Alte MILIOANE de IMIGRANTI sunt pe drum sau se afla deja la portile Uniunii Europene? Haosul general ameninta sa cuprinda intreaga planeta!

Se pare că la ceea ce asistăm acum este doar o simplă furtună. Adevăratul uragan este încă pe drum, n-a ajuns la porțile noastre. Europa este invadată de imigranți musulmani care nu dau doi bani pe regulamentele europene în materia solicitării de azil, însă cifrele îngrijorătoare sunt legate de ceea ce se va întâmpla în continuare.

Momentan, 2 milioane de imigranți din Siria sunt găzduiți de Turcia, iar peste 1 milion se află în Liban. Împreună cu sirienii aflați în Egipt și alte țări din zonă, numărul imigranților care se îndreaptă spre Europa este de 4.088.000 potrivit datelor oficiale ale Națiunilor Unite.

Subliniem că aici vorbim doar despre sirieni, însă printre persoanele care au ajuns în Ungaria, Grecia, Italia, Austria, Serbia, Bulgaria și Macedonia se află și cetățeni din Eritrea, Afganistan etc.

Potrivit datelor oficiale, alți 7,6 milioane de sirieni se află pe drumuri în Siria și cel mai probabil vor lua și ei drumul Turciei.

America cere Uniunii Europene să ofere găzduire imigranților musulmani, SUA arătând că a oferit în zonă ajutoare financiare substanțiale, care se ridică la câteva miliarde de dolari.

Planurile și cotele de imigranți repartizate țărilor din UE se schimbă și se vor schimba de la o săptămână la alta. Și nu în jos… – comisarul.ro

Premierul ungar, Viktor Orban: „Nu sunt 150.000 (de imigranti sositi) pe care unii vor sa-i imparta pe cote, nu sunt 500.000, numar pe care l-am auzit la Bruxelles, ci milioane, apoi zeci de milioane”

Premierul ungar, Viktor Orban, a afirmat sambata ca Ungaria va desfasura forte de politie de-a lungul frontierei sale sudice dupa 15 septembrie, pentru a stavili afluxul de imigranti, si va trimite si armata daca Parlamentul aproba o propunere guvernamentala.

„Vor veni mari schimbari dupa 15 septembrie si vom pune granitele sub control pas cu pas”, a declarat Orban intr-o conferinta de presa, relateaza agentia Reuters.

„Vom trimite politia, apoi, daca vom obtine aprobarea Parlamentului, vom desfasura armata”, a adaugat premierul ungar.

„Nu sunt 150.000 (de imigranti sositi) pe care unii vor sa-i imparta pe cote, nu sunt 500.000, numar pe care l-am auzit la Bruxelles, ci milioane, apoi zeci de milioane, deoarece afluxul de imigranti este fara sfarsit”, a afirmat Orban.

Tot sambata, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a spus ca transportul solicitantilor de azil neinregistrati din Ungaria spre frontiera austriaca arata esecul politicii UE privind migratia. Dupa zile de proteste si haos, guvernul a pus vineri seara la dispozitie zeci de autobuze pentru a transporta imigranti din capitala Budapesta pana la granita cu Austria.

„Ceea ce s-a intamplat este consecinta esecului politicii Uniunii Europene privind migratia si a afirmatiilor iresponsabile ale unor politicieni europeni”, a declarat Szijjarto la sosirea la Luxemburg pentru o reuniune a ministrilor de Externe din UE pentru a discuta despre criza imigrantilor. – ziare.com

Americanii dupa ce au provocat toata criza imigrantilor, acum cer Uniunii Europene sa-i primeasca, ce convenabil pentru ei!

Dar totul este aranjat, facut dupa o agenda foarte bine intocmita, care vizeaza intreaga planeta:

Haos general in Europa datorita imposibilitatii de a contrala milioanele de imigranti musulmani.

In SUA avem parte de asemnea de conflicte interetnice, sociale, cat si datorate saraciei accentuate care cuprinde tara tot mai rapid. Iar odata cu noua criza economica, haosul total va fi la el acasa.

ISIS-ul sustinut de NATO isi face de cap in mai tot Orientul Mijlociu

Tensiunile intre China si SUA cresc de la o zi la alta datorita crizei datoriilor.

De asemenea relatiile dintre SUA si Rusia sunt mai rele ca oricand, ceea ce face sa avem astazi parte de un razboi rece care se desfasoara pe mai multe planuri.

Ca sa nu mai amintesc de somajul ridicat din mai toate tarile lumii, de guvernele corupte, protestele repetate in toate colturile lumii, crearea de noi legi care ingradesc libertatile umane.

Cum spuneam, toate aceste dezastre urmeaza un plan bine gandit, care au ca final impunerea Noii Ordini Mondiale, exact cum avertiza papusarul Henry Kissinger:

“Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea (referindu-se la protestele din 1991). Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa, fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial. “

Publicitate

3 gânduri despre &8222;Alte MILIOANE de IMIGRANTI sunt pe drum sau se afla deja la portile Uniunii Europene? Haosul general ameninta sa cuprinda intreaga planeta!&8221;

  1. A gresit cand a spus ca omul se teme de necunoscut. Omul crestin nu se teme de nimic in afara de Dumnezeu. Omul necrestin, normal ca se teme de necunoscut, ca e gol de Dumnezeu si nu are harul care sa-i acopere frica.

  2. Poate va da Dumnezeu niste ierni polare cu minus 30 de grade si vor degera de frig toti africanii si musulmanii crescuti in „cuptor”, iar atunci vor pleca in tarile lor .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s