Statul norvegian a mai distrus o familie de români, de data aceasta ortodocşi

Cazul familiei Bodnariu, rămasă fără cei cinci copii luaţi de autorităţile norvegiene, a declanşat un val de susţinere fără precedent. Reacţia miilor de oameni care s-au solidarizat cu familia Bodnariu le-a dat curaj şi altor români din Norvegia, care trec, prin acelaşi coşmar. Dumitru şi Mihaela Nan, o familie de credincioşi ortodocşi, originară din Maramureş, a rămas fără doi copii. MAE confirmă cazul.

Norvegia a mai nenorocit o
familie de români: „Mi-au spus că e jenant să-mi ţin fetiţa în braţe şi să o
pup. Pur şi simplu îţi iau sufletul din tine şi pleacă cu el”

Marius şi Ruth Bodnariu, familia rămasă fără copiii luaţi de Serviciul de Protecţia Copilului din Norvegia nu sunt singurii care trăiesc acest coşmar. În mass-media au apărut informaţii şi despre alte cazuri, dar părinţilor le-a fost teamă să-şi facă publică situaţia. Familia Nan, Mihaela (37 de ani) şi Dumitru (44 de ani), care a rămas fără copii în 27 octombrie, înainte de a se declanşa cazul Bodnariu, a tăcut până acum. Cei doi soţi, creştini ortodocşi originari din Maramureş, s-au mutat în Norvegia în urmă cu cinci ani. Dumitru Nan a povestit pentru „Adevărul” că el şi soţia sa au muncit din greu, dar dar au reuşit să îşi cumpere o casă şi un apartament pe care l-au închiriat la un preţ de 1.500 de euro pe lună.

Cu venituri care se apropie de 10.000 de euro pe lună şi doi copii Bianca (7 ani) şi Dragoş (un an şi jumătate),  familia Nan a reuşit să realizeze în Norvegia cam tot ce şi-ar dori un om de la viaţă. Tatăl povesteşe că şi-a dorit să-i ofere fetiţei sale tot ce e mai bun. A dus-o la înot, la balt, la handbal. A venit, însă, ziua de 27 octombrie 2015, când cei doi soţi au pierdut tot ce au mai scump pe lume. Cei doi copii ai familiei Nan au fost preluaţi de Serviciul de Protecţie a Copilului – Barnevernet şi plasaţi într-o familie surogat.

Scene desprinse dintr-un film de groază

Dumitru Nan povesteşte că  în data de 27 octombrie, în timp ce era la serviciu, a fost sunat şi chemat la Poliţie. A sunat-o pe soţie, de la care a aflat că şi ea a fost chemată la Poliţie, unde cei doi soţi au fost interogaţi timp de şase ore şi lăsaţi să plece. Afară i-au aşteptat doi angajaţi ai Serviciului de Protecţie a Copilului, în vârstă de aproximativ 30 de ani fiecare. Asistenţii sociali le-au spus părinţilor, care nu au aflat nici până în prezent cine i-a denunţat, că fetiţa a declarat că a fost bătută şi nu mai au dreptul la copii. „Când am auzit asta, m-am clătinat pe picioare”, povesteşte Dumitru Nan. Românul a mai declarat că în momentul în care au fost luaţi copiii, soţia sa a început să plângă şi să ţipe, iar asistenţii sociali i-au spus că dacă are nevoie de un psihiatru, o pot ajuta ducând-o la psihiatru.

„Le-am spus că le dau tot ce am, casă, apartament. Nu îmi mai trebuie nimic. Să îmi dea copiii şi plec din ţară”, povesteşte Dumitru Nan. „Pur şi simplu îţi iau sufletul din tine şi pleacă cu el”, a declarat şi Mihaela Nan. La fel ca în cazul Bodnariu, acuzaţia adusă familiei Nan este că şi-a lovit copiii.  Dacă Marius Bodnariu a recunoscut că s-a mai întâmplat să le mai dea o palmă la fund copiilor sau să îi mai tragă de urechi, Dumitru Nan susţine că niciodată nu a lovit fetiţa „Am avut o slăbiciune foarte mare pentru ea. I-am făcut totul pe plac. Tot ce am făcut a fost să o mai pun la colţul de ruşine, unde nu a stat mai mult de cinci minute”, povesteşte Dumitru Nan.

Interogatoriul fetiţei

Românul stabilit în Norvegia a declarat că toate documentele adunate în acest caz, de la şcoală şi de la medici îi sunt favorabile, totul  bazându-se pe declaraţiile fetiţei, obţinute într-un interogatoriu înregistrat video, fără ştirea lor. Părinţilor li s-a pus la dispoziţie înregistrarea cu fetiţa interogată în timp ce se juca. Dumitru Nan a declarat că din înregistrări se vede că în timp ce se joacă, fetiţa spune tot felul de lucruri, inclusiv că atunci când este întrebată cine a mai bătut-o, fetiţa spune că a fost bătută de bunică, dar nu ştie să spună în ce fel. „Cum putea să o bată bunica din România, care o vede foarte rar şi atunci când o vede, nu ştie cum să o iubească mai mult? Dacă Bianca spunea că mă duce în fiecare zi cu maşina la serviciu sau că eu conduc o navă cu 400 de oameni, o credeau? Dacă Poliţia nu a găsit niciun indiciu că mi-am bătut copiii, de ce să mi-i iei?”, se întreabă Dumitru Nan, care spune că până la a i se lua copiii nu i-a semnalat nimeni, nici de la şcoală, nici din altă parte, că nu ar fi un părinte bun.

După ce au rămas fără copii, soţii Nan şi-au adus aminte de  un episod petrecut cu câteva săptămâni înainte, când fetiţa le-a spus părinţilor că „se duce în altă casă şi îl ia şi pe Dragoş (n.r. frăţiorul ei)”. „Mi-a spus şi mie soţia episodul ăsta, dar nu am băgat în seamă. Cine s-a gândit că se ajunge aici”, a spus Dumitru Nan. Familia de români aşteaptă ca pe 20 ianuarie cazul să fie judecat din nou de o comisie din cadrul Serviciului de Protecţie a Copilului. Dumitru Nan a întâmpinat greutăţi şi în alegerea unui apărător, fiind la al treilea avocat după ce unul dintre avocaţii pe care i-a avut nici nu i-a mai răspuns la telefon.

Reîntâlnirile dramatice cu copiii

Din prima săptămână din care au rămas fără copii, Dumitru şi Mihaela Nan au primit dreptul de a-i vedea pe Bianca şi Dragoş, aflaţi la o distanţă de 300 de km de casă, câte două ore pe săptămână. Potrivit lui Dumitru Nan, întâlnirile au loc într-o cameră de hotel, în prezenţa asistenţilor de la Serviciul de Protecţie a Copilului, care îşi iau notiţe. Momentele întâlnirilor cu copiii descrise de Dumitru Nan sunt dramatice.  „La prima întâlnire de la o săptămână când au luat-o, am mers să îi vedem. Bianca nu a avut nicio ezitare. A sărit direct în braţe la mine. În astea două ore, mai mult de o oră a stat în braţe la mine şi o mai pupam. Am fost acuzat că a fost foarte jenant că am ţinut fetiţa la mine în braţe şi am pupat-o. La despărţire, Bianca ţipă, se ţine de mână că vrea la noi. A durat jumătate de oră să ne despărţim. Plângeau să vină la mine în braţe”, a mai povestit Dumitru Nan.

„Marţea trecută când am fost să îi vedem, îl ţineam pe Dragoş, în braţe, aşa pe şold. Dacă putea să intre în mine, ar fi făcut-o. De ce traumatizează copiii fără să se gândească o secundă că le distrug viitorul? Ei chiar nu pot să vadă că distrug familia şi copiii?”, a declarat şi Mihaela Nan. Tatăl copiilor a mai declarat că este creştin ortodox şi i-a învăţat pe copii să se roage, iar la întâlnirea din preajma Crăciunului a cântat colinde alături de Bianca, în camera de hotel în care s-au întâlnit.

Dumitru Nan a mai spus  că pentru a ajunge la locul în care se întâlnesc cu copiii, părinţii trebuie să meargă cu feribotul, iar tot drumul, până la feribot sunt însoţiţi de asistenţii sociali. Cu toate acestea, spune Dumitru Nan, a fost acuzat că urmăreşte maşina cu care pleacă copiii. Bărbatul susţine că în momentul în care a demonstrat că nu face asta, fiind însoţit de asistenţii sociali, i s-a spus că i s-a testat reacţia. Ministerul Afacerilor Externe a confirmat pentru „Adevărul” preluarea copiilor din familia Nan, fără a oferi alte detalii, cei doi soţi cerând categoric, înainte de a se hotărî să vorbească despre cazul lor, să nu fie facut public cazul. Atât soţii Nan, cât şi soţii Bodnariu au declarat că ştiu mai multe familii de români care au plecat din Norvegia în regim de urgenţă. – adev.ro/o0swv7

Urmariti va rog si:

Norvegia. Homosexualii, lesbienele si pedofilii din societatile astea scandinave sunt adevaratul motiv pentru care copiii se fura cu asa inversunare!

Reclame

Video cutremurator! Statul Norvegian smulge din bratele mamei un copil de cateva luni!

Serviciile sociale BARNEVERNET din Norvegia sunt responsabile, conform statisticilor, de luarea a nu mai puțin 10.000 de copii pe an din sânul propriilor familii. Acest lucru se face fără o investigație serioasă și fără proces. Copiii sunt duși apoi în locații necunoscute, părinții sau oricare alt membru al familiei nemaiavând acces vreodată la ei, nici măcar pentru o vizită!!!

Cum ar putea fi vorba de interesul copiiilor în astfel de situații când măsurile care se iau pe baza unor motive absolut discutabile în multe cazuri sunt atât de drastice? Cum să îndepărtezi copilul de întreaga familie pentru totdeauna? Asta este, în opinia mea, răpire legalizată.

Pentru a vedea care este dramatismul intervenției agenților Barnevernet în casa unor norvegieni, vizionați acest clip. Ana, o fetiță de sub un an i-a fost luată familiei pentru totdeauna! Cine sunt cei care se joacă dea Dumnezeu cu viața oamenilor – Daniel Roxin – cunoastelumea.ro

Vezi si cazul sotilor Bodnariu:

Statul norvegian a declanșat procedurile de adopție a copiilor familiei Ruth şi Marius Bodnariu. Actiuni de sustinere a familiei Bodnariu in mai multe orase de pe glob! 

Urmariti va rog si:

Norvegia: „O societate birocratică, atee, un sistem social de tip socialist, o țară fără biserici și religie, o lume sufocată de obsesia reglementărilor și a regulilor inutile”

Norvegia: „O societate birocratică, atee, un sistem social de tip socialist, o țară fără biserici și religie, o lume sufocată de obsesia reglementărilor și a regulilor inutile”

La începutul anilor 2000 am avut privilegiul de a urma un curs de administrație și despre modelul de societate nordică în Danemarca, inclusiv cu excursii de cercetare la instituții și intreprinderi din foste țări vikinge. La finalul cursului desfășurat la Odense și Copenhaga, organizatorii ne-au întrebat despre părerea care ne-am făcut-o despre țările nordice.

Colegii au ridicat în slăvi modelul nordic de societate, eu fiind singurul care le-am oferit un răspuns sincer: ați construit o societate birocratică, atee, un sistem social de tip socialist, o țară fără biserici și religie, o lume sufocată de obsesia reglementărilor și a regulilor inutile, un egalitarismul social, impozite uriașe pe proprietate și averi, un model de comunism pe care noi nu l-am putut face în România și celelalte țări socialiste. Le-am spus pe șleau: voi ați construit comunismul, nu noi în România, Polonia sau Ungaria. Țările nordice sunt exemplu clar de eșec al societății umane sufocate de reguli, reglementări, ateism grobian și taxe după modelul socialismului clasic. Norvegia, deși regat, e o țară în care politica oficială de stat este atee, iar omul este încătușat de reguli excesive, care l-a transformat într-un robot supus egalitarismului de tip bolșevic. Nu întâmplător societatea țărilor nordice este una fără spiritualitate, fără cultură profundă și total golită de țeluri și sensuri metafizice. Norvegia este modelul noului stat ateu neo-marxist în care omul este o rotiță a unui sistem în care Dumnezeu este izgonit iar spiritul de libertate ucis în fașă. U.E. vrea să devenim cu toții o suma de țări nordice în care bisericile sunt închise, Iisus izgonit, iar copiii să fie confiscați de de la părinți ca în basmele populare cu zmei nesățioși. Țin minte că în țările nordice bisericile reformate erau degradate și aveau porțile închise cu lacăte, fiind străjuite de magazine pornografice și bordeluri. Cam la atât se reduce modelul nordic de societate de tip marxist, în care omul ”e măsura tuturor lucrurilor”, fără niciun Dumnezeu. Norvegia e o țară bogată material, dar cea mai săracă spiritual din Europa.

Numai într-o astfel de societate uscată și golită de sens spiritual se putea naște cazul familiei de creștini româno-norvegiană a căror copii au fost confiscați de stat fără nicio anchetă din partea Serviciului de portecția copilului Barnarvernet. Marius Bodnariu povesteşte că pe 16 noiembrie a avut loc o tragedie pentru familie. După ce le-au luat pe fete de la şcoală, reprezentanţii Protecţiei Copilului au mers acasă la soţii Bodnariu, i-au luat şi pe cei doi băieţi, mai mici, iar pe părinţi i-au supus unui interogatoriu în urma cărora ar fi stabilit că nu sunt periculoşi. Părinții erau acuzați că-i îndoctrinează religios pe bebeluși care nu știu să scrie și să citească, culmea absurdului pentru mintea birocratică și fără inimă a autorităților norvegiene. Oficialii norvegieni oferă explicații de un ridicol și penibil specific unei societății comuniste din Coreea de Nord, nu din U.E. “S-au purtat cu ei de parcă ar fi fost nişte criminali. Pe 17 noiembrie aşteptau copiii acasă, că aşa li s-a spus. Seara au venit patru poliţişti să ia bebeluşul de trei luni. Este un drept fundamental al mamei de a nu fi despărţită de bebeluşul pe care îl alăptează”, a spus presei Marius Bodnariu, precizând că acum părinţii îşi pot vedea copiii de două ori pe săptămână câte două ore, însă pe băieţi numai mamei îi este permis să îi vadă. El a mai precizat că părinţilor li se va face anchetă socială în februarie, dar între timp au fost anunţaţi că se deschide procedura de adopţie internaţională pentru copii. Copiii au fost deja plasaţi în trei familii din două oraşe. “Nu înţelegem de ce a fost necesar să se folosească aceste măsuri extreme. Vrem să rămânem alături de ei până când acest caz se va rezolva. Cerem explicaţii privind aceste decizii care încalcă chiar şi legile lor” a afirmat părintele îndurerat în fața presei. Un avocat a arătat că în România legile sunt umane, mai întâi se face anchetă socială şi psihosocială pentru a se determina dacă un copil a fost abuzat şi apoi este luat de la părinţi. El a mai spus că soţilor Bodnariu le-au fost luaţi copiii fără explicaţie şi că Marius Bodnariu a fost reţinut fără a avea un avocat. Românii se simt solidari cu familia creștină Bodnariu organizând un protest în fața ambasadei Norvegiei la București, iar MAE declarat că monitorizează îndeaproape cazul.

Autoritățile de la Oslo au răspuns obraznic României declarând că nu pot să se bage peste măsurile birocratice (penibile) ale Serviciului de protecție socială norvegian. O țară ca Norvegia pare un Moloh diabolic care confiscă unei familii de creștini copiii pe motive religioase, pentru a fi dați apoi adopției internaționale. Norvegia în acest context tragic pare în ochii opiniei publice o filială a unei organizații internaționale de trafic de copii, care confiscă copiii de la familie pe motiv că sunt creștini pentru a fi dați apoi unor familii bogate din Europa și, mai ales, de peste Ocean. La acest nivel josnic și imoral a ajuns Norvegia, primul stat ateu de factură neo-marxistă din Europa, care începe să semene tot mai mult cu societatea fără Dumnezeu din Coreea de Nord. Românii să se gândească de mai multe ori de acum încolo dacă vor să urmeze să modele de societăți golite de umanitate, spiritualitate, căldură sufletească și fără Hristos, cum sunt cele din țările nordice și, mai ales, Norvegia. Activiștii atei ca Remus Cernea, prin politica lor anti-creștină și în favoarea ateismului nivelator, de fapt doresc implementarea unei societăți fără substanță, umanitate și esență spirituală cum cea din Norvegia, care la rândul ei pare că copiază tot mai mult modelul comunismului cel mai gregar de tipul Coreea de Nord. Sincer, vreau să trăiesc într-o societate democrată românească, bazată pe respectul familiei, omului, tradițiilor și libertății religioase, nu doresc să urmăm modelul Norvegiei, unde la Oslo se aplică un stil de viață care se aseamănă tot mai mult cu cel din Phenian. Norvegia e o altfel de țară comunistă în care Hristos a fost izgonit, iar traiul oamenilor a devenit un iad pe pământ.

Deznădejdea, golul sufletesc, alcoolismul și sinuciderea este produsul societății țărilor nordice. Doriți dragi români o societate marxistă de tip norvegian, fără nicio umanitate, concupiscentă și ipocrită, în care statul să vă fure copiii, fără anchetă socială,  și apoi să-i ofere ”cadou” familiilor bogate de peste Ocean? Ionuț Țene – napocanews.ro

Urmariti va rog ce spune o cititoare a acestul blog, care traieste in Norvegia, despre societatea norvegiana:

Comentariul zilei referitor la situatia sociala din Norvegia: Aici oamenii sunt pagani, individualisti, extrem de rasisti

Urmariti va rog de asemenea si:

Statul norvegian a declanșat procedurile de adopție a copiilor familiei Ruth şi Marius Bodnariu. Actiuni de sustinere a familiei Bodnariu in mai multe orase de pe glob!

Cititi va rog si:

Doua lesbiene au organizat parada homosexuala a copiilor in Norvegia !

Si nu mai departe decat la tara vecina, Suedia, priviti ce alte preocupari mai au:

Suedia – Un bloc de birouri oferă lucrătorilor posibilitatea de a avea un microcip implantat sub piele 

Comentariul zilei referitor la situatia sociala din Norvegia: Aici oamenii sunt pagani, individualisti, extrem de rasisti

Iata si comentariul intreg, postat de Cristina la articolul: APEL CATRE AUTORITATILE DIN ROMANIA! Va rog frumos sa interveniti pentru familia Botnariu, a caror copii au fost luati cu forta de catre autoritatile norvegiene, pe motiv ca-i invata despre BUNUL DUMNEZEU!

„Dragii mei, eu locuiesc in Norvegia. Aici oamenii sunt pagani, individualisti, extrem de rasisti. Altruismul nu e trasatura lor de caracter(decat in cazuri izolate, evident).
Subiectele tabu in Norvegia, oameni buni, politica si religia.

Eu sunt ortodoxa si am incercat sa am o discutie despre religie cu cateva persoane. Toti au evitat acest subiect, si pe deasupra, m-au facut sa ma sint ca un sectant. Aici religia este ridiculizata. Oameni cred doar in Stat, care ii manipuleaza si le ia aproape toti banii prin taxe.

Ong-urile din Romania care sunt pro-homosexualitate si impotriva bisericii ( pentru ca doar Biserica se opune sexualizarii exagerate a copiilor in scoli), primesc bani multi din Scandinavia pentru distrugerea moralitatii tarilor estice. Aici moralitatea este extrem de scazuta. Si nu exagerez, credeti-ma. O zi buna tuturor!”

Aceasta este societatea de tip Noua Ordine Mondiala mult visata de papusari, o lume rece, fara sentimente, cu un control total, singurele lucruri care mai lipsesc sunt eliminarea banilor cash si implantul. Dar vor veni si ele in curand!

Norvegia vs Belarus sau Occident vs Ortodoxie

novegia vs blarus

Despre Spurcaciunile Occidentului puteti citi mai multe la categoria Homsexualitateiar alte imagini sugestive puteti gasi la categoria Poze Sugestive