Cazul Caracal cusut la greu cu ata alba! Un medic, un expert criminalist și un fost șef de crematoriu spun răspicat că Dincă nu avea cum să ardă trupul Alexandrei într-un butoi

În lipsa unor informații oficiale complete și lămuritoare, opinia publică speculează, în vreme ce presa încearcă, „pe surse”, să obțină cât mai multe amănunte despre caz, lasând pe piață prea multe informații neverificale sau neplauzibile. Din păcate, în goana după senzațional și exclusivități, spațiul public s-a umplut în ultimele zile de piste și informații false care ar putea chiar deturna cursul anchetei, îngreuna-o sau chiar ar putea da speranțe deșarte unor părinți care și așa nu știu ce și cât să mai creadă din ce spun autoritățile incompetente și agresive sau prea puțin comunicative.

Totuși câteva semne de întrebare sunt pe buzele tuturor pentru că nimeni nu poate accepta versiunea incendierii unui trup măcelărit – dar fără urme de sânge la fața locului – într-un butoi, la temperaturi mult prea mici pentru o astfel de operațiune.

Vladimir Beliș, fostul director al IML, este de părere că Alexandra Măceșanu ar putea fi în viață.

”Eu cred că nu se va găsi material biologic, iar, dacă se găsește, nu cred că se va identifica persoana. Eu am un dubiu asupra realității morții. Nu avem cadavru. Nici Cioacă nu a fost acuzat de crimă, ci de leziuni cauzatoare de moarte, pentru că nu s-a găsit cadavrul”, a spus Vladimir Beliș la Antena 3.

”100% nu s-a putut face o incinerare în acel butoi. O incinerare se efectuează în momentul când se ajunge la temperatura de 1400 de grade. E exclus să poată să ardă! Nu se poate obține o astfel de temepratură. În crematoriu, în cuptorul special, temperatura o obțineam după o oră, iar arzătorul era imens, cu diametrul de aproape un metru. Acest nemernic, părerea mea, e că trage de timp. Fata cred că e în viață și el trage de timp să scape de urme. La crematoriu, coșul are o înălțime de 20 de metri. Vecinii ne bodogăneau și așa pentru miros”, a opinat și Gheorghe Ionel, fost director al Crematoriului uman Vitan-Bârzești.

Suspectul, Gheorghe Dincă, 66 de ani, a recunoscut că le-a omorât pe Alexandra și Luiza, însă nu le-a indicat anchetatorilor precis și locul unde ar fi aruncat trupurile celor două. Ba chiar a părut că vrea să le facă acestora o farsă, plimbându-i, înainte de a se cere la doctor pentru dureri în zona pieptului și coastelor, pe malul Dunării și Oltului unde le-ar fi spus că ar fi aruncat trupurile victimelor.

Expertul criminalist Dan Antonescu consideră că, cel probabil,  bărbatul este un criminal în serie, pentru care uciderea unei tinere a ajuns o rutină. „Modul în care a acţionat Gheorghe Dincă în ultimul caz, al Alexandrei Măceşanu, arată că ştia pas cu pas ce trebuie să facă. Fără nicio emoţie, cu toate că acţiona ziua. Ştia cum să-şi aleagă victimele după un anumit tipar, iar acţiunea efectivă de răpire era oarecum standardizată. Din păcate pentru ea, prin telefonul dat la 112, Alexandra l-a scos din acea rutină”, spune Dan Antonescu pentru Adevărul.

În timpul anchetei ce a urmat după ce a fost reţinut, la un moment dat, nu a mai rezistat şi a recunoscut cele două crime despre care a fost luat la întrebări. În mod normal, anchetatorii i-au cerut să reconstituie faptele şi să indice locul în care a plasat cadavrele. Atunci criminalul s-a panicat pentru că, cel mai probabil, are un loc bine ascuns în care şi-a ascuns toate victimele. Şi, pentru că cel mai probabil acolo sunt plasate mai mult de două cadavre, acum încercă sa-i ducă pe anchetatori pe piste false, simulând confuzia. Cadavrele sunt ba în Dunăre, ba în Olt, ba arse”, precizează expertul. „Dacă ar fi folosit acid pentru a descompune cadavrul nu avea destul timp. Pentru că, în cel mai puternic acid, un cadavru se dizolvă parţial în cel puţin 48 de ore”, mai spune specialistul.

Adina Alberts, medic primar chirurgie plastică, îi adresează și ea o scrisoare deschisă premierului incompetent Viorica Dăncilă, în care își expune versiunea cu privire la cele întâmplate la Caracal:

SCRISOARE DESCHISA catre Dna Viorica Dăncilă

Stimata doamna, cu respect pentru functia pe care o ocupati in stat, dati-mi voie sa va spun ca dvs sunteti, in toata povestea asta, foarte departe de adevar! Dvs cu referendumul despre care vorbiti public…
Fetele astea nu sunt moarte! 
Doamna, mai pierdeti mult vremea!?!? 
Sesizati, pentru Dumnezeu, INTERPOLUL!!! Dati-le in urmarire generala. Exista organisme internationale care se lupta din greu cu acest fenomen. Stiti ca Romania ocupa locul intai in Europa la traficul de minori pentru sex si organe?!? 
Deplasati-va personal la Caracal, “inghesuiti-l” pe procurorul care a intarziat actiunea politistilor si aflati adevarul! 
Luati-o la intrebari si pe dna procuror care a iesit public alaltaieri seara, la 21:30, ora de maxima audienta, si cu lacrimi in glas ne-a anuntat ca “in cenusa din cazan s-au gasit bijuteriile Alexandrei, recunoscute de mama fetei, precum si fragmente de oase si dinti ce par a fi umani”, declaratie publica ce a avut o singura menire, aceea de a ne face pe noi toti sa credem ca fetele sunt moarte si sa ne obisnuim cu ideea.

Iata niste indicii care ma fac sa cred cu tarie ca aceste fete sunt in viata si probabil sunt deja scoase din tara! 
1. Simplu fapt ca pe langa situatia Alexandrei, se incearca “o rezolvare” si a celuilalt caz cu notorietate publica, acela al Luizei… care necesita, nu-i asa, si acesta o solutie gen “praf in ochi”!
2. Cazanul in care cica a incinerat-o pe fata… cum sa incinerezi un corp intr-un cazan?!? Corpul uman contine 70% apa. Ca sa incinerezi un corp iti trebui minim 2 ore temperatura de peste 1000 de grade Celsius, temperatura pe care nu o poti obtine decat intr-un cuptor special! La crematoriu IML din Bucuresti, cand se incinereaza un cadavru, miroase tot Berceniul. Cum puteti crede ca Alexandra a fost incinerata in cazan, in aer liber?!
3. Iesirea publica a dnei procuror, seara, la 21:30, total neobisnuita, oferind detalii menite sa ne “faca praf” pe noi telespectatorii, si sa ne stearga orice urma de indoiala asupra mortii acesteia!
4. Mama Alexandrei a primit un telefon de la un numar necunoscut si o voce barbateasca i-a spus:”Mama soacra, eu si fata ta am plecat in Anglia ca sa facem bani!”
5. “Criminalul” declara ca a surprins-o pe fata la telefon apeland 112. Pai oricine stie ca, dupa un apel la 112, ar fi trebuit ca politia sa ajunga urgent. “Criminalul” asta, in schimb, nu s-a sinchisit, si “a omorat-o, a transat-o, a incinerat-o” parca stiind ca nimeni si nimic nu-l va deranja din treaba! 
6. Faptul ca mama Luizei, dupa o prima tentativa nereusita pe care am avut-o de a discuta la telefon, atunci cand am sunat-o din nou dupa 2 zile, mi-a zis ca e greseala si ca ea n-are nicio fata, desi vocea era aceeasi! Probabil a fost amenintata! 
7. Daca fetele ar fi fost moarte, nu ar mai exista aceasta reticenta din partea politiei, procuraturii, aceasta lentoare incredibila in a actiona… 
8. Si nu in ultimul rand, simplu fapt ca asa zisul criminal avea “bluza galbena a copilei“ aruncata lejer pe umeri… mi se pare sugestiv pentru toata aceasta dorinta de manipulare a maselor!

Doamna, ce fac specialistii de pe langa dvs?!?

Deci, doamna, fetele astea valoreaza greutatea lor in diamante! Fetele astea nu au fost rapite ca sa fie omorate, ci ca sa “produca”! Uitati-va la tineretea si la frumusetea lor!!! Stiti cati bani “produce” o fata de calibrul acesta, pe zi?!? 
50 000 DE EURO/ZI
Stiti cati clienti sunt obligate sa aiba intr-o singura zi?!
100-150 DE CLIENTI/ZI
Mai puteti respira, doamna?!?! Mai puteti dormi noaptea?!! Pentru ca eu, nu!

Pt dvs, doamna, ar trebui sa fie foarte usor sa accesati niste informatii clasificate. Ar trebui sa fie foarte simplu sa va informati corect, aveti parghii, aveti institutii, aveti puterea! De ce n-o faceti?!? 
Cautati si la Braila! Va implor… din nou!

Nu stim cu siguranta ce s-a intamplat si probabil nu vom afla adevarul niciodata, dar cu siguranta lucrurile nu stau cum spun ofcialii.

Din unele surse destul de credibile insa va spun ca aceste caz are implicatii adanci. Este vorba de o intreaga mafie in zona respectiva, mafie formata din clanuri de tigani, politisti, procurori si politiceni, care se ocupa cu traficul de femei si fete tinere catre diferite destinatii, atat in tara, dar mai ales in strainatate.

Printre clientii interni se numara inclusiv soldati de la baza NATO de la Deveselu, lucru care nu are voie sa rasufle de nici in fel, fiind vorba de partenerul nostru strategic care e „sfant” si e aici sa ne „apere” de bau baul rusesc.

Mai vreau sa remarc insa cu groaza felul in care se lucreaza in institutiile statului si intr-o arie atat de importanata cum este serviciul 112 si politie.

Oameni total necalificati, angajati probabil pe pile ca peste tot la stat, dar cel mai rau total lipsiti de empatie. Si daca nu esti angajat in acest scop si tot te afecteaza si incerci sa dai o mana de ajutor unui om aflat la ananghie, dar rautatea la cei mai multi dintre romani este dincolo de limite. Asta este adevarul, suntem in general rai, egoisti, mandri si nu cred ca ne vom schimba vreodata!

Aici puteti urmari inregistrarea convorbirii:

https://www.libertatea.ro/stiri/familia-alexandrei-maceseanu-a-publicat-inregistrarea-discutiei-dintre-fata-lor-si-112-2710709

Publicitate

Cum sunt exterminati cercetatorii americani in medicina, de catre guvernul SUA, pentru a nu face publice tratamentele gasite pentru cancer si alte boli grave!

Istoria suprimarii stiintei medicale in America este una lunga, plina cu medici si clinicieni de exceptie care au fost permanent amenințați, intimidați și chiar asasinati, cu scopul de a îngropa tratamentele descoperite și să păstreze industria „de ingrijire continua a bolnavilor” în control. (The American Medical Association, de exemplu, a fost găsita vinovata de către instanțele federale americane de conspirație, avand ca scop distrugerea industriei chiropractică).

boughtoffdoctorvaccines

De-a lungul ultimelei zile, am aflat că înainte de a fi găsit împușcat în piept și plutind pe râu, mult premiatul cercetător  Dr. Bradstreet lucra la o moleculă mai putin cunoscută, care apare în mod natural în corpul uman. Numită „GcMAF”, această moleculă are potentialul de a fi un remediu universal pentru cancer la mulți oameni. Aceasta s-a demonstrat de asemenea, că este capabil de a inversa semnele de autism la marea majoritatea a pacientilor care primesc tratamentul.

În timp ce GcMAF este perfect legal ca tratament in zeci de alte națiuni avansate din întreaga lume, Food and Drug Administration din SUA l-a scos în afara legii, numindu-l: „Medicament Neaprobat” –  făcandu-se un efort major de a suprima progresul științei din industria medicală  – guvernul SUA a efectuat un raid la clinica Dr. Bradstreet, în special pentrua a căuta să confiște GcMAF-ul si pentru a-i închide cercetarile și a opri tratamentul catre pacienti. Între timp, Big Pharma primeste permisiunea specială de a elibera medicamente netestate, experimentale asupra publicului, atâta timp cât aceste medicamente aduc profituri imense.

În acest articol, am adunat video-uri, articole și documente care vorbesc despre GcMAF și despre moartea misterioasă a Dr. Bradstreet. O anchetă exhaustivă trebuie să fie continuată pe această temă, care să implice, eventual, detectivi particulari. Timpul și modul in care sa produs moartea Dr. Bradstreet pare extrem de suspecta, mai ales ca multi alti medici cercetatori au fost recent de asemenea găsiti mort în circumstanțe misterioase. (Dr. Nicolas Gonzalez a murit cu doar cateva zile mai devreme …)

Motivul crimelor este suprimarea progresului in gasirea tratamentelor pentru cancer.

Există vreun motiv pentru uciderea acestor cercetatori care sunt pe cale sa gasesca un tratamenl universal pentru cancer? Desigur, există … motivul principal fiind banii.

Un tratament universal pentru cancer ar distruge rentabilitatea industriei faramceutice, extrem de profitabilă și de a inchide Societatea Americană de Cancer, cat si spitale, clinici oncologice și companiile farmaceutice care depind de veniturile din chimioterapie, pentru a rămâne profitabile. Cheia pentru profitabilitatea lor este faptul că tratamentele pentru cancer convenționale, pur și simplu nu funcționează in majoritatea cazurilor, creând un flux de profit continu de la pacientii care oricum nu se vindeca.

Cei din industria cancerului ar face crime pentru a proteja profiturile? Bineînțeles că da. Uciderea pacientilor este doar o rutina care face parte din afacerea operationala ! De exemplu, un medic oncolog pe nume Farid Fata a fost recent condamnat la 56 ani de închisoare pentru fals in diagnosticarea pacientilor cu cancer, pentru a le putea vinde tratamente cu chimioterapie fara sa fie nevoie. Vezi articolul medicii care diagnostizeaza cu cancer pun „diagnostice false doar pentru a face mai mulți bani„.

Faceți clic aici pentru a căuta „cancer false disgnostic” pe GoodGopher.com, motorul de căutare pentru solicitanții care caută adevărul.

INVESTIGAȚIE: Iată ce știm până acum

Guvernul US. a emis un mandat de percheziție împotriva Dr. Jeffrey Bradstreet cu scopul de a confisca GcMAF-ul din laboratorul sau de cercetare.

Video care face legatura între tratamentul cancerului cu GcMAF descoperit de Dr. Bradstreet și suprimarea științei medicale de către guvernul Statelor Unite.

Video care prezinta in detaliu, mandatul de perchezitie din laboratorul Dr. Bradstreet, de pe 30 iunie a.c., în care guvernul SUA a confiscat rezultatele testelor cu GcMAF:

thedailysheeple.com

Pentru o mai buna intelegere a celor de mai sus, urmariti va rog si:

cat si toate celelalte subiecte de la categoria: Industria Farmaceutica

Când li se prelevează organele, bolnavii în moarte cerebrală încep să plângă

Bolnavii în moarte cerebrală plâng când li se prelevează organele, spun medicii. Poziţia Bisericii

moarte cerebrala 1

În România s-au prelevat, anul trecut, organe de la 113 oameni în moarte cerebrală, un număr record de transplanturi efectuate într-o ţară din Europa. Subiectul a fost abordat şi la Seminarul de Medicină şi Teologie, unde comunitatea medicală a cerut o poziţie fermă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în chestiunea prelevării de organe.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical Naturalia, şi profesor de Bioetică creştină, a adus subiectul în discuţie la masa rotundă „Psihoterapia traumei”. El a anunţat că lucrează, împreună cu alţi colegi, la un studiu privind moartea cerebrală şi s-a adresat direct Mitropolitului Andrei, prezent la dezbatere, cu rugămintea de a prezenta acest studiu membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care să adopte o poziţie oficială a Bisericii în acest caz.

„În momentul în care se recoltează organele unui bolnav declarat în moarte cebrală, în momentul în care chirurgul înfige bisturiul bolnavului îi apar lacrimi spontane în ochi. Deşi e declarat în moarte cerebrală, are şase semne prin care e definită moartea cerebrală – e adevărat că definiţia morţii cerebrale în vreo 15 ţări diferă de la ţară la ţară, deci sunt probleme juridice, medicale, teologice, duhovniceşti – până în momentul în care e decupat organul şi se face inciza, până în momentul acesta bolnavul, sau mortul cum vor să îi spună transplantologii, nu plânge. Plânge în momentul în care i se recoltează, de regulă, cele cinci organe după care aleargă instituţia transplantologică ca să mă exprim foarte elegant”, a spus dr. Chirilă.

Potrivit dr. Chirilă, la toate acestea se adaugă faptul că un medic din Canada a publicat un studiu acceptat de comunitatea ştiinţifică în care prezenta că bolnavii aflaţi în moarte cerebrală au potenţiale electrice minuscule în emisferele cerebrale. „Toţi cercetătorii oneşti au fost de acord că acei oameni nu sunt în moarte cerebrală. Noi vom face public acest studiu cu rugămintea către membrii Sfântului Sinod de a reconsidera definiţiile. Cred că există în ţinutul Greciei o practică de a nu se exprima încă nici pro, nici contra. De şapte-opt ani, se întâlnesc teologii şi medicii, studiază conceptul de moarte cerebrală şi spun dacă au mai făcut vreun pas, dacă au găsit o nouă interpretare. Cred că e atitudinea cea mai cuminte”, a declarat prof. univ. dr. Pavel Chirilă.

În discuţie a intervenit şi profesorul de teologie pr. Stelian Tofană care a susţinut că în creier există o secţiune care acumulează amintiri, adună sentimente de iubire şi de ură, iar această secţiune nu poate fi „dovedită medical”. „Atâta timp cât creierul nu poate fi dovedit tot ca fiind mort, prelevarea de organe poate însemna o crimă. Atâta timp cât moartea cerebrală nu poate fi dovedită medical, acea parte de creier, omul nu e mort şi s-ar putea să ajungem să încuviinţăm crimele într-o industrie a transplantului în ţara noastră care nu are nimic de-a face – şi îşi asum asta – pe undeva cu salvarea de vieţi, ci cu fenomenul financiar”, a spus prof. Tofană.

La rândul lui, Mitropolitul Andrei Andreicuţ a spus că, „în principiu, Sfântul Sinod al BOR a fost de acord cu transplantul de organe, dar cel care hotărăşte când omul este mort este medicul”: „Nu e vorba de moarte cerebrală, ci de moartea-moarte. Eu personal şi cred că majoritatea membrilor Sfântului Sinod cred că moartea-moarte e atunci când a murit şi creierul, şi inima, şi respiraţia. Mai e un amănunt. Dacă e vorba de transplantul unui rinichi, trăieşte şi cu celălalt, dar când e vorba de inimă şi o iei, aici e o problemă morală foarte dificilă”.

Potrivit lui Adrian Opre de la catedra de Psihologie a UBB Cluj, participant la masa rotundă, problema morţii cerebrale e discutată intens şi în SUA.

„S-a dovedit că starea de moarte cerebrală nu este echivalentă cu starea de moarte biologică. Argumentul că creierul este organul integrativ al organismului nu este valabil, nu rezistă. Problema morţii cerebrale e şi acceptată, şi neaccpetată. E o confuzie acolo şi nu trebuie lăsată această confuzie într-un document oficial al BOR. Eu personal nu mi-am schimbat prea mult punctele de vedere. Dacă noi considerăm o persoană în moarte cerebrală moartă pentru că nu îi mai funcţionează creierul şi pentru că în felul acesta îşi pierde conştiinţa, iar dacă o persoană care e vie credem că are conştiinţă, ce ne facem cu embrionul? Ce ne facem cu copiii anecefalici? Biserica nu îi consideră nonpersoane. Cum putem accepta, în aceste condiţii, moartea cerebrală?”, a spus el. – timeonline.ro

Co-realizatorul filmului Gray State vorbeste despre viitorul acestui proiect, cat si despre moartea suspecta a regizorului David Crowley

Săptămâna trecută, am scris un articol cu privire la moartea tragică și misterioasă a producator de film David Crowley, soția și fiica acestuia, care au fost găsiti morti în casa lor din Apple Valley, MN, la cateva săptămâni după incident, relateaza thedailysheeple.com.

1920_WP2-750x400

Cateva detalii noi au fost raportate de către mass-media.  Examinatorii de la Hennepin County Medical au raportat ca ar fi o crimă-sinucidere in care soția Komel și fiica lor în vârstă de cinci ani au fost împușcați, iar David mai apoi s-ar fi sinucis. Nu s-a raportat insa, nici o alta urma suplimentara, leziuni sau semne de luptă.

Cadavrele au fost găsite împreună pe podeaua din camera din față, cu un pistol negru aproape de David. Data deceselor nu a fost facuta public. Capitanul politiei din Apple Valley, John Bermel a spus că nu au existat semne ca ar fi fost vreo incaierare, iar casa a fost intacta. Ultimul semn de activitate se pare ca a fost la sfârșitul lunii Decembrie. Sistemele electronice au fost luate din casa pentru a fi analizate de catre anchetatori, declarand că ar putea dura ceva timp pana sa traga anumite concluzii….

Săptămâna trecută am prezentat, de asemenea, o versiune neprelucrata a proiectului documentar, Gray State: The Rise, care poate fi văzuta mai jos:

Cu toate acestea,  mulți se întreaba daca filmul Gray State mai are vreun viitor.

Aceasta este una dintre întrebările adresate de reporterul Ben Swann lui Danny Mason co-creatorul și prietenul lui Crowley, . Swan  l-a interbat de asemnea printre altele pe Mason, care este parerea lui despre moartea familiei Crowlei.

Mai jos aveti din nou trailerul filmului Gray State:

Pentru care nu sunteti familiarizati cu subiectul de mai sus, urmariti va rog si articolul de mai jos:

Regizorul filmului Gray State, David Crowley a fost ucis impreuna cu sotia si fiica sa pentru tupeul de a face cunoscut ceea ce e pe cale sa devina America

Un lider catolic iezuit demisioneaza dupa ce a fost acuzat ca a participat la ritualuri in care au fost sacrificati copii. Demisoneaza si Papa Francisc?

Liderul catolic iezuit Adolfo Panchon si-a anunțat demisia în această săptămână după ce Curtea Internațională de Drept Comun de la Bruxelle a dovedit implicarea sa in cultul satanic Ninth Circle(Al Noualea Cerc Satanic) care organizeaza ritualuri, in care sunt sacrificati copii. In conformitate cu buletinul publicat de Tribunalul Internațional pentru Crime ale Bisericii, „in ultima lună, cinci judecători au examinat numerosi martori și documente din arhiva Vaticanului care ii dovedesc în mod clar pe Adolfo Panchon, Papa Francis, fostul Papa Ratzinger și Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby de participarea in ritualuri care implicau violuri și uciderea de copii, fapte care au avut loc pînă nu demult, anul 2010”. În ultima lună  ITCCS a început urmărirea penală in fata a cinci judecători internaționali și a 27 de jurati, ne spune childabuserecovery.com.

car-ratzinger

Fostul Papa Joseph Ratzinger saruta un tânăr enoriaș

Remarcile bizare ale Papei Francis  în timpul turneului de săptămâna trecută in Orientul Mijlociu, in care declara ca „Abuzul sexual este ca un ritual satanic„, arată că el înțelege că violurile copiilor din cadrul bisericii sale sunt legate de ritualuri satanice în care el însuși a participat „, a spus procurorul de la Bruxelles . „Considerăm remarcile Papei o admitere tacită de vinovăție și intaresc astfel implicarile sale în această crimă monstruoasă.”

Un Ordin catolic iezuit  numit „Privilegiu Magistratilor”, datat 25 decembrie 1967, cu privire la acest diabolic ritual „Liturghia Neagră” si care a fost extras din arhivele Vaticanului, a fost furnizat catre instanța de judecată. Documentul a fost inaintat pentru a demonstra că fiecare nou Papa era obligat sa ia parte la ritualul satanic Ninth Circle in care erau sacrificati copii ca mai apoi sa li se bea sangele.

„Documentele Vaticanului indică în mod clar faptul că timp de secole iezuiții au avut un plan premeditat in care pentru acest ritual, se rapesc nou-născuți ca sa fie sacrificati pentru ca mai apoi sa li se counsume sângele”, a declarat Procurorului șef in fata instanței. „Planul acestui ritual satanic este efectuat pentru a obține putere „spirituală” din seva de nevinovat, asigurându-se astfel stabilitatea politică a papalității din Roma. Cel putin din anul 1773, aceast ritual a devenit traditie si este efectuat periodic de către Biserica Romano-Catolică, Iezuiți și fiecare Papa. ”

Reţeaua de supravieţuitori organizată de Leopold şi îndreptată împotriva Terorilor Bisericii a trimis o delegaţie de martori la Curtea din Bruxelles.

Din 2014 curtea de la Bruxele a inceput urmarirea penala a mai multor lideri ai gruparii Ninth Circle, printre care Papa Francisc, Adolfo Panchon si Welby .Cel putin 8 martori au marturisit ca fie Papa Francisc, fie Papa Ratzinger sau Panchon au fost prezenți impreuna cu ei in aceste orible ritualuri in care erau sacrificati nou nascuti.

Buletinul ITCCS din 27 Mai, anul curent, a anunțat că instanța a primit noi dovezi de la surse din Vatican in care se specifica ca Papa Francis a depus eforturi uriase pentru a acoperi activitățile organizatiei Ninth Circle și a încercat să ascunda dovezile incriminatoare.

În timp ce Pachon a decis să demisioneze, Papa Francis a sugerat reporterilor în timpul turneului recent incheiat din Țara Sfântă, ca este posibil ca si el sa urmeze exemplul fostului Papa Ratzinger și să se retragă. La data de 15 februarie 2013 instanța de la Bruxelles a constatat ca Ratzinger era vinovat de crime împotriva umanității. El a demisionat câteva zile mai târziu, pe 28 februarie.

Dovezile prezentate curţii în 2013 pot fi găsite în articolul lui Kevin Annett, intitulat „Hidden no longer” (nu ne mai ascundem-nu mai este un secret) şi disponibil gratuit aici.

francisc

Papa Francisc

Săptămâna trecută, instanța a amânat sesiunea pentru câteva zile, după ce a primit veste că un nou ritual de sarificare de copii este planuit de Ninth Circle pentru data de 15 august 2014 într-o incapere aflata sub Catedrala romano-catolica Marie Reine du-Monde din Montreal, Canada. Unii dintre martori pe cand erau copii, de asemenea, au mărturisit că au fost fortati sa se uite la sacrificii de noi nascuti si in alte locatii: în cripta Castelului Caernarfon în Țara Galilor,  in catacomba aflata in subsolul din aripa de vest a școlii rezidentiale canadiene Branton Ontario Mohawk din India cat si pe plantatii din Franța, Olanda și Statele Unite ale Americii .

Martorii au numit si alte persoane importante ca facand parte din organizatia Ninth Circle, printre ele se numara: Cardinalul  Alfrink apartinand bisericii catolice Olandeze si Prințul Bernhard al Olandei; Membri ai familiei regale britanice, olandeze și belgiene, inclusiv Regina Elisabeta, Printul Phillip, regina olandei Wilhemina si alti membrii din familia ei; Doi judecători britanici ai Inaltei Curti de Justitie, inclusiv judecătorul Fulford, un episcop catolic canadian și miniștri de stat din Belgia și Anglia.

Unii au fost victime mai recente ale acestei elite globale – cultul Ninth Circle al sacrificiilor cu copii. Soldatul britanic Vivian Cunningham a rămas drogat la spitalul St George din Stafford, Anglia, doar pentru că a pus întrebări cu privire la mandatul de arestare al reginei Elisabeta pentru răpirea a zece copii. Cetateanul britanic David Compman şi soţia acestuia au fost acostati, drogaţi, arestaţi şi încarceraţi la centul pentru boli mintale din parcul regal al Londrei deoarece au postat mandatul de arestare al reginei Elisabeta pe o biserică catolică. Arestarea şi eliberarea lui Compman au fost surprinse în acest video.

În luna octombrie a anului trecut, în Kitchener, Ontario, Canada Steve Finney încerca să expună cazul din 2013 al cultului satanic Ninth Circle cu privire la 50.000 de copii dispăruţi caz care includea şi răpirile reginei Elisabeta, acuzarea şi condamnarea acesteia. Finnez a fost arestat şi ţinut în închisoare trei zile fără a-i fi aduse acuzaţii. Protestele din întreaga lume organizate de ITCCS par a fi fost de ajutor pentru eliberarea lui Finney şi a lui Compan.

Fostul rezident al şcolii Kamloops, William Combes şi alţii nu au fost la fel de norocoşi. Nativul canadian a fost pus în comă indusă şi apoi a murit după ce, în 2010, a discutat într-un interviu la radio cum că a fost martor la faptul că regina Elisabeta şi prinţul Philipp au părasit şcoala cu zece dintre prietenii săi şi totodată colegi rezidenţi ai şcolii Kamloops. Şeful Louis Daniels, Harriet Nahanee, Jonny Bingo Dawson and Ricky Lavillee au murit de asemenea în condiţii misterioase chair înainte de mărturiile programate ale acestora la procesul din 2013 cu privire la cei 50.000 de copii dispăruţi.

Mai multe dovezi privind activităţile  cultului satanic Ninth Circle cu privire la sacrificiile de copii în următoarele buletine informative ale biroului procurorilor din cadrul curţii de justiţie ICLCJ. Era de aşteptat să dureze mai mult de un an judecarea acestui caz din cauza numărului de martori care ieşit în faţă şi al dovezilor prezentate pînă acum curţii. Pentru a contacta ofiţerii de la Curtea Internaţională de justiţie din Bruxelles sunaţi sau trimiteţi e-mail la: hiddenfromhistory1@gmail.com, info@iclcj.com, admin@iclcj.com, 250-591-4573, 386-323-5774

Urmariti va rog si postarile de mai jos: