Sfântul Paisie Aghioritul: Lumea arde. Pricepeți asta? – Profeție despre cel de al Treilea Război Mondial

Lumea arde. Pricepeți asta?

Cei mai mari mucenici au fost proorocii. Mucenici mai mari decât toți mucenicii, cu toate că n-au murit toți cu moarte mucenicească. Pentru ca mucenicii sufereau pentru puțin, în timp ce proorocii vedeau o situație şi sufereau mereu.

Au strigat, au strigat, şi ceilalţi erau indiferenți. Iar când a venit vremea şi i-a ajuns mânia lui Dumnezeu din pricina nepăsării lor, erau chinuiți şi aceia (proorocii) împreună cu ei. …N-am conștientizat ca diavolul a hotărât să distrugă făpturile lui Dumnezeu. Este hotărât sa lucreze astfel ca să distrugă lumea. A turbat, pentru că a început să intre în lume neliniştea cea bună. Este foarte sălbăticit, pentru că ştie că timpul lui e scurt (Apoc. 12,12). Acum face ca un criminal, care atunci când îl înconjoară, spune: „Nu mai am izbăvire ! Mă vor prinde!” – şi sparge tot. …Lumea arde. Pricepeți asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de văpaie a aprins diavolul încât de s-ar aduna toți pompierii, n-o pot stinge. Văpaie duhovnicească. N-a rămas nimic. Numai de rugăciune e nevoie, ca să se milostivească Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci când se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiți să se întoarcă la Dumnezeu şi să-L roage să trimită o ploaie puternică, ca să se stingă.

Despre începutul celui de al treilea Război Mondial, la vremea spanacului

Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite de turci în susul lor cu un baraj şi sunt folosite pentru irigare, să ştiţi atunci că deja suntem în proces de pregătire a acelui mare război şi astfel se deschide drumul pentru armata de două sute milioane de oameni a răsăritului, precum spune Apocalipsa. Printre pregătiri va şi aceasta: va trebui să sece râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că armata Chinei numără acum două sute de milioane de ostaşi, adică acel număr concret despre care scrie Sfântul Ioan în Apocalipsă. Chinezii pregătesc chiar şi un drum pe care îl numesc miracolul epocii, cu lăţimea unui rând de o mie de ostaşi aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele Indiei.

E nevoie, de fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să „pătrundă în spiritul” Scripturii[3].

„Câțiva militari așteptau la gardul chiliei Părintelui, la Panagouda. Şi-au ridicat ochii şi l-au văzut venind către ei. A deschis poarta de sârma şi le-a urat bun venit. Le-a pregătit să se așeze sub un copac şi a-nceput să discute cu ei. La un moment dat, unul dintre ei i-a spus:

– Nu mai suport, gheronda. M-am săturat de militărie… Părintele s-a întors, l-a privit şi i-a spus: – – Tu n-o să renunți. Tu o să fii Comandantul Apărării atunci când ne vor ataca turcii… Toți l-au privit plini de uimire.

– Şi când va fi, gheronda, treaba asta?, l-au întrebat.

– Când va fi vremea spanacului, le-a zis, şi a schimbat apoi vorba.

Turcii ne vor lovi dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp după atacul turcilor şi rușii îi vor lovi pe turci şi îi vor căsăpi. Așa cum rupi o coală de hârtie tot așa va fi sfâșiată Turcia. O treime din turci vor fi uciși, o treime se vor încreştina, şi o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de către turci pentru irigații va fi o preînştiinţare că a început pregătirea marelui război care va urma.” Cum vor fi înfrânţi turcii

Mulţi greci se tem de turci, deoarece populaţia lor e mai numeroasă cu multe milioane. De fapt, aceasta nu are nicio importanţă. Important e că ajutorul lui Dumnezeu vine la cel drept.
Duşmanii noştri o păţesc precum lupii. Lupul, apropiindu-se de o turmă de oi, se apropie încetişor, ca să nu fie simţit. Şi, cu toate că este sălbatic şi puternic, dar, fiindcă îşi simte vina, se teme chiar şi de lătratul unui căţeluş şi o ia la sănătoasa. Simţul vinei îl face să se teamă chiar şi de lătratul unui câine mic şi neputincios. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu turcii. Şi aceştia îşi simt vina. Se tem, deoarece nu au dreptate, iar în război morala decăzută şi vina sunt cei mai mari duşmani. El chiar a spus că turcii, cu toate acestea, au puţine unităţi militare.

Şi, în final a adăugat:

-Turcii poartă coliva (pentru pomenire) în glugi. Ostaşul grec, dacă se va feri puţin de hulire şi amoralitate, nu se va teme de nimic. Îmi amintesc cum în anul 1940 gloanţele goneau după hulitori şi amorali ca după şerpi: când vânătorul observă un şarpe, neavând o ţintă mai bună, îl ocheşte fără de greş, pentru că acesta atrage glontele. Astfel Turcia va fi divizată într-un mod „nobil”.

Fratele l-a întrebat pe Stareţ despre evenimentele din Serbia şi, printre altele, acela a spus:
Europenii acum, de dragul turcilor, fac independente regiunile populate de musulmani (Bosnia şi Herţegovina). Dar văd că Turcia va fi divizată într-un mod nobil: se vor răscula kurzii şi armenii şi europenii vor cere independenţa acestor popoare. Îi vor zice atunci Turciei: v-am făcut un serviciu acolo, acum în acelaşi mod trebuie să obţină independenţa kurzii şi armenii. Astfel Turcia va fi împărţită într-un mod „nobil”.

Dumnezeu va pedepsi pe duşmanii Ortodoxiei

Întâi de toate, Dumnezeu va pedepsi pe marii vrăjmaşi ai Ortodoxiei: Islamul şi Catolicismul. Aceştia care lovesc nemilos Ortodoxia vor fi nimiciţi. Chiar şi cei care au distrus civilizaţia bizantină nu sunt turcii care au cucerit cetatea, ci cruciaţii europenii, catolicii, care i-au încurajat pe turci să distrugă Bizanţul. Aşadar, pe urmaşii lor, Dumnezeu îi va aduna acolo înlăuntru şi vor fi ucişi. Voi sunteţi mai tineri şi veţi vedea, de vreme ce veţi fi în viaţă.

Ceea ce s-a pornit acum în Balcani nu se va opri. Ceea ce-l împiedică să se răspândească este stăpânirea rusească împărţită, care stă în coasta americanilor. Însă poporul rus îi va arunca şi popoarele creştineşti ale Balcanilor vor reveni. Ruşii vor acum să iasă la Marea Mediterană, acesta va fi imboldul. Însă nu va fi acesta adevărul, ci faptul că Dumnezeu îi provoacă precum instrumentele Lui. Aceştia coborând vor stinge şi vor pierde într-o săptămână vijelia turcească. Şi, când vor ajunge prietenii Turciei (adică urmaşii cruciaţilor), adică popoarele din NATO, ca s-o salveze, atunci acolo va fi marea conflagraţie şi vor fi nimiciţi.

Despre refacerea Constantinopolului

Un medic la întrebat pe Stareţ:

– Părinte, vor mai fi războaie mari?

– Ce întrebi fiule? Nici nu-ţi închipui ce va fi! Turcia se va ruina „va veni timpul când o vor păţi. Kurzii şi armenii vor crea state proprii şi vor primi independenţa. Alte popoare mici, deoarece nu respectă normele internaţionale, vor fi asimilate de cele mari într-un mod civilizat. Iar nouă, elenilor, ni se va da Oraşul (Constantinopol) nu pentru că cineva ne va îndrăgi, ci pentru că vom da dovadă de reţinere. Da, vom primi oraşul înapoi.

În timpul procesiunii Drumului Crucii, Mijlocitoarea noastră, în 1992, sublocotenentul V.T. din Ioanina ţinea umbrela deasupra icoanei Panaghiei. Când mergeam, eu eram în dreapta lui, iar în stânga era Stareţul, care într-un moment dat i-a spus ofiţerului:

– Hai, roagă-te binişor şi vei fi stegar când vom intra în Oraş (Constantinopol). Şi adresându-mi-se mie, a zis:

– Ai auzit ce am spus?

– Da, Părinte, am auzit. Amin, i-am răspuns. Atunci el a zâmbit şi a rostit obişnuitul său:

– A! (Bine, anume aşa!)

Peste o zi am coborât în chilia lui şi l-am întrebat referitor la Oraş. Şi el mi-a spus:
Vom lua Constantinopolul, însă nu noi. Noi, din cauza degradării tineretului, nu suntem în stare să facem aceasta. Însă Dumnezeu va face astfel încât alţii vor cucerii Oraşul şi ni-l vor da nouă, ca o soluţie e propriei lor probleme.

Astăzi a citi proorociile e ca şi cum ai citi un ziar – într-atât de limpede e scris totul. …La Constantinopol va fi un mare război între ruşi şi europeni şi se va vărsa mult sânge. Grecia, în acest război, nu va fi pe primele roluri, însă ei i se va da Constantinopolul nu pentru că ruşii vor avea un respect adânc faţă de noi, ci pentru că nu se va găsi o soluţie mai bună; totodată, ei nu vor fi forţaţi de circumstanţe grele. Oraşul va fi dat armatei greceşti, înainte ca aceasta să reuşească să ajungă acolo.

Evreii, având puterea şi ajutorul conducerii europene, se vor obrăznici, îşi vor arăta neruşinarea şi mândria şi vor face tot posibilul pentru a conduce Europa. Atunci şi două treimi din evrei se vor creştina.

„Nu te nelinişti, fiul meu, eu voi pleca în curând, căci toţi suntem trecători, dar voi privi de sus Turcia se va împărţi în trei-patru părţi. Deja a început numărătoarea inversă. Noi ne vom lua ţinuturile noastre, armenii pe ale lor, iar kurzii pe cele ale lor. Acestea se vor petrece nu acum, dar în curând, când va trece această generaţie care guvernează acum Turcia şi va veni un nou guvern la conducere. Atunci Turcia se va destrăma. Foarte curând, rugăciunile care se fac in catacombe se vor face deasupra, pe pământ. Toate acestea le vei vedea, fiul meu. Numai să existe credinţa şi nădejde în Dumnezeu. Mulţi se vor bucura. A venit timpul să se petreacă toate acestea”.

Pacea care va veni nu va fi una ecumenistă

Din păcate, astăzi, în teologie îşi croiesc drum oameni care nu au nimic în comun cu Biserica, care filozofează absolut lumeşte, spun diferite lucruri ciudate şi săvârşesc acţiuni nepermise cu scopul de a îndepărta, prin poziţia lor, creştinii de la credinţă. Astfel au procedat şi ruşii când vroiau să introducă comunismul în ţara lor. … Ei vor face multe intrigi, dar, prin prigoana care va urma, creştinismul se va uni cu desăvârşire. Însă nu aşa cum vor cei care prin uneltiri organizează unirea mondială a Bisericilor, vrând să aibă în frunte o singură conducere religioasă. Se va uni, pentru că, în situaţia creată, se va face despărţirea oilor de capre. Fiecare oaie se va strădui să fie alături de o altă oaie şi atunci se va realiza în faptă zicerea „o turmă şi un păstor”. Înţelegi? Vedem că într-o anumită măsură aceasta deja se realizează: creştinii au început să simtă că se află într-o atmosferă nesănătoasă, se străduiesc să evite situaţiile critice şi vin cu miile la mănăstiri şi biserici. În curând veţi vedea că în oraş există două feluri de oameni: cei care vor duce o viaţă desfrânată, departe de Hristos, şi restul, care vor veni la privegheri şi în locurile de închinare. Nu va exista ca acum, o pătură medie.

Din mărturii ale închinătorilor, despre război şi dezmembrarea Uniunii Europene

„În vara anului 1992 l-am întâlnit pe Stareţul Paisie:

Gheronda, ce influenţă va avea Comunitatea Europeană asupra Greciei?

– Asculta! În America au mers oameni din diferite locuri. Fiecare a adus cu el peticul său şi astfel s-a făcut acolo un covor din petice. În Comunitatea Europeană însă, ţările care intră sunt covoare gata ţesute. Iar aceste covoare, oricât ai încerca să le uneşti, niciodată nu se vor putea potrivi. Aşadar, nu te teme de urmările nefaste venite din partea Comunităţii Europene. Ţările Europei nu se vor putea uni deplin încât să ne poată vătăma”.

Gheronda, suntem din Alexandropolis. Oare ne va prinde şi pe noi furtuna?

– Ascultă! Turcii nu vor intra în Alexandropolis. Vor face Greciei numai o provocare, depăşind graniţele maritime. Noi însă vom suferi de foame. Această furtună va dura câteva luni de zile.
Gheronda, cum îmi voi da seama că războiul se apropie?

– Când vei auzi la televizor de mutarea graniţelor maritime, atunci va veni şi războiul.
Şi care state vor participa la acest război?

– Ascultă, după provocarea turcilor, ruşii vor coborî în strâmtori, dar nu ca să ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Însă, fără să vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, că se apere strâmtorile, care au importanţă strategică, vor concentra acolo şi alte forţe. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte ţări ale Europei, Anglia, Franţa, Italia şi încă cinci-şase state ale Uniunii Europene vor vedea că Rusia va ocupa teritorii şi îşi vor spune: „Nu mergem şi noi acolo ca să luăm nişte teritorii?” Toţi însă vor dori „partea leului”. Şi astfel vor intra şi europenii în război.

Noi ce vom face? Armata grecească va lua parte la acest război?

Nu. Guvernul va hotărî să nu trimită armata. Trupele greceşti vor păzi doar graniţele. Faptul că ele nu vor lua parte la acest război va fi pentru noi o mare binecuvântare a lui Dumnezeu. Căci cei care vor participa la război se vor pierde… Atunci, fiindcă grecii se vor înfricoşa, mulţi se vor întoarce la Biserică, la Dumnezeu şi se vor pocăi. Şi, pentru că va exista pocăinţă, grecii nu vor păţi nimic rău. Dumnezeu se va milostivi de Grecia, deoarece lumea se va întoarce către Biserica, către monahism şi vor începe să se roage. Mulţi turci se vor boteza creştini. Atunci împăratul Constantin va mijloci ca oraşul Constantinopol să fie dat grecilor. Acest împărat este evlavios, este bun.
Altă dată, Stareţul mi-a spus: Guvernarea cetăţii de către greci va fi atât militară cât şi politică.
Am cunoscut trei ofiţeri care merseseră la Stareţ. Unul dintre ei mi-a spus: „Stareţul Paisie mi-a spus că voi fi conducătorul unităţii militare din Constantinopol”. Celorlalţi doi însă nu le-a spus nimic.
…De aceea, Stareţul ne spunea: „Să aveţi un teren mic şi să-l cultivaţi! Astfel veţi putea ajuta pe alţii care nu vor avea ce să mănânce”.

Stareţul mi-a explicat în continuare că diavolul urmăreşte distrugerea omului, însă Dumnezeu nu îngăduie să se facă aceasta. Dar ce face El? Îngăduie diavolului să facă rău până la un punct, dar numai atunci când din acest rău va ieşi un bine. Apoi a spus că ceea ce a păţit Irakul, va păţi şi Turcia de la o putere aliată şi mai ales de la americani. Îşi va pierde chiar şi prietenii cei mai buni, pe germani.

De asemenea, a spus că în Italia va apărea un nou Musolini, în Germania un nou Hitler, iar Comunitatea Europeană se va dizolva. Comunitatea Europeana, a spus Stareţul, nu are nicio legătură cu America. Statele Unite seamănă cu un război de ţesut care asimilează peticele, în timp ce în Comunitatea Europeană există interese contrare şi împletite.

Ce ne va izbăvi în vreme de prigoană

„Pe timpurile antihristului, când el va vorbi lumii, dacă vreun creştin, în acea clipă, va săvârşi rugăciunea adevărată (se referă la rugăciunea lui Iisus), antihristul, simţind rugăciunea, se va cutremura, deoarece creştinii au o mare putere”.

Revista ATITUDINI

Allte lucruri intersante despre Sfantul Parinte, puteti gasi la categoria: Sfantul Parinte Paisie Aghioritul

Urmariti va rog si:

TURCIA manata de PAPUSARI a facut primul pas spre CONFLICTUL GLOBAL care este pe cale sa inceapa

TURCIA manata de PAPUSARI a facut primul pas spre CONFLICTUL GLOBAL care este pe cale sa inceapa

Turcia l-a amenintat pe Putin sa Opresaca Bombardarea ISIS „, cu doar cateva zile înainte de a doborâ avionul. 

Turcia a doborât un avion militar Su24, care sustin ei, ar fi încălcat spațiul aerian turc, acest lucru se intamplă la doar câteva zile după ce Turcia a amenințat Moscova cu consecințe grave” în cazul în care va continua bombardarea ISIS în Siria, informeaza infowars.com.

Avionul zbura la o altitudine de 6,000m (19,685ft), când a fost mitraliat de către armata turcă, înainte de a se prabusi deasupra teritoriului sirian.

Președintele rus Vladimir Putin a numit actul ca fiind o lovitură de cuțit în spate efectuată de complici ai terorismului.”

Incidentul a avut loc, la doar câteva zile după ce oficialii turci au avertizat Rusia înceteze imediat actiunile saleîmpotriva ISIS, asta după ce avioanele rusesti au bombardat regiunile de frontieră. Ankara este nemulțumită că civilii care aparțin populației turkmenă si care sunt ferm antipreședintele Assad, vor fugi în Turcia și vor crea un nou aflux de refugiați.

Dupa ce a acuzat Rusia de atacuri impotriva rebelilor anti-Assad, Turcia l-a convocat la discutii pe ambasadorul rus Andrey Karlov.

Doboraraea avionului rusesc poate fi o formă foarte  periculoasă de răzbunare pentru  cele două luni de bombardamente efectuate de Vladimir Putin asupra ISIS.

Deși este o țară membră NATO, un potop de dovezi arată că Turcia este de fapt aliat cu ISIS și a ajutat organizația teroristă prin asigurarea transportului de petrol în condiții de siguranță și a finantat vânzărilor de petrol pe piața neagră.

800.000.000$ este valoare petrolului pe care ISIS l-a vândut Turciei, un presupus aliat al SUA. Camioanelor apartinant Statului Islamic le este permisa trecerea fara nici o problema, înainte și înapoi, între regiunea controlata de ISIS, Raqqa și Turcia.

Documentele prezentate de Nafeez Ahmed, prezinta o gramada de informații recuperate de la un raid efectuat în această vară, asupra unei cladiri apartinand ISIS si care confirmă faptul că „relațiile directe între oficialii turci si membrii ISIS sunt de acum” de necontestat.””

Oficialul din vest care a făcut această descoperire a adăugat, de asemenea, că Turcia este aliată cu al-Sham Ahrar și Jabhat al-Nusra, două ramuri Al-Qaeda din Turcia, care se luptă să-l răstoarne pe Assad.

Un fost tehnician de comunicații ISIS a declarant de asemenea pentru Newsweek, că o parte din treaba lui era să „facă legătura dintre comandanții si capitanii ISIS din Siria, cu persoane din Turcia.”

„Comandanții ISIS ne-a spus să nu ne temem de nimic, pentru că ei sunt intr-o cooperare deplină  cu turcii”, a mai declarant el.

Deși datele radar de zbor par să arate că jetul rusesc a încălcat spațiul aerian turcesc, unii au subliniat faptul că, având în vedere viteza jetului, deasupra teritorului turc ar fi fost doar pentru o perioadă de aproximativ nouă secunde, ceea ce sugerează că decizia de a dobora avionul, a fost o una mai mult decat exagerată.

View image on Twitter

Avionul rusesc ar fi fost surprins deasupra spațiului aerian turc pentru 2 km. La viteza jetului, asta inseamna 9 secunde

Un video efectuat la locul unde unul dintre piloții ruși a aterizat, ii arată pe rebelii care s-au adunat în jurul corpului său, scandând Allahu Akbar„. Rapoarte separate susțin că pilotul era încă în viață când a ajuns la sol și ulterior a fost ucis de rebeli.

Dar Turcia nu facea aceste afaceri doar de capul lor, ei au fost mereu sustinuti din spate de Statele Unite si celelate  state aliate lor, toate beneficiind ani intregi de pe urma petrolului ieftin vandut de Statul Islamic. Acesta a fost si motivul pentru care SUA nu atacat niciodata serios organizatia terorista ISIS.

Pai daca vroiau cu adevarat sa-i extermine pe jihadisti, le distrugeau sondele petroliere si gata, nu ar mai fi avut sutinere financiara si mureau singuri, nici nu trebuia sa-i bombardeze direct. Dar SUA, Turcia, Israel, Arabia Saudita si ceilalti aliati orientali, nu numai ca au luat petrol ieftin de la ei, dar tot ei erau cei care mai apoi le vindeau si armele cu care sa isi continue ascensiunea din Siria si Irak.

Acum insa, odata cu intrarea Rusiei in zona, isi vad toate planurile date peste cap si lucrul acesta deranjeaza. Nu uitati ca inainte ca Rusia sa intre in acest conflict, au fost vehement si pe fata avertizati de americani sa nu o faca. Acum poate observa toata lumea, adevaratul motiv. Cine se mai indoieste, ori nu intelege nimic, ori e rau intentionat.

Elitele au doua scenarii mari si late acum:

1. Rusia se retrage din zona dupa aceasta amenintare, care este pe fata si vor recastiga in acest fel controlul in zona. Fara ajutorul Rusiei la un moment dat va cadea si Al Assad si elitele isi vor putea instaura ei atunci un guvern marioneta, moment in care nu vor mai avea nevoie de ISIS pentru a lua petrol ieftin, sceanriu care nu ar fi exact ce isi doresc, dar care s-ar incadra in planul lor de cuceriere treptata a intregii zone arabe, culminand la un moment dat cu cucerirea Iranului.

2. Scenariul doi este si cel care este cel mai pe placul papusarilor, Rusia ataca Turcia si se isca un razboi mondial, o metoda mult mai rapida in viziunea lor de a instaura controlul total asupra intregii planete si de a impune Noua Ordine Mondiala mult visata.

Ce va urma nu se stie, dar eu unul sunt convins ca Rusia nu va ceda asa usor.

Urmariti va rog si:

Iar pentru a intelege si mai bine cat de incordata este situatia la nivell global, urmariti va rog si subiectele de la categoriile:

Al treilea razboi mondial si Criza economica

Pericol imens de razboi! Avion militar rusesc doborat de turci!

Un elicopter militar al Rusie a fost doborat, in timp ce ii cauta pe pilotii care s-au catapultat din avionul lovit de fortele Turciei.

elicopter

Potrivit unor informatii postate pe Twitter de un analist din Orientul Mijlociu, citate de express.co.uk, elicopterul a fost doborat de rebeli in timp ce ii cauta pe cei doi piloti aflati in avionul atacat de Turcia.

Agentia turca de presa Dogan a relatat ca doua elicoptere ruse, care zburau la joasa altitudine in regiunea turkmena Bayirbucak, ii cautau pe cei doi piloti.

Analistul a scris ca si cel de-al doilea pilot a fost gasit mort. Rebelii au difuzat imagini cu cadavrul unuia dintre pilotii rusi.

NATO a solicitat o reuniune de urgenta pentru marti dupa ce fortele aeriene turce au doborat un avion de vanatoare al Rusiei, care s-a prabusit pe teritoriul Siriei, informeaza site-ul publicatiei turce Hurriyet.

Rusia a precizat ca avionul de tip Su-24 a fost doborat de focuri de artilerie, in timp ce Turcia a afirmat ca avioanele sale F-16 au deschis focul asupra aeronavei ruse, dupa ce a ignorat cateva avertismente. – aktual24.ro

Ministerul rus al Apararii a confirmat marti ca un avion de vanatoare Su-24 al aviatiei ruse angajate in campania aeriana in Siria a fost doborat marti de Turcia, dar neaga faptul ca aparatul de zbor ar fi incalcat spatiul aerian turc, asa cum sustin autoritatile de la Ankara, relateaza agentia de presa TASS.

putin

Avionul militar Su-24 doborat de aviatia turca apartine armatei ruse, dar el nu a iesit pentru niciun moment din spatiul aerian al Siriei, sustine Ministerul rus al Apararii, in timp ce Turcia afirma, dimpotriva, ca aparatul rus ii incalcase spatiul aerian.

Imagini difuzate de cele doua televiziuni au aratat cum avionul militar este in picaj, cuprins de flacari, si se prabuseste intr-o zona montana din Siria, in apropierea frontierei cu Turcia, langa provincia turca Hatay (sud), dupa cum a relatat AFP.

aktual24.ro

‘Astazi, un avion Su-24 apartinand fortelor aeriene ruse desfasurate in Siria s-a prabusit pe teritoriul sirian, din cauza unor presupuse tiruri trase de la sol’, afirma ministerul intr-un comunicat, adaugand ca aparatul de zbor ‘se afla exclusiv in spatiul aerian sirian’, in timp ce soarta celor doi piloti ramane a fi clarificata. Anterior, mass-media din Turcia si Rusia au relatat ca cei doi piloti ai aparatului rus doborat au reusit sa se catapulteze.

Reactia lui Putin este una vehementa si probabil nu se va limita doar la amenintari verbale

Unul dintre pilotii rusi de pe avionul de lupta doborat de Turcia a murit, potrivit unor imagini postate pe internet de rebeli sirieni. 

Imaginile au fost postate pe Twitter si preluate de The Guardian. Cadavrul pilotului este inconjurat de rebeli anti-Assad care isi exprima bucuria, spunand „Allahu Akbar” (Allah e mare). Rebelii fac parte din gruparea  Alwiya Al-‘Ashar.

pilot

Potrivit ultimelor informatii,  celalalt pilot a fost capturat de rebeli turkmeni sirieni

Conform ziarului Hurriyet, avionul a cazut in zona unei tabere de corturi din localitatea Yamadi (provincia Latakia), unde locuiesc turkmeni sirieni. EFE relateaza ca elicoptere ruse au inceput sa survoleze zona Jabal Turkman, situata in nordul Siriei si aflata in apropiere de frontiera cu Turcia, unde ar fi fost reperati cei doi piloti in momentul catapultarii. – aktual24.ro

Exact cum am scris in articolul: Pe fondul intensificarii actiunilor Rusiei asupra Statului Islamic, Turcia ameninta Rusia tot mai vocal, Turcia impinsa de elite a actionat, iar de acum orice este posibil. Rusia  daca nu raspunde militar, va da semene de slabiciune, ceea ce nu ii este caracteristic, iar daca va actiona militar asupra Turciei, va iesi razboi mondial.

Elitele atat asteapta, o contraofensiva asupra Turciei, toata media mai apoi va demonize efectiv Rusia, iar cand marea masa va fi iara prostita, vor putea linistiti porni razboiul mult dorit. De acum, e foarte posibil sa fie o chestiune de saptamani, chiar zile pana va incepe marea nebunie.

Din pacate, daca acest lucru se intampla, Romania va fi printre primele tari care vor intra in viitorul conflict. E interesant de vazut pozitia Germaniei, care inca nu este hotarata de parte cui va intra, chiar daca este membra NATO. Germania avand o influenta uriasa asupara celorlalte tari europene, decizia ei va fi una foarte importanata. Sunt convins ca intre timp, de asemenea vor aparea alte si alte atentate, gen steaguri false prin Europa si in special Germania, pentru a influenta decizia tarilor europene in vederea iminentului conflict.

Dumnezeu cu mila!

Iar pentru a intelege si mai bine cat de aproape suntem de un mare conflict global, urmaritiva rog si subiectele dela categoriile:

Al treilea razboi mondial si Criza economica

Gerald Schweighofer, austriacul care ne curata padurile de 13 ani si o face nestingherit in continuare! Da, ne-am luat tara inapoi!

Gerald Schweighofer a venit în România în 2003 ca investitor străin, cu planul de a face afaceri cu lemn. A început cu o fabrică la Sebeş şi se pregăteşte să o deschidă pe a cincea. Astăzi, cam 89.000 de vagoane de tren pline cu buşteni intră anual pe porţile fabricilor sale. Într-un vagon de tren intră circa 45 de metri cubi de lemn, iar firma austriacului prelucrează anual circa patru milioane de metri cubi.

Gerald Schweighofer

Deşi au circulat multe zvonuri despre el, omul de afaceri nu este implicat în nici o cercetare penală, nefiind suspectat de vreo încălcare a legii. Lucrează “nemţeşte”, cu documente, fără să taie vreun copac fără acte şi fără să cumpere vreun buştean “la negru”.

Este drept că a beneficiat încă de la început de oarecare ajutor din partea oamenilor politici de pe la noi, dar asta este altă poveste.

O lege l-a scos din Austria

Probabil că prin 2001, când era încă asociat cu marea companie italiană de exploatare a lemnului, Stora Enso Timber, Gerald Schweighofer nici nu auzise de Rădăuţi, Siret sau Sebeş. Însă o schimbare legislativă din Austria, care viza conservarea pădurilor şi exploatarea sustenabilă a pădurilor, era deja pregătită şi urma să intre în vigoare din 2002

O altă lege l-a adus în România

Iar efectele vizitelor sale au început să se vadă. Cumva a reuşit să intervină pe lângă fostul prim-ministru Adrian Năstase pentru adoptarea în regim de urgenţă a două acte normative prin care s-au creat, practic, condiţiile demarării exploatării masive a fondului forestier de orice firmă din România sau de oriunde.

A fost promovată o ordonanţă de urgenţă pentru încheierea de către Regia Naţională a Pădurilor a contractelor de vânzare- cumpărare pe termen lung a masei lemnoase, aprobată în acelaşi an prin lege. În 2003, când au început licitaţiile, doar firma lui Schweighofer avea capacitatea de a prelua aceste contracte – ceea ce s-a şi întâmplat.

Au urmat zece ani de prosperitate pentru investitorul austriac. Acum are patru fabrici în România, iar la anul o deschide pe a cincea. Asta, deşi cu numai un an în urmă spunea că nu va mai deschide încă o fabrică.

Nici nu e de mirare dacă e să observăm ce bani a făcut doar în ultimii cinci ani: profit net de 330 milioane de euro în perioada 2008 -2013 şi o cifră de afaceri cumulată de 1,9 miliarde de euro. Echivalentul în lemn este uriaş. – expunere.com

Dar cine oare il protejeaza acum pe acest criminal? Pentru a afla, urmariti va rog si postarile urmatoare:

Dragi romani, continuati sa aveti in continuare incredere in Iohannis si guvernul lui de marionete si in general in acest sistem si vom ajunge curand un desert, pentru ca ritmul in care se taie padurile este unul ametitor:

România pierde ZILNIC 41 de hectare de pădure, mare parte prin tăieri ilegale

Programul „Sănătate pentru sate” al Bisericii Ortodoxe, la ediția a 10-a. Sute de persoane din satele din Ilfov au fost consultate și tratate gratuit

Programul „Sănătate pentru sate”, realizat de Patriarhia Română în colaborare cu Ministerul Sănătății, a ajuns sâmbătă, 21 noiembrie 2015, în comuna Glina din județul Ilfov.

A fost pentru a doua oară când echipa de medici, asistenți medicali și voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului a ajuns în comuna ilfoveană, după ce la prima vizită, peste 200 de oameni din comună au fost consultați de tinerii din cadrul acestui program.

La a zecea acțiune a Caravanei „Sănătate pentru sate” au participat 12 medici cu diverse specializări:​ ​​cardiologe, medicină internă,​ neurologie, ​diabet, nutriție și boli metabolice, reumatologie, kinetoterapie​ și recuperare medicală, ​endocrinologie, psihiatrie, ​pediatrie, psihiatrie ​pediatrică​ și medicină de familie.​ Medicii au fost ajutați de 11 asistenți medicali, doi profesori de la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București, însoțiți de ​patru​ elevi, iar de organizare s-au ocupat ​șapte​ voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului”, informează basilica.ro.
„Acțiunea de astăzi a fost foarte bine organizată. Acest lucru înseamnă că am învățat și noi, ca medici și voluntari, să ne organizăm cât mai bine, evoluție pe care am observat-o de la o acțiune la alta. Sunt mulți oameni care ne așteptau și suntem convinși că vom lăsa în urma noastră multă bucurie, iar noi vom fi fericiți la finalul zilei pentru că am putut să facem și azi fapte bune. Sa îi vedem sănătoși pe oameni este mulțumirea noastră cea mai mare și nu se poate descrie în cuvinte sentimentul acesta. Azi au venit pacienți în vârstă, dar și copii. Pentru noi este im​po​rtant ca oamenii să învețe să prevină și dacă este cazul să tratăm, dar e mai ușoară prevenția. Acest lucru încercăm să îl spunem fiecăruia: să își poarte de grijă și de sănătate”, a afirmat Cristina Spiroiu, medic endocrinolog.
Părintele​ ​medic Antonio Dumitrașcu, ​consilierul Sectorului social-filantropic al Patriar​hiei​ Române, a declarat ​ca în satele din apropierea Capitalei sunt mulți oameni care suferă și de boli, dar și de singurătate:
„Am constatat că există mulți tineri și adulți cu patologie neurologică și ​psihiatrică, cu atacuri de panică și anxietate cauzate de singurătate și ​neputință adusă de sărăcie. Patologia vârstnicului a fost cardiacă, reumatismală, dar în mod oarecum neașteptat și metabolică. Au existat mulți pacienți cu diabet, obezitate, dislipidemii și implicit complicațiile cronice ale bolilor metabolice: arteriopatie, neuropatie și nefropatie. În urma celor zece acțiuni ale caravanei am putut sesiza o delimitare clară între zonele limitrofe metropolei și satele mai îndepărtate. Caracteristic satelor din împrejurul Bucureștiului sunt bolile cardiace și metabolice, boli accentuate de sedentarism și alimentația nesănătoasă similară cu a populației orașului. În schimb, cu cât ne îndepărtăm de oraș, predomină patologia reumatismală degenerativă, hipertensiunea și patologia neurologică de natură vasculară”.

Programul „Sănătate pentru sate” a început pe 3 septembrie 2015, cu binecuvântarea PF Daniel și s-a desfășurat doar în Arhiepiscopia Bucureștiului. Având în vedere rezultatele obținute și interesul foarte mare al oamenilor care au beneficiat de această campanie, mai mult ca sigur că va fi extinsă la nivel național. – activenews.ro

Urmariti va rog si:

Biserica Ortodoxa Greaca sub Asediu! Neo-paganii din Grecia „vorbesc despre râuri de sânge și de munți de cadavre”

Mitropolia de Pireu a Bisericii Ortodoxe a Greciei a lansat un apel special, ca urmare a intensificării neo-păgânismului.

Mitropolitul-Serafim-de-Pireu-Grecia

In document ,se vorbeste despre „radicalizarea fără precedent a unor organizații neo-păgâne”, dintre care multe „au depășit nu doar decența, ci si legea.

Prin intermediul unor pagini web, neo-paganii ii hulesc pe sfintii ortodocsi și pe Hristos si lanseaza amenințări la adresa preoților și credincioșilor ortodocși:

„Ei declară deschisa crearea de grupuri armate, din așa-numitii ‘războinici ai zeilor’, invitand la o revoltă armată de ‘eliberare a grecilor din sclavia creștina’”.
„Ei vorbesc despre râuri de sânge și de munți de cadavre… exprimandu-si intenția de a începe un ‘război sfânt de eliberare’, împotriva creștinilor ortodocși, care sunt numiti invadatori ocupanti ai teritoriului Greciei”.

Confirmarea faptului că neo-paganii nu au de gând să se limiteze la amenințări, este recenta arestare a membrilor radicali neo-păgâni din „Comando-ul E-urilor”, din orașul Kalamata. Neopaganii au pus explozibili la Monumentul ultimului împărat bizantin, Constantin Paleologul, în Sparta, și au vrut sa lanseze o serie de atacuri asupra birourilor guvernamentale, centrelor si organizatiilor culturale.Arhiepiscopia de Pireu reamintește că neo-păgânii au atacat bisericile ortodoxe și au cerut poliției să asigure protecția credincioșilor ortodocși.

Neopăgânismul reinvie învățături păgâne antice și practici spirituale, sub forma unei noi manifestari religioase. – ortodox.md

Iata, ca dupa ce Athosul este hartuit si atacat de ceva vreme deja, de Episcopia Constantinopolului, multe manastiri fiind amenintate in repetate randuri cu evacuarea si inlocuirea calugarilor ortodocsi cu unii catolici, dupa ce Statul Grec de asemenea a lansat un atac marsav impotriva Ortodoxiei Grecesti prin inchiderea a 2300 de Biserici, acum Biserica Greaca este atacata violent si de catre neo-pagani.

Cred ca de fapt tinta principala a acestor miscari, care cu siguranta sunt sponsorizate tot prin ONG-uri marca Soros, pe langa distrugerea Bisericii Ortodoxe Grecesiti si indepartare oamanilor de la drepata credinta, este desfintarea ortodoxiei din Sfantul Munte Athos. Satana, cat exista Sfantul Munte nu isi poate dsfasura activitatea in voie. Iar acest lucru pare tot mai aproape. Nici miscarile feministe nu stau degeaba, fac mereu presiuni pentru a li se permite intrarea in Sfantul Munte.

La fel, la noi, Biserica Ortodoxa, dupa cum bine stiti, nu este zi, sa nu fie lovita. Se duce dragii mei, o lupta tot mai intensa asupra lui Dumnezeu si a dreptei credinte, trebuie rapusa cu orice pret, ultimul hotar in fata Noii Ordini Mondiale si a iesirii lui antihrist la suprafata, ca unic lider mondial.

Pe noi astia mai slabi, incerca sa ne divida din interior, au incercat si cu Rusia, dar acolo nu prea le-a mers, asa ca cu ei vor incerca prin razboi.

Apara-ne pe noi slavite Dumnezeu si tine intreaga Biserica Ta!

Atentie Mare! Ratele de transport ale containerelor de marfuri dinspre Asia spre Europa de Nord, s-au prăbușit cu 70% în doar ultimele 3 săptămâni!

„Această piață arata ca un dezastru, iar ratele sunt o concluzie a acestui dezastru”, avertizează unul dintre cei mai mari shipbrokers din lume, dar în timp ce Indexul Baltic Dry Freight acapareaza toata atentia – prabusind-se la minimul cel mai de jos în această săptămână –  sunt specificate mai jos stirile cu adevarat terifiante.

Aflandu-ne intr-un sezon care de obicei este foarte aglomerat pentru transportul de marfă și pentru comerțul global în întreaga lume, rapoartele prezentate de Reuters, arata ca ratele de transport ale containerelor de marfuri dinspre Asia spre Europa de Nord, s-au prăbușit cu 70% în doar ultimele 3 săptămâni. Această divergență aproape fără precedent a mai avut loc la această scară, doar o dată, înainte de … 2008! „Arată înfricoșător pentru piată si nu se intrevede viață în viitorul apropiat.”

Indexul Baltic Dry la minimul cel mai de jos

Si indexul Shanghai de Transport al Marfurilor in colaps

Raportul Reuters:

Ratele de transport maritim ale containerelor de marfa, din porturile Asiei către Europa de Nord, au scăzut cu 27,9 la sută, 295$ per containerul de 6 metri (TUE), în săptămâna încheiată vinerea trecuta, a declarat pentru Reuters o sursa cu acces la datele de transport al marfurilor Shanghai.
 
Scăderea a venit după ce cursurile de transport de marfă pe ruta cea mai aglomerat din lume, a scăzut cu 39,3 la sută, săptămâna trecută, iar ratele actuale arata niveluri de pierderi pentru companiile maritime de transport de containere.
 
Ratele pentru deplasarea containerelor, care transportă orice, de la televizoare cu ecran plat, la echipamente sportive, din Asia în Europa de Nord, a scăzut cu 70 la sută în trei săptămâni.
 
În săptămâna care s-a incheiat vineri, ratele de transport a marfurilor cu ajutorul containerelor, au scăzut cu 22,5 la sută din Asia spre porturile din Marea Mediterană, cu 8,6 la sută spre porturile de pe Coasta de Vest a SUA și  8.0 la sută spre porturile de pe Coasta de Est a SUA.

Dar cel mai îngrijorător este faptul, ca acest colaps se produce in momentul in care industria de transport a marfurilor prin containere, intră in perioada care ar trebui sa fie cea mai aglomerata…

Acum priviti cu atentie cand s-a mai intamplat asa ceva?

mai multe pe: zerohedge.com

Pentru a intelege mai bine cat de important este acest indice, pentru a estima situatia economica globala, urmariti va rog si:

Un grafic șocant ne arata ca economia globală este gata de implozie

Urmariti va rog de asemenea si:

Expert Economic: Urmatoarea mare criza financiara va avea loc in prima jumatate a anului viitor

cat si celelate subiectele de la categoria: Criza economica

APEL CATRE AUTORITATILE DIN ROMANIA! Va rog frumos sa interveniti pentru familia Botnariu, a caror copii au fost luati cu forta de catre autoritatile norvegiene, pe motiv ca-i invata despre BUNUL DUMNEZEU!

Marius și Ruth Bodnariu, o familie mixtă româno-norvegiană, care a locuit în România până în urmă cu 10 ani, locuind în prezent în Norvegia, a rămas fără cei cinci copii după ce micuții au fost luați de Protecția Copilului din Norvegia. Fratele lui Marius Bodnariu, care locuiește în România, a relatat cazul susținând că din primele date acțiunea ar avea la bază chestiuni de ordin religios.

Copiii unui român din Norvegia au fost luați din familie cu Poliția. Părinții ar fi fost denunțați pentru „creștinism radical și îndoctrinarea copiilor“

Printr-un apel transmis pe mai multe site-uri creștine și pe rețeaua socială Facebook, creștinii din România sunt chemați să susțină în rugăciune familia unui român stabilit în Norvegia, Marius Bodnariu, căruia autoritățile norvegiene i-a luat zilele trecute copiii, relateaza adevarul.ro.

Familia românului, care era membră a Bisericii Penticostale Philadelphia din București înainte de a se muta în Norvegia, a rămas într-o primă fază fără cei patru copii mai mari, ulterior rămânând și fără copilul cel mai mic, în vârstă de doar trei luni. Cei cinci copii au fost luați din familia Bodnariu în cursul săptămânii trecute, informația fiind făcută publică de fratele lui Marius Bodnariu, care locuiește în România, Daniel Bodnariu.

„Luni 16 noiembrie cele două fete, Eliana și Naomi, sunt luate de la școala de Protecția Copilului și duse într-un loc secret. Apoi, Protecția Copilului împreună cu Poliția vin acasă și iau și pe cei doi băieți Matei și Ioan, iar Ruth cu bebelușul Ezekiel (trei luni) este arestată și dusă la Poliție. După mai multe ore de interogatoriu, Marius și Ruth au fost lăsați să plece acasă împreună cu bebelușul. De atunci și până la această oră, nici Marius și nici Ruth nu i-au mai văzut pe cei patru copii mai mari”, scrie fratele românului din Norvegia, pe Facebook.  Potrivit aceleiași surse, ziua următoare, în 17 noiembrie „Protecția Copilului, însoțită de patru politiști, vine acasă și ia bebelusul de trei luni de la mamă, pentru că au considerat mama ca fiind periculoasă. Tot atunci i-au spus lui Ruth despre copii, că sunt dați la două familii, că s-au integrat foarte bine și că nu le este dor de părinți”. – activenews.ro

Ultimele informatii despre tragedia familiei Bodnariu, vin de la fratele lui Marius:

Ieri am reusit in cele din urma sa vorbesc mai mult cu Marius si sa inteleg mai bine situatia in care sunt. Abia ieri si-a primit si telefonul mobil de la politie.

  • Luni 16 nov. Protectia copilului, in urma denuntului directoarei de la scoala a deschis un caz pentru copii si in acelasi timp (protectia copilului) a facut plangere la politie impotriva parintilor.
  • Astfel s-au deschis doua cazuri cel al copiilor si cel al parintilor in consecinta au mers la scoala de unde au luat pe cele doua fete Eliana si Naomi, apoi au venit acasa cu escorta politiei si au luat pe baietii Matei si Ioan iar pe mama au arestat-o si dus-o la politie impreuna cu Ezechiel bebelusul de 3 luni.
  • Pe cei patru copii nu i-au mai vazut de atunci.
  • Simultan politia l-a arestat pe Marius la serviciu si l-au dus la politie.
  • Acolo au fost interogati toata ziua, fara posibilitate de comunicare cu familia, telefoanele le-au fost luate, ca si cum ar fi fost niste criminali.
  • Seara politia a ajuns la concluzia ca nu sunt violenti si ca nu prezinta pericol si le-au dat drumul acasa intr-un fel de arest la domiciliu pana la solutionarea cazului. Telefoanele le-au ramas la politie.
  • Li s-a spus sa coopereze si pentru solutionarea cazului mai rapida sa nu ia legatura nici cu avocat si nici cu ambasada.
  • A doua zi marti 17 nov. Protectia copilului a considerat ca mama este periculoasa si au venit insotiti de patru politisti cat usa sa le ia si bebelusul pe Ezechiel.
  • Tot atunci li s-a spus de catre cei de la protectia copilului despre copii ca sunt in plasament la doua familii si ca s-au integrat si ca nu le este dor de parinti, numai ca sa-i termine psihic.
  • Ieri 18 nov au reusit sa i-a legatura cu un avocat, am reusit si eu pentru prima oara sa vorbesc cu Marius.
  • Avocatul le-a spus ca au fost dezinformati (mai mult ca sigur cu rea intentie) si au neaparat nevoie de interventia ambasadei, ca au dreptul sa vada toate actele si acuzatiile care le sunt aduse, ca este un drept fundamental al mamei care alapteaza sa nu fie despartita de copilul ei.
  • Au cerut toate aceste lucruri la protectia copilului si li s-a spus ca bebelusul a fost dus in Bergen (la 3-4 ore distanta cu masina) ca nu au avut loc pentru el in komuna lor.
  • Ruth a intrebat de ce nu au gasit loc si pentru ea la Bergen si i s-a spus ca „nu s-au gandit la acest aspect”.
  • Astazi Marius si Ruth se duc sa ia copii dupa actele de acuzare de la protectia copilului impreuna cu avocatul, se duc apoi la Bergen sa-si alapteze bebelusul, iar disera pleaca cu trenul la Oslo la ambasada Romaniei (8h).
  • Ma rog ca Dumnezeu sa faca lumina in acest intuneric dens de acolo, si stiu ca Dumnezeu va da biruinta. Din modul cum au decurs lucrurile pana in prezent este evident si fara urma de indoiala ca scopul protectiei copilului este sa le ia copii.
  • Cred si sunt convins ca acesta este un atac demonic impotriva familiei si a lucrarii pe care Marius o incepuse acolo. Directoarea scolii i-a atras atentia lui Marius ca Eliana fata de 10 ani spune de Dumnezeu colegilor si canta cantece crestine, si ca e interzis sa faca asa ceva la scoala, de aici si pana la a fi tratati ca niste criminali periculosi nu a fost decat un scurt drum.

Marius si Ruth sunt epuizati fizic si pshic dar au incredere ca Dumnezeu va lucra. Ruth nu a putut vorbi cu mine. Ei va multumesc pentru sustinerea in rugaciuni si sunt convinsi ca Dumnezeu va lucra chiar daca acum nu intrezaresc modul in care o va face.

Rugati-va si pentru directoarea denuntatoare care are o fetita cu handicap si pentru cele doua lucratoare de la barnervern (protectia copilului) care au dat dovada de atata exces de zel, si au facut atatea abuzuri, una dintre ele a fost colega de scoala cu Ruth si amandoua lucreaza la primarie colege cu Marius. Este de neinteles modul cum gandesc si nu imi explic altfel decat ca sunt orbiti de cel rau. Multumim pentru sustinere! Dumnezeu va lucra, victoria e a Lui! – rodiagnusdei.wordpress.com

SEMNAŢI AICI PETIŢIA pentru susţinerea familiei Marius şi Ruth Botnariu, care a rămas fără cei cinci copii.

Rog toate persoanele care pot ajuta oficial aceasta familie, careia i s-a facut o mare nedreptate, sa intervina! 

De asemenea fac un apel catre Biserica Ortodoxa Romana sa sprijine familia Botnariu, macar printr-o scrisoare deschisa catre autoritatile norvegiene.

Chiar daca sunt penticostali, este de datoria noastra sa ajutam un roman de-al nostru. Daca nu o facem noi, nu o va face nimeni! 

Va multumim!

Pe fondul intensificarii actiunilor Rusiei asupra Statului Islamic, Turcia ameninta Rusia tot mai vocal

Turcia l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în urma bombardamentelor „intense”  asupra populatiei de etnie turca din Siria – pe fondul temerilor create, cele două puteri pot aprinde scanteie celui de al Treilea Război Mondial, relateaza dailystar.co.uk.

Putin and Tayyip Erdogan

Ministerul de externe turc avertizează că atacurile rusești care vizează satele cu populatie turca”ar putea duce la consecințe grave”.

Turcia, membră NATO și a doua cea mai mare armată a alianței occidentale, a avertizat deja Kremlinul că va dobora avioanele ruseti, în urma incursiunilor repetate în spațiul lor aerian.

Ambele puteri au interese separate în războiul civil sirian, cu Turcia care doreste rasturnarea lui Bashar Assad și Moscova care încearcă să-l țină la putere.

Deja, loviturile aeriene rusesti venite în sprijinul forțelor lui Assad, au schimbat echilibrul de putere în conflict.

Rusia si-a intensificat actiunile asupra Statului Islamic, folosind un arsenal intreg de rachete si bombe inteligente.

Ministerul Apararii din Rusia a dat publicitatii mai multe inregistrari in care pot fi vazute bombardierele Moscovei in actiune deasupra Siriei, relateaza aktual24.ro. 

racheta

Joi, rusii au avut nu mai putin de 100 de atacuri asupra pozitiilor detinute de ISIS, dupa ce cu o zi inainte au lansat alte 126 de raiduri. Actiunile armatei ruse vin dupa ce Putin a ordonat intensificarea actiunilor contra ISIS, ca urmare a confirmarii implicarii jihadistilor in doborarea avionului rus, cu 224 de oameni la bord, in Egipt.

Iata imaginile inregistrate joi in Siria, in care bombardiere Tu-160 ‘Blackjack’, Tu-22M3 ‘Backfires’ si Tu-95 ‘Bears’ lanseaza rachete si bombe inteligente asupra pozitiilor detinute de ISIS.

Turcia, se joaca iara cu focul, pe langa faptul ca sprijina deja pe fata gruparea ISIS, atat prin armament, cat si prin luptele duse impotriva populatiei kurde, care se lupta si ei la randul lor cu Statul Islamic, ameninta tot mai vocal Rusia. De aici si pana la o actiune militara, mai e doar un pas. Un pas pe care abia il astepata papusarii ca Turcia sa-l faca, pentru a avea motiv de razboi impotriva Rusiei.

Turcia fiind membru NATO, in cazul unui conflict cu Ruisa, va trebui „aparata”, iar masina de propaganda a presei centrale controlate de aceasi papusari, sunt convins ca  este deja pregatita pentru a sataniza Rusia.

Vom vedea ce va urma, dar situata pe glob devine din ce in ce mai incordata.

Urmariti va rog si ce spune jurnalistul Gearoid O Colmain, referitor la situatia actuala la nivel global si la actiunile criminale conduse de elite asupra populatiei civile:

Junalistul Gearoid O Colmain, explica cum sta treaba cu atentatele de la Paris si cu lupta impotriva terorismului

Alte stiri despre razboiul din Siria, gasiti la categoria: Siria

Urmariti va rog si:

Care este interesul marilor puteri in Zona Golfului si de ce suntem aproape de un Razboi Mondial

Iar pentru a intelege si mai bine cat de aproape suntem de un mare conflict global, urmaritiva rog si subiectele dela categoriile:

Al treilea razboi mondial si Criza economica

 

Filme Ortodoxe – Inger Rus–Otroc Veaceslav

Film recomandat de cititoarea Anca Maria, prilej cu care ii multumesc pentru sugestie.

Mai jos aveti si comentariul Ancai referitor la seria de filme Inger Rus-Otroc Veaceslav:

„A apărut pe youtube, subtitrat, filmul documentar rusesc Inger Rus – Otroc Veaceslav (în total, peste 10 ore). Otroc se traduce prin copil, mucenic, baiat. Are Film 1 seria 1, 2, 3, 4 si Film 2 seria 1, 2, 3, 4.

A fost coplesitor pentru mine sa vad inca o data lucrarea Iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. Ce mari Sfinti daruieste Dumnezeu lumii ! Slavocica parca este un Arhanghel întrupat ! Aşteptăm să ne descopere Dumnezeu duhul cărui Sfânt a grăit prin Sfântul Otroc Veaceslav !”

Eu le-am grupat pe toate intr-un singur post. Vizionare placuta!

Inger Rus: Otroc Veaceslav Filmul 1 seria 1

Inger Rus: Otroc Veaceslav Filmul 1 seria 2

Continuă lectura