Bomba! Ioana Petrescu s-a dus la FMI, Washington si a contactat la sugestia Premierului specialisti din Israel pentru a calcula viitoarele redevente romanesti la gaze si petrol!

Noul mod de taxare a fost elaborat împreună cu specialiști în domeniu, după ce au fost solicitate informații și cu privire la implementarea sistemelor de taxare a resurselor naturale de către alte state, și a fost discutat cu Fondul Monetar Internațional, a precizat oficialul MFP.

La acest moment, există pregătit un proiect de lege privind acest nou mod de taxare a resurselor, iar joi încep consultările cu companiile din domeniu. Ministrul Finanțelor spune că s-a dorit să existe suficient timp pentru consultări cu companiile, mediul de afaceri, societatea civilă, pentru dezbateri în Parlament, astfel încât să existe predictibilitate fiscală. Intenția autorităților este ca acest nou mod de taxare să fie aplicat pentru o perioadă de 10-15 ani.

AGERPRES: Veți schimba modul de taxare a resurselor naturale? Veți renunța la redevențe?
Ioana-Maria Petrescu: În primul rând vom avea un nou sistem de taxare a resurselor naturale, dar am gândit acest mod de taxare în așa fel încât să avem predictibilitate fiscală, să dezbatem acest nou sistem de taxare, să-l facem din timp, să nu descurajeze investițiile și să aducă bani la buget. Vom introduce un nou sistem de taxare a resurselor naturale probabil de la 1 ianuarie 2016, pentru a avea timp să-l dezbatem cu companiile petroliere, cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, să-l trecem prin Parlament și să-l discutăm cu toată lumea, să fie înțeles și să avem predictibilitate fiscală, să fie cunoscut cu cel puțin un an înainte de toate părțile interesate.

Aici vreau să vă spun că a fost o întreagă saga a rescrierii acestui nou sistem de taxare. Atunci când am venit și am preluat mandatul, în martie, nu se făcuse prea mult pe această zonă, deși se știa că sistemul de redevențe expiră la sfârșitul acestui an și trebuie să avem ceva nou. Am pornit practic de la un studiu al Băncii Mondiale, care exista deja în MFP la acel moment, am tras niște concluzii pe baza acestui studiu și ne-am dat seama imediat că avem nevoie de expertiză tehnică serioasă pentru a face și estimări foarte clare bazate pe resursele naturale care există în România, bazate pe estimări ale resurselor naturale care vor exista probabil în viitorul apropriat și calcule economice bazate pe cât putem să impozităm și cât va aduce la buget.

În acest sens, m-am dus și am cerut ajutor tehnic din mai multe părți. M-am dus la Washington, la FMI, de mai multe ori, și am cerut asistență tehnică. Premierul m-a invitat să vin la întâlnirea din Israel, din iunie, și am cerut să am o întâlnire cu ministrul de Finanțe Lapid (Yair Lapid, ministrul isarelian al Finanțelor — n.r.) și domnia sa m-a ajutat foarte mult, pentru că ei își schimbaseră sistemul de impozitare a resurselor naturale, aveau o comisie formată deja și au dezbătut acest lucru vreo doi ani. Am cerut ajutorul și ne-au trimis specialistul lor, pe profesorul Sheshinski (Eytan Sheshinski — n.r.), aici la București.

Am lucrat împreună cu secretarul meu de stat asupra mai multor aspecte pe impozitarea resurselor naturale și am învățat mai multe lucruri de acolo, faptul că trebuie să fie un sistem pe mai mulți ani, bătut în cuie, stabil, pentru că vrem să facem nou sistem pe 10-15 ani, nu-l poți face peste noapte și trebuie să-l dezbați foarte bine cu toate părțile implicate.

După ce am discutat cu profesorul Sheshinski, ne-am dus încă o dată la FMI cu aceste concluzii, le-am discutat cu ei, în final ne-au trimis această echipă tehnică, au venit și au lucrat cu noi la începutul lunii septembrie, au scris un raport. În acel raport s-au analizat mai multe sisteme de taxare, la fel cum se vede în mai multe țări. S-au analizat cumva ‘pros and cons’ (argumentele și contra-argumentele — n.a.) pentru acest sistem de taxare, cum ar fi pentru România și pentru resursele naturale din România și cât putem să aducem noi la buget.

S-a calculat, de asemenea, cât este government take-ul (veniturile totale ale statului în domeniul petrolier, din taxe, redevențe și din participații — n.a.) în România relativ cu alte țări. Practic, ei au calculat, din aceste resurse naturale pe care le exploatează companiile, cam cât ia statul român de la ele. Când au făcut acest calcul au luat în considerare, au pornit de la sistemul actual, unde (companiile — n.a.) plătesc redevențe, impozit pe profit, plătesc taxa pe construcții speciale, i-am rugat să ia în calcul o taxă de 1%, pentru că aveam de gând să o coborâm de la 1,5% la 1%, și au calculat astfel încât noi să ne facem o idee cam cât impozitează alte țări aceste resurse naturale și cam cât impozităm noi toate aceste resurse.

S-a făcut o simulare pe date care există în acest moment, care sunt acum resursele pe teritoriul României — aici vorbim pe de o parte de resursele tradiționale, care există pe teritoriul României — și o estimare a ceea ce există în Marea Neagră și a ceea ce există din punct de vedere al gazelor de șist. S-a făcut și această estimare pentru a vedea cum să facem o metodă de taxare, să luăm în considerare faptul că aceste resurse pe teritoriul României practic scad în fiecare an, dar există acest mare potențial, mai ales în zona de offshore și în Marea Neagră.

După ce s-au făcut aceste calcule, am început să analizăm un pic ce sistem de taxare putem să avem, astfel încât să nu descurajăm aceste investiții în alte tipuri de resurse, dar să aducem și bani mai mulți la buget. S-au pus mai multe lucruri în balanță. După ce s-au analizat mai multe tipuri de taxare a trebuit să luăm în considerare un pic și care sunt implicațiile pentru administrație — fiecare tip de taxă este mai ușor sau mai puțin ușor de administrat și aceste lucruri au fost luate în considerare. Apoi, când s-a luat o decizie cam care ar fi modul de taxare pe care o să mergem în continuare, l-am discutat cu FMI, de mai multe ori, și la Bruxelles și la Washington, în această toamnă. Noi suntem pregătiți în acest moment cu modul în care se vor taxa resursele naturale. Există pregătit un proiect de lege, dar el va fi mai întâi dezbătut cu societatea civilă și apoi trecut prin Parlament.

AGERPRES: Ce se întâmplă în 2015? Cum vor fi taxate resursele naturale anul viitor?
Ioana-Maria Petrescu: Am avut mai multe discuții cu premierul pe această temă, cu specialiștii pe care i-am menționat, am discutat cu profesorul Sheshinski, am discutat și cu profesorul meu de la Harvard și toată lumea a fost de acord că trebuie un nou sistem, care să fie dezbătut, analizat de toate părțile implicate, trecut prin Parlament, nu făcut imediat, nu făcut prin Ordonanță de urgență, lăsate companiile să înțeleagă acest sistem și să aibă timp să se adapteze.

Ca atare, am decis ca de la 1 ianuarie 2015 să prelungim sistemul actual pentru un an, pentru a putea avea aceste dezbateri și pentru a trece această lege prin Parlament. Vrem ca această lege să treacă și să fie văzută și de Opoziție, eventual și votată de Opoziție, pentru că, încă o dată, aici vorbim de un nou sistem de taxare, vrem să fie pe 10-15 ani, deci nu numai cât stăm noi la guvernare ci și după aceea, toată lumea trebuie să îl vadă și să-l aprobe, să treacă prin Parlament.

AGERPRES: Ați menționat consultările cu specialiști din domeniu. Când vor urma consultări cu mediul de afaceri, cu companiile, cu societatea civilă?
Ioana-Maria Petrescu: Evident. Practic de mâine (joi, 27 noiembrie — n.a.) vom începe să ne consultăm cu companiile care fac extragere de resurse naturale, vom continua să ne sfătuim și cu mediul de afaceri în general. De asemenea, foarte important este să ne sfătuim și cu societatea civilă. Aici vorbim de taxarea resurselor naturale, aici vorbim nu numai de faptul că impozităm aceste companii, dar și de faptul că vrem să fim siguri că aceste resurse naturale sunt extrase în mod sigur și că acești bani sunt folosiți pentru lucruri bune în România.

Acest subiect interesează pe toată lumea, nu numai companiile care vor fi taxate în acest mod. Vreau să discutăm cu societatea civilă, cu mediul de afaceri, să fie discutat foarte bine în Parlament, vreau să fie înțeles de toată lumea și aici, evident, nu discut numai de specialiști. Este foarte important pentru mine ca aceste informații să fie date din timp pentru mediul de afaceri.

Premierul a insistat foarte mult, în toate discuțiile pe care le-am avut, ca în lege să scrie că acest sistem se va menține 10 ani, 15 ani, pentru a fi siguri că aceste companii înțeleg că avem un sistem fiscal foarte stabil și ele știu cum să își facă planul de acum în 10 ani, pentru că toate aceste companii investesc în România, investesc în resurse alternative, pun banii foarte mult în aceste explorări și vor să știe de la început, exact, cât vor fi taxați, câți bani pun în investiții, câți bani le rămân. Ei fac aceste planuri pe foarte mult timp înainte și noi trebuie să le dăm această stabilitate fiscală.

AGERPRES/(AS-autor: Ady Ivașcu, editor: Nicoleta Gherasi) – agerpress.ro

Iata ce fel de interviu a putut sa dea doamna Ioana Petrescu, ministrul Finantelor, cea care ar trebui sa reprezinte interesele nationale.

Acum, sa analizam un pic pe text, ceea ce a spus aceasta eminenta cenusie a Romaniei pusa acolo de alt eminent, domnul Ponta, despre calculul noilor redevente:

În acest sens, m-am dus și am cerut ajutor tehnic din mai multe părți. M-am dus la Washington, la FMI, de mai multe ori, și am cerut asistență tehnică. Premierul m-a invitat să vin la întâlnirea din Israel, din iunie, și am cerut să am o întâlnire cu ministrul de Finanțe Lapid (Yair Lapid, ministrul isarelian al Finanțelor — n.r.) și domnia sa m-a ajutat foarte mult, pentru că ei își schimbaseră sistemul de impozitare a resurselor naturale, aveau o comisie formată deja și au dezbătut acest lucru vreo doi ani. Am cerut ajutorul și ne-au trimis specialistul lor, pe profesorul Sheshinski (Eytan Sheshinski — n.r.), aici la București.

Deci ne explica noua doamna Petrescu ca acest nou mod de taxare a fost discutat cu Washington-ul, cu FMI-ul si apoi chiar insusi Ponta a chemat-o in iunie in Israel(se stie ca domnul Ponta are multi prieteni la Tel Aviv) ca sa ceara un specialist care sa-i ajute in acest sens.

Ce concluzii putem trage din aceast prim text?

In primul rand aceasta doamna ne dovedeste ca este total incapabila sa calculeze de una singura niste redevente care se pot face intr-un mod foarte simplu, si a cerut ajutor extern, cu toate ca daca avea nevoie, Romania are o gramada de profesori universitari de prestigiu in domeniul finantelor si a economiei care ar fi putut sa o ajute.

Dar de ce a cerut ajutor extern?

Tocmai, pentru ca in al doilea rand ea este o mare marioneta, pusa in slujba papusarilor, astfel Ioana Petrescu, s-a dus sa ceara sfaturi si ajutor chiar  de la cei care, odata, prin FMI ne fixeaza preturile la gaze si a doua oara, prin axa Washington-Tel Aviv,  ne exploateaza resursele naturale prin evreii Rockefeler si Rotschild care detin companiile Chevron si Exxon. Nu vi se pare ca e conflict de interese??? E ca si cum m-as duce eu la supermarket si aia mi-ar cere sfatul cat sa puna preturile la alimente.

De ce spun ca era foarte usor calculul de facut?

Pai simplu, se stie ca acest costuri de explotare a petrolului sunt cam la 20$ barilul, pretul de vanzare al barilului de petrol este intre 80 si 100 $ per baril,(poate mai jos in acesta perioada cand SUA ataca economia Rusiei, dar asta este alta poveste), apoi te uiti sa vezi ce profituri a facut OMV-ul, si aflam ca a facut din extractia petrolului romanesc in medie pe an 1.2 miliarde, asta in ultimii 3 ani, dupa care te uiti sa vezi Romania cat a castigat din treaba asta, si vad ca doar 200 mil, deci 83% OMV si 16% statul roman. Atunci foarte simplu vad ca profitul total este undeva la 1.4 miliarde pe an si astfel, pun in asa fel redevente ca Statul sa castige 1 miliard, ca doar e petrolul romanesc si 400 mii OMV-ul, cu toate ca eu sunt pentru nationlizarea acestor resurse si sa fie exploatate in totalitate de statul roman, cum se face inainte de ’89, dar sa ne limitam doar la situatia de fata.

Deci dragii, mei vi se pare asa de greu acest calcul incat sa trebuiasca mers pe la o gramada de starini ca sa ne explice cum sta treaba?

Iar in ceea ce priveste gazele extrase de OMV, ce reprezintă jumătate din cantitatea totală de gaze extrase în Romania, prin grija lui Adrian Năstase redevenţele sunt ZERO !!! Bonus la pachet cu Petrolul! Deci OMV-ul nu au platit timp de 10 ani, nici un fel de redevente, dar noi tot am platit o grmada de bani pe gaze si mariri in fiecare an, ca de, pretul trebuie dus la nivel de UE. Incredibil ce talhari sunt acesti oameni care ne conduc!

Deci cel care a chemat-o pe Iona la Tel Aviv nu este altul decat premierul Romaniei, care in iunie era in vizita la stapani si a adus-o si pe fatuca asta sa invete cum se fac treburile astea, adica cum sa faca rau romanilor si Romaniei si bine corporatiilor si papusarilor.

Dar hai sa vedem mai departe ce zice aceasta marioneta inconstienta:

După ce am discutat cu profesorul Sheshinski, ne-am dus încă o dată la FMI cu aceste concluzii, le-am discutat cu ei, în final ne-au trimis această echipă tehnică, au venit și au lucrat cu noi la începutul lunii septembrie, au scris un raport. …

S-a calculat, de asemenea, cât este government take-ul (veniturile totale ale statului în domeniul petrolier, din taxe, redevențe și din participații — n.a.) în România relativ cu alte țări. Practic, ei au calculat, din aceste resurse naturale pe care le exploatează companiile, cam cât ia statul român de la ele. Când au făcut acest calcul au luat în considerare, au pornit de la sistemul actual, unde (companiile — n.a.) plătesc redevențe, impozit pe profit, plătesc taxa pe construcții speciale, i-am rugat să ia în calcul o taxă de 1%, pentru că aveam de gând să o coborâm de la 1,5% la 1%, și au calculat astfel încât noi să ne facem o idee cam cât impozitează alte țări aceste resurse naturale și cam cât impozităm noi toate aceste resurse.

Incredibil! Deci aceasta fatuca dupa ce a invatat-o profesorul Sheshinski cum sta treba, s-au mai dus inca odata la FMI, ca trebuie primita aprobare si de acolo, astfel cei de la FMI in raspuns au trimis o echipa de specialisti care mai apoi au scris un raport despre acest nou sistem de taxare.

Deci ce ne spune Ioana Petrescu, fiti atenti, „ ei au calculat, din aceste resurse naturale pe care le exploatează companiile, cam cât ia statul român de la ele.” Deci cei care au facut intreg calculul cat trebuie sa revina statului roman sunt FMI-ul si evreii nici de cum Ioana Petrescu si ceilalti sa fie doar simpli colaboratori, nu, ei au calculat tot. Dar ea fiind foarte iubitoare de acesti jefuitori si ca sa-si arate atasamentul desebit pe care il are pentru ei si ca sa contibuie si ea cu ceva la aceste calcule, a cerut sa scada taxa pe constructii speciale de la 1.5% la 1%, ca era prea mare si saracile corporatii nu pot sa platesca asa mult.

Iar mai apoi ne spune tot papusica, ca in felul acesta putem sa ne facem o idee cu cat  impoziteaza si celelalte tari pe resursele naturale, adica tari ca Irak, unde americanii s-au dus si i-au omorat pe aia si au mai murit si vreo cateva mii de americani, pentru ca ei sa nu plateasca nimic, normal ca aceste calcule o sa indice ca nu trebuie platita nici o taxa nici in Romania.

Mai departe: 

„Premierul a insistat foarte mult, în toate discuțiile pe care le-am avut, ca în lege să scrie că acest sistem se va menține 10 ani, 15 ani, pentru a fi siguri că aceste companii înțeleg că avem un sistem fiscal foarte stabil și ele știu cum să își facă planul de acum în 10 ani, pentru că toate aceste companii investesc în România, investesc în resurse alternative, pun banii foarte mult în aceste explorări și vor să știe de la început, exact, cât vor fi taxați, câți bani pun în investiții, câți bani le rămân. Ei fac aceste planuri pe foarte mult timp înainte și noi trebuie să le dăm această stabilitate fiscală.”

Adica premierul a vrut sa se asigure, ca acest plan marsav se va putea duce pe urmatorii 10, 15 ani prin contract, el insistand chiar pentru treaba asta. Cat de lepra sa fii si cat de mult poti sa-ti urasti tara, incat sa dai liber la jaf pana nu mai ramne nimic pentru tara si pentru popor tau. Pai Ceausescu pentru popor si pentru tara, era painea lui Dumnezeu in comparatie cu acest misel! Dar daca ne uitam la originile lui Ponta, aflam excat de ce ii iubeste atat de mult pe evrei si ii uraste asa de mult pe romani. Incredibil cine ne conduce!

Sa ne amintim si de ce a zis Victor Ponta nu de mult, si anume, ca vrea sa scoata de tot redeventele la Petrol si sa puna impozit numai pe profit (vezi articolul: Incredibil! Ponta continua planul de jefuire a Romaniei in favoarea companiilor straine!) Pai practic asta reflecta calculul celor din Israel si specialistilor de la FMI. Cu riscul de a ma repeta, sa stiti ca aceste corporatii aproape ca nu declara profit mai nimic in Romania, sau doar unul simbolic, profitul real merge in OffShore-uri. Deci acesta este scopul real al acestor actiuni si al intregului acest tam tam cu calcularea noilor redevente.

Aceasta actiune a lui Ponta si a Ioanei Petrescu vin dupa alte trei miscari total aiurea pentru romani si care au lasat gauri adanci in buget si anume, reducerea CAS-ului cu 5 mld, (despre care am scris la acea vreme in articolul: Cine are de pierdut si cine de castigat din reducerea CAS-ului? ), un cadou de aproximativ 1 miliard euro din partea contribuabilului român pt corporaţiile străine ce deţin 85% din capitalul din România, scutirea inexplicabilă de 500 milioane euro a KazMunaiGaz-ului, proprietate a statului Kazah, cat si marirea accizei la carburanti.

Iar urmatoarele obiective vor fi Gazele de Sist tot fara redevente, numai ca aici va fi si mai rau pentru ca pe langa jaf, ne va fi distrusa si panza freatica, adica la revedere apa potabila in multe zone ale tarii, cat si redeschiderea exploatrilor de la Rosia Montana, voi credeti ca de forma pleaca Iohannis pe 22 Decembrie in SUA?(Motivul pentru care Klaus Iohannis merge in vizita pe 22 Decembrie in Statele Unite).

Dar acest interviu cu aceste explicatii nu le veti gasi in nici un ziar public, va spun sigur treaba asta si fara sa ma laud dar, cred ca nci pe alte bloguri, ca din cate citesc vad ca sunt cam printre singurii care scriu despre aceste jafuri continue la care e supusa aceasta tara, si fac analize si din punct de vedere economic, nu doar social si religios. Bineinteles si celelalte aspecte sunt foarte importanate, dar cred ca felul in care traim zi de zi se leaga foarte mult de aspectul economic al aceste tari si de felul in care se scurg miliardele de la bugetul statului, lucruri care ne fac sa traim atat de greu.

Pentru asa ceva trebuie iesit in strada dragii mei, pentru ca asa cum va spuneam si cu alte ocazii, noi nu ne-am luat tara inapoi, totul este doar o iluzie! Asa ca: DESTEPTAREA, CA AM DORMIT DESTUL!

Publicitate

21 de gânduri despre &8222;Bomba! Ioana Petrescu s-a dus la FMI, Washington si a contactat la sugestia Premierului specialisti din Israel pentru a calcula viitoarele redevente romanesti la gaze si petrol!&8221;

  1. Daca proasta asta nu stie ce-i cu ea , nici nu poate lega doua vorbe fara sa-i tremure glasul , nestiind nimic despre economia romaneasca , resurse si nici despre mafiotii care jefuiesc aceste resurse , cum sa nu ceara ajutor la jaf de la jefuitori , pentru ca aceasta toanta nu-si cunoaste fisa postului , de aceea a dat fuga la FMI . Insa , in aceasta tara , nu se mai gaseste nimeni care sa apere cat de cat , ce a mai ramas din Romania ???Din cei sase sute de parlamentari si din partide , toti aproba ce face aceasta Petrescu
    cu creierul ei de gaina ?Sau toti stiu la ce jaf este supusa Romania colonia SUA si ca este in totalitate vanduta de ei , sau luata de SUA cu hapca . Atunci sa stie si tot poporul , pe fata , ca nu mai avem tara , sa declare oficial .
    Intr-adevar nimic nu se mai spune pe celelalte bloguri despre jaful care continua mai abitir , cu acest guvern Ponta , care functioneaza ca si pana acum .
    In acest caz , ma rog la Dumnezeu , sa ne ocupe rusii si sa scapam de satanistii SUA si Israel .

  2. Sa speram ca Iohannis nu va face ce-i ordona mafia SUA pentru ca a declarat ca el va conduce statul roman si nu altii , intrucat el este presedinte ales de popor si sa nu uitam ca totusi , Germania se mentine pe picioarele ei si nu se lasa condusa de SUA . Asa cum e Merkel dar nu pleaca capul in fata SUA si , speram din tot sufletul ca Dumnezeu nu ne va pierde de tot si ne va salva si de aceea poate nu au iesit la alegeri comunistii-pesedisti, hotii si ditrugatorii Romaniei de 25 de ani , care au cangrenat toate institutiile Statului roman , dovada , ceea ce fac si in momentul de fata (aliindu-se cu marionetele) incapabile si inconstiente , cu bogatiile tarii noastre, pentru care inaintasii nostri si-au dat viata si le-au aparat cu sangele romanilor .

  3. Si-atunci ne mai intrebam de ce suntem saracii Europei in cea mai BOGATA TARA DIN EUROPA. Ce stat din Europa are, ce are acest pamant binecuvantat? Cata minte trebuie sa ai sa-ntelegi un lucru de o simplitate ce nu suporta analiza ? Si cand spun acest lucru imi vine in minte o singura imagine -Iata- In gradina mea , in curtea mea, am un mar de toata frumusetea. Plin de roade . Crengile-i sunt aplecate spre pamant , gata se se rupa sub povara fructelor. Vecinii apropiati sau de aiurea ravnesc la acest belsug si manati de ganduri ascunse vin si -mi propun: nu vrei sa-ti culegem noi marul ? Uite ce conditii avantajoase iti propunem : culesul il facem cu niste sateni , oameni cunoscuti. Tie iti dam 4-6 kg. de mere la 100 de kg. culese.-negociem . Daca mai vrei poti cumpara , deci iti vindem ( ca rodul vezi bine e bogat ) dar la pretul stabilit DE NOI ., Ce zici batem palma ? Batem palma ? Ca uite mai ai si un cires de toata frumusetea si un visin si … vai cate mai sunt ! Cat de cretin poti fi sa accepti un astfel de targ ? Cu ce argumente poti sa-ti scuzi nevrednicia sau prostia unui astfel de targ ? Cum sa-ti dai belsugul pamantului tau unor nemernici si mai ales DE CE ? E rodul tau omule ! TOT . E IN CURTEA TA . ESTI SAU NU MAI ESTI STAPAN ? ASTA-I INTREBAREA !

  4. Iata , in ce maini au ajuns bogatiile Romaniei si a poporului !!!
    Un rau mai mare decat acesta , din punct de vedere economic , nu poate exista !
    Sa incapa averea unui Stat , pe mana unor cretinoizi instruiti in America .
    Acest articol trebuie distribuit pe toate blogurile de buna credinta si chiar trimis la presedintele Romaniei , cel nou , pentru ca cel vechi este responsabil de acest jaf .
    Mi-as dori ca aceasta parasuta fara creier din Guvernul Romaniei , care s-a trezit peste noapte ministru , sa citeasca acest subiect de pe acest blog , poate nu cunoaste gravitatea demersului pe care l-a facut mergand la FMI , talharul secolului , dispunand de resursele Romanie ca de propria-i mosie .

    • nu stiu cat de vinovata e parasuta, insa stiu cat de vinovat e satanistul care a pus-o in functie !!!
      de i-ar ramane un os de peste in gat… 🙂

  5. Noul presedinte TREBUIE sa fie informat de dezastrul care-l creiaza aceasta toanta impreuna cu ponta.De asemenea TREBUIE pus in garda de intentia PAPUSARILOR de al plasa pe MRU la cancelaria presedintelui.Aceasta nenorocita nu are habar de economie nici cat un copil de clasa a cincea-a.Ea vinde tot pe o perioada de 10-15 ani fara sa stie care va fi pretul MAINE la asemenea resurse?,ea vrea sa-i satisfaca pe JEFUITORI in detrimentul tarii si al poporului,fara sa schimbe REDEVENTA?De ce nu s-a sfatuit cu economistii nostri,a vrut sa-si arate servilismul in fata alora care i-au dat diploma si au pus-o pe post de paiata in guvernul tarii noastre? Cat mai putem accepta o asemenea plaga la conducerea guvernului?Tot GUVERNUL,PARLAMENTUL,SENATUL si BARONII trebuiesc inlaturati,altfel nu o sa mai avem tara.Asa cum a spus De Gaulle,”Tarile nu au prieteni,au aliati,iar aliantele sunt utile atat timp cat servesc interesul STATULUI TAU”.Deci nu avem nevoie de prietenia americii,ei n-au ajutat pe nimeni decat la distrugere.

    • Eu pledez pentru un guvern de tehnocrati, un guvern total apolitic. Atata timp cat ne punem increderea in politiceni vom ajunge mereu la aceleasi probleme. Am vazut ca in ultima vreme mai multe voci au vehiculat aceasta idee de guvern tehnocrat. Sper ca domnul Iohannis, daca vrea binele tarii sa inceapa cat mai repede acest proces de shimbare, cat si propunerea reducerii numarulului de parlamentari. Bineinteles sperand ca parlamentul sa o si adopte. Bine eu as fi de acord cu desfintarea parlamentului si sa se instaureze un sistem meritocrat, dar pana atunci acestia ar fi primii pasi. Doamne ajuta!

  6. Cine a pus această nulitate umană în fruntea Ministerului de Fiainţe al României ?.
    După anul 1989 am avut parte numai de unii politicieni trădători ai initereselor naţionale, urmaşi ai iudeo-bolşevicilor cominternişti, care au dorit desfiinţarea Statului Român încă din anul 1918.
    Acaestă nulitate umană, ca şi alte nulităţi dintre politicienii români, nu cunosc faptul că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, adică NU SE POT ÎNSTRĂINA. Aceştia au iniţiat, promovat şi adoptat legile aninaţionale de; privatizare şi de restituire a proprietăţilor, legi ce au cauzat dezastrul economic şi social actual din România, dezastru nemaiîntâlnit în istorie, când a fost şi încă este posibil ca bunurile proprietate publică să fie jefuite şi mai grav să fie înstrăinate, contrar prevdedrilor constituţiei care la articolul 136 aliniatul (4) prevede expres faptul că; „bunurile proprietate publică sunt inalienabile” – ADICĂ NU SE POT ÎNSTRĂINA.
    Speranţa românilor este ca cei ce au iniţiat, promovat şi adoptat legile anticonstituţionale, antinaţionale de privatizare şi de restituire a proprietăţilor, să fie aduşi în faţa instanţelor de judecată, pentru subinarea economiei naţionale

    • Domnul Ciobotaru, din pacate majoritatea romanilor sunt prea orbi sa vada problemele reale cu care se confrunta Romania. Traind de atata timp in saracie, si-au creat impresia ca acesta este singurul fel in care se poate traii in Romania, ca tara e prea saraca si atunci de unde. Cand colo este total fals. De ce credeti ca UE i-a lasat pe romani sa circule si sa munceasca liberi pe afara? Tocmai ca sa nu mai fie nimeni care sa faca scandal in Romania. Au plecat romanii saracii, muncesc marea majoritatea pe bani de mizerie si munci care mai de care mai joase, iar vestul pot linistiti sa fure grosul de la noi in complicitate cu cei care ne conduc. Dar daca incerci sa le explici lucrurile astea la romani, putini sunt care stau sa te asculte, majoritatea sunt asa de inclestati in modul asta de viata dificil in care sngurul scop este supravietuirea, incat nici nu mai au timp sa analizeze limpede ce se intampla.

  7. CUM IL CHEAMA PE ACEL PROFESOR AL TAU DE LA HARWARD??? DOAR PROSTII TE-A INVATAT!! Cine va da dreptul sa hotarati in numele POPORULUI ROMAN sa sotarahti asupra resurselor TTTAAAARRRRIIII!!!DOBITOACOOOO!!!

  8. Ei nu au nevoie decat de astfel de habarnisti, gen madam usturoi si „seful” ei tonta, doi facuti gramada de prosti ce sunt si pentru care nu-ti ajunge spaclul sa-i dezlipesti de pe scaunele pe care si-au lipit fundurile! Cu astfel de specimene si fac planurile jefuitorii!

  9. Roumani nu fiti tampiti! De la infintarea statului ISRAEL,pana la OBAMA.,.AMERICA A SUBVENTIONAT DEMOCRATIA MILITATA A EVREILOR CU 2 MILIARDE DE DOLARI/AN -NERAMBURSABILI!..Apoi s-au mutat la noi sa-i smeneasca sub orice forma-REUSITA! Acum ca birjarul e american..poate mai platesc si casele regale ,ca d’aia s-a infintat FMI..,BM. BRD..-TOTI TZIGANII SA REGEASCA ..,NUMAI NOI SA N-O MIERLIM!.-.A FI ORI A NU FI?-EU FUI,TUFUSI ,EL FUSE-NOI FURAM,VOIFURATI,EI FURA..iar cu diaspora furarati votul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s