Sfantul Ioan Scararul despre mântuirea creştinilor care trăiesc în lume

Am auzit pe unii care petrec în lume cu nepăsare, zicând către mine: ’’Cum putem noi, care vieţuim în lume să ne mântuim’’? Acestora le-am răspuns: ’’Toate lucrurile bune pe care le puteţi face, faceţi-le: nu defăimaţi pe nimeni, nu furaţi de la nimeni, nu minţiţi faţă de nimeni, nu vă înălţaţi faţă de nimeni, nu urâţi pe nimeni, nu vă despărţiţi de adunările de la slujbele din biserică, pătimiţi împreună cu cei lipsiţi, nu pricinuiţi nimănui sminteală, de ce este al altuia să nu vă apropiaţi. De veţi face aşa, nu veţi fi departe de Împărăţia Cerurilor’’.

scara_sf_ioan_scararul

Extrase din ’’SCARA’’:

I.19 Temelia cea bună are trei straturi şi trei stâlpi: nerăutatea, postul şi neprihănirea.

IV.34 E un lucru bun a te minuna de ostenelile sfinţilor. Dar e un lucru pricinuitor de mântuire a râvni să faci la fel.

V.2 Pocăinţa este învoiala cu Dumnezeu pentru o a doua viaţă.

VIII.4 Începutul nemânierii este tăcerea buzelor în vremea tulburării inimii.

X.10 Negreşit, în cele ce vom cleveti pe aproapele, în acelea vom cădea şi noi.

XI.2 Multa vorbire este catedra slavei deşarte.

XIV.3 Cel ce mângâie pe leu îl domesticeşte adeseori, dar cel ce mângâie trupul, îl sălbăticeşte şi mai mult.

XV. 15 În cei începători căderile se ivesc totdeauna din desfătare. În cei de la mijloc, din mândrie. Iar în cei ce se apropie de desăvârşire, numai din osândirea aproapelui.

XVI .8 Începutul iubirii de arginţi e motivul milosteniei. Capătul ei este ura faţă de săraci.

XXI.6 Tot cel iubitor de arătare este iubitor de slavă deşartă.

XXII.2 Începutul mândriei este sfârşitul slavei deşarte.

XXV.21 Când gândul nu se mai făleşte cu darurile fieşti, e semn că a început să se însănătoşeze.

XXVI.5 Să ne fie în toate, după Dumnezeu, drept ţintă şi îndreptar, conştiinţa.

XXVIII.43 Numai cele agonisite cu multe cereri şi în timp îndelungat, ne rămân statornice.

XXX.12 Creşterea fricii de Dumnezeu pune început iubirii.

Sfantul Ioan Scararul – ganduridinierusalim.com

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Norvegia. Homosexualii, lesbienele si pedofilii din societatile astea scandinave sunt adevaratul motiv pentru care copiii se fura cu asa inversunare!

Si totusi, parintii din Norvegia au inceput sa arate fata urata a „Protectiei copiilor” din aceasta tara

copil_plangand7

C. spune:

Norvegienilor le e frica de Barnevernet. Sunt casatorita cu norvegian si traiesc in Norvegia, asadar stiu din surse sigure acest lucru.
Priviti statisticile. Motivele pentru care sunt luati copiii sunt diverse si majoritatea abuzive. In jur de 1% sunt cele de violenta. Protectia Copilului este bratul politienesc al statului prin care isi foloseste forta in fata imigrantilor si familiilor mixte.
Multi ong-isti anti-religie, dar pro-homo si pro educatie sexuala in scoli, se afla pe forumuri in ultima vreme.
Va e frica de aflarea adevarului? Prea tarziu dragi ong-isti sorosisti platiti!
Adevarul s-a aflat deja! Homosexualii, lesbienele si pedofilii din societatile astea scandinave sunt adevaratul motiv pentru care copiii se fura cu asa inversunare!
Este evident, dragi romani!
Din 2009, dreptul gay la adoptii a devenit legal in Norvegia.
Intre 2008 si 2013 numarul copiilor furati a crescut cu 37%. Scrie in statisticile lor.
La 1000 de copii ai imigrantilor, 90 se iau de Barnevernet„.

Tomi spune:

Eu am trait acolo 3 ani fetita mea sa nascut acolo. Dar cand a implinit 6 luni am plecat din Norvegia. Si motivul pt care am plecat de acolo a fost acesta. Mai bine mai sarac dar cu sufletul plin de fericire vazand copilul cum creste sub ochii mei, decat bogat si sa traiesc cu frica ca in orice zi poate sa bata la usa Politia cu cu asistentii sociali sau sa merg la grădiniță dupa copil si sa imi zica ca a fost dus deja. Nici eu nu sunt deacord cu bataia la copii. dar nici sa ridici tonul la ei sau sa bata de pamant in magazin si părinții sa se roage la el sa se ridice nu cumva sa il jigneasca ca restu oamenilor deja suna la Politie. De mic trebuie sa il educi corect si asta se poate fara bataie si maltratare. Multi zic ca e bine asa ceva dar as vrea sa il vad pe respectivul cand copilul lui ar iesi din casa descult si ar trebuii sa se roage de el frumos sa intre in casa si nu cumva sa ridice tonul la el findca risca sa ramana fara el. Pt Barnevernet nu conteaza ca il bati sau tipi la el pt ei ajunge ca copilul sa zica ca lau pedepsit parintii si nu are voie la TV sau pe Tableta cealaltă zi risti sa ramai fara copil. Eu cu asta nu is deacord.Asa ca domnule BOGDAN STOIAN. Va invit sa mergeti in Norvegia si sa iti cresti copilul dupa legile lor.si ajungi sa iti zica copilul ca la scoala au invatat ca homosexualitatea este un lucru normal. Ms eu nu vreau asa ceva”.

O mama spune:

Sunt in Norvegia, de cativa ani. Sunt casatorita, incerc sa ma integrez, dar e aproape imposibil.E un stat totalitar si o spun cu sinceritate. Sotul meu e norvegian si se teme si el de Barnevernet.Norvegienilor le e frica de aceasta institutie. Ea este unealta statului de a pedepsi familiile care nu se incadreaza in regulile lor stricte. Cititi Janteloven. Oameni atei, nefericiti, singuri, care vorbesc in soapta, dar care au aventuri cu oricine in weekend. O lume departe de moralitate. La scoala se promoveaza in mod agresiv homosexualitatea, lesbianismul, bisexualitatea, transexualitatea etc. Incestul si pedofilia nu sunt pedepsite. Retineti! In ultimii ani, in Romania, pedofilii prinsi au fost norvegieni”.

Locuiesc in Norvegia si noi romanii de aici suntem ingroziti de abuzurile BARNEVERNET.
Personal cunosc doua familii care au parasit Norvegia după cazul Bodnariu.

Dorinta mea este ca aceasta organizație sa fie puternic modoficata, taindu-i-se toate puterile demonice.

Postacii de serviciu, ONG-isti, pro homo, pro feministi, pro globalizare,  dau mesaje jignitoare peste tot

Eu… spune

Am observat multi Ong-isti in ultima perioada, care la orice articol despre familia Bodnariu, apara cu inversunare Norvegia si „democratia” norvegiana. Acesti oameni sunt platiti pentru a spune de bine despre legile abuzive si libertatea de opinie inexistenta, de altfel, din Norvegia.
Sa va spun si de ce ong-istii au intrat in alerta!
1. Datorita acestui caz oamenii inteleg ce se petrece in tarile care promoveaza agresiv casatoriile homo si adoptia copiilor de catre acestia. Statul fura copii pentru ei, mai degraba. Din 2009, de cand s au legalizat adoptiile in No, Barnevernet a inceput sa ia agresiv copii de la imigranti si familii mixte. Sa fie o coincidenta oare?
2. Educatia sexuala din scoli, se doreste implementata si in Romania.
Sa va spun eu ce se intampla in scolile norvegiene.
Copiii incep sa sune la Ung.no, o institutie de stat pentru tineri, pentru a cere „sfaturi”.. Am vazut peste 500 de copii de peste 12 ani
care spun ca sunt homo, lesbi, bi. Statul ii incurajeaza sa fie orice altceva decat copii, decat copii normali. Ei vor sexualizarea copiilor inca din fasa. De ce oare? Sa aiba cumva legatura cu dorinta de legalizare a pedofiliei in tarile scandinave, si nu numai? Timpul ne va descifra acest mister…

Iata practica autoritatilor civilizate din Norvegia: „Asemenea fapte îngrozitoare erau rare până şi în anii cei mai crânceni ai stalinismului. Nici măcar KGB-ul nu se folosea în mod sistematic de copii ca să-i incrimineze pe părinţi. Au fost câteva cazuri puternic mediatizate, iar propaganda sovietică îi încuraja pe copii să îşi toarne părinţii, dar în realitate au fost situaţii rare. În Norvegia, tot mai multe relatări arată că aceasta este practica autorităţilor: să se folosească de declaraţii (dirijate prin întrebări tendenţioase) ale unor minori pentru ca, ulterior, aceştia să fie luaţi de la familia biologică şi daţi spre adopţie. Statisticile ne demonstrează că tot mai multe familii de străini cu rezidenţă/ cetăţenie norvegiană sunt victimele unor răpiri de minori supervizate de către stat. Norvegia are o anumită tradiţie în a distruge vieţile copiilor. După cel de-al doilea război mondial, circa 9-12.000 de copii născuţi din relaţiile unor norvegience cu militarii germani care ocupaseră ţara au fost trataţi ca nişte criminali. Mamele, etichetate drept „prostituate”, au ajuns în lagăre de concentrare. Copiii, taxaţi drept „şobolani”, au fost închişi în spitale psihiatrice, unde au fost bătuţi, abuzaţi şi torturaţi – nu exagerez, nu fac decât să citez un articol din The Guardian care invocă mărturiile supravieţuitorilor. Prin 2011, statul norvegian se certa prin instanţe cu supravieţuitorii şi refuza să-i despăgubească” . – See more at: http://www.nasul.tv/masinaria-absurda-a-statului-norvegian-a-furat-copiii-familiei-bodnariu-presedintele-romanilor-tace/

Norvegienii se unesc on line impotriva Barnevernetului; suntem aproape 10.000 de membrii, spun ei

Vezi aici

https://www.facebook.com/groups/946004698753793/

Arild Holta spune:

„Traditional media in Norway are the governments propaganda in child welfare cases. It is nearly a Judas-kiss when „Christian” media spread it out.

Here is the largest Norwegian-international Facebook group against child welfare abuse. We are nearly 10,000 members. And we talk about the cases, and displaying images and video. They can not stop our speech.

We need international support!”

Traducere: Mass-media tradiționala din Norvegia face propaganda guvernului în domeniul protecției copilului. Ei vin cu un sarut de al lui Iuda – atunci când mass-media „creștina” incearca sa demaste lucrurile .

Aici este cel mai mare grup norvegian – international Facebook împotriva abuzuluide protecție a copilului . Suntem aproape 10.000 de membri . Și vorbim despre cazuri , și afișarea de imagini și video . Ei nu se poate opri vorbirea noastră .

Avem nevoie de sprijin internațional!

https://www.facebook.com/groups/946004698753793/

orwegian law are changed reasoned with the work I’m doing on child protection. They try to stop us, but can not make it. I’ve written on english about legislative amendment in this article:

http://forum.r-b-v.net/viewNtopic.php?f=56&t=8035

Una dintre cele mai impresionante marturii a unei mame dintr-o familie mixta aici:

http://c-tarziu.blogspot.ro/2013/10/viitorul-familiei-in-romania-prin.html

Urmeaza partea a II-a

marianagoron.wordpress.com

Urmariti va rog si:

Romania aproape de instrainarea si ultimelor companii romanesti

Vizita pe care o întreprinde directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Bucureşti, Christine Lagarde, le-a dat prilejul jurnaliştilor francezi de la Slate.fr să analizeze modul în care instituţia financiară a găsit de cuviinţă să soluţioneze problemele generate de companiile de stat.

Astfel, “ţara este de vânzare”, scriu jurnaşiştii francezi, care, mai în glumă, mai în serios, adaugă că “în curând nu vor mai exista prea multe lucruri româneşti în România”. Ei arată că vânzarea celor 10 companii de stat cu datorii şi pierderi, cerută de FMI, este ineficientă.

“Poştă, aeronautică, transporturi, energie, sănătate: în toate sectoarele, România a vândut. Vânzările au fost impuse de FMI pentru a reduce costurile din economie”, notează revista Slate, în ediția electronică.

Totodată, jurnaliştii francezi arată că privatizările au o imagine proastă în România, mai ales că, de pe urma vânzării de către stat a companiilor pe care le avea în proprietate, au profitat o mână de oameni. (Simona Tapalagă / evz.ro)

Ce mai vinde Romania?

Compania publica de transport feroviar CFR Marfa a fost cumparata de Grup Feroviar Roman (GFR) pentru 202 milioane de euro. Totusi, valoarea companiei de stat era estimata la 2 miliarde de euro in urma cu sase ani.

In sectorul transportului aerian, trei companii publice cu datorii sau in declin (IAR Ghimbav, Avioane Craiova si Romaero Baneasa) figureaza de asemenea pe lista tranzactiilor. Guvernul roman va vinde de asemenea un sfert din cota de actiuni de 95% de la compania nationala Tarom, membra a aliantei SkyTeam.

In domeniul energetic, guvernul a propus pentru listarea la Bursa pachete de 10-15% din actiunile sale la companiile de stat. Aceste privatizari partiale vizeaza Transgaz (transportatoare de gaze), Romgaz (producatoare de gaze) si Hidroelectrica (producatoare de electricitate).

Guvernul a deschis de asemenea 10% din actiunile de la Nuclearelectrica, compania care administreaza singura centrala nucleara a tarii. O companie chineza este interesata.

Detinuta in proportie de 75% de guvernul roman, Posta nu a gasit pana in prezent un cumparator, deoarece a acumulat pierderi de peste 120 de milioane de euro in ultimii patru ani. Pentru a o face mai atractiva, 3.650 de salariati, adica 11% din personal, vor fi disponibilizati.

In plus, populatia trebuie sa suporte conscintele liberalizarii preturilor la gaze si electricitate, pentru a se conforma institutiilor internationale. – expunere.com

Totul despre distrugerea sistematica a Romaniei, puteti citi la categoria: Distrugerea Romaniei

Video. Despre cartea „Atacul Sionistilor Asupra Civilizatiei Albilor” si de unde se poate descarca

pdf: http://www.mediafire.com/download/fzna2y2424pbv9b/WNDebateBooklet+12-22-15.pdf
doc: http://www.mediafire.com/download/8lluwk12dec3hkr/WNDebateBooklet+12-22-15.docx

Alte informatii despre planurile criminale ale sionistilor asupra populatiei planetei, puteti afla, citind categoria: Sionism

 

Media sionista nu mai reuseste sa manipuleze. Sutele de agresiuni sexuale produse de imigrantii musulmani impotriva femeilor din Germania, ies la iveala peste tot

Nu numai in Koln, Hamburg si Stuttgart au avut loc agresiuni sexuale impotriva femeilor. Presa germana relateaza despre un nou caz inspaimantator.

koln2

Potrivit Die Welt, in noaptea de Anul Nou, o multime formata din peste 500 de imigranti a incercat sa intre cu forta intr-un club din orasul Bielefeld. Initial, oamenii de ordine au reusit sa-i impiedice, insa imigrantii au devenit violenti, au aruncat cu petarde, astfel incat au reusit sa patrunda in Elephant Club. Iata o imagine din timpul incidentelor postata pe site-ul clubului. – aktual24.ro

O adolescenta in varsta de 18 ani a povestit la televiziunea germana N-TV ce a patit in seara de Revelion in centrul Koln-ului. Ea si prietenele sale au fost asaltate de zeci de imigranti infierbantati.

fata

„Pe la ora 11.00 noaptea era in gara si doream sa mergem sa vedem artificiile, cand i-am vazut pe toti acei barbati. Brusc ne-am trezit inconjurate de un grup de 20-30 de barbati. Erau plini de furie, ne-am tinut toate de maini pentru a nu ne desparti. Ne-au pipait, si-au pus mainile peste tot, in timp ce incercam sa scapam cat mai repede”, a povestit Michelle, citata de Daily Mail. – aktual24.ro

Si cum bine am anticipat de vara trecuta, odata cu inmultirea imigantilor musulmani in Europa, se va mari si numarul infractiunilor, iar acest lucru va duce si la formarea de formatiuni independente care sa se apere de hoardele formate de unul dintre cei ai mari teroristi ai planetei, papusarul George Soros.

Mii de germani si-au declarat sustinerea pentru un  „grup de justitiari” care a jurat sa protejeze femeile de atacurile imigrantilor. Grupul a aparut la Dusseldorf in urma agresiunilor grave ce au avut loc in Koln, relateaza Daily Mail.

La o saptamana dupa ce mii de imigranti ‘beti si drogati’ au agresat sexual si au jefuit 100 de femei pe strazile din Koln in noaptea de Anul Nou, un grup cunoscut sub numele de ‘Dusseldorf vegheaza’ a strans peste 8.000 de sustinatori pe Facebook. Grupul spune ca vrea sa tina strazile sigure prin simpla prezenta, insa politia a avertizat ca ‘a cauta infractori nu e treaba cetatenilor’.

In timp ce apar rapoarte despre agresiuni sexuale din toata tara, s-a dat publicitatii faptul ca au fost arestati patru sirieni pentru violarea in grup a doua adolescente in sudul Germaniei in noaptea in care s-au petrecut si celelalte atacuri.

Un barbat de 21 de ani, rezident german de mai multa vreme, un baiat de 15 ani si doi baieti de 14 ani sunt inchisi la Weil am Rhein, la granita cu Elvetia, fiind suspecti principal in cazul violului. Acestia au inchis si abuzat cele doua adolescente, Maria, de 15 ani, si Aische, de 14 ani, dupa ce fusesera la aceeasi petrecere in localitatea invecinata, Friedlingen, spun procurorii. Politia este in cautarea inca a unui suspect, fratele de 15 ani al barbatului.

Nici unul dintre suspecti nu este in cautare de azil iar procurorii spun ca nu considera ca incidentul are vreo legatura cu valul de atacuri impotriva femeilor din Koln si din alte orase germane.

Fetele au declarat ca il cunosteau pe barbatul de 21 de ani si aveau incredere in el, aceste fiind numit de presa germana Mohammed A. Acestea au declarat ca barbatul le-a convins sa-l urmeze in apartamentul sau, unde el si ceilalti au devenit violenti si le-au supus unei agresiuni de doua ore. Dupa ce adolescentele au scapat si au sunat la politie, vecinii au spus ca i-au vazut pe sirieni fiind scosi din casa in lenjerie intima si incatusati.

De asemenea, politistii din Koln au declarat ca au primit pana acum 170 de plangeri din partea unor femei agresate in noaptea de Anul Nou, din care 120 au acuzat atacuri de natura sexuala. – aktual24.ro

Eu nu ii consider pe imigranti principalii vinovati, cu toate ca au o mare parte de vina in ceea ce fac, ci pe cei care care i-au adus in Europa, iar acesti nu sunt altii decat iudeo-sionistii care vor distrgerea rasei albe si a crestinismului de pe batranul continent.

Dupa ce au creat mediul propice pentru distrugerea instiutiei familiei, incepand de la copii, prin introducerea inca din clasele primare a tot felul de materii despre sex si sexe si programe scolare dintre cele mai manipulatoare si continuand cu indoctrinarea homosexuala la tot pasul in media si in filme si cu scoaterea Bunului Dumnezeu din vietile oamenilor, iata ca acum dau lovitura finala prin asa numita promovare a „valorilor” multiculturale,  actiune ce are ca scop exterminarea tuturor valorilor si traditilor popoarelor europene, prcatic distrugerea identitatii cetatenilor europeni.

In acest fel in vizunea elitelor, le va fi mult mai usor sa controleze populatia lumii si sa instaureze Noua Ordine Mondiala mult visata.

Urmariti va rog si:

Iar tot ce trebuie sa stiti despre migratia masiva din ultima vreme, puteti afla citind articolele de la categoria: Criza imigrantilor

Bursele din China închise prematur după o nouă cădere de 7%. Soros anunță iminența unei noi crize globale. Petrolul s-a prăbusit până la nivelul minim al ultimilor 14 ani

Miliardarul american George Soros crede ca pietele financiare ar putea inregistra o cadere similara cu ultima criza economica petrecuta in urma cu 8 ani. Investitorul se arata ingrijorat de influenta nefasta pe care China o poate avea asupra lumii.

Soros arunca bomba: China se scufunda! Repetam criza din 2008
Aflat in Sri Lanka pentru a participa la un forum economic, Soros a declarat ca, in acest moment, China se zbate sa gaseasca un model de dezvoltare si transfera o mare parte din instabilitatea sa financiara catre restul pietelor de pe glob, relateaza CNBC.

Intr-un interviu acordat presei locale, Soros mentioneaza ca mediul economic actual ii aminteste de „criza pe care am avut-o in 2008”.

„China are o problema mare in a-si ajusta economia. Pot spune ca se indreapta direct spre o criza financiara”, a afirmat George Soros intr-un interviu acordat ziarului Sunday Times in Sri Lanka.

Nisipuri miscatoare

Declaratia sa vine in contextul in care tranzactiile de pe piata de capital din China au fost suspendate pentru a doua oara in patru zile, transmitand valuri de nesiguranta pe celelalte piete din Asia, dar si pe bursele din Europa si Statele Unite. – business24.ro

Bursele din Shanghai și Shenzhen au fost închise joi, imediat după debutul tranzacțiilor, în urma unei noi căderi de 7% care a declanșat în mod automat un mecanism destinat să prevină volatilitatea, informează AFP.

Bursele din China închise prematur după o nouă cădere de 7%

Este pentru a doua oară în această săptămână când este activat mecanismul ‘circuit breaker’, care prevede suspendarea tranzacțiilor în cazul unor fluctuații mari, după ce luni bursele de la Shanghai și Shenzhen au fost închise după o scădere de 7%.

În momentul închiderii premature de joi, la mai puțin de o jumătate de oră de la debutul tranzacțiilor, indicele composit al Bursei de la Shanghai înregistra o cădere de 7,32%, sau 245,95 puncte, până la  3.115,89 puncte. La rândul său, indicele bursei de la Shenzhen înregistra o cădere de 8,35%, sau 178,08 puncte, până la 1.955,88 puncte.

„Utilizarea mecanismului ‘circuit breaker’ este principalul motiv al acestor scăderi pentru că investitorii au intrat în panică după ce au văzut declanșarea sa în ziua de luni. Acest mecanism a tăiat accesul la piața de lichidități și investitorii s-au temut că nu vor mai putea vinde”, a declarat Chen Xingyu, analist la Phillip Securities.

Mecanismul ‘circuit breaker’ este bazat pe indicele CSI300, care include acțiunile unor mari companii petroliere și bănci de stat, cotate la cele două burse chineze. În momentul în care acest indice înregistrează o scădere de peste 5%, tranzacțiile sunt suspendate timp de 15 minute. Însă joi la reluarea tranzacțiilor, în doar un minut, scăderile au fost mai mari de 7%, ceea ce a declanșat oprirea tranzacțiilor pentru întreaga zi.

Această degringoladă a burselor chineze intervine pe fondul îngrijorărilor cu privire la încetinirea ritmului de creștere a economiei chineze, a doua economie mondială, la care se adaugă deprecierea prelungită a monedei chineze, yuanul. Banca Centrală a Chinei (PBOC) a coborât joi cursul de referință al yuanului în raport cu dolarul cu 0,51%, până la 6,5646 yuani pentru un dolar, ceea ce reprezintă cel mai scăzut curs de schimb pentru moneda chineză după luna martie 2011. Este vorba, de asemenea, de cea mai mare depreciere înregistrată de moneda chineză după luna august a anului trecut, când Beijingul a decis o devalorizare surpriză a yuanului cu aproape 5% în decurs de o săptămână. Un yuan mai slab face exporturile chineze mai competitive pe plan internațional, dar scumpește importurile Chinei.

„Piața se așteaptă în prezent ca yuanul să se deprecieze din cauza încetinirii economiei chineze”, a declarat Claire Huang, economist la Société Générale. Analiștii estimează că în 2015 economia chineză a înregistrat o creștere de 6,9%, ceea ce reprezintă cel mai slab ritm de creștere înregistrat în ultimul sfert de secol.

În încercarea de a-i liniști pe investitori, Comisia de reglementare a piețelor financiare din China (CSRC) a anunțat joi prelungirea restricțiilor de vânzare impuse acționarilor care dețin mai mult de 5% din capitalul unei societăți cotate la bursă. Această restricție a fost introdusă pentru prima dată în vara lui 2015 în încercarea de a opri căderea înregistrată atunci de bursele chineze. Însă de data aceasta acționarii sunt autorizați să vândă 1% din acțiunile pe care le dețin la fiecare trei zile. – profit.ro

Petrolul a inregistrat un nou minim, joi, fiind a doua zi consecutiv cand „aurul negru” are parte de o lovitura puternica.

Petrolul s-a prabusit pana la nivelul minim al ultimilor 14 ani
Astfel, cotatiile au ajuns la cel mai mic nivel din utimii 14 ani, transmite Business Insider.

Pretul petrolului Brent, tranzactionat la bursa din Londra si relevant pentru piata europeana, a scazut cu 4,15%, pana la 32,89 dolari pe baril.- business24.ro

Soros ne spune ca va fi o noua criza similara cu cea din 2008, dar acest lucru e doar in parte adevarat, de fapt noua criza va fi cu mult mai devastatoare.

In 2008 China a fost factorul principal la iesirea din criza globala, prin faptul ca a atras bani foarte multi prin invetitiile masive. De data aceasta insa chiar motorul principal a cazut, iar totul este inlantuit, rand pe rand vor cadea toate celelate burse majore.

Totul a fost pana acum sustinut artificial, mare parte din active fiind cumparate de bancile centrale, nefiind investitii reale. Iar acesta bula economica e pe cale sa se sparga.

Si asa cum va relatam in articolul: ARMAGHEDONUL FINANCIAR SE APROPIE! Băncile din SUA au impreuna expunerea la contracte derivate mai mare de 247 de trilioane de dolari! , cele mai mari bănci din SUA au impreuna expunerea la contracte derivate mai mare de 247 de trilioane de dolari. Aceasta sumă de bani,  este de 13 ori mai mare decat datoria nationala a Statelor Unite și este o bomba cu ceas, care ar putea porni Armaghedon-ul financiar în orice moment. 

De la ultima criza financiară, marile bănci din SUA au devenit și mai nesăbuite. Și asta este o problemă uriașă, pentru că economia tarii a devenit si mai dependentă de ele, decât a fost ultima data cand a fost criza. În acest moment, cele mai mari patru bănci din SUA sunt cu aproximativ 40 la suta mai mari decat au fost în 2008. Cele mai mari cinci bănci reprezintă aproximativ 42 la sută din totalul creditelor în această țară, iar cele mai mari șase bănci reprezintă aproximativ 67 la suta din toate activele din sistemul American financiar.

Iar cum spuneam, tot acest sistem este inlantuit, nu scapa nimeni.

Deci dragii mei, pregati-va ca vine…

Urmariti va rog si:

cat si celelate subiectele de la categoria: Criza economica

7 ianuarie – Soborul Sfantului Ioan Botezatorul

In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Glasul Strămoşesc's photo.

Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca „nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan „a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.

Raspunsul la intrebarea „Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?”, il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: „Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu” (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: „Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut „vorbi” sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu”.

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!”.

Ioan Botezatorul model al smereniei

In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: „Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: „Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El”, marturiseste: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.” Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Boteazatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, semnifica chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai). – crestinortodox.ro

Urmariti va rog si:

24 Februarie Sfintii zilei de astazi. Pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan

MIRACOLUL ECONOMIC NUMIT ALBANIA! Romania tot mai la coada Europei

“State Unite ale Americii, despre care se ştie că este cel mai puternic stat capitalist, ar putea lua unele lecţii de economie de piaţă de la mica ţară balcanică Albania care, timp de decenii, s-a zvârcolit sub cruda dictatură stalinistă.
Astăzi , Albania are cea mai promiţătoare economie din Europa. În ultimii trei ani, fost singura economie din Europa care a crescut realmente”
.

Autostrada Albania

Cel care s-a exprimat astfel este Steve Forbes, editorul şef şi proprietarul faimoasei publicaţii cu acelaşi nume, fondată în 1917 la New York şi care este un etalon în ceea ce priveşte analizele economice şi policite din lume întreagă.
VerticalNews vă spune azi o poveste reală, iar în oglindă stă înfrigurată România.

Când au scăpat de comunişti, în 1992, venitul pe cap de locuitor era de doar 200 de dolari. Astăzi, acesta a atins deja pragul de 4.000 de dolari, fapt ce poate fi socotit un miracol. În ultimii trei ani, Albania a depăşit ţari precum Ucraina (3.000 de dolari pe cap de locuitor) şi Moldova (1.600 de dolari). România, cu 8.666 de dolari pe cap de locuitor este încă departe, dar specialiştii Forbes insistă pe creşterea spectaculoasă a economiei albaneze, iar noi apreciem economia românească în regres.
Cum a fost posibilă o asemenea minune? De ce Albania a decolat pur şi simplu în plină criză mondială, iar România, care totuşi  a beneficiat de zece ani de creştere, s-a prăbuşit inexplicabil?

Cu ajutorul celor de la Forbes, care au prezentat în detaliu strategia economică a albanezilor, am descoperit câteva puncte care fac diferenţa. Verticalnews vi le prezintă, urmând să faceţi voi propria analiză şi să comentaţi aici sau pe Facebook.

  • în Albania există o taxă unică de impozitare. De numai 10%. Şi, atentie! Aceasta taxă de numai 10 la sută este atât pe veniturile personale, cât şi pe cele din afaceri
  • albanezii plătesc un singur impozit pe salarii. Care s-a micşorat, din 2010, de la 35 la 15 la sută.
    În Romania , pentru un salariu de 1.000 de lei mai plătesti, angajatul şi angajatorul mai plătesc către stat încă 680 de lei. În Albania, “tainul” perceput de stat este, echivalent în banii noştri, de doar 150 de lei.

Asta, evident, contribuie, pe de o parte, la creşterea consumului, pe de alta parte, la dinamizarea activităţilor economice, la lărgirea bazei de impozitare şi, nu în ultimul rând, la eliminarea muncii la negru şi la dimininuarea evaziunii fiscale.

  • în Albania TVA-ul este de 10 la sută.
    În Romania TVA-ul este de 24 la sută, unul dintre cele mai mari din Europa. Mai ales dacă ţinem cont de faptul că limita maximă admisă în Uniunea Europeană este de 25 la sută.
    Asta deşi este deplin demonstrat că statele care se duc cu TVA-ul în sus pierd bani la buget, iar cele care reduc TVA-ul câştigă bani la buget. Pare un paradox, dar nu este.

De fapt, TVA-ul redus, ca şi impozitele reduse pentru firme şi salarii lărgesc baza de impozitare.

Colectezi mai puţin de la mai mulţi şi, în final, bugetul de venituri al statului devine mai mare.

  • în Albania, mai mult de 70 la sută din mărfurile care se comercializeză pe piaţă sunt (obligativitate prin lege) de producţie internă, mai cu seamă ceea ce priveşte produsele agricole (cereale, legume, fructe, carne, lapte).
    În România, procentul este, din păcate, exact invers.
  • În 2008, guvernul de la Tirana a iniţiat o lege care impune ca toate construcţiile noi: locuinţe, sedii administrative, inclusiv staţiile de benzină, să aibă incluse echipamente ce folosesc energii regenerabile: panouri solar-termale, panouri fotovoltaice, pompe de căldură, instalatii eoliene etc.
  • în Albania, sistemul judiciar este independent. Independenţa este garantată.
    În Romania, sistemul judiciar este dependent. Este subordonat preşedintelui, primului-ministru, ministrului Justitiei, politicienilor, dar mai ales banului.
  • Guvernul, în Albania, a rezolvat definitiv problema proprietăţii. Ceea ce a fost de restituit s-a restituit şi o lege specială garantează acum toate drepturile derivând din calitatea de proprietar.

Mulţi susţin că ex-premierul Emil Boc şi, mai ales, preşedintele Traian Băsescu, au mers prea mult pe mâna contabilului Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România. Albania nu a recurs la sprijinul FMI. În plus, Albania nu este membră a Uniunii Europene şi, deocamdată, nici nu se doreşte acest lucru.

Şi dacă nu credeţi în miracolul albanez, vă invit să vedeţi cum se construiesc acolo autostrăzile. În mai puţin de patru ani, Bechtel (companie americană angajată şi de români) a dat gata 170 de kilometri de autostradă. Linia de mare viteză de la portul albanez Durres până în Kosovo a costat un miliard de euro, patru benzi, 27 de poduri şi un tunel de 5,5 kilometri. – verticalnews.ro

Compartie Autostrazi – ALBANIA vs ROMANIA

La noi, doar câţiva kilometri de autostradă sunt prilej de festivism politic, inaugurările se fac în pripă, iar siguranţa şoferilor este precară. Iată, şoseaua rapidă Arad-Timişoara.

Cititi va rog si despre Islanda, o alta tara care s-a ridicat singura: Reinvierea Islandei prin neintrarea in Uniuniea Europeana

Video cutremurator! Statul Norvegian smulge din bratele mamei un copil de cateva luni!

Serviciile sociale BARNEVERNET din Norvegia sunt responsabile, conform statisticilor, de luarea a nu mai puțin 10.000 de copii pe an din sânul propriilor familii. Acest lucru se face fără o investigație serioasă și fără proces. Copiii sunt duși apoi în locații necunoscute, părinții sau oricare alt membru al familiei nemaiavând acces vreodată la ei, nici măcar pentru o vizită!!!

Cum ar putea fi vorba de interesul copiiilor în astfel de situații când măsurile care se iau pe baza unor motive absolut discutabile în multe cazuri sunt atât de drastice? Cum să îndepărtezi copilul de întreaga familie pentru totdeauna? Asta este, în opinia mea, răpire legalizată.

Pentru a vedea care este dramatismul intervenției agenților Barnevernet în casa unor norvegieni, vizionați acest clip. Ana, o fetiță de sub un an i-a fost luată familiei pentru totdeauna! Cine sunt cei care se joacă dea Dumnezeu cu viața oamenilor – Daniel Roxin – cunoastelumea.ro

Vezi si cazul sotilor Bodnariu:

Statul norvegian a declanșat procedurile de adopție a copiilor familiei Ruth şi Marius Bodnariu. Actiuni de sustinere a familiei Bodnariu in mai multe orase de pe glob! 

Urmariti va rog si:

Norvegia: „O societate birocratică, atee, un sistem social de tip socialist, o țară fără biserici și religie, o lume sufocată de obsesia reglementărilor și a regulilor inutile”

Respect antrenorului bosniac Dragan Petricevici! Antrenorul a fost înjurat pentru că și-a pus echipa să ignore imnul așa zisului Ținut Secuiesc: Pentru mine există un singur imn oficial în această țară!!

Meciul contând pentru etapa a 17-a din cadrul Ligii Naționale de Baschet Feminin disputat marți seara în deplasare de către echipa Universității Cluj impotriva echipei Sepsi Sf Gheorghe a fost marcat de incidente. Înainte de începerea partidei, după intonarea imnului de stat al României, organizatorii, alături de cei 1.500 de suporteri au trecut la ascultarea imnului așa zisului Ținut Secuiesc.
 
Incidente la un meci de baschet din Cluj. Antrenorul bosniac Dragan Petricevici, înjurat pentru că și-a pus echipa să ignore imnul așa zisului Ținut Secuiesc: Pentru mine există un singur imn oficial în această țară!

Pentru că sportivele clujence și-au continuat încălzirea la îndemnul antrenorului Dragan Petricevici, pe întreaga desfășurare a partidei, au fost înjurate și huiduite de cei prezenți în sală, informează ziaruldecluj.ro.

În regulamentul Federației Române de Baschet este prevăzut ca înaintea desfășurrii partidelor oficiale să fie intonat imnul de stat al României. Un lucru firesc si normal, dar în Secuime s-a încetățenit ca echipele venite în deplasare să fie obligate să stea în poziție de drepți și să asculte și imnul Ținutului Secuiesc. Dragan Petricevici, antrenorul Universității Cluj, a decis că acest lucru nu este firesc și a dispus ca pe perioada în care era intonat acest imn, fetele pe care le antrenează să își continue încălzirea. Asta a declanșat un val de înjurături și huiduieli la adresa echipei clujene din partea celor prezenți în sala sporturilor din Sf Gheorghe, manifestare total antisportivă care s-a derulat pe întreaga desfășurare a partidei.

„La Sf. Gheorghe se pune un steag al Ținutului Secuiesc peste toată tribuna și suporterii au pretenția că echipele care vin în deplasare să stea în picioare așa cum au stat când s-a intonat imnul României și să asculte imnul Ținutului Secuiesc. Eu am hotărât ca fetele să îți continue încălzirea dupa intonarea imnului României din două motive principale. Unul este că în regulamentul FRB se spune despre obligația sportivilor și a antrenorilor de a asculta imnul României în poziție de respect. Apoi pentru că eu consider că fetele pe care le antrenez nu sunt obligate să stea în picioare încă 10 minute și să asculte un imn care nu este oficial, care nu este de stat romanesc. Traiesc in Romania de 20 de ani, eu sange de roman nu am, dar jumatate din inima imi bate pentru Romania”, a declarat Dragan Petricevici.

„Vreau să subliniez, aș fi procedat la fel dacă s-ar fi intonat imnul Bosniei aici în România, eu fiind bosniac. Pentru că acest lucru nu are de-a face cu sportul, nu mi se pare normal ca o echipă să fie huiduită. Nu dau lecții suporterilor cum să se comporte”, a mai spus Dragan Petricevici pentru ziaruldecluj.ro.

Dragan Petricevici consideră că gestul celor 1.500 de suporteri prezenți la meci a fost unul total lipsit de respect față de ceea ce înseamnă o competiție sportivă și față de jucătoarele de alte naționalități care nu au înțeles de ce a fost o atitudine atât de ostilă. – activenews.ro

Despre tot raul pe care il provoaca secuii in Romania, puteti citi la categoria: UDMR