Decizie-bomba in Polonia, la nici o saptamana de la venirea la putere a partidului conservator Lege si Justitie (PiS). La propunerea premierului Beata Szydlo (foto), Șefii celor patru servicii de informații și contrainformații din Polonia au plecat din funcții, a anunțat joi șeful comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea acestor instituții, Marek Opiola, la doar trei zile de la instalarea guvernului conservator și eurosceptic format de Partidul Lege și Justiție (PiS), transmite AFP.

Reunită în cursul nopții, comisia a aprobat propunerea de plecare din funcții, prezentată de noul prim-ministru Beata Szydlo, ‘la cererea’ celor patru responsabili vizați — șefii celor două servicii civile, Agenția de Informații (AW) și Agenția de Securitate Internă (ABW), și ai celor două militare, Serviciul de Informații Militare și Serviciul de Contraspionaj militar, a precizat Marek Opiola.
Reunita in cursul noptii de miercuri spre joi, comisia parlamentara de control asupra serviciilor a aprobat propunerea, prezentata de noul prim-ministru Beata Szydlo, de plecare din functii „la cerere” a celor patru responsabili vizati: sefii celor doua servicii civile, Agentia de Informatii (AW) si Agentia de Securitate Interna (ABW), si sefii celor doua servicii militare, Serviciul de Informatii Militare si Serviciul de Contraspionaj militar.
Ministrul de Externe al Poloniei: „Nu este vorba despre o razbunare, ci despre o despartire de oameni care nu si-au dovedit eficienta”
Intr-o declaratie data in urma cu cateva ore postului de televiziune privat TVN24, noul ministru de Externe Witold Waszczykowski ar fi spus despre activitatea capilor serviciilor secrete destituiti ca reprezenta o amenintare chiar mai mare decat aceea venita din exterior si ca, in ultimii ani, Agentia de Securitate Interna a facut politie politica: „Munca responsabililor demisionari in functiile lor constituia o amenintare mai importanta decat amenintarile venite din strainatate… Nu vorbesc despre toti, dar, de-a lungul anilor, ABW s-a comportat mai mult ca o politie politica fata de politicienii polonezi decat ca o institutie insarcinata sa apere interesele Poloniei impotriva actiunilor din exterior”. Conform surselor citate, acelasi Witold Waszczykowski ar fi tinut sa sublinieze ca „nu este vorba despre o razbunare, ci despre o despartire de oameni care nu si-au dovedit eficienta”.
De partea cealalta, o reactie ar fi venit din partea fostului coordonator al serviciilor speciale, Marek Biernacki, care ar fi denuntat „o lovitura de forta nocturna impotriva serviciilor speciale”, care „a creat o situatie periculoasa pentru stat”. – luju.ro
La noi in schimb, iata cine conduc serviciile:
Eduard Hellvig, actualul sef SRI, a fost seful Fundatiei SOROS de la Cluj.
Mihai Razvan Ungureanu, actualul sef SIE, a fost seful Fundatiei SOROS de la Iasi.
Puteti consulta aici CV-urile lor – fluierul.ro
Si iata cu cine s-a intalnit Corina Crețu, comisar european pe Politică Regională:
Corina Crețu, s-a întâlnit cu miliardarul George Soros, președintele Fundației pentru o societate deschisă, la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles:

„Astăzi am avut plăcerea să mă întâlnesc la sediul Comisiei Europene cu domnul George Soros, fondatorul și președintele Fundației pentru o societate deschisă. În cadrul întâlnirii, am reiterat rolul politicii de coeziune în ceea ce privește sprijinirea integrării romilor prin asigurarea accesului la educație, la locuințe, precum și la servicii sociale și de sănătate. În perioada 2014-2020, mai multe programe ce vizează incluziunea romilor vor fi sprijinite din Fondurile Europene Structurale și de Investiții.

Parteneriatul cu organizațiile neguvernamentale care apără drepturile romilor este esențial pentru implementarea cu succes a programelor finanțate prin FESI. Apreciez inițiativele ce vin să sprijine integrarea romilor care au fost lansate în Europa cu aportul Fundației pentru o societate deschisă”, a scris Corina Crețu pe pagina sa de facebook, unde a postat și câteva fotografii de la întâlnirea cu Soros. – activenews.ro
Sa imi mai spuneti ca fabulez si sa ma injurati cand spun ca noul govern este de fapt condus de Soros.
Dar care a fost prim grija a lui Ciolos cand a devenit premier?
Sa infinteze un nou minister.
Premierul Dacian Ciolos a anuntat in prima sedinta a cabinetului pe care il conduce ca joi va fi adoptat un proiect de ordonanta privind organizarea ministerelor.
Ciolos a precizat ca sunt cinci ministere care au fost afectate de mici modificari. Partea de dialog social cu patronatele si sindicatele a trecut in coordonarea ministrului muncii.
In schimb, a fost creat un nou minister: cel al Consultarii Publice si Dialogului Civic. Asta a fost prima lui grija odata ajuns Premier. – fluierul.ro
Adica un minister pentru ONG-urile lui Soros, ele sunt partea civila, dragii mei.
Dar iata cine vine cu noi cerinte…
Partidul Civic Maghiar va organiza, în 28 noiembrie, un miting la Miercurea Ciuc, cerând noului Guvern garantarea drepturilor maghiarilor prin Constitutie si includerea in legea fundamentala a principiilor formulate la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia.

Presedintele PCM, Biro Zsolt, a declarat, joi, ca in 28 noiembrie va avea loc in fata Palatului Administrativ, in centrul municipiului Miercurea Ciuc, un miting la care au fost invitati membrii comunitatii maghiare din tara, indiferent de culoarea politica, transmite corespondentul Mediafax.
Scopul actiunii este de a cere autoritatilor statului roman respectarea Proclamatiei de la Alba Iulia. “Se stie foarte bine ca in 1918, 1 decembrie, la Alba Iulia s-a adoptat o proclamatie si aceasta proclamatie, la capitolul III, punctul 1, spune urmatorul lucru: deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare. Noi atragem atentia ca nici pana in data de astazi aceasta deplina libertate si egalitate nu s-au infaptuit.
Anul trecut, la Sfantu Gheorghe am avut o manifestare in care am adoptat o petitie in acest sens, pe care am inmanat-o prefectului de Covasna. Dat fiind faptul ca a intervenit o schimbare politica, este si mai actuala aceasta chestiune si vrem sa inmanam si noului Guvern si noului premier doleantele noastre”, a spus Biro.
El a adaugat ca drepturile comunitatii maghiare, intre care “deplina libertate nationala, folosirea limbii maghiare si recunoasterea Tinutului Secuiesc”, trebuie sa fie garantate prin Constitutie. – napocanews.ro
Sunt tare curios cum va reactiona noul guvern in aceasta problema, sa nu uitam Soros este EVREU-UNGUR
In rest Dumnezeu cu mila!
Urmariti va rog si:
Apreciază:
Apreciază Încarc...