Dupa promulgarea Legii Antilegionare, urmeaza Legea Big Brother

Senatul a aprobat, luni, propunerea legislativă de modificare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

Astfel noua Lege Big Brother a trecut fără probleme de Senat cu 91 de voturi şi trei împotrivă, urmând ca aceasta să ajungă în dezbaterea Camerei Deputaţilor, informează Digi24.

Actul normativ prevede că firmele de comunicaţii au obligaţia să păstreze timp de trei ani de zile datele de trafic ale abonaţilor sau utilizatorilor. Însă instituţiile cu rol în apărare şi siguranţă naţională nu pot avea acces la aceste date decât cu aprobarea unui judecător.

„La solicitarea instanțelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului și furnizorii de rețele publice de comunicații electronice pun la dispoziția acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului și datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecția datelor cu caracter personal”, prevede propunerea legislativă.

De asemenea, inițiativa stipulează că „solicitările privind datele (…) formulate de către organele de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale sunt supuse dispozițiilor art. 14, 15, 17-23 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României”, cererile, respectiv răspunsurile, dacă sunt transmise în format electronic, urmând să aibă semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

Aceste solicitări se procesează în condiții de confidențialitate. – activenews.ro

In ultimul timp constitutia tarii este practic calcata in picioare.

Dupa legea antilegionara, si impunerea primirii de imigranti de catre UE, amble actiuni total neconstitutionale, iata ca pana la urma si legea big brother, care a fost deja respinsa de doua ori de curtea constitutionala, pare sa prinda de aceasta contur.

Mai de mult am pus eu si o intrebare, cred eu logica vis-a-vis de utilitatea aceste legi, in afara de controlul total care ni se pregateste:

O intrebare de bun simt in legatura cu legea Big Brother

Dar in tara asta, cainii latra, carvana trece…

Reclame

Domnul Iohannis nici nu a ajuns bine presedinte si sustine deja doua legi impotriva statului roman

Domnul Iohannis nici nu apucase bine in Decembrie sa se instaureze la Cotroceni, ca deja fusese chemat la ordine in SUA. Asa cum am banuit si am scris in articolele precedente, vizita in SUA nu a fost una doar de vacanta, de relaxare ci si una cu un scop precis si anume transmiterea de noi ordini de la stapanii papusari.

iohannis-ponta

Se zvoneste pe surse ca Domul Iohannis nu ar fi stat doar cu burta la soare in Palm Beach, ci ar fi facut o escala si la Washington, ca doar nu putea sa treaca prin SUA si sa nu dea pe la prietenii nostri care au baze NATO la noi in tara.

Iar de acolo se pare ca a primit niste indicatii clare, tot asa pe la colturi se spune ca i s-ar fi sugerat sa mai meraga o bucata de timp cu Ponta premier, ca se pare ca s-a cam dat pe brazda de cand a pierdut alegerile, si a devenit din marele tigru, o pisicuta care miauna la comanda. Mai nou dupa cum se poate observa, domnul Ponta si cu domnul presedinte au devenit atat de apropiati, ca mai ca s-ar si pupa in vazul lumii, Insa in cazul in care actualul premier si-ar luao iar in cap, cica americanii ar fi venit cu alte propuneri, iar numele cele mai vehiculate fiind Mihai Razvan Ungureanu, pe care de altfel l-a si luat consilier imediat dupa vizita in SUA si surpriza, domnul Traian Basescu, omul de casa al americanilor. Ramane de vazut insa acum, ce surprize ne va mai oferi in aceasta directie domnul Klauss Iohannis.

Pana acum, pe langa numirea in functia de consilier a lui MRU, domnul Iohannis. a mai reusit sa ne surprinda cu doua legi care sunt total impotriva statului roman.

Prima este legea prin care se aloca 2% din PIB catre NATO, adica vreo 3 mld de Euro, bani aruncati in vant. Spun ca sunt aruncati in vant pentru ca in cazul vrreunui razboi(provocat tot de preietenii nostri dragi de peste ocean, ca altfel nu este posibil sa apara vreun conflict in zona), fiti linistiti dragi romani, nimeni nu va sari in ajutorul nostru. Dupa cum spunea Putin, Romania in 3 ore ar fi caput. Deci la ce ne trebuie noua sa aruncam cu bani aiurea, cand avem nevoie de bani pentru atat de multe neajunsuri in care se afla tara asta? Asa ca dupa legea data de „distinsa” doamna Ioana Petrescu in care a redus CAS-ul cu 5 mld pentru corporatii, mai dam inca 3 miliarde, ca de, tara asta e plina de bani si nu are nici o datorie externa!

Iar a doua lege, care a venit din nou in actualitate cu toate ca a fost declarata de CCR neconstitutionala, este legea Big Brother, care presupune achizitionarea de cartele preplatite cu buletinul, adica sa iti dai datele personale pentru a o putea cumpara. Lege despre care a discutat de urgenta domnul Iohannis cu noul sau prieten Ponta in spatele usilor inchise imediat dupa mascarada de la Paris.

Pai cum intrebam si intr-un articol precedent, la ce ne trebuie legea Big Brother cand in Franta exista deja si nu i-a ajutat cu nimic? Daca cineva aranjat de altii sau voit vrea sa faca rau, pai o face, nu e mare lucru. Dar ei vor control si subjugare totala fata de sistemul impus de UE si SUA, asta e toata ideea.

In concluzie domnul Iohannis continua pe aceasi linie si in acelasi fel de a coordona treburile cum se facea si pana acum, adica total impotriva intereselor Romaniei si a cetatenilor acestei tari.

Alte subiecte interesante despre ce fac acesti mafioti puteti gasi la rubrica Distrugerea Romaniei

O intrebare de bun simt in legatura cu legea Big Brother

De ce avem nevoie de legea Big Brother si sa avem cartelele preplatite inregistrate nominal, daca in Franta exista acest lucru si cu toate acestea s-a intamplat ce s-a intamplat?

Nu este cumva logic sa concluzionezi ca aceasta lege nu a ajutat cu absolut nimic la asa zisa actiune terorista? Iar daca lucrurile stau asa, de ce este necesara aceasa lege in Romania, tara in care nu a avut parte niciodata de actiuni „teroriste”, in afara bineinteles de jafurile cu acoperire legala pe care le efectueaza statul roman in favoarea corporatiilor pe care eu le consider adevaratele actiuni teroriste, si pentru care nu cred ca ajuta la ceva legea Big Brother?

Repet, deci daca la noi unde nu este legea Big Brother, nu am intampinat astfel de probleme si in Franta unde este deja aceasta lege s-a intamplat, atunci nu e logic ca aceasta lege nu ajuta la nimic?

Dar ei vor pentru altceva,si anume control total, exact ca pe vremea comunistilor, in caz ca vorbesti ce nu le convine sa te poata pune sub acuzare sub diferite pretexte.