Când vă împresoară norii necazurilor nu uitaţi niciodată că Împărăteasa Cerurilor veghează mereu asupra noastră

Amintiţi-vă că aveţi în Ceruri o Maică, pe Împărăteasa Cerurilor, care vă vede, vă aude şi ştie toate mişcările sufletului vostru.

Fiecare ştie din experienţă cum uneori amărăciunea vieţii îi copleşeşte sufletul din toate părţile, inima îi este chinuită de tristeţe şi durere şi fără voie îi curg uneori lacrimi din ochi. Greu îi este omului să rabde nenorocirea şi cade uneori în deznădejde, şi sentimentul tristeţii îl stăpâneşte. Însă, dragii mei, cel mai important este să nu deznădăjduiţi, să vă îmbărbătaţi!

Când vă împresoară norii necazurilor astfel încât parcă nici o ieşire nu mai aveţi din această situaţie, amintiţi-vă atunci că aveţi în Ceruri o Maică, pe Împărăteasa Cerurilor, care vă vede, vă aude şi ştie toate mişcările sufletului vostru. Chemaţi-o cu credinţă şi ea va veni la voi îndată şi vă va izbăvi de rele şi nenorociri!

(Arhimandrit Chiril Pavlov, Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 29) – activenews.ro

Alte lucruri minunate despre Sfanata Fecioara Maria, gasiti la categoria: Maica Domnului

Mesajul Jurnalistului Laurian Stănchescu catre Iohannis: SĂ NU TE PRIND NICIODATĂ LA ŢEBEA!

Brad2015

Klaus Iohannis, tu eşti, faţă de Avram Iancu, tot aşa cum este nimicul faţă de Dumnezeu. Eşti firul de praf care s-a aşeazat pe icoana Maicii Domnului şi crede că lumea se închină la el. Eşti absenţa României din viaţa publică a lumii. De fapt, nu eşti nimic, nu eşti nici măcar un nimic!

Ai necinstit memoria sacră a lui Avram Iancu, nerespectând decizia Parlamentului României prin care a primit titulatura nobilă de “Martir şi Erou al Naţiunii Române”. I-ai sfidat pe Regii României, pe Ferdinand I şi Maria, care s-au închinat şi l-au venerat pe Crăişor mergând la Mormântul de la Ţebea.

Klaus Iohannis, om nimicnic şi pustietor, îţi baţi joc de sfântul şi de martirul moţilor!

Om nedumnezeit ce eşti, să nu te prind niciodată la Ţebea! – magazincritic.ro

Urmariti va rog si alte actiuni antinationale ale strainului de neam si tara Klaus Iohannis:

Arhiepiscopia Clujului oferă 255.000 de lei pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv

Arhiepiscopia Clujului oferă 255.000 de lei pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES.

În urma ‘Chemării la faptă bună’ adresată credincioșilor de Mitropolitul Andrei, în bisericile și mănăstirile Eparhiei, precum și la Catedrala Mitropolitană a fost organizată o colectă în sprijinul victimelor incendiului din Clubul Colectiv din București.

‘Colecta se cifrează la suma totală de 255.000 lei. Banii vor fi trimiși direct familiilor celor răniți care au nevoie de îngrijiri medicale, pe baza informațiilor și a datelor personale obținute din partea Ministerului Sănătății’, se arată în comunicat.

De asemenea, pe această cale Mitropolitul Clujului le-a mulțumit enoriașilor, precum și preoților și protopopilor pentru acest ajutor pe care l-au adus tuturor celor afectați de tragedia de la ‘Colectiv’.

‘Nu vom înceta să ne rugăm pentru sănătatea celor aflați în suferință, dar și pentru odihna sufletelor și pentru mângâierea familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în această tragedie’, se mai arată în comunicatul Biroului de presă al Arhiepiscopiei.

AGERPRES / (AS — autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frățilă) – agerpres.ro

Urmariti va rog si:

Totul in favoarea corporatiilor! Ministra lui Soros a anuntat ca nu va creste salariul minim de la 1 Ianuarie. „În Brazilia sau India săracii lucrează și pe doi lei…românul nu mai face asta de ceva vreme”

Salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie, de la 1.050 lei la 1.200 lei, întrucât este nevoie de un studiu de impact al acestei creşteri asupra competitivităţii României şi a mediului privat, unde este posibilă o migrare spre economia gri sau neagră, a afirmat ministrul finanţelor, Anca Dragu.

„Pe salariul minim vom analiza impactul creşterii şi, eventual, vom recomanda ce creşteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte ştiu, şi alte instituţii europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României“, a declarat Dragu vineri seara, la o întâlnire cu jurnaliştii. Ea a dat exemplul statelor BRICS, care cuprind Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, unde locuitorii „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme“. Astfel, salariul minim nu va creşte de la 1 ianuarie, întrucât guvernul nu poate realiza estimarea impactului asupra economiei într-un timp aşa scurt, astfel că majorarea nu este cuprinsă în proiectul de buget pentru anul viitor.

„Degeaba vrem noi să impulsionăm economia cu un pachet atât de generos fiscal, pe care am făcut eforturi semnificative să-l introducem în buget, dacă luăm o măsură care să distrugă mediul privat, impactul ar putea fi pe zona privată“, a spus Dragu. Ministrul a subliniat că există riscul unui impact asupra economiei „albe-gri-negre“, astfel că pot exista migrări ale angajatorilor către zonele pieţei gri şi negre.

„Nu avem un impact direct pe cheltuieli în proiectul de buget (al majorării salariului minim – n.r.), pentru că în zona salariilor bugetarilor, datorită creşterilor aprobate în acest an – sănătate 25%, asistenţă socială 25%, la instituţiile locale 12% şi încă 10% la anul – au acoperit creşterea salariului care de la 1.050 lei la 1.200 lei era de 14% şi, practic, nu mai avem impact direct pe cheltuieli. Iar alte drepturi nu mai sunt legate de salariul minim“, a explicat la rândul său Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, responsabilă de buget. – zf.ro

Pentru asta ati iesit in strada? Sa iesi in strada ca sa o duci mai prost, asta da idiotenie!

Totul despre distrugerea sistematica a Romaniei, puteti citi la categoria: Distrugerea Romaniei

Ierarhul şi Făcătorul de Minuni Nicolae

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7)

Ce mare răsplată făgăduieşte Domnul Iisus Hristos celor milostivi! In toată frumuseţea şi puterea ei, această virtute a dragostei şi a milostivirii este întruchipată în cel pe care astăzi îl proslăvim cu inimile noastre evlavioase şi credincioase – în persoana hrănitorului de orfani, a mângâietorului celor necăjiţi, a mijlocitorului şi rugătorului pentru toţi cei care caută ajutorul lui Dumnezeu şi milostivirile Lui, Ierarhul şi Făcătorul de Minuni Nicolae. Intru slava iubirii sale el străluceşte pe bolta Bisericii, iar strălucirea acestei slave acoperă întreg pământul.

Virtutea milostivirii este cea mai înaltă dintre toate virtuţile. Cine plineşte porunca lui Hristos – porunca dragostei şi milostivirii – acela plineşte toată Legea creştină. Aceasta nu este cugetarea noastră, omenească. Aceasta este însăşi învăţătura Domnului Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcu-tu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (1 Corinteni 13,1, 3). Şi ce roade minunate aduce această sfântă şi mare virtute, dată nouă de către Domnul şi Mântuitorul nostru! în curgerea întregii noastre vieţi pământeşti ne adresăm Domnului cu cereri şi rugăminţi de a ne fi iertate păcatele noastre.

Noi le regretăm şi dorim să le răscumpărăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că păcatele pot fi răscumpărate prin milostenie, prin virtutea milostivirii, prin roadele iubirii (vezi Daniil 4, 24). Ce mare mângâiere este pentru inima noastră păcătoasă! Pentru noi ar fi o mare fericire dacă milostivirea lui Dumnezeu ar pogorî peste întreaga noastră viaţă, peste toate făptuirile noastre. Astfel, am săvârşi faptele iubirii şi ale milostivirii! Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie cu dărnicie va şi secera” (2 Corinteni 9, 6).

Semănând în jur seminţele iubirii şi ale milostivirii, noi parcă II silim pe Domnul să facă milostivire cu noi. Ceea ce noi dăm celui sărman, flămând, celui nevoiaş, ceea ce facem celui suferind, celui ce plânge, mângâ-indu-1, atrage asupra noastră binecuvântarea Domnului Dumnezeu. Scris este în Dumnezeiasca Scriptură: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Pilde 19,17). Iar Dumnezeu va răsplăti mereu prin mărini-moasa-I răsplătire Părintească.

Cine dintre noi nu vrea ca, în ziua necazului, a bolii, a încercării, Domnul să fie milostiv cu noi, să caute la suferinţele şi tânguirile noastre cu a Sa cercetare Părintească, plină de iubire? Către aceasta ne duce calea milostivirii. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. Domnul îl va păzi pe el şi îl va păstra în viaţă. Domnul îl va întări pe el pe patul suferinţei” (Psalm 40,1-3).

Iată care sunt roadele acestei virtuţi, ale acestei sfinte porunci – privitoare la dragoste şi milostivire -din Legea noastră creştină, lăsată nouă de către Domnul şi Mântuitorul nostru, spre plinire fără abatere întru această viaţă pământească. Domnul Dumnezeul nostru, în Care noi credem, în Sfânta Scriptură este numit Tatăl celor orfani şi sărmani. Şi oare prin ce altceva putem câştiga bunăvoinţa Tatălui nostru Cel Ceresc, afară de milostivirea noastră către cel sărac, către cel sărman, către cel ce plânge, către cel care se tânguieşte, către toţi cei ce au nevoie de compătimirea noastră, de mângâierea noastră, de ajutorul nostru.

Iar cel care îl necăjeşte pe cel sărman, pe cel sărac, pe cel care strigă după ajutorare, acela îşi întoarce inima sa de la amarul fratelui său, acela îl jigneşte în persoana fratelui său mai mic pe însuşi Domnul Dumnezeu. Şi, oare, ce fel de cerere ar face Domnului Dumnezeului său omul cel fără de îndurare? Ce milostivire aşteaptă acela care el însuşi nu face milostenie şi nu se arată a fi iubitor şi cu milostivire către fratele său?

De s-ar aşeza la rugăciune şi ar cere milostivire de la Domnul, alături ar veni cel de la care s-a întors. Şi cel care a fost trecut cu vederea va spune Domnului: „Nu face milostivire cu acesta, căci nici el nu a făcut milă cu mine”. Iar dacă omul cel neîndurat, omul a cărui inimă nu are compătimire, ar cere ajutor în vremea necazului şi a încercărilor sale, Domnul i-ar putea răspunde cu dumnezeieştile Sale cuvinte: „Judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă” (Iacov 2,13).

Dacă Domnul îngăduie ca pe pământ să fie sărmani, amărâţi, necăjiţi, flămânzi şi întristaţi, nu este doar pentru a încerca răbdarea şi dragostea lor, ci şi pentru ca să îndrepte inima noastră către faptele iubirii şi ale milostivirii. Pentru aceasta bate la uşa casei tale cel sărac – ca prin milostivire să răscumperi păcatele tale (Daniil 4,24). Şi pentru aceasta îi întâlneşti în calea ta pe cei care sunt necăjiţi şi amărâţi, suferinzi, pe cei care caută ca tu să arăţi dragoste frăţească şi milostivire, pentru ca tu să plineşti această dumnezeiască poruncă a Domnului nostru Iisus Hristos.

Iar noi, iubiţii mei, trebuie ca nu numai să nu trecem cu vederea nici un prilej de a ajuta pe cel ce aşteaptă de la noi ajutor duhovnicesc sau material, ci să şi căutăm astfel de împrejurări, pentru ca inima noastră să se îmbogăţească în bune făptuiri, ca viaţa noastră să fie luminată de acestea, după cuvântul lui Hristos: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri” (Matei 5,16).

Prin fapte mici dobândim lucruri măreţe. Prin cele vremelnice dobândim cele veşnice. Prin cele stricăcioase le aflăm pe cele nestricăcioase. Pentru faptele iubirii şi milostivirii Domnul făgăduieşte celor milostivi cea mai mare răsplată pe care o poate dobândi sufletul creştinesc – milostivirea lui Dumnezeu. Căci El pururea este credincios dumnezeiescului Său cuvânt.

In persoana marelui Ierarh şi Făcător de Minuni Nicolae – al cărui sfânt nume îl chemăm dimpreună întreaga Biserică Ortodoxă, cu simţământ de evlavie deosebită, în ziua prăznuirii sale – avem o pildă vie, un chip de iubire şi milostivire plin de mireasmă du-hovnicească cerească preabine înmiresmată!

Toată viaţa lui pământească a fost urzită din faptele iubirii. Şi toată viaţa de după moarte, pe care o petrece în împărăţia slavei celei veşnice, este închinată nevoinţei slujirii oamenilor, căci nu e suflet care să se fi tânguit înaintea lui şi să nu fi aflat răspuns în inima plină de iubire a Sfântului Nicolae. Despre nenumăratele dovezi ale acestui fapt ştie fiecare creştin ortodox.

Fie ca prin ale sale sfinte milostiviri, din sfânta sa pildă să se inspire fiecare dintre noi cei care am păşit pe calea către mântuirea cea veşnică! Fie ca viaţa fiecăruia dintre noi să se îmbogăţească în fiecare zi cu acele bune făptuiri care atrag privirea Tatălui Ceresc, care alcătuiesc podoaba vieţii omeneşti! Aceste fapte bune ne vor aduce şi nouă, păcătoşilor, fericire nepreţuită, bucurie neasemănată, nu pământească, degrab trecătoare, ci veşnică – să fim miluiţi de către Domnul şi împreună cu El să ne îndulcim în vecii nesfârşiţi de bucuria împreună sălăşluirii celei veşnice.

Pentru rugăciunile Sfântului Nicolae, să ne învrednicească Domnul pe noi toţi de această bucurie!

Mitropolitul Nicolae Iaruşevici
Minuni ale Sfantului Nicolae, Editura Sophia – 
crestinortodox.ro

Urmariti va rog si: Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae

STIRI DE ULTIMA ORA! Putin a transmis armatei sa se pregatesca de al TREILEA RAZBOI MONDIAL cu SUA in Siria

Presedintele rus Vladimir Putin a transmis armatei sa se pregatesca de al TREILEA RAZBOI MONDIAL cu SUA in Siria dupa ce l-a avertizat in prealabil pe ministrul apararii Sergey Shoygu, sa se pregatesca pentru ca Siria va deveni centrul bataliei dintre Rusia si NATO.

Conform ministrului apraraii, ordinul lui Putin a venit dupa ce a primit asigurari de la prim-ministru israelia Benjamin Netanyahu, ca Israelul nu va interveni inntr-un razboi intre Rusia si SUA.

Ordinul a venit de asememnea dupa ce Putin a refuzat ieri, de a se supune avertismentului regimului lui Obama de a stopa armarea aeronavelor rusesti care operează în Siria cu rachete aer-aer – iar atunci când această cerere a Pentagonului a fost ignorata, SUA a anunțat ca începe un exercițiu militar aerian masiv care implică avioane F-16, avioane de supraveghere și comandă E3 AWACS,  cisterne de alimentare cu combustibil KC-135, avioane de colectarea de informații RC-135 și bombardiere B1 si B-52, SUA refuzand de altfel de a divulga numărul total de avioane implicate. – usapoliticstoday.com

NATO a facut de asemenea un nou pas  important spre extinderea și creșterea în continuare a tensiunilor cu Rusia – atunci când miniștrii de externe au emis o invitație oficială Muntenegrului de a adera la Alianță.

Montenegrin flag

Moscova a menționat în mod repetat, ca extinderea NATO este o „provocare”, iar oficialii occidentali cred că Rusia a alimentat protestele recente antiguvernamentale în Muntenegru, în încercarea de a deraia aderarea țării. Dar parlamentul a votat pentru a adera la NATO.

28 de miniștrii de externe a tarilor membre NATO, care începe o întâlnire de două zile la Bruxelles marți, s-au adunat pentru a emite o invitație de aderare pentru miercuri. Apoi este probabil să dureze cam între un an și 18 luni, pana ce Muntenegru va treace prin procesul de aderare, acest ucru intamplandu-se la 17 de ani dupa ce a fost bombardat de NATO, atunci când a fost parte a Iugoslaviei și a fost implicată în conflictul din Kosovo. – theguardian.com

Urmariti va rog si:

Erdogan a lansat o invazie militară asupra Irakului, pentru a proteja câmpurile petrolifere deținute de ISIL

În timp ce suferă pierderi financiare uriașe din cauza raidurilor continue efectuate de avioanele Rusiei împotriva liniilor de alimentare ale Isil din Siria, care au fost utilizate pe scară largă pentru contrabanda de petrol, Tayyip Erdogan a decis să ia sub control personal domeniile de petrol ale Isil din Irak, profitând de faptul că Rusia nu se lupta încă cu statul Islamic în această țară arabă.

4645645333

Pentru indeplinirea acestui obiectiv, președintele turc si-a trimis forțele armate în nordul Irakului pentru a ocupa zona Ba`shiqah din apropiere de orașul Mosul, care a fost controlată de către teroriștii Statului Islamic. Așa cum a fost raportat de către CNN-ul tucresc, forțele armate turce au dislocat aproximativ 25 de tancuri în aceasta locatie. Scopul incontestabil al acțiunilor lui Erdogan este o încercare de a proteja aceste câmpuri petrolifere din Irak, care oferă Isil-ului o sursă de venit, profitând de poziția sa de comandant-șef al TAF.

Se pare că, Ankara are de gând să construiască o tabără de antrenament pentru miliția kurdă din Irak.

Răspunsul oficial al Bagdad-ului la acest act de război a fost una destul de dură. Potrivit Ministerului irakian de Externe, armata turca „a intrat pe teritoriul irakian, fără cererea sau autorizația din partea autorităților federale irakiene și acest lucru este considerat o încălcare gravă a suveranității Irakului și nu este conformă cu autoritățile irakiene, Irak-ul a facut astfeal un apel Turciei să respecte bunele relații de vecinătate și să se retragă imediat de pe teritoriul irakian.”

Ministerul de Externe din Irak a etichetat incursiunea trupelor turcești ca „invazie”, subliniind că orice operațiune militară care nu a fost convenită cu guvernul de la Bagdad este ilegală. Această situație a fost deja comentată de către oficialii militari americani, care au confirmat că această „mutare nu este parte a activităților coaliției condusă de SUA.”

Potrivit datelor furnizate de Ministerul rus al Apărării, ca urmare a atacurilor aeriene ale Rusiei împotriva infrastructurii Isil în Siria, au fost distruse un total de 32 de rafinării de petrol și 11 fabrici, împreună cu sute de tancuri petroliere, care au facut contrabandă cu petrol furat si transportat in Turcia pentru legalizarea sa ulterioară de către familia lui Erdogan. Ca urmare, profiturile zilinice ale lui Tayyip Erdogan din această activități ilegale au fost reduse de la 3 milioane de dolari la 1,5 milioane de dolari. Acest lucru înseamnă că veniturile Isil-lui sunt acum la jumătate datorita acțiunilor Rusiei, deoarece vânzarea de petrol furat, este sursa principală de venituri a statului islamic.

Acțiunile Rusiei sunt efectuate în conformitate cu dreptul internațional, în special cu Rezoluția 2199 a Consiliului de Securitate al ONU, privind furnizarea unui răspuns adecvat la amenințările la adresa păcii internaționale, prezentate de comerțul ilegal de petrol. –journal-neo.org

Urmariti va rog si:

Rusia isi pregateste noile sale avioane „apocaliptice” in vederea viitorului posibil razboi nuclear

 

Despre Taina Sfintei Spovedanii

Puterea data de Hristos Apostolilor de a ierta pacatele oamenilor nu apare ca o harisma personala care ar fi disparut cu viata lor pamanteasca, ci ca o institutie permanenta si ca o expresie concreta a puterii Duhului Sfant cu care Hristos insusi a investit pe Apostolii Sai dupa inviere. Caci odata cu instituirea preotiei sacramentale: „Precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi… Luati Duh Sfant” (In. 20, 21-22), are loc si instituirea Tainei Spovedaniei, aratata ca lucrare a celor investiti cu puterea Duhului Sfant si trimisi in lume: „Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi” (In. 20, 23).

Deci, puterea episcopului si a preotului, ca savarsitori ai Tainei Spovedaniei, de a ierta pacatele, vine de sus, de la Hristos insusi si este permanent in acestia prin insasi Taina Hirotoniei. Dar pe aceasta putere dumnezeiasca de a ierta pacatele celor care si le marturisesc in fata lor, cu cainta adanca, episcopul si preotul o cer si de sus pentru Penitentul ce se afla in fata lor pentru iertare de pacate. Formula sau epicleza Tainei Spovedaniei arata atat pe savarsitorul Tainei cat si felul si originea puterii iertarii pacatelor: „Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine fiule (N) si sa-ti lase tie toate pacatele. Si eu nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui si al Fiului si ai Sfantului Duh, Amin”. Este o formula rugatoare conforma cu spiritul chenotic al Bisericii Ortodoxe, total deosebita de formula imprecatorie romano-catolica: „Ego te absolvo a peccatis tuis in nomine Patris et Filii et Spiritus Sancti”.

In epicleza ortodoxa Tainei Spovedaniei nu se vede deci niciun fel de substituire a episcopului si preotului lui Hristos insusi, savarsitorul real si principal dar nevazut al Tainei. Preotul se sterge, de fapt, in fata lui Hristos, punand in fata constiintei penitentului pe Hristos insusi, in fata caruia niciun om nu se poate simti umilit si la care gaseste intelegere si iubire iertatoare a neputintelor omenesti, El insusi rugandu-se Tatalui pentru iertarea celor care L-au rastignit pe Cruce. Episcopul si preotul sunt organele vazute ale Arhiereului si Preotului nevazut Hristos, care i-a investit pe acestia cu puterea Duhului Sfant sa lucreze cele sfinte, Tainele, ca mijloace obiective de impartasire a harului dumnezeiesc, in Biserica Sa, care este o comunitate concreta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu.

Lucrand insusi Hristos prin ei, puterea episcopului si preotului in iertarea pacatelor este relativ nelimitata (Mt. 18, 18; In. 20, 23; Mt. 18, 19). Nu exista nicio discriminare de persoana, de greseala sau de cantitatea pacatelor. Pentru tot felul de pacate, Apostolii au primit puterea iertarii sau legarii acestora si, prin ei, Biserica intreaga mai departe in timp, prin episcopii si preotii ei. Puterea nelimitata a iertarii pacatelor in Biserica este inclusa in insasi trimiterea Apostolilor in lume, investiti cu puterea Duhului Sfant: „Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi… Luati Duh Sfant” (In. 20, 21, 22). Comentand acest text, Sf. Ioan Hrisostom noteaza: „Tatal a dat Fiului toata judecata; eu va incredintez in intregime prin Fiul, Apostolilor si preotilor”.

Sf. Ap. Pavel reprimeste la Corint, in Biserica, in urma pocaintei sale sincere, pe incestuosul pe care el il excomunicase mai inainte (II Cor. 2, 7-10 si I Cor. 5, 1-5), dupa exemplul Mantuitorului care a iertat pe femeia prinsa in adulter (In. 8, 11) si a reintegrat in iubirea Sa si in cenaclul Apostolilor pe Petru (In. 21,15-19).

In Taina Spovedaniei, episcopul sau preotul asculta cu atentie mLrturisirea pacatelor facute de catre penitent, ajutandu-1 prin intrebari si indemnuri pentru ca marturisirea lui sa fie cat mai corrlpleta si explicita. Duhovnicul nu va manifesta absenta sufleteasca, plictiseala sau graba, ci o foarte mare intelegere umana care sa creeze si sa sustina starea de cainta in sufletul penitentului. Cu alte cuvinte, preotul duhovnic trebuie sa coboare in adancul de taina al penitentului, stiind ca nu este singur, ci Hristos impreuna cu el coboara in sufletul penitentului. Iar acesta din urma traieste aceasta coborare a duhovnicului in fiinta si viata lui ca o coborare datatoare de putere.

Puterea episcopului si preotului, savarsitori ai Tainelor Spovedaniei, este experiata de penitent ca o putere spirituala, esential diferita de puterea civila judiciara. Iar sentinta sau judecata pe care o da duhovnicul la Spovedanie este o judecata de har, de milostivire, urmarind ca scop principal iertarea pacatosului si restabilirea lui in comunitatea fratilor sai in Hristos, ca un madular sanatos. Excomunicarea si scoaterea membrului bolnav din comunitatea Bisericii pentru pacatul apostaziei sau ereziei, sau a altui pacat similar acestora, nu sunt executate de un singur preot, ci de episcop si foarte adesea de un sinod de episcopi, de Biserica intreaga prin episcopii ei (Mt. 18, 17). Scopul mai indepartat al excomunicarii este tot vindecarea celui bolnav si indreptarea lui.

Episcopul si preotul pot sa si amane un timp dezlegarea penitentului de pacatele grele savarsite, dand acestuia un anumit canon sau epitimii. Dar prin acestea nu se urmareste pedepsirea, ci vindecarea penitentului de anumite pacate grave. Duhovnicul apare acum fata de penitent ca judecator si medic iscusit care apreciaza natura si ponderea gravitatii pacatelor marturisite, fara sa inceteze a fl in continuare un prieten intelegator al acestuia. Lucrarea de Judecator este o simpla lucrare de apreciere pusa in slujba celei de ntedic. Necesitatea preotului apare pe primul plan in aceasta faza, tindea penitentul nu-si poate fixa el singur mijloacele de vindecare si nici nu i le poate da un alt semen al sau cu suficienta autoritate si putere, pentru a-l face sa le implineasca.

Episcopul si preotul dispun si de putere. Dar acestia nu pot dezlega pe penitent sau constata ca acesta nu poate fi dezlegat, pana ce penitentul nu se dezleaga el insusi in interiorul sau, de legaturile pacatului si pana ce nu s-a deschis el insusi putintei de comunicare intre el si Biserica intre el si Hristos. Iar aceasta este un act de credinta deplina in Hristos si in Biserica. De aceea, ca si la Botez si Euharistie penitentul este intrebat de credinta sa, caci cineva din afara Bisericii nu poate fi primit nici la Euharistie si nici la Spovedania dinaintea acesteia, necesara pregatirii pentru primirea Euharistiei.

Episcopul si preotul lucreaza in Taina Spovedaniei atat in numele lui Hristos cu a carui putere sunt investiti si o manifesta, dar si in numele comunitatii care isi da asentimentul ei implicit la toate actele lor. In cazul Tainei Spovedaniei, asentimentul implicit al comunitatii ecleziale transpare din intreaga disciplina penitentiala, stabilita de Biserica pe baza cunoscutelor locuri din Noul Testament, amintite si de noi in cursul acestui referat, dar mai cu seama pe baza cunoscutului text din I Cor. 5, 9-12, in care se atrage atentia crestinilor sa nu aiba legaturi cu o serie de oameni pacatosi si pacate. Epitimiile trebuie sa fie insa in raport cu gravitatea si felul pacatelor, cu situatia si capacitatea fiecarui penitent.

De aceea, ele pot fi si scurtate sau si intrerupte cand preotul observa la penitent o ravna deosebita de a rupe interior cu obisnuinta pacatoasa sau cand penitentul este amenintat de o moarte apropiata. Canonul 102 Trulan, care sintetizeaza intr-un fel intreaga disciplina penitentiala de pana aici, nu este numai unul dintre cele mai pretioase ghiduri pentru episcop si preot in Taina Spovedaniei, ci si un document de mare valoare in care sunt surprinse nu numai implicatiile ecleziale ale pacatului si iertarii acestuia de catre Hristos prin episcop sau preot, ci si implicatiile profunde ale puterii harice de a ierta sau lega pacatele, pentru Biserica, pentru episcopul si preotii Bisericii si pentru penitentii insisi in mantuirea lor. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu – crestinortodox.ro

Alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Pr. Efrem Athonitul despre ORTODOXIE

Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.

Parintele Efrem Atonitul

Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.

Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti „inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc” au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.

Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.

A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.

Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.

Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.

Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.

Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.

Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou – Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.

O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.

Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.

Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.

Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.

Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.

Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.

Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.

Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.

Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi! – credo.ro

Urmariti va rog si:

Părintele Cleopa Ilie despre sectari: Au case de rugăciuni, dar acolo e casa satanei. Unde nu sînt preoți și Arhierei, nu este Hristos…Aceștia vin din străinătate, plătiți de masoni, să ne strice dreapta credință și ori­ginile noastre și rădăcina noastră de popor ortodox

Iar alte invataturi si sfaturi duhovnicesti puteti afla citind subiectele de la categoria: Ortodoxie

Imaginea zilei. AMERICA si in general OCCIDENTUL ASTAZI

offensive

BINE ATI VENIT IN ERA NOII ORDINI MONDIALE!

Urmariti va rog si:

Quo Vadis, America? Incotro, America?

Iar alte imagini interesante, gasiti la rubrica: Poze Sugestive