Jaful continua! Iohannis s-a apucat de negociat noile redevente petroliere cu OMV-ul, din nou fara nici o dezbatere publica.

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu o delegație OMV, condusă de directorul general al companiei, Rainer Seele, cu care a discutat despre viitorul sistem de taxare în domeniul energiei și resurselor naturale și exploatările din Marea Neagră – informeaza AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul întrevederii s-au prezentat activitatea grupului și prioritățile pentru următoarea perioadă, cele mai importante proiecte regionale, precum și perspectivele piețelor de țiței și gaze naturale în anul 2016.

Pe agenda discuției s-a aflat și importanța viitorului sistem de taxare din domeniul energiei și resurselor naturale, fiind subliniată necesitatea predictibilității fiscale, într-un cadru stimulativ și avantajos, atât pentru investitori, cât și pentru stat, precizează sursa citată.

Totodată, a fost reiterată importanța majoră a parteneriatului dintre OMV Petrom și Exxon-Mobile privind exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră.

Administrația Prezidențială arată că întâlnirea a consfințit un bun prilej pentru a reînnoi angajamentul de cooperare și dialog între OMV și statul român, pentru consolidarea rezultatelor pe termen scurt și valorificarea durabilă a cooperării economice, pe bază de încredere și beneficii mutuale. fluierul.ro

Care este domnii mei, noul sistem de redevente? De ce nu se fac cifrele public? De ce nu exista o dezbatere publica in acest sens, pentru ca instrainarea resurselor nationale este de interes national? Ce cauta Iohannis ca presedinte la negocieri?

De 11 ani am vandut OMV-ului dreptul de exploatare a resursele petroliere pe doar 600 mil, iar jumatate din gazele tarii au luat de asemenea drumul Austriei ca bonus fara nici un ban, in timp ce ei scot anual 1,2 mld, ca sa nu mai spun ca apoi gazele noastre ne sunt vadute la suprapret de aceasi companie, iar ceea ce e ecel mai trist e faptul ca acum situatia pare sa continue. Deci, despre ce beneficii mutuale vorbim aici???

Sa ne aducem aminte exact ce s-a intamplat anul trecut, pe cand ministru finantelor era Ioana Petrescu:

Bomba! Ioana Petrescu s-a dus la FMI, Washington si a contactat la sugestia Premierului specialisti din Israel pentru a calcula viitoarele redevente romanesti la gaze si petrol!

Deci Ioana Petrescu, s-a dus sa ceara sfaturi si ajutor chiar  de la cei care, odata, prin FMI ne fixeaza preturile la gaze si a doua oara, prin axa Washington-Tel Aviv,  ne exploateaza resursele naturale prin evreii Rockefeler si Rotschild care detin companiile Chevron si Exxon.  E ca si cum m-as duce eu la supermarket si aia mi-ar cere sfatul cat sa puna preturile la alimente.

Apoi s-au gandit sa puna redevente pe profit, pai ei nu declara mai nimic profit in tara, majoritatea merge in offshore-uri, le-ar fi convenit de minune. Dar pana la urma toata aceasta treaba s-a tergiversat, si au mai amanat cu un an, pastrand aceleas redevente mizere de 3.5%, ca in ultimii 10 ani.

In acelasi articol am aratat cat de simplu se pot calcula redevetele, fara sa fie nevoie de nici un expert international:

Se stie ca acest costuri de explotare a petrolului sunt cam la 20$ barilul, pretul de vanzare al barilului de petrol este intre 80 si 100 $ per baril(acum e la 40$ barilul), apoi te uiti sa vezi ce profituri a facut OMV-ul, si aflam ca a facut din extractia petrolului romanesc in medie pe an 1.2 miliarde, asta in ultimii 3 ani, dupa care te uiti sa vezi Romania cat a castigat din treaba asta, si vad ca doar 200 mil, deci 83% OMV si 16% statul roman. Atunci foarte simplu vad ca profitul total este undeva la 1.4 miliarde pe an si astfel, pun in asa fel redevente ca Statul sa castige 1 miliard, ca doar e petrolul romanesc si 400 mii OMV-ul, cu toate ca eu sunt pentru nationlizarea acestor resurse si sa fie exploatate in totalitate de statul roman, cum se face inainte de ’89, dar sa ne limitam doar la situatia de fata.

Probabil o vor amana din nou aceasta lege pentru inca un an in aceleasi conditii, sau poate vor scoate de tot redeventele, avand in vedere ca le-a scazut profitul acestor corporatii, odata cu micsorarea barilului la 40$.  Totul facandu-se din nou pe sustache, cum le place alesilor tarii.

Dar aceste lucruri nu le vezi in presa centrala decat cel mult asa in treact, bagate la si altele si asta pentru ca toti sunt in aceasi galeata.

Acum am inteles ca Ponta incerca sa puna ceva redevente pe ultima suta de metri, pe profitul din exploatarea gazelor si petrolului, redevente care nu au existat in ultimii 11 ani, dar nu stiu sigur daca acest lucru va continua si sub Coilos, dar ma indoiesc.

Urmariti va rog:

Tara arde si babele se piaptănă! Analiză vis-a-vis de cresterea de la 1 iulie cu 5-8% a preţului la gazele naturale pentru consumatorii casnici

Publicitate

12 gânduri despre &8222;Jaful continua! Iohannis s-a apucat de negociat noile redevente petroliere cu OMV-ul, din nou fara nici o dezbatere publica.&8221;

  1. Pana si Ceausescu , lua hotarari in Marea Adunare Nationala formata din 22 de membri care reprezenta Guvernul Romaniei si Parlamentul la un loc , pe cand cel de azi depaseste sase sute de membri , iar hotararile sunt luate de Iohannis de unul singur , doar cu austriecii si Merkel .
    Ce merita acest mare bandit si tradator ??? Unde esti tu Tepes Doamne ????

  2. Presedintelui penal “Iohanis – sase case” si guvernului FMI – Ciolos le-a fost frica de protestul feisbuc anuntat pe 1 Decembrie.

    Tot felul de acoperiti, bine platiti sau pur si simplu indoctrinati, bineinteles specialisti, cu multe diplome in domeniul lor, au aparut atat la TV cat si in mediul online cu o manipulare de neimaginat.
    Respectivii, “demni” de crezare, ca doar sunt ceva sau cineva in domeniile lor de activitate, au vehiculat ideea ca lovitura de stat data de FMI prin manipularea protestatarilor “colectiv” (“piata universitatii”, “strada”, “tinerii frumosi si liberi” etc.), ar fi fost de fapt, o tentativa de lovitura de stat pusa la cale de Rusia.

    Adica, rusii ar fi vrut sa dea jos guvernul Ponta, probabil pentru faptul ca a achitat tot imprumutul FMI si nu i-a mai primit in Romania, pentru ca au redus TVA si alte taxe, pentru ca au dublat alocatiile copiilor, au marit salariile si pensiile, pentru ca Romania incepuse sa miste putin dpdv economic …

    Dar SUA, UE si FMI au dejucat aceste planuri si au salvat Romania punand guvernul marioneta FMI – Ciolos.

    Este incredibil ca se poate veni cu asemenea manipulare ordinara, dar si mai incredibil este ca sunt oameni care cred asemenea prostie.

    Protestul feisbuc anuntat pe data de 1 Decembrie nu ar fi avut nici-o sansa sa ia atitudine impotriva inselatoriei la care au fost supusi cu guvernul de “tehnocrati”, pentru ca de data aceasta jandarmii nu ar mai fi “fraternizat” cu “tinerii frumosi si liberi”, ci i-ar fi rupt in bataie cu bastoanele. Randul trecut au primit ordin sa-i protejeze pe toti cei care striga “jos Ponta”, “jos Biserica Ortodoxa” … si “sus Iohanis”.
    Dar pe papusarii care tin sforile marionetelor Iohanis si Ciolos i-ar fi deranjat si doar un simplu “jos Iohanis” sau “jos Ciolos”. Ar fi umbrit putin imaginea corecta politic a “guvernului meu”.

    Eu cred ca pot sa stea linistiti. Cu toate ca protestul, care a fost planuit cu mult timp in urma pentru rasturnarea lui Ponta si punerea guvernului FMI a fost programat in ziua de 1 Decembrie, cand in centrul Bucurestiului se aprind luminile de Craciun si sunt cateva zeci de mii de oameni, papusarii au uitat sa ia in calcul minivacanta de 4 zile. Bucurestiul este aproape gol, majoritatea oamenilor fiind plecati la munte.

    Daca unii dintre “tinerii frumosi si liberi” si-au dat seama ca au fost manipulati si pacaliti de sefii internationali ai lui Iohanis si ar vrea cumva sa-si exprime nemultumirea, nu prea vor avea cu cine si nici sprijinul jandarmeriei nu-l vor mai avea.

    Pe televiziunea de propaganda a corectitudinii politice, Realitatea TV, ve-ti gasi unele dintre cele mai manipulatoare emisiuni, in care Iohanis si „guvernul lui” sunt ridicati in slavi zilnic. Mai ales emisiunile lui Rares Bogdan si interventiile lui Cozmin Gusa.

    • Penala este majoritatea clasei politice de dupa 89, nu numai ciolanis caci jaful a inceput imediat atunci si sa perpetuat iar asa zisele schimbari care sau facut sau facut tot prin oameni sistemului comunist numai ca acum aceia posteaza in altceva

  3. 2002 – 2013 Isarescu a mutat rezerva de aur a Romaniei in afara tarii
    Doar o întâmplare a făcut ca într-o conferinţă de presă a PRM să fie prezentat un document secret, datat 25 martie 2002, care demonstra că printr-o stranie coincidenţă, din ordinul guvernatorului BNR, prin aeroportul Otopeni, s-au scos din ţară 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania.
    În perioada 2002-2013, din dispoziţia aceluiaşi Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de aur lăsată de Ceauşescu României, adică 61,2 tone, au ajuns să fie depozitate în bănci din afara graniţelor, lipsind astfel România de a doua rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu.
    http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=51826&title=mostenirea-nestiuta-a-lui-ceausescu-america-e-socata-de-ce-a-descoperit-in-romania-br-ultima-ora-dusmanii-tarii-vor-sa-ascunda-adevarul

  4. Rares Bogdan si Cosmin Gusa , doi sacali din presa romaneasca extrem de periculosi in ceea ce priveste manipularea si minciunile de care sunt in stare acesti huligani mediatici , dusmani de moarte ai ADEVARULUI , platiti bine de Soros sa-l ridice in slavi pe neamt si guvernul lui .
    Astia doi , il intrec chiar si pe diavol in minciuni , cand diavolul insusi este tatal minciunii .

  5. Lumea se plange pe internet dar nimeni nu ia in consideratie ca TREBUIE schimbata constitutia actuala cu CONSTITUTIA MERITOCRATA,altfel oameni buni pierdem tara,dar nimeni nu se gandeste decat cum sa-si faca viata mai placuta.Iohannis nu are niciun pic de afinitate pentru aceasta tara,el vrea sa-si apere pielea si-l doare in ………de aceasta tara si acest popor.
    Au navalit peste noi toti acesti criminali din afara dar si mass media noastra care n-au pic de respect pentru nimic decat pentru MARIA sa BANUL, si noi acceptam sa fim pana la urma chiar LICHIDATI.

  6. Dar nimeni nu spune nimic nici de persoanele disponibilizate in 2015 si nici de planul social care urmează sa mai disponibilizeze încă cateva sute de oameni si tot asa pana nu o sa mai rămână doar expații … Acei oameni nu or sa vina tot in îngrijirea statului … Suntem atât de buni la negociat încât negrii ne vând prune si noi le vindem banane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s