Dupa promulgarea Legii Antilegionare, urmeaza Legea Big Brother

Senatul a aprobat, luni, propunerea legislativă de modificare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

Astfel noua Lege Big Brother a trecut fără probleme de Senat cu 91 de voturi şi trei împotrivă, urmând ca aceasta să ajungă în dezbaterea Camerei Deputaţilor, informează Digi24.

Actul normativ prevede că firmele de comunicaţii au obligaţia să păstreze timp de trei ani de zile datele de trafic ale abonaţilor sau utilizatorilor. Însă instituţiile cu rol în apărare şi siguranţă naţională nu pot avea acces la aceste date decât cu aprobarea unui judecător.

„La solicitarea instanțelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului și furnizorii de rețele publice de comunicații electronice pun la dispoziția acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului și datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecția datelor cu caracter personal”, prevede propunerea legislativă.

De asemenea, inițiativa stipulează că „solicitările privind datele (…) formulate de către organele de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale sunt supuse dispozițiilor art. 14, 15, 17-23 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României”, cererile, respectiv răspunsurile, dacă sunt transmise în format electronic, urmând să aibă semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

Aceste solicitări se procesează în condiții de confidențialitate. – activenews.ro

In ultimul timp constitutia tarii este practic calcata in picioare.

Dupa legea antilegionara, si impunerea primirii de imigranti de catre UE, amble actiuni total neconstitutionale, iata ca pana la urma si legea big brother, care a fost deja respinsa de doua ori de curtea constitutionala, pare sa prinda de aceasta contur.

Mai de mult am pus eu si o intrebare, cred eu logica vis-a-vis de utilitatea aceste legi, in afara de controlul total care ni se pregateste:

O intrebare de bun simt in legatura cu legea Big Brother

Dar in tara asta, cainii latra, carvana trece…

Publicitate

Comentariu de la cititori. O serie de evenimente ciudate care se vor petrece in luna Septembrie

Iata ce e-mail ne semnaleaza cititorul Cristian ca a primit, referitor la o serie de evenimente care se vor petrece in luna Septembrie. Nu stiu daca au vreo legatura sau o semnificatie aparte, dar, sunt cel putin interesante.

Comentariu la articolul: Situație de urgență totală! Marea criză globală a început!

pe scurt Septembrie 2015

Septembrie 13-eclipsa partiala de soare
Sept.14-evreii vor suna din trambite si vor aniversa 6000 de ani de la Adam si Eva
Sept 14 feast of Rosh Hashanah
Sept 14- va fi declarat anul 2015 Ano Luciest- sau Anul luciferic sau Anul Luminii
Sept 14 – prima zi de tranzactii la bursa dupe Shemitha( al 7-lea an)-probabil cu cadere la bursa
Sept 15- a 70-a aniversare a antiunilor unite(jubileul NATO)
Sept 15- ziua independentei Spaniei
Sept 15 -NATO vrea sa faca ziua independentei Palestinei si sa declare Palestina stat independent de sine statator.
Sept 16- Madona concert cu tema: Desecration of the Bride and the comming of folling angels( profanarea Bisericii si venirea ingerilor cazuti
Sept 17- Federal Reserve-sedinta pt ridicarea plafonului de imprumut si a dobanzilor
Sept 17-Ziua constitutiei
Sept 18- Ziua nationala a rugaciunii si a pocaintei – Idaho
Sept 18- data limita stabilita pt finalizarea acordului nuclear SUA- Iran
Sept 21- ziua in care musulmanii pleaca la Mecca
Sept 21- ziua internationala a Pacii-se va dicuta despre Pace si Securitate al sedinta NATO
Sept 22- musulmanii sarbatoresc ziua lui Arafat
Sept 23- ultima zi de vara
Sept 23- al 70-lea Jubileu a lui Israel
Sept 23 Yom Kippur carfe are loc in feast day anul asta
Sep 23- Papa de la Roma vine la casa alba in premiera sa vorbeasca cu presedintele si sa se tina tratative vizavi de nasterea noii ordini mondiale.
Sept 23 – e a 266 zi din an.Toti ginecologii stiu ca 266 zile e gestatia omului in pantece.Practic papa vine in ziua 266 sa asiteste si sa vorbeasca despre noul bebe nascut.Noua ordine mondiala.
Sept 23-Acceleratorul de partiocule din Geneva C.E.R.N. va fi pornit din nou dupa o lunga pauza.Ultima data cand a functionat a avut loc cutremurul din Japonia si s-au format 3 aratari cudate in cer deasupra Norvegiei, Australiei si Rusiei.Anintesc ca in incinta cern, chiar la intrare este pusa statuia lui Sheba, care era dumnezeul(deavolul) distrugerii.Tol la C>E>R>N pe cladire srie 6 6 6.Ce sa caute zeul distrugerii si 6 6 6 la o lucrare stiintifica daca asta e tinta lor?
Pe langa ceea ce cunostem specialisti care lucreaza la CERN au afirmat ca o alta tinta a lor este sa” tap into spiritual word with this Monstrous device”-adica sa intre si sa detecteze lumi spitituale cu aceasta masinarie monstruoasa.
Sept 23- ziua cea mai probabila in care s-a nascut Mantuitorul.Data de 25 Dec fiind adoptata ulterior si pusa in locul Saturnaliilor(sarbatoare pagana, satanica, la care inchinatorii nu se rugau la Dumnezeu ci la brad, si al caror simbol era bradul si , in acea data brazii erau adusi in casele oamenilor care sarbatoreau Saturnaliile si puneau lumini la geamuri seara ca simbol ca si ei sunt angrenat in a sarbatorii acea sarbatoare pagana.)Patorii isi pasteau turmele, data de 25 sept nu se face asta in Sirael.
Sept 24- CERN merge la putere maxima.Cern a fost construit exact pe locatia unde a fost templul lui Apoleon si care se zicea ca era o poarta demonica unde vrajitorii lui Apoleon aveau acces la el.CERN urmareste sa deschida o astfel de poarta si a fost facul sub directionare si influenta demonica.
Sept 25 Madona Are concert la Philadelphia cu aceeasi tema-“profanarea miresei si as venirea ingerilor cazuti”. In ziua urmatoare Papa va fi in acelasi loc sa se adreseze multimii.
Sept 25 Madona are acelasi concert in New York si apoi Papa va merge in celasi loc sa se adreseze multimii.Catolicii se inchina la MAdona si asa numesc pe MAria.MAdona de azi si-a pus ea asa numele si e o Madona falsa ce are rod de premergatoare Papei se pare.Ultimele ei concerte au fost foarte demonici, oameni imbracti in negru cu coarne, simboluri satanice ca si triunghiul cu ochiul, 666, trasnetul piramida cu capsula lipsa, s.a.m.d
Sept 28 Luna sangerie si e si Feast of Tabernacles

anul acesta avem tetrad.Alte tetrade inistoria israelului au fost doar in anii care urmeaza si au fost evenimente ce au marcat viata lui Israel
1493-tetrad(evreii alungati), 1948 Tetrad, 1967 -1968Tetrad, 2015-2016 tetrad.

Am atasat imaginea de la CERN cu zeul distrugerii la intrare si cu 6 6 6 suprapus scris pe cladirea CERN
http://design-and-determination.com/images/cern-shiva.jpg

http://bruleparlesillumines.e-monsite.com/medias/images/cern-logo-decompose-666.jpg

Ce e clar? ca se vrea instaurarea noii ordini mondiale dupa sept 23, crearea unui haos mondial din care ei “salvatorii planetei” sa faca ordinea noua mondiala.
Iisus cand va venii nu stie nimeni.Acestea sunt planuri umane+demonice pe care omul le face dar ziua de maine Dumnezeu stie daca le-o ingaduie.
Prin incercari biserica se intareste si se apropie de Dumnezeu mai tare.
Noi nu trebuie sa ne temem si nici sa credem ca cine stie ce asteroid va lovii pamantul pt ca Dumnezeu e in control.
Noi sa ne pocaim azi si sa nu ne ingrijoram.

Urmariti va rog si:

Misterul datei de 23 Septembrie. De ce tot apare 9/23 peste tot?

VIDEO. „Refugiați” care înjură si aruncă cu pietre într-o gară din Ungaria. Adevărul despre așa zișii emigranți

În timp ce mass-media i-a descris pe imigranți ca fiind familii disperate și copii în căutarea siguranței, refugiații din clipul următor sunt aproape toti tineri – doar câteva familii si câtiva copii.

Clipul prezintă bărbați alergand catre un tren, aruncand in acelasi timp cu pietre și strigand insulte profane.

Așa cum am raportat mai devreme, un alt film arată imigranti în Budapesta scandând „Allahu Akbar” și „F ** k you”, în timp ce cauta sa se angajeaze în lupte cu poliția.

Ungaria a fost criticată de către alți politicieni europeni, pentru refuzul de a accepta, ceea ce se consideră a fi partea sa de imigranți.

Premierul Ungariei Viktor Orban a insistat în mod repetat că țara sa are dreptul de a proteja tradițiile creștine si de a nu permite ca un număr mare de musulmani să se stabilească în țară.

„Nu trebuie să uităm că oamenii care vin aici au crescut într-o religie diferită și reprezintă o cultură complet diferită. Cei mai multi nu sunt creștini, ci musulmani …. Aceasta este o chestine importantă, pentru că Europa și cultura europeană au rădăcini creștine „, scria el.

Cum rapoarta publicatia Sydney Morning Herald, 90% dintre imigranții care sosesc, pretind a fi sirieni, cu toate ca nu au nici un document pentru a o dovedi.

The New York Times a citat un imigrant sirian real, care s-a plâns că pakistanezii cat și alții, isi arunca actele de identitate dandu-se mai apoi sirieni, pentru a putea beneficia de tratament preferențial.

„Eu sunt sirian”, a declarat Taha Shaben, un tanar în vârstă de 28 de ani. „Un sirian adevarat. Aici, avem pakistanezi, afgani, irakieni, și toti acestia isi arunca documentele și se pretinde a fi sirieni … .toti sunt acum sirieni. Este o mare problemă.”

Adevarul despre Criza imigrantilor!

Urmariti va rog si:

Efectele implementarii „DEMOCRATIEI” in lume, de către mama America

Undeva, în lumea largă, dincolo de mări și țări, trăiește mama democrației. S-au adunat decenii de când ea, generoasă, colindă fără de odihnă mapamondul. Motivul? Să-și lepede progeniturile exact în locurile unde, crede ea, ar fi nevoie de democrație. Doar că, fără de greș, într-un mod ce ar părea ciudat credulilor, puii săi au adus numai nenorocire. Asasinate, revoluții ce au răsturnat ordinea de drept, imense tragedii umane, colaps economic și războaie civile (sau mai puțin civile) devastatoare. Orice, mai puțin democrație veritabilă.

Irak, Egipt, Tunisia, Libia, Afganistan, Siria, Somalia, Yemen, țări europene ori central și sud-americane au fost, pe rând sau concomitent, primitoare ale copiilor donați, în marea sa generozitate, de mama democrației.

Luându-ne curaj, să vedem mai concret ce se întâmplă în țările unde născătoarea de democrații și-a ”plantat” recent odraslele. Să privim cu ochii larg deschiși și fără prejudecăți urmările  acestor ”faceri de bine” dureroase, însoțite de cele mai multe ori de miros de praf de pușcă și, ca întotdeauna în cazul nașterii, de sângerări masive. Fiindcă, nu-i așa, nu s-a inventat încă nașterea fără dureri…

Vă voi prezenta numai câteva  dintre comentariile care inundă imensitatea spațiului virtual, destăinuiri ale martorilor oculari ori a unor analiști lucizi. Și, păstrându-mi modestia, subliniez că nu am nici o contribuție asupra modului în care, mai jos, faptele sunt desenate.

”Irak. Ce se întâmplă dacă eşti creştin în Irak? Mori. Situaţia a scăpat de sub control în acest stat din Orientului Mijlociu, unde zeci de mii de oameni suferă, sunt ucişi, iar alţii trăiesc zilnic un adevărat calvar. Jihadiştii vor să omoare toţi creştinii din oraşul Mosul. Că a e vorba de copii sau femei, majoritatea sunt ucişi în chinuri groaznice. Cazurile lor te fac să plângi. Mulţi copii au fost împuşcaţi în cap cu sânge rece, iar femeile dezbrăcate, violate şi decapitate. Aceeaşi soartă au avut-o şi câţiva copii cu vârste de 2-4 ani…  “Circa 500 de persoane au fost ucise, unele victime fiind îngropate de vii, inclusiv femei şi copii. Alte circa 300 de femei au fost luate în sclavie”, a declarat Mohammed Shia al-Sudani, ministrul irakian pentru Drepturile Omului.” Estimarea recentă a numărul morților din Irak, la 12 ani după ce democrația adusă aici cu bombardierele a ”născut” în dureri, este 1.000.000!

În Egipt, Tunisia şi Libia, revoluţiile nu numai că au provocat haos politic, ci şi un dezastru economic şi social, scriu „Le Point” şi „Slate.fr”, recunoscând astfel un adevăr pe care mulţi analişti l-au spus la vremea respectivă, în timp ce o bună parte a presei vestice avea timp doar să preamărească aşa-zisele virtuţi ale acelor schimbări. „Este mai rău ca înainte”. De la Cairo la Tunis ori Tripoli, în case confortabile sau cartierele mizere, propoziţia de mai înainte revine ca o litanie a durerii. Primăvara arabă a adus nu numai un mare haos politic; creşterea economică e slabă, deficitul – în cădere accentuată, depreciere monetară, turism în bernă, şomaj în creştere, săracii – tot mai săraci, clasele mijlocii – blocate în timp ce mizeria progresează”

 ”În TUNISIA, adoptarea unei Constituţii luminate a fost o ştire bună. Fraţii Musulmani au fost obligaţi să accepte azi ceea ce refuzau ieri. Dar acest câştig democratic nu poate oculta starea reală a ţării. Clasa mijlocie, care reprezintă jumătate din populaţie, dispune de un venit mediu de 800 de dinari, circa 350 de euro. Şomajul atinge cel puţin 16%. Minimum 100.000 de locuri de muncă trebuie create în fiecare an pentru a absorbi numărul de tineri ce sosesc pe piaţa muncii, dar lucrurile sunt departe de a fi astfel. Turismul este sever atins, industria, îndeosebi cea textilă, este afectată de dezordini şi lovită de criza din Europa.”

În EGIPT este şi mai rău. Mareşalul Abdel Fattah al-Sissi şi armata controlează puterea după ce l-au răsturnat pe Mohamed Morsi şi au zdrobit Fraţii Musulmani, dar economia mege în jos. Se apreciază că revoluţia a costat deja ţara 7,5 miliarde dolari. Salariile au scăzut cu 11%, iar preţurile bunurilor alimentare de bază au crescut cu 10%. Un sfert dintre egipteni trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi. Rezervele de schimb au ajuns la două treimi. Turismul, care asigura 12% din PIB, este în bernă…. În ce-i priveşte, investitorii străini sunt mai puţin importanţi decât în deceniul 2000-2010.”

 ”În LIBIA, climatul este apocaliptic. Din iulie 2013, miliţiile blochează trei porturi petroliere din Est. Producţia de ţiţei brut, care asigura 96% din reţetele de export ale ţării, a coborât de la 1,5 milioane de barili pe zi la 250.000. Ca urmare, în şase luni de zile nu s-au mai încasat nouă miliarde de dolari. La 4 februarie a.c (2014,nn), premierul Ali Zeidan a afirmat că a ordonat armatei să preia controlul situaţiei. Viitorul va dovedi dacă aceste declaraţii marţiale au avut efect. Grupurile foarte bine înarmate care blochează porturile reclamă o autonomie mărită pentru provincia Cyrenaica, dar şi împărţirea câştigurilor de pe urma exploatării petrolului. La acestea se adaugă grupurile jihadiste care acţionează în Fezzan, în Sud, şi roiesc în toată zona. De fapt, ţara este împărţită azi în cinci zone controlate de miliţii constituite din elemente tribale, în timp ce autorităţile centrale încă încearcă să adopte o Constituţie şi să impună o singură autoritate militară.”

 ”Siria. Peste 210.000 de oameni au fost ucişi, iar jumătate din populaţia ţării nevoită să se refugieze din calea luptelor, determinând organizaţii în domeniul drepturilor omului să acuze comunitatea internaţională de “abandonarea Siriei”. Ţara a fost împărţită în bucăţi între forţele guvernamentale, grupări jihadiste, luptători kurzi şi restul rebelilor nejihadişti. Eforturile diplomatice sunt blocate, după ce două runde de negocieri de pace nu au condus la niciun progres şi după eşecul unei propuneri de armistiţiu la Alep. Reprimarea guvernamentală feroce asupra demonstraţiilor, de la originea conflictului, a fost cea care a condus la militarizarea acestuia şi transformarea lui într-un război pe mai multe fronturi. Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) apreciază că Siria este în prezent “cea mai importantă urgenţă umanitară”. Aproximativ patru milioane de persoane au fugit în străinătate, dintre care peste un milion în Libanul vecin. În ţară, peste şapte milioane de persoane au fost deplasate, iar potrivit ONU peste 60% din populaţie trăieşte, în prezent, în sărăcie. Infrastructura ţării a fost decimată, moneda este în cădere liberă, iar unii economişti afirmă că ţara a fost aruncată cu aproximativ 30 de ani în urmă din punct de vedere economic. ONG-uri cu activitate în domeniul drepturilor omului au documentat încălcări grave. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul la Londra, a anunţat săptămâna aceasta că aproximativ 13.000 de persoane au fost torturate până la moarte, în detenţie, de către Guvern, de la începutul conflictului.”

 Am putea continua. Dorința de a păstra caracterul citibil al scrierii prin ocuparea unui spațiu rezonabil nu-mi permite să exemplific acum și situațiile, pe care sigur le cunoașteți, din Afganistan, Yemen etc.

Intenționat, am lăsat la urmă Ucraina. Mama democrației este din nou gravidă și, se pare, s-a hotărât să nască la Kiev. Nașterea fiind în curs! Dintre pulpele larg deschise, puiul democrației iese cu fundul înainte. Drept urmare, extragerea sa din uterul ultra democratic este însoțită de colapsul economic al țării gazdă, de gemetele populației măcelărite, de zăngănitul armelor și de exploziile obuzelor lansate frenetic în numele său. Nimic nou.

Post scriptum:  De prea multe ori, sub steagul fals al apărării democrației, state puternice, considerate adevărate mame ale democrației, au intervenit  brutal în viața socială a unor țări și au răspândit moarte, distrugere, durere și groază. Nu ne putem face că nu vedem. Cu atât mai mult, nu trebuie să ne prefacem că nu înțelegem adevăratul lor scop. Pentru că am deveni părtași la aceste tragedii. Pentru că, închizând ochii și ascunzând adevărul, putem fi și noi oricând (dacă nu suntem deja) victime ale acestui comportament criminal de democratic. – teopal.ro

Pentru o imagine si mai clara, urmariti va rog si:

Si inca o poza interesanta:

Irak-ul inainte si dupa venirea Americanilor

Si acestea sunt doar cateva exemple, pentru ca peste tot pe unde au intrat americanii, s-a ales praful si pulberea.