Reclame

George Soros, omul din spatele partidului grecesc Syriza si a liderului său Alexis Tsipras

În urmă cu doi ani, săptămânalul economic german Wirtschaft Woche lansa informaţia potrivit căreia stânga radicală elenă, Syriza, şi liderul său, Alexis Tsipras, ar fi intrat pe statele de plată ale miliardarului George Soros. Se întâmpla la nici un an după ce Syriza reuşise o performanţă electorală remarcabilă, ajungând principalul partid al opoziţiei şi fiind cotată deja cu şanse mari la preluarea puterii.

Wirtschaft Woche sugerează că vehiculul prin care George Soros a reuşit atragerea lui Tsipras se numeşte INET (Institute for New Economic Thinking), un think tank creat şi finanţat de miliardarul american, format în special din economişti şi jurnalişti care se opun monedei euro, de unde speculaţia că în spatele acţiunii lui Soros stă ideea unui pariu pe prăbuşirea euro. Jurnaliştii germani scriau că Tsipras a ţinut un discurs la Columbia University, prin intermedierea INET, discurs în care a atras atenţia asupra politicii greşite impuse de Berlin ţării sale şi întregii zone euro. Pe site-ul oficial al INET sunt găzduite mai multe dintre materialele actualului ministru de Finanţe al Greciei, Yannis Varoufakis.

Totodată, Soros ar fi fost cel care l-a introdus pe Tsipras mai-marilor din sistemul american, când actualul premier grec s-a întâlnit cu oficiali din Departamentul de Stat şi a tinut un discurs la Brookings Institution, unde Soros asigură o parte din finanţare.

Ceea ce miliardarul american nu a negat a fost implicarea sa în înfiinţarea unui “Centru al Solidarităţii” în Grecia, în 2013, prin care a oferit grecilor loviţi de criza combustibil pentru încălzire în valoare de un milion de dolari. Centrul de solidaritate a fost înfiinţat la Salonic, oraş al cărui primar, Yiannis Boutaris, este considerat şi el un cal troian al lui Soros în interiorul stângii elene. În 2012, Boutaris a fost ales drept “cel mai bun primar din lume” de către Fundaţia Primarilor de Oraşe din Marea Britanie.

INET a infirmat speculaţiile privind sprijinirea de către Soros a stângii radicale elene, însă semnele de întrebare revin, după doi ani. Aceasta pentru că în Spania, acolo unde partidul-frate al Syriza, Podemos, cotat cu prima şansă pentru câştigarea alegerilor din acest an este suspectat că ar avea parte de sprijinul mediatic al presei finanţate direct sau indirect de George Soros.

Pe de altă parte, este de remarcat că speculaţiile pe marginea şi revenirea în atenţie a unui articol publicat în urmă cu doi ani în presa germană se produc prin intermediul unor site-uri de limba engleză terminate în .ru, precum http://www.pravoslavie.ru, http://www.agionoros.ru.

La finalul traducerilor publicate de aceste site-uri după articolul orginal din Wirtschaft Woche apar opinii ale “unor analişti greci” care susţin că Syriza a colaborat de mult timp cu ONG-uri finanţate de Soros şi că acesta ar fi motivul pentru care actualul partid de guvernământ susţine minorităţile sexuale şi religioase, se opune influenţei Bisericii Ortodoxe în societatea elenă şi chiar ar fi dispus să facă concesii teritoriale unor state vecine! – cotidianul.ro

Acum lucrurile au devenit foarte clare, nu mai este nici o mirare asupa faptului ca acest Tsipras s-a intors in ultima clipa cu 180 grd.

Soros, le-a luat-o inainte celor care poate ar fi vrut cu adevarat o schimbare in Grecia si a facut el una, dar una diavoleasca, in care treburile erau aranjate de la inceput. A vrut doar sa le arate tuturor ca nu e nimeni suficent de puternic si patriot ca sa mearga pana la capat impotriva papusarilor, si ca nu mai are rost ca cetatenii sa mai spere intr-o schimbare autentica. S-a vrut un exemplu.

Acest Soros este unealta prin care papusarii fac si desfac orice, in mai toate tarile unde au interese. Soros printre altele este cel care a organizat lovitura de stat din Ucraina si Vara Araba, iar Romania o controleza prin multi politiceni si personalitati scoliti pe la organizatiile sale, gen Monica Macovei, Razvan Ungureanu, Stelian Tanase, Alina Mungiu, Patapievici, Tismaneanu, Helvig, intrega lista o puteti gasi aici: Lista cu supusii lui Soros care se afla sau s-au aflat la conducerea Romaniei.

Si se pare ca tot George Soros se afla in spatele partidului din Spania cu cele mai mari sanse de a castiga viitoarele alegeri. Deci treaba e clara, NOM contra fNOM.

Urmariti va rog si:

Papusari. George Soros, omul din spatele haosului din Ucraina

Reclame

Otravirea Romaniei cu PESTICIDUL INITIUM

Pesticid netestat suficient, folosit în agricultura românească

Initium nu a fost testat în România (VIDEO) (spre deosebire de varianta oficiala expusa de ministrul Agriculturii in materialul video de mai sus). Halucinanta siguranta cu care Klaus Fabritius, cercetator la Institutul care a aprobat folosirea Intiumului, afirma ca nu are efecte nocive, in conditiile in care se bazeaza DOAR pe testele facute de PRODUCATORUL german, direct interesat!

  • Eco Life: INITIUM, o otrava aprobata oficial pentru agricultura romaneasca

Din câte ţări sunt pe planetă, doar România se grăbeşte să folosească o substanţă nouă, foarte toxică, pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi, ceapă, cât şi pentru plantaţiile de viţă de vie. Aceasta, numită INITIUM, sporeşte până la 65% riscul de cancer de colon. BASF, un consorţiu german de produse chimice, a dezvăluit căRomânia este prima ţară din întreaga lume care a autorizat produsul său Initium. Compania susţine că „produsul fungicid va ajuta viticultorii să treacă mai repede la o producţie de înaltă calitate“. Dacă înaltă calitate înseamnă otrăvirea populaţiei, atunci afirmaţia este adevărată…

De asemenea, purtătorul de cuvânt al companiei a afirmat că în afară de produsul Initium pentru struguri, care va fi disponibil în România începând din 2010, sub numele de Enervin, s-a acordat de asemenea autorizaţie pentru Zampro, un produs Initium pe bază de fungicid pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă. Adică exact legumele de bază în alimentaţie... Compania pretinde că„ambele produse au fost testate pe larg în teren şi au demonstrat selectivitate ridicată şi eficacitate împotriva unor dăunători“. Sperăm că nu se referă la ceva „dăunători umani“ despre care Noua Ordine Mondială consideră că suprapopulează planeta!

Roland Ringel, şef Proiectului de Dezvoltare al Global Initium, a declarat cu un cinism incredibil: „Din cauza profilului foarte favorabil de mediu al Initium, produsele au fost autorizate într-un timp record de patru ani. Şi, de fapt, produsele Initium au nu numai un grad ridicat de compatibilitate cu mediul, dar ele sunt, de asemenea, foarte uşor de utilizat – se dizolvă rapid şi în apă, economisind astfel timp“.

Michael Hess, şef al Crop Protection pentru Europa Centrală, a declarat şi el, cu un cinism specific tuturor managerilor de la marile companii transnaţionale de produse chimice: fermierii români doresc să concureze cu succes pe piaţa europeană. Din acest motiv, există un mare interes în domeniul tehnologiilor inovatoare. Produsele noastre foarte eficiente şi ecologice de protecţie a culturilor vor permite viticultorilor şi fermierilor să producă randamente ridicate şi culturi sănătoase cu niveluri de reziduuri minime, în conformitate cu reglementările UE.“

Continuă lectura

Pasii prin care miscarea homosexuala distruge natiunile

Pe 26 iunie a.c. Curtea Supremă a SUA a legalizat căsătoriile homosexuale pe întreg teritoriul țării. Anterior, secretarul de stat John Kerry anunțase că problematica drepturilor homosexuale este una prioritățile politicii externe, americane.

Conform unoTacticile mişcării homosexuale: STRATEGIA folosită pentru schimbarea percepției asupra homosexualității în Occident și în lumer sondaje de opinie, căsătoriile între persoane de același sex sunt acceptate de aproximativ 50% dintre americani. Cum s-a ajuns aici, în doar cateva zeci de ani?

Un articol publicat în 1987 ,”The Overhauling of Straight America” („Îndreptarea Americii heterosexuale”) – semnat de activiştii homosexuali Marshall Kirk şi Erastes Pill. („Erastes Pill” era numele de autor al lui Hunter Madsen) a devenit referința privind tacticile folosite de mișcarea homosexuală pentru a se impune în ochii opiniei publice americane.

Aceste persoane erau foarte şcolite. Kirk era cercetător în Neuropsihiatrie, cu studii la Harvard; Madsen avea un doctorat în Politici la Harvard şi era expert în tactici de persuasiune publică şi marketing social.
Se spune că „The Overhauling of Straight America” a devenit „biblia” mişcării homosexuale, întrucât prezintă strategii atât pentru a-i face pe homosexuali mai acceptaţi, cât şi pentru a-i demoniza pe oponenţii homosexualităţii. Întreaga campanie se bazează nu pe argumente raţionale, ci pe manipularea emoţională a publicului. (Ulterior, Kirk şi Madsen au dezvoltat principiile din articol într-o carte de 398 de pagini: „After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays in the 90s” – „După bal: Cum îşi va depăşi America teama şi ura de homosexuali în anii ’90”).

Noi ne vom concentra aici pe articolul lor iniţial din 1987. Pentru a transmite corect spiritul acelui material, vom apela frecvent la citarea lui directă.

Publicat în ediţia din 1987 a revistei pentru homosexuali Guide, „The Overhauling of Straight America” începe cu:

„Primul lucru care trebuie făcut este desensibilizarea publicului american cu privire la homosexuali şi la drepturile acestora. A desensibiliza publicul înseamnă a-l face să privească homosexualitatea cu indiferenţă, fără nici o emoţie.”

Autorii continuă şi vorbesc despre obiectivul de a pune preferinţele sexuale pe acelaşi palier cu preferinţele pentru aromele de îngheţată sau sport. Ţie îţi place ciocolata, mie îmi place vanilia. Tu preferi voleiul, eu fotbalul. Nu e nici o problemă.

„Cel puţin la început”, scriu autorii, „urmărim să desensibilizăm publicul şi nimic mai mult. Nu trebuie şi nu ne putem aştepta la o „apreciere” sau „înţelegere” deplină a homosexualităţii din partea omului obişnuit. Uitaţi a convinge masele că homosexualitatea e un lucru bun. Însă dacă îi faci să se gândească că aceasta e doar un lucru obişnuit, dacă îi faci să ridice din umeri, atunci lupta ta pentru drepturi juridice şi sociale e practic câştigată. Şi, pentru a-i face doar să ridice din umeri, homosexualii ca şi comunitate trebuie să înceteze să mai pară misterioşi, străini şi diferiţi.” Articolul face apel la o campanie masivă în mass-media pentru schimbarea imaginii homosexualilor, iar „orice campanie care urmăreşte această schimbare trebuie să realizeze şase lucruri”.

Următorii şase paşi sunt luaţi direct din articolul lui Kirk şi Pill:

Pasul 1: Vorbiţi despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil

„Principiul din spatele acestui sfat e simplu”, spun Kirk şi Pill, „aproape orice comportament începe să pară normal dacă eşti expus la el suficient de mult timp şi în suficient de multe locuri. Acceptabilitatea noului comportament va depinde în ultimă instanţă de numărul de cunoscuţi care îl practică sau îl acceptă”. Iniţial, o persoană poate fi ofensată de noutate, însă autorii notează că „atât timp cât Ion nu se simte presat să facă la fel, atât timp cât comportamentul în cauză nu îi ameninţă siguranţa fizică şi financiară, se va obişnui repede cu el şi viaţa va merge mai departe.” Viaţa merge mai departe şi Ion şi prietenii lui vor deveni mai toleranţi faţă de homosexualitate, aceasta devenind doar un mod de viaţă alternativ şi legitim.

„Modalitatea prin care putem atenua sensibilităţile primare faţă de homosexualitate este să facem ca mulţi oameni să vorbească mult despre subiect, într-o manieră neutră sau pozitivă.” Cu cât se vorbeşte mai mult, cu atât se creează impresia că publicul este cel puţin împărţit în atitudini. „Chiar şi cele mai acebre dezbateri dintre susţinători şi oponenţi servesc scopului nostru, atât timp cât homosexuali „respectabili” ies în faţă şi îşi prezintă punctul de vedere.”

De asemenea, autorii insistă că vorbitul despre homosexualitate trebuie să fie doar un vorbit, nu o îndoctrinare cu homosexualitate. „În fazele primare ale oricărei campanii îndreptate către cetăţeanul heterosexual, masele nu trebuie să fie şocate şi îndepărtate prin expunerea prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, descrierile sexuale trebuie reduse la minim, iar drepturile homosexualilor trebuie prezentate cât mai mult posibil ca o chestiune socială abstractă.”[3]

Autorii subliniază importanţa discutării despre problematica homosexuală în mass-media vizuală, în filme şi la televiziune, acestea fiind „cele mai puternice formatoare de imagine din societatea occidentală.” Omul de rând petrece un număr de ore pe zi în faţa televizorului. „Aceste ore deschid o poartă către lumea privată a heterosexualilor, prin care se poate introduce un cal troian.”

Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă ascunsă pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că în ultimii 10 ani (până în 1987), personajele homosexuale au devenit vizibile în filme şi în emisiunile tv.

De atunci, aceste personaje au devenit tot mai frecvente şi totul face parte din strategia de inducere a acceptării publice a homosexualităţii. Uitaţi-vă, de exemplu, la serialele Will & Grace sau The L Word; la filme ca Brokeback Mountain şi la homosexualii simpatici care au roluri principale în filme ca Bridget Jones Diary şi As Good As it Gets. Personajele homosexuale plăcute sunt tot mai numeroase în filme şi la televizor, iar asta nu e o întâmplare.

Kirk şi Pill concep apoi un atac la scară largă asupra religiei. „Opinia publică este o sursă principală de valori oficiale, iar autoritatea religioasă estre cealaltă sursă. Când cultele conservatoare îi condamnă pe homosexuali, noi putem face două lucruri ca să combatem homofobia credincioşilor. În primul rând, putem altera standardele morale. Asta înseamnă să facem publică susţinerea dată homosexualilor de cultele mai moderate, formulând obiecţii teologice cu privire la interpretarea conservatoare a învăţăturilor biblice şi expunând ura şi lipsa de uniformitate.”

Ei continuă, „În al doilea rând, putem submina autoritatea morală a cultelor homofobe, prezentându-le ca retrograde şi înapoiate, rămase în urmă faţă de vremurile moderne şi de ultimele descoperiri ale psihologiei. Împotriva influenţei puternice a Religiei instituţionalizate trebuie să mobilizăm influenţa şi mai puternică a Ştiinţei şi Opiniei publice (sabia şi scutul acelui „umanism secular” dezavuat). O asemenea coaliţie monstruoasă a funcţionat bine şi înainte împotriva cultelor, în probleme cum ar fi divorţul şi avortul. Cu suficiente discuţii libere despre prevalenţa şi acceptabilitatea homosexualităţii, această coaliţie poate funcţiona şi aici.”[4]

Pasul 2: Prezentaţi-i pe homosexuali ca victime, nu ca pe activişti agresivi

Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă mascată pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că personajele homosexuale sunt tot mai vizibile în filme şi în emisiunile tv.

„În orice campanie pentru câştigarea publicului, homosexualii trebuie zugrăviţi ca victime care au nevoie de protecţie, astfel încât heterosexualii să fie înclinaţi prin reflex să îşi asume rolul de protectori. Dacă însă homosexualii sunt prezentaţi ca un grup puternic şi mândru care promovează un stil de viaţă nonconformist şi deviant, atunci ei vor fi văzuţi ca o ameninţare publică care justifică opoziţia şi opresiunea. Din acest motiv, trebuie să rezistăm ispitei de a ne afişa „mândria homosexuală” atunci când aceasta vine în conflict cu imaginea de homosexual-victimă. Şi trebuie să găsim calea de mijloc dintre a-i impresiona pe heterosexuali nu numărul nostru mare, pe de-o parte, şi a le declanşa o paranoia ostilă – „Nu mai ai loc de ei!” – pe de altă parte.”

„O campanie media pentru promovarea imaginii homosexualului-victimă trebuie să folosească simboluri care reduc sentimentul de ameninţare al publicului, care va coborî garda, şi care sporesc plauzibilitatea victimizării. În termeni practici, asta înseamnă că mustăcioşii cu muşchi nu trebuie să apară în reclamele homosexuale şi în alte prezentări, ei lăsând loc figurilor simpatice ale unor tineri sau bătrâni simpatici şi ale unor femei atrăgătoare. (Inutil să mai spunem că grupurile limitrofe, cum ar fi NAMBLA [North American Man-Boy Love Association][5]nu trebuie să apară în asemenea campanii: cei suspectaţi de molestarea copiilor nu pot apărea niciodată ca victime).”

Kirk şi Pill indică două mesaje diferite despre homosexualul-victimă care trebuie transmise. „Primul, publicului trebuie să i se spună că homosexualii sunt nişte victime ale sorţii, în sensul că nici unul nu şi-a ales preferinţele sexuale. Mesajul trebuie să spune: „Dacă îi întrebi pe homosexuali, ei aşa s-au născut, aşa cum voi v-aţi născut heterosexuali sau albi sau negri sau inteligenţi sau sportivi. Nu i-a racolat sau sedus nimeni; nu au ales ai asta şi deci nu pot fi judecaţi din punct de vedere moral. Ce fac ei nu e ceva conştient – e însă ceva natural pentru ei. Destinul acesta ar fi putut fi şi al vostru!’”

Această strategie e la lucru peste tot unde ne uităm. Uitaţi-vă la Lady Gaga şi la albumul ei, „Born this Way” („Născut aşa”). Uitaţi-vă la ura viscerală pe care o au homosexualii faţă de asociaţii precum Courage sau Exodus, care îi consiliază pe bărbaţii şi femeile care vor să scape de homosexualitate. Dacă homosexualitatea poate fi învinsă, atunci asta distruge argumentul fals că homosexualii sunt victime ale sorţii care nu pot face nimic ca să se schimbe.[6]

Kirk şi Pill continuă, „Heterosexualii trebuie să se poată identifica cu homosexualii ca victime. Domnul şi doamna Public nu trebuie să aibă scuze să spună „ei nu sunt ca noi”. Pentru asta, persoanele care apar în campania publică trebuie să fie decente şi îngrijite, atrăgătoare şi admirabile după standardele heterosexuale, şi să nu li se poată obiecta nimic – cu alte cuvinte, să nu poată fi deosebite de heterosexualii la care vrem să ajungem. (Ca să revenim la termenii pe care i-am folosit în articolele anterioare, purtătorii de cuvânt ai cauzei noastre trebuie să fie „homosexuali normali” de tip R, nu „homosexuali la înfăţişare” de tip Q.) Numai în aceste condiţii va fi perceput corect mesajul: „Aceşti oameni sunt victime ale unei sorţi care ar fi putut fi şi a ta”.”

Autorii continuă remarcând că e posibil ca homosexualii să nu apară favorabil în cadrul unei strategii care ii face să pară victime ale unui soi de plagă, „dar realitatea e că comunitatea homosexuală este slabă şi trebuie să manipuleze puterile celor slabi, inclusiv jocul pentru simpatie.”

„Al doilea mesaj îi va prezenta pe homosexuali ca victime ale societăţii.”

Pasul 3: Daţi-le protectorilor o cauză dreaptă

„O campanie media care îi înfăţişează pe homosexuali ca victime ale societăţii şi care îi încurajează pe heterosexuali să le fie protectori trebuie să faciliteze pentru cei ce răspund afirmarea şi explicarea noului lor rol de protectori. Puţine femei heterosexuale şi şi mai puţini bărbaţi heterosexuali vor dori să apere homosexualitatea pe faţă. Majoritatea îşi vor ataşa noul impuls protector de un principiu al dreptăţii sau legii, de o dorinţă generală pentru un tratament uniform şi corect în societate. Campania noastră nu trebuie să ceară susţinerea directă pentru practicile homosexuale, ci să preia anti-discriminarea ca temă a ei. Dreptul la libera exprimare, libertatea credinţei, libertatea de asociere, tratamentul corect şi protecţia egală în faţa legii – acestea trebuie să fie aspectele aduse în atenţie de campania noastră.

„Este foarte important pentru mişcarea homosexuală să îşi lege cauza de standarde acceptate ale dreptului, pentru că susţinătorii ei heterosexuali trebuie să aibă la îndemână un răspuns pe măsură la argumentele morale ale oponenţilor ei. Homofobii îşi îmbracă reacţiile emoţionale în hainele grele ale dogmelor religioase, aşa că apărătorii drepturilor pentru homosexuali trebuie să fie gata să combată dogmele cu principii.”

Pasul 4: Faceţi-i pe homosexuali să pară buni

„Pentru a-l face pe homosexualul-victimă simpatic pentru heterosexuali, trebuie să-l înfăţişezi ca pe un om obişnuit. Însă o temă suplimentară a campaniei trebuie să fie mai agresivă şi mai tenace: pentru a neutraliza presa tot mai negativă de care au parte zilele astea homosexualii şi lesbienele, campania trebuie să îi portretizeze pe homosexuali ca pe nişte stâlpi superiori ai societăţii. Da, da, ştim – şmecheria asta e atât de veche că măcăne. Dar şi alte minorităţi au folosit-o mereu în anunţuri care anunţau cu mândrie „Ştiaţi că acest mare om/femeie a fost ____?” Însă mesajul e vital pentru toţi acei heterosexuali care încă îi văd pe homosexuali ca pe nişte ciudaţi – şterşi, singuratici, rataţi, beţivi, sinucigaşi, agresori de copii.”

Autorii subliniază importanţa validării cu ajutorul vedetelor. „Vedetele pot fi hetero (ca Ed Asner) sau homo.”

Pasul 5: Faceţi-i pe oponenţi să pară răi

„Într-o fază ulterioară a campaniei media pentru drepturile homosexualilor – după ce celelalte reclame homo au devenit obişnuite – va fi momentul să îi abordăm pe restul oponenţilor. Ca să fim direcţi, ei trebuie demonizaţi. (Acest lucru va fi necesar pentru că, la acea dată, aceşti duşmani deja îşi vor fi triplat rezervele de critici şi dezinformare.) Scopul nostru de aici e dublu. Mai întâi, urmărim să înlocuim mândria auto-suficientă a publicului cu privire la homofobia lui cu ruşine şi vină. În al doilea rând, vrem să îi facem pe antihomosexuali să pară atât de urâţi, încât omul de rând să vrea să se disocieze de asemenea modele.[7]

„Publicul trebuie să vadă imagini ale unor homofobi gălăgioşi ale căror caracteristici şi opinii îl dezgustă pe omul de rând. Aceste imagini pot include: membri ai Ku Klux Klan care cer arderea de vii sau castrarea homosexualilor; predicatori bigoţi, cu o ură isterică, care sunt şi caraghioşi, şi tulburaţi; derbedei, golani şi puşcăriaşi ameninţători, care vorbesc lejer despre „poponarii” pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; un tur prin lagărele de concentrare naziste, unde au fost torturaţi şi ucişi homosexuali.”

Autorii explică mai departe, „Am indicat deja câteva imagini care ar putea afecta vendeta homofobă: neo-naziştii, fanaticii religioşi şi membri Ku Klux Klan prezentaţi într-o manieră negativă şi ridicolă (o sarcină uşoară, de altfel).

„Aceste imagini trebuie puse alături de cele ale homosexualilor victime, prin metoda numită de propagandişti „tehnica parantezei”. De exemplu, timp de câteva secunde este arătat un predicator înfierbântat, cu ochii bulbucaţi, care tună şi fulgeră împotriva „acelor degeneraţi şi îndrăciţi”, în timp ce bate cu pumnul în pupitru. În timp ce acesta îşi continuă tirada, imaginea se schimbă pe fotografiile emoţionale ale unor homosexuali care arată decent, inocent şi amabil; apoi revenim la figura înroşită a predicatorului, şi aşa mai departe. Contrastul e evident. Efectul e devastator.”[8]

Pasul 6: Solicitaţi fonduri

„Orice campanie masivă de acest fel va necesita cheltuieli lunare sau chiar anuale fără precedent – un amplu mecanism de strângere de fonduri,” spun autorii. Ei în îndeamnă pe homosexuali să contribuie masiv la această campanie. „Întrucât acei homosexuali care nu au familii de întreţinut au, de obicei, mai multe fonduri la dispoziţie decât media, ei îşi pot permite să contribuie mai mult.”

Ei continuă şi spun că „invitaţia trebuie adresată atât homosexualilor, cât şi heterosexualilor interesaţi de dreptatea socială.”

Doi ani mai târziu, în cartea lor After the Ball, Kirk şi Madsen îşi prezintă în clar planul pentru propaganda de masă menită să convertească America la promovarea cauzei homosexuale. Ei scriu: „…prin conversie înţelegem ceva mult mai ameninţător la adresa stilului de viaţă american, fără de care nu poate avea loc nici o schimbare socială majoră. Înţelegem conversia emoţiilor, minţii şi voinţei omului de rând, printr-un atac psihologic planificat, sub forma unei propagande service poporului prin mass-media.”[9]

Demonizaţi Creştinismul

În ton cu „Repararea capitală a Americii heterosexuale” a lui Kirk şi Pill, procesul de demonizare a celor care se opun homosexualităţii se derulează astăzi cu o viteză ameţitoare. Atacul homosexualilor este îndreptat în special împotriva Creştinismului.

Pe un site al homosexualilor dedicat prezentării „infracţiunilor de ură”, activiştii pretind că organizaţiile pro-familie au un discurs al urii atunci când critică comportamentul homosexual şi că acest „discurs al urii” ar conduce la infracţiuni de ură, trebuind să fie curmat. Acest site pune un semn de egalitate între opoziţia faţă de homosexualitate şi uciderea evreilor de către Hitler.

Acelaşi website dă vina pe grupurile pro-familie pentru uciderea unui student homosexual, Matthew Shepard.[10] (De fapt, Matthew Shepard a fost ucis într-un jaf, nu pentru că era homosexual).[11]

În 2004, pastorul suedez Ake Green a fost condamnat la o lună de închisoare pentru că a criticat homosexualitatea într-o predică ţinută în biserică.[12]

Inspectoratul Şcolar din San Francisco a adoptat o hotărâre prin care se dă vina pe grupurile religioase pentru aşa numitele „infracţiuni de ură”, cum a fost uciderea lui Mathew Shepard. În plus, Inspectoratul a aprobat o hotărâre prin care îndeamnă presa locală să nu publice anunţuri ale organizaţiilor pro-familie în care se vorbeşte despre schimbarea de la homosexualitate la heterosexualitate.

În New York, un panou cu un verset din Biblia a fost dat jos la presiunea consiliului local, care a declarat că reprezintă „un discurs al urii.”[13]

În Massachusetts în 2005, David Parker a fost arestat pentru că a protestat la şcoala la care copilul lor era îndoctrinat cu homosexualitate! În cele din urmă şi-a retras copilul de la şcoala aceea. A petrecut doi ani prin tribunale şi a pierdut la toate apelurile.[14]

Este evident că strategiile şi tacticile din „Repararea capitală a Americii heterosexuale” şi din After the Ball sunt aplicate acum la nivel naţional şi internaţional. Homosexualitatea le este impusă statelor ca un stil de viaţă normal. Statul California a adoptat o lege prin care se impune predarea „Istoriei gay” în şcolile publice.[15]Nu e nici o îndoială că acesta este planul pe care vor să-l implementeze activiştii homosexuali şi politicienii corupţi în toate şcolile din SUA. – activenews.ro

Urmariti va rog si:

Pozitia Istoricului Daniel Focşa referitor la „Legea Antilegionara”

Pozitia Istoricului Daniel Focşa referitor la „Legea Antilegionara”, postata la articolul: DINU C. GIURESCU: “Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre.”

Rog faceti un scurt articol si cu aceasta luare de pozitie a mea privitor la legea anti-legionara:

Subsemnatul, Daniel Focşa, istoric, îmi exprim indignarea şi stupefacţia în faţa adoptării unei legi – aşa-numita lege anti-legionară – care instituie din nou cenzura şi adevărul unic. Consider că această lege este incompatibilă cu cercetarea istorică, care se bazează pe documente şi pe cercetare onestă, pe dezbatere argumentată, adevărul fiind întotdeauna rodul acestora şi neputând fi prestabilit. O lege care interzice memoria unor intelectuali martiri ca Mircea Vulcanescu sau Nichifor Crainic nu poate fi decât o lege scelerată şi ruşinoasă, care ne întoarce înapoi în bezna dictaturii staliniste din anii 50. Mă raliez opiniei colegilor istorici care au înţeles să denunţe caracterul aberant al acestei legi, o lege cu adevărat anti-românească.

Daniel Focşa
istoric
3 august 2015
Bucureşti

Urmariti va rog si: Trădarea României prin „Legea Antilegionară!”

Grupul Bilderberg doreste privatizarea apei peste tot in lume! Peter Brabeck , CEO al companiei Nestle: “Accesul la apă nu ar trebui să fie un drept public”

Afirmatia nu este noua, ea a fost facuta de nimeni altul decat de, Peter Brabeck, seful Nestle. Nestle este o companie multinationala din industria alimentara si una dintre cele mai importante concerne elvetiene. Toate produsele Nestle sunt imbibate de chimicale, caci asa „este bine” pentru oameni si veti intelege ca acesti indivizi nu dau doi bani pe voi si familiile voastre.

PETER BRABECK

Peter Brabeck a spus asa: “Apa este un aliment care ar trebui privatizat, nu un drept fundamental al oamenilor”

„Peter Brabeck , CEO al companiei Nestle: “Accesul la apă nu ar trebui să fie un drept public”
Credeţi că apa este un drept uman fundamental? Conform spuseselor lui Peter Brabeck, CEO al companiei Nestlé, apa este un aliment care ar trebui privatizat, nu un drept uman.

Peter Brabeck afirmă că, de vreme ce populaţia la nivel global creşte, apa nu este un drept public, ci o resursă care ar trebui să fie manageriată de către oamenii de afaceri.”[1]

Grupul Bilderberg doreste privatizarea apei peste tot in lume !

„Noua ordine mondială impusă de Grupul Bilderderg a vizat până de curând privatizarea apei. În viziunea megalomană a Grupului, apa reprezintă un bun care trebuie exploatat pentru a obţine profit, cu toate că Organizaţia Naţiunilor Unite a menţionat apa ca un bun public. Oamenii din mai multe colţuri ale lumii au început să se revolte. Din Portugalia, până în Germania, India şi SUA. Speriaţi de o posibilă escaladare la nivel planetar a acestui scandal, autorităţile de la Bruxelles au bătut în retragere. Deocamdată.

Comisia Europeană a retras sectorul apei dintr-o propunere de lege europeană privind concesiunile. Motivul îl constituie temerile legate de o eventuală privatizare, în special în Germania, unde acest sector este gestionat de municipalităţi. „De luni de zile există informaţii referitoare la încercarea Comisiei, de privatizare a apei prin propunerea sa privind concesiunile”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier.

Cetăţenii germani, revoltaţi de decizia de privatizare a sectorului apei au strâns aproape un milion de semnături pentru petiţia „Apa este un drept al omului” în cadrul „Iniţiativei cetăţenilor europeni”. Petiţia a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona şi permite unui număr de cel puţin 1.000.000 de cetăţeni ai UE să prezinte Comisiei Europene o propunere în vederea modificării legislaţiei europene într-un anumit domeniu.

Petiţia cere ca instituţiile europene şi statele membre să fie obligate să se asigure că toţi oamenii au dreptul la apă şi canalizare şi că alimentarea cu apă şi gestionarea resurselor de apă să nu facă obiectul normelor pieţei interne, iar serviciile de apă să fie excluse de la privatizare. „Este de datoria noastră să ţinem cont de îngrijorările exprimate de un număr atât de mare de oameni. Astfel, cea mai bună soluţie pare a fi eliminarea apei din domeniul de aplicare a directivei privind concesiunile”, a afirmat comisarul european Michel Barnier.

Speriat de amploarea iniţiativei cetăţeneşti europene, comisarul european a fost obligat să facă un pas în spate, deşi înainte era un susţinător înfocat al acestei măsuri. Eurodeputata ecologistă germană Heidi Ruhle a spus că legea privind concesiunile era o formă de presiune asupra statelor naţionale, astfel încât apa lor să devină un bun privatizabil ca orice marfă şi scos la vânzare. Interesul comisarului Michel Barnier a ieşit la iveală o dată cu informaţiile privind aşa-numita „troikă” (formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) care a cerut explicit guvernelor Greciei şi Portugaliei să privatizeze companiile de apă. Organizaţiile non-guvernamentale din Europa au cerut într-o scrisoare eurocraţilor de la Comisia Europeană să explice de ce, prin presiunile făcute asupra guvernelor Greciei şi Portugaliei, au încălcat tratatul de aderare care le cerea să rămână neutri în ceea ce priveşte politica de privatizare. Multă vreme, Comisia nu a dat niciun răspuns.

Surse de la Bruxelles spun că există un lobby puternic al unor companii transnaţionale făcut asupra Comisiei Europene în vederea emiterii unei directive pentru concesiunea şi privatizarea bunurilor şi serviciilor publice care erau până acum considerate vitale pentru populaţie. Una dintre aceste companii este şi Nestle. Fostul ei preşedinte, austriacul Peter Brabeck-Letmathe, a stârnit un scandal internaţional acum câţiva ani prin declaraţiile şocante pe care le făcea în faţa presei. Letmathe afirma fără ocolişuri că apa este un bun ca oricare altul, că nu este un drept al omului şi, ca orice bun, trebuie privatizat.

Peter Brabeck, CEO al companiei Nestle: „Accesul la apă NU ar trebui să fie un drept public”

„Azi oamenii cred că tot ce vine din natură este bun. Asta reprezintă o mare schimbare deoarece destul de recent am învăţat că natura poate fi nemiloasă. Omul se află acum în poziţia în care să poate asigura o balanţă naturală, dar în pofida acestor lucruri avem şi o deviză… că tot ce provine din natură este bun. După 15 ani de mâncat produse modificate genetic în Statele Unite nu am întâlnit niciun caz de îmbolnăvire din cauza consumării lor în termenul de valabilitate şi totuşi în Europa suntem atât de speriaţi că ni s-ar putea întâmpla ceva şi asta este ipocrizie mai mult decât orice altceva. Apa este, desigur, cea mai importantă materie primă pe care o avem astăzi în întreaga lume. Este o întrebare dacă ar trebui să privatizăm rezerva de apă a populaţiei şi sunt opinii diferite legate de acest subiect. Este prima pe care eu o consider extremă şi este reprezentată de ONG-uri care ne bombardează cu mesaje prin care declară apa … un drept public. Asta înseamnă că orice fiinţă umană ar trebui să aibă acest drept, să aibă acces la apă, şi asta e o soluţie extremă. O a doua variantă este aceea că apa este considerată produs ca oricare altul şi ca orice alt produs ar trebui să aibă o valoare de piaţă. Personal, eu cred că este mai bine să dăm unui produs o valoare pentru a ştii cu toţii că el are o valoare şi atunci să luăm măsuri specifice pentru acea parte a populaţiei care nu are acces la apă şi aici sunt mai multe posibilităţi”, a declarat fostul CEO al Nestle.

Compania Nestle a declanşat mai multe scandaluri în lume. În Pakistan, unde a secătuit izvoarele subterane pentru a vinde marca sa de apă îmbuteliată, „Pure Life”. O poveste similară a avut loc în Nigeria, unde preţul unei singure sticle de apă îmbuteliată depăşeşte venitul zilnic al unui cetăţean nigerian. Nestle deţine sau arendează 50 de izvoare din întreaga Americă. Totodată, Nestle controlează o treime din piata internă pentru apă îmbuteliată din SUA. Un exemplu al problemelor pe care Nestle le cauzează este Colorado, unde 80% dintre cetăţenii oraşului Aurora se opuneau prezenţei companiei.

Pe parcursul următorului deceniu, aceasta ar urma să extragă 2,5 miliarde de litri de apă din Raul Arkansas pentru a o vinde mai apoi sub marca „Arrowhead Springs”. Mai mult, sticlele din plastic ne-biodegradabil sunt poluanţi majori şi rămân toxice timp de un mileniu. Potrivit Watch Corporate, Nestle face un profit de 35 de miliarde de euro în fiecare an din vânzările de apă îmbuteliată la nivel mondial.”[2]

Video cu declaratia şocantă!

expunere.com

Rugăciunea lui Iisus vindecă stările de nervozitate

Când eşti supărat, spune rugăciunea lui Iisus şi încearcă să te depărtezi de situaţia conflictuală. Fă o plimbare pentru câteva clipe şi în timp ce te plimbi rosteşte în gând rugăciunea lui Iisus.

Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola sa către Romani: „Pentru ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află mine, dar a face binele nu aflu; Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc”. (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 7, 15-19)

Când ne supărăm sau ne mâniem atunci suntem departe de Dumnezeu. Cum putem noi oare ca adevăraţi creştini ortodocşi să reacţionăm astfel faţă de semenii noştri?

Mânia rezultă dintr-un egoism propriu. Aceasta este una din situaţiile în care trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu, iar Rugăciunea lui Iisus, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, ajută foarte mult. Repetând această rugăciune în fiecare zi timp de 10 minute vom vedea că nu ne mai mâniem aşa de uşor.

Aici sunt câteva căi prin care putem elimina consecinţele neînţelegerii cu cei din jurul nostru:

1.  Fă-ţi un program regulat de rugăciune în care să incluzi şi rugăciunea lui Iisus : „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”,  măcar 10 minute pe zi.

2.  Când eşti supărat, spune rugăciunea lui Iisus şi încearcă să te depărtezi de situaţia conflictuală. Fă o plimbare pentru câteva clipe şi în timp ce te plimbi rosteşte în gând rugăciunea lui Iisus.

3.  După ce ţi-ai terminat rugăciunea încearcă să vorbeşti cu partenerul de lângă tine şi spune-i ce te supără la el. Când începi să-i vorbeşti începe conversaţia cu un Eu” şi nu cu „Tu”. De exemplu: „M-am simţit jignit când ai făcut acel lucru…” şi nu „Când tu faci astfel… mă simt jignit”.

Când acuzi pe cel de lângă tine, nu faci altceva decât să-l sperii, persoana de lângă tine se simte ameninţată şi va încerca să-şi recâştige poziţia. Împărtăşindu-i sincer sentimentele tale celui de lângă tine, va fi mai uşor şi pentru el să ţi le împărtăşească pe ale sale.

4.  Cere un punct de vedere şi persoanei de lângă tine. Spune-i, de exemplu: „Ştiu că nu ai intenţionat să mă răneşti. Dar de ce ai făcut acel lucru…? Ajută-mă să te înţeleg mai bine”. Iar apoi îl vei asculta cu calm.

5.  Ambii parteneri trebuie să se angajeze în discuţii libere, cu calm şi dragoste. Rugaţi-vă împreună. O îmbrăţişare ajută întotdeauna atunci când vrei să-i arăţi celuilalt dragostea ta sinceră. – doxologia.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Românul Cornel Dumitrescu a salvat 3600 de evrei de la Holocaust

Celebra lista a lui Schindler a fost contestata chiar de catre sotia acestuia. În acei ani tulburi ai razboiului a existat un industrias român, Cornel Dumitrescu, care, riscându-si viata si averea, a salvat de la moarte 3600 de evrei. Investigatiile facute de catre un inginer bucurestean, dovedesc, fara echivoc, temeinicia unor fapte istorice pierdute, din pacate, în anonimat.

Un altfel de român

La mai bine de o jumatate de secol, Holocaustul nazist este si astazi subiectul unor numeroase controverse. Dincolo de disputele vehiculate în planul adevarului istoric, dar, mai ales, pe terenul intereselor materiale sau politice, exista certitudinea unor cutremuratoare suferinte si umilinte îndurate de milioane de oameni numai pentru simpla vina ca s-au nascut evrei. Acreditarea ideii ca România face parte dintre tarile participante la Holocaust a stârnit, cum era si firesc, numeroase controverse. Evident ca la aceasta chestiune extrem de sensibila este nevoie de certe dovezi istorice. În functie de aceste dovezi, reliefate în mod obiectiv, fara patimi si interese fatise fata de realitatea istorica, trebuie sa ne asumam trecutul. Fara a polemiza despre existenta sau nonexistenta unor actiuni facute de statul român, în acei ani ce se înscriu, prin consecinte, în lugubrul si neomenescul fenomen al Holocaustului prezentam un caz care, dimpotriva, demonstreaza  alte însusiri ale românilor, dovedite de-a lungul existentei lor istorice, acelea de toleranta, ajutor si, mai presus de toate, omenie. Este vorba de gestul unui industrias român care, în vâltoarea acelor vremuri de razboi, si-a riscat viata, averea, salvând din calea pogromului nazist în jur de 3600 de concetateni evrei. El face parte din lungul sir de eroi adevarati peste ale caror fapte curgerea implacabila a timpului a asternut mantia anonimatului.

Vaduva lui Shindler infirma faptele sotului sau

Despre Cornel Dumitrescu, autorul acestor fapte demne de scenariul unui film senzational, am aflat de la inginerul bucurestean Neagu Florea. Pentru domnia sa, biografia si actiunile salvatoare ale industriasului român sunt motivul unor ample investigatii facute atât în tara dar si în arhivele altor state. Elemente indubitabile despre acest fapt istoric au mai fost date publicitatii, nu cu mult timp în urma, ele fiind reproduse si de celebra revista în limba româna, „Orient Expres”, tiparita la Tel Aviv. În urma acestor dezvaluiri, ing. Neagu Florea a fost invitat de catre Ambasada Israelului la Bucuresti pentru a da curs si a face demersurile intentiei manifestate de Institutul Yad Vashem din Ierusalim pentru ca, post mortem, pentru faptele sale, românul Cornel Dumitrescu sa fie confirmat ca erou al poporului evreu. Investigând acest caz, desigur nu am putut sa nu-l asociem cu celebra lista a enigmaticului industrias german Oscar Schindler, pe care s-ar fi aflat numele a 1200 de evrei salvati de deportarile nazistilor. Studiind biografiile celor doi, inginerul Neagu a constatat ca între ei exista uluitoare asemanari. Si unul, si celalalt s-au nascut în acelasi an: 1908. Coincidenta face ca, în 1939, Schindler sa cumpere o fabrica de vase emailate în Cracovia, iar românul nostru – una de textile în orasul bucovinean, Cernauti. În 1944, cursul evenimentelor istorice îi obliga pe amândoi sa se retraga din afaceri. Pe toata durata razboiului, ambii au contacte apropiate cu populatia evreiasca. Daca pentru Schindler, vaduva sa, Emilie Schindler, soca opinia publica în toamna lui 1997, la 90 de ani, cu afirmatia: „Daca nu dadeai bani nu aveai loc pe lista sotului meu”, în cazul lui Cornel Dumitrescu lucrurile se prezinta de cu totul alta natura.

De la fiu de taran la proprietar de fabrica

La origine, Cornel Dumitrescu este fiu de taran de pe meleagurile Mehedintiului. Dupa primele clase urmeaza cursurile liceale în orasul Corabia. Situatia materiala precara a familiei îl obliga sa le întrerupa. În speranta unui trai mai bun ajunge la scurt timp în Bucuresti. Înzestrat cu o inteligenta nativa deosebita, ambitios dar cinstit, urca rapid pe treptele afirmarii profesionale si sociale, devenind în câtiva ani de la simplu curier la înalta functie de director în Consiliul Director al Bancii Marmorsh-Blank. În acea perioada (interbelica), „micul Paris” stralucea de savoarea boema a întâlnirilor înaltei protipendade. Functia l-a ajutat pe Cornel Dumitrescu sa aiba strânse legaturi cu multe persoane din aceasta lume. Înalt, bine facut, fin si discret, el nu putea sa nu iasa în evidenta si sa nu devina o persoana bine cunoscuta si respectata. Si cum toate cancanurile si bârfele high-life-ului bucurestean ajungeau în budoarurile „Duducai” si, prin ea, implicit, la amantul sau, Regele Carol al II-lea, Cornel Dumitrescu este invitat si la receptiile oferite de Casa Regala.
Devine un apropiat al regelui si, potrivit marturiilor facute de el mai târziu, în cadrul unor anchete, este chemat de multe ori în puterea noptii de catre suveran la discutii si partide de bridge.

Cumpara o fabrica de textile la Cernauti

Sfatuit si sprijinit de rege, Cornel Dumitrescu renunta la situatia sa de înalt functionar bancar si se aventureaza în afaceri, cumparând o fabrica de textile la Cernauti. Comenzile uriase facute de catre armata româna, dar mai ales de catre nemti, au facut ca, în primii ani ai razboiului, afacerile lui Cornel Dumitrescu sa fie mai mult decât profitabile. Pentru a face fata cererii trebuia sa suplimenteze personalul. Avea nevoie de angajati, multi dintre cei deja existenti erau de etnie evreiasca. Prezenta tot mai numeroasa a trupelor germane în zona a creat o serie de neplaceri linistei si armoniei dintre cetatenii orasului bucovinean.
Desi aliati, nazistii se comportau ca adevarate trupe de ocupatie. Au fost introduse ordine stricte fata de situatia evreilor. Prin acestea au început confiscarile de averi, discriminarile, arestarile si deportarile în lagare sau Transnistria. Speculând un ordin dat de catre maresalul Ion Antonescu, prin care se stipula ca evreii angajati în fabricile producatoare de furnituri pentru armata sunt supusi regimului e deportare, Cornel Dumitrescu trece la actiune. Ca român, ca fiu de taran cu mila lui Dumnezeu, nu a putut fi de acord ca angajatii sai, familiile si rudele acestora sa devina victimele unui odios scenariu de exterminare.

3600 dintre angajati sunt evrei

Angajeaza pe acelasi post mai multi evrei, chiar cu pretul de a concedia lucratori de nationalitate româna. Multor familii le asigura o ratie de hrana zilnica de la cantina fabricii. În numeroase cazuri, prin relatii si cu puterea banilor, trateaza direct cu autoritatile germane. Numarul total al angajatilor evrei s-a triplat, în doi ani ajungând la cifra de 3600; cifra care se poate verifica în arhivele existente si astazi, ele fiind descoperite la Cernauti, de catre ing. Florea Neagu.
În vara lui 1944 fuge, asemeni multor români bucovineni, din fata ofensivei sovietice. Dupa razboi, când societatea româneasca era ravasita de actiunile revansarde ale ocupantului sovietic si ale agentilor comunisti scoliti de Moscova, Cornel Dumitrescu, ca fost „exploatator” a intrat, evident, în vizorul organelor de urmarire si ancheta. Cu averea confiscata de rusi, este obligat sa-si caute de lucru pentru a supravietui.

Salvat de la închisoare de declaratiile unor evrei

Se angajeaza ca simplu agent la o companie de asigurari. Este „invitat” în mai multe rânduri de catre serviciile speciale ale armatei sovietice, GRU, sa dea explicatii despre rolul sau în perioada razboiului, ca proprietar al unei fabrici producatoare de furnituri militare pentru inamic. Invitatia se transforma în arest. În timpul judecarii sale si a pronuntarii unei pedepse ce se prefigura a fi de ani grei de închisoare, declaratiile facute de mai multi evrei la postul de radio BBC care multumeau, pe calea respectiva, românului Cornel Dumitrescu pentru ca i-a salvat de la moarte, declaratii consemnate într-un document oficial venit de la Moscova îi redau libertatea.

Florea Neagu se bate pentru reabilitarea lui Dumitrescu

Obsesia ing. Florea Neagu de a face cunoscute faptele lui Cornel Dumitrescu are mai multe motivatii. În primul rând pentru ca au fost colegi. S-au întâlnit prin anii `60, Florea Neagu fiind inginer stagiar la Institutul de Proiectari Miniere, iar Cornel Dumitrescu sef al Serviciului Planificare.
Despre aceste întâmplari ing. Florea povesteste:
„În vara acelui îndepartat an 1965, Cornel Dumitrescu nu avea de unde sa stie despre Oscar Schindler si lista sa. Dar el avea un motiv, pe care mi l-a si marturisit, repetând apasat ca ce-mi spune mie nu mai stie nimeni. Acel motiv venea din teama lui de a nu mai rascoli trecutul propriu, când fusese anchetat de crime de razboi, în 1946, de catre un general sovietic. Aflând ca se afla pe lista de propuneri pentru decoratii, a venit în audienta, pe atunci detineam functia de director general al institutului, si m-a rugat destul de ferm sa-l tai de pe lista. La nedumerirea mea el mi-a relatat suita de întâmplari pe care le-a petrecut în timpul razboiului, spunându-mi printre altele: <Divortat sunt, avere am avut, ca am jucat carti cu regele si ca beam cafea cu Duduia stiu cei de la securitate, iar dumneavoastra ma împingeti sa fiu din nou în vizorul lor. Va previn sa nu va ia si pe dumneavoastra la ochi>.
Si totusi, în fotografia AGERPRES, din 3 noiembrie 1965, de la ceremonia  de decorare la Consiliul de Stat, printre cei decorati se afla si Cornel Dumitrescu. Atunci când îl ascultam pe Cornel Dumitrescu, în vara lui 1965, nu banuiam ca în anii `90, când el nu se mai afla printre cei vii, pentru memoria sa ma voi angaja într-o adevarata munca de investigatie care nu s-a oprit nici astazi, desi am gasit dovezi fundamentale care atesta actiunile sale de salvare a celor peste 3600 de evrei. Încurajatoare au fost pentru demersul meu marturiile unor oameni, dar si documentele despre acest caz gasite în arhivele altor tari. Dna Liuda Shtern, din Brookline (SUA), aflând din presa româna despre Cornel Dumitrescu, mi-a transmis o scrisoare (23 octombrie 2000), prin care ma felicita de faptul ca încerc sa readuc la lumina faptele acelui om care, asa cum a aflat si ea de la alti conationali evrei, a fost îngerul salvator de la moarte sigura nu numai pentru una sau doua persoane ci pentru mii. Iar d-na Martha Hellrech, din Tel Aviv, într-o scrisoare din iunie 2001, îl declara pe Cornel Dumitrescu, salvatorul ei, al sotului ei si al parintilor ei cu urmatorul text: <Subsemnata Martha Hellrech declar ca Cornel Dumitrescu m-a salvat pe mine, pe sotul si parintii mei, de deportarea în lagarul din Transnistria. Sotul meu lucra în meseria de inginer la o firma, la dl Glodianu. Fara nici un motiv a fost sters de pe lista camerei de munca, si deci bun de deportare, împreuna cu familia lui. Atâtia ani au trecut de atunci si n-am uitat pâna azi gestul nobil, uman si plin de întelegere, pentru noi evreii, de pe timpul acela foarte greu. Sper ca-i merge bine dlui Cornel Dumitrescu si îi doresc din suflet toate bune, multa sanatate si fericire, de la Martha, care nu l-a uitat nici pâna în ziua de azi!>.
Dna Elena Gorgonet, vara primara a lui Cornel Dumitrescu i-a relatat unui coleg de-al meu de la IPROMIN, ing. Mircea Chivu, ca:  „La Cernauti am lucrat la fabrica textile Tricotania, la birou, secretara varului meu, Cornel Dumitrescu, director, si a lui Winter, subdirector, evreu. Eu am ajuns la Cernauti pe 25 mai 1943, la invitatia lui Cornel, el este varul meu primar, care m-a învatat poezii. Am plecat din Cernauti cu ultimul tren (înainte de ocupatia sovietica), la data de 26 martie 1944. La fabrica Tricotania lucrau atunci numai evrei, mai erau câtiva români si câtiva ucraineni. Cornel era prieten cu toti generalii, cu toti coloneii si cu primarul orasului. Evreii de la fabrica lui nu purtau steaua galbena! Cornel era larg la suflet. La Cernauti oprea carutele cu evreii ce mergeau spre Transnistria si îi întorcea în oras”. Demersul meu de cautare a dovezilor m-a condus de doua ori la Moscova în 1999 si în 2000, chiar la Cernauti unde am reusit sa gasesc statele de plata ale fabricii Tricotania, în original semnate chiar de Cornel Dumitrescu. În aceste liste lunare sunt rubrici care specifica originea etnica si alta de <taxe militare pentru evrei>, fiind prevazuta suma fiecarui angajat din aceasta etnie.
Cu titlu ilustrativ va prezentam un fragment din lista evreilor angajati la Tricotania din luna iunie 1943 la serviciul administrativ:
1. Alper Marcus, n. 1913, Berhamed;
2. Feder Herman, n. 1909, Cernauti;
3. Huselman Mend, n. 1900, Broscauti;
4. Sedner Regina, n. 1890, Cernauti;
5. Schumacher Emanoil, n. 1912, Cernauti;
6. Schumachter Iacob, n. 1913, Cernauti;
7. Semerler Alexandru, 1906, Radauti;
8. Winter Nicolae, n. 1901, Budapesta etc.
Cornel Dumitrescu a trecut în vesnicie în 1976, luând cu el propriul trecut. Trecutul unui fiu de taran român ajuns prin munca si cinste la înalte functii profesionale si sociale, dar si împrejurarile tulburi ale razboiului unde, riscându-si viata, a redat dreptul la viata unor semeni de-ai sai, proscrisi pe nedrept de alti semeni. – historia.ro

DINU C. GIURESCU: “Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre.”

DINU C. GIURESCU: “Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre.”

Dinu C GiurescuIniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională.
Se anulează, cu o trăsătură de pix, toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa noastră, a mea. Eu sunt din Vlaşca mai întâi, apoi din Argeş, şi pe urmă, evident, sunt din România, fiindcă Vlaşca şi Argeşul sunt parte din România.

Ce facem? Ştergem cu buretele, ştergem cu pixul – tot? Unde voi fi?

Din regiunea 1, cetăţeanul cu codul numeric personal cutare, pe care îl înscriu cu două-trei semne acolo, într-o listă şi, în felul acesta, am robotizat întreaga Românie. Eu nu mai aparţin unui judeţ, nu mai aparţin României.
Aparţin unor sigle, unor numere înscrise… E trist!

Aşadar, ce se întâmplă acuma cu desfiinţarea judeţelor se înscrie în două tendinţe foarte clare din ultimii ani. Pe de o parte destrămarea teritorială a României şi, pe de altă parte, ştergerea identităţii noastre ca români. Am să enumăr câteva argumente:

● Primul: regiunile de dezvoltare

Acel faimos proiect, din păcate al UDMR-ului: 50.000 Km², taie Transilvania în două, pe linia trasată de arbitrajul de la Viena din ’40. Acesta este un fapt.

● Al doilea: statutul minorităţilor care se pregăteşte.

Dacă se adoptă, prin formulă magică a asumării răspunderii, vom crea zeci de autonomii teritoriale, sub pretextul autonomiilor culturale. Autonomii teritoriale în Transilvania care vor face tranziţia de la judeţele secuieşti, şi până la graniţa cu Ungaria.

● Al treilea argument: legea arhivelor

În speţă întoarcerea arhivelor la emitent!Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă asta? Să le întorc unde?
Emitentul a fost până în 1918 Ungaria sau Austria. Acolo le întorc? Eu cred că nu-şi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României.
Dacă le-aş propune Statelor Unite să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Central din Washington DC la diferiţii emitenţi, eu cred că s-ar uita şi ar spune probabil că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii Statelor Unite.

● Al patrulea argument: legea educaţiei

Suntem educaţi după moda nouă europeană, în care 92% dintre elevii autohtoni au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minoritari. E bine că au minoritarii drepturi, dar vreau ca şi majoritarii să aibă aceleaşi drepturi! Aceeaşi lege enumeră 22 de principii directoare, unul din principii este şi cultura, identitatea şi istoria românească, dar în lege nu se află nimic pentru promovarea acesteia.

ROMÂNIA FOR SALEMai mult decât atâta: finanţarea este favorizantă pentru minoritari: dacă sunt 10 elevi minoritari români într-un sat, desfiinţăm şcoala respectivă, iar dacă sunt zece minoritari într-un sat, facem o şcoală specială. Iată, deci, ce înseamnă legea educaţiei europene…
Nu mai vorbesc de autonomia universitară, care acolo e proclamată cu litere groase dar, în realitate, universităţile sunt supravegheate, acuma, cum nu au fost niciodată înainte, după bunul plac al rectorului şi al altora.

● Al cincilea argument: nu mai avem manual de istoria românilor

Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.

● Al şaselea argument: eu pot să insult acuma drapelul ţării sau personalităţile marcante…
În lege nu mai există incriminare penală pentru acest lucru, pentru profanarea sau batjocorirea simbolurilor naţionale. Fac ce vreau şi ce păţesc? În cazul cel mai bun,dacă acţionează guvernul sau autoritatea, primesc o amendă.

● Al şaptelea argument: Am aflat cu stupoare că asociaţia culturală Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, nu primeşte un leu de la Guvern pentru acţiunile sale culturale.

● Al optulea argument: ora de istorie la televiziunea romană nu mai este
Nu mai există, pur şi simplu.

● În al nouălea rând
Desprinderea propagandistică, şi chiar mediatică, a celor două judeţe şi jumătate secuieşti.

● În al zecelea rând: reforma sistemului sanitar. Care poate să ducă foarte departe, spre dezastru…
Peste toate – şi cu asta am terminat – vine anularea Parlamentului. Asumarea răspunderii este o formulă extraordinară, ca să nu mai conteze Parlamentul. Marea Adunare Naţională era mult mai logică decât Parlamentul de astăzi. Spune Constituţia din ’65: „forţa conducătoare din Republica Socialistă România este Partidul Comunist Român” – monopolul puterii. Era clară puterea. Deputaţii votau aşa cum spunea Partidul.

Acuma nu! Avem un regim, chipurile, pluralist şi, în schimb, ne asumăm răspunderea încât orice lege poate să treacă în momentul de faţă, fiindcă Guvernul beneficiază de o majoritate aritmetică, care nu mai corespunde în niciun fel cu opţiunile şi cu sentimentele populaţiei.
Revin la judeţe. Acestea nu sunt o creaţie a lui Mircea cel Bătrân.

Judeţele erau acolo şi Mircea le-a întărit. Nu sunt o creaţie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza Erau acolo. Domnitorul unirii şi fondatorul monarhiei le-au întărit doar.

Culmea este că Uniunea Europeană nu ne cere această desfiinţare a judeţelor. Este o mistificare grosolană, urâtă de tot, să spui oamenilor că UE ne cere aşa ceva. Dar nu este adevărat! Franţa şi-a menţinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel. Fiecare unitate teritorială cu numele ei este acolo, numai noile desfiinţăm.

Partea cea mai gravă e că vor să ne şteargă memoria, vor sa ne şteargă identitatea. Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acţiuni de buldozer, pur şi simplu, vor să fiu ca frunza pe apă – căci frunza este acum un simbol – să nu mai ştiu ce e cu mine, să fiu un fel de cetăţean, aşa, al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, şi care voi fi, încă o dată, înscris, printr-un indicativ numeric, într-o listă.

Acest tip de om nu are decât nevoi imediate: trebuie să se ducă la mall, să cumpere o maşină şi să călătorească, poate, în străinătate, şi să se îmbrace bine.
Asta este tot, dar în cazul ăsta România: adio! Aici este partea cea mai gravă. Prin desfiinţarea judeţelor îmi iei baza mea teritorială care de sute de ani există acolo. Bunicul meu s-a născut în Buzău, şi judeţul Buzău există şi astăzi.

De patru generaţii suntem buzoieni prin naştere. Ăla este primul loc. Îmi ştergi şi Buzăul? Ce fac Unde sunt născut? În raionul Stalin din Bucureşti?
Se vehiculează teoria că noi am ajuns în Transilvania prin secolul XII-XIII… Asta este o veche temă de propagandă: neputând să conteste majoritatea absolută a românilor, au început să spună: „da, dar voi aţi venit după noi, şi noi am fost primii ocupanţi” şi alte teorii din acestea.

Cât priveşte judeţele, să luăm două exemple: Maramureşul şi Bihorul. Sunt forme vechi de organizare pe care regatul maghiar, în momentul în care a încorpo-rat Transilvania, le-a preluat şi le-a transformat în comitatele regatului. Iar mai târziu, când Ungaria a făcut dualismul cu Austria, a reînfiinţat toate judeţele.

Judeţele din Transilvania sunt judeţele care s-au constituit de-a lungul vremilor. Atât de puternică era instituţia, încât Austro-Ungaria a extins această instituţie a comitatelor, echivalentă cu judeţele, pe toată Ungaria mare, aceea din 1867.

Tot ce am înşirat până acuma, acei paşi mai mari sau mai mici pentru destrămarea unităţii teritoriale şi a demnităţii româneşti, merg toate ca un şuvoi către o singură ţintă, suprimarea articolului 1 din Constituţie: România este stat naţional, unitar, suveran şi indivizibil. Asta le trebuie, asta vor să suprime. Şi o suprimă în momentul în care, în conştiinţa elevilor din liceu, dispare Istoria românilor ca materie de învăţământ, sau când cetăţenii dintr-o urbe nu mai au conştiinţa că sunt români.

Poate nici măcar că sunt bucureşteni sau braşoveni, ci aşa, nişte cetăţeni în derivă printr-o regiune de dezvoltare, numerotată cu 1,2,3, 4 sau 5.

Dacă doriţi să rememoraţi, sau să vedeţi pentru prima oară, cine au fost cei care au distrus judeţele României, să ne întoarcem în 1950, ca să vă arăt o lege adoptată de Marea Adunare Naţională, chiar în anul care reprezenta debutul obsedantului deceniu.
Aş spune cel mai urât, cel mai trist şi cel mai greu de suportat deceniu din istoria modernă a României. E vorba de Legea nr. 5 din 1950, cea care desfiinţa judeţele României, şi o făcea sub
conducere sovietică.

Astăzi, la Punctul de Întâlnire am adus un extras: „Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române.

În temeiul art. 38 din Constituţia Republicii Populare Române, văzând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 935 din 31 august 1950, adoptă următoarea lege pentru raionarea administrativ-economică a teri-toriului Republicii Populare Române – Articolul 1”
… Fiţi foarte atenţi la acest articol 1, fiindcă argumentaţia comuniştilor sovietici din anii ’50 seamănă foarte mult cu ceea ce oferă astăzi ca motivaţie, actuala coalitie (regimul Băsescu – “USL” (n.n.) – UDMR).

Tot sub masca bunăstării economice şi a atragerii unor fonduri şi a cooperării dintre tot felul de persoane fizice şi juridice, sub aceeaşi motivaţie ne este propusă acum, ca şi atunci, desfiinţarea judeţelor.

Iată aşadar ce spune acest articol 1:

„Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, TERITORIUL ROMÂNIEI SE ÎMPARTE ÎN: REGIUNI; ORAŞE; RAIOANE. Regiunile din Republica Populară Română şi capitalele lor sunt:…”

Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacăacuma. Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentului că eşti român, se joacă apărarea ţării.

Statul de astăzi nu mai apară România. Statul de astăzi apară pe altcineva, dar nu obştea românească.
De aceea fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU. „Nu!” – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră dintotdeauna.” – expunere.com

Totul despre distrugerea sistematica a Romaniei, puteti citi la categoria: Distrugerea Romaniei

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: