„Unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma” (Dimitrie Cantemir)
Avantajul României ca țară „înapoiată” și „retrogradă” este acela că, privind la situația din „țările civilizate” vedem ce ne așteaptă, dacă vom accepta orice în numele unui iluzoriu progres. Poate cel mai grăitor exemplu este Suedia. Lăudată de postacii de pe forumuri ca un fel de „pământ al făgăduinței” seculariste, Suedia dezvăluie oricărui conservator autentic o viziune de coșmar: un stat paternalist, tipic socialist, cu niveluri mari ale taxării și un guvern care știe mereu mai bine decât cetățenii unde și cum trebuie distribuiți banii; educație de stat obligatorie de la vârste mici (inclusiv sistemul de creșe și grădinițe cu program prelungit, care confiscă, practic, copiii din familie), ateism generalizat (dacă excludem o anemică impresie de credință creștină) și, din perspectiva relațiilor sociale, „marxism cultural” agresiv: „căsătorie” unisex, filiație pentru cuplurile de același sex (adopție/reproducere asistată) și nu în ultimul rând Suedia este cam singura țară din UE care nu permite personalului medical să refuze avortul. Peste tot și toate o ideologie – cea secularistă – totalitaristă și intolerantă. Vă invităm să recitiți interviul cu Ruth Nordstrom de la Scandinavian Human Rights Lawyers pentru mai multe detalii.
Revoluția culturală însă, nu se încheie niciodată – doar de aceea se cheamă revoluție. Aflăm că o filială a organizației de tineret a Moderaterna (principalul partid „conservator” din Suedia și membru al Partidului Popular European!) a adoptat o rezoluție în favoarea poligamiei, sau – cum o numesc ei în Noulimba revoluției culturale – căsătorie „indiferent de număr” (“number neutral”).
Poziții similare fuseseră deja adoptate de organizațiile de tineret ale Partidului de Centru și Partidului Liberal. Cât despre tinerii Verzi și Social-Democrați, aflați mereu în avangarda demolării instituțiilor sociale, aceștia cer pur și simplu desființarea căsătoriei, care să fie înlocuită prin lege cu „coabitare”. Probabil cam așa cum este la ei în partide: un bordel politic infect, o cloacă în care toată lumea copulează cu toată lumea în veselia orgiastică a unei „libertăți” despre care nimeni nu mai știe ce înseamnă cu adevărat.
Iată că am ajuns acolo unde am avertizat de mulți ani că activiștii de stânga urmăresc să se ajungă: la dispariția familiei, în înțelesul clasic al cuvântului.
Priviți deci la Suedia și veți vedea ce așteaptă România!
Dacă este să omitem rădăcinile spirituale ale acestui cancer care roade din interior civilizația europeană și să privim doar din perspectiva juridică, totul a început în Suedia cu nimic altceva decât banala legalizare a parteneriatelor civile, nevinovatele parteneriate civile, care au fost propuse și la noi anul trecut în Parlament de un individ al cărui nume nu îl vom pomeni aici.
Avertizând asupra pericolului, scriam atunci în memoriul prin care solicitam respingerea modificării legislative, remis Parlamentului:
Menirea parteneriatelor civile nu este alta decât a face încetul cu încetul acceptabilă ideea de „căsătorie” între homosexuali, lesbiene ori transsexuali și a filiației pentru aceste cupluri, fie prin adopție, fie prin reproducere asistată („fabricarea de copii”).
Exemplul cel mai elocvent este Franța. În 1998, Elisabeth Guigou, inițiatoarea proiectului de lege privind parteneriatele civile în Franța, a jurat că acest pas nu va duce la legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex. Și iat-o în 2012: cu ocazia legalizării căsătoriei între persoanele de acelasi sex și a adopției de copii pentru cuplurile gay, ea a recunocut că în 1998 a mințit, pentru că altfel… parteneriatele nu ar fi fost adoptate!
Experiența tuturor statelor care au legalizat căsătoriile între persoanele de același sex este grăitoare:
| Stat | An legalizare part. civil | Legalizare „căsătorii” homosexuale |
| Danemarca | 1989 | 2012 |
| Norvegia | 1993 | 2001 |
| Suedia | 1995 | 2009 |
| Islanda | 1996 | 2010 |
| Belgia | 1998 | 2003 |
| Franța | 1999 | 2013 |
| Marea Britanie | 2005 | 2013 |
| Olanda | 1999 | 2001 |
| Elveția | 2005 | Se discută de cca. 2 ani despre instituirea prin legea a „căsătoriei” gay |
| Croația | 2006 | La 1 decembrie a avut loc un referendum național pe tema căsătoriei, la inițiativa unei coaliții conservatoare, soldat cu succes |
| Finlanda | 2002 | Déjà 2 propuneri legislative pentru legalizarea „căsătoriei” gay a fost respinse. Se pregătește o a treia, care probabil va reuși. |
| Slovenia | 2005 | Codul Familiei, adoptat în 2011 și care permitea „căsătoria” gay a fost anulat prin referendum, dar guvernul a anunțat că va încerca din nou. |
| Germania | 2001 | În aceste state, prin modificări succesive ale legii și prin decizii ale instanței, s-a ajuns ca diferența între parteneriat și căsătorie să rămână doar una de denumire, drepturile fiind cvasi-identice. |
| Luxemburg | 2004 | |
| Ungaria | 2009 | Este unicul caz în care, prin modificarea Constituției în sensul restricționării căsătoriei la cuplurile de sexe opuse (2012), politicienii au urmat o tendință diferită, în urma accederii la putere a conservatorilor. |
Așadar, parteneriatele civile trebuie privite numai în acest context, căci în aproape nicio țară unde acestea au fost instituite, legislativul nu s-a putut opri aici, el fiind supus unei presiuni imense din partea lobby-ului homosexual și „obligat” să răspundă tuturor revendicărilor acestora: reglementarea „căsătoriei”, a adopției de copii și a tehnicilor de procreare asistate medical destinate acestor cupluri.
PERICOLUL POLIGAMIEI. Dacă singurele criterii valide sunt ca persoanele ce încheie parteneriatul să fie adulte și să își exprime consimțământul (art. 5 lit. a și art. 10(1)) [este vorba despre articole din propunerea legislativă care se discut atunci, n. red. CV], respectiv dacă legea trebuie să interzică „orice formă de discriminare” (conform art. 33 al propunerii legislative) și să promoveze egalitatea în drepturi, atunci nu se justifică rostul reglementărilor restrictive (art. 5 lit. c, art. 7 lit. a) referitoare la imposibilitatea încheierii de parteneriate între mai mult de 2 persoane sau de parteneriate între rude, altfel decât prin intenția inițiatorilor ca acestea să fie eliminate ulterior, după ce șocul inițial va trece iar opinia publică se va fi obișnuit cu noua normă socială.
Într-adevăr, privind spre țările care au redefinit deja familia și norma maritală, următorul pas logic pare a fi poligamia:
- În Canada, prima țară din lume care a legalizat „căsătoria” unisex există deja grupări de lobby precum „Canadian Polyamory Advocacy Association”, care solicită public recunoașterea poligamiei[1].
- În Brazilia, în luna iunie 2012 s-a înregistrat primul parteneriat civil între 3 persoane[2]. Deși legea inițială prevedea aceleași restricții „linișititoare” ca PL inițiată de dl. Cernea, modificarea ei a venit ca urmare a presiunilor și solicitărilor de „egalitate” ale lobby-ului homosexual și poligam.
- Aceeași tendință se manifestă și în SUA, pe fondul abrogării de către Curtea Supremă a „Defense of Marriage Act” (legea federală de protejarea a căsătoriei). Anita Wagner Illig, lidera grupării „Practical Polyamory”, a mulțumit homosexualilor pentru eforturile făcute în direcția „egalității căsătoriei”[3] arătând că grupările de poliamoriști vor putea cere recunoașterea legală a uniunilor lor: „A favorable outcome for marriage equality is a favorable outcome for multi-partner marriage, because the opposition cannot argue lack of precedent for legalizing marriage for other forms of non-traditional relationships.”
- Tot în SUA, scriitoarea feministă Jillian Keenan apreciază[4] că „deși Curtea Supremă și noi cu toții suntem concentrați pe dreptul omului la egalitatea căsătoriei, să nu uităm că lupta nu se încheie cu mariajul între persoane de același sex. Trebuie să legalizăm și poligamia. Legalizarea poligamiei este o schimbare constituţională, feministă şi pozitivă”. „Noi, femeile, putem să luăm propriile decizii. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu un bărbat, foarte bine. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu o femeie, şi asta e bine. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu un bărbat care mai are trei soţii… aceasta este decizia ei.”
Iată, deci, cât de repede s-au materializat predicțiile noastre. Poligamia în „Europa” începe cu Suedia, la fel ca și „mariajul gay”. Iar intenția de distrugere definitivă și totală a instituției căsătoriei prin aceste modificări de sens social este confirmată de „gura păcătosului”, în acest caz de activista lesbiană Masha Gessen, care spunea despre „căsătoriile” dintre homosexuali că nu urmăresc egalitatea în drepturi, ci… distrugerea familiei:
„Căsătoria dintre homosexuali este un lucru cât se poate de simplu şi care nu necesită multă dezbatere, pe atât de normal şi de clar pe cât este distrugerea instituţiei familiei. Familia nu ar trebui să mai existe. Eforturile depuse pentru legalizarea căsătoriei dintre homosexuali sunt de fapt şi de drept o minciună, o diversiune, în legătură cu ceea ce vom face din căsătorie odată ajunşi în acel punct – minţim când spunem că instituţia familiei nu se va schimba. Acesta este un neadevăr. Părerea mea este că familia nici nu ar trebui să existe.”
Calea pe care va merge Europa este, de-acum, știută. Dorim același drum pentru România? – culturavietii.ro
Vremuritulburi 