ADN-ul domnului Alexandru Florian genele predominante nu-s chiar albastre, ci mai de grabă roșii.

Cu un Institut dăruit cu peste 1,5 milioane de lei, în 2015, de către statul român, și cu un salariu lunar alocat, la aceeași instituție, de 6800 de lei, adică peste ceea ce primeau pe ”ștat”, până în această vară, în România, președintele, premierul ori preşedinţii celor două Camere parlamentare, Florian este capul unui grup de tovarăși care a orchestrat această lege bolșevică. Grupul cuprinde 3 parlamentari despre care vorbesc singure numele lor: Antonescu, Gerea și Scutaru. Simpla enumerare a numelor face inutilă caracterizarea personajelor. Alexandru Florian, bugetarul de lux, a venit cu dogma iar aleșii cu ștampila Parlamentului. A rezultat o lege hidoasă prin care bolșevicii, mare parte evrei, care au invadat România în 1945 și au terorizat-o vreme de 50 de ani cu execuții pe lângă care evenimentele de la Iași pălesc (fenomenul Pitești, Canalul, gulagul din lagărele de la Aiud, Sighet, etc) sunt reabilitați și faptele lor legitimate. Asta după ce de la cel mai înalt nivel al statului român, regimul bolșevic al Anei Pauker (Hannah Rabinsohn) a fost condamnat drept criminal de președintele Traian Băsescu. O condamnare oficială, din păcate fără a fi urmată de legi care să pedepsească torționarii acelor vremuri, dar condamnare care arăta clar cu ce s-au ocupat amicii dlui Radu Florian, tatăl vânătorului de legionari. Urmarea este aceea că toate sentințele pronunțate de tribunalele înființate cu pistolul de evreii bolșevici sunt considerate valide prin monstruoasa lege clocită de gruparea Florian, iar victimele sunt executate a doua oară, de data aceasta definitiv. Eliminarea fizică însemnă dispariție doar pe jumătate. Grav este când opera este ștearsă și astfel individul dispare complet din memoria colectivă. Asasinarea memoriei este, dincolo de barbaria cenzurii ideilor, sigurul rezultat vizibil și singurul scop urmărit și nedeclarat al acestei legi odioase.

Legea tembelă și antidemocratică a grupului Alexandru Florian consideră valide condamnări pronunțate de justiția bolșevică iar prin asta devine ea însăși o crimă. Mai mult, documentarea marelui istoric făcută aproape exclusiv pe baza mărturiilor culese de la evreii care au trăit evenimentele din 1940 de la Iași și a cărei finalitate este o lege reparatorie care să acorde compensații financiare substanțiale urmașilor evreilor uciși nu poate constitui o bază documentară obiectivă. Până nu se pun în balanță toate evenimentele, toate crimele, inclusiv cele comise de evreii bolșevici care acționau ca trupe paramilitare ale Armatei Roșii, nu putem avea un tablou complet al faptelor și al cauzelor. Iar asta ne privează de o judecată obiectivă și rațională. Asasinarea memoriei nu poate fi în nicio circumstanță răspunsul la asasinatele etnice care au întunecat istoria României în anii ’40.

Nu poți să nu remarci că statul a refuzat să finanțeze Memorialul de la Sighet, construit exclusiv cu fonduri private, și a lăsat pradă distrugerii o întreagă arhivă a atrocităților bolșevice din anii 1945-1965. Asta în vreme ce Institutul Elie Wisel  a primit alocări bugetare substanțiale pentru obiective mult mai modeste. Nu poți compara 20 de ani de teroare bolșevică cu nimic. Nici măcar cu tragicele evenimente de la Iași. Diferă amplitudinea, consecințele și, nu în ultimul rând, mijloacele. Exterminarea unei întregi clase sociale care refuza ideologia bolșevică și care a fost acuzată de simpatii legionare pentru că alte vinovății mai grave nu s-au putut inventa rămâne marea crimă a secolului 20 în România. Iar această realitate nu are nevoie de o lege care  o impună. Evidența nu se impune cu o lege. Ea există pur și simplu. – academiacatavencu.info

Urmariti va rog si:

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;Academia Catavencu despre Legea Antilegionara: „Tembelă și antidemocratică… Florian este capul unui grup de tovarăși care a orchestrat această lege bolșevică”&8221;

  1. comunismul este deja condamnat în România prin lege. dacă această lege anti-legionară se bazează pe instanțe comuniste trebuie să fie anulată și trași la răspundere cei care o susțin.

    • de fapt este condamnat oficial, dar aici am citit că nu au urmat și legi care să condamne comunismul

      http://www.academiacatavencu.info/opinii/un-gestapo-evreiesc-38615
      […]
      Asta după ce de la cel mai înalt nivel al statului român, regimul bolșevic al Anei Pauker (Hannah Rabinsohn) a fost condamnat drept criminal de președintele Traian Băsescu. O condamnare oficială, din păcate fără a fi urmată de legi care să pedepsească torționarii acelor vremuri, dar condamnare care arăta clar cu ce s-au ocupat amicii dlui Radu Florian, tatăl vânătorului de legionari.[…]

  2. Acest neokominternist ce visează reeditarea SUMBRULUI DECENIU stalinist trebuie invitat să plece să-și viziteze frățiorul tor neokominternist, oploșit la Washington (Radu Ioanid), uitând să se mai întoarcă, în caz contrar fiindu-i retrasă cetățenia. NU E CAZUL A FI CERUTĂ imperativ această măsură? Cine sfidează adevărul, ne insultă martirii, ne calomniază Patria NU merită cetăţenia română!

  3. Dar de ce vreti voi sa distrugeti toate dovezile de nemernicia de care ati dat si inca mai dati dovada,de ce vreti voi sa ne indobitociti,constrangeti sa credem ce vreti voi?Va imaginati ca nu stim cine a adus comunismul cel putin in tara noastra si cate crime ati facut asupra acestui popor,chiar reprezentanta voastra HANNAH RABINHSON zisa ANA PAUKER este o evidenta.Va e teama sa nu se afle si alte nenorociri create de voi.Voi vreti numai avantaje financiare in urma minciunilor voastre odioase.Nu cautati sa sugrumati,constrangeti sentimentele oamenilor pe care voi,fara nici un pic de bun simt ii numiti GOIMI.Iar voi introduceti actele inchizitiei daca cineva indrazneste sa va numeasca jidani,oare DE CE?

  4. De ce ? Pentru ca nimeni sa nu mai poata sa le arate adevarata fata , nimeni sa nu-i mai poata acuza de crimele savarsite de ei , cum pot altfel decat sa te oblige sa taci? Daca vorbesti despre ceea ce stii ca au facut , iti baga „legea” in fata si obligat devii mut .
    De asta au dat asa o „lege” care nu are nici capat si nici coada , nu are nicio logica , lege facuta , aprobata si promulgata de prosti si de tradatori si dusmani ai poporului , adevarata Inchizitie .

  5. Dar nu putem si nu avem voie, sa fim indiferenti la condamnarea istoriei,culturii si trecutului neamului nostru!
    Nu avem voie sa-i lasam pe acesti neocominternisti sa -si bata joc de SFINTII INCHISORILOR, luptatori romani pentru libertate si drepturi fundamentale ale omului! Acesti venetici alogeni veniti pe tancuri sovietice in 45..au intrecut masura…creind genicidul care a urmat impotriva florii intelectualitatii romane si a satenilor care detineau pamant si s-au impotrivit colectivizarii.
    Pentru cominternisti, toti cei care se opuneau ,erau considerati legionari.
    Cat tupeu au!
    RUSINE acestor tov. care prin succesori, perpetueaza aceeasi ideologie ,mai ales dupa EVENIMENTELE din 89!
    Nu au murit atatia tineri DEGEABA!!!!
    AJUNGE!!!

  6. Inepta lege nelegiuită va fi abrogată de Curtea Constituţională. Chiar şi un puştan de 12-13 ani sesizează incongruenţele, aberaţiile vizând legalizarea nerespectării flagrante a drepturilor omului,falsificarea istoriei noastre. Dar — atenţie! — scandalul acesta a fost iscat şi cu un scop subsidiar: să uităm de jaful sălbatic şi genocidul mascat ce continuă în ţară (pădurile; scoaterea masivă din ţară a foarte preţioaselor minereuri din vecinătatea imediată a Roşiei Montane, cu wolfram, vanadiu, titan etc., pentru care Victor Ponta&Comp au dat pe şest aviz de exploatare exact cum anunţa ciracul său Traian Băsescu; microcentralele; eolienele, programul INITIUM, plantele modificate genetic etc. ). Am postat chiar astăzi lucruri cutremurătoare pe paginile mele de Facebook.

    • Ai dreptate, cu aceasta lege, odata s-a incercat taierea din radacina a aparitiei in viitor a vreunui organism cu caracter puternic national si mai apoi este totodata o mare divesiune pentru a putea jefui in liniste tara, exact cum ai descris in comentariul tau.

  7. Nu cu comentarii pe internet va fi abrogata legea. Romanii vorbesc mult si fac putin. Ma asteptam la manifestatii masive in strada in toate orasele mari ale tarii, ca sa forteze guvernul si parlamentul sa bata in retragere. Luati exemplu de la mobilizarea exemplara pe care au avut-o internautii in alte tari, cand au vrut sa protesteze. Si au reusit!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: