Studiul de față reprezintă un extras din cartea Teologia luptătoare (1941), de Irineu Mihălcescu, fost francmason în tinereţe, înainte de a deveni preot. Acest fapt întărește veridicitatea celor relatate mai jos și arată totala antinomie între Ortodoxie și masonerie, ceea ce ar trebui să determine pe orice credincios să combată cu orice ocazie această mișcare antihristică, cât și delimitarea de orice persoană – cleric sau mirean – care face parte din structurile masoneriei. Retrăgându-se apoi din francmasonerie după ce şi-a dat seama de adevarata ei faţă, şi scriind împotriva ei, mitropolitul Mihălcescu a devenit ţinta urii francmasonilor, care l-au ucis prin otrăvire văzând în el un trădător periculos.

FRANCMASONERIA
Cuvîntul “francmason” înseamnă zidar liber, iar francmasoneria sau masoneria este o societate secretă, care poartă acest nume, pentru că în organizaţia şi ritualul ei se serveşte de unelte de care se folosesc zidarii, bunăoară: de mistrie, echer, ciocan, dreptar, compas etc. , pe care le interpretează în chip simbolic şi împarte pe membrii ei în grade sau trepte, cărora le dă numele de : ucenici, lucrători sau maeştrii. Îndreptăţirea acestei numiri o întemeiază scribii francmasoni în două feluri: Unii susţin că francmasoneria îşi trage originea de la Hiram, arhitectul temlpului lui Solomon. Numirea de Iachim şi Boaz a celor două coloane din templul masonic, cum se numeau şi coloanele din faţa templului lui Solomon, legenda care circulă printre francmasoni şi se predă ucenicilorla primirea în loja, că adică Hiram a fost ucis de trei ucenici zidari, pentru că el nu a vrut să le spună şi lor cuvântul de ordine al maeştrilor precum şi simbolismul unora din ritualurile masonice, ar fi dovada de necontestat, că aceasta este obîrşia adevărată a francmasoneriei şi că ea era organizată atunci, pe vremea lui Solomon, aproape la fel ca astăzi. Dar, chiar francmasoni mai luminaţi recunosc, că această legendă nu era cunoscută în cercurile lor înainte de veacul XVIII, ţi că s-a născocit – după toată probabilitatea – spre a se da mai mare însemnătate şi mai mult fast noului înfiinţat grad de maestru. Alţii susţin că obîrşia francmasoneriei s-ar trage de la aşa-zişii zidari liberi ori cioplitori de pietre ornamentale şi constructori ai domurilor monumentale din evul mediu, dar e fapt nediscutat că aceşti zidari nu aveau nimic din organizarea francmasoneriei propriu-zise.

Cît despre părerile că francmasoneria ar fi aşa de veche ca şi omenirea şi că deci Adam sau chiar Dumnezeu ar fi cel dintîi mason, sau că ea şi-ar avea obîrşia în misterele religiei grecilor şi egiptenilor, sau în ordinul templierilor sau al crucii trandafirii(roză) etc. , acestea nu pot justifica întru nimic numele de francmason, nici întrebuinţarea uneltelor masonice în francmasonerie. Obîrşia sigură a francmasoneriei datează din 1717 şi ţara în care s-a organizat întîia oara este Anglia. De la introducerea reformei religioase scăzute şi în Anglia, ca şi în alte ţări, zeul credincioşilor şi al comunităţilor pentru înalţarea de monumentale biserici. Aceasta a avut ca urmare decăderea breslei zidarilor liberi, care nu mai găseau de lucru decît prea puţin. În aceste împrejurări critice pentru ei, Teofil Desguliers, perdicatorul reformat al Curţii regale, predicatorul James Anderson şi arheologul George Payne, îşi propuseră să dea breslei zidarilor liberi altă menire şi anume: zidirea unui templu spiritual în inima omului prin cultivarea a ceaa ce este „bun, nobil şi frumos”, cu alte cuvinte o moralitate fără religie, deci atee şi întemeiată numai pe raţiune. Patru societăţi de zidari liberi se întruniseră în ziua de 24 iunie 1717, într-un restaurant din Londra, unde puseră bazele societăţii ”of free Stanes Masons” şi consimţiră să urmarească scopul propus de cei trei bărbaţi. Aceasta a fost ziua întemeierii francmasoneriei albastre sau englezeşti, ori începutul lojelor Sfîntului Ioan, cum s-a mai numit ea în amintirea Sfîntului Ioan Botezătorul, a cărui naştere se serbează în ziua de 24 iunie. Ideile masonice au prins repede şi s-au răspîndit cu iuţeală în toate ţările din apusul Europei cîştigînd un mare număr de membrii îndeosebi din pătura cultă a societăţii şi chiar dintre capetele încoronate. Francmasoneria s-a schimbat însă la faţă şi a luat îndată înfăţişări diferite, urmărind alte scopuri, datorită elementului jidovesc care a pătruns în ea cu duiumul şi a aservit-o intereselor lui naţionale. Într-adevăr , evreii, care au pus stăpînirea în toate ţările pe finanţe, industrie, comerţ, presă etc. , nu puteau lăsa să le scape din mînă un instrument de dominaţie aşa de minunat cum avea să fie masoneria încăpută pe mîinile lor.

Otrava ateista din însuşi embrionul masonic trebuia înteţită şi exploatată în profitul iudaismului. Se amestecă deci, în înăcritul aluat al francmasoneriei principii disolvante din Talmud, din Cabală şi din magie, se dădu simboalelor cultului altă interpretare adecvată noilor scopuri puse mişcării masonice, se introduseră ca termeni de exprimare cuvinte jidoveşti şi francmasoneria fu transformată în curînd în Sinagoga Satanii. Nu numai că se diforma cu totul francmasoneria originală, destul de hibridă de la primele ei începuturi, ci s-au înfiinţat o puzderie de noi şi felurite genuri de masonerie de către isteţii urmaşi ai lui Iuda. Astfel, în anul 1756, evreul Ştefan Morin puse în ordine cele 25 de grade ale masoneriei templierilor şi le introduse din America, unde alţi evrei masoni, ca să poarte venituri mai mari lojelor, le ridicaseră la 33, cum au rămas pînă astăzi. Un alt evreu, celebrul excroc Iosef Balsamo, cunoscut sub numele de Cagliostro(† 1795) a înfiinţat francmasoneria coptică, cu 90 de grade, şi a primit în loji şi femei. Alţi trei evrei, fraţii Bedarride din Avignon, au înfiinţat francmasoneria numită Misraim, tot cu 90 de gradeşi cu idei cabalistice şi cu totul bizare. Amestecul şi rolul jidovimii în masonerie se vede şi din aceea că fruntea lojelor din toată lumea stau evrei şi numărul cel mai mare al membrilor lor îl formează jidovimea. După obîrşie, francmasoneria nu este, dar, ceva care să impună prin vechimea sa, iar trecutul ei este pătat de crimă şi sînge. În ţările catolice şi mai cu osebire în Franţa, francmasoneria a luptat cu orice fel de arme împotriva Bisericii şi a monarhiei. Enciclopediştii şi mai toţi făuritorii şi capii marii revoluţii au fost francmasoni. Intrigile pe care ei le-au ţesut, calomniile pe care le-au pus în circulaţie şi în genere mijloacele de care s-au servit, ca să doboare pe Maria Antoaneta, vor rămîne totdeauna o pată neştearsă pe numele de francmason.
În revoluţiile franceze din 1848 şi 1870 francmasonii şi-au avut partea lor, iar dezastrul Franţei în actualul război se datorează în întregime comunismului, care este opera masoneriei. Revoluţiile care au desfiinţat monarhia şi au proclamat republica în Portugalia, în Rusia şi în Spania, sunt tot opera francmasoneriei şi, după socotinţa unor istorici, niciuna din revoluţiile care s-au produs de la veacul al XVIII încoace nu s-a făcut fără amestecul criminal al lojelor masonice.

Organizarea francmasoneriei variază puţin de la un fel de masoneria la altul şi de la o ţară la alta. În esenţă, ea se reduce la urmatoarele: Unităţile în care sunt grupaţi membrii se numesc loji. Ceea ce sunt cluburile pentru partidele politice, sunt lojile pentru masoni. În fruntea fiecărei loji stă un venerabil, ajutat de un consiliu. Mai multe loji formează o mare lojă, condusă de un mare maestru, inconjurat de venerabilii lojilor componente.

Intrarea în francmasonerie se face prin primirea novicelui în lojă cu un anume ceremonial, sau în termeni masonici, potrivit ritualului. Novicele este introdus în încăperea numită templu, legat la ochi şi numai după ce i se pun diferite întrebări, este dezlegat, ca semn că, intrînd în lojă, a trecut din întuneric la lumină. Aici se observă mai întîi un tablou care înfăţişează cerul înstelat, un glob pămîntesc, un ghiveci cu o floare, un craniu omenesc, o carte deschisă, un dreptar şi un compas. După interpretarea masonică, aceste lucruri ar avea următoarea semnificaţie: Cerul, pămîntul cu floarea şi craniul simbolizează natura de deasupra, dimprejurul şi dedesubtul nostru şi formează toate la un loc primul izvor al cunoaşterii omeneşti. Cartea, care uneori este Biblia, simbolizează ştiinţa. Dar pentru că ştiinţa din cărţi e lucru mort, se pune în mîna novicelui un dreptar şi un compas, care simbolizează ştiinţa vie, a vieţii sociale şi anume: dreptarul are să slujească la măsurarea dreptăţii, iar compasul la întinderea iubirii de oameni a noului francmason. După ce mai săvîrşesc unele acte simbolice şi se pun la probe ciudate, ca să se vadă dacă are curaj şi e statornic în hotărîrea sa de a intra în francmasonerie, novicele depune jurămîntul de credinţă în masonerie, şi e proclamat membru al lojii. Ritualul acesta şi simbolismul lucrurilor şi actelor din care el constă variază la primirea celor două grade ale francmasoneriei albastre, de lucrător şi maestru, se complică şi se schimbă cu totul la gradele superioare, în special la primirea gradelor 18 şi 33, spre a corespunde scopului ascuns al francmasoneriei şi mijloacelor cunoscute numai membrilor acestor grade superioare pentru atingerea scopului urmărit de ea şi prin ei.

Ce este francmasoneria?

Căutînd să stabilim semnificaţia cuvintelor “francmason şi francmasonerie” sau “mason şi masonerie”, am zis la începutul capitolului, că franmasoneria este o societate secretă şi am arătat de unde îi vine numele. Dar aceasta nu ne spune nimic despre ceea ce este ea, care-I este fiinţa. “Uniunea masonică – zice o carte de instrucţie pentru francmasoni – este comunitatea nevăzută – mai presus de graniţe, de rasă, de culoare, de naţionalitate, de clase, de stări, intr-un cuvînt de toate deosebirile dinafară dintre oameni, care trece anume chiar peste deosebirile dinăuntru de credinţă religioasă, de confesiune şi de concepţie despre lume – a tuturor personalităţilor din trecut, prezent şi viitor, care s-au străduit pentru înnobilarea lor şi desăvîrşirea omenirii.

Definiţia aceasta este o copie ad-litteram a definiţiei Bisericii creştine, sub formă de comunitate, cu însuşirea specială de nevăzută , cum o infăţişează protestantismul. Aceasta o accentuează şi mai bine aceeaşi carte de intrucţie masonică prin cuvintele: “Conştiinţa curat masonică se vădeşte, indifferent de semnele din afară de recunoaştere dintre membrii lojilor, numai prin faptele morale izvorîte din dragostea de oameni, fapte care sunt commune tuturor oamenilor nobili, fie că se numesc, ori nu, francmasoni.

Întocmai cum Biserica creştină vorbeşte de o “comuniune a sfinţilor“ şi înţelege prin ea societatea nevăzută, curat spiritual, care se întinde şi dincolo de moarte, a tuturor pioşilor care stau în slujba Dumnezeirii , ceea ce constitiuie cel mai mare merit al lor, tot astfel şi francmasoneria recunoaşte comunitatea nevăzută a tuturor celor ce voiesc binele, mai presus de orice graniţă de spaţiu şi de timp. Veşnic, adică avînd putere din cel mai cărunt trecut, în timpul de faţă şi în cel mai îndepărtat viitor, este numai binele moral. Binele insă, indeplinească-se în ascuns, pe nevăzute, aşa ca să nu ştie stînga ce face dreapta. Dacă francmasoneria ar fi ceea ce rezultă din aceste două citate, ar însemna că ea este o societate filantropică, de o impunătoare înălţime morală, avînd numai neajunsul de care suferă orice morală, care nu se altoieşte pe religie, adică de a nu-şi putea ajunge şi împlini scopul urmărit, oricît ar fi el de sublime…dar francmasoneria este cu totul altceva decît ceea ce crede instrucţiunea masonică ca ne infăţişează. Mai întîi, pentru ce este secretă masoneria, pentru ce nu lucrează la lumina zilei, dacă nu are nimic în ascuns, dacă nu urmăreşte alt scop şi nu se serveşte de alte mijloace decît de cele mărturisite, care n-au pentru ce să fie tăinuite? Apoi, neţinînd seamă de deosebirile dinafară dintre oameni, de: graniţe, rasă, culoare, naţionalitate, clase şi stări, francmasoneria pretinde că lucrează pentru întronarea în lume a celor trei principia ale marii revoluţii franceze : libertate, egalitate şi fraternitate şi că în activitatea ei dă dovadă de cea mai largă toleranţă, …dar iată, după propria lor mărturie, ce sunt libertatea, egalitatea şi fraternitatea masonice: “Libertate. Arma atotputernică , cu care noi am răsturnat lumea , înseamnă independenţa fără margini şi fără restricţii, sustragere de la orice autoritate, înseamnă libertatea spiritului, care nu poate fi stînjenită de nici o revelaţie, înseamnă independenţa voinţei, care nu se supune niciunei puteri, care nu recunoaşte nici rege nici Dumnezeu…Cu ajutorul libertăţii, ca pîrghie, şi al pasiunilor omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom răsturna pentru totdeauna pe regi şi pe preoţi, aceşti duşmani neînduplecaţi ai neamului omenesc, mai funeşti pentru omenire decît tigrii pentru celelalte animale. “ Iată-i pe francmasoni proclamîndu-se, pe temeiul principiului de libertate, anarhişti şi atei, duşmani neîmpăcaţi ai monarhiei şi ai religiei!

Iată-le toleranţa faţă de convingerile politice şi religioase ale celor ce nu fac parte din lojile lor!
“Egalitate. Instrumentul atotputernic cu care noi am transformat lumea înseamnă: egalizarea proprietăţilor, căci drepturile omului la pămîntul comun, ca cetăţean al unei singure şi aceleiaşi lumi, ca copil al unei singure şi aceleiaşi mame, sunt mai vechi şi mai sacre decît toate contractile şi decît tot dreptul nescris, şi prin urmare aceste drepturi trebuie restabilite, iar contractile trebuie rupte şi dreptul nescris trebuie desfiinţat“. Iată comunismul, sub forma lui cea mai nouă: bolşevismul, justificat şi propovăduit de loji, ca principiu al egalităţii! “Fraternitate. Făgăduinţa atotputernică, cu care noi am stabilit puterea noastră, înseamnă: frăţia în francmasonerie pentru a construi un stat în stat, cu mijloace şi cu funcţiuni independente de stat şi necunoscute statului;frăţia în francmasonerie, pentru a construi un stat deasupra statului, cu o unitate în cosmopolitism, cu o universalitate care face ca francmasoneria să fie superioară statului si să-l conducă;frăţia francmasonerie, pentru a constitui un stat în contra statului, atîta vreme cît vor mai exista armate permanente, care sunt instrumente de apărare, principia parazitare, piedică a oricărei înfrăţiri. Prin ajutorul fraternităţii, ca pîrghie, şi prin urile omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom face să piară pentru totdeauna parazitismul şi represiunea armată, această sumă nepotolită, această groază sălbatică a neamului omenesc“.

Iată proclamată ura împotriva armatei, ca susţinătoare a ordinei de stat, în numele fraternităţii masonice! Următorul jurămînt rezumă şi accentuează cuprinsul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii masonice: “Jur să nu am altă patrie decît patria universal… Jur să combat fără cruţare totdeauna şi pretutindeni: hotarele naţiunilor, hotarele moşiilor, ale caselor şi ale atelierelor, precum şi graniţele familiilor. Jur să pun la contribuţie întreaga mea credinţă pentru triumful nesfîrşit al progresului şi al unităţii universal şi declar că profesez negaţia lui Dumnezeu şi a sufletului“. „Trecerea spre deosebirile dinăuntru de credinţă religioasă şi confesiuni”, trîmbiţată de masonerie ca un act de mare largheţă de suflet din parte-i, ca o binevoitoare îngăduinţă faţă de credinţa religioasă a celor ce bat la uşile hrubelor lor, se schimbă dar, după depunerea jurămîntului de credinţă masonica, în ateism cras, în tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu şi a sufletului. Însăşi formula : „Marele Arhitect al Universului” , sub care pare a se adăposti în loji ideea de Dumnezeu, este o amăgire, o minciună sfruntată, pentru că iniţiaţilor la gradul 25 masonic li se spune răspicat: ”Marele Arhitect al Universului, în onoarea căruia arde tămîia lojilor şi atelierelor , nu este Dumnezeu, ci îngerul luminii, geniul muncii, spiritul focului”. Dar , dacă nu există Dumnezeu şi suflet, nu există , după logica masonică, nici înger, geniu şi spirit, ci aceste expresii sunt vorbe goale, cărora le corespunde nimic real. După alţii, ”Marele Arhitect al Universului” este însăşi francmasoneria, care se intitulează cu emfază şi ”Marea Asociaţie de distrugere universală”. După această interpretare, literele D. G. A. D. U. care reprezintă, pentru profani, iniţialele cuvintelor franţuzeşti:
”Du Grand Architect de l`Univers”, sunt pentru francmasoni iniţialele francmasoneriei: ”De la Grande Association Destructive Universelle”. În fine, după concepţia materialistă despre lume a masonismului, dumnezeul masonilor este Natura sau, mai exact, Omul, căci iată mărturisirea ce face un mare mason evreu: ”Cred în eterna Materie-Mamă. . . şi în Om, Fiul ei iubit. . . Carele din Materie s-a zămislit şi din Pămîntul, ce-l susţine şi-l nutreşte, s-a făcut. . . ”. Pentru răspîndirea ateismului în lume, francmasoneria duce o îverşunată luptă făţişă. Războiul lui Dumnezeu!Ură lui Dumnezeu!, a strigat în plin congres internaţional un cunoscut mason, iar un alt mason a zis: ”Infamul este Dumnezeu. Trebuie să zdrobim infamul”. Cum masoneria este organizată de evrei, războiul dus de ea este îndreptat cu îndîrjire speciala împotriva Creştinismului. Dogmă jidovească şi spirit jidovesc, teorie şi realizare, totul este îndreptat împotriva Bisericii Creştine, împotriva ei şi numai împotriva ei şi împotriva Capului ei nevăzut, Iisus Hristos, este strigătul de alarmă al unui eminent scriitor creştin. ”Evangheliile trebuie arse – scrie un rabin -, fiindcă păgînismul este mai puţin periculos pentru credinţa evreiască decît Creştinismul”. Război de moarte Creştinismului!, răcneşte un mason. Trebuie să extirpăm lepra devorantă a Creştinismului, ţipă altul. Va veni vremea – cobeşte un înverşunat mason – cînd crucile şi icoanele vor fi aruncate în foc, potirele şi vasele sfinte schimbate în unelte folositoare, bisericile prefăcute în săli de concert, de teatru, sau de adunări şi, cînd n-ar putea sluji unui asemenea scop, în hambare de grîne şin grajduri de cai. Să nădăjduim că va veni o zi, cînd mulţimea, luminată de astădată, se va minuna, cum de nu s-a săvîrşit încă de mult o asemenea prefacere. Se va face atunci tabula rasa din tovarăşii popimii”. Cobirea s-a împlinit întocmai de bolşevismul rusesc şi de revoluţia spaniolă, şi unul şi alta roade înveninate ale francmasoneriei. Aceeaşi soartă tristă ar fi avut şi Biserica noastră strămoşească, dacă providenialul conducător al statului român, Generalul Antonescu, n-ar fi luat măsurile de stîrpire a masoneriei din ţară şi dacă n-ar fi pornit războiul de nimicire al bolevismului muscălesc. În alte ţări, ca : Germania, Italia, Spania, Ungaria, Bulgaria, Turcia şi Japonia, francmasoneria a fost, asemenea, mai de demult sau mai decurînd, proscrisă şi lumea va fi tămăduită de virusul bestiei masonice.

NOTE
1. – Vezi articolul: Din trecutul francmasoneriei de Preot I. Mihălcescu, publicată în revista Biserica Ortodoxă Română, anul XLI (1923) , seria II, No. 12, pagina 891.
2. – Ideea că Adam sau Însuşi Dumnezeu ar fi cel dintîi francmason a fost pusă în circulaţie de masoneria numită misraim, aceea care a fost înfiinţată de fraţii Bedarride din Avignon. Ea a fost însuşită şi susţinută – mirabile dictu – de Lessing. Cu misterele religiilor greceşti şi egiptene şi îndeosebi întru-cîtva cu misterele eleusinice, mai mult cu ale Cibelei şi foarte mult cu ale Isidei, au asemănare probele la care se supun iniţiaţii în unele loji masonice. Dar originea masoneriei nu este aşa de veche şi asemănările nu sunt concludente. De la templieri a împrumutat francmasoneria multe ţări şi a existat chiar un sistem de masonerie templierică, cu mai multe ramificaţii. Nici la templieri, nu trebuie căutată obîrşia întregii francmasonerii, pentru că în esenţă ea diferă mult de organizaţia templierilor. Cu crucea roză, francmasoneria are prea puţine note comune, aşa că, nici în aceasta nu i se poate pune obîrşia.
3. – Francmasoneria albastră, cu cele trei grade ale ei nu a mai mulţumit în curînd mania gradelor, şi fu considerată ca un simplu noviciat care pregătea pentru gradele superioare. Se înfiinţă astfel o nouă francmasonerie numită scoţiană, care la rîndul ei fu considerată ca un grad intermediar între francmasoneria albastră şi între gradele superioare. Acestea sunt trei: I. al templierilor, cu alte 4 sisteme divizionare;sistemul capitolului de Clermont, sistemul strictei observanţe, sistemul clericalatului şi sistemul suedez sau creştin;II. Sistemul crucii trandafirii(roze) şi III. Sistemul egiptean cu subdiviziunile: sistemul coptic, sistemul mistraim şi sistemul sau ritul memfitic. Pentru amănunte vezi Preotul I. Mihălcescu, op. cit. pag. 892-895.
4. – Vezi: Louis Dasté: “Marie Antoinette et le complot maçonique”, Paris 1910, volum din “Bibliothéque d`Etudes de Société secretes”, la Preotul I. Mihălcescu, op. cit. pag. 896.
5. – Numărul şi felul obiectelor ce se află în loji variază. Asfel , în jurul mesei se mai află şapte sfeşnice, pe perete un covor cu diferite desene, iar de o parte şi de alta, spre miazănoapte şi miazăzi, la mijlocul lojii, sunt doi stîlpi, care poartă numele de “Iachim“ şi “Boaz“ , cum se numeau cei doi stîlpi sau coloane din faţa templului lui Solomon, Iachim este cuvîntul de recunoaştere între ucenici, iar Boaz între lucrători.
6. – Ritualul complet al intrării în loji l-a dat Tolsoi în romanul său “Război şi pace“ , când descrie primirea în masonerie a prinţului rus Petru Bezuhoff şi e redat şi de Preot I. Mihălcescu în articolul: “Despre simbolismul şi ritualul masonic“ din Revista “Biserica Ortodoxă Română“, anul XLI (1923), seria II, No. 14, paginile 1021-1025. Ritualul primirii în loji variază de la grad la grad şi chiar pentru acelaşi grad de la un sistem la altul. Pentru ucenic, simboalele se iau din natură, pentru lucrător din meşteşugul zidăriei, iar pentru maestru din împărăţia luminii. Jurămîntul ce se depune la masoni variază, probabil, de la un grad la altul, şi, în amănunte, poate, şi de la un sistem masonic la altul. Iată un formular, care se depune de ucenici, după toată probabilitatea, în toate lojile de toate riturile:
“Jur, în numele Arhitectului suprem al tuturor lumilor, să nu descopăr niciodată secretele, semnele, cuvintele, învăţăturile sau practicile francmasoneriei şi să păstrez tăcere veşnică asupra lor. Făgăduiesc şi jur să nu trădez niciodată nimic din acestea nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici să pun pe altcineva să scrie, să litografieze, să graveze, să tipărească ceva, să nu dau în vileag în vreun fel ceea ce mi s-a descoperit pînă în această clipă, sau mi se va descoperi în viitor. Dacă nu mă voi ţine de cuvînt, mă oblig să mă supun la următoarea pedeapsă:
– să mi se ardă buzele cu fier înroşit;
– să mi se taie o mînă;
– să mi se smulgă limba din gură;
– să mi se reteze gîtul;
– cadavrul meu să fie spînzurat în lojă în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars şi cenuşa aruncată în vînt“.
Teribilă şi criminală siluire a conştiinţei să juri ca nu vei destăinui ceea ce încă nu ţi s-a spus!
7. – Vezi: Preotul I. Mihălcescu, art. Francmasonii şi Biserica, pag. 757.
8. – Idem, ibidem, pag. 758.
9. – Vezi Toma Petrescu; Conspiraţia lojilor. Francmasonerie şi Creştinism. Bucureşti, 1941, ediţia III, pag. 12, 13.
10. – Idem, ibidem, pag. 13.
11. – Idem, ibidem, pag. 13, 14.
12. – Idem, ibidem, pag. 47.
13. – Idem, ibidem, pag. 31.
14. – Adriano Lemni fost primar al Romei, şeful supreme al francmasoneriei internaţionale, la T. Petrescu, op. cit. pag. 40.
15. – Belgianul Lafargue, la T. Petrescu, pag. 41.
16. – Francezul De Lanessan, fost ministru li guvernator al Indochinei, la T. Petrescu, pag. 41
17. – Emmanuel Barbier, în lucrarea: “Les infiltration maçoniques dans l`Eglise“, citat de T. Petrescu, pag 43.
18. – Rabinul Tharphon, citat de Bernard Lazare, în lucrarea sa L`Antisemitisme, la T. Petrescu, pag. 43.
19. – Fr. Viviani, la T. Petrescu, pag. 52.
20. – Gambetta, la T. Petrescu, pag. 52.
21. – Neagu (Naghel) , în traducerea în româneşte a lucrării francmasonului Most: La peste religeuse = Ciuma religioasă, la T. Petrescu, pag 53, 54.

Originalul din 1941: Teologia Luptatoare

– apolgeticum.ro

 Alte dezvaluiri interesante despre societatile masonice, puteti afla la categoria: Masonerie