Ambasadorul Rusiei în Liban susţine că orice rachetă trimisă de SUA către Siria va fi doborâtă

Ambasadorul Rusiei în Liban, Alexander Zasypkin, a declarat că orice rachetă lansată de SUA către Siria va fi doborât, iar bazele de lansare vor fi atacate, conform Reuters.

măreşte imaginea

Alexander Zasypkin (Sursa foto: Twitter)

Zasypkin a precizat că se referă la o declaraţie dată de preşedintele rus Vladimir Putin şi de şeful staff-ului său.

„Dacă va avea loc un atac al americanilor atunci rachetele vor fi doborâte şi chiar şi locurile de unde au fost lansate”, a declarat pentru al-Manar TV, post de televiziune afiliat Hezbollah.

SUA, Marea Britanie şi Franţa continuă pregătirile pentru acţiuni militare având ca scop sancţionarea regimului lui Assad, despre care cele trei puteri spun că este responsabil pentru cel mai recent atac chimic asupra suburbiei Douma din Siria, care s-a soldat cu peste 45 de morţi.

Urmariti va rog si:

Jurnalist apropiat de Vladimir Putin: Un război NUCLEAR ar putea izbucni în orice clipă.

Publicitate

Jurnalist apropiat de Vladimir Putin: Un război NUCLEAR ar putea izbucni în orice clipă.

Un jurnalist rus, apropiat al lui Vladimir Putin, susține într-un mesaj pe Twitter că un război nuclear ar putea începe în orice clipă.

Image result for razboi nuclear

„Situația curentă este comparabilă cu criza rachetelor din Cuba. Un război nuclear ar putea izbucni în orice clipă. Și nu este posibil ca omenirea să-i supraviețuiască”, a scris pe Twitter jurnalistul Vladimir Soloviev, gazdă a unui show politic la televiziunea de stat rusă și un apropiat al liderului rus. – stiripesurse.ro

Ca sa intelgeti cat de mare este manipularea din presa centrala si cat de tensionata este situata, urmariti va rog si:

Urmariti va rog si:

PERICOL DE RAZBOI!!! Vapoare si Avioane americane de lupta se deplaseaza de-a lungul coastei siriene!

PERICOL DE RAZBOI!!! Vapoare si Avioane americane de lupta se deplaseaza de-a lungul coastei siriene!

Dragi cititori, situatia din Siria devine tot mai amenintatoare. Americanii doresc cu orice pret inlaturarea lui Bashar Al Assad, ceea ce ar duce spre un nou razboi mondial.

Image result for al treilea razboi mondial

Daca americanii nu au reusit sa-l inlature pe Bashar Al Assad prin ISIS, se pare ca o vor face direct. Adica cand situata in Siria devenise calma, Trump anuntase in urma cu cateva zile ca retrage trupele, ISIS, erau infranti si dintr-o data gaze toxice pe cetatenii sirieni, iar  americanii se intorc cu 180 grd si trimit artileria grea.

Totul este False Flag dragi prieteni, cei care au aruncat cu toxine, nu sunt altii decat „baietii buni”. Miza, gazele din Leviatan, sau poate ce e si mai rau, doresc declansarea celui de al treilea razboi mondial. Putin a declarat concis, daca americanii ataca Siria si regimul de la Damasac, e ca si cum ar ataca Rusia. Toata lumea se astepta ca scanteia sa fie in Korea de Nord, dar uite ca nu e asa, tot din orient se pare ca izbucneste.

Stati conectati, de indata ce am noi detalii, vi le aduc la cunostinta.

Sa ne aducem aminte ce declara comandantul suprem al armatei americane in 2016:

BREAKING NEWS: COMANDANTUL SUPREM AL ARMATEI AMERICANE ameninta RUSIA si anunta inceperea celui de AL TREILEA RAZBOI MONDIAL: VA VOM BATE MAI TARE CA ORICAND

Priviti va rog din nou cine sunt cei care au creat cu adevarat genocidul sirian:

Atentie!!! Interzis sub 18 ani!!! Satanistii de la Armata Siriana Liberă, creația CIA, au legat o fetiță în lanțuri iar mai apoi i-au smuls inima din piept!

Urmariti va rog si:

Adevarul despre atacul chimic din Siria

cat si celelalte subiecte de de la categoriile: Al treilea razboi mondial si  Siria

Celebrul serial Game of Thrones dezvăluie adevărul din spatele agendei creată de Păpusari

Adevaratul Game of Thrones nu este o lume cu dragoni si orgii, este o continua luptă geopolitică a înarmării opoziției pentru a continua consolidarea puterii.

infowars.com

Urmariti va rog cu atentie categoriile: Noua Ordine Mondiala si Al treilea razboi mondial

Video. De ce isi doreste SUA razboiul cu Rusia?

Poate asa pe imagini spuse de altii o sa intelegeti mai bine ca nu vorbesc in vant, cand va tot spun ca SUA este innebunita sa inceapa razboiul datorita situatiei economice dezastruase in care se afla si din care nu mai exista loc de intoarcere, decat printr-un reset financiar provocat in urma acestui mult dorit razboi cu Rusia.

Urmariti va rog si: Pregatirile de razboi continua. Motivul pentru care acordul de la Minsk este doar o cacealma si nu poate dura prea mult

Iar ca sa intelegeti si mai clar, care este situatia economica actuala a SUA si dezastrul spre care se indreapta, urmariti va rog:

Iar despre faptul ca CIA este unelata prin care mai marii lumii vor sa provoace razboiul mondial, puteti afla totul din articolul: Important jurnalist german: CIA MEDIA face presiuni pentru un RĂZBOI MONDIAL

NATO se pregateste pentru razboi cu Rusia in Europa. General Rus: Suntem în război

Stars and Stripes a rapoartat ca Comandamentul Aliatilor de Actiuni Terestre a NATO, utilizeaza tehnici care au fost folosite împotriva talibanilor în Afganistan, pentru a pregăti forțele terestre pentru un război cu Rusia în Europa.

Citând „agresiunea rusă în Ucraina și preocupările de-a lungul flancului sudic al NATO.” Stars and Stripes spune ca alianta a adoptat „imbunatatiri la disponibilitatea și capacitatea de reacție” și dispecerizarea evaluatorilor de luptă.

„Orientarea politică s-a aliniat. Structura militară este aliniata, iar accentul și energia este de asemenea aliniata „, a declarat generalul-locotenent John W. Nicholson, Comandantul Comandamentului Aliat Land. „Aceste amenințări la adresa stabilității lumii din jurul nostru, mai ales la est și sud, i-au avertizat în mod clar pe liderii politici și militarii alianței, să pună în aplicare aceste îmbunătățiri la disponibilitatea și capacitatea de reacție a alianței.”

Un plan nou nout: Trimiterea armelor in Ucraina

Printr-un apel nominal, un ziar care acoperă evoluțiile legislative și politice la Capitol Hill, raportează că „securitatea în Europa necesită un plan nou, îndrăzneț. Accelerarea inițiativelor de modernizare a NATO în Europa de Est și furnizarea imediata a surplusului de echipamente in Ucraina”

Benjamin Jensen, un savant de la Universitatea Americana de Relatii Internationale și care conduce Programul de Studii Avansate pentru Comandă a Statului Major din Colegiul USMC, scrie că „următorul act de autorizare a sistemului Apărării Naționale ar trebui să includă un sistem care urmareste rapid livrarile armamentelor străine catre tarile membre NATO din Europa de Est. Aceste țări au nevoie de garanții ferme că Statele Unite se angajează că NATO e dispusa sa le umple stocurile cu arme pentru a apara suveranitatea ucraineană.”

Departamentul de Aparare: Rusia este o amenințare pentru Statele Baltice

Joi, secretarul apărării din Marea Britanie, Michael Fallon a spus ca in opinia sa Rusia reprezintă un „pericol real și prezent” pentru statele baltice Letonia, Lituania și Estonia.

Fallon a spus că este imperativ necesar ca NATO să fie pregătiți pentru o agresiune din partea Rusiei „, în orice formă este nevoie”. El a spus ca Rusia va folosi ceea ce descrie BBC ca fiind „tactici sub acoperire”, pentru a  submina suveranitatea statelor baltice.

La 24 februarie NATO va celebra independența Estoniei, iar parada militara va defila la 300 de metri distanta de teritoriul rusesc, o mișcare pe care rușii o consideră ca fiind o provocare.

General Rus: Suntem în război

La începutul acestei luni Gen. Leonid Ivashov, fostul șef de relații externe al Ministerului rus al Apărării și actualul președinte al Academiei de Studii Geopolitice, a declarat ca Rusia este in razboi cu NATO și Occidentul.

„Se pare că funcționarii Uniunii Europene și secretarul de stat al SUA, John Kerry s-au dedicat, și continuă să facă acest lucru, pentru a aprofunda pe deplin doctrina Dr. Goebbels …  Este una dintre formulele pe care propaganda nazistă a folosit-o cu cel mai mare de succes … Ceea ce vedem în Ucraina și în Siria este un proiect al tarilor vestice, un nou tip de război: în ambele locuri puteti observa o abordare clara anti-ruseasca, iar după cum se știe, războaiele de azi încep cu tactici de război psihologic și de informare”.

„Presupun că Ministerul de Externe înțelege că suntem în război”, a spus Ivashov. – infowars.com

Iata ca avem parte de noi declaratii razboinice, insotite de actiuni clare de provocare a Rusiei. Papusarii nu mai au liniste, simt ca scapa situatia economica globala de sub control si isi doresc cat mai repede marele conflict cu Rusia. Conflict care sa doreste a fi lansat pentru inceput, din tarile est Europene, in imediata apropiere a Rusiei.

In opinia mea, cine mai crede, ca tot efortul aceste pe care il depun americani si aliatii lor, are intentii generoase si este doar pentru a restabili ordinea in Ucraina, ori este orb ori super indoctrinat de presa centrala.

Repet, in opinia mea, singura cale de stopare a conflictului intentionat de papusari impotriva Rusiei, este caderea dolarului, actiune care ar face aproape imposiblia sustinerea unui razboi de o asemnea anvergura, datoria miscarilor masive sociale, in special in America, care i-ar urma caderii dolarului.

Pentru a intelege cele explicate mai sus urmariti va rog si:

Pregatirile de razboi continua. Motivul pentru care acordul de la Minsk este doar o cacealma si nu poate dura prea mult

Iata, ca nici nu s-a uscat bine cerneala pe acordul de la Minsk intre Putin, Porosenko, Merkel si Hollande si intelegerea este ca si incalacata conform evenimentelor ulterioare intrunirii. Cum bine am remarcat anterior, atata timp cat un reprezentant oficial al SUA nu este prezent la intrunire, totul este doar o cacealma menita sa dea bine in fata opiniei publice.

Sa urmarim ce spune media:

NATO şi Statelor Unite au salutat Acordul de la Minsk, exprimând însă scepticism privind aplicarea documentului, iar Pentagonul a anunţat că va trimite 600 de militari în Ucraina, în martie, pentru antrenarea trupelor ucrainene implicate în conflictul separatist. – gandul.info

Oficiali militari ucraineni au anunţat joi că 50 de tancuri ruseşti, precum şi vehicule blindate şi lansatoare de rachete au pătruns în Ucraina în cursul zilei, în pofida negocierilor desfăşurate la Minsk în vederea soluţionării conflictului ucrainean, relatează BBC News Online. – gandul.info

Petro Poroşenko a avertizat că armistiţiul care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică este în „mare pericol”, din cauza confruntărilor armate intense din estul Ucrainei, acuzând Rusia că şi-a „intensificat semnificativ” ofensiva, relatează BBC News online. – gandul.info

Motivul pentru care se doreste un nou razboi mondial

Razboiul din Ucraina are implicatii mult mai adanci, nu se limiteaza doar la ceva local, Ucraina este doar un pretext inaintat de papusari pentru a starni o mare conflagratie mondiala. Iar acest lucru, fie ca vrea sau nu vrea Merkel sau Putin, tot se va realiza, pentru ca vor papusarii, si de fiecare data cand acesti au dorit sa provoace un razboi l-au provocat. Sa ne aducem aminte de spusele marionetei Winston Churchil din 1936: “Vom face acest razboi, indiferent daca Hitler vrea sau nu”. Aceasta declaratie venea in contextul in care Germania a infintat o banca nationala guvernata de stat si care a emis o moneda proprie, moneda care era bazata pe unitate de valoare, nu pe pe unitate de datorie. Cu alte cuvinte nemtii isi printau singuri banii, fara sa se mai imprumute cu dobanda la bancile private cum sunt FED-ul in SUA si Banca Europeana, detinute de nimeni altii decat marile familii de bancheri: familia Rothschild si familia Rockefeler.

Odata cu aceasta masura Germania nemaifiind obligata sa plateasca vreun impozit, a inflorit si a inceput rapid sa isi reconstruiasca industria. Media din acea vreme au denumit aceasta transformare “Miracolul German”.

Nu vi se pare ca acelasi lucru se intampla si astazi, cand tarile membre BRICS au format o banca comuna care sa mearga exact pe acelasi principiu ca banca Germaniei? Numai ca de data aceasta lucrurile se intampla la un nivel mult mai extins, vorbim acum de 5 tari foarte mari care au aderat la acest sistem, tari care includ aproape jumatate din populatia globului. Iar noua moneda la care se gandesc tarile membre BRICS se vrea contrabalansata din nou in aur, acesta este un aspecte foarte importanat, pentru ca atunci cand nemtii au facut acelasi lucru, dolarul era echivalentul aurului, deci avea valoare spre deosebire de momentul actual in care dolarul sta sa pice tocmai datorita faptului ca nu mai are acest suport in cel mai pretios metal.

Deci ganditi-va cu foarte multa atentie acum, bancherii au pornit un razboi mondial in 1945 doar de frica faptului ca si alte tari i-ar putea urma Germaniei cand ar fi vazut unde a ajuns din punct de vedere al progreselor economice datorat faptului ca s-au despins de sistemul papusaresc, ce impact ar putea avea in zilele noastre un nou sistem bazat pe o noua moneda, sistem la care sa ia parte cinci mari tari ale planetei, la care cu siguranta li se vor alatura si altele, plus faptul ca aceasta noua moneda gandita datorita echivalarii in aur sa fie singura care are cu adevarat valoare pe piata mondiala?

Iar acesta este doar unul dintre motivele pentru care se doreste marea conflagratie mondiala, al doilea dupa cum bine se stie este crearea Noii Odini Mondiale, care deriva practic din primul motiv. Noua ordine financiara gandita de papusari, prin care de data acesta sa conduca nu doar jumatate din glob, ci tot globul, va duce automat si spre o singura banca mondiala detinuta de papusari, un guvern mondial, un singur lider mondial, o singura moneda mondiala si cu timpul probabil si o singura religie mondiala. Toate acestea bininteles, daca castiga razboiul cu Rusia si aliatii sai, si cel mai important daca le va permite Dumnezeu acest lucru. Iar daca le va permite, inseamna cu siguranta si sfaristul lumii.

Deci dragi cititori, nici gand de pace, probabil atat SUA cat si Rusia au luat o mica pauza pentru a se putea pregati pentru urgia care urmeaza. Conflictul este inevitabil.

Pentru a intelege si mai bine aspectele descrise mai sus urmariti va rog cu mare atentie subiectele de la categoriile: Al treilea razboi mondial si Criza economica

Scenarii interesante pe harta startegica a dominatiei globale

Liderul german, Angela Merkel se straduieste sa faca toate lucrurile corect in încercarea de consolidare a unitatii occidentului, cu privire la criza din Ucraina. Cu toate acestea, Merkel este prinsa între ciocan si nicovala. Germania primește o parte substanțială din gazele naturale din Rusia și majoritatea gazului curge prin Ucraina. În prezent, nu există nici o națiune de pe fața planetei, in afara de Ucraina, care are nevoie de stabilitate in zona, mai mult decât Germania. Și această criză trebuie să fie rezolvată, mai devreme sau mai târziu.

Putin a făcut avansuri Germaniei, în trecut, in care ii încuraja să-si părăsească alianții occidentali (de exemplu, UE și NATO),si sa incheie un acord benefic în ceea ce privește obținerea livrărilor de gaze din Rusia la prețuri foarte mici.

O examinare atenta, ne arată că o alianta intre Germania si Rusia ar schimba în mod semnificativ echilibrul militar de putere. China a fost deja pierduta în favoarea Rusiei, iar acum se pare că si Turcia ii va urma exemplul.

putin natural gas map

Vă rugăm să rețineți cât de mult depinde Franța și Italia de gazul rusesc. Franța este un jucător major în NATO și Italia ii urmeaza indeaproape. În cazul în care Germania se aliaza cu Rusia si partenerii ei, Franța și Italia i-ar urma exemplul. Cât timp ar putea Marea Britanie rămâne un aliat apropiat al Statelor Unite în cazul în care restul Europei isi schimbă loialitatea?

Si mai multe stiri proaste pentru SUA

S.U.A. tremură în papuci. Putin a dovedit deja a fi un maestru in semnarea de acorduri energetice favorabile, pentru a bloca sfera de influență americană. În noiembrie anul trecut, Rusia a semnat cel mai mare acord din lume din punct de vedere energetic, in valoare de aproape 400 miliarde dolari cu China. Această afacere energetica semnaleaza o schimbare clara si dramatică a politici externe dusa de China, spre Rusia, o alta semnalare si mai clara este formarea blocului BRICS(Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) Un bloc atat de cooperare economica cat si militara.

La mai puțin de o lună după ce Rusia a semnat acordul de energie cu China de la 1 decembrie 2014, a avut loc al cincilea summit al Consiliului de Cooperare Turcia-Rusia la nivel înalt, care a culminat cu semnarea unui alt acord reusit de președintele rus, Vladimir Putin. Putin a declarat că proiectul conductei South Stream, care prevedea transportul de gaze naturale din Rusia spre Europa printr-o conductă care rulează pe sub Marea Neagră către Bulgaria și apoi Austria, a fost inchis, iar noul traseu va fi prin Turcia. Acest lucru face ca Turcia sa depinde la randul ei de Rusia. Turcia sa nu uitam, detine mai multe facilități militare ale NATO, inclusiv arme nucleare.

În cazul în care Rusia reuseste o alinata cu Germania și Turcia departe de NATO, America va vedea cum NATO se va destrama

brics.

BRIC Nations Conventional Military Strength

Situatia celor din BRICS care ar participa probabil la un conflict

                   Soldati   Avioane Tancuri  Mobile Sumarine  Rachete

Russia     766,000      3,082       1,550         1         62          3,781

China    2,825,000      2,788       9,150        1          69          1,770

India     1,325,000      1,785       3,569          2          17           292

Total   4,916, 000        7,655     14,261        4        148          5,843

(NOTE: Fortele Coreiei de Nord se vor uni cu China – Ucraina si Belarus au o forta militara combinata de 200,000 oameni)    

USA Allied Nations Conventional Military Strength

               Soldati   Avioane  Tancuri  Mobile Sumarine Rachete

USA     1,430,000     13,685      8,325        10          72         1,330

UK          205,330          900        400           1          11            60

FR           230,000       1,200        420           1          10            60

GRM        180,000          710        410             0          4            250

TURK       410,500          990     3,660          0          14           650

S KOR      640,000       1,400     2,350          0          14           250

JAP          250,000       1,600        770           1          16           100

Total     3,345,830    20,475    8,325         13         141       2,700

Sursa: Global Fire Power

In concluzie:

Ganditi-va ca aceste oferte energetice venite dinspre Rusia, vor face ca Turcia, Germania și Franța sa slabeasca contributiile catre NATO. Ca sa nu fac un scenariu, în care Turcia, Germania și Franța nu numai ca s-ar putea retrage de tot din NATO, dar s-ar mai si alia cu Rusia, Statele Unite, in aceste conditii, nu ar mai avea practic nici o sansa sa castige cel de al treilea razboi mondial.

Crede cineva ca Putin nu are capacitatea și motivația de a rupe NATO?

Russia Putin

„Criza ucraineana nu a fost cauzată de Federația Rusă”, a declarat Putin în discursul postat pe site-ul Kremlinului. „Ea a apărut ca răspuns la încercările SUA și a aliaților săi occidentali – care se consideră” câștigători „ai războiului rece – de a se impune peste tot in lume”. thedailysheeple.com

Ceea ce acest articol nu mentioneaza insa, este faptul ca nu Rusia isi doreste acest razboi mondial si nici macar SUA, ci papusarii care conduc SUA, cei care vor sa puna gheara pe bogatiile Rusiei, singura cale de control total asupra planetei si singura cale de instaurare a Noii Ordin Mondiale.

Sietul american thedailysheeple.com care in general are analize obiective, de data asta s-a lasat dus de val si a gandit exact cum gandesc cei din presa centrala controlata, si anume sugereaza in titlul articolului, faptul ca Rusia prin Vladmir Putin, doreste o slabire a fortelor NATO cu scopul de a invada SUA, lucru total neadevarat. Singura posibilitate ca Rusia sa fie implicata in vreun conflict cu SUA, este doar daca SUA o ataca,

Scenariul prezentat de thedailysheeple.com  este unul interesant, de asta l-am si publicat,  dar foarte putin probabil, ar fi un scenariu care intr-adevar ar inchide cu adevarat orice posiblitate a neoconilor de a crea Noua Ordine Mondiala. Dar nu se va intampla acest scenariu, tocmai din cauza faptului ca cei care conduc UE, fac parte din aceasi gasca cu neoconii care conduc America, si scopul lor nu este de a aduce pacea si normaliatea intre popoare, ci acela de a pune mana si de a controla tot ce misca pe aceasta planeta.

Asa ca scenariul prezentat mai sus nu este unul posibil, de ce trebuie in schimb sa se teama cu adevarat SUA, in eventualitatea unui razboi cu Rusia?

Faptul ca SUA se afla intr-o situatie economica dezastroasa, iar in momentul in care bursa va cadea din cauza razboiului sau a imposibilitatii de a mai sustine dolarul, luptele interne care se vor declansa cu siguranta in SUA, va slabi atat de mult America din interior, incat le va fi aproape imposibil sa ma sustina si un razboi extern de o asemnea anvergura.

Ganditi-va cand cei de culoare se vor ridica, avand in vedre ca au arme, sau mexicanii, sau chiar americanii de rand, indiferent de garzile lor nationale. care vor incerca sa-i linisteasca prin gloane. Va fi prapad, iar acest prapad va fi vazut in toata lumea, ca nu vor mai putea sa-l ascunda indiiferent cat de maestri sunt ei in arta manipularii. Iar aceste manifestatii odata pornite, vor cuprinde toata Europa si atunci haos, dragii mei.

Urmariti va rog si:

Pericol mare de razboi! Putin: „Rusia nu va fi niciodata de acord cu o ordine a lumii in care un singur lider le spune celorlalti ce pot sa faca sau sa nu faca”

Presedintele Rusiei Vladimir Putin a facut primele comentarii dupa intalnire de vineri cu cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande, afirmand ca Rusia nu va purta un razboi cu nimeni. El a atras insa atentia ca Rusia nu va fi niciodata de acord cu o ordine a lumii in care un singur lider le spune celorlalti ce pot sa faca sau sa nu faca, transmite Reuters.

putin merkel
„Exista in mod evident o incercare de a ne rastrange dezvoltarea cu diferite mijloace. Este o incercare de a perturba ordinea lumii cu una in care un singur lider incontestabil care vrea sa ramana astfel crezand ca are voie orice in timp ce ceilalti au voie doar ce permite el, si doar in interesele lui”, a spus Putin in timpul unei intalniri cu sindicatele in orasul Soci.

„Aceasta ordine a lumii nu ii va conveni niciodata Rusiei. Insa nu vom purta razboi impotriva nimanui, vom coopera cu toti” a continuat el.

Liderul de la Kremlin a repetat faptul ca sanctiunile impuse de Vest asupra Moscovei ca pepeapsa pentru implicare in Ucraina nu vor functiona.

„Sanctiunile – in final cred ca nu vor aduce bucurie nimanui si este evident ca nu pot fi eficiente cu o tara precum a noastra, desi ne cauzeaza oarecare pagube. Si trebuie sa intelegem asta si sa ne crestem nivelul de suvernitate inclusiv in economie”, a spus Putin. – hotnews.ro

Iata un discurs elegant si cat se poate de corect, daca ne uitam la situatia foarte tensionata de pe glob. Avand in vedere faptul ca SUA a incalcat absolut toate acordurile incheiate la sfarsitul razboiului rece cu privire la instaurarea de baze militare in Europa, culminand cu acapararea Ucrainei, Putin da dovada de foarte multa rabdare si incearca pe cat poate de mult sa evite pe cale diplomatica, dezastrul unui conflict global.

Insa acesta a tinut sa sublinieze inca odata ca Rusia nu este doar un simplu pion pe o tabla de sah, conduse de un singur lider, asa cum sunt majoritatea celorlalte state din lume, ci isi doreste un rol mult mai important in contextul global, dar un rol care sa fie bazat pe respectarea acordurilor intre state, atat din punct de vedere strategic, economic si social cat si respectarea suveranitatii si independentei fiecarui stat.

Acest lucru nu cred insa ca va fi pe placul neoconilor, fiind un impediment serios in incercarea instaurarii Noii Ordini Mondiale.

Rusia in perioada Boris Eltin, devenise aproape in totalitate sub controlul elitelor, dar odata cu venirea lui Putin la putere lucrurile treptat s-au schimbat, a inceput cu nationalizarea resurselor si alungarea neoconilor occidentali, culminand cu crearea noului bloc de putere care este BRICS-ul si formarea unei banci comnune cu statele membre BRICS. O alternativa serioasa la dezastrul economic care se anunta in SUA si UE datorita printarii de bani in nestire, lucru care a dus la criza economica si la slabirea principalelor monede globale dolarul si euro.

Totodata tarile membre BRICS doresc eliminarea treptata a tranzactiilor cu dolarul american, incercand gasirea unei noi monede care sa fie echivalata in aur. Rand pe rand insa toate tarile care au incercat eliminarea dolarului au avut enorm de suferit si aici ma refer in special la tarile arabe, Irak, Lybia, Egipt, Siria.

Declaratia Angelei Merkel dupa intalnirea cu Putin este foarte sugestiva: „Nu este sigur ca discutiile de pace avute cu Vladimir Putin vor functiona. Trimiterea de arme in Ucraina nu ar ajuta/ Hollande: Daca nu gasim un acord de pace durabil, stim ce urmeaza – RAZBOI .”

Numai ca motivul principal pentru care se va ajunge la razboi nu este cel descris de cancelarul Germaniei, ci este cel explicat mai sus. Acesta este doar un pretext pentru a initia razboiul.

De acum dragii mei, totul devine doar o chestiune de timp, pana incepe, Pregatiti-va. ca vine!

Urmariti va rog cu atentie toate subiectele de la categoria: Al treilea razboi mondial

Se pregatesc americanii sa atace Rusia de pe teritoriile Romaniei si Poloniei?

În aceste zile, americanii fac intense mişcări de trupe speciale şi de tehnică de luptă pe teritoriul ţării noastre. Recent, au fost aduse din Norvegia (unde erau ascunse în nişte grote naturale) cca. 60 de tancuri Abrams (M1A1) – ultimul tip în materie. Acestea au străbătut toată Europa, în vagoane de tren. Tancurile Abrams mai staţionează şi în Polonia. Cîteva caracteristici: rază medie de acţiune 700 km, calculatoare, blindaj irexpugnabil şi, atenţie, proiectile teribile, inclusiv nucleare. Totuşi, ruşii au un tanc mai performant, botezat Cuirasatul Kremlinului.

SUA trimite tancuri M1A1 Abrams in Afganistan

Tanc Abrams M1A1

Vom asista, oare, la o nouă bătălie apocaliptică, de genul luptei de tancuri de la Kursk-Orel, din 1943? Revenim. – ziarultricolorul.ro

Tare imi este teama ca SUA nu mai are timp, caderea dolarului putand surveni in orice moment de acum, iar singura solutie este razboiul mondial. Daca dolarul cade inainte sa inceapa marea conflagratie mondiala, americanii se vor confrunta automat cu foarte multe lupte interne, ceea ce ar duce la o slabire puternica in vederea viitoarelor actiuni militare externe. De asemnea restul lumii se va trezi, multi dintre ei incepand deja sa o faca, iar lupta nu va mai fi dirijata cum isi doreste elita mondiala, ci va fi chiar impotriva lor. Lucru de care sunt foarte constienti neoconii.

Urmariti va rog si: