Iubiţi credincioşi şi fraţi români,

Deoarece au revenit în atenţia media unele din cuvintele profetice ale Părintelui Justin Pârvu, aducem următoarele lămuriri credincioşilor care ni le-au cerut:

Prorocia că „mai sunt 12 luni şi vine urgia” a fost făcută de Părintele Justin în data de 23 Mai 2013, cu câteva săptămâni mai înainte de mutarea sa la Domnul (nu în ultimele clipe ale vieţii), de faţă fiind mai mulţi ucenici ai săi. Vestea a ajuns rapid la cunoştinţa tuturor vieţuitorilor din cele două mănăstiri din Petru Vodă, dintre care unii au reuşit să-i ceară desluşiri Părintelui, atât în ziua în care prorocia a fost făcută, cât şi în săptămânile de până la moartea sa. Părintele Justin a precizat că „va fi război”. „Ce fel de război, părinte? Un război duhovnicesc? O prigoană?” „Nu, măi! Război cu arme şi armate.” Cum amintise şi în alte cuvântări ale sale din ultimul an, Părintele a mai spus că „va fi sânge până la zăbalele cailor…” (Apocalipsa 14:20).

Pe 16 iunie 2014, la exact 12 luni de la adormirea întru Domnul a Părintelui Justin, coaliţia pre-ISIL (ISIS) a cucerit ultimul din şirul de oraşe asediate. După aceste cuceriri urmate de sălbatice cruzimi, a urmat proclamarea oficială a Califatului Islamic, pe 29 iunie 2014. Precum se ştie, de atunci ISIL a terorizat şi a ucis prin decapitare şi torturi mii şi mii de creştini, muceniciţi pentru credinţa lor în Domnul Iisus Hristos, care au preferat să moară pentru cinstea Numelui Lui. Pe lângă aceştia au fost alte mii de ne-creştini, inclusiv musulmani, şi chiar clerici islamici. Ca lucrurile să fie evidente, au aruncat în aer mănăstiri şi biserici din primul mileniu creştin, şi chiar moschei care adăposteau moaşte ale Prorocilor din Vechiul Testament (unii pomeniţi chiar în Quran!). Pe parcursul anului 2014, ISIL a declarat oficial că doreşte extinderea în Europa şi în toată lumea, ceea ce vedem astăzi întâmplându-se sub ochii noştri. Urmarea acestei invazii are deja (şi va avea din ce în ce mai mari) consecinţe catastrofale asupra omenirii (a se vedea Palmyra, Mosul, etc), ca o continuare a genocidului început în întreg Orientul Mijlociu în vremea Sfinţilor Părinţi pomeniţi în Limonariu (sf. sec. VI – înc. sec. VII); de la o arie în care Creştinismul era majoritar şi unde înfloreau cultura, ştiinţa şi artele, Orientul Mijlociu a devenit în scurtă vreme după apariţia Islamului un deşert năpădit de sărăcie, barbarie şi crimă.

Apariţia Islamului a fost aproape simultană traducerilor masive începute în limba arabă din syriacă/aramaică (cu care se înrudeşte) sau direct din greaca veche. Aşa-numita cultură şi ştiinţă islamică se întemeiază aproape în totalitate pe scrierile antichităţii şi ale primelor secole de Creştinism şi se vădeşte ca o simplă hermeneutică a tezaurului cultural şi ştiinţific al antichităţii târzii, croită în special pe neo-aristotelism. Nu întâmplător, epoca de maximă înflorire a culturii şi ştiinţei arabe (sec. XI-XII) corespunde unui maxim al ştiinţelor şi culturii byzantine. Deşi islamicii îi ţineau la mare cinste pe marii lor înţelepţi (Avicenna, al-Farabi, al-Suhrawardi, Rābiʿah al-Basrī şi alţii) nu s-au sfiit să-i execute pe cei care s-au apropiat prea tare de filosofia mântuirii creştine. Pentru aceea lumea contemporană nu trebuie să-şi facă iluzii cu privire la vreun neo-iluminism islamic.

Părinţii mănăstirii noastre au remarcat la vreme, în vara lui 2014, împlinirea prorociei Părintelui Justin cu privire la urgie şi război, atrăgând atenţia asupra apariţiei califatului islamic şi consecinţelor sale, iar nu asupra războiului secesionist din Ucraina (care a început în Noiembrie 2013, la 5 luni de la săvîrşirea părintelui, şi care nu este îndreptat în mod exclusiv împotriva civilizaţiei creştine şi nici nu are consecinţe globale).

Despre micro-cip şi cyborgizare

Printre efectele invaziei urgisitoare de astăzi este „anarhia controlată” a migraţiilor, creată intenţionat (de către finanţatori satanişti), situaţie care va fi, cel mai probabil, baza pentru introducerea implanturilor cu microcip la nivel global.

Învăţătura Vechiului şi a Noului Testament arată că omul a fost creat de Dumnezeu „după chipul şi asemănarea Sa”, şi că scopul vieţii umane este unirea cu Dumnezeu. Nobleţea originii, a firii şi a scopului omului sunt deci incompatibile cu ideologia simbolizată de microcip, ideologie conform căreia omul este doar materie, o piesă de schimb, un obiect, un sclav de care să dispună plutocraţia satanică. Orice om care are conştiinţa demnităţii umane refuză identitatea materialist-atee. De aceea asocierea identităţii cu o atare ideologie este refuzată nu doar de creştini, ci şi de alte credinţe, orientări filosofice, şi de orice persoană care-şi preţuieşte drepturile şi libertăţile.

La fel ca toţi ceilalţi mari duhovnici români, greci, ruşi, sârbi, personalităţi duhovniceşti considerate soborniceşte ca fiind sfinţi şi păstrători ai ortodoxiei, Părintele Justin a declarat timp de 20 de ani, în nenumărate interviuri video, audio şi scrise, folosind toate argumentele scripturistice şi patristice, că microcipul şi primirea lui este echivalentul primirii unei identităţi antihristice şi prin urmare, ca o consecinţă logică, este lepădare de Hristos. Afirmaţia este unanimă Sfinţilor secolului XX, care şi ei au făcut distincţia între lepădarea ca şi cădere din Har (vezi lepădarea Sf. Ap. Petru, urmată de pocăinţă), şi lepădarea ca apostazie finală, lipsită de posibilitatea pocăinţei (vezi Apocalipsa). În experimentele psihologice aplicate pe mucenicii din prigoana ateistă a sec. XX, majoritatea din cei ce s-au lepădat în ideea că e doar un compromis de început, şi că vor putea să-şi revină mai apoi, n-au mai avut niciodată puterea de a o face. Este exact motivul pentru care Părinţi precum Sofian Boghiu, Adrian Făgeţean, Paisie Aghioritul şi Serafim Rose au precizat, la rândul lor, diferenţa dintre gradele de lepădare, şi poate mai limpede decât toţi, Mărturisitorul Gheorghe Calciu, care printr-o minune dumnezeiască şi-a revenit după căderea sa, a susţinut mai limpede şi mai fierbinte decât oricine că vremurile pe care le trăim obligă creştinul să refuze orice compromis cu puterea celui rău.

Precum se ştie, Părintele Justin a făcut toate demersurile legale şi toate eforturile catehetice, către fiecare om în parte ca şi către ţară, guvern şi cler, să refuze categoric primirea oricăror acte de identitate care conţin microcip. Eforturile sale au fost întâmpinate de 1.000.000 de oameni care au înţeles baza teologică a refuzului simbolului antihristic şi au semnat petiţia de referendum împotriva primirii acestuia. Afirmaţiile şi faptele văzute şi auzite direct de la Părintele Justin de către toată lumea sunt suficient argument pentru a clarifica orice eventuală neînţelegere asupra subiectului „acte de identitate cu microcip” (precursoare a cyborgizării apostate), subiect care după moartea părintelui a fost relativizat, iar relativizarea a dus la derutarea şi chiar la primirea actelor cu cip de către unii creştini care mai înainte îl refuzaseră. „Deci, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat prin viu grai şi prin scrierile sfinţilor.” (cf. II Tes. 2:15)

Despre migraţia musulmană

Apărarea vieţii personale, a familiei sale şi a poporului său este de datoria oricărui cetăţean. Această datorie nu poate fi contracarată de invenţii ideologice artificiale, precum corolarele corectitudinii politice.

De asemenea, apărarea vieţii sufleteşti, a mântuirii personale, a mântuirii familiei şi a mântuirii întregului neam este de datoria oricărui creştin botezat. Primirea în Uniunea Europeană, adică în climate care nu împărtăşesc convingerile genocidare ale ISIL, a unor pseudo-refugiaţi refractari nu este nicidecum o faptă filantropică, ci un act de autodesfiinţare şi sinucidere istorică. Cuvintele şi acţiunile acestora arată intenţia clară de subminare a autorităţilor statelor Uniunii Europene şi de dispreţuire, terorizare, asuprire, cucerire şi distrugere a populaţiilor creştine. Dacă aceste atitudini sunt vizibile încă de pe acum, când aceştia au statut apatrid sau incert, e lesne de imaginat ce va fi când vor avea drepturi egale cu cetăţenii U.E., iar unii dintre ei vor fi promovaţi de ideologiile ateo-marxiste la vârful conducerii U.E. Din aceste raţiuni evidente, iar nu din motive ultragiant numite „intolerante”, acordarea de azil în România a refugiaţilor este inacceptabilă câtă vreme aceştia nu pot demonstra faptic intenţii paşnice şi un comportament cu respect faţă de Dumnezeu Domnul nostru Iisus Hristos, de persoanele umane şi de valorile creştine. Decizia de ridicare a unei mega-moschei în România este, pentru aceea, o trădare a securităţii de stat şi a intereselor naţionale şi europene.

Despre legea 217/2015

În istoria ultimelor sute de ani, ţara noastră a fost adesea condusă de entităţi străine de credinţa, neamul şi valorile sale, aşa cum este şi acum. Au existat, mai ales faţă de creştinii conduşi de cezari necreştini, legislaţii care interzic drepturi elementare ale cetăţeanului (de ex. plătitorilor de taxe şi impozite li se refuză serviciile medicale pe care ei le-au plătit deja, doar pentru că nu doresc card de sănătate) şi drepturi inalienabile ale omului (credinţă, expresie, liberă circulaţie, liberă asociere, dreptul la memoria strămoşilor şi la memoria victimelor, refuzul de a dona sânge sau organe).

Este şi cazul legii 217 din 2015, prin care victimele unui regim totalitar sunt revictimizate post-mortem. Spre deosebire de unii ucenici ai Părintelui Justin care, în reacţie la această lege, au afirmat că „este dreptul lor (al INSHW – n.n.) și al oricui să propună orice proiect de lege în țara asta, e dreptul lor să-și apere propriii martiri care au fost exterminați în holocaust” (!!!), amintim în treacăt că numai structurile acreditate şi reprezentative ale Statului Român au dreptul să propună legi în Ţară, iar nu oricine. Cât despre ideea că legea 217 ar apăra pe cineva, Dumnezeu să judece, sau mai bine zis, să ierte.

Fireşte, datoria creştinilor este de a cinsti pe Dumnezeu înainte de toate, şi de a se supune legilor cezarului în măsura în care ele nu încalcă libertatea de conştiinţă. În lanţuri fiind, Sfântul Pavel întărea sufletele credincioşilor, amintindu-le că nimic nu poate despărţi un suflet de dragostea de Dumnezeu şi de sfinţii Săi, şi îi sfătuia că nu prin mijloace lumeşti şi omeneşti se păstrează şi se mântuieşte sufletul, ci prin armele duhovniceşti, care sunt în primul rând rugăciunea şi cunoaşterea de Dumnezeu, singurele care dau naştere faptelor sfinte.

Mănăstirea Petru Vodă – manastirea.petru-voda.ro