Norvegia: „O societate birocratică, atee, un sistem social de tip socialist, o țară fără biserici și religie, o lume sufocată de obsesia reglementărilor și a regulilor inutile”

La începutul anilor 2000 am avut privilegiul de a urma un curs de administrație și despre modelul de societate nordică în Danemarca, inclusiv cu excursii de cercetare la instituții și intreprinderi din foste țări vikinge. La finalul cursului desfășurat la Odense și Copenhaga, organizatorii ne-au întrebat despre părerea care ne-am făcut-o despre țările nordice.

Colegii au ridicat în slăvi modelul nordic de societate, eu fiind singurul care le-am oferit un răspuns sincer: ați construit o societate birocratică, atee, un sistem social de tip socialist, o țară fără biserici și religie, o lume sufocată de obsesia reglementărilor și a regulilor inutile, un egalitarismul social, impozite uriașe pe proprietate și averi, un model de comunism pe care noi nu l-am putut face în România și celelalte țări socialiste. Le-am spus pe șleau: voi ați construit comunismul, nu noi în România, Polonia sau Ungaria. Țările nordice sunt exemplu clar de eșec al societății umane sufocate de reguli, reglementări, ateism grobian și taxe după modelul socialismului clasic. Norvegia, deși regat, e o țară în care politica oficială de stat este atee, iar omul este încătușat de reguli excesive, care l-a transformat într-un robot supus egalitarismului de tip bolșevic. Nu întâmplător societatea țărilor nordice este una fără spiritualitate, fără cultură profundă și total golită de țeluri și sensuri metafizice. Norvegia este modelul noului stat ateu neo-marxist în care omul este o rotiță a unui sistem în care Dumnezeu este izgonit iar spiritul de libertate ucis în fașă. U.E. vrea să devenim cu toții o suma de țări nordice în care bisericile sunt închise, Iisus izgonit, iar copiii să fie confiscați de de la părinți ca în basmele populare cu zmei nesățioși. Țin minte că în țările nordice bisericile reformate erau degradate și aveau porțile închise cu lacăte, fiind străjuite de magazine pornografice și bordeluri. Cam la atât se reduce modelul nordic de societate de tip marxist, în care omul ”e măsura tuturor lucrurilor”, fără niciun Dumnezeu. Norvegia e o țară bogată material, dar cea mai săracă spiritual din Europa.

Numai într-o astfel de societate uscată și golită de sens spiritual se putea naște cazul familiei de creștini româno-norvegiană a căror copii au fost confiscați de stat fără nicio anchetă din partea Serviciului de portecția copilului Barnarvernet. Marius Bodnariu povesteşte că pe 16 noiembrie a avut loc o tragedie pentru familie. După ce le-au luat pe fete de la şcoală, reprezentanţii Protecţiei Copilului au mers acasă la soţii Bodnariu, i-au luat şi pe cei doi băieţi, mai mici, iar pe părinţi i-au supus unui interogatoriu în urma cărora ar fi stabilit că nu sunt periculoşi. Părinții erau acuzați că-i îndoctrinează religios pe bebeluși care nu știu să scrie și să citească, culmea absurdului pentru mintea birocratică și fără inimă a autorităților norvegiene. Oficialii norvegieni oferă explicații de un ridicol și penibil specific unei societății comuniste din Coreea de Nord, nu din U.E. “S-au purtat cu ei de parcă ar fi fost nişte criminali. Pe 17 noiembrie aşteptau copiii acasă, că aşa li s-a spus. Seara au venit patru poliţişti să ia bebeluşul de trei luni. Este un drept fundamental al mamei de a nu fi despărţită de bebeluşul pe care îl alăptează”, a spus presei Marius Bodnariu, precizând că acum părinţii îşi pot vedea copiii de două ori pe săptămână câte două ore, însă pe băieţi numai mamei îi este permis să îi vadă. El a mai precizat că părinţilor li se va face anchetă socială în februarie, dar între timp au fost anunţaţi că se deschide procedura de adopţie internaţională pentru copii. Copiii au fost deja plasaţi în trei familii din două oraşe. “Nu înţelegem de ce a fost necesar să se folosească aceste măsuri extreme. Vrem să rămânem alături de ei până când acest caz se va rezolva. Cerem explicaţii privind aceste decizii care încalcă chiar şi legile lor” a afirmat părintele îndurerat în fața presei. Un avocat a arătat că în România legile sunt umane, mai întâi se face anchetă socială şi psihosocială pentru a se determina dacă un copil a fost abuzat şi apoi este luat de la părinţi. El a mai spus că soţilor Bodnariu le-au fost luaţi copiii fără explicaţie şi că Marius Bodnariu a fost reţinut fără a avea un avocat. Românii se simt solidari cu familia creștină Bodnariu organizând un protest în fața ambasadei Norvegiei la București, iar MAE declarat că monitorizează îndeaproape cazul.

Autoritățile de la Oslo au răspuns obraznic României declarând că nu pot să se bage peste măsurile birocratice (penibile) ale Serviciului de protecție socială norvegian. O țară ca Norvegia pare un Moloh diabolic care confiscă unei familii de creștini copiii pe motive religioase, pentru a fi dați apoi adopției internaționale. Norvegia în acest context tragic pare în ochii opiniei publice o filială a unei organizații internaționale de trafic de copii, care confiscă copiii de la familie pe motiv că sunt creștini pentru a fi dați apoi unor familii bogate din Europa și, mai ales, de peste Ocean. La acest nivel josnic și imoral a ajuns Norvegia, primul stat ateu de factură neo-marxistă din Europa, care începe să semene tot mai mult cu societatea fără Dumnezeu din Coreea de Nord. Românii să se gândească de mai multe ori de acum încolo dacă vor să urmeze să modele de societăți golite de umanitate, spiritualitate, căldură sufletească și fără Hristos, cum sunt cele din țările nordice și, mai ales, Norvegia. Activiștii atei ca Remus Cernea, prin politica lor anti-creștină și în favoarea ateismului nivelator, de fapt doresc implementarea unei societăți fără substanță, umanitate și esență spirituală cum cea din Norvegia, care la rândul ei pare că copiază tot mai mult modelul comunismului cel mai gregar de tipul Coreea de Nord. Sincer, vreau să trăiesc într-o societate democrată românească, bazată pe respectul familiei, omului, tradițiilor și libertății religioase, nu doresc să urmăm modelul Norvegiei, unde la Oslo se aplică un stil de viață care se aseamănă tot mai mult cu cel din Phenian. Norvegia e o altfel de țară comunistă în care Hristos a fost izgonit, iar traiul oamenilor a devenit un iad pe pământ.

Deznădejdea, golul sufletesc, alcoolismul și sinuciderea este produsul societății țărilor nordice. Doriți dragi români o societate marxistă de tip norvegian, fără nicio umanitate, concupiscentă și ipocrită, în care statul să vă fure copiii, fără anchetă socială,  și apoi să-i ofere ”cadou” familiilor bogate de peste Ocean? Ionuț Țene – napocanews.ro

Urmariti va rog ce spune o cititoare a acestul blog, care traieste in Norvegia, despre societatea norvegiana:

Comentariul zilei referitor la situatia sociala din Norvegia: Aici oamenii sunt pagani, individualisti, extrem de rasisti

Urmariti va rog de asemenea si:

Statul norvegian a declanșat procedurile de adopție a copiilor familiei Ruth şi Marius Bodnariu. Actiuni de sustinere a familiei Bodnariu in mai multe orase de pe glob!

Cititi va rog si:

Doua lesbiene au organizat parada homosexuala a copiilor in Norvegia !

Si nu mai departe decat la tara vecina, Suedia, priviti ce alte preocupari mai au:

Suedia – Un bloc de birouri oferă lucrătorilor posibilitatea de a avea un microcip implantat sub piele 

7 gânduri despre &8222;Norvegia: „O societate birocratică, atee, un sistem social de tip socialist, o țară fără biserici și religie, o lume sufocată de obsesia reglementărilor și a regulilor inutile”&8221;

  1. Nu doar Remus Cernea este foarte multumit de societatea de tip neonazistocomunist de tip nordcoreean cum bine ati precizat ci si stimata doamna Milutinovici din Timisoara, directoarea directiei judetene de protectia copilului.

    dgaspctm@gmail.com, cjt@cjtimis.ro – acestea sunt adresele de email ale dnei directoare si a consiliului judetean Timis. Poate doriti sa le puneti intrebari despre modelul de societate fara Dumnezeu pe care doamna il doreste din toata fiinta ei, implementat si la noi in tara ca doar, de ce sa nu iasa Timisoara in fata cu o asa hula impotriva lui Dumnezeu.

    • Stimata doamna, daca cumva suntet din jud. timis , am vrea si noi sa stim cate ceva despre aceasta ,,doamna”, si zic asta pt ca aceasta doamna este o interlopa, si cae urmareste aceasta ,,doamna prin aceasta ,,lege”

  2. sursa:
    https://rodiagnusdei.wordpress.com/2015/12/21/stiripesurse-ro-denunturi-penale-impotriva-autoritatilor-din-norvegia-implicate-in-cazul-bodnariu/

    – primul comentariu –

    Tiutin Dorian
    Dec 22, 2015 @ 00:16:48

    An incomplete list of reasons given by the child protection services of the Nordic countries for depriving children of their parents :

    (1) The father is out of work and cannot support the family.

    (2) The father is ill and the mother cannot get paid work. Therefore the family is too badly off to pay for toys and for school and after-school activities for the children. [The foster home received many thousands of crowns each month for each foster child.]

    (3) Clean clothes are not placed in ‘military order’ in the cupboard.

    (4) The psychologist registered that the mother could not make an omelet to his satisfaction and she cuts the bread into too thick slices.

    (5) The child looks eagerly at strangers around it and smiles at them. This means that it is not attached to its mother. [The mother stood talking to some people after visiting the social security office, while the baby in the pram looked eagerly at people around it.]

    (6) The baby turns its face the wrong way when its father washes it. [Probably an insinuation that the child did not want to look at its father because it disliked him. In reality perhaps it didn’t want to get soap in its eyes, so what is the ‘wrong’ and ‘right’ way to avoid that?]

    (7) The mother uses too much soap when cleaning. [Reported to the CPS by a ‘home helper’ who had been instructed by the CPS not to help with practical work but to ‘observe’ the family.]

    (8) The father is too active, the mother is too passive. [CPS observers are frightening enough to make anybody either, out of sheer nervousness.]

    (9) The father has a foot injury and cannot stand on a ladder. Therefore he is not able to clean the top of the window frames.

    (10) The house does not have an indoor toilet but outdoor conveniences. [This assessment made by the CPS makes one wonder how they imagine generations of people survived in Scandinavia in previous centuries when everybody had outdoor toilets (not in the open, of course, but in a shed separate from the house and without any heating) and no CPS to ‘protect’ children against them. They were even in use in some parts of downtown Oslo 60 years ago and are still common with summer cabins and also with many winter cabins up in the mountains – can be freezing cold.]

    (11) The mother has made a previous landlord angry because her cats had urinated on the floor. [This had happened several years before her daughter was born, but it was used as proof that the mother did not provide a good environment for her daughter.]

    (12) The child is not interested in the ‘concept training’ in kindergarten.

  3. Dovada islamizării Europei! Refugiații musulmani își dau arama pe față: „Jur pe Allah că doar pentru acest ţel am venit aici“
    Stângiștii din Europa dau și ei o mână de ajutor islamiștilor promovând ateismul gregar și persecutând religia creștină, iar mai nou Crăciunul Nu mai e considerată sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, ci doar o sărbătoare a binelui. Mai mult, în multe țări arabe, Crăciunul a fost deja interzis, iar în țările nordice persecuția creștinismului e politică atee de stat, de factură neo-marxistă, care a dus la confiscarea copiilor familiei Marius Bodnariu pentru că îi învăța rugăciunea Tatăl Nostru.
    http://www.napocanews.ro/2015/12/dovada-islamizarii-europei-refugiatii-musulmani-isi-dau-arama-pe-fata-jur-pe-allah-ca-doar-pentru-acest-tel-am-venit-aici-video.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s