Ghid de prezentare al celui de al 3-lea razboi mondial

1998-2000

Elitele globaliste, au pregatit o perioada de agresinune la nivel mondial sub steag american.  Zbigniew Brzezinski vorbește despre Facțiunea Globalistă de Vest, RPC (Predatory Ruling Class), în cartea „Marea tablă de șah”, el pledează deschis pentru acțiuni americane îndrăznețe care sa domine intraga regiune euro-asiatica.

În aceeași perioadă, facțiunea „neo-conservatoare”, RPC, reprezentata de oameni ca Robert Kagan, William Kristol, Paul Wolfowitz și Dick Cheney, încep agitarea apelor si fac ca SUA sa răstoarne orice guvern din Orientul Mijlociu, care stă în calea dominatiei Israeliene din regiune. În acest scop, Kagan și Kristol au fondat un grup numit PNAC (Proiectul Pentru Noul Secol American).

Cele două facțiuni astfel create, incearca sa domine ambele regiuni Europa si Asia. Globalistii sunt în general mai mult axati pe  subminarea blocului Rusia-China, pentru a crea o „lume unipolară” (Noua Ordine Mondială). Iar scopul principal al sionistilor este de a ajuta Israelul să-și extindă teritoriul și de a dezvolta o puterea regională dominantă în acea zonă a lumii. – tomatobubble.com

Zbigniew-Brzezinski 2-14-11 - Kagan TW

Globalistul Zbigniew Brzezinski cat și Neo-Conservatorul Robert Kagan, au cerut un rol mai agresiv în politica externă americană. Ambii au vorbit despre necesitatea realizarii  unui „nou Pearl Harbor” pentru ca opinia publica sa-i sustina in actiunile lor.

2001 -2003

Astfel urmeaza evenimentul de steag fals, gen Parl Habour din 9/11 Septembrie- 2001 in care Turnurile Gemene(WTC) au fost doborate. Eveniment in urma caruia administratia Bush-Cheney vorbeste despre necesitatea eradicarii terorismului din orientul mijlociu. Astfel pe langa interesele familiei Bush de invadare a Afganistanului in urma acestui eveniment cu scopul de a prelua din nou controlul asupra productiei de opium, productie care fusese eradicata de noua conducere afgana, administratia Bush-Cheney intra si in Irak pentru a prelua controlul asupra campurilor petroliere detinute de statul Irakian sub conducerea lui Sadam Hussein.

Astfel Sadam Hussein este inlaturat de la putere de catre americani in 2003, moment in care incep discutiile despre noi invazii in state ca Siria, Liban, Libia si Iran pe motiv de detinere de arsenal nuclear si chimic cat si pe motive de sustinere a diferitelor formatiuni politice opozante regimurilor de putere prezente la acea data, formatiuni care pledau pentru „democartie” si inlaturarea regimurilor „dictatoriale”. Partide create de fapt de agenti secreti americani, britanici, si israelieni cu scopul clar de invrajbire si distrugere din interior a acestor state. Motivul fiind foarte clar, dominatia totala a tarilor bogate in petrol si gaze naturale cat si slabirea infuentei rusesti in acea zona.

Clark in schimb abia in 2007 a inceput sa vorbeasca public despre necesitatea invaziei in tarile amintite mai sus.

9-11-wtc7 klark

2 Martie 2007, Klark: „O sa intram in 7 tari in 5 ani de zile, incepand cu Irak, apoi Siria, Liban, Libia, Somalia, Sudan si terminam cu Iran”  

Planul de dominatie si ocupare in 5 ani, gandit de Klark nu a fost realizat insa, astfel presedintele Siriei Assad este si astazi in functie. Plan nereusit datorita fptului ca Vladimir Putin a intors spatele Noii Ordini Mondiale si nu mai vrea sa faca jocul neoconilor.

SaddamGallows 384891-111021-muammar-gaddafi 1080-Bashar_al-Assad File Photo - FABIO RODRIGUES-POZZEBOM-ABR

Saddam (Iraq), Mort   /   Qaddafi (Libya), Mort /    Assad (Syria), inca in viata

Primavara lui 2013

SUA si „teroristii” finantati de catre americani, incearca inlaturarea lui Assad dar fara succes.

McCain_Syria_1

Iubitorul de război Senatorul McCain vizitează „rebelii din Siria; cei mai multi dintre ei sunt de fapt luptători străini, in majoritate mercenari plati si puscariasi special formati de catre agentiile papusarilor.

Iunie 2013

Președintele rus Vladimir Putin sosește în Israel intr-o vizită la celebrul prim-ministru Bibi Netanyahu. Vizita in care Vladimir Putin își exprimă opoziția față de orice actiune împotriva Siriei sau Iranului. Rusia fiind in relatii foarte bune cu ambele state.

netanyahu-and-putin-june-2012

Spre deosebire de liderii americani care sunt umili în fața lui Netanyahu, lui Putin nu i-a fost frică să meargă în Israel și să vorbească sincer cu primul-ministru.

Atât Putin cat și Dr. Assad, (un doctor de ochi educat în Anglia), au un mare sprijin printre sirieni.

Vara lui 2013

Rusia și China au cerut în mod constant pace. Hillary Clinton declara suparata: „Rusia și China vor plăti un preț mare pentru sprijinul adus regimului Assad.”

0

Sub presiunea  neo-conservatorilor și lobbistilor israeliani, Obama anunta o „linie roșie”. El afirmă că, dacă guvernul sirian a folosit arme chimice contra „rebelilor, SUA ar fi obligata să intervină.

Obama-Red-Line-e1378310463703

Cum stia Obama ca vor fi folosite arme chimice?

Previzibil, un pretins „atac cu gaze” de origine dubioasă are loc în Siria – doar la câteva săptămâni după avertizarea lui Obama! In presa occidentala se striga sus si tare ca multi copii au fost printre victimele „atacului cu gaz” purtat de Assad.

article-0-1BAFC4A8000005DC-280_634x348

„Acum, copii. Vom juca acum jocul somnoros-somnoros. Toată lumea sa se intinda si sa închida ochii.”

Imaginile atacurilor „cu gaz toxic” sunt foarte neclare. Chiar a avut loc acest atac?

Președintele Assad neagă cu tărie acuzația și invită la formarea unei anchete internaționale cu privire la presupusa apariție. Assad compară acuzația cu afirmațiile false in care se vorbea despre „arme de distrugere în masă”, in Irak în 2002 și 2003, motiv fals care a dus la invazia Irakului.

bc5da9ae16108b1b7afc860701fb64a8 errol-morris-rumsfeld-slide-6UJH-blog480

Jurnalistul de investigație Seymour Hersh, castigator al premiului Pulitzer este convins că Assad a folosit gaze.  

Nu era prima dată când guvernul Statelor Unite și New York Times au încercat să mintă pentru a trimite SUA in razboi.

Administrația Obama ignoră negatiile lui Assad și începe pregătirile pentru război. Între timp, Netanyahu prim-ministru Israelului continuă încercările sale de a induce un atac sirian împotriva Israelului. Assad nu va musca momeala nici a americanilor, nici a Israelului, dar amenință cu represalii în cazul unui atac pe scară largă asupra Siriei.

Syria_0 9181904297_27e8590c43_z

Netanyahu a a aruncat o bombă masiva peste pozitiile siriene, omorând zeci de soldati . Din fericire Assad nu a răspuns la acest act inexplicabil de război, la care senatorii John McCain și Graham (mai sus cu Netanyahu) l-au sprijinit pe deplin.

Liderii organizațiilor evreiești importante din America emit o declarație comună în sprijinul luptei împotriva Siriei.

conference John_McCain_official_portrait_2009

McCain mereu plaudat la conferintele AIPAC pentru discursurile sale pentru razboi impotriva Siriei si Iranului.

Publicul american se trezeste si inunda cu telefoane impotriva razboiului care era pe cale sa inceapa.

Intre timp Rusia, China, Siria și Iran organizeaza exercitii militare în Marea Mediterană pentru un eventual conflict venit dinspre SUA si Israel, lucru care ii face pe papusari sa bata in retragere.

20130702-082218

Agresiunea americana a facut ca Rusia și China sa fie mai aproapiate mai mult decât oricând.

Rusia ofera o solutie la conflict, solutie prin care Siria sa fie de acord să renunțe la armele sale chimice în schimbul păcii și protecției din partea Rusiei. Papusarii scrasnesc din dinti dar nu au ce face si accepta solutia.

KerryLavrov

Secretarul de Stat al SUA Kerry și ministrul rus de Externe Lavrov ajung la o înțelegere pentru a evita războiul; dar jocul nu s-a terminat. Papusarii nu se lasa asa de usor.

Iarna lui 2013

CIA, începe actiunea Kiev, Ucraina. Scopul lor final este de a răsturna guvernul prieten al Rusiei si sa-l înlocuiasa cu un guvern marioneta SUA-UE. Senatorul McCain ajunge în curând la Kiev pentru a incita mulțimea cu scandari de genul „America este cu tine!”.

article-2524179-1A1F2C0F00000578-756_634x444

Unul(a) dintre artizanii scindarii de la Kiev a fost chiar Victoria Nuland (Nudelman) sotia lui  Robert Kagan, vesnicul razboinic impotriva teroristilor. Astfel Victoria Nuland a ajutat la aprobarea a zeci de miliarde din bugetul american pentru a instaura „democratia” in Ucraina.

ukraine-protests-jan-19 91e0c11725ed49648393866050170169-1

Încurajati de McCain si Nuland-Kagancat și de alti intruși occidentali, protestele devin foarte violente. Dar Incredibil, Obama și celelalte marionete il îndeamnă pe Ianukovici sa „dea dovadă de reținere” față de „protestantii pașnici”.

Delta-in-Kiev-earlier-this-month.-Courtesy-photo John_McCain_with_Benjamin_Netanyahu_(SIADD)

Gruparea israeliana „Delta” și echipa sa a luptat pentru răsturnarea guvernului ales al Ucrainei. 

La fel alte grupuri de mercenari americani au participat la aceasta rasturnare.

Care ar fi motivația Israelului de a stabili un nou guvern ucrainean anti-rus chiar sub nasul lui Putin? Intrebatii pe McCain și Netahyahu.

Odata ce Jocurile Olimpice de Iarna din Rusia se apropie de sfârșit, guvernul ucrainean este violent răsturnat și înlocuit cu marionete SUA-UE ostile Rusiei. Ianukovici fuge pentru a-si salva viața în Rusia.

RUSSIA-UKRAINE-UNREST-POLITICS-RUSSIA-EU-DIPLOMACY nuland-and-her-ukraine-friends yats

Yanucovich este inlaturat iar in locul lui vin marionetele papusarilor SUA-UE

În Crimeea rușii declară separarea lor de la statul marionetă condus de marionetele occidetului si decid cu o majoritate de 97% pentru alipirea de patria mama Rusia.

ukraine3n-21-webcrimea-referendum-celebrate

Ceea ce presa aservita papusarilor a facut distorsionand adevarul si folosind cuvintele invazie si cucerire, a fost de fapt o alegere a rusilor de a nu face parte din structurile mafioate guvernate de papusari.

Vara lui 2014

Occidentul acuză în mod fals Rusia de orchestrarea instabilitatii din estul Ucrainei iar guvernul marioneta de la Kiev incepe bombardarea propriul popor.

_75290542_75290541 UKRAINE CRISIS

Noul președinte marionetă Petro Poroșenko este urât în jumătatea de est a țării sale (si nici in vestul tarii nu este prea popular). Dar SUA și UE il iubesc pe tiranul sângeros.

Rusia se opune provocărilor papusarilor și refuză să invadeze Ucraina, care, deși nu este inca un membrul NATO. S-a incercat cu inscenarea doborarii avionul Malaysian, pus in carca rusilor, lucru nereusit, datorita dovezilor prezentate de catre rusi si care au dovedit ulterior ca cei vinovati au fost Ucrainienii (manati de papusari). Lucru trecut acum cu vederea de catre presa aservita neoconilor. Alte provocari sunt sanctiunile nenumarate impuse Rusiei de catre SUA si UE in dorinta disperata de a destabiliza Rusia din interior.

25DONETSK-articleLarge-v2 post-2018-0-47573200-1393412413

Rebelii au capturat mai multe cadre militare ucrainene; dintre care mulți sunt recruți neajutorati care urasc acum guvernu marionetă al președintelui Porky Poroșenko.

NATO si-a extins expansiunea in nord catre tarile baltice Estona, Letonia, Lituania, amenintand Rusia din toate partile

Astfel papusarii pe langa dorinta de a provoca Rusia sa intre intr-un mare conflict global, tintesc resursele Ucrainei, o tara foarte bogata in gaze de sist.

Intre timp Israelul macelareste si distruge aproape in totalitate Fasia Gaza, pe motiv ca Palestinenii ar fi ucis 3 copii Isrelieni, lucru dovedit ulterior fals, motivul fiind resursele de gaze din Maditerana care apartin de drept Palestinei, creand astfel un conflict sangeros in care au murit mai mult de 2000 de civili Palestinieni, multi  dintre ei copii si femei. Iar al doilea scop al Israelului si papusarilor fiind crearea unei noi zone de conflict in care lumea araba sa fie asmutita.

In acelasi timp in Extremul Orient, statele papusi ale SUA Japonia, Vietnam și Filipine au inceput sa se agite contra Chinei pe suveranitatea din Marea Chinei. Japonia a anunțat că va modifica Constituția pacifistă și va construi armata.

34C85359-3D30-4AAF-8D38-FC898B90B05E_cx0_cy8_cw0_mw1024_s_n Barack-Obama-Benigno-Aquino _943082_china_sea_border

Primavara-Vara 2014

De-a lungul Africii, unde China are o mulțime de afaceri reciproc avantajoase, un „grup islamic” terorist obscur cunoscut sub numele de „Boku Haram” apare de nicăieri. Teroriștii atacă și răpească muncitori chinezi în timp ce destabilizeaza guvernul pro-China / pro-Rusia din Nigeria. După ce Boku-bau-bau se presupune ca a rapit 200 de eleve, McCain solicită o invazie SUA!

La scurt timp după ce cartea „Boku Haram” este jucata vine dintr-o dată Ebola  Se intampla aceste lucruri pentru ca Nigeria este bogata in petrol sau datorita relațiilor apropiate ale acestora cu China (și, de asemenea, Rusia), sau poate amandoua?

Din nou, din senin, un nou „bau-bau”, cu un nume creativ este introdus pentru a speria lumea. Un grup terorist militarizat, cunoscut sub numele de „ISIS” (stat islamic în Irak și Siria), începe să efectueze atrocitățile din Irak și Siria. Grup care deriva din vechea Al Qaeda si este creat special de catre CIA si MOSSAD.

ISIS-toyota-680x365

Apoi s-a inceput un serial foarte prost de categoria B, in care o serie de jurnalisti sunt „decapitati”, iar Obama este amenintat ca ii vine si lui randul.

front82014 5666270 (1)

Aceste filme foarte prost regizate  si intens promovate de catre media il impinge pe Obama sa ia actiune si sa declare ca se lucreaza la un plan de atac impotriva gruparii ISIS.

jamesfoleyimagery2 hqdefault

Cu cateva momente înainte de „decapitare”, James Foley zambeste „Ei bine, noi toți trebuie să mergem cândva.” / Într-un interviu televizat, imediat după „decapitarea” lui James Foley, „sora văduvei”  nu se poate opri din zâmbit!

article-2729287-20A5DECE00000578-520_634x487

Incredibil, aceasta a fost același James Foley, care a fost răpit în urmă cu 3 ani în Libia, inspirand o campanie de marketing „Eliberati-l pe Foley”! După cum puteți vedea, „mama și tata” erau tot numai un zâmbet la acea stire cu rapirea din 2011!

foley-staged130322_obama_netanyahu_reuters_328

Stirea a trecut ca moarta imediat dupa ce unii experti au declarat ca era fabricata. Obama si Netanyahu rad de cei creduli.

Alte detalii despre decapitari vedeti aici.

Așa cum a făcut exact acum un an, Obama manevrat, este obligat să anunțe intenția SUA de a bombarda Siria, (sub pretextul bombardarii ISIS). De data aceasta, Statele Unite ale Americii pot pretinde un motiv „moral” pentru a face acest lucru – pentru a opri „pe ISIS de la actiunile lor”!

obama-isis-speech-091014 Syria’s-Assad-expresses-support-to-Putin-on-Ukraine

Toamna 2014

De data aceasta, datorită serialului „șocant” cu decapitarile realizat de ISIS si pus pe YouTube, Obama a fost în măsură să scape si sa spuna națiunii (desigur,  în ajunul datei de 9/11, Setembrie), că este necesar să bombardeze Irakul și Siria. Cu Putin acum preocupat cu problemele provocate  de Globalisti in Europa de Est, Rusia va mai fi în continuare în măsură să-l protejeze pe Assad?

Guvernul sirian a declarat, în mai multe rânduri, că orice bombardare a pozițiilor ISIS pe teritoriul Sirian si efectuate fără permisiune, se considera a fi un act de agresiune. Cât timp va mai dura înainte ca forțele siriene și americane sa intre în conflict direct?

Russian S-300 missiles

Misile rusesti de aparare antiaeriana. Ce se intampla daca vor dobora un avion american?

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, nu vede cu ochi buni ce va urma:

„Există motive pentru a suspecta că atacuri aeriene asupra teritoriului sirian pot viza nu numai zonele controlate de militanții statului islamic, ci si trupele guvernamentale, asta,  pentru a slăbi pozițiile armatei lui Bashar Assad.”

Ali Shamkhani, secretar de Securitate Națională din Iran expune de asemenea care este trucul:

„Sub pretextul luptei împotriva terorismului, Statele Unite ale Americii doresc să urmeze politicile lor unilaterale și încalcă suveranitatea statelor. Washingtonul încearcă să distragă ochii lumii de la rolul său esențial în susținerea și dotarea teroriștilor din Siria în încercarea de a răsturna regimul legitim.”

p1 00-lavrov-motorcade-in-damascus-02-12

Vizita lui Lavrov din 2012 sustinuta cu urale de tot poporul.

În cazul în care SUA înceape bombardamentele din Siria, acesta va fi doar o chestiune de timp înainte ca forțele siriene și avioanele americane sa intre in conflict. Ce răspuns va da Rusia, Iran și China nu știe nimeni. Aceasta poate fi punctul cheie în meciul de șah în care Statele Baltice și piesele din Marea Chinei  sunt jucate împotriva alianței Rusia-China.

Cat de bine se potrivesc si apar in acelasi timp aceste 3 mari conflicte, in Europa de Est, In Orientul Mijlociu si in  Marea Chinei!

Singura întrebare care mai ramane este, de unde va porni marea infruntare?

Dumnezeu cu mila dragii mei!

 

Publicitate

33 de gânduri despre &8222;Ghid de prezentare al celui de al 3-lea razboi mondial&8221;

  1. Doamne ajuta, foarte buna retrospectiva, multumim de timpul investit.

    „Cand raul va incepe de acolo din Siria, sa incepeti sa va rugati!!!” – Sf. Cuvios Paisie Aghioritul

    Cu iubire frateasca intru Hristos Domnul.

  2. Adica rusii intra cu tancurile peste ucrainieni si asta se numeste pace? Iar Putin care deja a intrecut numarul de mandate, numeste ce e in Rusia, democratie? Poate putinocratie…
    Sunt de acord, nici americanii nu sunt usa de biserica, insa ii prefer pe „mincinosii” de americani fatza de „salvatorii” rusi. Ne-au tot salvat zeci de ani. Ne ajunge atata salvare!

    • Mihai vorbesti numai prostii, Rusia nu a intrat cu nici un tanc nici unde. Cu tancurile au intrat americanii si cu avioanele si cu dronele si terestru si cu alte tot felul de arme si bombe in: Irak, Afganistan, Serbia, Egipt, Libia, Siria, mai un pic si vine si Iranul, puciul din Ucraina l-au organizat tot ei. La noi in tara ca si multe altele, ne-au jefuit de toate resursele, ca tara asta era greu de imaginat in urma cu 25 ani, ca putea ajunge in halul in care a ajuns. Rusia si-a luat un teritoriu care era a lor din totdeauna Crimeea unde sunt peste 90% rusi far anici o varsare de sange. Iar faptul ca sprijina separatistii pro rusi e normal ca sunt cetatenii lor care sunt sub asediu, americanii ce treaba au in tarile mentionate mai sus in afara de ai jefui de toate baogatiile naturale????? Sunteti niste spalati pe creiere cu totii care ganditi asa. Numai SUA si UE visati cand astia ne-au corupt si ne-au nenorocoit toata tara. Eu nu sunt nici de partea Rusiei, pe mine ma intereseaza interesul national, dar nu pot sa nu vad care e treaba acum si care sunt ineteresele. Ca sa nu mai vorbesc ce genocid au facut evreii in Palestina si nimeni nu-i condamna.Deci mai lasa-ne cu viziunile tale occidentale!

      • Nu te supara domnule dar si Rusia ne-a furat dupa al 2 lea razboi mondial din minele de uraniu din Ciudanovita si Baita mai mult de 5.000.000 de tonne pentru as crea bombele lor nucleare iar prin instaurarea dictaturii staliniste, ne-au furat tezaurul daca va mai amintiti, ne-au distrus identitatea nationala prin instaurarea sistemului stalinist creat prin 10 de mii de crime in toata tara. Eu nu zic ca americanii ar fi mai buni, problema este ca noi suntem o tara mica si dea lungul istoriei, toate imperiile au furat din tara noastra. Ma rog altadata asta se facea direct prin invazie militara. Astazi se face mai pe ocolite daca se poate( rasturnari de guverne si asa mai departe). In decursul istoriei, popoarele cele mai puternice au dominat tot timpul tarile mici, iar astazi se intampla acelasi lucru dar pe cai ocolite. Problema este ca, aici ai dreptate, pâna cand……

  3. …fara a cauta sa incit suplimentar ,este evidenta lacomia corporatista tot asa cum este dovedita involutia bolsevica .Intalnim in zona asiatica ruseasca asa de multi „etnici” rusi prin simplul fapt ca oriunde a ajuns piciorul rus tzarist sau bolsevic rezultatul a fost epurare etnica sau in cazul fericit dislocare /transmigrare
    de localitatii intregi si inlocuirea populatiei .Iar asta este deja istorie .

  4. Scenariul de mai sus este o descriere fidelă a cronologiei unor evenimente, însă acestea sunt explicate dintr-un unghi de vedere 100% rusesc. Eu am o altă variantă.
    Pentru a înţelege oarecum cuprinzător ceea ce se întâmplă astăzi, trebuie să facem o scurtă întoarcere în timp, în anul 1998.
    Federaţia Rusă era condusă de petrecăreţul Boris Elţin, care stârnea hohote de râs pe întreaga planetă, căzând beat în Volga de pe vaporaşul prezidenţial.
    O criza reala de deficit de cont curent era pe cale să falimenteze Rusia, care se găsea în imposibilitatea de a-si mai plăti datoriile externe, şi nimeni nu mai dorea să o împrumute cu bani. Pe plan intern, dacă Rusia ar fi crescut taxele, economia s-ar fi prăbuşit.
    Încolţit de nevoi, Kremlinul se vede forţat să lase deoparte orgoliul imperial şi să devină pragmatic. Se reaşează, în taină, la masa tratativelor şi acceptă reviziurea acordurilor care au pus capăt Războiului Rece.
    În anul următor, cercurile oculte de putere din Rusia îl îndepărtează pe Boris Elţin din fruntea statului şi-l aduc la cârma ţării pe necunoscutul Vladimir Putin.
    În acelaşi an, cu acordul secret al Rusiei, are loc primul val de extindere al NATO în fostul lagăr comunist, fiind acceptate în organizaţia euro-atlantică Polonia, Cehia şi Ungaria.
    În mod miraculos, Federaţia Rusă începe să înregistreze creşteri economice spectaculoase, în special datorită investiţiilor străine, care par să ia cu asalt economia rusă.
    De atunci, Ursul Rusesc nu a încetat să se dezvolte, crescându-şi constant consumul intern şi diversificându-şi exporturile, pe lângă celebrele materii prime din domeniu energetic economia rusă furnizând partenerilor externi şi armament, tehnologie high-tech, produse agro-alimentare şi maşini-unelte.
    În 2003, Rusia acceptă şi al doilea val de extindere a NATO în Est, fiind de acord să piardă ţările baltice, dar şi statele balcanice ortodoxe, România şi Bulgaria. În schimb, dezvoltarea economică a marii puteri euro-asiatice continuă, Rusia devenind o piaţă vânată de marile companii transnaţionale şi un pilon de nădejde în conceptul de globalizare.
    Între timp, Washingtonul preocupat de securitatea Israelului şi de standardul de viaţă al cetăţenilor americani, declanşează în 2003 invadarea Irakului (a doua ţară producătoare de petrol din OPEC, după Arabia Saudită), şi pregăteşte „primăvara arabă” în state ca Egipt, Siria, Algeria şi Libia, angajându-se în declaraţii belicoase cu Iranul.
    Mişcarea reuşeşte în Algeria, Libia şi Egipt, dar dă chix în Siria. Putin vizitează Israelul şi, ulterior, îl primeşte la Kremlin pe premierul israelian într-o vizită privată de cca 6 ore, timp în care cei doi politicieni au discutat numai tete-a-tete. Personal, cred că liderul evreu a mers la Moscova pentru a convinge Rusia să nu livreze Siriei performantul sistem de rachete anti-aerian S 400, care ar fi făcut periculos zborul oricărui aparat israelian în spaţiul aerian sirian. Rusia a dotat regimul Bashar al Assad cu această armă, însă a dat asigurări Tel Aviv-ului că Damascul o va folosi doar cu permisiunea Moscovei.
    Mai departe, scenariul din Orientul Mijlociu este cel descris în articol. Din cauza opoziţiei Rusiei şi Chinei, NATO nu a atacat Siria, care a dat o garanţie de securitate Israelului, acceptând să-şi elimine arsenalul chimic.
    De asemenea, în Ucraina suntem tot în prezenţa unui aranjamenta Rusia-SUA-UE. Mai exact, Moscova a dorit cu ardoare să redobândească Crimeea, pământ rusesc de o importanţă militară deosebită în flancul sud-vestic al Federaţiei Ruse, şi aştepta un „casus belli” pentru asta. Acesta s-a ivit după summitul UE de la Vilnius, când preşedintele ucrainian Viktor Ianukovici a declinat oferta de a semna acordul de asociere al ţării la UE, probabil la instigarea Moscovei.
    La Kiev are loc o demonstraţie populară spontană, transformată, în timp, într-o veritabilă insurecţie care produce fuga lui Ianukovici. În replică, Rusia profită şi realipeşte Crimeea.
    În paranteză fie spus, acest eveniment paşnic a debutat cu asasinarea de către serviciile secrete ruse şi ucrainiene a liderului paramilitar ultranaţionalist ucrainian Olexander Muziciko, cel care putea declanşa un sângeros război de gherilă în care ar fi atras la modul cel mai serios armatele surori, rusă şi ucrainiană. Afacerea Muziciko a avut cam acelaşi mobil ca şi asasinarea comandantului paramilitar sârb, Jeliko Raznatovic, alias Arkan, şeful grupării paramilitare sârbe „Tigrii”, ucis la Belgrad de un lunetist CIA. Moartea lui Arkan a dus la pacificarea Bosniei. Moartea lui Muziciko a dus la recuperarea paşnică a Crimeei de către Rusia.
    Actuala conducere a Ucrainei este de faţadă pro-occidentală. Până să efectueze prima vizită oficială în străinătate ca preşedinte al Ucrainei, Piotr Poroşenko s-a întâlnit de două ori în secret cu Vladimir Putin stabilind cu acesta mersul ulterior al lucrurilor.
    Occidentul a dobândit acces fără bariere vamale pe piaţa ucrainiană, un debuşeu de 44 mil. consumatori, dar asta s-a făcut cu acordul Rusiei. Ucraina va rămâne cel mai probabil neutră, o zonă tampon între Rusia şi UE, dar va fi cu sufletul alături de Moscova.
    Kremlinul va îngheţa conflictuil din Sud-Estul Ucrainei şi-l va menţine în stand-by, la fel ca pe cel din Transnistria.
    Înclin să cred că marile puteri nu vor declanşa o nouă conflagraţie mondială. SUA sunt o naţiune războinică, dar asta este din cauză că sunt un stat tânăr. La scara istoriei, cu doar 240 de ani în spate, se poate spune că America este în stadiul de adolescenţă. Şi, ca orice adolescent cu sângele colcăind de hormoni, SUA sunt mai nărăvaşe, sar mai iute să dea cu pumnul.
    De aceea, revine statelor mai bătrâne la scara istoriei, statelor care au fost pustiite de cele două războaie mondiale, misiunea de a depune eforturi pentru salvgardarea păcii.

  5. Singura superputere mondiala isi manifesta hegemonia. Nu spun ca este bine, dar era mai bine cand eram sub sfera Rusiei? Daca exista nostalgici sovietici nu inseamna ca si articolul este adevarat. Presupun ca este mai bine in capitalism decat in comunism. Plus ca sunt o gramada de informatii eronate in articol,este cumva @wikipedia? Nu vad si eu o sursa nimic. In Crimeea s-a iesit la vot si au castigat rusofonii,nu? Pai in momentul in care s-a tinut votul, pe teritoriul Crimeii se afla armata ruseasca, tu ai vota altfel daca ar sta soldati inarmati in camera de vot cu tine ? Sa fim seriosi. Rusia nu este „salvatoare” in Orientul Mijlociu, incearca doar sa-si pastreze un grad decent de influenta, dar fiecare cu perspectivele sale.
    Marian ti-a facut o analiza obiectiva la articol, tu ai facut atac la persoana, deci, cui sa ii dam dreptate? Cred ca raspunsul vine de la sine.

    • Marian a facut o analiza dupa stirile din mass-media generala, aceasi care ne spune ca atentatele de la 9/11 Septembrie 2001, au fost provocate de catre oamenii lui Osama Bin Laden. Si asta spune tot….

  6. Deci, sa o luam de la capat. Tu aduci doar atacuri la persoana pentru cei care nu ti impart parerea. Nu vii cu nici un argument concret, te rog frumos. Imi place ca tu vorbesti de SUA ca de dracul si totusi tu vii cu „americanisme”. Nu mi ai raspuns la intrebarile initiale sa vad catre cine inclini(asta daca nu e clar ca esti un nostalgic „tovaras”). Si nu in ultimul rand, cine e limitat, eu ca incerc sa mi formez o opinie din mai multe surse analizand obiectiv problema, sau tu ca o tii pe a ta, fara argumente, fara nimic? Scuza ma, dar ajung la concluzia ca vorbesti ca sa nu taci.

    • Ce argumente vrei? Ti-am dat un link unde gasesti o gramada de argumente, referitor la 9/11 Septembrie, cu experti care vorbesc despre fptul ca a fost o actiune de tip steag fals, daca stii ce e aia. Eu nu atac pe nimeni, ce atacuri la persoane am facut? Imi vorbesti mie de surse altenative, care sunt alea BBC, NBC si FoxNews? Alea sunt tot un drac. Nu stiu cine esti si ce misiune ai pe aici, dar vad ca vorbesti numai aberatii, iar atacuri lansezi tu. Vrei surse altenative adevarate, uitat-te pe site-urile urmatoare: http://www.infowars.com/, http://www.thedailysheeple.com/, http://www.veteranstoday.com/ sau http://worldtruth.tv/. Nu iti place ce se prezinta pe acest blog, citeste in alta parte.

      • De ce nu încerci să te muti in „tara tuturor posibilitatilor”mari Andrei ca observ ca esti unul din cei care ar f… Si pe masa de dragul satanistilor aia…sper sa nu apuci sa vezi curatul adevar pt ca te va durea man!

  7. Propaganda rusa de doi bani. Oamenilor voi in ce lume traiti ? Oricat de rai ai fi americani sunt de 1000 de ori mai buni decat rusii .

    • propaganada? nu, e realitatea zilei de astazi, da-mi exemple concrete la situatia actuala, unde sunt americanii mai buni decat rusii? si repet exemple concrete la situatia actuala, sa nu ma iei cu acum 50 de ani, ca sa nu mai spun ca si atunci nu rusii erau cei rai, ci bolsevicii(sionistii) care conduceau Rusia, care conduc de fapt acum si America de astazi, dar asta este alta poveste.

  8. Mai oameni buni pe tot parcursul istoriei marile imperii si-au urmarit interesele fie el roman, otoman, britanic, rus sau american, si numesc america imperiu nu ca si forma de guvernare ci ca politica de expansiune, mereu tarile mici vor fi invadate si resursele lor furate. Eu sunt de parere ca al treilea razboi mondial nu v-a incepe, americanilor nu le convine un razboi impotriva unei puteri cum este Rusia, ei cauta tari usor de invins gen Irak sau Libia. Problema este ca noi(oamenii de rand) sa nu ne lasam manipulati si sa le facem jocurile.

  9. Care este cel mai mare cartel al drogurilor ? Care este cea mai mare si mai puternica grupare terorista ? …C.I.A. sub comanda Mossad ului . Ei sunt in spatele tuturor actiunilor teroriste finantate cu bani din droguri . Scenariul este vechi si se bazeaza pe o slaba cultura generala si a uitarii care se asterne peste mintile omenesti . Se creeaza un fals conflict intr-o zona sensibila a lumii , mass media si prostia imbecililor escaladeaza circul si cei care au interese isi incep jocul de-a ” democratia originala ” …Restul este Apocaliptic …. APOCALIPSA …. este de fapt .. EPOCA LIPSA …. fiindca intervine distrugerea care necesita milioane de ani de refacere … Cine sunt cei vinovati ? Toti cei care stau cu mainile in san si nu fac nimic ca sa dea de pamant cu cei care planuiesc distrugerea omenirii … Miliardele de turmaci televizoraci …

  10. Cum le zici tu, bobocule, mai rar cineva. Mai ca-mi vine sa ies in strada, sa cer retragerea tarii din UE si din NATO, si aderarea neintarziata la Federatia Rusa. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s