Principalul scop al migratiei cetatenilor islamici catre Europa il reprezinta controlul total al populatiei de catre elite. Poate vi se pare straniu sa spun control total, cand avem parte deja de un mare haos, dar chiar acest control total se naste din haos.
Controlul total, inseamna cedarea de buna voie a cetatenilor europeni a liberatilor si drepturilor cetatenesti in favoarea protectiei si sigurantei publice.
De ce isi vor ceda cetatenii europenii drepturile de buna voie?
Cu siguranta, odata cu aceste implanturi masive orientale in Europa, va creste riscul unor atentate, fie ele reale sau regizate de catre elite. Iar odata cu primul atentat, elitele impreuna cu media centrala vor exploata subiectul atat de mult si vor crea o asa stare de panica generala, (cam ce s-a intamplat si dupa 9/11 Septembrie 2001), incat se va ajunge ca lumea sa accepte fara sa carteasca, suplimentarea fortelor de ordine, introducerea de noi sisteme de supraveghere, legi big brother cat mai severe si in final poate duce chiar la implanatarea mult dorita de catre mai marii lumii.
Amintiti-va numai cat tam, tam s-a facut dupa cazul regizat Charlie Hebdo si veti intelege spre ce ne indreptam:
- Franta vrea inasprirea masurilor de securitate si se gandesc sa adopte modelul american Patriot Act
- Franta, prima tara importanta din lume care institue CENZURA pe internet. Analiza care arata la ce ar putea duce astfel de actiuni.
Iar orice incident cat de minor, va fi amplificat la maxim de presa, groaza indusa va fi asa de mare incat, oamenilor le va fi frica sa isi mai lase pana si copiii singuri pe strazi sau fara un sistem de protectie total din partea autoritatilor.
Se vor inmultii punctele de control din orase, autoritatilor li se va da o si mai mare putere asupra cetatenilor. Se vor impune noi reguli de comporament si limbaj ca sa nu-i deranjam pe cei de langa noi, cam ce se intampla deja la universitatile americane:
Aceasta zombificare generala in intreaga lume, este exact mediul propice pentru controlul total de care va spuneam. Fara aceasta migratie necontrolata, era foarte greu in Europa sa se impuna acest control, pentru ca europenii nu au mentaliatatea pur materialistica care a cuprins aproape toata America. Europa inca mai tine la valori, la traditie, la cultura, au un alfel de a percepe viata, dar odata cu aceasta mixtura de culturi, totul devine posibil.
Dar tot acest control in opinia mea, va merge pana la un punct, iar atunci marea bula va exploda, pentru ca sigur se vor forma grupari de rezistenta pe tot cuprinsul Europei, in special in tarile estice. Atunci Estul Europei, caruia i se va alatura si formatiunile de rezistenta din vest, nu vor mai avea nimic de pierdut si vor porni o adevarata furtuna. Furtuna care numai Dumnezeu stie cum se va sfarsi.
Interesant si materialul urmator:
o alta bomba : parlamentul european nu recunoaste statul israel, cf http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/200564#.VfRt09Kqqkp
presa din europa nu are curaj sa sufle o vorba, toti tac malc
de remarcat si comentariul acesta, care se potriveste exact cu ultima declaratie avertisment a premierului orban
Aryeh Zelasko ·
Works at Self-Employed
All that this means is that Europe has lost its right to exist. Even faced with annhilation by the Islamic hoards, they can not overcome their hatred of Jews. May it be His will that the Europeans and the Islamists destroy each other completely.
La mecca in arabia saudita o macara sa prabusit omorand peste 60de persoane. Deci iata ca Dumnezeu nu mai rabda
Corect , acesta-i scopul islamizarii Europei , crearea haosului , atentate , panica , groaza , motiv de control total asupra oamenilor , inca un pas spre NOM .
Ascultati cu atentie ce spune acest Laurentiu Primo
http://meritocratia.ro/2015/09/invazia-actualitatea-romaneasca-04-09-2015/
[…] Preluare dupa https://vremuritulburi.com/2015/09/12/principalul-scop-al-migratiei-controlate/ […]