În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfinţilor mucenici ai lui Hristos: Mina Calicheladu (adică cel cu viers frumos), Ermogen şi Evgraf.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Maximian. Făcându-se odată întrebarea de locuitorii Alexandriei de unele lucruri care tulburaseră liniştea oraşului, împăratul Maximian a trimis pe Mina, ca să dea răspuns acelor întrebări, pentru că Mina învăţase toată înţelepciunea acelei vremi şi era iscusit în meşteşugul vorbirii fiind atenian de neam, trăise la Atena şi acolo deprinsese meşteşugul vorbirii frumoase.

Când a venit Mina la Alexandria nu numai că a lămurit pe alexandrini despre lucrurile ce-i tulburaseră, nu numai că a pus capăt oricărei îndoieli şi a dat răspuns oricărei întrebări ce i s-a pus, dar a şi făcut pe cei ce primiseră cuvântul credinţei în Hristos să ţină şi mai tare la credinţa lor şi a tămăduit pe mulţi bolnavi. Împăratul, aflând de aceasta, a trimis pe Ermogen, prefectul, cu poruncă să-l facă pe Mina să se lepede de credinţa creştină, iar de nu-l va îndupleca să-l piardă cu fel şi fel de chinuri. Prefectul l-a adus pe sfânt la scaunul de judecată; dar pentru că nu l-a putut îndupleca să se lepede de Hristos, şi pentru că îl vedea că i se împotriveşte în cuvânt l-a supus la chinuri. Dar văzând cum rabdă Sfântul Mina chinurile aspre, a trecut şi el la credinţa în Hristos şi a fost botezat de Sfântul Mina şi apoi a fost ridicat de soborul episcopilor la arhierie. Aflând împăratul acestea, i-a supus pe amândoi la chinuri felurite, pe care sfinţii le-au îndurat cu ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Evgraf, care era scriitor al Sfântului Mina, a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos şi a zis multe cuvinte împotriva împăratului, defăimându-l. Iar împăratul, plin de mânie a scos sabia şi l-a ucis cu mâna lui pe Evgraf. Odată cu el au fost ucişi şi Sfinţii Mina şi Ermogen cu săbiile, de către slujitorii împăratului. Sfintele lor moaşte au fost ridicate şi duse în Constantinopol, unde se află şi acum şi fac minuni şi semne nenumărate.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghemel, care pe cruce s-a săvârşit.

Sfântul Mucenic Ghemel a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Trecând odată împăratul prin cetatea Ancira, Sfântul Ghemel a stat înaintea împăratului şi a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos. Pentru aceea a fost încins sfântul cu cingătoare de fier înroşita în foc şi pus să meargă în urma împăratului pe cale. Când au ajuns la mică cetate a Edesei, a fost întins sfântul în patru parţi şi chinuit în chip cumplit; iar la sfârşit i s-a dat drumul aşa jupuit. Şi era o privelişte înfricoşătoare şi nemaiîntâlnită să-l vezi mergând aşa şi vorbind. Dar printr-o rânduială dumnezeiască, s-a întâlnit mucenicul lui Hristos cu un preot, care l-a botezat, căci sfântul nu era încă botezat; şi când a ieşit din apa botezului a fost cu totul sănătos. Atunci a auzit şi glas dumnezeiesc din cer, care i-a zis: „Fericit eşti, Ghemel, pentru că mult te-ai ostenit!”. Apoi a fost dus iar înaintea împăratului, care a poruncit să fie răstignit pe cruce. Şi aşa, rugându-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul. Nişte bărbaţi credincioşi i-au coborât pe ascuns cinstitul lui trup de pe cruce şi l-au îngropat în pământ.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu.

Cuviosul Părintele nostru Toma era de loc din ţinutul care se întinde la poalele muntelui Chimeneu. Părinţii lui erau oameni de rând, dar aveau tot ce le trebuia pentru trai. Încă de pe când era copil, sfântul dispreţuia pe toate cele din lume şi-i era dragă viaţa călugărească, căci obişnuise de mic să se ducă cu tatăl său la mănăstiri. De aceea a fost dat să deprindă virtutea şi să înveţe Sfintele Scripturi la un dascăl în una din acele sfinte locaşuri. În scurtă vreme a învăţat Psaltirea, cuvintele apostolilor şi toată slujba bisericească. Aşa a fost începutul vieţuirii lui virtuoase. Când copilul a ajuns în vârstă, a îmbrăcat haina cea îngerească şi a pornit fără întoarcere spre luptele cele împotriva vrăjmaşilor.

Pe vremea aceea unul din mai-marii Constantinopolului, cu numele Galolict, a zidit o mănăstire alături de râul Sangarin. A înştiinţat pe episcopul locului de aceasta şi l-a rugat să-i aleagă pe cei mai învăţaţi monahi din mănăstirile de sub stăpânirea să, ca să-i aşeze în noua mănăstire zidită de el. Episcopul a primit şi l-a sfătuit ca dintre monahii adunaţi să pună stareţ al mănăstirii pe fericitul Toma, care era bărbat vestit şi îndreptar desăvârşit al înfrânării.

Şi a ocârmuit sfântul mănăstirea aceea destui ani; şi pe cât se ascundea de oameni prin smerenia sa, pe atât se făcea cunoscut tuturora ca locaş a fel şi fel de virtuţi. Se necăjea însă pentru că era tulburat de cei ce veneau la el. Şi ce născoceşte? A căutat printre fraţii mănăstirii pe cel mai ales şi a poruncit că acesta să fie stareţ. Iar el, însoţit de rugăciunile lor, a plecat şi a locuit singur într-un loc foarte potrivit pentru linişte, la poalele unui munte.

Odată au venit la el doi mireni foarte cucernici, care l-au rugat să-i tundă călugări şi să-i fie ucenici. Pe aceşti doi mireni, ca pe nişte trimişi de la Dumnezeu, i-a îmbrăcat în haine sfinţite şi le-a pus numele ca şi celor dintâi ucenici ai lui Hristos, unuia Ioan, iar altuia Petru. Şi făcea împreuna cu ei rugăciuni stăruitoare către Domnul.

Dar n-a suferit multă vreme născocitorul răutăţii să-şi vadă biruite vicleniile şi meşteşugurile lui. Mai întâi a trimis asupra sfântului mulţime de ţânţari, care l-au chinuit vreme de trei ani; apoi a trimis cel viclean asupra cuviosului muşte mari care l-au chinuit alţi trei ani; după aceea a trimis asupra sfântului furnici, care l-au chinuit alţi trei ani.

Văzând însă că sfântul rabdă toate fără să cârtească a trimis vicleanul asupra sfântului mulţime de şerpi care-l înconjurau, încolăcindu-se de trupul sfântului în toată vremea. Dar sfântul a răbdat şi această ispitire. Când însă un balaur înfricoşător îl împiedică să săvârşească Sfânta Liturghie, sfântul, după ce a săvârşit Sfânta Liturghie, fără să se dezbrace de veşmintele preoţeşti, a ieşit afară fără frică, zicând balaurului: „Urmează-mă, fiară, ca să vezi sfârşitul şi pieirea ta, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu!”. Şi fiara apucându-se cu dinţii de poalele felonului, era tras târâş de cuvios. Depărtându-se sfântul ca la o bătaie de săgeata, a ajuns la o prăpastie care avea de o parte şi de alta munţi; şi a stat acolo la rugăciune. Pe lângă alte cuvinte, a adăugat la sfârşit şi pe acestea: „Doamne, Cel ce ai spus că cei ce cred în Tine vor călca peste şerpi şi peste scorpii, binevoieşte ca şi eu cel prea mic, să calc după cuvântul Tău peste această fiară!”. Şi cum a grăit sfântul aceste cuvinte, s-a ridicat balaurul şi s-a cufundat în prăpastie; munţii cei de pe cele două margini ale prăpastiei s-au prăbuşit peste balaur, aşa că prăpastia s-a umplut şi a ajuns loc şes. Atunci şi toţi şerpii care se aflau în chilia sfântului s-au dus la locul unde pierise balaurul şi acolo au fost mâncaţi de păsările cerului.

De atunci dar, scăpând cuviosul de ispite, a primit de la Dumnezeu harul vindecărilor şi al prezicerilor; iar el se supunea la şi mai aspre nevoinţe pustniceşti. Şi pentru că iubea liniştea şi pentru că vedea că sunt mulţi cei ce vin la el şi-l tulbură, s-a gândit să se ducă în locurile cele mai pustii ale munţilor. Pe Ioan l-a rânduit stareţ al mănăstirii, iar lui Petru i-a arătat mai dinainte harul mai înainte vederii. Şi n-a fost dezminţită prezicerea cuviosului Toma cel sfinţit dar, după ce a rânduit bine toate treburile turmei sale, a plecat de acolo şi s-a dus într-un loc necălcat de picior omenesc şi neumblat. Trăia acolo singuratic ca o pasăre şi stătea închis toată vremea postului. Iar dacă se întâmpla ca unul din fraţi să cadă în vreo primejdie sufletească, cerceta pe fraţi vreme îndelungată, le dădea povăţuiri mântuitoare şi se suia iarăşi la locul acela necălcat de picior omenesc, ca la un loc plin de mare desfătare.

Vieţuind aşa mulţi ani şi ajungând la adânci bătrâneţi, i s-a slăbănogit trupul şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teotecn, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marian, care s-a săvârşit împroşcat cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Eugeniu, care s-a săvârşit lovit cu pietre.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie10.htm