Despre Taina Sfintei Spovedanii

Puterea data de Hristos Apostolilor de a ierta pacatele oamenilor nu apare ca o harisma personala care ar fi disparut cu viata lor pamanteasca, ci ca o institutie permanenta si ca o expresie concreta a puterii Duhului Sfant cu care Hristos insusi a investit pe Apostolii Sai dupa inviere. Caci odata cu instituirea preotiei sacramentale: „Precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi… Luati Duh Sfant” (In. 20, 21-22), are loc si instituirea Tainei Spovedaniei, aratata ca lucrare a celor investiti cu puterea Duhului Sfant si trimisi in lume: „Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi” (In. 20, 23).

Deci, puterea episcopului si a preotului, ca savarsitori ai Tainei Spovedaniei, de a ierta pacatele, vine de sus, de la Hristos insusi si este permanent in acestia prin insasi Taina Hirotoniei. Dar pe aceasta putere dumnezeiasca de a ierta pacatele celor care si le marturisesc in fata lor, cu cainta adanca, episcopul si preotul o cer si de sus pentru Penitentul ce se afla in fata lor pentru iertare de pacate. Formula sau epicleza Tainei Spovedaniei arata atat pe savarsitorul Tainei cat si felul si originea puterii iertarii pacatelor: „Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine fiule (N) si sa-ti lase tie toate pacatele. Si eu nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui si al Fiului si ai Sfantului Duh, Amin”. Este o formula rugatoare conforma cu spiritul chenotic al Bisericii Ortodoxe, total deosebita de formula imprecatorie romano-catolica: „Ego te absolvo a peccatis tuis in nomine Patris et Filii et Spiritus Sancti”.

In epicleza ortodoxa Tainei Spovedaniei nu se vede deci niciun fel de substituire a episcopului si preotului lui Hristos insusi, savarsitorul real si principal dar nevazut al Tainei. Preotul se sterge, de fapt, in fata lui Hristos, punand in fata constiintei penitentului pe Hristos insusi, in fata caruia niciun om nu se poate simti umilit si la care gaseste intelegere si iubire iertatoare a neputintelor omenesti, El insusi rugandu-se Tatalui pentru iertarea celor care L-au rastignit pe Cruce. Episcopul si preotul sunt organele vazute ale Arhiereului si Preotului nevazut Hristos, care i-a investit pe acestia cu puterea Duhului Sfant sa lucreze cele sfinte, Tainele, ca mijloace obiective de impartasire a harului dumnezeiesc, in Biserica Sa, care este o comunitate concreta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu.

Lucrand insusi Hristos prin ei, puterea episcopului si preotului in iertarea pacatelor este relativ nelimitata (Mt. 18, 18; In. 20, 23; Mt. 18, 19). Nu exista nicio discriminare de persoana, de greseala sau de cantitatea pacatelor. Pentru tot felul de pacate, Apostolii au primit puterea iertarii sau legarii acestora si, prin ei, Biserica intreaga mai departe in timp, prin episcopii si preotii ei. Puterea nelimitata a iertarii pacatelor in Biserica este inclusa in insasi trimiterea Apostolilor in lume, investiti cu puterea Duhului Sfant: „Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi… Luati Duh Sfant” (In. 20, 21, 22). Comentand acest text, Sf. Ioan Hrisostom noteaza: „Tatal a dat Fiului toata judecata; eu va incredintez in intregime prin Fiul, Apostolilor si preotilor”.

Sf. Ap. Pavel reprimeste la Corint, in Biserica, in urma pocaintei sale sincere, pe incestuosul pe care el il excomunicase mai inainte (II Cor. 2, 7-10 si I Cor. 5, 1-5), dupa exemplul Mantuitorului care a iertat pe femeia prinsa in adulter (In. 8, 11) si a reintegrat in iubirea Sa si in cenaclul Apostolilor pe Petru (In. 21,15-19).

In Taina Spovedaniei, episcopul sau preotul asculta cu atentie mLrturisirea pacatelor facute de catre penitent, ajutandu-1 prin intrebari si indemnuri pentru ca marturisirea lui sa fie cat mai corrlpleta si explicita. Duhovnicul nu va manifesta absenta sufleteasca, plictiseala sau graba, ci o foarte mare intelegere umana care sa creeze si sa sustina starea de cainta in sufletul penitentului. Cu alte cuvinte, preotul duhovnic trebuie sa coboare in adancul de taina al penitentului, stiind ca nu este singur, ci Hristos impreuna cu el coboara in sufletul penitentului. Iar acesta din urma traieste aceasta coborare a duhovnicului in fiinta si viata lui ca o coborare datatoare de putere.

Puterea episcopului si preotului, savarsitori ai Tainelor Spovedaniei, este experiata de penitent ca o putere spirituala, esential diferita de puterea civila judiciara. Iar sentinta sau judecata pe care o da duhovnicul la Spovedanie este o judecata de har, de milostivire, urmarind ca scop principal iertarea pacatosului si restabilirea lui in comunitatea fratilor sai in Hristos, ca un madular sanatos. Excomunicarea si scoaterea membrului bolnav din comunitatea Bisericii pentru pacatul apostaziei sau ereziei, sau a altui pacat similar acestora, nu sunt executate de un singur preot, ci de episcop si foarte adesea de un sinod de episcopi, de Biserica intreaga prin episcopii ei (Mt. 18, 17). Scopul mai indepartat al excomunicarii este tot vindecarea celui bolnav si indreptarea lui.

Episcopul si preotul pot sa si amane un timp dezlegarea penitentului de pacatele grele savarsite, dand acestuia un anumit canon sau epitimii. Dar prin acestea nu se urmareste pedepsirea, ci vindecarea penitentului de anumite pacate grave. Duhovnicul apare acum fata de penitent ca judecator si medic iscusit care apreciaza natura si ponderea gravitatii pacatelor marturisite, fara sa inceteze a fl in continuare un prieten intelegator al acestuia. Lucrarea de Judecator este o simpla lucrare de apreciere pusa in slujba celei de ntedic. Necesitatea preotului apare pe primul plan in aceasta faza, tindea penitentul nu-si poate fixa el singur mijloacele de vindecare si nici nu i le poate da un alt semen al sau cu suficienta autoritate si putere, pentru a-l face sa le implineasca.

Episcopul si preotul dispun si de putere. Dar acestia nu pot dezlega pe penitent sau constata ca acesta nu poate fi dezlegat, pana ce penitentul nu se dezleaga el insusi in interiorul sau, de legaturile pacatului si pana ce nu s-a deschis el insusi putintei de comunicare intre el si Biserica intre el si Hristos. Iar aceasta este un act de credinta deplina in Hristos si in Biserica. De aceea, ca si la Botez si Euharistie penitentul este intrebat de credinta sa, caci cineva din afara Bisericii nu poate fi primit nici la Euharistie si nici la Spovedania dinaintea acesteia, necesara pregatirii pentru primirea Euharistiei.

Episcopul si preotul lucreaza in Taina Spovedaniei atat in numele lui Hristos cu a carui putere sunt investiti si o manifesta, dar si in numele comunitatii care isi da asentimentul ei implicit la toate actele lor. In cazul Tainei Spovedaniei, asentimentul implicit al comunitatii ecleziale transpare din intreaga disciplina penitentiala, stabilita de Biserica pe baza cunoscutelor locuri din Noul Testament, amintite si de noi in cursul acestui referat, dar mai cu seama pe baza cunoscutului text din I Cor. 5, 9-12, in care se atrage atentia crestinilor sa nu aiba legaturi cu o serie de oameni pacatosi si pacate. Epitimiile trebuie sa fie insa in raport cu gravitatea si felul pacatelor, cu situatia si capacitatea fiecarui penitent.

De aceea, ele pot fi si scurtate sau si intrerupte cand preotul observa la penitent o ravna deosebita de a rupe interior cu obisnuinta pacatoasa sau cand penitentul este amenintat de o moarte apropiata. Canonul 102 Trulan, care sintetizeaza intr-un fel intreaga disciplina penitentiala de pana aici, nu este numai unul dintre cele mai pretioase ghiduri pentru episcop si preot in Taina Spovedaniei, ci si un document de mare valoare in care sunt surprinse nu numai implicatiile ecleziale ale pacatului si iertarii acestuia de catre Hristos prin episcop sau preot, ci si implicatiile profunde ale puterii harice de a ierta sau lega pacatele, pentru Biserica, pentru episcopul si preotii Bisericii si pentru penitentii insisi in mantuirea lor. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu – crestinortodox.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Pr. Efrem Athonitul despre ORTODOXIE

Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.

Parintele Efrem Atonitul

Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.

Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti „inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc” au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.

Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.

A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.

Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.

Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.

Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.

Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.

Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou – Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.

O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.

Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.

Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.

Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.

Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.

Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.

Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.

Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.

Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi! – credo.ro

Urmariti va rog si:

Părintele Cleopa Ilie despre sectari: Au case de rugăciuni, dar acolo e casa satanei. Unde nu sînt preoți și Arhierei, nu este Hristos…Aceștia vin din străinătate, plătiți de masoni, să ne strice dreapta credință și ori­ginile noastre și rădăcina noastră de popor ortodox

Iar alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Imaginea zilei. AMERICA si in general OCCIDENTUL ASTAZI

offensive

BINE ATI VENIT IN ERA NOII ORDINI MONDIALE!

Urmariti va rog si:

Quo Vadis, America? Incotro, America?

Iar alte imagini interesante, gasiti la rubrica: Poze Sugestive

Părintele Cleopa Ilie despre sectari: Au case de rugăciuni, dar acolo e casa satanei. Unde nu sînt preoți și Arhierei, nu este Hristos…Aceștia vin din străinătate, plătiți de masoni, să ne strice dreapta credință și ori­ginile noastre și rădăcina noastră de popor ortodox

Părintele Cleopa Ilie a fost unul din cei mai mari duhovnici ai neamului românesc, o adevărată personalitate în toată lumea ortodoxă. Cuvintele sale de învățătură au fost publicate de mai multe ori și au fost citite de milioane de creștini ortodocși, fie din România sau din afara țării.

Redăm un pasaj din cartea „In memoria Parintelui Cleopa. Manca-v-ar Raiul”, vol. I, Editura Manastirea Sihastria, 2010” via Cuvântul-Ortodox în care părintele Cleopa vorbește despre credința poporului român.

„Să știți că rădăcina și viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreștinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfîntului Apostol Andrei. Coloniștii romani, cărora le-au predicat Sfinții Apostoli Petru și Pavel la Roma, și cei din Grecia, cînd au venit aici cu legiunile romane, au adus credința Ortodoxă. Eram daci pe atunci; stră­moșii noștri sînt dacii și romanii, de la care am ră­mas noi, românii. De atunci, de cînd am primit și dreapta credință în Dumnezeu, poporul nostru a avut viață. Pînă atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viața poporului român este dreapta credință în Iisus Hristos. Băgați de sea­mă! Ca popor creștin de două mii de ani de cînd sîntem noi, am avut toată administrația noastră și toată tradiția noastră sfîntă. Să ținem cu tărie la Credința Ortodoxă.

Ați văzut dumneavoastră, de la primii voievozi creștini ai românilor, de cînd sînt cele trei Țări Ro­mâne, Moldova, Muntenia și Ardealul, toți au fost creștini ortodocși.

Ați văzut pe Mihai Viteazul? Mama lui a fost călugăriță. Du-te la Mănăstirea Cozia și vei afla lîngă Mircea cel Bătrîn, care a întemeiat această mănăstire și-i înmormîntat acolo, o lespede de piatră pe care scrie: «Aici odihnește monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul» – ai auzit? El, domn peste trei Principate și mama lui, călugăriță. Apoi și Ștefan cel Mare. Du-te la Mănăstirea Probota, unde este îngro­pat Petru Rareș, făcută de el. Vei vedea lîngă dînsul scris: «Aici odihnește roaba lui Dumnezeu, monahia Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare». Ei domni, și mamele lor, călugărițe! Vedeți voi cîtă unire era atunci între credință și conducere? Așa trebuie să murim!

Au cunoscut că totul este deșertăciune. Da’ ei erau adevărați domni. Oricît ar fi, viața asta este umbră și vis! Este o scurtă trecere! Dar eu cînd mor mă duc la o viață care nu are sfîrșit. Cine are să se roage pentru mine? Așa cugetau înaintașii.

Ați văzut că toți își făceau cîte o mănăstire? Fericiți și de trei ori fericiți au fost domnii noștri ortodocși: Ștefan cel Mare și Sfînt la Putna; Eremia Movilă și Gheorghe Movilă la Sucevița; Petru Rareș la Probota; Lăpușneanu la Slatina; Alexandru cel Bun la Bistrița; Mircea cel Bătrîn la Cozia. Ai auzit unde era inima lor? Unde este inima ta, acolo va fi comoara ta. Pentru aceea au făcut ei mănăstiri, ca să fie pomeniți sute de ani la Sfîntă Liturghie.

Ștefan cel Mare nu a fost baptist! Mircea cel Bătrîn nu a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui Iehova; nebunii ăștia de sectari au ieșit acum. Nicio sectă nu exista în țara noastră pe atunci. Aceștia vin din străinătate, plătiți de masoni, să ne strice dreapta credință și ori­ginile noastre și rădăcina noastră de popor ortodox.
Ce spune Sfîntul Efrem Sirul? „Cu omul eretic să nu vorbești, în casă să nu-l primești, la masă să nu stai cu dînsul, bună ziua să nu-i dai”. Aceștia sînt inaintemergătorii lui Antihrist. Că Mîntuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel: Biserica este Tru­pul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fie­care sectar care s-a despărțit de Biserică, s-a despăr­țit de Hristos. E om al satanei.

Evanghelia spune:

In vremea de apoi vor ieși hristoși mincinoși și prooroci mincinoși, și vor face semne și minuni ca să-i înșele de va fi cu putință și pe cei aleși (Marcu 13, 22).

Păziți-vă de sectari, care dau broșuri prin trenuri, prin gări și prin cutiile de poștă și unde văd oameni, dau gratuit otrava lor. Cînd vei vedea o carte că nu are aprobarea Sfantului Sinod și nu are o cruce pe ea, dă-o pe foc, chiar biblie dacă este! Dacă-i sectară și scrie să nu vă închinați la icoane, dă-o pe foc! Nici un păcat nu ai! Aceasta este otrava semănată de înaintemergătorii lui antihrist. Toate sînt otravă.

Să țineți credința pe care ați supt-o de la piepturile maicilor voastre! Să țineți credința pe care o avem de două mii de ani! Nu vă luați după slugile satanei care vin din apus cu milioane de dolari. Ei cumpără pe cei proști și nelămuriți în credință, să rupă uni­tatea în sufletul poporului român, și vor să facă cele mai mari erezii și nebunii în țara asta.

Păziți-vă de aceștia! Au case de rugăciuni, dar acolo e casa satanei. Unde nu sînt preoți și Arhierei, nu este Hristos. Că Mîntuitorul suflînd asupra Apos­tolilor, le-a spus așa:
Luați Duh Sfinți Cărora le veți ierta păcatele, se vor ierta lor, și cărora le veți ți­nea, ținute vor fi (Ioan 20, 22-23).

Nu la sectari le-a spus aceasta, ci la Apostoli, la Episcopi și la preoți. Căci Apostolii, prin punerea mîinilor și prin succe­siunea apostolică, au dat darul Duhului Sfant la toți preoții din lume, prin hirotonii.

Deci, băgați de seamă că: sectarii nu au ierar­hie canonică, nu au cele șapte Sfinte Taine, nu cin­stesc pe Maica Domnului și Sfinta Cruce și nu au mîntuire. De aceea, feriți-vă de sectari. Auzi ce spu­ne Apostolul Pavel?

Luați aminte de voi și de turma întru care Duhul Sfint v-a pus pe voi episcopi (zice de preoți și arhierei) ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, care a cîștigat-o cu sîngele Său (Fapte 20, 28).

Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cînd S-a înălțat la cer, le-a spus:

Stați în Ierusalim pînă vă veți îmbrăca cu putere de sus! (Luca 24, 49),și la Duminica Mare, după zece zile, a venit peste ei Duhul Sfint de sus, în chip de limbi de foc. Pe urmă, vorbeau în toate limbile de sub cer. Și după ce i-a îmbrăcat cu putere de sus i-a trimis, zicînd:

Mergînd propovăduiți Evanghelia la toată lumea, botezîndu-i pe ei în numele Tatălui și al Fiu­lui și al Sfîntului Duh. Cel ce va crede și se va bote­za, se va mîntui, iar cine nu, se va osîndi (Marcu 16, 15-16).

Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie cano­nică, Duhul Sfînt este în Biserică și cap al Bisericii este Hristos. Toți sectarii, care s-au rapt de Hristos și nu merg la Biserică, sînt fiii lui antihrist și înaintemergători ai satanei. Să nu vă luați după ei! Să nu spuneți că nu v-am arătat adevărul!

Să ținem credința noastră Ortodoxă, pe care au ținut-o toți voievozii noștri și toți părinții noștri și toți românii cei adevărați. Dacă vrei să fii fiu adevărat al lui Hristos și al Țării Românești, să ții credința cea dreaptă, Ortodoxă, pe care o ținem de două mii de ani. Dacă nu, nu ești fiu al lui Hristos și al Biseri­cii, și ești străin de neamul românesc. Nu poți fi ce­tățean creștin și român, dacă nu ai dreapta credință în Hristos. Ești străin. Nu ești fiu al țării. Că fiu ade­vărat al României este cel care-i ortodox, pentru că Biserica Ortodoxă predomină în țara noastră de două mii de ani. Parintele-Cleopa. Iar pe cei care-s sectari să nu-i primim în casele noastre.

Țara noastră Românească a fost ortodoxă dintotdeauna și trebuie să țină linia Ortodoxiei. Orto­docși ne-am născut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocși am trăit timp de două mii de ani și ortodocși trebuie să stăm pînă la moarte. Asta este adevărata credință a României, Ortodoxia. Nu pri­miți nimic din afară, că toți vor să ne strice unitatea neamului, a credinței și a Bisericii. Toți aceștia sînt vrăjmașii Crucii lui Hristos”. – activenews.ro

Urmariti va rog si :