18 Septembrie Sfintii zilei de astazi

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eumenie, episcopul Gortinei.

Acest Eumenie din tinereţea vârstei, alegând viaţa sihăstriei şi petrecând cu multă nevoie, a dobândit smerenia cea desăvârşită. Drept aceea i s-au încredinţat şi turma Bisericii din Gortina. Acesta pe un balaur groaznic ce a năvălit asupra lui l-a omorât cu făcliile. Apoi mergând la Roma, ca un înalt luminător, a luminat cu dumnezeieştile învăţături, spăimântând pe mulţi cu semne şi cu minuni. Şi de acolo, sosind la Tebaida, numaidecât a potolit întristarea secetei. Aflându-se acolo, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar după mutarea sa, tebanii i-au trimis trupul la moşia şi la turma sa, la locul ce se cheamă Raxos, unde se află şi cinstitul trup al lui Chiril.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe femei Sofia şi Irina.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna (în altă parte numită Maria) din Frigia.

AriadnaAceastă sfântă a trăit pe vremea împăraţilor Adrian şi Antonin (între 117 şi 139). Era roaba unui anume Tertulus, ce era mare în cetatea Promises în Frigia. Şi pentru că n-a vrut să prăznuiască împreună la naşterea copilului stăpânului său, în capiştea idolilor, a fost foarte rău chinuită, dar a scăpat. Stăpânul ei căuta să o prindă. Atunci ea, apropiindu-se de o piatră, s-a rugat lui Dumnezeu să o izbăvească; şi din dumnezeiasca voie crăpând piatra, s-a ascuns sfânta într-însa, şi iar s-a aşezat piatra cum a fost. Iar cei ce o căutau au pierit toţi, ucişi de îngerii ce s-au ivit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Castor din Alexandria.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie18.htm

Zeci de copii morti in Siria in urma administrarii de vaccinuri infestate cu cianuri

SUA da vina pe regimul Assad

measles-vaccine

Un program de vaccin rujeolic sponsorizat de Națiunilor Unite în nordul Siriei a dus la „decese chinuitoare” pentru 36 de copii , potrivit medicilor din zona controlata de SUA și de mercenarii din Arabia Saudita care administrează programul, informeaza infowars.com.

Sugarii care au fost vaccinati cu vaccinul otrăvit au suerit scaderi rapide ale batailor inimii si si-au schimbat culoarea in albastru.

Activiști anti-Assad au acuzat guvernul sirian ca au bagat cianură in vaccinuri. Mercenarii au acuzat anterior guvernului sirian de lansarea unui atac cu arme chimice în suburbia Damasc din Ghouta. Ulterior s-a descoperit de fapt ca rebelii au lansat atacul.

S-au raportat deja 36 de decese, iar alti zeci de copii s-au îmbolnăvit grav.

„Cel putin cinci copii au murit și alți 50 suferă de intoxicații sau reacții alergice după vaccinarile anti rujeola in Jirjanaz, în provincia Idlib,”, a declarat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului.

Observatorul sirian pentru Drepturile Omului,  este o operațiune de propagandă, condusa de Rami Abdulrahman, un activist anti-Assad cu sediul la Londra.

„Este foarte rău. Cifrele cu cei decedati se apropie de perioada anilor ’30. Copiii mor foarte repede „, a declarat coordonatorul  centrului medica, Uossm. „Credem ca situatia se va înrăutăți.”

Societatea de caritate Salvați Copiii a declarat ca sunt „consternati și profund întristati” de moartea acestor copii.

„Autoritatile locale au lansat o investigație. Este ceva clar ca ceva s-a intamplat, iar Salvați Copiii vor ajuta autoritățile cu tot ce se poate pentru a se afla ce s-a întâmplat. ”

Societatea Salvați Copii a fost implicata in asasinarea lui Osama bin Laden. Organizația a luat parte în Pakistan la un program de vaccinare fals, condus de CIA, ca acoperire pentru actiunea de asasinare.

Jurnalistul castigator al premiului Pulitzer, Seymour Hersh a caracterizat raidul care se presupune că l-a ucis pe Osama Bin Laden în 2011 ca „o mare minciună.”  Dr. Steve R. Pieczenik, membru al guvernului american cat și alții insistă ca Osama bin Laden a murit în 2001.

În 2013, organizația a cerut o încetare a focului, astfel încât Națiunile Unite sa poata interveni impotriva unui focar de poliomielita declansat in partea de est a țării.

Cum va spuneam si in postarile anterioare, SUA cauta cu disperare motive care sa-i permita invadarea Siriei. Pe langa anuntatele raiduri impotriva Statului Islamic de pe teritoriul Sirian se pare ca SUA vrea sa-si intareasca aceste actiuni in fata opiniei publice si pe baza altor motive inventate. Din pacate cei care au de suferit de data aceasta sunt copiii.

Din pacate acesti criminali nu se vor opri pana nu-si vor atinge scopurile si nu conteaza pentru ei ca victimele pot fi copii, femei, batrani sau alti oameni nevinovati.

Pentru a intelege mai bine ce s-a intamplat si ce se doreste cu actiunile din Siria, urmariti va rog si:

Secta Templul Satanic distribuie materiale sataniste in scolile din Florida

Secta Templul Satanic a anunțat că va oferi materiale cu promovarea satanismului la elevii din Florida, în urma deciziei consiliului școlii care permite distribuirea de materiale religioase, anunta rt.com.

Printre materialele care sunt stabilite pentru a fi distribuite sunt scrieri cu privire la filosofia, practicarea satanismului si principile satanice ale Templului. De asemenea, secta le expune elevilor drepturile lor legale de a alege să practice satanismul, în conformitate cu comunicatul de presă oficial.

La inceputul acestei luni, sistemul de învățământ a luat decizia de a lăsa orice materiale religioase și ateiste pentru a fi furnizate în școli.

Templul a spus că, deși ei nu sunt de acord cu decizia conducerii școlii de a permite materiale religioase în școli, vor continua si ei cu promovarea sectei „pentru a se asigura că pluralismul este respectat de fiecare dată când divizia Biserică /Stat este încălcata.”

Purtatorul de cuvant al Templului Lucien Greaves explică: „Credem ca este normal să ne asiguram că acești studenți au acces la o varietate de opinii religioase diferite, si sa nu stam cu mainile in san in timp ce o singura voce religioasa domină discursurile și oferă propagandă pentru tineri. ”

„Sunt destul de sigur că toți copii din scolile Floridei sunt deja familiarizati cu religia creștină și Biblia ei, iar acest lucru ar putea fi prima expunere a acestor copii la practicile sataniste. Credem că mulți studenți vor fi foarte curiosi să văda ce le oferim „, a adăugat Greaves.

Templul Satanic a intrat în centrul atenției mass-media dupa ce a anuntat, ca se va ridica o statuie a lui Baphomet de șapte metri in fata Agentiei Guvernamentale a Statuluil Oklahoma, lângă un monument care contine cele Zece Porunci.. Acesta a dezvăluit, de asemenea, planurile lor de a construi o capelă în Detroit.

Asta a devenit America dragii mei, o tara fara Dumnezeu si asta se vrea promovat peste tot in lume pentru ca a sosit vremea celui rau.

Multumim Tie Doamne ca ne-am nascut si traim intr-o tara ortodoxa si fereste-ne de raul care sta sa se abata in toata lumea!

Cititi va rog si: