Defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social, potrivit unui proiect de lege depus, la Senat, de liderul interimar al PSD, deputatul Liviu Dragnea.
Propunerea vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un „plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării”.
Potrivit Legii privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, înscrisă la Senat, de preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, defăimarea socială constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 30.000, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social.
Persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei sau „de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”, arată iniţiativa legislativă.
În faţa instanţei, persoana care se consideră vizată de defăimare socială are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei defăimări sociale directe sau indrecte, putând să invoce orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.
Potrivit proiectului de lege depus de social-democratul Liviu Dragnea, prin defăimarea socială se înţelege fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la o categorie de persoane „care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SISA”.
Iniţiatorul arată în expunerea de motive că „propunerea legislativă are drept scop crearea unor mecanisme de promovare a valorilor privind demnitatea umană şi toleranţa faţă de diferenţele de grup”, fiind vizate trei domenii în care se pot dezvolta aceste mecanisme de promovare: educaţia, mass-media şi activitatea funcţionarilor din administraţia publică locală şi centrală.
Iniţiativa legislativă prevede ca Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuzune să includă în grila de programe emisiuni pentru promovarea toleranţei faţă de diferenţele de grup, ce vor reprezenta minim 1% din totalul timpului de emisie, al fiecărui post de televiziune sau de radio pe care îl au în administrare.
Liviu Dragnea propune, în proiectul de lege depus la Senat, ca masterul didactic pentru formarea iniţială în vederea ocupării funcţiilor didactice din învăţământul preuniversitar să cuprindă cel puţin un curs obligatoriu privind principiile pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup prin activittea educaţională şi regulile de soluţionare a cazurilor de discriminare, iar fişa de evaluare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar să includă cel puţin un criteriu de performanţă privind promovarea demnităţii umane şi a toleranţei în activitatea didactică.
De asemenea, programa de examen pentru cadrele didactice titulare ar urma să includă, dacă legea va fi adoptată, însuşirea cunoştinţelor despre legislaţia privind combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.
Unităţile de învăţământ vor fi obligate să adopte un plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, iar manualele şcolare şi materialele didactice aprobate de MECS vor urma să fie avizate în prealabil de Departamnetul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei, a cărui înfiinţare este prevăzută în proiectul de lege depus la Senat
Inspectoratele şcolare judeţene şi Insepctoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor organiza anual pentru cadrele didactice cel puţin un curs în domeniul drepturilor omnului şi promovării toleranţei faţă de diferenţele de rup.
Documentul citat, mai prevede ca Guvernul României să prezinte cel puţin o dată pe an o analiză a stadiului implementării măsurilor privind promovarea drepturilor omului, demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup la nivelul administraţiei publice.
Concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice vacante vor include, de asemenea, evaluarea însuşirii cunoştinţelor în domneiul legislaţiei privind demnitatea umană, combaterea discriminării, egalitatea de şanse şi promovarea toleranţei faţă de diferenţele de grup, iar evaluarea performanţelor individuale ale funcţionarilor publici, va conţine, pe lângă criteriile generale de performanţă, cel puţin un criteriu privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.
Potrivit documentului citat Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor şi însărcinate anual cu elaborarea unui plan privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup şi nivelul administraţiei publice locale.
Iniţiativa legislativă vizează nu numai instituţiile publice, asftel, orice angajator cu cel puţin 50 de angajaţi va include în Regulamentul de organizare şi funcţionare un set de reguli privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.
În cadrul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei, condus de vicepreşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care va elabora şi actualiza anual Ghidurile de bune practici pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, pentru funcţionarii publici, mass-media, cadre didactice, va elabora şi gestiona programele şi instructajele specifice în domeniul drepturilor omului şi toleranţei faţă de diferenţele de grup la nivelul personalului din administraţia publică, Poliţie, Armată şi structurile deconcentrate ale ministerelor şi va constata şi notifica instituţiile publice cu atribuţii în domeniu care nu îşi duc la îndeplinire atribuţiile stabilite prin legea propusă.
În rândul atribuţiilor Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei se mai numără şi acordarea de diplome şi distincţii anuale instituţiilor mass-media care s-au remarcat prin promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, precum şi avizarea planurilor, proiectelor şi politicilor publice propuse de alte autorităţi publice în domeniul promovării demnităţii umane şi toleranţei faţă de grup.
Cât priveşte impactul asupra bugetului de stat a legii propuse, în expunerea de motive, Liviu Dragnea susţine că finanţarea Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei pentru o perioadă de 5 ani se ridică la 2.993.060, sumă care include finanţarea a 10 posturi în cadrul departamentului, chirie, cheltuieli cu mobilier, birotica şi echipamente.
Potrivit iniţiativei legislative, „toleranţa este garantată pentru orice grup social, în condiţiile în care nu aduce atingere drepturilor şi liberăţilor fundamentale prevăzute în Constituţia României”.
Iniţiatorul precizează, însă, că prevederea nu este aplicabilă în cazul acţiunilor care contravin legii, ordinii publice şi bunelor moravuri, sprijină sau finanţează terorismul, subminează siguranţa naţională, urmăresc sau încurajează segregarea socială, pun în periocol caracterul unitar al statului român, sănătatea publică sau încalcă drepturile şi libertăţile celorlalte persoane care nu aparţin grupului social.
Dragnea mai arată în expunerea de motive că, „în cazul adoptării propunerii legislative, România ar fi primul stat membru al UE care ar promova acest model proactiv pentru asimilarea la nivelul societăţii româneşti a principiilor şi a valorilor privind demnitatea umană şi toleranţa faţă de diferenţe dintre grupurile sociale” – zf.ro
Incet, incet ne restrictioneaza toate drepturile acesti mafioti vanzatori de neam si tara. Aceasta lege este special creta in primul rand, cred, in contextul imigratiei masive care a inceput dar si dintr-un alt motiv de care imi este tare teama si anume pregatirea terenului pentru oficializarea relatiilor persoanelor de acelasi sex.
Acest tip de lege exista in toate tarile unde sunt permise casatoriile persoanelor de acelasi gen sau unde sunte persoane care nu sunt hotarate ce gen vor sa fie. Nu radeti acestia sunt transgenderii, vezi urmatorul articol:
Un alt motiv foarte important pentru care se doreste aceasta lege, este sa se protejeze mafiotii de politiceni, impotriva celor care au deschis ochii si au realizat cat de banditii sunt conducatorii Romaniei. Pai odata cu legea caeasta nu iti vei mai putea spune parere, nici despre un anumit individ si nici despre vreo organizatie sociala, cum sunt partidele. Chiar daca spui adevarul despre ei si despre partidele lor, adevar care este de toata lumea cunosut, cum ca ar fi penali, sau corupti, sau spagari, inseamna automat ca i-ai defaimat si risti imensele amenzi care se contureaza.
Da, am vazut ne-am luat tara inapoi de nu am mai putut. Dar nu-i nimic vom avea in curand, conform sloganului preferat de majoritatea romanilor, o tara exact ca afara. Pacat insa ca numai referitor la partile rele se va implini aceasta dorinta.
Urmariti va rog si:
- Academia Catavencu despre Legea Antilegionara: „Tembelă și antidemocratică… Florian este capul unui grup de tovarăși care a orchestrat această lege bolșevică”
- Dupa promulgarea Legii Antilegionare, urmeaza Legea Big Brother
- O intrebare de bun simt in legatura cu legea Big Brother
- Sodoma – Documentar rusesc despre cea mai mare spurcaciune a occidentului din zilele noastre
Pentru a intelege de ce am ajuns aici si cum, urmariti va rog articolul:
Cititi cu mare atentie si luati seama!!! Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989
Doamne ajuta!
Cred ca politicienii acestia banali,fara caracter,fac tot ce li se porunceste ,oricit ar fi de aberant,de inuman,la inceput ,ca sa parvina,apoi,de frica. Adica, chiar daca ideile pe care sint obligati sa le aduca in fata lumii nu sint ale lor si nu cred nici ei in ele, acesti ,,politicieni” deveniti uneltele -executante ale stapinilor lor, ajung sa fie infricosati de ceea ce li s-ar putea intimpla daca ar indrazni sa refuze sa execute ceva din cele poruncite…Se vede pe fetelelor,in ochii lor de fiare haituite de frica. Nu e vorba de citeva exemple-ci sint pline guvernele lumii actuale.Ceea ce inseamna ca stapinul lor e foarte nemilos…Neomenos(neuman?)
Le este frică pentru că TOȚI au dosare penale. Și fiți fără grijă. În „tagma” lor șantajul, mita și amenințările sunt la ele acasă.
Liviu Dragnea : Hotul hotilor , mafiotul mafiotilor si pungasul pungasilor din Romania , si-a gasit sa initieze legi care sa-l protejeze de eventualele critici din partea populatiei ???
Microbul societatii romanesti din politica !
Mâine vor da o lege pentru iubirea necondiționată a călăilor – România va fi un mare „LAGĂRUL PITEȘTI”. Iar cei care nu îi veți iubi pe acești criminali, veți suferi consecințele. Cartea 1984 este scrisă de unul de-al lor.
Ce inseamna sa gandesti:
– Liderii unei țări din UE REFUZĂ construcția unei moschei: Nu este nevoie de o astfel de clădire!
http://bit.ly/1QHgWnq
– Ungaria: „UE sa nu ne tina PREDICI, dupa experimentele RATATE din Europa de Vest”
http://bit.ly/1LVzpcb
Observati cum se creeaza aproape instantaneu un cadru legislativ OSTIL acelei categorii de catateni care pledeaza pentru adevar , chestioneaza „autoritatea” publica si politica , manifesta opinii contrare sistemului, apara valorile nationaliste si crestin-ortodoxe, etc…
„Observati cum se creeaza aproape instantaneu un cadru legislativ OSTIL…”
Nu ostil ci FAVORABIL!
Anumite lucruri au fost „amanate nepermis de mult”. Prea multe „coincidente” intr-un timp foarte scurt: Legea Antonescu, moscheea, „cotele de refugiati”, Legea Big Brother. Nu e clar ce urmeaza?
Se pregateste terenul pentru asta:
– Ultima fiinta de pe pamant, barbatul
http://bit.ly/1VQITwA
Si mai ales pentru asta:
– Noua ambasadoare a Olandei vine România după ce i-a REEDUCAT pe croați în privința homosexualității. Ne va „EXECUTA” și pe noi?
http://bit.ly/1WrF7dd
– Noua ambasadoare a Olandei în România şi Republica Moldova e o înverșunată luptătoare pentru drepturile homosexualilor – Partea a II-a
http://bit.ly/1KHKzAv
– Noua ambasadoare a Olandei în România şi Republica Moldova e o înverșunată luptătoare pentru drepturile homosexualilor. Partea a III-a: Cum l-a chemat la ordine pe președintele Croației din cauza unei parade gay
http://bit.ly/1iDhIqh
– Noua ambasadoare a Olandei în România şi Republica Moldova e o înverșunată luptătoare pentru drepturile homosexualilor – partea a IV-a
http://bit.ly/1jo1emH
– Moștenirea croată a noii ambasadoare a Olandei în România: Parteneriate civile și adopții pentru homosexuali, în ciuda voinței populare. Ani grei de închisoare pentru „hate speech”. Ce urmează?
http://bit.ly/1N7deW4
Aveti dreptate citind articolul despre prigonirea barbatului azi,mai ales daca e alb,crestin,normal sexual,familist,destept,harnic ,demn,luptator pentru cele bune si sfinte.Lor nu le pasa de femeile cele proaste si mindre (mindria=prostie goala,adica bazata pe nimic,pe iluzii) ce-si zic pompos feministe;ei vor sa distruga familia traditionala,prima taina instaurata de catre Dumnezeu inca de la facerea lumii.Si sa distruga copiii si tinerii.La fel.nu le pasa lor de obsedatii sexuali nenormali,ci le apara si le propaga exacerbat ,,drepturile” ca sa strice oamenii ,chipul cel infrumusetat al lui Hristos.Isi bat joc de creatia lui Dumnezeu.
Cine putea sa elaboreze legi in tara noastra,un pungas care pentru a scapa de puscarie este capabil de orice.Vad ca are o placere de a folosi cuvantul TOLERANTA de 24 de ori iar DEMNITATE UMANA de 14 ori.Cum poate fi TOLERAT un nimeni ca el si in al doilea rand el stie ce inseamna DEMNITATE UMANA?
Rau am ajuns cu acesti TERORISTI ai ROMANIEI si ai POPORULUI ROMAN.
Nu Dragnea a facut legea aia. Nu-i iau apararea, dar e prea prost pentru asa ceva. La fel ca majoritatea politicienilor romani.
Eu cred ca legea i-a fost servita in plic de cotoroanta ai din Olanda. Vezi likurile pe care le-am pus mai sus.
– Români Din Italia, Vi Se Pregăteşte Ceva! Din 2016, Microcipuri Subcutanate Obligatorii
http://bit.ly/1FtPJ7h
Nu cred ca vor implanta la copiii nou-nascuti , pentru ca Apocalipsa spune clar ca omul va fi contrans sa primeasca cipul de buna voie si nu silit cu arcanul. De aceea Dumnezeu va alege pe ai Lui care au rabdat chinuri si prigoana si nu s-au lepadat primind implantul .
Va fi o cernere , o selectie , a celor cu o puternica credinta in Dumnezeu pana vor muri unii dintre noi , iar altii vor rezista pana la sfarsit . Scrie clar cum se va intampla .
Maica Nila din Rusia,contemporana cu noi,a spus ca Dumnezeu nu va ingadui sa le fie pus cip copiilor.Dumnezeu sa-i apere pe copii si pe cei tineri!