Video. SUA – Angajatii centrelor medicale fortati sa se vaccineze antigripal!

Tot adevarul despre mafia vaccinurilor, il puteti afla citind categoria: Vaccinuri

Pentru o imagine si mai clara a intereselor din spatele acestor otravuri, urmariti va rog si categoria: Industria Famaceutica

Un nou TRATAMENT eficent pentru CANCER s-a descoperit in Canada, dar COMPANIILE FARMACEUTICE nici nu vor sa auda de el

CTV News din Atlantic Canada, raportează că un remediu pentru cancer a fost găsit, dar a fost cenzurat la fel ca cel descoperit de Dr Buzinski, din Houston, Texas.

Acest raport prezentat de CTV News, il prezinta pe Dr. Evangelos Michelakis de la Universitatea din Alberta și medicamentul numit DCA, care a fost descoperit si care reduce dimensiunea tumorilor canceroase. Dr. Dario Alterieri de la Universitatea din Massachusetts, a fost de acord că medicamentul ar trebui sa fie testat pentru efectele sale secundare și problemele de siguranță. Cu toate acestea, nu există nici un brevet pentru aceast medicament.

Deoarece nu există nici un brevet pentru DCA și nici o companie farmaceutica nu detine acest medicament, CTV a raportat ca marile companii farmaceutice, nu vor dori să scoată acest medicament pe piată sau sa conducă teste privind acest medicament, din cauza faptului că ei nu pot face profit de pe urma unui medicament ieftin. CTV News a menționat, de asemenea, că tot acest process de testare costă aproape 100 milioane de dolari, cand e vorba de un nou medicament, asa ca se pare ca totul se reduce la o chestiune de bani.

Desigur, există un alt caz cel al Dr. Burzinski, care este singurul medic care a primit cinci achitări judiciare, cu verdictul  de „Nevinovar”, în Houston, Texas, pentru că a realizat un tratament eficent pentru Cancer, care a fost ascuns de noi toți inca din 1977. – worldtruth.com

Foarte elocvent pentru cele descrise mai sus, sunt si articolele de mai jos, unde va este prezentat de asemenea in detaliu si cazul Dr. Burzinski:

Iar alte informatii desoebit de importante despre aceasta industrie satanista care ne distruge sistematic, cititi va rog la categoria: Industria farmaceutica 

Citind insa categoria Sanatate veti gasi informatii foarte interesante despre cum sa va vindecati de felurite boli, de la cele mai usoare pana la cele mai grele(inclusiv cancere) sau pur si simplu sa le preveniti.

Publicitate

Cum sunt exterminati cercetatorii americani in medicina, de catre guvernul SUA, pentru a nu face publice tratamentele gasite pentru cancer si alte boli grave!

Istoria suprimarii stiintei medicale in America este una lunga, plina cu medici si clinicieni de exceptie care au fost permanent amenințați, intimidați și chiar asasinati, cu scopul de a îngropa tratamentele descoperite și să păstreze industria „de ingrijire continua a bolnavilor” în control. (The American Medical Association, de exemplu, a fost găsita vinovata de către instanțele federale americane de conspirație, avand ca scop distrugerea industriei chiropractică).

boughtoffdoctorvaccines

De-a lungul ultimelei zile, am aflat că înainte de a fi găsit împușcat în piept și plutind pe râu, mult premiatul cercetător  Dr. Bradstreet lucra la o moleculă mai putin cunoscută, care apare în mod natural în corpul uman. Numită „GcMAF”, această moleculă are potentialul de a fi un remediu universal pentru cancer la mulți oameni. Aceasta s-a demonstrat de asemenea, că este capabil de a inversa semnele de autism la marea majoritatea a pacientilor care primesc tratamentul.

În timp ce GcMAF este perfect legal ca tratament in zeci de alte națiuni avansate din întreaga lume, Food and Drug Administration din SUA l-a scos în afara legii, numindu-l: „Medicament Neaprobat” –  făcandu-se un efort major de a suprima progresul științei din industria medicală  – guvernul SUA a efectuat un raid la clinica Dr. Bradstreet, în special pentrua a căuta să confiște GcMAF-ul si pentru a-i închide cercetarile și a opri tratamentul catre pacienti. Între timp, Big Pharma primeste permisiunea specială de a elibera medicamente netestate, experimentale asupra publicului, atâta timp cât aceste medicamente aduc profituri imense.

În acest articol, am adunat video-uri, articole și documente care vorbesc despre GcMAF și despre moartea misterioasă a Dr. Bradstreet. O anchetă exhaustivă trebuie să fie continuată pe această temă, care să implice, eventual, detectivi particulari. Timpul și modul in care sa produs moartea Dr. Bradstreet pare extrem de suspecta, mai ales ca multi alti medici cercetatori au fost recent de asemenea găsiti mort în circumstanțe misterioase. (Dr. Nicolas Gonzalez a murit cu doar cateva zile mai devreme …)

Motivul crimelor este suprimarea progresului in gasirea tratamentelor pentru cancer.

Există vreun motiv pentru uciderea acestor cercetatori care sunt pe cale sa gasesca un tratamenl universal pentru cancer? Desigur, există … motivul principal fiind banii.

Un tratament universal pentru cancer ar distruge rentabilitatea industriei faramceutice, extrem de profitabilă și de a inchide Societatea Americană de Cancer, cat si spitale, clinici oncologice și companiile farmaceutice care depind de veniturile din chimioterapie, pentru a rămâne profitabile. Cheia pentru profitabilitatea lor este faptul că tratamentele pentru cancer convenționale, pur și simplu nu funcționează in majoritatea cazurilor, creând un flux de profit continu de la pacientii care oricum nu se vindeca.

Cei din industria cancerului ar face crime pentru a proteja profiturile? Bineînțeles că da. Uciderea pacientilor este doar o rutina care face parte din afacerea operationala ! De exemplu, un medic oncolog pe nume Farid Fata a fost recent condamnat la 56 ani de închisoare pentru fals in diagnosticarea pacientilor cu cancer, pentru a le putea vinde tratamente cu chimioterapie fara sa fie nevoie. Vezi articolul medicii care diagnostizeaza cu cancer pun „diagnostice false doar pentru a face mai mulți bani„.

Faceți clic aici pentru a căuta „cancer false disgnostic” pe GoodGopher.com, motorul de căutare pentru solicitanții care caută adevărul.

INVESTIGAȚIE: Iată ce știm până acum

Guvernul US. a emis un mandat de percheziție împotriva Dr. Jeffrey Bradstreet cu scopul de a confisca GcMAF-ul din laboratorul sau de cercetare.

Video care face legatura între tratamentul cancerului cu GcMAF descoperit de Dr. Bradstreet și suprimarea științei medicale de către guvernul Statelor Unite.

Video care prezinta in detaliu, mandatul de perchezitie din laboratorul Dr. Bradstreet, de pe 30 iunie a.c., în care guvernul SUA a confiscat rezultatele testelor cu GcMAF:

thedailysheeple.com

Pentru o mai buna intelegere a celor de mai sus, urmariti va rog si:

cat si toate celelalte subiecte de la categoria: Industria Farmaceutica

AMERICANII TURBEAZA dupa ce CUBA a descoperit VACCINUL ANTICANCER PULMONAR!!!

În urmă cu patru ani, presa din toată lumea scria despre existenţa unui vaccin care tratează cancerul pulmonar, numit Cimavax, produs de cubanezi. Oameni de ştiinţă faimoşi au încercat în zadar să afle ce conţine medicamentul şi dacă este eficient, dar nu au reuşit să pună mâna pe nici o mostră.

Zilele trecute, la scurt timp după ridicarea embargoului american asupra Cubei, Havana a decis, ca o dovadă de prietenie, să permită expedierea pentru studiu în SUA a produsului Cimavax. Imediat, şi alte state şi-au arătat interesul, dar s-au lovit de un refuz.

În Cuba, acest vaccin costă doar un dolar, dar bolnavii au acces gratuit la el – cu rezultate, pare-se, incredibile! Centrul de Imunologie Moleculară din SUA şi faimosul Institut Roswell au început deja să analizeze substanţa sperând că se va adeveri că Cimavax e cu adevărat un leac.

“E un proiect colosal, trebuie să descifrăm vaccinul şi apoi să-l recreem şi să începem testele clinice. Deocamdată, e de neînţeles pentru noi cum un astfel de medicament e atât de ieftin, deşi se spune că face minuni”, a declarat directoarea Institutului Roswell.

Ea a afirmat că, pentru început, poate dezvălui doar că substanţele conţinute de Cimavax au ca efecte secundare greaţă, frisoane şi uneori febră, dar că nu e deloc toxic. Potrivit mărturiilor din Cuba, terapia cu Cimavax inhibă dezvoltarea tumorilor pulmonare şi stopează metastazarea lor.

Se bazează pe proteina EGF?

O proteină pe care corpul uman o produce – EGF (factor de creştere epidermal) – ar fi baza Cimavax, medicamentul la care ar putea avea acces milioane de bolnavi de cancer pulmonar din întreaga lume, în viitorul apropiat.

EGF se găseşte în sânge şi stimulează creşterea celulelor, numai că tumorile, atunci când apar, stimulează organismul să producă prea multă EGF. Proteina în exces hrăneşte celulele canceroase, iar boala atacă virulent.

Transformată în vaccin (în combinaţie cu compuşi ţinuţi deocamdată secreţi), EGF acţionează exact invers: după injectarea în venele bolnavului, stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi, care, culmea, suprimă efectele obişnuite ale proteinei. Astfel, tumorile nu se mai dezvoltă. Însă nici nu dispar.

Un «Sfânt Graal», care ar salva lumea de boli

Zgârciţi în declaraţii, oamenii de ştiinţă care sunt implicaţi în proiectul recreerii Cimavax speră să confirme veridicitatea leacului şi chiar să creeze, plecând de la el, altele, pentru restul tipurilor de cancer.

“Cuba ar putea fi deţinătoarea unui «Sfânt Graal » care să salveze omenirea de bolile incurabile. Nu ne hazardăm, dar de ce să nu sperăm? Cert e însă că un astfel de medicament nu va fi deloc ieftin”, a menţionat directorul Centrului de Imunologie Moleculară din SUA. – libertatea.ro

Reiau ultima fraza din articol „Cert e însă că un astfel de medicament nu va fi deloc ieftin”, a menţionat directorul Centrului de Imunologie Moleculară din SUA

Cum adica nu va fi ieftin cand cubanezii il vand la pret simbolic???

Pai cum ar mai castiga nenorocitele de companii farmacetice daca nu si-ar mai vinde gunoaiele de citostatice??? Dar, pana la cat va costa, e interesant de vazut daca il vor face si public americanii, pentru ca in multe alte cazuri cand alti oameni de stinta au descoperit leacuri impotriva aceste boli crunte au fost pusi cu botul pe labe de catre FDA(Food and Drug Administration).

Sa ne adcem aminte de cazul doctorului american de origine poloneza Stanislaw Burzynski, un doctor care a tratat cu succes cazuri de cancer intr-un procent foarte ridicat conform statisticilor cat si sutelor de pacienti care au depus marturie in favoarea sa in lungul proces cu FDA-ul. Proces care s-a soldat cu amenintari cu moartea, distrugerea si sustragerea de probe din clinica doctorului Burzynski de catre oameni platiti de aceasi organizatie, bineinteles care lucreaza in interesul mai marilor companii farmaceutice, cu scopul clar de a stopa orice incercare de a scoate pe piata un tartament eficent, ieftin si totodata fara efecte secundare cum era cel propus de doctorul polonez:

Iar daca neputand sa opresca raspandirea noului vaccin, datorita faptului ca deja cubanezii l-au facut public, si il vor scoate pe piata(cu toate ca ma indoiesc), fiti siguri ca va costa enorm, dupa cum au si sugerat deja acesti criminali.

Aceste imense companii farmaceutice in schimb nu stiu sa scoata decat vaccinuri foarte scumpe, care in loc sa ajute, dauneaza de fapt sanatatii, totul numai pentru a castiga cat mai mult bani.

Aceasta industrie farmaceutica este de fapt cea care aduce cei mai multi bani si la bugetul statului american, astfel toti au acelasi interes: PROFITUL.

Urmariti va rog si:

Inventatorii de boli. Despre cum Industria Farmaceutica transforma oamenii sanatosi in bolnavi pentru a-si vinde mizerile de medicamente

Iar alte informatii desoebit de importante despre aceasta industrie satanista care ne distruge sistematic, cititi va rog la categoria: Industria farmaceutica 

Citind insa categoria Sanatate veti gasi informatii foarte interesante despre cum sa va vindecati de felurite boli, de la cele mai usoare pana la cele mai grele(inclusiv cancere) sau pur si simplu sa le preveniti.

Documentar. Adevarul despre vaccinuri

V-ati injecta de bunăvoie copilul cu una din substanțele următoare?

Urmariti va rog cu atentie si articolul urmator, cat si link-urile care il insotesc:

Tradatorii care conduc Romania vor sa ne exetermine de tot. Ministrul Sănătăţii pregăteşte o lege a Vaccinării

Inventatorii de boli. Despre cum Industria Farmaceutica transforma oamenii sanatosi in bolnavi pentru a-si vinde mizerile de medicamente

Pe măsură ce calitatea traiului crește, odată cu speranța de viață, omul consumă tot mai multe pastile

Cu treizeci de ani în urmă, părea o glumă. În pragul pensionării, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic „Merck”, se confesa revistei „Fortune”, arătându- şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat doar bolnavilor. El visa ca „Merck” să devină un fel de „Wrigley” şi, după modelul marelui producător şi distribuitor de gumă de mestecat, să „vândă la toată lumea”. Inclusiv oamenilor sănătoşi. Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate.

Fondatorul colosului farma „Merck”visa să vândă medicamente la oamenii sănătoși. Visul i se împlinește

Viață lungă, boli multe

Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi. Suişurile şi coborâşurile vieţii devin tulburări mentale; slăbiciuni sau stări mai proaste, altminteri dintre cele mai obişnuite, sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare, şi din ce în ce mai mulţi oameni normali se trezesc bolnavi peste noapte. Într-o carte din 2005, Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients, Alain Cassels (cercetător în politica medicamentelor, la Universitatea Victoria din Canada) şi Ray Moynihan (jurnalist specializat în Sănătate) fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing cinice, atunci când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente.

Cei doi cercetători dezvăluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceutică mondială, cu o cifră de vânzări de circa 500 miliarde dolari anual, exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: de moarte, de şubrezire fizică, de boală etc.

Pe măsură ce, în țările dezvoltate, majoritatea locuitorilor se bucură de o viață mai lungă, mai sănătoasă, mai dinamică, cu atât campaniile publicitare îi bagă în panică pe cei grijulii cu sănătatea lor. Probleme minore sunt descrise ca tulburări grave, care necesită tratament imediat. Astfel, timiditatea se transformă în „anxietate socială”, iar tensiunea premenstruală devine „tulburare disforică premenstruală”. Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie în sine.

Epicentrul acestui tip de comerţ sunt Statele Unite. Americanii reprezintă 5% din populația lumii, dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei cu sănătatea s-au dublat în ultimii zece ani, din cauză că preţurile la medicamente cresc dramatic, dar mai ales pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai mult.

Aceeaşi maladie cu altă pălărie

Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing. Într-un articol intitulat șocant „Arta de a cataloga starea de sănătate” (The Art of Branding a Condition – în Medical Marketing & Media, Londra, mai 2003), Parry explică metodele prin care firmele sale„favorizează crearea” tulburărilor medicale:

● reevaluarea stării de sănătate;

● redefinirea unor boli cunoscute de mult și rebotezarea lor;

● crearea unor disfuncții din nimic; preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual.

Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiţiile pentru crearea pieţei pentru produse precum Viagra sau Prozac.

Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi guru precum Parry se aşază la aceeaşi masă pentru a descoperi „idei noi despre boli și stări de sănătate”. Totul este ca acestea să li se prezinte potenţialilor clienţi într-o manieră inedită.

FOTO: Profesorii Philippe Even și Bernard Debré

Un raport al Business Insights, destinat conducătorilor de multinaţionale din sectorul farmaceutic este încă şi mai clar: capacitatea de „a crea piețe pentru boli noi” se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari. Una dintre strategiile cel mai performante, potrivit raportului, este de a schimba modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie „convinși” că „probleme acceptate până acum ca ușoare disconforturi” necesită „intervenția medicului”. Acelaşi raport are şi o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice:„Anii care vor veni vor fi martorii creării bolilor create de firme”.

Nu a durat mult și profeția s-a împlinit. În 2014, profesorul Philippe Even declara pentru France 4:

„Industria farmaceutică a creat o piață plecând de la boli care nu există. De exemplu pre-hipertensiunea arterială, pentru care sunt tratați 1 milion de francezi și despre care se știe că tratamentele nu aduc nimic”.

Prof. Even, împreună cu prof. Bernard Debré, publica în 2012 „Ghidul celor 4000 de medicamente utile, inutile sau periculoase”. Pe fondul scandalului-monstru al medicamentului de slăbit Mediator și care se estimează că a ucis circa 2000 de persoane în Franța, lucrarea celor doi s-a vândut ca pâinea caldă. Însă breasla medicală nu le-a putut ierta încălcarea Omertei: lui Even și Debré li s-a interzis să profeseze timp de un an.

Racolarea medicilor ca agenţi publicitari

Medicul generalist Des Spencer povesteşte în British Medical Journal din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care ar fi trebuit să facă din el un expert într-o maladie născocită de imaginaţia industriei. Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care scria:

„Căutăm lideri de opinie (…) a căror muncă va trebui să influențeze gestionarea și terapia viitoare ale disfuncției sexuale feminine (…) prin dorință hipoactivă.”

Firmele care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri stabilite dinainte şi în care slujitorii lui Hipocrate nu au nici un fel de libertate de mişcare. Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului, notorietăţii, pe care o asemenea campanie o aduce.

„Experții” trebuie să legitimeze „boala”

Dar, „partea cea mai neplăcută în toată această poveste”, continuă Spencer, „este lipsa oricărei legitimități medicale a disfuncției sexuale feminine prin dorință hipoactivă. (…) Industria trebuie să transforme această disfuncție bănuită, în boală gravă. Iar pentru aceasta e important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale celebrităților, dar mai ales sacrosancți experți medicali care legitimează totul. «Experții» estimează că 40% dintre femei «suferă» de această «boală». Iată un exemplu de simplificare numai bună pentru a fi citată peste tot!”, conchide medicul din Glasgow.

Impresia de depresie

Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de șapte ori din 1970 până în 1996, relevă St-Onge. În Statele Unite, numărul de consultații în urma cărora s-au prescris antidepresive s-a dublat între 1980 și 1989. O tendință similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor care iau antidepresive este triplu față de cel al bărbaților, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate.

Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor ușoare la adulți, ele sunt prescrise masiv. Un „merit” îl au și firmele de lobby care au lansat ideea că 60-70% dintre sinucideri sunt cauzate de depresiile netratate. Potrivit lui Jean-Claude St-Onge, femeile sunt în mod deosebit vizate de eforturile de „medicalizarea” a vieții. Altădată, ele mergeau la medic când erau gravide, acum îl consultă în chestiuni de contracepție și de menopauză. De altfel, se vorbește deja și de „perimenopauză” (perioada de dinainte de instalare a menopauzei și până la instalarea acesteia), o nouă afecțiune care se încearcă a fi popularizată. Ca urmare, femeile devin mari consumatoare de pastile pe perioade lungi de timp.

Farmacoterapia fricii

Cea mai eficientă strategie de marketing pentru „vânzarea” bolilor este frica. Pentru a vinde femeilor la menopauză hormonul de substituţie s-a mizat pe frica de criză cardiacă. Pentru a vinde părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament greu şi îndelungat s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde medicamente anticolesterol s-a mizat pe teama morţii premature. Şi asta în pofida faptului că de multe ori medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbește deja de „farmacoterapia fricii”. Alături de „disease mongering”, negoţul cu boli.

Prin manipularea medicilor, lobby-urile au modificat normele analizelor, pentru a crește numărul de pacienți susceptibili a fi tratați

„Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, negustorii de sănătate, astăzi, mai mult ca niciodată, par să vrea a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat”, constată medicul Martin Winkler în postafaţa lucrării lui Jorg Blech, Inventatorii de boli.

„Manipulând membrii influenți ai comunității medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat încet, încet normele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială etc) pentru a obține astfel creșterea numărului pacienților susceptibili a fi tratați”.

Căci, conchide Winkler, „a-i face pe niște oameni perfect sănătoși să creadă că trebuie să se îngrijescă pe viață reprezintă pentru fabricanți o veritabilă rentă viageră”.

Epidemia de marketing

În best-seller-ul Die Krankheitserfinder (Inventatorii de boli), Jörg Blech, biochimist german, stabilit în America şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică în ce mod industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului pentru ca indivizi perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi; explică de ce de vreo două decenii femeile la menopauză sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile; explică tehnicile de manipulare a opiniei publice cu scopul de a crea o piaţă impresionantă a pilulelor care tratează impotenţa.

FOTO: Jörg Blech, autorul lucrării Inventatorii de boli

Între 1984 şi 1987, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder (DSM 4), care este biblia psihiatrilor americani, a introdus 77 de noi boli mentale, scrie Jean- Claude St-Onge înReversul pilulei, publicată la Montreal, Ecosociétés, în 2004. Pentru a introduce aceste noi boli a trebuit schimbată definiţia bolnavului. Oricine resimte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, comentează maliţios St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament. Iată câteva exemple de „boli noi”:

● timiditatea este reciclată sub numele de „anxietate socială”

●naturala regurgitare la bebeluși devine „reflux esofagian patologic”

● omeneasca senescență se transformă în „insufi ciență circulatorie cerebrală”

● până și stresul de la loterie este legat de „traumatismul biletului necâștigător”

În aprilie 2004, o anchetă extrem de bine documentată şi aprofundată, realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la University of Masachussets Boston, şi publicată în prestigioasa revistăPsycho-Therapy and Psychosomatics, a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiți de firmele care fabrică exact medicamentele care tratează așa-zisele boli nou introduse în manual. – evz.ro

Si nu uitati oamnei buni, promovarea vaccinurilor face parte din aceasi categorie.

Alte informatii desoebit de importante despre aceasta industrie satanista care ne distruge sistematic, cititi va rog la categoria: Industria farmaceutica 

Interviul acordat de Dr.Matthias Rath pentru BCN Lighthouse in care vorbeste despre felul in care papusarii au ajuns sa controleze industria farmaceutica.

Om de știință de origine germană, fost director al Institutului Linus Pauling, director al Fundației Dr.Rath.

Matthias Rath

Este autorul mai multor cărți în care demască încercările industriei chimice și farmaceutice de a deține controlul asupra Uniunii Europene prin intermediul brevetelor și altor practici.
A făcut cercetări asupra originilor și fondatorilor Uniunii Europene de la Bruxelles și în cărțile sale prezintă dovezi solide ale faptului că ideologii UE sunt aceiași cu ideologii naziști care proiectau planurile unei Europe postbelice sub controlul naziștilor.
În cartea sa „Rădăcinile naziste ale Bruxelles UE” denunță natura nedemocratică a Uniunii Europene. – Youtube

http://www4ro.dr-rath-foundation.org/

Urmariti va rog si:

Stiati ca 75% dintre medici refuza chimioterapia pentru ei insisi?

În trecut, medicii obişnuiau să creadă că dacă drenau sângele unei persoane bolnave, infecţia „necurată” sau boala se va curăţa din trup, dar toată această procedură nu făcea decât să înrăutăţească starea acelei persoane. Bolnavul era din ce în ce mai slăbit, incapabil să lupte împotriva a indiferent ce îi invada organismul. Cel mai probabil pierdea bătălia pentru viaţă în cel mai scurt timp.

Potrivit Natural News, cercetările bazate pe chestionare cu itemi de alegere continuă să arate că 3 din 4 doctori şi oameni de ştiinţă ar refuza chimioterapia pentru ei înşişi, datorită efectelor devastatoare asupra întregului trup şi a sistemului imunitar, dar şi datorită ratei de succes extrem de scăzută. Pe lângă aceasta, numai 2-4% dintre cancere răspund la chimioterapie, obținându-se o prelungire a duratei de viaţă. Şi totuşi, actualmente este tratamentul prescris în mod obişnuit pentru orice fel de cancer.

Studiul pe bază de chestionare, elaborat de cercetătorii de la McGill Cancer Center, a fost realizat pe un eşantion de 118 de doctori, toţi experţi în cancer. Medicii respectivi au fost rugaţi să-şi imagineze că au cancer şi să aleagă din șase terapii diferite, tratamentul pe care l-ar urma. Aceştia nu numai că au respins chimioterapia, dar au răspuns şi că nu le-ar permite membrilor familiilor lor să recurgă la acest procedeu! Opțiunile medicilor arată care este adevărata lor opinie referitoare la metoda clasică de tratament a cancerului!

Studiul are un efect profund asupra opiniei publicului larg despre tratamentele chimio în cea mai mare parte a societăţii din Vest, în special în Statele Unite, care le foloseşte mai mult decât orice altă naţiune din lume. Lipsa de încredere arătată de către doctori s-a extins asupra pacienţilor şi opțiunea pentru folosirea remediilor naturale este din ce în ce mai des întâlnită. Mult mai des chiar decât la începutul secolului 20, înainte de apariţia medicinei alopate, așa-zis clasice, a produselor farmaceutice şi a utilizării radiaţiilor pentru diagnostic și tratament.

Nivelurile ridicate de toxicitate produse de medicamentele de sinteză sunt exact ultimul lucru de care are nevoie o fiinţă umană atunci când luptă cu infecţia, boala sau pneuomonia. Dereglările auto-imune apar în principal atunci când oamenii înghit chimicale din mâncare sau apă, îşi fac vaccinuri care conţin substanțe toxice, consumă îndulcitori artificiali sau se expun la poluarea din mediu.

Chimioterapicele, cum este, de exemplu, popularul Cis-platinum, umplu corpul cu toxine foarte puternice, iar doctorii şi oamenii de ştiinţă ştiu foarte bine aceasta. Dar datorită presiunilor impuse de lumea medicală (și aici interesele financiare ale concernelor farmaceutice joacă un rol important) chimioterapia este încă „recomandată”. În America s-a ajuns chiar la situația aberantă că FDA (The Food and Drug Administration) interzice medicilor să prescrie vitamine, suplimente alimentare, plante medicinale sau super-alimente.

Calea prin care poţi învinge cancerul este să-ţi detoxifiezi trupul şi să consolidezi sistemele naturale de apărare ale organismului, nu să reduci și mai mult posibilitățile trupului de a lupta împotriva bolii, bombardând un organ sau o tumoare cu chimicale care afectează întregul organism. Analogic vorbind, dacă o persoană în vârstă s-a rănit la un deget şi a avut nevoie de un mic bandaj pentru a-l ajuta să se vindece, l-ai scufunda pe bătrân într-o piscină plină cu apă rece ca gheața pentru mai multe zile la rând şi ai aştepta să i se vindece rana de la deget?

Medicii ştiu cât de absurdă este terapia cu chimicale, dar când o societate îşi bazează mare parte a terapiei pe managementul cronic al îngrijirii, ei sunt în tăcere siliţi să o sugereze sau să îşi găsească altă profesie.

Chimioterapia are rezultate foarte slabe în cazul tumorilor solide ce apar la nivelul colonului, plămânilor sau la sâni, aşa cum s-a arătat în ultimii 10 ani şi totuşi, unii doctori o „împing” în faţă în încercarea de a elimina tumorile maligne apărute în aceste zone ale trupului.

Ar putea fi un fapt lipsit de semnificație că aproape 75% dintre doctori ar refuza chimioterapia pentru ei înşişi și pentru membrii familiei lor, dar totuşi o prescriu pentru 75% dintre pacienţii lor? Preţul costisitor al chimioterapiei şi probabilitatea „sprijinului bănesc” oferit medicilor de marile companii farmaceutice strigă răspunsul NU!

În cel mai bun caz, chimioterapia ar trebui luată în considerare ca tratament alternativ, dar pentru mai mult de 70 de ani, medicina convenţională a deformat percepţia publicului despre medicina adevărată. – suntsanatos.ro.

Urmariti va rog si:

CDC admite ca 98 de milioane de americani au primit polio vaccinuri contaminate cu un virus care produce Cancer!

Eugen Giurgiu – Naturistul care a invins cancerul

Alte informatii foarte interesante despre cum sa va vindecati de felurite boli, de la cele mai usoare pana la cele mai grele sau pur si simplu sa ramaneti sanatosi, gasiti la rubrica: SANATATE.

CDC admite ca 98 de milioane de americani au primit polio vaccinuri contaminate cu un virus care produce Cancer!

CDC a eliminat rapid o pagină de pe site-ul lor, pagina in care admiteau că mai mult de 98 de milioane de americani au primit una sau mai multe doze de polio vaccin, într-un interval de 8 ani, perioada in care vaccinului a fost contaminat cu un poliomavirus care provoaca cancer numit SV40. S-a estimat că 1 din 30 de americani ar fi primit o doză contaminata cu acest virus.

Vaccine

V40 este o abreviere pentru virusul simian 40, un poliomavirus ce se găsește atat la maimuțe cat și la oameni. Ca și alti poliomavirusi, SV40 este un virus de ADN, care a fost dovedit a provoca tumori si cancer.

SV40 este considerat a suprima proprietățile transcriptionale ale genelor supresoare-tumorale  la om, prin SV40 Mari T-antigen și SV40 Mici T-antigen. Genele mutante pot contribui la proliferarea celulară necontrolată, ceea ce duce la cancer.

Michele Carbone, asistent profesor de patologie la Universitatea Loyola din Chicago, a izolat recent fragmente ale virusului SV-40 în cancerele osoase umane si într-o formă letală de cancer pulmonar numit mezoteliom. El a descoperit SV-40 în 33% din cazurile cu cancer osos osteosarcom , în 40% din alte tipuri de cancer osos, iar în 60% in cazurile de cancer pulmonar mezoteliom, scrie Geraldo Fuentes.

Dr. Michele Carbone a recunoscut în mod deschis ca HIV / SIDA a fost răspândit de vaccinul hepatic B produs de Merck & Co la începutul anilor 1970. A fost pentru prima dată de la raspindirile inițiale care au avut loc între 1972 si 1974, ca un expert in domeniul producerii si testarii  vaccinurilor a recunoscut în mod deschis ca cei responsabili pentru SIDA sunt Merck & Co.

Divulgarea acestor informatii au venit în timpul discuțiilor despre vaccinurile polio contaminate cu virusul SV40, care a provocat cancer în aproape toate specile infectate prin injectare. Multe dintre autorități au inceput acum sa recunoascae, si admit ca este posibil ca cele mai multe cazuri de cancer, sa fi aparut in urma polio vaccinurilor Salk și Sabin, și vaccinurilor hepatitice B, testate pe maimuțe și cimpanzei.

Se spunea ca mezoteliomul este un rezultat al expunerii la azbest, dar cercetările arată că  50% dintre cazurile tratate  de mezoteliom, nu apar ca urmare a azbestului ci virusului SV-40 conținut în vaccinul polio. In plus, in coformitate cu cercetatorii de la Institutul de Histologie și Embriologie generală de la Universitatea din Ferrara, SV-40 a apărut si într-o varietate de alte tumori. Până la sfârșitul anului 1996, zeci de oameni de stinta au raportat găsirea SV40 într-o varietate de tipuri de cancer osos și o gamă largă de tipuri de cancer de creier, care a crescut pana la 30 la suta in ultimii 20 de ani ..

Virusul SV-40  este acum detectat în tumorile scoase de la oameni care nu au fost contaminati in urma unor vaccinari, ceea ce ce i-a determinat pe unii experti  să conchidă că cei infectati datoria vaccinarii ar putea  raspandii virusul SV40.

La scurt timp după descoperirea sa, SV40 a fost identificat în forma orală de polio vaccin, produs între 1955 și 1961, de catre American Home Products (dba Lederle).

Ambele, virusuri, viu oral și virusul inactiv injectabil, au fost afectate. S-a constatat ulterior că tehnica folosită pentru a inactiva virusul polio din vaccinul injectabil, prin  formaldehidă nu a ucis virusul SV40.

În urmă cu doar doi ani, guvernul Statelor Unite a adăugat în cele din urmă formaldehida pe o listă de substanțe cancerigene cunoscute și a recunoscut că stirenul chimic ar putea cauza cancer. Totuși, substanța este încă găsita în aproape fiecare vaccin.

Potrivit  Consiliul National de Cercetare Australian, mai puțin de 20%, dar, probabil, mai mult de 10% din populatia generala ar putea fi sensibile la formaldehidă și pot reacționa acut la orice nivel de expunere. Cel puțin pe 8 liste federale de reglementare, este cotat ca fiind unul dintre compușii cei mai periculosi pentru ecosistem și sanatatea umana (Environmental Defense Fund).

În organism, formaldehida poate cauza proteina sa se lege ireversibil de ADN. Animalele de laborator expuse la doze de formaldehidă li s-au dezvoltat mai multe tipuri de cancer ale nasului și gâtului decât de obicei.

Ce se gaseste listat pe site-ul CDC despre SV40

-SV40 Este un virus care se găsește în unele specii de maimuță.

-SV40 A fost descoperit în 1960 Curând după aceea, virusul a fost gasit in vaccinul polio.

Virusul -SV40 a fost gasit in anumite tipuri de cancer la om.

Date suplimentare

-În 1950, celulele de rinichi de la maimuța rhesus, care conțin SV40, asta dacă animalul este infectat, au fost utilizate în prepararea vaccinurilor polio.

-Nu Toate dozele de IPV au fost contaminate. S-a estimat că intre 10 si 30 de milioane de persoane au primit de fapt un vaccin care conține SV40.

-Unele Dovezile sugereaza ca primirea de vaccin contaminat cu polio SV40-poate crește riscul de cancer.

Mai mult pe: worldtruth.com.

Urmariti va rog si:

RAPORT SPECIAL: In SUA incepe scoala si odata cu scoala incepe din nou si controlul mental

Funcționarii publici vor veni la părinți spunându-le ca vaccinurie sunt cerute de lege.

O fată în vârstă de 12 de ani a murit recent dupa ce a primit un vaccin cu Gardasil și din păcate, ea este doar una din sutele de copii care au murit de cand s-a inceput  testarea vaccinului Gardasil,  în urmă cu opt ani, informeaza infowars.com.

Este extrem de important pentru parintii americani sa stie acest lucru, pentru că luna August este Vaccin Awareness Month, și nu există nici o îndoială că funcționarii publici le vor spune părinților că vaccinurile, care multe s-au dovedit a fi mortale pentru copii, sunt cerute de lege, când, de fapt, nu există o astfel de lege.

Urmariti va rog si: Vaccinul antigripal contine mercur de 25000 de ori peste doza admisa!,

cat si alte subiecte interesante pe care le gasiti la rubrica: Industria Famaceutica