Studiu despre Masonerie a unui fost mason devenit Mitropolit

Studiul de față reprezintă un extras din cartea Teologia luptătoare (1941), de Irineu Mihălcescu, fost francmason în tinereţe, înainte de a deveni preot. Acest fapt întărește veridicitatea celor relatate mai jos și arată totala antinomie între Ortodoxie și masonerie, ceea ce ar trebui să determine pe orice credincios să combată cu orice ocazie această mișcare antihristică, cât și delimitarea de orice persoană – cleric sau mirean – care face parte din structurile masoneriei. Retrăgându-se apoi din francmasonerie după ce şi-a dat seama de adevarata ei faţă, şi scriind împotriva ei, mitropolitul Mihălcescu a devenit ţinta urii francmasonilor, care l-au ucis prin otrăvire văzând în el un trădător periculos.

mitr. Irineu Mihalcescu

FRANCMASONERIA
Cuvîntul “francmason” înseamnă zidar liber, iar francmasoneria sau masoneria este o societate secretă, care poartă acest nume, pentru că în organizaţia şi ritualul ei se serveşte de unelte de care se folosesc zidarii, bunăoară: de mistrie, echer, ciocan, dreptar, compas etc. , pe care le interpretează în chip simbolic şi împarte pe membrii ei în grade sau trepte, cărora le dă numele de : ucenici, lucrători sau maeştrii. Îndreptăţirea acestei numiri o întemeiază scribii francmasoni în două feluri: Unii susţin că francmasoneria îşi trage originea de la Hiram, arhitectul temlpului lui Solomon. Numirea de Iachim şi Boaz a celor două coloane din templul masonic, cum se numeau şi coloanele din faţa templului lui Solomon, legenda care circulă printre francmasoni şi se predă ucenicilorla primirea în loja, că adică Hiram a fost ucis de trei ucenici zidari, pentru că el nu a vrut să le spună şi lor cuvântul de ordine al maeştrilor precum şi simbolismul unora din ritualurile masonice, ar fi dovada de necontestat, că aceasta este obîrşia adevărată a francmasoneriei şi că ea era organizată atunci, pe vremea lui Solomon, aproape la fel ca astăzi. Dar, chiar francmasoni mai luminaţi recunosc, că această legendă nu era cunoscută în cercurile lor înainte de veacul XVIII, ţi că s-a născocit – după toată probabilitatea – spre a se da mai mare însemnătate şi mai mult fast noului înfiinţat grad de maestru. Alţii susţin că obîrşia francmasoneriei s-ar trage de la aşa-zişii zidari liberi ori cioplitori de pietre ornamentale şi constructori ai domurilor monumentale din evul mediu, dar e fapt nediscutat că aceşti zidari nu aveau nimic din organizarea francmasoneriei propriu-zise.simboluri masonice

Cît despre părerile că francmasoneria ar fi aşa de veche ca şi omenirea şi că deci Adam sau chiar Dumnezeu ar fi cel dintîi mason, sau că ea şi-ar avea obîrşia în misterele religiei grecilor şi egiptenilor, sau în ordinul templierilor sau al crucii trandafirii(roză) etc. , acestea nu pot justifica întru nimic numele de francmason, nici întrebuinţarea uneltelor masonice în francmasonerie. Obîrşia sigură a francmasoneriei datează din 1717 şi ţara în care s-a organizat întîia oara este Anglia. De la introducerea reformei religioase scăzute şi în Anglia, ca şi în alte ţări, zeul credincioşilor şi al comunităţilor pentru înalţarea de monumentale biserici. Aceasta a avut ca urmare decăderea breslei zidarilor liberi, care nu mai găseau de lucru decît prea puţin. În aceste împrejurări critice pentru ei, Teofil Desguliers, perdicatorul reformat al Curţii regale, predicatorul James Anderson şi arheologul George Payne, îşi propuseră să dea breslei zidarilor liberi altă menire şi anume: zidirea unui templu spiritual în inima omului prin cultivarea a ceaa ce este „bun, nobil şi frumos”, cu alte cuvinte o moralitate fără religie, deci atee şi întemeiată numai pe raţiune. Patru societăţi de zidari liberi se întruniseră în ziua de 24 iunie 1717, într-un restaurant din Londra, unde puseră bazele societăţii ”of free Stanes Masons” şi consimţiră să urmarească scopul propus de cei trei bărbaţi. Aceasta a fost ziua întemeierii francmasoneriei albastre sau englezeşti, ori începutul lojelor Sfîntului Ioan, cum s-a mai numit ea în amintirea Sfîntului Ioan Botezătorul, a cărui naştere se serbează în ziua de 24 iunie. Ideile masonice au prins repede şi s-au răspîndit cu iuţeală în toate ţările din apusul Europei cîştigînd un mare număr de membrii îndeosebi din pătura cultă a societăţii şi chiar dintre capetele încoronate. Francmasoneria s-a schimbat însă la faţă şi a luat îndată înfăţişări diferite, urmărind alte scopuri, datorită elementului jidovesc care a pătruns în ea cu duiumul şi a aservit-o intereselor lui naţionale. Într-adevăr , evreii, care au pus stăpînirea în toate ţările pe finanţe, industrie, comerţ, presă etc. , nu puteau lăsa să le scape din mînă un instrument de dominaţie aşa de minunat cum avea să fie masoneria încăpută pe mîinile lor.

Otrava ateista din însuşi embrionul masonic trebuia înteţită şi exploatată în profitul iudaismului. Se amestecă deci, în înăcritul aluat al francmasoneriei principii disolvante din Talmud, din Cabală şi din magie, se dădu simboalelor cultului altă interpretare adecvată noilor scopuri puse mişcării masonice, se introduseră ca termeni de exprimare cuvinte jidoveşti şi francmasoneria fu transformată în curînd în Sinagoga Satanii. Nu numai că se diforma cu totul francmasoneria originală, destul de hibridă de la primele ei începuturi, ci s-au înfiinţat o puzderie de noi şi felurite genuri de masonerie de către isteţii urmaşi ai lui Iuda. Astfel, în anul 1756, evreul Ştefan Morin puse în ordine cele 25 de grade ale masoneriei templierilor şi le introduse din America, unde alţi evrei masoni, ca să poarte venituri mai mari lojelor, le ridicaseră la 33, cum au rămas pînă astăzi. Un alt evreu, celebrul excroc Iosef Balsamo, cunoscut sub numele de Cagliostro(† 1795) a înfiinţat francmasoneria coptică, cu 90 de grade, şi a primit în loji şi femei. Alţi trei evrei, fraţii Bedarride din Avignon, au înfiinţat francmasoneria numită Misraim, tot cu 90 de gradeşi cu idei cabalistice şi cu totul bizare. Amestecul şi rolul jidovimii în masonerie se vede şi din aceea că fruntea lojelor din toată lumea stau evrei şi numărul cel mai mare al membrilor lor îl formează jidovimea. După obîrşie, francmasoneria nu este, dar, ceva care să impună prin vechimea sa, iar trecutul ei este pătat de crimă şi sînge. În ţările catolice şi mai cu osebire în Franţa, francmasoneria a luptat cu orice fel de arme împotriva Bisericii şi a monarhiei. Enciclopediştii şi mai toţi făuritorii şi capii marii revoluţii au fost francmasoni. Intrigile pe care ei le-au ţesut, calomniile pe care le-au pus în circulaţie şi în genere mijloacele de care s-au servit, ca să doboare pe Maria Antoaneta, vor rămîne totdeauna o pată neştearsă pe numele de francmason.
În revoluţiile franceze din 1848 şi 1870 francmasonii şi-au avut partea lor, iar dezastrul Franţei în actualul război se datorează în întregime comunismului, care este opera masoneriei. Revoluţiile care au desfiinţat monarhia şi au proclamat republica în Portugalia, în Rusia şi în Spania, sunt tot opera francmasoneriei şi, după socotinţa unor istorici, niciuna din revoluţiile care s-au produs de la veacul al XVIII încoace nu s-a făcut fără amestecul criminal al lojelor masonice.

Organizarea francmasoneriei variază puţin de la un fel de masoneria la altul şi de la o ţară la alta. În esenţă, ea se reduce la urmatoarele: Unităţile în care sunt grupaţi membrii se numesc loji. Ceea ce sunt cluburile pentru partidele politice, sunt lojile pentru masoni. În fruntea fiecărei loji stă un venerabil, ajutat de un consiliu. Mai multe loji formează o mare lojă, condusă de un mare maestru, inconjurat de venerabilii lojilor componente.

initiere mason erie

Intrarea în francmasonerie se face prin primirea novicelui în lojă cu un anume ceremonial, sau în termeni masonici, potrivit ritualului. Novicele este introdus în încăperea numită templu, legat la ochi şi numai după ce i se pun diferite întrebări, este dezlegat, ca semn că, intrînd în lojă, a trecut din întuneric la lumină. Aici se observă mai întîi un tablou care înfăţişează cerul înstelat, un glob pămîntesc, un ghiveci cu o floare, un craniu omenesc, o carte deschisă, un dreptar şi un compas. După interpretarea masonică, aceste lucruri ar avea următoarea semnificaţie: Cerul, pămîntul cu floarea şi craniul simbolizează natura de deasupra, dimprejurul şi dedesubtul nostru şi formează toate la un loc primul izvor al cunoaşterii omeneşti. Cartea, care uneori este Biblia, simbolizează ştiinţa. Dar pentru că ştiinţa din cărţi e lucru mort, se pune în mîna novicelui un dreptar şi un compas, care simbolizează ştiinţa vie, a vieţii sociale şi anume: dreptarul are să slujească la măsurarea dreptăţii, iar compasul la întinderea iubirii de oameni a noului francmason. George-Roncea-mason de MaltaDupă ce mai săvîrşesc unele acte simbolice şi se pun la probe ciudate, ca să se vadă dacă are curaj şi e statornic în hotărîrea sa de a intra în francmasonerie, novicele depune jurămîntul de credinţă în masonerie, şi e proclamat membru al lojii. Ritualul acesta şi simbolismul lucrurilor şi actelor din care el constă variază la primirea celor două grade ale francmasoneriei albastre, de lucrător şi maestru, se complică şi se schimbă cu totul la gradele superioare, în special la primirea gradelor 18 şi 33, spre a corespunde scopului ascuns al francmasoneriei şi mijloacelor cunoscute numai membrilor acestor grade superioare pentru atingerea scopului urmărit de ea şi prin ei.

Ce este francmasoneria?

Căutînd să stabilim semnificaţia cuvintelor “francmason şi francmasonerie” sau “mason şi masonerie”, am zis la începutul capitolului, că franmasoneria este o societate secretă şi am arătat de unde îi vine numele. Dar aceasta nu ne spune nimic despre ceea ce este ea, care-I este fiinţa. “Uniunea masonică – zice o carte de instrucţie pentru francmasoni – este comunitatea nevăzută – mai presus de graniţe, de rasă, de culoare, de naţionalitate, de clase, de stări, intr-un cuvînt de toate deosebirile dinafară dintre oameni, care trece anume chiar peste deosebirile dinăuntru de credinţă religioasă, de confesiune şi de concepţie despre lume – a tuturor personalităţilor din trecut, prezent şi viitor, care s-au străduit pentru înnobilarea lor şi desăvîrşirea omenirii.

Definiţia aceasta este o copie ad-litteram a definiţiei Bisericii creştine, sub formă de comunitate, cu însuşirea specială de nevăzută , cum o infăţişează protestantismul. Aceasta o accentuează şi mai bine aceeaşi carte de intrucţie masonică prin cuvintele: “Conştiinţa curat masonică se vădeşte, indifferent de semnele din afară de recunoaştere dintre membrii lojilor, numai prin faptele morale izvorîte din dragostea de oameni, fapte care sunt commune tuturor oamenilor nobili, fie că se numesc, ori nu, francmasoni.

Întocmai cum Biserica creştină vorbeşte de o “comuniune a sfinţilor“ şi înţelege prin ea societatea nevăzută, curat spiritual, care se întinde şi dincolo de moarte, a tuturor pioşilor care stau în slujba Dumnezeirii , ceea ce constitiuie cel mai mare merit al lor, tot astfel şi francmasoneria recunoaşte comunitatea nevăzută a tuturor celor ce voiesc binele, mai presus de orice graniţă de spaţiu şi de timp. Veşnic, adică avînd putere din cel mai cărunt trecut, în timpul de faţă şi în cel mai îndepărtat viitor, este numai binele moral. Binele insă, indeplinească-se în ascuns, pe nevăzute, aşa ca să nu ştie stînga ce face dreapta. Dacă francmasoneria ar fi ceea ce rezultă din aceste două citate, ar însemna că ea este o societate filantropică, de o impunătoare înălţime morală, avînd numai neajunsul de care suferă orice morală, care nu se altoieşte pe religie, adică de a nu-şi putea ajunge şi împlini scopul urmărit, oricît ar fi el de sublime…dar francmasoneria este cu totul altceva decît ceea ce crede instrucţiunea masonică ca ne infăţişează. Mai întîi, pentru ce este secretă masoneria, pentru ce nu lucrează la lumina zilei, dacă nu are nimic în ascuns, dacă nu urmăreşte alt scop şi nu se serveşte de alte mijloace decît de cele mărturisite, care n-au pentru ce să fie tăinuite? Apoi, neţinînd seamă de deosebirile dinafară dintre oameni, de: graniţe, rasă, culoare, naţionalitate, clase şi stări, francmasoneria pretinde că lucrează pentru întronarea în lume a celor trei principia ale marii revoluţii franceze : libertate, egalitate şi fraternitate şi că în activitatea ei dă dovadă de cea mai largă toleranţă, …dar iată, după propria lor mărturie, ce sunt libertatea, egalitatea şi fraternitatea masonice: “Libertate. Arma atotputernică , cu care noi am răsturnat lumea , înseamnă independenţa fără margini şi fără restricţii, sustragere de la orice autoritate, înseamnă libertatea spiritului, care nu poate fi stînjenită de nici o revelaţie, înseamnă independenţa voinţei, care nu se supune niciunei puteri, care nu recunoaşte nici rege nici Dumnezeu…Cu ajutorul libertăţii, ca pîrghie, şi al pasiunilor omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom răsturna pentru totdeauna pe regi şi pe preoţi, aceşti duşmani neînduplecaţi ai neamului omenesc, mai funeşti pentru omenire decît tigrii pentru celelalte animale. “ Iată-i pe francmasoni proclamîndu-se, pe temeiul principiului de libertate, anarhişti şi atei, duşmani neîmpăcaţi ai monarhiei şi ai religiei!

intemeietorii Americii - masonerieIată-le toleranţa faţă de convingerile politice şi religioase ale celor ce nu fac parte din lojile lor!
“Egalitate. Instrumentul atotputernic cu care noi am transformat lumea înseamnă: egalizarea proprietăţilor, căci drepturile omului la pămîntul comun, ca cetăţean al unei singure şi aceleiaşi lumi, ca copil al unei singure şi aceleiaşi mame, sunt mai vechi şi mai sacre decît toate contractile şi decît tot dreptul nescris, şi prin urmare aceste drepturi trebuie restabilite, iar contractile trebuie rupte şi dreptul nescris trebuie desfiinţat“. Iată comunismul, sub forma lui cea mai nouă: bolşevismul, justificat şi propovăduit de loji, ca principiu al egalităţii! “Fraternitate. Făgăduinţa atotputernică, cu care noi am stabilit puterea noastră, înseamnă: frăţia în francmasonerie pentru a construi un stat în stat, cu mijloace şi cu funcţiuni independente de stat şi necunoscute statului;frăţia în francmasonerie, pentru a construi un stat deasupra statului, cu o unitate în cosmopolitism, cu o universalitate care face ca francmasoneria să fie superioară statului si să-l conducă;frăţia francmasonerie, pentru a constitui un stat în contra statului, atîta vreme cît vor mai exista armate permanente, care sunt instrumente de apărare, principia parazitare, piedică a oricărei înfrăţiri. Prin ajutorul fraternităţii, ca pîrghie, şi prin urile omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom face să piară pentru totdeauna parazitismul şi represiunea armată, această sumă nepotolită, această groază sălbatică a neamului omenesc“.

Iată proclamată ura împotriva armatei, ca susţinătoare a ordinei de stat, în numele fraternităţii masonice! Următorul jurămînt rezumă şi accentuează cuprinsul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii masonice: “Jur să nu am altă patrie decît patria universal… Jur să combat fără cruţare totdeauna şi pretutindeni: hotarele naţiunilor, hotarele moşiilor, ale caselor şi ale atelierelor, precum şi graniţele familiilor. Jur să pun la contribuţie întreaga mea credinţă pentru triumful nesfîrşit al progresului şi al unităţii universal şi declar că profesez negaţia lui Dumnezeu şi a sufletului“. „Trecerea spre deosebirile dinăuntru de credinţă religioasă şi confesiuni”, trîmbiţată de masonerie ca un act de mare largheţă de suflet din parte-i, ca o binevoitoare îngăduinţă faţă de credinţa religioasă a celor ce bat la uşile hrubelor lor, se schimbă dar, după depunerea jurămîntului de credinţă masonica, în ateism cras, în tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu şi a sufletului. Însăşi formula : „Marele Arhitect al Universului” , sub care pare a se adăposti în loji ideea de Dumnezeu, este o amăgire, o minciună sfruntată, pentru că iniţiaţilor la gradul 25 masonic li se spune răspicat: ”Marele Arhitect al Universului, în onoarea căruia arde tămîia lojilor şi atelierelor , nu este Dumnezeu, ci îngerul luminii, geniul muncii, spiritul focului”. Dar , dacă nu există Dumnezeu şi suflet, nu există , după logica masonică, nici înger, geniu şi spirit, ci aceste expresii sunt vorbe goale, cărora le corespunde nimic real. După alţii, ”Marele Arhitect al Universului” este însăşi francmasoneria, care se intitulează cu emfază şi ”Marea Asociaţie de distrugere universală”. După această interpretare, literele D. G. A. D. U. care reprezintă, pentru profani, iniţialele cuvintelor franţuzeşti:
mentalitate masonica”Du Grand Architect de l`Univers”, sunt pentru francmasoni iniţialele francmasoneriei: ”De la Grande Association Destructive Universelle”. În fine, după concepţia materialistă despre lume a masonismului, dumnezeul masonilor este Natura sau, mai exact, Omul, căci iată mărturisirea ce face un mare mason evreu: ”Cred în eterna Materie-Mamă. . . şi în Om, Fiul ei iubit. . . Carele din Materie s-a zămislit şi din Pămîntul, ce-l susţine şi-l nutreşte, s-a făcut. . . ”. Pentru răspîndirea ateismului în lume, francmasoneria duce o îverşunată luptă făţişă. Războiul lui Dumnezeu!Ură lui Dumnezeu!, a strigat în plin congres internaţional un cunoscut mason, iar un alt mason a zis: ”Infamul este Dumnezeu. Trebuie să zdrobim infamul”. Cum masoneria este organizată de evrei, războiul dus de ea este îndreptat cu îndîrjire speciala împotriva Creştinismului. Dogmă jidovească şi spirit jidovesc, teorie şi realizare, totul este îndreptat împotriva Bisericii Creştine, împotriva ei şi numai împotriva ei şi împotriva Capului ei nevăzut, Iisus Hristos, este strigătul de alarmă al unui eminent scriitor creştin. ”Evangheliile trebuie arse – scrie un rabin -, fiindcă păgînismul este mai puţin periculos pentru credinţa evreiască decît Creştinismul”. Război de moarte Creştinismului!, răcneşte un mason. Trebuie să extirpăm lepra devorantă a Creştinismului, ţipă altul. Va veni vremea – cobeşte un înverşunat mason – cînd crucile şi icoanele vor fi aruncate în foc, potirele şi vasele sfinte schimbate în unelte folositoare, bisericile prefăcute în săli de concert, de teatru, sau de adunări şi, cînd n-ar putea sluji unui asemenea scop, în hambare de grîne şin grajduri de cai. Să nădăjduim că va veni o zi, cînd mulţimea, luminată de astădată, se va minuna, cum de nu s-a săvîrşit încă de mult o asemenea prefacere. Se va face atunci tabula rasa din tovarăşii popimii”. Cobirea s-a împlinit întocmai de bolşevismul rusesc şi de revoluţia spaniolă, şi unul şi alta roade înveninate ale francmasoneriei. Aceeaşi soartă tristă ar fi avut şi Biserica noastră strămoşească, dacă providenialul conducător al statului român, Generalul Antonescu, n-ar fi luat măsurile de stîrpire a masoneriei din ţară şi dacă n-ar fi pornit războiul de nimicire al bolevismului muscălesc. În alte ţări, ca : Germania, Italia, Spania, Ungaria, Bulgaria, Turcia şi Japonia, francmasoneria a fost, asemenea, mai de demult sau mai decurînd, proscrisă şi lumea va fi tămăduită de virusul bestiei masonice.

NOTE
1. – Vezi articolul: Din trecutul francmasoneriei de Preot I. Mihălcescu, publicată în revista Biserica Ortodoxă Română, anul XLI (1923) , seria II, No. 12, pagina 891.
2. – Ideea că Adam sau Însuşi Dumnezeu ar fi cel dintîi francmason a fost pusă în circulaţie de masoneria numită misraim, aceea care a fost înfiinţată de fraţii Bedarride din Avignon. Ea a fost însuşită şi susţinută – mirabile dictu – de Lessing. Cu misterele religiilor greceşti şi egiptene şi îndeosebi întru-cîtva cu misterele eleusinice, mai mult cu ale Cibelei şi foarte mult cu ale Isidei, au asemănare probele la care se supun iniţiaţii în unele loji masonice. Dar originea masoneriei nu este aşa de veche şi asemănările nu sunt concludente. De la templieri a împrumutat francmasoneria multe ţări şi a existat chiar un sistem de masonerie templierică, cu mai multe ramificaţii. Nici la templieri, nu trebuie căutată obîrşia întregii francmasonerii, pentru că în esenţă ea diferă mult de organizaţia templierilor. Cu crucea roză, francmasoneria are prea puţine note comune, aşa că, nici în aceasta nu i se poate pune obîrşia.
3. – Francmasoneria albastră, cu cele trei grade ale ei nu a mai mulţumit în curînd mania gradelor, şi fu considerată ca un simplu noviciat care pregătea pentru gradele superioare. Se înfiinţă astfel o nouă francmasonerie numită scoţiană, care la rîndul ei fu considerată ca un grad intermediar între francmasoneria albastră şi între gradele superioare. Acestea sunt trei: I. al templierilor, cu alte 4 sisteme divizionare;sistemul capitolului de Clermont, sistemul strictei observanţe, sistemul clericalatului şi sistemul suedez sau creştin;II. Sistemul crucii trandafirii(roze) şi III. Sistemul egiptean cu subdiviziunile: sistemul coptic, sistemul mistraim şi sistemul sau ritul memfitic. Pentru amănunte vezi Preotul I. Mihălcescu, op. cit. pag. 892-895.
4. – Vezi: Louis Dasté: “Marie Antoinette et le complot maçonique”, Paris 1910, volum din “Bibliothéque d`Etudes de Société secretes”, la Preotul I. Mihălcescu, op. cit. pag. 896.
5. – Numărul şi felul obiectelor ce se află în loji variază. Asfel , în jurul mesei se mai află şapte sfeşnice, pe perete un covor cu diferite desene, iar de o parte şi de alta, spre miazănoapte şi miazăzi, la mijlocul lojii, sunt doi stîlpi, care poartă numele de “Iachim“ şi “Boaz“ , cum se numeau cei doi stîlpi sau coloane din faţa templului lui Solomon, Iachim este cuvîntul de recunoaştere între ucenici, iar Boaz între lucrători.
6. – Ritualul complet al intrării în loji l-a dat Tolsoi în romanul său “Război şi pace“ , când descrie primirea în masonerie a prinţului rus Petru Bezuhoff şi e redat şi de Preot I. Mihălcescu în articolul: “Despre simbolismul şi ritualul masonic“ din Revista “Biserica Ortodoxă Română“, anul XLI (1923), seria II, No. 14, paginile 1021-1025. Ritualul primirii în loji variază de la grad la grad şi chiar pentru acelaşi grad de la un sistem la altul. Pentru ucenic, simboalele se iau din natură, pentru lucrător din meşteşugul zidăriei, iar pentru maestru din împărăţia luminii. Jurămîntul ce se depune la masoni variază, probabil, de la un grad la altul, şi, în amănunte, poate, şi de la un sistem masonic la altul. Iată un formular, care se depune de ucenici, după toată probabilitatea, în toate lojile de toate riturile:
fratia masonerie“Jur, în numele Arhitectului suprem al tuturor lumilor, să nu descopăr niciodată secretele, semnele, cuvintele, învăţăturile sau practicile francmasoneriei şi să păstrez tăcere veşnică asupra lor. Făgăduiesc şi jur să nu trădez niciodată nimic din acestea nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici să pun pe altcineva să scrie, să litografieze, să graveze, să tipărească ceva, să nu dau în vileag în vreun fel ceea ce mi s-a descoperit pînă în această clipă, sau mi se va descoperi în viitor. Dacă nu mă voi ţine de cuvînt, mă oblig să mă supun la următoarea pedeapsă:
– să mi se ardă buzele cu fier înroşit;
– să mi se taie o mînă;
– să mi se smulgă limba din gură;
– să mi se reteze gîtul;
– cadavrul meu să fie spînzurat în lojă în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars şi cenuşa aruncată în vînt“.
Teribilă şi criminală siluire a conştiinţei să juri ca nu vei destăinui ceea ce încă nu ţi s-a spus!
7. – Vezi: Preotul I. Mihălcescu, art. Francmasonii şi Biserica, pag. 757.
8. – Idem, ibidem, pag. 758.
9. – Vezi Toma Petrescu; Conspiraţia lojilor. Francmasonerie şi Creştinism. Bucureşti, 1941, ediţia III, pag. 12, 13.
10. – Idem, ibidem, pag. 13.
11. – Idem, ibidem, pag. 13, 14.
12. – Idem, ibidem, pag. 47.
13. – Idem, ibidem, pag. 31.
14. – Adriano Lemni fost primar al Romei, şeful supreme al francmasoneriei internaţionale, la T. Petrescu, op. cit. pag. 40.
15. – Belgianul Lafargue, la T. Petrescu, pag. 41.
16. – Francezul De Lanessan, fost ministru li guvernator al Indochinei, la T. Petrescu, pag. 41
17. – Emmanuel Barbier, în lucrarea: “Les infiltration maçoniques dans l`Eglise“, citat de T. Petrescu, pag 43.
18. – Rabinul Tharphon, citat de Bernard Lazare, în lucrarea sa L`Antisemitisme, la T. Petrescu, pag. 43.
19. – Fr. Viviani, la T. Petrescu, pag. 52.
20. – Gambetta, la T. Petrescu, pag. 52.
21. – Neagu (Naghel) , în traducerea în româneşte a lucrării francmasonului Most: La peste religeuse = Ciuma religioasă, la T. Petrescu, pag 53, 54.

Originalul din 1941: Teologia Luptatoare

– apolgeticum.ro

 Alte dezvaluiri interesante despre societatile masonice, puteti afla la categoria: Masonerie

Reclame

Monahul Teodot Marturisitorul. Cuvantare la sfintirea Crucilor de pe terenul unde trebuia construita marea moschee

Catalin Ioan Berenghi ne-a adunat iarăși unde NU va ma fi Moschee. Zile trecute niște mâini păgâne au furat din cele o sută de cruci puse la fața locului de cei peste două sute de bucureșteni ce s-au alăturat ad hoc, de Înaltarea Sfintei Cruci, acum o săpătămână, inițiativei de marcare a terenului plin de bălării și abandonat de municipalitate.
Mai multe cruci au fost aduse, vreo cinci sute, și mai mulți bucureșteni s-au adunat pentru a igieniza locul. Un artist al viorii, profesorul Daniel Mihai a cântat Balada lui Ciprian Porumbescu pentru vioară solo re minor partida a doua, de vis…

Cu mic cu mare, români de toate vârstele, oameni fumoși și evlavioși au instalat crucile la lumina lanternelor și lumânărilor.

S-a muncit până la lăsarea nopții. Arată frumos acum.

curentul.info

Urmariti va rog si:

Cele 6 iluzii care ii fac pe oameni sclavi ai sistemului

MOTTO: “În închisoare iluziile îți oferă alinare.” Nelson Mandela

Pentru un magician a păcăli publicul este meseria sa și pentru asta trebuie să distragă atenția de la realitate. În timp ce publicul este fascinat, actul înșelător este comis și pentru un prost, realitatea apoi devine inexplicabil construită pe o minciună. Asta este, până ce prostul se trezește și recunoaște adevărul prin faptul că a fost păcălit. Menținând suspendarea neîncrederii în iluzie, este de multe ori mai confortabil decât recunoașterea secretelor magicianului.

Trăim într-o lume a iluziei. Astfel, multe dintre preocupările care ne ocupă mintea și sarcinile care ne umplu calendarul rezultă din impulsuri plantate pentru a deveni cineva sau ceva ce nu suntem. Acesta nu este un accident. Așa cum suntem îndoctrinați în această cultură autoritară corporatistă de consumatori care domină în prezent rasa umană, suntem pregătiți ca anumite aspecte ale societății noastre să fie adevăruri intangibile, și sunt de preferat ca modalități specifice de a fi și de a ne comporta. Acesti psihopați privează de putere oamenii în acest fel. Ei ne orbesc cu baraje și nu încetează cu sugestii absolute care au ca scop spargerea încrederii în sine, și încrederii în viitor.

Publicitatea este doar vârful aisbergului. Când privim mai departe, vedem că organizarea generală a vieții este centrată în jurul desfășurării iluziei și supunerea automată față de instituții și idei care nu sunt deloc ceea ce par. Suntem într-un sens foarte real înrobiți. Mulți au acest sentiment oarecum intangibil de opresiune a “matricei”, un sistem de control total care ne invadează mintea, indivizii sunt programați după un model, în conformitate cu o versiune conformistă de masă a realității, indiferent de cât de rea devine.

Cele mai grandioase din iluziile care ne țin acaparați de matrice, cele de care atât de mulți dintre noi sunt încă fermecați, sunt prezentate mai jos.

  1. Iluzia domniei legii, ordinii și autorității

Pentru mulți dintre noi, respectarea legii este considerată o obligație morală, și mulți dintre noi fac cu bucurie acest lucru, chiar dacă corupția, scandalul și răutatea demonstrează în mod repetat că legile sunt lucruri flexibile pentru cei care au ,,mușchi” să le-ndoaie. Brutalitatea și criminalitatea poliției este agresivă, mai ales în SUA, instanțele favorizează pe cei bogați, și nu ne mai putem duce, chiar viața noastră privată datorită pătrunderii supravegherii statului. Și în tot acest timp de război ilegal și imoral permanent orwellian, există o furie în fundalul vieții, pentru uciderea și distrugerea întregii națiuni și culturi.

Ordinea socială nu este ceea ce pare, pentru că este bazată în întregime pe supunere și acceptare, ce este pusă în aplicare prin teama de consecințe. Istoria ne învață din nou și din nou că legea nu trebuie folosită ca un instrument de opresiune, control social și jaf individual și național, astfel orice așa-numită autoritate în această privință este falsă, ipocrită, și nedreaptă.  În cazul în care legea în sine nu respectă legea, nu există nici o lege, nu există nici o ordine, și nu există nici o dreptate. Fastul și capcanele autorității pe care ordinea mondială actuală le predică, sunt doar de ascundere a adevărului pentru control, fără consimțământul nostru.

  1. Iluzia Prosperității și Fericirii   

Împodobirea cu haine scumpe și bijuterii, colecții, acumulând bunuri materiale care ar fi invidia pe orice monarh al secolului 19 a devenit un substitut pentru prosperitatea autentică. Menținerea iluziei de prosperitate, este critică pentru economia noastră, pentru că de la înființarea sa este construită pe consum, fraudă, credit și datorii. Sistemul bancar în sine a fost proiectat de sus în jos pentru a crea bogăție nelimitată pentru unii, prin impozitarea eternă a noastră a celorlalți. Adevărata prosperitate este un mediu vibrant și o abundență de sănătate, fericire, dragoste și relații. Așa cum mulți oameni percep bunurile materiale ca pe o formă de auto-identificare în această cultură, am alunecat tot mai departe de experiența adevăratei prosperități. Prosperitate înseamnă să ai ceea ce ai nevoie atunci când ai nevoie, fără acumulare sau risipă.

  1. Iluzia alegerii și libertății  

Citeste printre rânduri și uită-te la amprenta fină, nu suntem liberi, nu prin orice standard inteligent. Libertatea înseamnă a putea alege, dar în lumea de astăzi, alegerea a ajuns să însemne o selecție între opțiunile disponibile, întotdeauna în limitele unui sistem juridic și fiscal corupt și în limitele normelor cultural acceptate și aplicate. Priviți doar falsa instituție a democrației moderne pentru a găsi un exemplu strălucit de alegeri false care apar reale. Câteva partide înrădăcinate, corupte, arhaice politic, defilează cu mândrie și speranța națiunii, dar terțe părți și vocile independente sunt blocate în mod intenționat, ridiculizate și anihilate. Iluzia alegerii și libertatea este un opresor puternic, pentru că ne face proști în acceptarea lanțurilor și lesei scurte ca și cum acestea sunt semnele distinctive ale libertății.

  1. Iluzia adevărului   

Adevărul a devenit un subiect sensibil în cultura noastră, și am fost programați să credem că adevărul vine de la ,,semizeii” din mass-media, celebrități și guverne. Dacă televizorul declară ceva a fi adevărat, atunci suntem eretici să credem altfel. În scopul de a menține ordinea actuală, puterile care depind de acceptarea noastră au versiunea lor de adevăr. În timp ce gânditori independenți și jurnaliști aruncă în aer continuu versiunile oficiale ale realității, iluzia adevărului este atât de puternică încât este nevoie de o răsturnare completă a viziunii individuale, pentru a evita disonanța cognitivă necesară pentru a funcționa într-o societate care urmărește în mod deschis realități false.

  1. Iluzia timpului

Ei spun că timpul înseamnă bani, dar aceasta este o minciună. Timpul este viata ta. Viața ta este o manifestare continuă a evoluției în acum. Privind dincolo de lumea celor cinci simțuri, unde am fost instruiți să ne mișcăm în conformitate cu ceasul și calendarul, găsim că spiritul este etern, și că fiecare suflet individual este parte a acestei eternități. Marea înșelăciune aici este consolidarea ideii că momentul prezent este de foarte mică valoare, că trecutul este ceva ce nu putem anula sau vreodată uita, și că viitorul este intrinsec mai important atât decât trecutul cât și decât prezentul. Aceasta poartă atenția de la ceea ce se întâmplă de fapt chiar acum și ne direcționează spre viitor. Odată complet concentrat pe ceea ce va veni, mai degrabă decât ceea ce este, suntem o pradă ușoară pentru agenții de publicitate și proxeneții temerilor care tulbură viziunea noastră asupra viitorului cu fiecare grijă posibilă și îngrijorări imaginabile. Suntem cei mai fericiți atunci când viața nu ne bagă într-o cutie, când spontaneitatea și aleatoriul ne oferă șansa de a afla mai multe despre noi înșine. Pierzând prezentul, în scopul fanteziilor despre viitor este o capcană. Cele mai intense momente atemporale de bucurie spirituală, se găsesc într-o meditație liniștită și sunt dovada că timpul este o construcție a minții omenirii și nu este neapărat obligatoriu pentru experiența umană. Dacă timpul  înseamnă bani, atunci viața poate fi măsurată în bani. Când nu ai bani, așa este și viața. Acest lucru este o înșelăciune totală, pentru că viața este, într-adevăr, absolut de neprețuit.

  1. Iluzia separării  

La nivel strategic, tactica ,,dezbină și cucerește” este procedura standard de operare pentru autoritari și armatele invadatoare, dar iluzia separării rulează chiar mai adânc decât atât. Suntem programați să credem ca indivizi, că suntem în competiție cu toată lumea și cu tot ce ne înconjoară, inclusiv cu vecinii noștri și chiar cu mama natură. Noi versus ei la extrem ! Aceasta neagă categoric adevărul că viața pe această planetă este infinit interconectată. Fără aer curat, apă curată, sol sănătos, precum și un sentiment global vibrant al comunității și iubirii nu putem supraviețui aici. În timp ce iluzia separării ne mângâie îmbucurător egoul și ne oferă un sentiment de control, în realitate nu servește decât pentru a ne înrobi și izola.

Concluzie

Marile iluzii menționate aici au fost puse în scenă în fața noastră ca o campanie pentru a încuraja acceptarea oarbă a mașinațiunilor Matricei. Într-o încercare de a ne dezâmputernici, ei ne cer conformarea și ascultarea noastră, dar noi nu trebuie să uităm că toate acestea sunt doar un pas elaborat de vânzare. Ei nu pot vinde ceva ce mie nu-mi pasă și ce nu vreau să cumpăr. Fiți voi înșivă, nu aveți nevoie de nimic din exterior, voi nu trebuie să deveniți, voi sunteți deja! – gandeste.org

Eu as mai aduga, toata speranta si credinta sa vi-o puneti in Dumnezeu, iar atunci veti descoperi adevarul. „Iar adevarul va va elibera”,  pentru ca va disparea frica din inimile voastre, frica cu care va controleaza zi de zi acest sistem satnaic si care alunga linistea din sufletele voastre si care face sa va indepartati de adevaratul sens al vietii, care este mantuirea.

Doamne ajuta!

Pentru a intelege mai bine cele descrise mai sus, urmariti va rog cu atentie categoriile: Manipulare, Satanism Illuminati, Noua Ordine Mondiala si Homosexualitate.

Minune de la Sfantul Nectarie. „Ai milă de mine, Sfinte Nectarie, ai milă de mine!”

Într-un impuls aproape nefiresc, mi-am desfăcut nasturii de la bluza de pijama, mi-am dezgolit pieptul, care parcă era zdrobit de o piatră, și mi-am făcut semnul crucii cu uleiul, de sus până jos, de la dreapta la stânga. Și atunci, iubiții mei, piatra care parcă mă strivea dispăru.

ierarh-nectarie

Din firea mea sunt un om pașnic, mereu mulțumit, vesel și bine dispus. Totdeauna văd partea bună a lucrurilor. Cu alte cuvinte, sunt un om fericit.

Însă de la o vreme încoace, o indispoziție puternică, o lipsă de chef pentru orice, tulburarea și necazul mă transformaseră în alt om. Devenisem ciudat, nu-mi mai găseam locul nicăieri și nimic nu-mi mai plăcea. Mă culcam și mă trezeam tulburat, eu care o duceam mai înainte ca în sânul lui Avram. Nu mă mai mulțumeam nici copiii mei, pe care îi ador. Înspăimântator lucru!

În acest iad mă găseam cu mai bine de cinci ani în urmă. Îmi lăsasem baltă și biroul și munca și totul. Mă întunecasem la suflet, somnul nu se mai prindea de mine, iar doctorii nu mă ajutau cu nimic.

Într-o după-amiază, răul ajunse la culme. Eram foarte agitat și mă zvârcoleam în pat.

„ – Ce-o să se aleagă de mine, Doamne? am strigat. Ai milă!”

Și atunci îmi veni o idee. Am sărit în picioare, am deschis dulapul, am luat sticluța cu ulei de la Sfântul Nectarie și m-am rugat din toate puterile mele, plângând ca un copil.

„ – Ai milă de mine, Sfinte Nectarie, ai milă de mine!”

Într-un impuls aproape nefiresc, mi-am desfăcut nasturii de la bluza de pijama, mi-am dezgolit pieptul, care parcă era zdrobit de o piatră, și mi-am făcut semnul crucii cu uleiul, de sus până jos, de la dreapta la stânga. Și atunci, iubiții mei, piatra care parcă mă strivea dispăru. […] Am făcut cruce și a doua și a treia oară. Aceeași stare de bine. M-am liniștit complet. Ai fi zis că mă învăluise o adiere dulce și că stropi răcoritori de apă îmi luaseră greutatea de pe suflet.

„ – Îți mulțumesc, Doamne, am spus din adâncul sufletului meu. Îți mulțumesc, Sfinte Nectarie. Dă-mi acum și un pic de somn.” Și m-am întins în pat. La rădăcinile firelor de păr simțeam acum o mână sfântă cum mă mângâia blând. Și eram singur în cameră!

„ – Îți mulțumesc foarte mult, Sfinte”, am spus ridicând capul și zâmbind, după care am adormit. M-a cuprins somnul și  am visat că eram într-o biserică în sărbătoare și acolo era multă lume evlavioasă. M-am trezit mulțumit și m-am uitat la ceas. Dormisem două ore întregi!

„ – Încă un pic, Sfinte”, l-am rugat.

Eram însetat de somn și de liniște. Imediat am adormit din nou. Când m-am trezit era aproape seară. M-am sculat, m-am îmbrăcat și m-am îndreptat spre birou. Ce frumoase mi se păreau acum toate în calea mea, în mașină, în piață, peste tot. Eram un alt om, un cu totul alt om! Aveam din nou sufletul și starea lăuntrică a unui copil. Și așa am rămas până astăzi, cinste și închinăciune lui Dumnezeu și Sfântului Nectarie!

Mereu îi mulțumesc Sfântului Nectarie, pe care îl iubesc și îl cinstesc, și mereu vorbesc despre el. Din iubirea pe care i-o port, culegând mărturii am scris această lucrare mică, dar plină de adevăr și de date exacte  (deși se pot scrie volume întregi despre minunile acestui Sfânt). M-am străduit astfel să dăruiesc fraților mei o picătură, ca un crin binemirositor din grădinile binecuvântate ale raiului, doar o picătură a harului dumnezeiesc, o rază de lumină sfântă și binefăcătoare din soarele Sfintei Slave.

Iosif D. Agapit

(Noi minuni ale Sfântului Nectarie, Editura Buna Vestire, Galați 2003, pp. 97-98) – doxologia.ro

Alte minuni facute de Dumnezeu prin minunatii Sai Sfinti, puteti gasi la categoria MINUNI.

Urmariti va rog si: