Socotesc că trebuie să mâncăm atât încât, după ce am mâncat, să mai vrem să ne rugăm; încât duhul să fie în­totdeauna aprins şi să năzuiască nesăturat spre Dumnezeu ziua şi noaptea.

Trebuie apoi să trăim simplu ca pruncii; atunci harul lui Dumnezeu va fi totdeauna în suflet: pen­tru iubirea lui, Domnul i-l dă fără a-i cere nimic în schimb şi, cu acest har, sufletul trăieşte ca şi cum ar fi în altă lu­me, iar iubirea lui Dumnezeu îl atrage atât încât nu mai vrea să se uite la această lume, deşi o iubeşte.

Cum să cunosc dacă Domnul mă iubeşte sau nu?

Iată câteva semne. Dacă te lupţi cu tărie cu păcatul, Domnul te iubeşte. Dacă iubeşti pe vrăjmaşi, eşti şi mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ţi pui sufletul pentru oameni, eşti mult iubit Domnului, Care şi-a pus El însuşi sufletul pentru noi.

Odinioară nu ştiam ce înseamnă să ai sufletul bolnav, dar acum văd aceasta limpede şi în mine, şi în alţii. Când sufletul se smereşte şi se predă voii lui Dumnezeu, atunci el se face iarăşi sănătos şi este într-o mare odihnă în Dum­nezeu, şi din pricina acestei bucurii se roagă ca toţi să cu­noască pe Domnul prin Duhul Sfânt Care dă mărturie lim­pede sufletului de mântuirea lui.

„Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce-L caută pe Dumnezeu” [Ps 13, 2].

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”- siluanathonitul.wordpress.com

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie