10 Decembrie Sfintii zilei de astazi. Viata Cuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu.

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfinţilor mucenici ai lui Hristos: Mina Calicheladu (adică cel cu viers frumos), Ermogen şi Evgraf.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Maximian. Făcându-se odată întrebarea de locuitorii Alexandriei de unele lucruri care tulburaseră liniştea oraşului, împăratul Maximian a trimis pe Mina, ca să dea răspuns acelor întrebări, pentru că Mina învăţase toată înţelepciunea acelei vremi şi era iscusit în meşteşugul vorbirii fiind atenian de neam, trăise la Atena şi acolo deprinsese meşteşugul vorbirii frumoase.

Când a venit Mina la Alexandria nu numai că a lămurit pe alexandrini despre lucrurile ce-i tulburaseră, nu numai că a pus capăt oricărei îndoieli şi a dat răspuns oricărei întrebări ce i s-a pus, dar a şi făcut pe cei ce primiseră cuvântul credinţei în Hristos să ţină şi mai tare la credinţa lor şi a tămăduit pe mulţi bolnavi. Împăratul, aflând de aceasta, a trimis pe Ermogen, prefectul, cu poruncă să-l facă pe Mina să se lepede de credinţa creştină, iar de nu-l va îndupleca să-l piardă cu fel şi fel de chinuri. Prefectul l-a adus pe sfânt la scaunul de judecată; dar pentru că nu l-a putut îndupleca să se lepede de Hristos, şi pentru că îl vedea că i se împotriveşte în cuvânt l-a supus la chinuri. Dar văzând cum rabdă Sfântul Mina chinurile aspre, a trecut şi el la credinţa în Hristos şi a fost botezat de Sfântul Mina şi apoi a fost ridicat de soborul episcopilor la arhierie. Aflând împăratul acestea, i-a supus pe amândoi la chinuri felurite, pe care sfinţii le-au îndurat cu ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Evgraf, care era scriitor al Sfântului Mina, a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos şi a zis multe cuvinte împotriva împăratului, defăimându-l. Iar împăratul, plin de mânie a scos sabia şi l-a ucis cu mâna lui pe Evgraf. Odată cu el au fost ucişi şi Sfinţii Mina şi Ermogen cu săbiile, de către slujitorii împăratului. Sfintele lor moaşte au fost ridicate şi duse în Constantinopol, unde se află şi acum şi fac minuni şi semne nenumărate.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghemel, care pe cruce s-a săvârşit.

Sfântul Mucenic Ghemel a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Trecând odată împăratul prin cetatea Ancira, Sfântul Ghemel a stat înaintea împăratului şi a mărturisit cu îndrăznire pe Hristos. Pentru aceea a fost încins sfântul cu cingătoare de fier înroşita în foc şi pus să meargă în urma împăratului pe cale. Când au ajuns la mică cetate a Edesei, a fost întins sfântul în patru parţi şi chinuit în chip cumplit; iar la sfârşit i s-a dat drumul aşa jupuit. Şi era o privelişte înfricoşătoare şi nemaiîntâlnită să-l vezi mergând aşa şi vorbind. Dar printr-o rânduială dumnezeiască, s-a întâlnit mucenicul lui Hristos cu un preot, care l-a botezat, căci sfântul nu era încă botezat; şi când a ieşit din apa botezului a fost cu totul sănătos. Atunci a auzit şi glas dumnezeiesc din cer, care i-a zis: „Fericit eşti, Ghemel, pentru că mult te-ai ostenit!”. Apoi a fost dus iar înaintea împăratului, care a poruncit să fie răstignit pe cruce. Şi aşa, rugându-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul. Nişte bărbaţi credincioşi i-au coborât pe ascuns cinstitul lui trup de pe cruce şi l-au îngropat în pământ.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu.

Toma DefurkinosCuviosul Părintele nostru Toma era de loc din ţinutul care se întinde la poalele muntelui Chimeneu. Părinţii lui erau oameni de rând, dar aveau tot ce le trebuia pentru trai. Încă de pe când era copil, sfântul dispreţuia pe toate cele din lume şi-i era dragă viaţa călugărească, căci obişnuise de mic să se ducă cu tatăl său la mănăstiri. De aceea a fost dat să deprindă virtutea şi să înveţe Sfintele Scripturi la un dascăl în una din acele sfinte locaşuri. În scurtă vreme a învăţat Psaltirea, cuvintele apostolilor şi toată slujba bisericească. Aşa a fost începutul vieţuirii lui virtuoase. Când copilul a ajuns în vârstă, a îmbrăcat haina cea îngerească şi a pornit fără întoarcere spre luptele cele împotriva vrăjmaşilor.

Pe vremea aceea unul din mai-marii Constantinopolului, cu numele Galolict, a zidit o mănăstire alături de râul Sangarin. A înştiinţat pe episcopul locului de aceasta şi l-a rugat să-i aleagă pe cei mai învăţaţi monahi din mănăstirile de sub stăpânirea să, ca să-i aşeze în noua mănăstire zidită de el. Episcopul a primit şi l-a sfătuit ca dintre monahii adunaţi să pună stareţ al mănăstirii pe fericitul Toma, care era bărbat vestit şi îndreptar desăvârşit al înfrânării.

Şi a ocârmuit sfântul mănăstirea aceea destui ani; şi pe cât se ascundea de oameni prin smerenia sa, pe atât se făcea cunoscut tuturora ca locaş a fel şi fel de virtuţi. Se necăjea însă pentru că era tulburat de cei ce veneau la el. Şi ce născoceşte? A căutat printre fraţii mănăstirii pe cel mai ales şi a poruncit că acesta să fie stareţ. Iar el, însoţit de rugăciunile lor, a plecat şi a locuit singur într-un loc foarte potrivit pentru linişte, la poalele unui munte.

Odată au venit la el doi mireni foarte cucernici, care l-au rugat să-i tundă călugări şi să-i fie ucenici. Pe aceşti doi mireni, ca pe nişte trimişi de la Dumnezeu, i-a îmbrăcat în haine sfinţite şi le-a pus numele ca şi celor dintâi ucenici ai lui Hristos, unuia Ioan, iar altuia Petru. Şi făcea împreuna cu ei rugăciuni stăruitoare către Domnul.

Dar n-a suferit multă vreme născocitorul răutăţii să-şi vadă biruite vicleniile şi meşteşugurile lui. Mai întâi a trimis asupra sfântului mulţime de ţânţari, care l-au chinuit vreme de trei ani; apoi a trimis cel viclean asupra cuviosului muşte mari care l-au chinuit alţi trei ani; după aceea a trimis asupra sfântului furnici, care l-au chinuit alţi trei ani.

Văzând însă că sfântul rabdă toate fără să cârtească a trimis vicleanul asupra sfântului mulţime de şerpi care-l înconjurau, încolăcindu-se de trupul sfântului în toată vremea. Dar sfântul a răbdat şi această ispitire. Când însă un balaur înfricoşător îl împiedică să săvârşească Sfânta Liturghie, sfântul, după ce a săvârşit Sfânta Liturghie, fără să se dezbrace de veşmintele preoţeşti, a ieşit afară fără frică, zicând balaurului: „Urmează-mă, fiară, ca să vezi sfârşitul şi pieirea ta, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu!”. Şi fiara apucându-se cu dinţii de poalele felonului, era tras târâş de cuvios. Depărtându-se sfântul ca la o bătaie de săgeata, a ajuns la o prăpastie care avea de o parte şi de alta munţi; şi a stat acolo la rugăciune. Pe lângă alte cuvinte, a adăugat la sfârşit şi pe acestea: „Doamne, Cel ce ai spus că cei ce cred în Tine vor călca peste şerpi şi peste scorpii, binevoieşte ca şi eu cel prea mic, să calc după cuvântul Tău peste această fiară!”. Şi cum a grăit sfântul aceste cuvinte, s-a ridicat balaurul şi s-a cufundat în prăpastie; munţii cei de pe cele două margini ale prăpastiei s-au prăbuşit peste balaur, aşa că prăpastia s-a umplut şi a ajuns loc şes. Atunci şi toţi şerpii care se aflau în chilia sfântului s-au dus la locul unde pierise balaurul şi acolo au fost mâncaţi de păsările cerului.

De atunci dar, scăpând cuviosul de ispite, a primit de la Dumnezeu harul vindecărilor şi al prezicerilor; iar el se supunea la şi mai aspre nevoinţe pustniceşti. Şi pentru că iubea liniştea şi pentru că vedea că sunt mulţi cei ce vin la el şi-l tulbură, s-a gândit să se ducă în locurile cele mai pustii ale munţilor. Pe Ioan l-a rânduit stareţ al mănăstirii, iar lui Petru i-a arătat mai dinainte harul mai înainte vederii. Şi n-a fost dezminţită prezicerea cuviosului Toma cel sfinţit dar, după ce a rânduit bine toate treburile turmei sale, a plecat de acolo şi s-a dus într-un loc necălcat de picior omenesc şi neumblat. Trăia acolo singuratic ca o pasăre şi stătea închis toată vremea postului. Iar dacă se întâmpla ca unul din fraţi să cadă în vreo primejdie sufletească, cerceta pe fraţi vreme îndelungată, le dădea povăţuiri mântuitoare şi se suia iarăşi la locul acela necălcat de picior omenesc, ca la un loc plin de mare desfătare.

Vieţuind aşa mulţi ani şi ajungând la adânci bătrâneţi, i s-a slăbănogit trupul şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teotecn, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marian, care s-a săvârşit împroşcat cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Eugeniu, care s-a săvârşit lovit cu pietre.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie10.htm

Reclame

Interviul acordat de Dr.Matthias Rath pentru BCN Lighthouse in care vorbeste despre felul in care papusarii au ajuns sa controleze industria farmaceutica.

Om de știință de origine germană, fost director al Institutului Linus Pauling, director al Fundației Dr.Rath.

Matthias Rath

Este autorul mai multor cărți în care demască încercările industriei chimice și farmaceutice de a deține controlul asupra Uniunii Europene prin intermediul brevetelor și altor practici.
A făcut cercetări asupra originilor și fondatorilor Uniunii Europene de la Bruxelles și în cărțile sale prezintă dovezi solide ale faptului că ideologii UE sunt aceiași cu ideologii naziști care proiectau planurile unei Europe postbelice sub controlul naziștilor.
În cartea sa „Rădăcinile naziste ale Bruxelles UE” denunță natura nedemocratică a Uniunii Europene. – Youtube

http://www4ro.dr-rath-foundation.org/

Urmariti va rog si:

Istorisirea monahului Mitrofan, despre cum a vazut Sfânta Lumină, stand ascuns in podul Sfântului Mormânt

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”. De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. El însuşi, la vârsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mâncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai.

După câteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormân­tul lui Hristos.

Timp de mai multe săptămâni, a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, când a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfântul Mormânt.

Doi ani mai târziu, în 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I. În această calitate, a participat la ceremonia Sfin­tei Lumini de la Paştile anului 1925. Vreme de multe luni l-a chinuit nedumerirea şi îndoiala cu privire la natura minunii. Credinţa lui se clătinase şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit câteva luni mai târziu, în Sâmbăta Mare a anului 1926, când a reuşit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, de unde putea să urmărească tot ceea ce se petrecea în interiorul lui.

Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.

Aşa cum el însuşi a mărturisit, când era tânăr de 25 de ani, fusese stăpânit de o dorinţă nestăpânită de a vedea cu ochii săi cele ce se petreceau în înteriorul Mormântului în clipa când cobora Sfânta Lumină.

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”.

De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

În Vinerea Mare a anului 1926, la miezul noptii, Părintele Mitrofan pune în aplicare planul său îndrăzneţ. La ora 00:30 a cerut de la un ajutor de al său să-i aducă o scară ca să controleze candelele ce erau atârnate sus. După ce a urcat în podul Mormântului, a spus ajutorului să ia scara, motivând că va coborî de acolo printr-o săritură atunci când va termina controlul.

Însă Părintele Mitrofan a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Ceasurile care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a în­ceput să fie stăpânit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă.

„Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate… Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi.”

Vreme de 12 ceasuri a rămas nemişcat şi tăcut. Avea cu el numai puţină apă şi o mică lanternă, pe care a folosit-o la ora 11 dimineaţa, când Mormântul a fost pecetluit şi el a rămas singur în întuneric.

După o oră, potrivit tipicului, la ceasul al doisprezecelea din zi, uşa Mor­mântului a fost despecetluită şi, mai târziu, a intrat patriarhul grec.

Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan:

„Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mor­mântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină al­băstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt… Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mă­nunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lu­mânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime.”

Aceasta este istorisirea Părintelui Mitrofan referitoare la fapta îndrăzneaţă pe care a întreprins-o în acea Sâmbătă Mare a anului 1926. Este singurul martor ocular care, fără să aibă dreptul, a trăit coborârea Sfintei Lumini în interi­orul Mormântului lui Iisus Hristos.

(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 251-254)  – doxologia.ro

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

De ce uneori Dumnezeu nu ne asculta rugaciunile

Cititi va rog si alte subiecte interesante despre frumusetea ortodoxiei la categoria: Ortodoxie

Nazism in SUA – Cazuri deosebit de grave in ceea ce priveste liberatatile cetatenilor

Iar comentariul Parintelui Mihai Andrei Aldea este foarte elocvent:

Despre cum Statele Unite devin tot mai naziste pe zi ce trece. De la interdicţia împărţirii de mâncare pentru oamenii fără adăpost la umilirea cetăţenilor de indivizi iresponsabili deveniţi miliţieni… scuze, cops, şi până la mii de alte asemenea acte care încalcă orice libertăţi cetăţeneşti, inclusiv pe cele constituţionale. Iar cetăţenii americani NU FAC NIMIC să schimbe lucrurile. Nişte aplauze sau huo nu îndreaptă nimic, este evident. Iar cei puţin care încearcă să se opună sunt băgaţi la puşcărie, li se implantează chipuri de urmărire şi sunt terorizaţi permanent.
Nu înţeleg deosebirea de esenţă între regimul stalinist sau nazist şi noul regim american care se instaurează tot mai puternic, tot mai strict, tot mai dictatorial. Şi, ca şi în alte vremuri ale istoriei, oamenii nu se mişcă decât prea puţin, prea slab, prea târziu…
Părerea mea…

Un alt caz depoebit de grav s-a intampla pe 17 Iulie 2014, cand un asmatic a fost sugrumat de un politist pana a murit. Din nou fara ca politistul sa pateasca ceva.

In SUA politistii se pare ca au dreptul de a omora pe oricine fara sa pateasca ceva. Iar daca americanii iasa sa protesteze, sa-si ceara drepturile in multe cazuri sunt luati la tinta de garda nationla, asa s-a intmplat in timpul protestelor, in cazul Michael Brown, in vârsta de 18 ani, care fost ucis de politistul Darren Wilson fara a fi inarmat, caz in care nici nu s-a inceput urmarirea penala.

Urmariti va rog si: