Cea mai importanta stire a anului si nimeni nu stie de ea!!!

Vladimir Putin: „Un razboi intre Rusia si SUA – NATO este iminent”.

Infowars: Relatiile diplomatice dintre cele doua parti s-au deteriorat odata cu instalarea scutului antirachera, actiune care incalca tratatul impotriva folosirii arsenalului nuclear de la grantia Rusiei si asta pentru ca sistemul antiracheta poate fi transformat foarte usor intr-un sistem de atac cu raza scurta si medie de actiune.

Presedintele rus a mai adugat: „Ei stiu aceste lucruri si de asemnea stiu ca si noi stim aceste lucruri.”

Din nefericire media centrala continua sa tina ascunse aceste informatii, chiar ii acopera pe americani si aliatii lor in adevaratele lor intentii. Iar cel mai trist este faptul ca una dintre tarile care detin acest sistem indreptat impotriva Rusiei este chiar Romania, dar, romanii sunt foarte ignoranti cand vine vorba despre acest subiect, pe care nu il inregistreaza nici macar la rubrica „si altele”.

Pe nimeni din aceasta tara nu intereseaza ca ceea ce va urma, va fi poate cel mai mare dezastru pe care l-a vazut aceasta planeta, iar romanii au bilet in randul I. Ei au mereu cu totul si cu totul alte preocupari, iar daca incerci sa le explici, majoritatea iti raspund ca tii cu rusii si ca bine le mai fac americanii, fara sa realizeze ca din acest conflict nu are nimeni de castigat, cu atat mai putin noi care vom fi doar carne de tun si tara se poate transfoarma intr-un desert care emana doar radiatii nucleare.

Pentru a intelege si mai bine cat de aproape sunte de o noua conflagratie mondiala, urmariti va rog cu mare atentie subiectele de la categoriile: Al treilea razboi mondial, Criza economica.

Strategia gandita de Putin prin retragerea contingentului din Siria

Media occidentala bazata pe retorica rusofoba , a fost prinsa pe picior gresit de decizia lui Putin, esuînd lamentabil în predictiile ei propagandistice, legate de Siria. Nu mai e niciun secret ca razboiul din Siria a fost declansat de mercenari islamisti, adusi din afara, înarmati si platiti de SUA, Arabia Saudita, Qatar, Turcia si alte state, cu scopul rasturnarii de la putere a lui Bashar Al-Assad.

http://mpsh.ru

Cu multa abilitate, prin intermediul conferintei de securitate de la Munchen, Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, i-a fortat mâna secretarul de stat american John Kerry, obtinînd  o încetare a focului în Siria, sub forma armistitiului, intrat în vigoare pe 27 februarie 2015. La baza acestui acord stînd previziunile americanilor potrivit carora, rusii vor ramîne în continuare, în Siria.

http://v.uecdn.es

Rusii au demonstrat ca au învatat din experienta esuata a SUA din Irak si Afganistan, întelegînd ca nu pot miza doar pe un raspuns militar. Si ca în Siria, trebuie sa existe o reactie inteligenta, folosind cu iscusinta crema diplomatiei ruse, renumita ca fiind cea mai eficienta de pe mapamond. Vladimir Putin este un lider ale carui miscari nu pot fi prevazute de adversari, avînd pregatiti numerosi asi pe mîneca cu care surprinde pe toata lumea. Ca jocul lui de sah sa aiba o miza sporita, prin retragerea partiala a contingentului rusesc din Siria, Putin l-a expus din nou, în mod intentionat, pe Bashar Al-Assad, ca pe o momeala întinsa Casei Albe si vasalilor acesteia.

http://img-fotki.yandex.ru

În acest context Washingtonul are doua optiuni.

Prima fiind aceea de a se ralia neconditionat pozitiei Rusiei, în gasirea unei solutii pasnice în Siria, negociate cu partile angajate în conflict, cu exceptia gruprilor teroriste. Urmata de reconstructia Siriei. Negocierile se anunta dificile, întrucît Casa Alba, prin vocea asa-zisei ”opozitii siriene”, continua sa-l vrea pe Assad înlaturat de la putere, înainte de a începe o tranzitie, spre un alt format politic în Siria. Un alt impediment în calea gasirii unei solutii pasnice în Siria este acela al precedentului, în ceea ce priveste inconsecventa si relele intentii ale Occidentului, dupa evenimentele din Ucraina. Rusia a acuzat mereu SUA ca saboteaza încercarile de obtinere a pacii în Siria, dupa ce discutii confidentiale între cele doua parti se finalizau cu declaratii de presa ale oficialilor americani. Oficiali care puneau la îndoiala întelegerile, dupa ce ele fusesera deja aprobate de presedintii SUA si Rusiei. Retragerea a fost ordonata de Putin pe 15 martie 2016, în aceeasi zi în care începeau discutiile de pace la Geneva, ca un semnal ca cine nu urmeaza calea propusa de Rusia, adica procesul de negocieri dus pîna la capat, se va disredita in fata opiniei publice.

indianexpress.com

A doua optiune a Washingtonului ar fi una catastrofala, aceea de a ordona gruparilor islamiste subordonate SUA, Arabiei Saudite si Turciei, sa anuleze armistitiul si sa înceapa o ofensiva la scara mare, împotriva armatei siriene care sustine regimul Al-Assad. Pîna la sosirea contingentului rusesc în Siria, principalul avantaj al gruparilor rebele subordonate Arabiei Saudite, Turciei si SUA era labirintul de sute de km de galerii, tuneluri, refugii si buncare, sapat în decurs de cinci ani, cu mijloace subterane, livrate de occidentali. Labirint care n-a putut fi depistat si distrus de la suprafata, de armata siriana. De aceea, reteaua de tuneluri a permis rebelilor islamisti sa depoziteze armele grele, alimentele, carburantii, munitiile, capacitatile de productie a munitiilor si sa ajunga în spatele trupelor siriene, obtina surprinderea si provocîndu-le pierderi importante.

vocativ.com

Prin dislocarea bombardierelor rusesti în Siria, presedintele Putin a demonstrat ca Moscova este un aliat încredere, spre deosebire de Washington care si-a tradat un partener vechi, precum Hosni Mubarak, presedintele Egiptului. În cele cinci luni de operare în Siria, senzorii de pe satelitii militari si de pe avioanele de cercetare rusesti, au descoperit aproape întreaga retea de tuneluri si galerii, ea fiind neutralizata de avioanele de bombardament rusesti. Bombardamentele rusesti au mai vizat parcul de vehicule si centrele de conducere si de transmisiuni ale rebelilor ”moderati” ca si cei al Frontului Al Nusra, rezultînd incapacitatea acestora de a executa manevre, de a dispune de coloane auto de aprovizionare, de a se coordona si de a comunica între ei.

http://www.alquds.co.uk

Din cele 40 de avioane de lupta, în primele doua zile, Rusia a retras 20 din ele din Siria. Cele 30 de bombardiere Su-24, 25, 34 au zburat în cinci luni aproape 10.000 de ore. Fiecare avion are nevoie de lucrari regulamentare dupa un numar de 250 de ore zburate si ele se fac în fabricile sau hangarele pentru reparatii aeronautice din Rusia, nu pe cîmp, în Siria. Într-o fotografie de la baza ruseasca din Siria, apare un avion Su-34 înmatriculat cu nr. 25 care are vopsite 33 de stele rosii ceea ce înseamna 330 de misiuni de lupta în Siria, misiuni care au avut durata între 40 de minute si doua ore.

https://pbs.twimg.com

Este posibil ca în Siria sa ramîna doar 4 bombardiere Su-25 SM si 4 bombardiere Su-24 M2. Între timp, 21 de avioane de bombardament Su-24 MK ale armatei siriene, au fost remotorizate si aduse la standardul Su-24 M2 la fabrica de avioane ruseasca  nr. 514 ARZ, din Rzhev. Avioanele Su-24 M2 siriene sunt dotate cu sistemul integrat de navigatie si de dirijare a armelor de precizie ( PNS-M ) la fel ca si cele rusesti care au actionat de la baza aeriana Hmaimim. În Siria, în loc de 30 de bombardiere rusesti, ar continua sa opereze 29 de bombardiere rusesti si siriene.

http://2.bp.blogspot.com

La nevoie, Rusia a demonstrat ca poate lansa cu succes în Siria, rachete de croaziera ( distanta de zbor 1.500-2.500 km ) de pe navele sale din marea Caspica si de pe avioanele sale de bombardament cu raza mare de actiune decolate de pe aerodromurile din Rusia. Rebelii ”moderati, ca si Frontul Al-Nusra, sunt atît de slabiti, încît au trecut de nivelul, de la care mai pot fi readusi pe linia de plutire, pentru a pune probleme serioase armatei siriene. Ei reprezentînd varianta esuata a SUA, de eliminare de la putere a lui Bashar Al-Assad. Oricît ar investi în acestia, Casa Alba va reusi doar prelungirea atrocitatilor comise de mercenarii islamisti, dar nu va obtine nicio victorie în fata armatei siriene. Asadar, pentru SUA rebelii ”moderati”  par un capitol închis.

http://www.pressherald.com

Singura grupare islamista din Siria, care mai are o infrastructura puternica si poate fi aprovizionata cu arme moderne, pentru a lupta de la egal la egal cu armata siriana, este Statul Islamic. Casa Alba ar putea ordona Pentagonului sa înarmeze, în secret, Statul Islamic pentru a schimba raportul de forte în detrimentul armatei siriene care-l sprijina pe Bashar Al-Assad.

ba.n1info.com

Numai ca, împotriva Statului Islamic, SUA sustine ca a creat o coalitie formata din 34 de state care bombardeaza cu 180 de aeronave de lupta, de aproape doi ani, obiectivele acestei grupari din Irak si Siria. Desi, înca nu ne-am lamurit ce a urmarit mai exact SUA în Siria, care a fost strategia actiunilor sale si care au fost rezultatele. Iar Rusia si-a pastrat în Siria un mecanism de monitorizare a respectarii armistitiului, bazat pe complexele C4I, sistemele S-400, cîteva zeci de avioane de cercetare fara pilot si o interfata pentru informatiile furnizate de reteaua ruseasca de sateliti de supraveghere. Mecanism capabil sa depisteze livrarile de arme catre Statul Islamic. Ramîne de vazut ce explicatii vor da neoconii de la vîrful administratiei de la Washington ( cu precadere candidatul la presedintie, Hillary Clinton ) cînd lumea se va convinge ca Statul Islamic, este de fapt, creatia lor, pe care o folosesc cu cinism, pentru a-si satisface propriile interese. În conditiile în care pe 4 martie 2014, Congresul SUA a votat ( 392 pentru si  3 impotriva ) o rezolutie similara celei a Parlamentului UE, în care Statul Islamic este catalogat drept autor al genocidului din Siria si Irak. – ziaruldegarda.ro

Scris de Valentin Vasilescu, analist militar, fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni.

Alte stiri despre razboiul din Siria, gasiti la categoria: Siria

Vladimir Putin ia in calcul eliberarea Constantinopolului de sub dominatia musulmana, daca Turcia mai continua sa sprijine gruparea terorista ISIS

Se pare că pentru Rusia de azi, Testamentul lui Petru cel Mare este mai actual ca niciodată. Marele țar care a schimbat moda rusească și a tăiat bărbile boierilor a lăsat în testamentul său ideea eliberării Constantinopolului, capitala ortodoxiei mondiale, de sub ocupația turcească, care a început odată cu cucerirea lui Mahommed din 1453.

Putin

Imperiul Otoman a dus o prigoană cumplită împotriva creștinilor ortodocși din Constantinopol și Peninsula Balcanică. Dacă grecii ortodocși erau majoritari în orașul Constantinopol, în vremea lui Mahommed, în urma deselor și repetatelor genociduri organizate de turci de-a lungul istoriei, cum au fost cele de la 1821 sau de la sfârșitul primului război mondial, dar și cel mai recent din 1956, grecii ortodocși au mai rămas doar câteva mii astăzi la Istanbul. Turcia nu a plătit niciodată pentru aceste crime oribile împotriva creștinilor la Istanbul. Din punct de vedere istoric trebuie să recunoaștem că fără sprijinul Rusiei țariste popoarele balcanice nu și-ar fi obținut autonomia și apoi independența în fața Porții Otomane. Sârbii, grecii, bulgarii, macedonenii, muntenegrenii nu ar fi reușit să-și păstreze credința ortodoxă și să înceapă lupta pentru eliberarea națională fără sprijinul secret sau fățiș al Rusiei țaiste. Ar fi devenit creștinii ca albanezii mahomedani. Independența acestor popoare a fost recunoscută întâi de Moscova și apoi de celelalte mari puteri occidentale Franța, Anglia sau Prusia. A fost și cazul României în Războiul de Independență de la 1877. Se știe că Austria și Anglia au susținut mereu Imperiul Otoman, ”bolnavul Europei” pentru a își implementa politicile imperialiste și financiare în Balcani.

Pentru popoarele creștine din Balcani, Moscova a fost a Treia Romă, iar Țările Române un ”Bizanț, după Bizanț” din punct de vedere spiritual și religios. Bulgarii, sârbii, grecii sau muntenegrenii au găsit în autonomia românească locul și fermentul renașterii lor spirituale. În acest context trebuie să înțelegem recentele declarații ale președintelui rus Vladimir Putin în fața Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, care au fost percepute ca un semnal de alarmă pentru NATO și ca o amenințare pentru Turcia. În ceea ce privește criza de cinci ani din Siria, Putin a început o tiradă dură împotriva planurilor teribile ale președintelui turc despre renașterea Imperiului Otoman, sprijinind teroriștii Al-Qaeda din Siria și Irak. El a spus că perspectiva armistițiu pe termen lung în Siria rămâne incert, din moment ce atitudinea militantă a Ankarei și alianța dezastruoasă cu Arabia Saudită e împotriva păcii în regiune. “Dacă Turcia nu încetează să sprijine ramura siriană al Al-Qaida, am de gând serios pentru a finaliza lucrarea începută de ultimul țar Nicolae al II – lea: în timpul primului război mondial, țarul a încercat să aducă înapoi creștinilor Constantinopolul (Istanbul) și pentru a proteja accesul marin al Rusiei, eliberând Dardanele și Bosfor, dar ghinionu-l la împiedicat “, citat al agenției de știri TASS.

Rusia vrea eliberarea Constantinopului ortodox ocupat de turcii lui Mahommed în 1453. Mai mult, Vladimir Putin a cerut în aceeași întâlnire ca Turcia să părăsească insula grecească Cipru, pe care o ocupă în partea de nord de circa 40 de ani. Cu aceste declarații Putin vrea să renască tradiția rusească de eliberare a popoarelor balcanice, supuse de forțe străine religiei creștine, ateiste sau islamiste, și să împlinească Testamentul lui Petru cel Mare de eliberare a Constantinopolului de sub ocupația musulmanilor pentru a fi ”redat creștinilor”.

În timp ce Europa este invadată de popoarele arabe, așa cum a recunoscut recent Papa Francisc, iar stânga socialistă și marxistă în complicitate cu islamiștii, vor transformarea Bruxellului într-un fel de Mecca simbolică a Califatului Islamist European unit, Vladimir Putin vrea să se pună în fruntea luptei de eliberare a popoarelor creștine europene de sub dominația religioasă și politică musulmană și să elibereze strâmtorile de sub controlul Turciei, care sprijină Al Qaeda și Statul Islamic, pentru a redeveni Imperiul Otoman. Poate nu e o coincidență că zilele acestea generali ai armatei poloneze s-au răsculat împotriva guvernului de la Varșovia înaintea unei mari manevre NATO. Generalii polonezi sunt ofițeri de dinainte de 1989, care au studiat la Moscova și au făcut parte din comanda Tratatului de la Varșovia. Flancul estic al NATO e vulnerabil de un război hibrid dus de o Rusie care vrea să reînvie mitul eliberării creștinătății europene de la 1815 încoace și eliberarea Constantinopolului, vatra ortodoxiei mondiale,dar și să demanteleze politica impotentă a ateismului care e favorabilă imigranților musulmani. Ionuț Țene – napocanews.ro

Si uite asa dragi cititori, incep sa se indeplineasca profetiile Sfantului Parinte Paisie Aghioritul:

Vom lua Constantinopolul, însă nu noi. Noi, din cauza degradării tineretului, nu suntem în stare să facem aceasta. Însă Dumnezeu va face astfel încât alţii vor cucerii Oraşul şi ni-l vor da nouă, ca o soluţie e propriei lor probleme.

Astăzi a citi proorociile e ca şi cum ai citi un ziar – într-atât de limpede e scris totul. …La Constantinopol va fi un mare război între ruşi şi europeni şi se va vărsa mult sânge. Grecia, în acest război, nu va fi pe primele roluri, însă ei i se va da Constantinopolul nu pentru că ruşii vor avea un respect adânc faţă de noi, ci pentru că nu se va găsi o soluţie mai bună; totodată, ei nu vor fi forţaţi de circumstanţe grele. Oraşul va fi dat armatei greceşti, înainte ca aceasta să reuşească să ajungă acolo.” – mai multe la – vremuritulburi.com

De acum, totul devine doar o chestiune de timp.

Cu Dumnezeu inainte!

Cum il reduce Putin la tacere cu argumente pe un „inaintas” diversionist BBC

Nu sunt vreun fan a lui Vladimir Putin, dar omul acesta rosteste adevarul. Numai cei indoctrinati bine de televiziunile papusarilor sau vanduti ar putea sa-l contrazica.

Urmariti va rog si:

Situatia din Ucraina. Mass-Media vs Realitate

Iar alte lucruri interesant pe care le-a mai spus presedintele Rusiei, le puteti afla citind categoria: Vladimir Putin

Putin s-a intalnit la domiciliul sau cu Henry Kissinger, fostul Secretar de stat al SUA si unul dintre cei mai mari papusari ai planetei

Despre ce au vorbit, nu se stie, speculatii se fac insa multe, se speculeaza ca ar fi venit sa-i vorbeasca lui Putin din nou despre importanta realizarii Noii Odini Mondiale, despre care insa stim ca Putin nu mai este de acord de mult, cel putin oficial, discursul sau de la Soci fiind cel mai elocvent in acest sens.

Iar Putin, nu doar prin discursurile sale a lovit in planurile elitei sionite:

Am aflat recent ca Rusia si China au decis sa tranzactioneze petrolul in moneda chinezeasca, ceea ce va face ca in viitorul apropiat sa astistam la inlaturarea totala a petrodolarului, un aspect cu care elita nu poate fii deloc de acord, fiind o lovitura puternica aplicata Noii Ordini Mondiale.

ADIO PETRODOLAR. Dupa ce Rusia a aceptat sa tranzactioneze petrolul in Yuani, rusii au devenit principalii exportatori de petrol catre China

De asemenea Putin doreste nationalizarea Bancii Centrale Rusesti controlată inca de familia Rothschild, o alta actiune care ar face ca moneda papusareasca sa piarda enorm de mult teren.

Mai mult decat atat: Putin impinge spre renuntarea la DOLAR!

Iar dupa Soci, au urmat si alte declaratii, ale lui Putin, inclusiv in SUA, in care condamna politica de agresiune a SUA in lume:

In schimb ideile criminalului Henry Kissinger si ale elitei globaliste le puteti reciti aici:

Predictiile socante facute de SIONISTUL Henry Kissinger despre AL TREILEA RAZBOI MONDIAL incep sa se advereasca!

Ce s-a discutat insa la resedinta lui Putin, nu stim, dar sa speram ca in spatele declaratiilor si actiunilor Rusiei, nu exista o intelegere cu elita sionista.

 

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin: Daca pana acum aviatia militara turca incalca frecvent spatiul aerian sirian, sa o faca si acum!

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, considera ca doborarea bombardierului rus a fost un “act inamic” al Turciei pentru a face pe plac Statelor Unite, avertizand ca fortele ruse vor dobori orice aparat militar turc care va intra in Siria.

“Daca doborarea avionului rus ar fi fost un accident, asa cum sustine Turcia, ar fi trebuit sa prezinte scuze; in schimb, turcii au cautat sustinerea NATO”, a declarat Putin, conform Corriere della Sera.

“Nu exista nicio posibilitate de a ajunge la un acord cu Turcia. Prin doborarea bombardierului Suhoi Su-24, poate ca Turcia a vrut sa faca pe placul Statelor Unite, poate ca autoritatile turce au vrut sa arate Statelor Unite si Uniunii Europene ca sunt un partener de incredere”, a adaugat liderul rus, trecand la amenintarea directa a Ankarei.

“Daca pana acum aviatia militara turca incalca frecvent spatiul aerian sirian, sa o faca si acum!”, a avertizat Vladimir Putin, amintind ca Rusia a instalat sisteme antiaeriene S-400 pe teritoriul Siriei.

Relatiile dintre Rusia si Turcia s-au deteriorat grav dupa ce armata turca a doborat un bombardier rus, pe 24 noiembrie, la frontiera siriano-turca. – napocanews.ro

Urmariti va rog si:

Pilotii turci s-au pregatit în mod special, timp de cateva saptamîni, pentru doborîrea unui bombardier rusesc la granita cu Siria

Putin a solicitat americanilor coordonatele taberelor ISIS, acestia l-au refuzat. Pilotilor Royal Air Force (RAF), li s-a dat unda verde pentru a trage in avioanele militare rusesti. Putin infirma intre timp o prezenta militara terestra in Siria

Vladimir Putin s-a oferit sa imparta cu SUA operatiunile contra taberelor ISIS, dar nu a primit niciun raspuns, au declarat oficiali ai armatei ruse. Putin a solicitatase coordonatele taberelor ISIS.

putin

Un astfel de parteneriat ar fi dus la distrugerea rapida a ISIS, prin alaturarea fortei Rusiei cu actiunile militare ale celor 60 de membri din coalitia condusa de SUA, scrie express.co.uk. Insa, potrivit generalului rus Andrei Kartapolov, oficialii militari de la Washington au ignorat solicitarea lui Putin.

Generalul considera ca aceasta reactie a SUA fost determinata ori de lipsa informatiilor solicitate ori pur si simplu americanii nu au dorit ca rusii sa loveasca ISIS. „Motivul ramane neclar”, a completat Kartapalov.

Informatia a aparut in urma unei intalniri intre ministrii Apararii din cele doua tari, in care s-a discutat de operatiunile din spatiul aerian al Siriei.

Cele doua tari au convenit sa discute in continuare aceste probleme desemnate prin termenul englez „deconfliction”. Americanii folosesc cuvantul „deconfliction” pentru a califica acest tip de comunicare si schimb de informatii pentru a evita incidentele intre aeronave in acelasi teatru de operatiuni.

„Au fost facute progrese in timpul acestor discutii care au fost profesionale si s-au axat strict pe implementarea unor proceduri specifice de siguranta… Statele Unite au convenit sa discute din nou cu Rusia in viitorul apropiat”, a declarat purtatorul de cuvant al Pentagonului Peter Cook intr-un comunicat, citat de AFP si Reuters.

Responsabilii din domeniul apararii din cele doua tari au discutat prin videoconferinta „masuri ce pot fi luate de Rusia si coalitia (condusa de SUA) contra gruparii Statul Islamic pentru a permite securitatea operatiunilor aeriene in Siria”, a precizat Pentagonul.

Problema sigurantei spatiului aerian a aparut odata cu intrarea Rusiei in conflictul sirian la 30 septembrie. Statele Unite conduc la randul lor o coalitie antijihadista ce efectueaza bombardamente in Siria din septembrie 2014. – aktual24.ro

Piloților Royal Air Force (RAF), li s-a dat unda verde pentru a trage în avioanele militare rusesti

RAF tornado

Odata ce relațiile dintre Occident și Rusia se deterioreze în mod constant, piloților Royal Air Force (RAF), li s-a dat unda verde pentru a trage în avioanele militare rusesti atunci când zboară in misiuni deasupra Siriei și Irakului, în cazul în care ar fi puse în pericol de către aceștia.  Marea Britanie și Rusia par sa fie de acum, cu „un pas mai aproape” de a fi în război. – ibtimes.co.uk

Putin infirma intre timp o prezenta militara terestra in Siria

Rusia nu va trimite trupe care să participe la operațiuni terestre în Siria, a declarat președintele Vladimir Putin într-un interviu pentru postul Rossiya.

Misiunea militarilor ruși în Siria este să ‘stabilizeze autoritățile legitime’ de la Damasc pentru a se crea astfel condițiile unui ‘compromis politic’ care să pună capăt războiului, a afirmat președintele rus. El a adăugat că Rusia și-a informat din timp partenerii cu privire la planurile de a lansa o campanie de raiduri aeriene în Siria, operațiune despre care a subliniat că a fost minuțios pregătită.

Întrebat despre posibilitatea ca Rusia să desfășoare trupe la sol în Siria, Putin a exclus această opțiune. ”Nu intenționăm să o facem, iar prietenii noștri sirieni știu foarte bine acest lucru”, a indicat președintele rus.

În același timp, Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele aeriene ruse au atacat în ultimele 24 de ore 63 de obiective aparținând ‘grupărilor teroriste’ din Siria în provinciile Hama, Latakia, Idleb și Raqa, fiind lovite efectiv 53 de poziții ale acestor grupări, un centru de comandă, patru tabere de instrucție și șapte depozite de muniții.

Armata rusă susține că, în urma interceptării comunicațiilor dintre combatanții grupării jihadiste Statul Islamic, a constatat o stare de ‘panică ce se amplifică’ în rândurile acestora, la 12 zile după începerea raidurilor aeriene ruse. – activenews.ro

Sa fie oare adevrat, dupa ce in ultimele zile se vorbea de o campanie ruseasca masiva terestra in Siria, anuntandu-se inclusiv prezenta trupelor speciale Spetsnaz, sau totul e doar un bluff? Mai ales ca Putin a declarat urmatoarele dupa atentatele din Turcia:

„Atacurile teroriste de la Ankara sunt clar o provocare…avem nevoie să ne unim forțele în lupta împotriva acestui rău”- Extras din interviul de ieri a lui Vladimir Soloviev. Ramane de vazut.

Alte informatii si analize despre razboiul din Siria, gasititi la categoria: Siria

Video. Vladimir Putin vorbeste deschis despre cine se afla in spatele gruparii criminale ISIS

Raspunsul lui Putin cu privire la ISIS la intrebarea venita de la un jurnalist american, la intrunirea de la Valdai International Discussion Club, la sfârșitul anului 2014.

Urmariti va rog si:

Media Generala prinsa DISTORSIONAND serios discursul lui Vladimir Putin de la ONU

Infowars a analizat traducerea, dezvăluind informații cruciale care au fost intentionat lăsate pe din afară si care au afectat narațiunea.

Media Caught Distorting President Putin's Speech

Rusia a inceput lansarea de atacuri aeriene asupra ISIS în Siria.

Dar, la Adunarea Generală a ONU de luni, liderul țării, Vladimir Putin, a subliniat modul în care SUA și aliații occidentali ajutau cu bună știință la perpetuarea radicalilor islamici, cu toate că in acelasi timp pretindeau că luptă împotriva terorismului la nivel mondial.

Mai jos aveti clipul cu comparatia intre traducerea corecta si cea ofciala.

Anul trecut, la 24 octombrie, președintele rus Vladimir Putin, de asemenea, și-a exprimat categoric opinia, înainte de adunarea de la Valdai International Discussion Club, in Sochi, Rusia, in care sublinia faptul că administrația Obama se facea responsabilă pentru înarmarea sirienilor care luptă împotriva forțelor președintelui sirian Bashar al-Assad și de asemenea responsabilă pentru crearea climatului politic care a facilitat destabilizarea regiunii:

infowars.com

Urmariti va rog si un alt gen de manipulare recenta venita tot de la americani:

Putin avertizează Israelul dupa ce acesta a lansat mai multe atacuri asupra armatei Siriene

La scurt timp după întâlnirea sa cu Barack Obama în New York, liderul rus Vladimir Putin a avertizat Israelul să nu mai atace ţintele militare iraniene din Siria, ridicând, astfel, semne de întrebare cu privire la potenţiala colaborare dintre armatele rusă şi israeliană în ţara arabă.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat în primele ore ale zilei de marţi, după întâlnirea de 90 de minute cu omologul său american Barack Obama la New York, că este îngrijorat în privinţa atacurilor repetate ale Israelului în Siria.

Liderul rus a fost de acord că temerile de securitate ale Israelului trebuie să fie luate în considerare în Siria, dar a adăugat că este îngrijorat în privinţa atacurilor periodice desfăşurate de forţele de apărare israeliene (IDF) asupra unor poziţii din ţara arabă.

Duminică noaptea, Israelul a lovit ţinte militare siriene cu rachete de artilerie Tamuz, performante, după ce două rachete siriene presupus “rătăcite” au aterizat pe partea israeliană a Înălţimilor Golan.

Sursele militare citate de Debkafile au raportat că rachetele israeliene au lovit postul de comandă al Brigăzii 90 din cadrul armatei siriene, care este staţionat lângă Quneitra. Sursele siriene şi libaneze susţin că în timpul atacului a fost rănit comandantul adjunct al brigăzii.

Armata siriană a capturat deseori cantităţi mari de arme şi echipamente militare avansate de producţie israeliană de la militanţii care luptă în Siria împotriva guvernului lui Bashar al-Assad, aliat al Rusiei.

Conflictul sirian a căpătat în ultimele săptămâni o nouă nuanţă după ce implicarea Rusiei cu soldaţi şi armament a devenit din ce în ce mai evidentă. – epochtimes-romania.com

Mesajul preşedintelui rus, transmis imediat după întâlnirea sa cu Obama, a fost acela că Moscova nu va accepta atacurile israeliene în Siria, nici dacă acestea ar fi un răspuns la un alt atac.

Mesajul lui Putin a ridicat mai mult sprâncene, inclusiv datorită faptului că a survenit imediat după o întâlnire glacială cu omologul său american, Barack Obama. Principala nedumerire este legată de neobişnuita adresare a unui incident de frontieră nesemnificativ, precum un schimb de focuri transfrontalier în Înălţimile Golan.

Reamintim că în urmă cu o săptămână premierul israelian, însoţit (în mod excepţional) de o suită de generali israelieni, a efectuat o vizită la Moscova pentru a pune la punct un centru de coordonare, care să evite eventuale ciocniri în teren înntre cele două armate.

Mai importantă poate este reacţia ministrului israelian al apărării, Moshe Ya’lon, după ieşirea la rampă a lui Putin. Ministrul israelian a subliniat că Israelul „nu va tolera încălcarea suveranităţii sale prin atacuri siriene cu rachete”.

Sursele militare şi de informaţii ale Debkafile au raportat că răspunsurile la aceste întrebări au legătură cu generalul de brigadă Saeed Azadi din Gărzile Revoluţionare ale Iranului, a cărui prezenţă şi ale cărui operaţiuni în Siria reprezintă un secret bine păzit.

Sau, cel a fost un secret până la întâlnirea dintre Netanyahu şi Putin. Premierul israelian a dezvăluit că generalul Azadi a sosit în Siria pentru a-l înlocui pe generalul Ali Allah Dadi, care a murit în 18 ianuarie în cadrul unei lovituri aeriene israeliene asupra unui convoi care transporta în apropiere de Quneitra comandanţi ai Gărzilor Revoluţionare şi ai grupului Hezbollah. Aceştia se aflau acolo pentru a evalua o locaţie destinată organizării unei campanii teroriste în interiorul Israelului.

Lovitura aeriană israeliană a năruit acel plan, dar Iranul şi Hezbollah nu au renunţat şi generalul Azadi a fost însărcinat să finalizeze ceea ce s-a început şi să lanseze operaţiunea.

Cu o săptămână în urmă, Netanyahu l-a anunţat pe Putin că Israelul nu va lăsa acest lucru să se întâmple – chiar dacă ar fi necesară eliminarea unui alt general iranian.

Liderul rus a explicat că atacurile Israelului asupra ţintelor militare iraniene prezintă o problemă deoarece acestea au slăbit guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Surse apropiate de IDF şi Mossad citate de siteul DEBKAfile sunt de părere că schimbul de replici la vârf au drept motiv operaţiunile pe care le desfăşoară generalul iranian Saeed Azadi, unul dintre comandanţii Gărzilor Revoluţionare, a cărui prezenţă în Siria ar fi trbeuit să fie strict secretă.

Rusia şi Israelul se află pe un curs de coliziune: În timp ce Israelul îl consideră pe generalul Azadi un adversar periculos, Putin îl tratează ca făcând parte din axa ruso-iraniană din Siria şi doreşte să-i ofere protecţie.

Prin mesajul său, Putin trimite un semnal puternic că „aranjamentul” parafat la Moscova, între armatele ruseşti şi israeliene în vederea coordonării operaţiunilor lor în Siria nu va funcţiona. Liderul de la Kremlin a lăsat să se înţeleagă că îşi pierde răbdarea cu temerile de securitate ale Israelului care, până acum, i-au stânjenit planurile construite împreună cu Iranul, pentru Siria. – epochtimes-romania.com

Marile puteri se pare ca nu vor ajunge la nici o intelegere privind situatia din Orientul Mijlociu, iar de acum inainte, avand in vedere ca mai toate armatele lumii importante s-au strans in Siria, pe un teritoriu relativ mic si cu interese total diferite, orice incident cat de mic care va afecta una dintre cele doua parti, ar putea isca o mare nebunie la nivel global.

Urmariti va rog si: Gluma se ingroasa! Acuzatii dintre cele mai dure intre Putin si Obama la intrunirea ONU!