Reclame

Intoarcerea la Ortodoxie a unui ratacit neoprotestant

M-am născut într-o familie de intelectuali atei. În primii ani am fost crescut de bunici, creştini ortodocşi. Bunica a fost cea care m-a învăţat câteva rugăciuni şi să mă închin. De altfel, la insistenţele ei m-au botezat părinţii.

Related imageCând mă lua cu ea la biserică, obişnuiam să privesc îndelung chipurile acelea grave zugrăvite pe pereţi, candelele şi veşmintele ciudate ale preotului. Mă întrebam cine sunt oamenii aceia de i-au zugrăvit pe pereţi.

Odată cu începerea şcolii, am fost crescut de părinţi şi, din cauza convingerilor lor ateiste, tot ce mă învăţase bunica s-a şters. Crescând, am adoptat şi eu ateismul părinţilor şi al societăţii comuniste. Am devenit chiar foarte convins că Dumnezeu nu există, că Iisus este un mit bun pentru cei slabi de minte şi că toate lucrurile din natură au o justificare evoluţionistă. Râdeam de străbunica mea atunci când îmi spunea că Dumnezeu e cel ce face plantele să crească. Pentru mine, plantele creşteau datorită apei din pământ.

Copilăria tihnită, cu scoală şi vacante împreună cu părinţii la munte şi la mare, s-a sfârşit în clasa a şasea, când între părinţi au început să apară neînţelegeri. Au urmat nişte ani dificili, un divorţ şi decesul mamei. La 14 ani eram un cinic; tot ce era frumos pe lume era o prostie.

În decembrie 1989 a avut loc lovitura de stat. Aveam 17 ani, eram elev de liceu şi ascultam heavy-metal. În ţară începuseră să sosească misionari ai diferitelor culte originare din America, aducând cu ei Nou Testamente protestante. Am intrat şi eu în posesia unuia şi am început să-l citesc, din curiozitate intelectuală. Deşi pentru mine Iisus Hristos era un mit, mi-au plăcut cuvintele Lui din cărticica misionarilor.

În acea perioadă (clasa a 11-a) am avut un vis despre sfârşitul lumii. Este posibil să fi fost indus de lecturile mele, cu toate că nu aveam nici o preocupare faţă de scenarii apocaliptice. Iisus şi poveştile din Biblie despre sfârşitul lumii erau… poveşti.

În vis, se făcea că lumea se sfârşea printr-un cutremur continuu, care aducea cu el inundaţii şi incendii. Eram chiar în casa în care locuiam şi priveam pe fereastră blocurile din vecinătate care cădeau unul după altul. Pe străzi apa era până la brâu şi ducea cu ea tot ce lua din casele şi blocurile dărâmate. Afară ploua, iar eu ţineam în geam o bucată de placaj pentru a nu intra apa în casă. Deja se prăbuşiseră două laturi ale blocului nostru şi mă aşteptam să cadă din clipă în clipă şi tronsonul nostru. La radio se difuzau în continuu ştiri din întreaga lume despre pagubele umane şi materiale. Ce vedeam eu pe fereastră se petrecea în lumea întreagă. Atunci am auzit o voce care venea de sus, din tavanul camerei, parcă din tot tavanul, nu dintr-un punct. Nu era nici tare, nici înceată, nici de bărbat, nici de femeie. Mi-a spus să nu-mi fie frică, pentru că eu nu voi păţi nimic. Deşi nu credeam în Dumnezeu, am recunoscut vocea Lui. Am rămas liniştit, preocupat să nu intre ploaia de afară în casă. Aşa s-a terminat visul. M-a impresionat foarte mult (de aceea şi acum, după atâţia ani, mi-l amintesc în detaliu), însă nu m-a convins de existenta lui Dumnezeu. Am rămas în continuare un cinic şi un rebel.

În anul trei de facultate am trecut printr-o decepţie sentimentală, iar o rudă apropiată mi-a recomandat un coleg de serviciu capabil să-mi dea nişte sfaturi. Numele lui era Ioan Panican şi, în timpul liber, era misionar neoprotestant. Deşi era penticostal, călătorea în toată ţara şi era primit să predice în toate adunările neoprotestante.

Am acceptat să mă întâlnesc cu acest ins, discuţiile noastre fiind axate în general pe credinţă. Mi-a vorbit frumos despre Dumnezeu şi, cu ajutorul lui, lucrurile citite de mine în Noul Testament au început să capete un sens.

Convertirea

După câteva săptămâni, m-a invitat să fac o călătorie cu el la Timişoara şi acolo, într-o adunare baptistă, în urma „chemării la pocăinţă” lansată de un predicator american, am spus în fata celor prezenţi că îl primesc pe Iisus în inima mea şi că vreau să încep o viată nouă alături de El. Am primit o Biblie. M-am întors la Bucureşti, considerând că acum eram creştin şi că Dumnezeu îmi făcuse un mare har că m-a scos din viata falimentară în care trăisem până atunci. Mai mult, simţeam că am o identitate nouă: eram baptist. Aceste lucruri s-au petrecut în ianuarie 1994.

În Bucureşti am frecventat pentru vreo şase luni o adunare baptistă. Sosirea mea acolo a trecut destul de neobservată, deşi în unele adunări neoprotestante noilor veniţi li se acordă o atenţie aparte.

În perioada aceea am citit toată Scriptura, precum şi alte cărţi, şi am aflat de existenţa altor culte neoprotestante – inclusiv de cei care credeau că pogorârea Duhului Sfânt de la Cincizecime poate avea loc şi astăzi: penticostalii. Am devenit curios în privinţa manifestărilor neobişnuite, atribuite de penticostali Sfântului Duh.

„Botezul cu Duhul Sfânt”

În vara lui 1994 am mers cu alţi tineri baptişti într-o tabără în Munţii Hateg. Acolo am întâlnit un grup aparte de englezi, veniţi în România pentru a renova un cămin de copii. Stăteau deoparte, fără a comunica prea mult cu noi şi am înţeles că, deşi erau şi ei „născuţi din nou”, aveau o credinţă diferită de-a noastră.

La un botez al unor adulţi, organizat într-un sat din zonă, i-am auzit pe englezi rugându-se într-o limbă pe care nu o înţelegeam. Am intrat în discuţie cu ei, întrebându-i despre acea limbă. Mi-au spus că aceea era aşa-numita „vorbire în limbi” şi că, dacă cred că Cincizecimea din Faptele Apostolilor poate avea loc şi pentru mine, Dumnezeu îmi va da şi mie darul vorbirii în limbi.

În acea seară m-am întâlnit cu ei într-o cameră din tabără. Stăteau în picioare în jurul meu, având mâinile aşezate pe mine. La început s-au rugat în limba engleză, ca apoi să înceapă să vorbească în alte limbi. Mă rugam şi eu ca Dumnezeu să-mi dea darul vorbirii în alte limbi. Văzând că nu se întâmplă nimic, am început să obosesc. Ei se rugau în continuare. Am continuat şi eu să mă rog. La un moment dat am simţit că limba română este insuficientă pentru a exprima ce voiam să-i spun lui Dumnezeu. Am început să mă rog în limba engleză, deşi evident, nu vorbesc engleza mai bine decât româna, care este limba mea maternă. După câteva clipe şi engleza a devenit „insuficientă”. Atunci am simţit că porneşte din mine, din piept, o limbă pe care nu o controlam cu mintea (raţional sau gramatical). Nu eram în transă, căci eram perfect lucid. Mă auzeam vorbind foarte repede într-o limbă care părea să iasă singură din mine. Cunoşteam însă „ideea” acelor cuvinte. Eram atât de lucid, încât am început să zâmbesc la neobişnuitul situaţiei. Nu pot spune cât a durat rugăciunea. Ne-am oprit cu toţii, ei confirmându-mi că am primit darul vorbirii în alte limbi. Mi-au făcut cadou o Biblie.

M-am întors în camera unde era grupul meu din Bucureşti. Am intrat şi m-am aşezat pe un pat, nedorind să le povestesc experienţa de care tocmai avusesem parte. În mijlocul discuţiei pe care o aveau, o fată m-a întrebat: „Ce e cu tine?” Nu am înţeles la ce se referă. „Ai… ceva pe faţă, nu ştiu, aşa, o…” Le-am povestit atunci experienţa mea. La sfârşit s-a lăsat linişte. Ei erau baptişti şi, potrivit învăţăturii lor, nu credeau în vorbirea în limbi şi în celelalte lucruri specifice penticostalilor.

Penticostal

Am revenit în Bucureşti şi am început să frecventez o adunare penticostală. Această adunare era diferită de cea baptistă din toate punctele de vedere. Am fost repede înconjurat de tineri de vârsta mea şi m-am integrat într-un grup. Am început să aprofundez doctrina penticostală şi, în general, pe cea neoprotestantă. După câteva luni, m-am (re)botezat. Acum eram penticostal.

Pastorul adunării, Ioan Ceuţă, zis Marinel, fusese exclus din cultul penticostal iar acum reprezenta (şi reprezintă) în România o ramură penticostală internaţională diferită de restul penticostalilor din ţară. El m-a încurajat să devin student la o „şcoală biblică” înfiinţată de el, ceea ce am şi făcut. În acea perioadă am început să predic în adunări, atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Am decis însă, după câteva luni, să renunţ la acele „studii biblie”. Cu cât îl cunoşteam mai bine, cu atât mă îndoiam mai mult de onestitatea pastorului Ceuţă şi, din precauţie, am decis că este bine să nu mă leg prea tare de sistemul creat de el: biserica lui, cultul lui, „facultatea” lui (neacreditată)…

A fost o perioadă frumoasă, cu mulţi prieteni, cu activităţi şi pasiuni comune. După mai bine de un an, odată cu schimbarea domiciliului meu, am părăsit adunarea pentru o alta, tot penticostală. Aici am dorit să rămân anonim şi cât am mers acolo, vreme de jumătate de an, nu am legat prea multe prietenii cu tinerii de acolo.

Am păstrat legătura cu tinerii din adunarea lui Ceuţă şi am aflat cu surprindere că, după plecarea mea, acesta pusese în circulaţie diverse minciuni despre mine în scopul discreditării mele în fata tinerilor. Când prietenii mei l-au întrebat de unde ştie acele lucruri şi ce dovezi are, el nu a putut da nici un răspuns.

Trebuie să spun că „botezul cu Duhul Sfânt”, căpătat în tabăra din Munţii Haţeg, nu a produs nici o schimbare în viaţa mea. Singura diferenţă era o mândrie subtilă că acum făceam parte din grupul celor din „au Duhul” din adunare. Vorbirea în limbi s-a stins după numai câteva luni de la acel „botez”.

Pentru adevăr, trebuie să spun că acele zvonuri care circulă pe seama penticostalilor, despre presupuse lucruri sexuale necurate pe care le-ar săvârşi membrii acestui cult, sunt neîntemeiate. Asemenea zvonuri au fost puse în circulaţie de comunişti, ca un mijloc de a discredita acest cult. Tot potrivit comuniştilor, adventiştii răpeau şi sacrificau copii.

Îndoieli

În cei trei ani de la momentul din adunarea baptistă din Timişoara aprofundasem învăţătura neoprotestantă, cu accent pe felul în care este tratată problema păcatului. Fusesem învăţat că dacă faci un păcat, este suficient să i-l mărturiseşti lui Dumnezeu într-o rugăciune rostită în baza versetului de la 1 Ioan 1:9, păcatul tău fiind astfel iertat. Dacă păcătuiai din nou, făceai la fel. Lucrurile aveau o rezolvare simplă, iar eu trebuia numai să cred că Dumnezeu îmi iartă acel păcat odată ce i-l mărturiseam.

Cu timpul, observând că viata mea personală nu se îmbunătăţeşte şi că Harul transformator al lui Dumnezeu întârzie să-şi facă vizibile roadele, am început să mă îndoiesc că problema păcatului poate fi rezolvată printr-o soluţie atât de superficială. Deşi în adunările neoprotestante se repeta sistematic că Iisus este prietenul nostru, pentru mine această amiciţie cu Iisus nu se potrivea cu ceea ce învăţasem despre dumnezeirea Lui. Treptat mi-am pierdut încrederea în formula „1 Ioan 1:9” de îndepărtare a păcatului (o îndepărtare teoretică, nu reală). Eram acelaşi om păcătos ca la început, iar formula neoprotestantă nu mă mai liniştea deloc.

Un capăt de drum: „Părtăşia”

După vreo patru ani de cunoscut diferite adunări neoprotestante, mi-am pierdut încrederea în infailibilitatea credinţei neoprotestante. Convorbiri cu diferite secte, mai mult sau mai puţin extreme, cu martorii lui Iehova şi cu mormonii, mi-au completat imaginea ofertei religioase de pe piaţă.

Aveam nevoie de altceva, însă nu ştiam prea bine ce. Voiam adevărul, însă nu aveam o idee prea clară despre cum arăta acel „adevăr”. Discernământul mi se baza pe criterii relative şi mereu în schimbare.

După o perioadă de câteva luni de frământări, nişte prieteni m-au invitat să vin la adunarea unde mergeau ei. Mi-au vorbit despre lupta cu păcatul şi am acceptat să merg unde mergeau ei. Aşa am descoperit Părtăşia.

Această grupare religioasă apăruse la începutul secolului 20 în Norvegia (unde poartă numele de Prietenii lui Smith). Adunările din România se aflau sub coordonarea unor germani. În Bucureşti, cei mai mulţi membri erau proveniţi din alte culte. Deşi învăţătura religioasă de aici semăna mult cu cea specifică grupărilor neoprotestante, spre deosebire de acestea, aici se afirma că mântuirea omului nu este efectivă atât timp cât omul nu manifestă o voinţă de a conlucra cu Harul lui Dumnezeu pentru îndepărtarea păcatelor din viaţa lui. Această idee a luptei cu păcatul era esenţa predicilor lor. În acelaşi timp, pe cât de înfierbântate erau predicile lor împotriva păcatului, pe atât de extremişti erau în opiniile faţă de celelalte culte neoprotestante şi faţă de Biserica Ortodoxă. Ei erau aleşii lui Dumnezeu, erau purtătorii Luminii, iar ceilalţi nu erau decât nişte prostituate religioase. Pe cale de consecinţă, acest extremism faţă de cei din afara grupării lor conducea la probleme de relaţionare şi comunicare cu lumea în general. Dezechilibre comportamentale erau justificate prin „râvna pe cale” şi prin „lupta cu păcatul”.

Am observat de la început diferenţa de învăţătură între ei şi celelalte culte neoprotestante. Acest lucru mi-a produs o impresie bună şi m-am decis să merg în continuare acolo. M-am integrat în comunitatea lor şi tot aici am cunoscut-o pe cea care avea să-mi devină soţie. Deşi, pe măsură ce trecea timpul, vedeam tot mai multe lucruri specifice cultelor neoprotestante (fariseism, învăţături contradictorii, probleme de ierarhie în congregaţie, conflicte tineri-bătrâni), mi-am propus să le ignor şi să-mi văd de lupta cu păcatele din viaţa mea. În general, predicile – puternic emoţionale şi isterizante în acelaşi timp – abăteau atenţia eventualilor sceptici.

Aceeaşi Mărie, altă pălărie

La un an de la sosirea mea, în Părtăşie s-a petrecut un incident relevant pentru mine. După modelul jocurilor politice şi a partidelor din România, o mână de tineri au organizat „debarcarea” bătrânilor şi s-au făcut şefi ai partidei. Considerând că lucrurile nu merg cum trebuie sub vechea conducere, ei au organizat o „lovitură de palat”. Timp de câteva luni adunarea a fost scindată. Eu am rămas în tabăra „bătrânilor”, a conservatorilor. Lucrurile au fost oarecum tranşate atunci când responsabilul german pentru România a decis că tinerii au dreptate. Decizia a fost arbitrară, luându-se în Germania, fără nici o vizită sau discuţie cu cei implicaţi la faţa locului.

Această întâmplare mi-a arătat că dincolo de declamaţiile lor privind lupta cu păcatul, totul nu era decât o aparenţă sub care orgoliile şi ambiţiile personale „din lume” tronau nestingheriteDuhul de dezbinare specific neoprotestanţilor era la lucru şi aici.

Tinerii ajunşi conducători de partidă au implementat un management religios mult mai eficient şi mai captivant, în comparaţie cu cel anost al bătrânilor detronaţi. Adunările au început să fie condimentate cu mese festive şi cu scenete religioase, spre deliciul copiilor.

Împăratul era din nou gol. Deşi eram de acord cu Părtăsia în privinţa luptei cu păcatul, căile lor şi duhul în care umblau ei nu aveau nimic comun cu simplitatea lui Hristos. În cele din urmă am încetat să mai frecventez locul acela, sfătuind-o însă pe soţia mea să continue dacă vrea, deoarece nu voiam ca ea să ia decizii influenţată de mine.

Am intrat într-o criză. De întors în adunările baptiste sau penticostale nici nu putea fi vorba, odată pentru că era un pas înapoi, apoi pentru că şi pe acestea le criticasem intens cât timp mersesem în Părtăşie.

Decizia de a nu mai frecventa nici o adunare nu a fost uşoară. Atunci când eşti învăţat că întâlnirile regulate cu „fraţii”, participarea la adunări şi un anume fel de comportament reprezintă laolaltă „credinţa”, renunţarea la aceste forme exterioare îţi dă sentimentul că-ti pierzi credinţa. Ştiam că ceilalţi spuneau despre mine că „am căzut de la credinţă” şi că „m-am întors în lume”. Întorcându-se duminica de la adunare, soţia mea îmi povestea amuzată despre felul compătimitor în care o priveau acum cei din adunare. Era un fel de văduvă de război. Uneori o întrebau despre mine ca şi cum eram pe moarte sau chiar murisem. Când ea le răspundea însă că sunt bine, ei se mirau şi clătinau neîncrezători din cap. Trebuia deci să-mi revin din toată intoxicarea cu propagandă neoprotestantă şi să stau singur în picioare. Foarte mulţi dintre neoprotestanti stau în acele adunări pentru că ele le oferă o formă de viată socială. Adunarea acţionează ca un „ţarc” care le susţine „credinţa”. Izolându-se de societate şi de ceilalţi oameni, ei ajung deseori să confunde manifestările lor bizare cu credinţa. Lipsindu-le trăirea interioară autentică, ei simt nevoia să se îmbrace cu frunze asemenea lui Adam, pentru a se încredinţa pe sine că sunt credincioşi. Înconjurându-se de asemenea lucruri, cad repede în auto-înşelare şi în păreri de sine. Acestea şi cu ţarcul adunării în care-şi petrec viata socială sunt un paravan care-i împiedică să se vadă aşa cum sunt. Cunosc oameni care, după prăbuşirea (la nivel psihologic) a acestui ţarc, au căzut într-un soi de letargie şi stare vegetativă. „Credinţa” lor a murit.

Am stat deci acasă câteva luni de zile, rugându-l pe Dumnezeu să-mi îndrepte paşii unde crede El de cuviinţă.

Întâlnirea cu Ortodoxia

În anul 2000, Dumnezeu mi-a trimis un coleg de serviciu pe nume Bogdan Bucur. Era absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi era complet diferit de ceilalţi colegi, prin răbdare, atitudini şi firea liniştită. Am început să discut cu el despre credinţă, dorind să-l evanghelizez. Mă asculta cu atenţie, îmi răspundea şi el. Treptat, am început să recunosc în inima mea că as vrea să fiu ca el. Aveam o invidie aparte pe felul lui de a fi. Asta a făcut ca toată campania mea de evanghelizare, care-l avea ca obiect, să se desumfle. Predicarea mea a fost înghiţită de trăirea lui. Când am vrut să-i împrumut să citească „Călătoria pelerinului” de John Bunian (o carte foarte apreciată de protestanţi), el mi-a împrumutat „Pelerinul rus”. Diferenţa între cele două cărţi este că prima e o ficţiune, pe când a doua e o realitate. Mi-a împrumutat apoi „Viaţa Sfântului Arsenie Capadocianul” şi alte câteva cărţi. Am rămas uimit de profunzimea şi de aspectul practic al credinţei ortodoxe.

De fapt, întâlnirea mea cu credinţa ortodoxă avusese loc ceva mai devreme, pe când încă frecventam Părtăşia. Cel mai bun prieten al meu, un baptist, avusese la un moment dat de tradus şi compilat nişte materiale pentru un om de afaceri baptist care dorea să scrie o carte despre cartea Apocalipsei. Printre acele materiale erau şi scrieri escatologice ortodoxe.

El mi-a împrumutat o cărticică numită „Viata monahilor din Egipt”. Îl impresionase şi pe el foarte mult, însă se scuturase repede de acea impresie, amintindu-şi că el e baptist şi temându-se, cred, de consecinţele avansării pe acel drum. Pe mine cartea aceea m-a prins bine de tot. Ce am citit acolo nu nu văzusem şi nici măcar nu auzisem predicat în nici o adunare neoprotestantă din câte cunoscusem. Acelaşi prieten mi-a împrumutat cartea „Evanghelia necunoscută”, scrisă de un teolog rus, Dmitri Merejkovski. Prin ea am început să înţeleg ce este acea Sfântă Tradiţie a ortodocşilor.

Astfel, în anul 2000, după ce Dumnezeu mi l-a trimis pe Bogdan Bucur, care mi-a împrumutat şi el nişte cărţi ortodoxe, de Bobotează a bătut la uşa mea preotul de la biserica ortodoxă din cartier. I-am deschis şi i-am spus spus că nu-l primesc pentru că eu sunt „sectant”. Mi-a zâmbit şi m-a întrebat de ce spun că sunt sectant. I-am spus că acesta este cuvântul folosit de ortodocşi pentru a-i desemna pe cei de altă credinţă. Mi-a aşa: „Să nu mai spui niciodată că eşti sectant. Asta înseamnă a deforma adevărul despre Dumnezeu, ceea ce e foarte grav. Apoi, tu nici nu arăţi, nici nu vorbeşti ca un sectant. Un iehovist de la etajul patru mi-a spus că sunt fiu al Satanei şi că nu există Crăciun”. Mi-a spus că i-ar place să mai stea de vorbă cu mine şi m-a invitat să-l vizitez la biserică.

Timp de aproape jumătate de an, citind şi discutând cu părintele Dinu – acesta era numele preotului – şi cu colegul de serviciu, m-am apropiat de bogăţia spirituală a Bisericii Ortodoxe. Printre altele, am fost foarte surprins să aflu că creştinii din vechime nu credeau în „răpirea celor credincioşi” sau în „împărăţia de o mie de ani”, doctrine fundamentale pentru neoprotestanti.

Am început să vin la slujbă la biserica unde slujea părintele Dinu. Nu înţelegeam nimic din Liturghie. Veneam mai mult pentru a-l asculta pe el predicând. Îl ascultam cu urechi protestante, aprobând şi dezaprobând, după caz, cele ce auzeam. Bogdan mi-a explicat Sfânta Liturghie şi mi-a dat o carte cu tâlcuirea ei.

Atmosfera pe care o vedeam acolo era foarte diferită de cea cu care eram obişnuit în adunările neoprotestante. Aici oamenii păreau să nu se cunoască între ei. În plus, vedeam gesturi de răutate când unul ocupa scaunul altuia sau îl împingea mai mult sau mai puţin voit. Relaţiile dintre oameni, alături de anumite aspecte doctrinare, au reprezentat o piedică pentru mine. Eram însă atras şi doream să cunosc mai multe pe linia celor citite în cărţile menţionate mai sus.

Părintele Dinu mi-a spus că nu ar trebui să vin la biserică pentru oameni, ci pentru Dumnezeu. Mi-am amintit de pasajul din Evanghelie care descrie aducerea lui Iisus la Templu la vârsta de 12 ani. Am revăzut în mintea mea mulţimea care venea din toate colturile tării la Ierusalim, care se îmbulzea să intre în Templu. Oameni care nu se cunoşteau între ei şi care aveau felurite inimi şi gânduri. Printre ei însă erau şi Maica Domnului, Iosif, bătrâna Ana şi proorocul Simeon.

Din afara Bisericii multe lucruri îmi păreau de neînţeles şi fără rost. În Scriptură, cei care ascultau pildele lui Iisus nu le înţelegeau, căci erau „afară”. Atunci când „au intrat” în Biserică la Cincizecime, li s-au deschis ochii şi au înţeles.

Întoarcerea

Întrucât lista întrebărilor mele doctrinare era foarte lungă, părintele Dinu m-a sfătuit să merg în concediu la mănăstirile din Moldova, unde voi putea sta de vorbă pe îndelete cu călugării de acolo.

Aşa am ajuns în vara lui 2000 la Mănăstirea Neamţ. Eram un tânăr neoprotestant dornic să afle răspunsul la multe întrebări.

M-am dus la tânărul călugăr de la poarta mănăstirii şi l-am întrebat cu cine as putea sta de vorbă despre credinţă. M-a îndrumat în biserica mare a mănăstirii. Aici l-am întâlnit pe părintele Serafim. Dându-şi seama din primele mele cuvinte că nu sunt ortodox, nu a fost foarte doritor să-mi răspundă la întrebări. Totuşi, spre surprinderea mea, mi-a citat un psalm în traducerea protestantă a lui Cornilescu, redându-mi apoi şi traducerea ortodoxă, mai duhovnicească şi mai plină de miez, după părerea lui.

Discuţia a fost scurtă, el fiind reticent a discuta cu mine. M-am întors la băiatul de la poarta mănăstirii, cerându-i să mă îndrume către un alt călugăr. Mi l-a arătat pe unul care traversa curtea mănăstirii, pregătindu-se să bată toaca pentru slujbă. Era părintele Vlasie.

M-am dus la el şi i-am spus că am nişte întrebări despre credinţă şi că as vrea să stau de vorbă cu el. M-a întrebat dacă sunt ortodox. Când a aflat că nu sunt, mi-a spus să-l caut a doua zi, când îmi va spune dacă va sta de vorbă cu mine.

A doua zi l-am găsit abia seara, la ora 10. Am mers cu soţia mea, cu el şi cu încă un călugăr într-o chilie. Mai întâi le-am spus ce credinţă am eu; le-am vorbit despre Părtăşie şi despre „lovitura de palat” care m-a făcut să plec de acolo. Mă ascultau cu interes, comentând uneori cu umor „ortodoxia” din opiniile mele.

Cei doi monahi, părintele Vlasie şi părintele Eufrosin, erau nişte persoane interesante pentru mine. În ciuda descrierii sau imaginii realizate de neoprotestanţi, nu găseam la ei nici aere de superioritate, nici morga unor oameni cu preocupări înalte, cum nu găsisem de altfel nici la părintele Dinu din Bucureşti. Am discutat despre multe – despre icoane şi idoli, despre închinare şi slujbe bisericeşti. A trebuit să admit că toate răspunsurile pe care le primeam stăteau în picioare, cu toată obsesia mea protestantă legată de „biblicitatea” răspunsurilor.

Discuţia cu ei s-a prelungit până târziu în noapte. La ora 2, când ne-am despărţit, părintele Vlasie m-a întrebat, mai mult ca o sugestie care nu cerea un răspuns pe loc, dacă nu as vrea să mă întorc la Ortodoxie.

Traversând curtea mănăstirii către camera noastră, simţeam în inima mea nevoia şi dorinţa de a mă întoarce la credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna, însă mi-era teamă de cum va reacţiona soţia mea la o asemenea decizie. Am mers în tăcere unul alături de altul, dar când am am ajuns în cameră, ea mi-a spus, fără nici o introducere,  că ar vrea ca, înainte de a pleca de la mănăstire, să pună „lucrurile în ordine”. Deşi nu participase activ la discuţia cu cei doi monahi, impresia cu care rămăsese fusese foarte puternică.

A doua zi am mers amândoi la părintele Vlasie şi i-am spus că vrem să ne întoarcem la Ortodoxie. Ne-a spus că slujba de întoarcere trebuie oficiată de un episcop, însă atunci era sosit în vizită la mănăstire IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei. Însoţit de părintele Vlasie, am mers şi am stat de vorbă cu el. Ne-a povestit că şi el mergea din când în când la penticostali când era copil, însă nu s-a ferit să se convertească. I-a dat dezlegare unui preot să facă slujba de Mirungere pentru întoarcerea noastră la Ortodoxie.

Slujba a avut loc la prânz, urmată apoi de slujba Cununiei. Ca naşi i-am avut pe părinţii lui Vlasie, care erau şi ei zilele acelea la mănăstire. Acestea se petreceau în luna iulie a anului 2000.

După cununie, părintele Vlasie m-a întrebat de când eram căsătorit cu Cornelia şi de ce nu aveam copii. Soţia mea pierduse o sarcină şi fiecare doctor la care fusese îi prescrisese un alt tratament. Hotărâsem să aşteptăm un diagnostic definitiv. Părintele Vlasie mi-a răspuns atunci să nu ne mai facem griji, că de acum lucrurile aveau să fie în regulă.

Ceea ce s-a şi întâmplat. L-am crezut pe cuvânt, am mers prin credinţă şi peste un an, cu ajutorul Maicii Domnului şi al rugăciunilor părintelui Vlasie, ni s-a născut Mihai.

Am petrecut o săptămână la mănăstirea Neamţ. Am putut să gust pentru prima oară din duhul sfinţilor şi să văd ce înseamnă cu adevărat lupta cu păcatul. Nu am întâlnit nici oameni cu vorba mieroasă, nici învăţături interesante extrase din Biblie ca iepurii din pălăria scamatorului. Nimic care să izbească ochiul sau care să îmbie pământeşte.

Astăzi

Întoarcerea mea la Ortodoxie s-a petrecut în anul 2001. Anii petrecuţi la grupările neoprotestante m-au ajutat să învăţ unele lucruri începătoare despre Dumnezeu, Iisus Hristos şi mântuire. Acele lucruri îşi găsesc acum plinire în Biserica Ortodoxă. Ele capătă un sens nou, duhovnicesc.

Aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură, mântuirea omului este o luptă şi o transformare. Vremurile pe care le trăim sunt grele iar cel rău se luptă pentru a-l abate pe om de la cele dumnezeieşti. Viaţa omului în veacul XXI este agitată iar el nu mai are timp să se oprească şi să se gândească la cele de Sus. Cine reuşeşte să se oprească şi să-l caute pe Dumnezeu poate descoperi o altă viaţă.

Începutul vieţii cu Dumnezeu şi urmarea lui Hristos şi a Sfinţilor Săi stă în voinţa omului. Apoi vine Harul lui Dumnezeu şi începe lupta cu vechiul eu. Este o luptă grea, este o luptă frumoasă, este lupta dusă de Sfinţi de-a lungul timpului, este lupta care duce la cununa mântuirii. – Bogdan Mateciuc

Urmariti va rog si:

Reclame

Video. „PS” Varlaam Ploieşteanu nu îşi retrage semnătura din Creta si nu e de acord cu ANATEMIZAREA ECUMENISMULUI

„PS” Varlaam Ploieşteanu se dezice public de Ortodoxie şi Nu îşi retrage semnătura din Creta….
Anatema! Anatema! Anatema!

Atenție!
Noi cei care am fost la patriarhie, am dorit ca primul episcop care își retrage semnătura de la Sinodul Ecumenist din Creta, sa fie chiar ”PS” Varlaam de ziua numelui.
Mie îmi pare rău că NU a înțeles că Ecumenismul provine de la diavol și că este o erezie care duce la iad foarte mulți Ortodocși.
Noi suntem BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ și avem dreptul la explicații din partea slujitorilor Bisericii Ortodoxe, dar se pare că ocolesc Adevarul și vor să uităm că au semnat Apostazia lor ca și clerici.
Ei singuri au căzut sub afurisire, caterisire si Anatematizare, prin simplul fapt că au semnat acele documente ERETICE și NEORTODOXE.
Dumnezeu să îi întoarcă la Ortodoxie pe acești lepădați de Botez prin semnarea acelor documente și prin săptămânile ecumeniste (rugăciuni în comun cu sectele) oprite de Sfintele Canoane! – Stefan Stancu la Catedrala Patriarhală Sfinții Constantin și Elena.

Ca sa intelega parintele cam ce reprezinta ecumenismul, il rog sa urmaresca parerea marilor duhovnici romani:

Povestea impresionanta a unor tineri foarte saraci, care au fost ajutati de doi preoti din Iasi

În general, posturile de televiziune fac reclamă nunţilor faraonice, în care mirii sunt preocupaţi doar de alegerea unor haine cât mai luxoase sau unor feluri de mâncare cât mai exotice. Accentul se pune pe potenţa financiară a organizatorilor, sugerându-se că o „nuntă ca-n poveşti” înseamnă neapărat opulenţă financiară şi dezmăţ mediatic.

Un cuplu sărac i-a cerut unui preot din Iaşi să-i dea 1 leu pentru mâncare. Ce s-a întâmplat ulterior pare de necrezut 

Cu toate acestea, iată că zilele acestea a ieşit la iveală un caz dintre acelea care nu se promovează în mass-media. Este vorba de Cătălin şi Mihaela, doi tineri foarte săraci, a căror viaţă s-a schimbat în decembrie anul trecut. Atunci, cei doi, aflaţi într-o situaţie extremă, fără bani de mâncare,  s-au dus să ceară bani de la doi preoţi pe care i-au întâlnit pe stradă, în Iaşi.

„Puteţi să mă ajutaţi cu un leu, vă rog?“, a sunat întrebarea lui Cătălin care le-a schimbat viaţa. Cei doi preoţi i-au întrebat pe tineri de ce au ajuns în această situaţie şi astfel au aflat povestea lor.

Cătălin Pompierescu, 32 de ani, a avut un trai dur şi multe de înfruntat: a crescut pe străzi, a dormit în gări, sub poduri, a privit sărăcia în faţă şi a gustat din plin suferinţa. Mihaela Isaura, 25 de ani, a fost dată la un centru de plasament, împreună cu fraţii ei, părinţii neavând posibilitatea să-i crească. S-au întâlnit tot pe stradă, sub un pod, acum 6 ani, informează Doxologia.ro.

Locuiesc într-o cameră din casa unui bătrân, care i-a primit gratuit în gazdă. Aflând că nu sunt căsătoriţi în faţa lui Dumnezeu, unul din preoţi le-a propus să se cunune în Biserică. Cei tineri au fost reticenţi, la început, din cauza lipsurilor financiare, dar până la urmă au acceptat.

Preotul le-a găsit doi naşi, familia Bulgariu. Aceştia au mobilizat organizaţiile tinerilor creştin-ortodocşi din ţară şi le-au făcut rost mirilor de haine, flori, mâncare şi tot ce era nevoie pentru o nuntă adevărată.

nunta-catalin-mihaela-doxologia1

Cei doi s-au unit în faţa Altarului pe 7 februarie în Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” din Iaşi. „Nu ştiam ce-o să fie, dar a fost superb“, a mărturisit Cătălin.

Acum cei doi tineri îşi doresc un petec de pământ pentru a-şi putea construi o locuinţă a lor şi întregirea familiei cu câţiva copii. Este greu, dar sunt convinşi că vor reuşi. – activenews.ro

Urmariti va rog si:

Imagini. Complexul din judeţul Sălaj realizat de Biserica Ortodoxa Romana pentru săraci, bătrâni şi copii

In sfarsit BOR a dat tonul pentru schimbarea Constituţiei: „căsătoria e o uniune liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie”

Am semnat pentru schimbarea Constituţiei: „căsătoria e o uniune liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie”

lansare carte ionut tene liga scriitorilor9

În sfârşit BOR a ieşit din letargia impusă de presa mainstream şi statul laic. În preajma Crăciunului s-a dat semnalul unei renaşteri creştine a României venite din partea laicatului şi mirenilor ortodocşi la apelul ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a anunţat, la sfârşitul slujbei de Crăciun de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, lansarea unei iniţiative civice de modificare a Constituţie, constând în strângerea de semnături cetățenești care să ducă la revizuirea legii fundamentale, adică să se prevadă expres că căsătoria e o uniune liber consimţită dintr-un bărbat şi o femeie. După ce premierul grec ateu şi neomarxist Tsipras, aliat cu presa mainstrean i-a păcălit pe grecii ortodocşi şi pe mulţi români naivi, adoptând prin lege căsătoriile gay, fără referendum, acum BOR suflă şi în iaurt.

Mai multe mitropolii ortodoxe şi mai multe ONG-uri din Coaliţia pentru Familie și-au anunțat sprijinul pentru inițiativa ierarhului Banatului, iar preoții din toată țara au început, efectiv, să strângă semnături de la cetățeni în sprijinul modificării Constituției. Însuși Patriarhul Daniel a ieșit la rampă, declarînd că “Trebuie să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională, universala şi de a rezista în fata unor modele noi de familie, care consideră ca uniunea fireasca barbat-femeie ar fi doar un model printre altele”. Deja a început campania de strângere a celor 500 de mii de semnături pentru modificarea Constituţiei, a Capitolului II, Drepturile şi libertăţile fundamentale, Articolului 48 privind Familia: „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Se doreşte schimbarea art. 48 prin introducerea sintagmei că „căsătoria se întemeiează pe uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie”.

Acţiunea mirenilor ortodocşi nu este anti-gay, ci afirmativă, adică susţinerea familiei tradiţionale formată din uniunea dintre un bărbat şi o femeie, care numai aşa poate duce la procreere şi naşterea de prunci. Dacă rămâne actualul aliniat din Constituţie, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi” se poate risca ca un guvern şi un parlament corupt şi ateu să adope o lege că doi bărbaţi sau două femei să se poată căsătorii, că sunt „soţi”. Ambiguitatea Constituţiei României naşte controverse, aşa că propunerea Coaliţiei pentru Familie şi a BOR de modificare a Constituţiei e firească şi întăreşte familia tradiţională. Potrivit inițiativei civice de modificare a Constituției, articolul 48 ar urma să fie formulat astfel: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părintilor de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Vedem unde au dus politicile împotriva familiei în Norvegia şi în alte state occidentale, care au devenit instrumente diabolice împotriva familiei şi drepturilor omului.

Norvegia e azi un stat neo-comunist ateu diabolic pentru că la timpul potrivit nu a avut nimeni iniţiativa să oprească avalanşa reglemetărilor împotriva familiei şi a creştinismului impuse de autorităţile neo-marxiste de la Oslo. Norvegia e un stat stalinist demn de romanul „1984” al lui Orwell. Eu nu doresc ca România să se transforme într-o ţară în care statul ucide familia şi spiritul creştin în numele unui neo-bolşevism libertin. Uniunea Europeană se transformă într-un moloh ateu care zdrobeşte libertatea omului şi Biserica, fapt ce creează premisele islamizării continentului pe viitor.

sfantul-sinod-borjpg

Aşa că duminică, după Liturghie, am semnat la biserica mea parohială din cartierul muncitoresc clujean Mărăşti pentru modificarea art. 48 din Constituţia României. Trebuie să fim foarte atenţi cum semnăm, pentru că în 2008 Curtea Constituţională a respins o astfel de iniţiativă pe motive de vicii de procedură. Se semnează listele pentru referendumul schimbării art. 48 din Constituţie, numai pe raza unde aveţi domiciliu şi la persoanele autorizate de Coaliţia pentru Familie, cu sprijinul BOR. Pentru promovarea iniţiativei legislative este nevoie de cel puţin 500.000 de semnături, care vor trebui să fie strânse în următoarele şase luni. Odată validate, listele de semnături vor introduce proiectul de lege în dezbaterea Parlamentului, care apoi îl va supune la vot. Dacă proiectul de amendare a Constituţiei va trece la vot, se va organiza un referendum pentru modificarea art. 48 din Constituţie.

Slovenia a respins prin referendum căsătoriile gay, după ce parlamentul adoptase o lege favorabilă. Deci acum e momentul să se arate puterea poporului român creştin în faţa ofensivei de destructurare a familiei tradiţionale şi de demantelare a BOR de către forţe obscure care vor un popor obedient, fără conştiinţă şi fără Dumnezeu, care să muncească ascultător în slujba intereselor bancare şi corporatiste ale Bruxellului, în vederea instituirii unui stat totalitar neo-marxist ateu. Este pentru prima dată când societatea civilă creştină se impune în România propunând cu adevărat un proiect de societate conservatoare şi pentru normalitate.

Astfel, România intră în rândul ţărilor conservatoare central europene: Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia, care reprezintă adevărata Europă profundă, originară, liberă şi mândră de istoria spiritualităţii creştine. Noua Europă nu vrea Bruxelles, un fel de Molenbeek sau Saint Denis islamist la pătrat, nici un Oslo care l-a ucis pe Dumnezeu şi a implementat statul stalinist „1984”, ci păstrarea caracterului şi identităţii milenare greco-romane şi creştină a bătrânului continent. Eu am semnat pentru modificarea Constituţiei în favoarea familiei tradiţionale şi pentru o Românie suverană, independentă şi creştină. Voi ce faceţi?

Ionuţ Ţene

rugaciunea_in_familie

Urmariti va rog si:

Programul „Sănătate pentru sate” al Bisericii Ortodoxe, la ediția a 10-a. Sute de persoane din satele din Ilfov au fost consultate și tratate gratuit

Programul „Sănătate pentru sate”, realizat de Patriarhia Română în colaborare cu Ministerul Sănătății, a ajuns sâmbătă, 21 noiembrie 2015, în comuna Glina din județul Ilfov.

A fost pentru a doua oară când echipa de medici, asistenți medicali și voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului a ajuns în comuna ilfoveană, după ce la prima vizită, peste 200 de oameni din comună au fost consultați de tinerii din cadrul acestui program.

La a zecea acțiune a Caravanei „Sănătate pentru sate” au participat 12 medici cu diverse specializări:​ ​​cardiologe, medicină internă,​ neurologie, ​diabet, nutriție și boli metabolice, reumatologie, kinetoterapie​ și recuperare medicală, ​endocrinologie, psihiatrie, ​pediatrie, psihiatrie ​pediatrică​ și medicină de familie.​ Medicii au fost ajutați de 11 asistenți medicali, doi profesori de la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București, însoțiți de ​patru​ elevi, iar de organizare s-au ocupat ​șapte​ voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului”, informează basilica.ro.
„Acțiunea de astăzi a fost foarte bine organizată. Acest lucru înseamnă că am învățat și noi, ca medici și voluntari, să ne organizăm cât mai bine, evoluție pe care am observat-o de la o acțiune la alta. Sunt mulți oameni care ne așteptau și suntem convinși că vom lăsa în urma noastră multă bucurie, iar noi vom fi fericiți la finalul zilei pentru că am putut să facem și azi fapte bune. Sa îi vedem sănătoși pe oameni este mulțumirea noastră cea mai mare și nu se poate descrie în cuvinte sentimentul acesta. Azi au venit pacienți în vârstă, dar și copii. Pentru noi este im​po​rtant ca oamenii să învețe să prevină și dacă este cazul să tratăm, dar e mai ușoară prevenția. Acest lucru încercăm să îl spunem fiecăruia: să își poarte de grijă și de sănătate”, a afirmat Cristina Spiroiu, medic endocrinolog.
Părintele​ ​medic Antonio Dumitrașcu, ​consilierul Sectorului social-filantropic al Patriar​hiei​ Române, a declarat ​ca în satele din apropierea Capitalei sunt mulți oameni care suferă și de boli, dar și de singurătate:
„Am constatat că există mulți tineri și adulți cu patologie neurologică și ​psihiatrică, cu atacuri de panică și anxietate cauzate de singurătate și ​neputință adusă de sărăcie. Patologia vârstnicului a fost cardiacă, reumatismală, dar în mod oarecum neașteptat și metabolică. Au existat mulți pacienți cu diabet, obezitate, dislipidemii și implicit complicațiile cronice ale bolilor metabolice: arteriopatie, neuropatie și nefropatie. În urma celor zece acțiuni ale caravanei am putut sesiza o delimitare clară între zonele limitrofe metropolei și satele mai îndepărtate. Caracteristic satelor din împrejurul Bucureștiului sunt bolile cardiace și metabolice, boli accentuate de sedentarism și alimentația nesănătoasă similară cu a populației orașului. În schimb, cu cât ne îndepărtăm de oraș, predomină patologia reumatismală degenerativă, hipertensiunea și patologia neurologică de natură vasculară”.

Programul „Sănătate pentru sate” a început pe 3 septembrie 2015, cu binecuvântarea PF Daniel și s-a desfășurat doar în Arhiepiscopia Bucureștiului. Având în vedere rezultatele obținute și interesul foarte mare al oamenilor care au beneficiat de această campanie, mai mult ca sigur că va fi extinsă la nivel național. – activenews.ro

Urmariti va rog si:

Mitropolitul Banatului ÎPSS Ioan şi-a aniversat ziua de naştere alături de săracii Timișoarei, la cantina socială nou renovată din Parohia Iosefin

Mitropolitul Banatului ÎPSS Ioan şi-a aniversat ziua de naştere alături de săracii Timișoarei, la cantina socială din Parohia Iosefin, care a fost inaugurată sâmbătă, după ce a trecut prin mai multe renovări.

descărcare (5)

Cantina socială de lângă biserica din Iosefin oferă mâncare, o dată pe săptămână, unui număr de aproximativ 35 de oameni nevoiaşi, bătrâni, în suferinţă, mame cu copii, toţi fără posibilităţi materiale. De obicei aceştia vin şi îşi iau mâncarea acasă, provizii îndestulătoare pentru mai multe zile. O parte dintre oamenii necăjiți primesc mâncarea direct acasă, pentru că aceştia nu sunt deplasabili.

Renovarea cantinei a costat peste 18.000 de lei, s-a refăcut o sală de mese, dar și bucătăria, care a fost și complet utilată, totul cu banii credincioşilor din parohie.

Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, alături de alte feţe bisericeşti, a sfinţit cantina şi s-a aşezat la masă cu oamenii, aniversându-şi în acest fel ziua de naştere.

„Este o obişnuinţă. Şi anul acesta când am venit aici, de Ziua Sfântului Ioan, pe 7 ianuarie, am petrecut-o tot între oamenii săraci şi nevoiaşi de la o altă cantină a oraşului, unde, din simbria mea, am oferit o masă la peste 300 de oameni. Mă simt printre oamenii săraci ca la mine acasă. Eu provin dintr-o familie de oameni modeşti şi văd pe chipurile acestor femei chipul maicii mele. De aceea mă simt bine printre cei care văd că au şi ei la ochi câte o lacrimă a suferinţei. De aceea încercăm să-i mângâiem şi încurajăm cât mai mult aceste activităţi care să se desfăşoare în parohiile noastre”, a spus mitropolitul Banatului.

Spaţiul destinat acestei cantine, amenajat în anul 2003, a fost extins în această toamnă, cu acest prilej fiind executate lucrări capitale de renovare şi de igienizare. De asemenea, parohia, prin ajutorul credincioşilor, a suportat toate costurile necesare dotării cantinei cu maşină de gătit performantă, cu frigider, congelator şi cu toate obiectele necesare gătirii şi servirii mesei în condiţii igienico-sanitare corespunzătoare.

Mâncarea gătită la cantina parohiei Timişoara Iosefin ajunge, cu ajutorul voluntarilor şi a unor doamne din Societatea Femeilor Creştin-Ortodoxe din Timişoara, la persoane vârstnice, bolnave şi nedeplasabile, acestora fiindu-le oferite, periodic, alimente neperisabile precum zahăr, ulei, făină, orez sau paste făinoase .

Cantina este situată în Piaţa Alexandru Mocioni nr. 9, din Timișoara, iar în curând ea va oferi câte o masă caldă pe zi şi unui grup de 10 copii din parohie. Cei mici vor putea să-și facă și temele tot aici, la finalul mesei.

Mai multe poze pe: ganduridinierusalim.com

Urmariti va rog si:

Un preot din Iasi a ridicat un bloc de locuinte pentru mamele singure

Un preot din Iași a decis să dea o mână de ajutor mamelor singure și va construi un centru în care acestea să poată locui împreună cu pruncii lor, pe termen nelimitat. Proiectul, ridicat numai din donații, va găzdui 50 de femei și pe copiii lor. Mamele nu vor avea nicio cheltuială, toți banii fiind adunați din donaţii. 

Imagini video: digi24.ro

Proiectul a fost gândit ca un complex cu două corpuri, de 1.000 de metri pătrați, cu 24 de apartamente. Mamele rămase fără acoperiș se vor putea muta împreună cu copiii lor și își vor putea construi aici un trai. Vor avea aici sală de masă, spălătorie și o capelă pentru rugăciune. Preotul Dan Damaschin, care a inițat proiectul, lucrează la maternitatea Cuza Vodă și vede permanent mame disperate.

„Şansele sunt aproape nule ca o femeie singură cu un copil sau doi în braţe sau o femeie însărcinată să supravieţuiască în lumea în care trăim noi, fără un ajutor consistent şi bine, bine controlat, bine direcţionat,” a spus preotul Dan Damaschin, inițiatorul proiectului.

Terenul a fost donat tot de o parohie, situată la câțiva zeci de kilometri de Iași. Până acum, este gata abia un sfert din construcţie. Proiectul este finanțat din donații.

„Scopul nostru este de a ţine mama cât mai mult lângă pruncul ei, până ce reuşeşte să îşi rezolve problemele. Sunt centrele de adăpost pentru mamă şi copil de obicei ale primăriei iar după şase luni, cel mult un an femeia ar trebui să îşi rezolve aceste probleme,” a mai spus preotul.

Acesta nu este singurul proiect al preotului din Iaşi. Până acum a ajutat zeci de familii. În această vară de exemplu, Preotul i-a construit de la zero o casă în localitatea Medeleni unei mame sărmane cu cinci copii chiar în momentul în care femeia credea că va rămâne sub cerul liber.
Cel mai mic dintre copii are 4 ani, iar cel mare 15.

„De când ne-am mutat e foarte bine. Deci, e foarte bine… Nu mai am probleme ca să spun că ba mă cert cu mama, ba mă cert cu fratele. Știam că mă dă afară pe ploaie pe frig. A fost greu. A fost foarte greu,” povestesc copiii şi mama.

Şi astfel de cazuri sunt numeroase. Psihologii spun că fără ajutor, cel mai mult vor avea de suferit copiii.

„Copiii care au mame în astfel de situații riscă să se integreze cu dificultate și să se adapteze la viața socială. Cercul lor de prieteni este limitat, uneori chiar se izolează și vor avea un mare risc de a dezvolta comportamente deviante și de risc, cum ar fi consumul de alcool, de droguri, intrarea în cercuri periculoase,” a explicat Daniela Mitrofan, psiholog.

Investiţia în centrul „Casa Vieţii” din localitatea Valea Lupului se ridică la câteva zeci de mii de euro. Primele locuinţe ar putea fi date în folosinţă anul viitor.

Urmariti va rog si:

In timp ce STATUL inchide unitatile medicale si alunga cadrele medicale din tara, BISERICA ORTODOXA ROMANA infinteaza clinici si spitale

Convertirea la dreapta credintă ortodoxă a unei familii mixte americano-suedeză

La sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 17 și 18 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia ortodoxă română din orașul suedez Uppsala.

_dsc0357

Cu acest prilej, sâmbătă, 17 octombrie, a slujit Liturghia și Botezul pentru o  tânără familie mixtă americano-suedeză care, timp de șase ani, s-a pregătit pentru a intra în Biserica Ortodoxă. Părintele Episcop Macarie i-a luminat, prin apă și prin Duh Sfânt, pe americanul Matthew, pe soția sa suedeză Åsa și pe fetița lor Alma, iar duminică, 18 octombrie, în aceeași biserică parohială din Uppsala, după Liturghie și cuminecarea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, a săvârșit Taina Sfintei Cununii pentru tinerii soți Matthew și Åsa. Ierarhul le-a pus pe pieptul acestora cruciulițe din argint, după modelul Crucii Nordului a episcopiei din țările scandinave, le-a oferit o icoană a Maicii Domnului și alte daruri în cărți și piese tradiționale românești pentru noua lor casă.

În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Macarie, tâlcuind pericopa evanghelică duminicală a Învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16), s-a referit la faptul că tinerii botezați și cununați la aceste slujiri euharistice din Uppsala au fost ridicați de Hristos, asemenea tânărului din Nain, din moartea păcatului și din bezna morții.

Matthew a mărturisit următoarele: „Astăzi eu și familia mea am fost botezați. Aceasta marchează finalul unei călătorii de șase ani pe care am parcurs-o împreună, apropiindu-ne de Ortodoxie. A fost o călătorie lungă, am avut și multe dificultăți, precum și multe întrebări însă, în final, am găsit o comunitate în care ne simțim cu adevărat acceptați, având șansa să întâlnim și alți creștini, care au devenit ortodocși imediat după naștere. Faptul că am fost bine primiți în comunitatea aceasta este minunat. Nu este întotdeauna ușor să găsești o asemenea comunitate, așa că sunt foarte fericit pentru acest lucru și, de asemenea, sunt fericit să găsesc în final o Biserică ce va rămâne neschimbată și atunci când copilul meu va ajunge la maturitate. Nu este o Biserică ce se schimbă cu trecerea anilor, ci rămâne fidelă și păstrează esența credinței. Lucrul acesta ne va da tărie, mie și familiei mele și copiilor noștri pe care vrem să îi creștem întru credința creștină. Prin urmare, suntem foarte fericiți că, în cele din urmă, ne-am putut alătura unei comunități unde lucrul acesta va fi posibil. Suntem cu adevărat fericiți și binecuvântați că am putut primi Taina Sfântului Botez și acum suntem pregătiți să începem o viață nouă.”

Părintele paroh Dan-Virgil Păcurar a adus mulțumire Preamilostivului Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra comunității românești din Uppsala, iar Părintelui Episcop Macarie i-a mulțumit pentru catehezele pe care le-a susținut în ultima vreme cu familia de convertiți și pentru încununarea ostenelilor misionare, prin Sfintele Taine săvârșite la acest sfârșit de săptămână în biserica parohială din Uppsala.

La final, episcopul românilor din Europa de Nord a miruit, a binecuvântat și a încurajat credincioșii aflați în necazuri și încercări, iar copiii au primit mai multe daruri din partea arhiereului Mântuitorului Hristos. – doxologia.ro

_dsc0412 _dsc0401 _dsc0367 _dsc0363 _dsc0362 _dsc0351

Urmariti va rog si:

Personalitati care au imbratisat religia ortodoxa

Nume ca Tom Hanks, James Belushi, Bob Marley sau David Gahan sunt arhicunoscute de iubitorii de film sau fanii muzicii. Puţini ştiu însă că idolii lor, staruri la Hollywood sau solişti ai unor trupe celebre, sunt ortodocşi.

 

Site-ul Urbology a alcătuit o listă a celebrităţilor care fie s-au născut în familii ortodoxe, fie au îmbrăţişat această religie ulterior, în urma căsătoriei.

1. TOM HANKS

Născut şi botezat în religia catolică, câştigătorul premiului Oscar a decis să treacă la ortodoxie după ce a cunoscut-o pe cea de-a doua soţie a sa, actriţa Rita Wilson, de origine bulgaro-grecească şi crescută în religia ortodoxă. „M-am căsătorit în aceeaşi biserică în care soţia mea a fost botezată. Copiii mei au fost botezaţi în cristelniţa în care a fost botezată şi soţia”, a declarat Hanks.

2. JENNIFER ANISTON

Tatăl actriţei este actorul John Anthony Aniston, născut Giannis Anastasakis la data de 24 iulie 1933, pe insula Creta. Acesta a avut o influenţă importantă asupra educaţiei religioase a fiicei sale, care este membră a Bisericii Ortodoxe din Grecia.

3. DAVID GAHAN

Solistul trupei Depeche Mode a trecut la ortodoxie după ce a cunoscut-o pe grecoaica Jennifer Sklias.

4. JAMES BELUSHI

Actorul de comedie a crescut într-o familie de albanezi, tatăl său fiind un imigrant din Qytezë, iar mama sa fiica unor imigranţi albanezi. Este membru al Bisericii Ortodoxe din Albania şi chiar a primit cetăţenia albaneză. Fratele său, actorul John (Adam) Belushi, a murit la vârsta de 33 de ani.

5. EMIR KUSTURICA

Născut într-o familie cu rădăcini musulmane, cunoscutul regizor a trecut la ortodoxism în 2005, de Sf. Gheorghe, când a fost botezat în Biserica Ortodoxă sârbă şi a luat numele de Nemanja Kusturica. ,,Tatăl meu a fost ateu şi s-a descris mereu ca fiind sârb. Poate am fost musulmani de 250 de ani, dar înainte am fost ortodocşi, iar în adâncul inimii noastre am fost mereu sârbi. Religia nu poate schimba acest fapt. Am devenit musulmani doar pentru a supravieţui invaziei turce”, a declarat cineastul.

6. JONATHAN JACKSON

Tânărul actor a crescut într-o familie de adventişti, dar în 2012 a trecut la ortodoxie cu familia sa. Jackson spune că interesul pentru ortodoxie i-a fost stârnit de o vizită în România şi la Roma, iar în 2012, când a câştigat un premiu la gala Daytime Emmy Award, a mulţumit Sfintei Treimi şi călugărilor de la Muntele Athos. ,,Aceşti oameni şi-au dedicat întreaga viaţă rugăciunii; şi nu se roagă doar pentru ei, se roagă pentru toţi ceilalţi. Atunci un gând mi-a trecut prin minte: cu toată distrugerea, haosul şi nebunia din lumea aceasta, dacă rugăciunile lor nu ar fi rostite, cum ar arăta lumea? Am simţit că trebuie să le mulţumesc pentru că simt că rugăciunile lor chiar înseamnă mult”, a explicat ulterior actorul.

7. F.MURRAY ABRAHAM

Actorul care l-a întruchipat pe Salieri în filmul „Amadeus”, regizat de Milos Forman, s-a născut şi a crescut într-o familie ortodoxă, bunicul său fiind cântăreţ în Biserica Ortodoxă din Siria.

8. BOB MARLEY

Cel mai cunoscut interpret de muzică reggae și reprezentant al mișcării Rastafari, Bob Marley a fost botezat de către Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Abuna Yesehaq, în Kingston, Jamaica, la data de 4 noiembrie 1980.

9. CHRISTIAN BALE

Potrivit mai multor surse, actorul american care a jucat în „Batman” ar fi trecut la ortodoxie în urmă cu mai bine de 10 ani, după ce a întâlnit-o pe actuala soţie, sârboaica Sandra Blazic.

10. MAX CAVALERA

Fondatorul trupelor Sepultura, Nailbomb, Soulfly şi Cavalera Conspiracy a fost botezat la vârsta de 9 ani la Vatican. În 2009, într-un interviu, a mărturisit credinţa în Dumnezeu, deşi nu este un catolic devotat. Potrivit spuselor sale, Biserica Ortodoxă este ,,mai reală”. De altfel, soţia lui este ortodoxă, la fel şi copiii, de aceea şi el a trecut la ortodoxie. – activenews.ro

Urmariti va rog si:

Drumul actorului Jonathan Jackson(Serialul „General Hospital”) de la erezie la ortodoxie

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti pe 29 iunie, dupa o perioada de post, care variaza ca durata, in functie de data Sfintelor Pastilor.

Sfantul Apostol Petru – fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a nascut in Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, insa Mantuitorul il va numi Chifa (piatra). Dupa o pescuire minunata pe lacul Ghenizaret, este chemat sa devina pescar de oameni. Marturiseste in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se si leapada de Hristos cand El este prins spre a fi rastignit. Dupa Inaltarea Domnului, Petru ia cuvantul in adunarea ucenicilor si aleg ca apostol pe Matia in locul lui Iuda. In ziua Cincizecimii, dupa predica Sfantului Apostol Petru, se boteaza trei mii de persoane.

Sfantul Apostol Petru a propovaduit in Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica pana in Babilon si in ultima parte a vietii, la Roma. Sfantul Petru a murit rastignit pe cruce, cu capul in jos, in anul 67, pe 29 iunie.

Sfantul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfantul Pavel a fost elevul invatatului Gamaliel. Pavel locuia in Tars si lupta impotriva crestinilor. Sfantul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan. Pe calea Damascului i se arata Hristos intr-o lumina orbitoare si il mustra: „Saule, Saule de ce ma prigonesti?”. Se converteste si primeste botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfantul Apostol Pavel a pornit in trei mari calatorii misionare si a scris 14 epistole care se gasesc in Sfanta Scriptura. A fost decapitat din porunca imparatului Nero, in anul 67.

Din cauza faptului ca Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost in temnita pentru ca L-au marturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din Romania. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate si din cauza faptului ca cei ajunsi in penitenciare sunt persoane care au gresit fata de Dumnezeu, precum au gresit si ei: Petru S-a lepadat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe crestini.

Troparul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Cei ce sunteti intre apostoli mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, Stapanului tuturor rugati-va, pace lumii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila.

Maine, serbam Soborul Sfintilor 12 Apostoli si facem pomenirea Sfantului Ierarh Ghelasie de la Ramet.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: